Comunicat al Editurii Polirom : Varujan Vosganian – invitat de onoare la Festivalul de literatura Gabriel Garcia Marquez de la Bogota

În prima jumătate a lunii septembrie a acestui an, romanul Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian va fi prezentat la Bogota, în cadrul Festivalului de Literatură „Gabriel Garcia Marquez”. Cu acest prilej, autorul va avea o serie de întîlniri cu cititorii şi criticii literari, în cadrul cărora va vorbi despre literatura română contemporană.

 

Cartea şoaptelor este una dintre cele mai apreciate şi mai premiate cărţi din anul editorial 2009. La numai trei luni de la apariţia romanului în colecţia “Fiction Ltd.” a editurii Polirom, editura Pre-Textos (Valencia, Spania) a achiziţionat drepturile de publicare a acestuia în limba spaniolă.

 

Versiunea spaniolă, El libro de los susurros, a apărut la începutul anului 2011, în traducerea lui Joaquín Garrigós, şi a fost lansată, în august 2011, şi în Argentina şi Uruguay, în prezenţa autorului şi a traducătorului.

 

Potrivit datelor oferite de Agenţia France Presse, privind vînzările de carte din spaţiul hispanic, versiunea spaniolă a Cărţii şoaptelor a înregistrat un succes de vînzări în ţările latino-americane, în Columbia situîndu-se în toamna anului trecut pe primul lor al vânzărilor de beletristică şi menţinându-se până în primăvara acestui an în Top 5 bestseller.

Avînd în vedere succesul de public şi de critică al Cărţii şoaptelor, organizatorii Festivalului au decis ca invitatul de onoare din acest an să fie
scriitorul român Varujan Vosganian.

Ediţia spaniolă a cărţii a fost foarte bine receptată şi de media, dosarul de presă al volumului cuprinzînd circa 200 de pagini de recenzii apărute în Spania, Venezuela, Columbia, Chile, Argentina, Uruguay, Panama, Mexic şi Ecuador. Recenziile apărute în presă se găsesc pe site-ul www.carteasoaptelor.ro, la secţiunea „Presa internaţională”.

 

Alături de versiunea spaniolă, a fost publicată, de asemenea în septembrie 2011, traducerea în limba italiană, sub semnătura Anitei Bernacchia şi apărută la
Keller Editore. In aprilie 2012 a apărut versiunea în limba armeană, în traducerea lui Sergiu Selian.

 

Cartea şoaptelor va mai apărea în anul 2013 la prestigioasa editură austriacă Paul Zsolnay, în traducerea lui Ernest Wichner; în ebraică, la Hakibbutz Hameuchad Publishing House Ltd., traducere de Any Shilon;  în suedeză, la 2244, editură lansată de grupul editorial Bonnier în mai 2011 şi specializată în
literaturile din zona Mării Negre. Şi editura franceză Syrtes a achiziţionat drepturile de traducere a  romanului. Cartea şoaptelor va fi tradus de Marily le Nir si Laure Hinckel, urmînd să fie prezentat la Salonul de Carte de la Paris, ediţia 2013. Romanul se traduce, în prezent, şi în limbile bulgară şi maghiară.

 

Romanul a obţinut Premiul „Cartea anului 2009”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul revistei Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art – Trofeul Mihail Sebastian, acordat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cultural
Român de la Madrid, Premiul „Mihail Sadoveanu” oferit de revista Viaţa Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeş, Premiul „Gheorghe Crăciun”, oferit în cadrul colocviului „Generaţia 80”, Premiul revistei Convorbiri literare pe anul 2009, Premiul Academiei Române, „Ion
Creangă”, acordat celei mai bune lucrări în proză a anului 2009. A fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009, dar autorul s-a recuzat având în vedere calitatea sa de prim-vicepreşedinte al USR.

 

Cartea este publicată şi în ediţie digitală.

47 Responses to “Comunicat al Editurii Polirom : Varujan Vosganian – invitat de onoare la Festivalul de literatura Gabriel Garcia Marquez de la Bogota”

  1. atreides spune:

    Sincere felicitari! Uitati si o chestie interesanta, nu stiu daca o stati: citind textul dumneavoastra am recunoscut numele lui Joachin Garrigos, traducatorul cartii, nu stiam de unde sa-l iau, si dupa ce l-am cautat pe google mi-am amintit: este traducatorul prozei lui Eliade in spaniola…

  2. lorduljohn spune:

    @VV

    Felicitari! Cartea Soaptelor e un fel de Veac de singurate al armenilor.

  3. lorduljohn spune:

    @VV

    Felicitari! Practic, Cartea Soaptelor e un fel de Veac de singuratate al armenilor.

  4. Eva spune:

    Și abia au trecut trei ani…
    Felicitări și oferte de traducere în cel puțin încă 4 limbi: engleză, chineză, indiană și rusă!

  5. corina spune:

    Felicitari! Cand mai aveti ragaz zic sa scrieti si “Cartea urletelor” despre epopeile de ieri si de azi din politica romaneasca. In alta ordine de idei, Bogota se studiaza la modele de dezvoltare urbana durabila, green cities etc. Va rog sa nu ma uitati cu impresiile cand va intoarceti :).

  6. Ivi spune:

    La mai multe …capodopere …care sa “sopteasca lumii intregii cu forta dorului de libertate, de identitate durerile si sperantele oamenilor” !!!

  7. hermann spune:

    VV spunea @ aurel ian

    Clasa politica seamana cu poporul, daca dam vina pe parlamentari uitam de cei care i-au trimis acolo.

    Nu este chiar asa maestre, oricati ar fi votat si nu furat configuratia dpdv al calitatii umane a parlamentarilor era aceeasi, va implor mult, mult de tot nu mai dati vina pe popor (35% care merg la vot, dar maestre asa cum am mai zis de ce oare stau ceilalti 65% acasa?????? tot vina lor este????, dupa cate ziceti dvs da, insa oamenii aia pe care ii tot blamati nu au alternativa, au incercat cu toti si toti sunt o apa si-un pamant), asa cum am mai spus elitele si valorile societatii sunt cele care trebuie sa duca gloata la democratie si prosperitate, dar sa va zic din nou cu ce se ocupa la noi elitele romanesti: ignoranta, strutismul, limba lunga mult aduce, adica cele mai apasatoare pacate ale omenirii!
    Va vad in ultima vreme putin relaxat precum toti USL-istii si chiar putin zeflemistic, oare…
    Sa stiti maestre ca nu este critica ceea ce spun eu, am depasit de mult aceasta faza, din pacate ce numiti dvs critica este pura realitate pe care o simte fiecare roman, disperarea celor multi care traiesc cu 1.000lei/luna, a celor care isi parasesc copii pentru a muncii in strainatate, care isi parasesc parintii aflati in suferinta pentru a merge in strainatate sa faca bani pentru medicamente, a celor care isi duc copii la scoala pentru educatie si vin de acolo traumatizati, a celor care se duc la spital si trebuie sa indure mizeria, indiferenta doctorilor care cumpara medicamente cu de 100 de ori pretul, a celor mici care se duc in tribunale cu dreptatea in mana si pierd in dauna celor smecheri, asta este maestre modesta noastra critica!!!!
    Si noi, noi ce facem, dam legi aiurea in continuare si ni se rupe de popor sa zic asa…
    Apropo, este adevarat MRU a semnat tot, dar Fundatia Gojdu nu era nici a lui mamasa si a lui tataso, el reprezenta “interesele” romanilor din partea Guvernului… care Guvern maestre???? Parca faceam si noi parte din el si parca era si al nostru, sau MRU le-a dat asa de capul lui?????
    Deci desteptarea, ca am trecut de critica, aici nu criticam ci vorbim de realitatea din ograda nostra, si daca vorba lui Aurelian, am ajuns pana si noi sa vorbim asa, ce sa mai asteptam, am ucis si ultima speranta!!!
    La noi este foarte grav ce se intampla, am mai tot vorbit cu tot felul de parlamentari de toate culorile, insa se pare ca acolo la noi ori nu se vrea sa se accepte realitatea ori chiar traim acolo in alta lume, care se vede altfel din Casa Poporului, pana se va intampla asta niciodata, dar niciodata nu vom putea face progrese…
    Ar mai fi multe, dar acu’ nu mai este timp pentru ca plecam in teritoriu la campanie, bafta tuturor si ne vedem luni dimineata… la fel…

    • @ hermann

      Nu dau vina e popor, spun ca parlamentarii, ca si jurnalistii, ca si preotii, ca si sindicalistii ori patronii, ca si ong-istii sunt cam la acelasi nivel, pentru ca sunt produsul aceluiasi popor. Nu zic ca poporul e rau, ci ca este cum este.

  8. Mihai ANDREI spune:

    @ hermann
    Prezenţa la vot de sub 50% nu e o caracteristică românească, e un dat al tuturor democraţiilor cât de cât consolidate, iar explicaţia, deşi incorectă politic, e foarte simplă. Plebea nu se mai simte ameninţată şi îşi exhibă impudic prostia, lenea, lipsa de opinii şi sisteme de valori proprii, etc.

  9. Eva spune:

    Le poți arăta poarta dar nu-i poți forța să intre…
    Era o poveste cu Păcală și frații săi care, moștenind o vacă și neputănd să o împartă, au hotărât să-i construiască fiecare câte un grajd și să o lase să aleagă singură. (Cam așa ar fi și cu alegerile… un ”grajd” virtual, construit din promisiuni.) Un frate a construit un grajd de cărămidă, trainic și călduros, altul un grajd de chirpici, mai puțin trainic dar călduros, Păcală a încropit un umbrar de crengi cu flori parfumate și cu frunze comestibile. (Așa s-au inventat micul electoral și berea electorală.) Cum le poți explica vacilor diferența? Nu poți.
    Singura soluție pe care o văd eu, ar fi să existe de la început condiția ca toate ”grajdurile” să fie din cărămidă și doar ”ornamentele” să poată fi vegetale.

  10. gabi spune:

    Recunosc (destul de rușinată) că numai după ce am citit cartea Dvs. am înțeles ce a însemnat holocaustul asupra armenilor, inainte de primul război M. A fost ca o trezire, în ceea ce privește istoria unui neam, a unui oraș (Focșani, unde am și rădăcini, din partea tatălui meu) și în ceea ce vă privește.
    Și am și cărțile (+albumul foto) cu dedicație, de la un Bookfest la Brașov. Felicitări și succes și pe mai departe, la noi și în lume.

  11. liberalism spune:

    Felicitari! Luna septembrie se apropie cu pasi repezi. Am convingerea ca participarea d-voastra la Festivalul de Literatura va fi un succes. Astept si ecranizarea dupa romanul ” Cartea soaptelor”.

    • @ liberalism

      Nu e usoara ecranizarea. Mai multi regizori s-au pronuntat asupra ei – Radu Gabrea, Elisabeta Bostan, Tudor Giurgiu etc. Nu poate incapea intr-un singur film si e nevoie de un studiou puternic de cinematografie.

  12. tiberiu spune:

    @VV
    Felicitari pentru succesele literare, totusi va rog sa acordati deocamdata prioritate absoluta activitatii politice, pana la consolidarea unui regim politic al normalitatii,in care creatia in toate domeniile va deveni o prioritate nationala.
    Asta se va intampla numai dupa ce cel care promoveaza meseriile de ospatari si tinichigii ca prioritati nationale va fi inlocuit cu cineva care promoveaza valori care aduc adevarata bunastare materiala si spirituala in zilele noastre :excelenta in domenii de varf,in educatie, in IT, in biologie, in medicina, in creatia artistica.

  13. liberalism spune:

    @tiberiu

    Acest succes literar trebuie cunoscut si recunoscut. In ceea ce priveste politica nu cred ca avem ce-i reprosa domnului ministru. Foarte putini politicieni au un asemenea blog. Cati dintre politicieni sunt atat de activi ca domnul ministru Vosganian? Cati politicieni raspund tututor participantilor la aceste discutii? Ce ar insemna un popor fara cultura? Mi-as dori ca atunci cand un post este despre cultura, sau orice altceva, sa-l respectam. Nu trebuie sa amestecam subiectele.

  14. liberalism spune:

    In Spania “Cartea soaptelor” are succes. Ma gandeam…la regizorul Almodovar (cum nu-i este straina nici muzica, mai ca-l vedeam cu tuba in brate).

  15. tiberiu spune:

    @liberalism
    nu vreau sa fac doamne fereste nici un repros. Este insa un timp al luptei si un timp al creatiei.Romania se afla inca in stare de beligeranta si incertitudine politica si orice clipa de neatentie a unui om politic de varf poate fi cruciala.Pericolul revenirii la putere al portocaliilor nu a trecut. Pana dupa alegerile parlamentare,pana la inlocuirea locatarului de la cotroceni situatia va continua sa fie incerta.
    Deci: “totul pentru front totul pentru victorie”

  16. tiberiu spune:

    @VV
    “apa freatica” a imaginatiei curge perpetuu dar este un anume moment propice pentru a “fora” dupa ea si a o aduce la suprafata, tot asa precum si cu aurul de la Rosia Montana va trebui extras numai atunci cand beneficiile materiale nu vor fi umbrite de mortala tehnologie a ceanurilor.Guvernarea portocaliilor a fost o adevarata guvernare “ceanurica” pentru tara si cetateni si tot efortul trebuie concentrat in directia epurarii mediului politic de ei.

  17. liberalism spune:

    @tiberiu
    Nu as vrea sa credeti ca v-am adus vreo ofensa si nu cred ca i-ati reprosat ceva domnului ministru. Dar nu trebuie sa fim patimasi. Un moment de respiro ne aduce liniste,

  18. tiberiu spune:

    @liberalism
    De acord cu conditia sa fie doar un moment.Mai tine cont ca momentul de respiro poate coincide cu pierderea “momentului favorabil: dumnica sunt alegeri.

  19. tiberiu spune:

    @aurel
    Ar fi minunat pentru gasca mafiotilor portocalii ca toti USL-istii sa organizeze cenacluri literare pentru “imbunatatirea imaginii publice” in ziua alegerilor in loc sa fie pe teren si sa pazeasca “bostanaria” de fraudari. O idee traznet, de nota 11+ !

  20. tiberiu spune:

    @aurel
    ba da,exact asta ii cer, sa fie pemannt pe “sase”, la panda pana la alegeri.Dupa victoria in alegeri locale cateva momente de respiro vor fi binevenite ca pregatire pentru viitoarea victorie in alegerile parlamentare din toamna.Inteleg ca d-ta ai interesul ca USL-istii sa-si piarda vigilenta tocmai la finis,asa cum s-a intamplat la alegerile prezidentiale cand ati putut frauda alegerile pe “ultima suta”.Nu mai tine figura !

  21. liberalism spune:

    @aurel ian
    Domnul ministru Vosganian beneficiaza de respect si consideratie si pe plan politic. Ca sunt si exceptii…Exceptia “remarcabila” este Basescu Traian. Nu pot uita remarca cu armeanul ( si nu numai).

  22. Eva spune:

    aurel ian spune:
    iunie 8, 2012 la 12:51 pm

    tiberiu
    si in afara de asta nu prea mi l inchipui pe ponta sau antonescu stand in fata audientei recitand poezie lirica…mai degraba ai vad pe capra birjei injurand cu naduf de mama si cristosi.

    DACĂ ȘTII CE E AIA, SĂ-ȚI FIE RUȘINE!
    DACĂ NU ȘTII, TE COMPĂTIMESC…

  23. Eva spune:

    Eu căutam lumină, dar am greșit poarta.

  24. liberalism spune:

    @aurelian ian

    Domnul presedinte Basescu ar fi putut sa aiba respectul suprem prin functia pe care o detine. Din pacate nu a stiut sa se faca un om respectat. Cu gura sa a spus ca s-a simtit umilit. Sa te simti umilit, inseamna a recunoaste ca tu ca persoana nu esti respectat. Nici o functie nu poate fi o umilinta. Nici a celui care munceste in cel mai groaznic mediu. Munca este respectul de sine, indiferent de domeniu. In ceea ce priveste comparatia Vosganian-Cartarescu, cred ca sunteti intro eroare. Domnul ministru Vosganian este implicat in politica, isi asuma responsabilitati, pe cand domnul Cartarescu scrie un editorial intrun ziar. Nu vreau sa comentez cum si ce scrie, pentru ca se vede…
    Eminescu!, despre el numai de bine. Numai domnii Cristian Preda si Patapievici au avut tupeul de a-l denigra.

  25. corina spune:

    @VV
    Ref genocidul, eu am aflat de la armeni cand eram studenta. In niciun manual de istorie nu gasisem doua randuri despre asa ceva. Apoi am mai vazut ceva filme frantuzesti despre genocid. Armenii trebuie sa-si spuna istoria spre binele lor si al omenirii. Sa stiti ca armenii sunt o comunitate respectata nu doar in Romania. Am auzit libanezi vorbind cu respect despre comunitatea armeana din Liban. Ca sa nu mai pomenim de integrarea armonioasa a bucatariei armenesti :)

  26. Piticul Prono spune:

    Incedibila carte! Psalmii exilatilor … are aerul greu al suprarealistilor sud americani, insa este totul neverosimil si zdrobitor de real. Nici un moment nu simti dispensa pentru fantastic a pe care implicit ti-o ofera Boges …
    Am daruit cartea asta unui bun prieten machidon. Are povesti nu foarte diferite de ale tale. Astept sa vad ce imi va spune !
    Este insa mai degraba istorie. O istorie pe care nimeni n-a avut curajul sa o scrie ca stiinta, ne parvine totusi in alt fel, vorbind nu mintii ci sufletului. Stramosii tai cred ca sunt mandrii de tine!

  27. Dorin spune:

    Eu am aflat pentru prima data istoria armenilor de la un prieten armean. El mi-a povestit despre bunica lui, care se intorcea in satul natal si l-a vazut din departare, arzand… O imagine dureros de familiara pentru multi dintre cei care au supravietuit masacrelor.

    Totusi, Cartea Soaptelor nu este numai o lectie de istorie. E in primul rand o lectie de omenie. Vechiul dicton grec “cunoaste-te pe tine insuti” are si azi aceeasi valoare ca si atunci cand a fost rostit pentru prima data.

    Partea cea mai tulburatoare a cartii este legata de ideea ca asemenea atrocitati s-au intamplat intr-un timp pe care l-au trait pe pielea lor unii dintre contemporanii nostri. Avem prostul obicei de a trimite undeva in subsolul istoriei lucrurile neplacute, de a spune ca au fost “demult” si de a ne imagina ca azi, la “nivelul de civilizatie actual” asemenea orori nu se mai pot intampla.

    Adevarul este insa ca asemenea orori se pot intampla oricand. Stau marturie si ororile celui de-al doilea razboi mondial, si prigonirea anti-comunistilor din anii ’50, si colectivizarea, si incidentele sangeroase din 1989, si Targu Mures, si mineriadele.

    Sub o pojghita, o aparenta subtire de civilizatie si normalitate, fiara sta inca la panda…

    • @ Dorin

      De aceea vorbesc in carte nu despre morti, pur si simplu, ci dewspre mortii cei noi, adica cei care au murit in locul nostru pentru ca noi sa putem trai in locul lor.

  28. cris spune:

    @ Dorin

    Si Abu Ghraib, si Rwanda.

    Eric Hoffer: “Unless a man has the talents to make something of himself, freedom is an irksome burden…. We join a mass movement to escape from individual responsibility, or, in the words of an ardent young Nazi, “to be free from freedom.” It was not sheer hypocrisy when the rank-and-file Nazis declared themselves not guilty of all the enormities they had committed. They considered themselves cheated and maligned when made to shoulder responsibility for obeying orders. Had they not joined the Nazi movement in order to be free from responsibility?”

    Acelasi:”I hang onto my prejudices, they are the testicles of my mind.”

    Din pacate foarte multi oameni care nu isi cunosc, nu cred in propria valoare, adopta haina de imprumut – prejudecatile si actiunile masei. Si nimic nu e mai placut decit haina de imprumut standardizata, uniforma, cea care iti spune ca apartii unei mase, ca si cum masa te-ar ascunde de tine insuti si elibera de responsabilitatea propriei fiinte. Daca nu ai un sens in propria ta viata e foarte usor sa adopti o lozinca oarecare, un surogat pentru propria goliciune interioara, drept “sens”. Si pe negindite aceasta devine comportament obsesiv -compulsiv: se complac in augmentarea atrocitatilor create de aceste prejudecati pentru a-si alina, din nou si din nou, propria anxietate, continuu cu burta sufletului goala incearca sa o umple cu suferinta altora – satietatea temporara este data de senzatia de putere. Sub pojghitza nu sta fiara, ci golul individual, abisul personal.

  29. tudor spune:

    @VV

    Succes in alegeri!!!

    despre Carte, ce am zice noi aici e prea putin; deja exista in sine
    tot ea, Cartea, este vinovata ca am ajuns pe blogul acesta

    ii spuneam cuiva, foarte drag, ca e o Carte pe care sa ti o faci cadou cind ti e drag de tine

    Da

  30. Piticul Prono spune:

    Maestre,
    sufletul este al stramosilor, dar pana si noptile sunt ale tale. Frumos mai scrii!