Nici o zi fără peşte oceanic

Dacă mai era vreo umbră de îndoială cu privire la solidaritatea dintre mine şi dl Constantin Niţă, ministrul delegat pentru enegie, ea a fost spulberată în aceste zile. Am înfruntat, umăr la umăr şi cu bărbăţie, criticile aduse politicii Guvernului în domeniul energiei. Faptul că cei care au formulat aceste critici ar face mai bine să se ascundă ruşinaţi şi să se smerească decât să redacteze astfel de motiuni şi declaraţii,  e o altă temă. Din păcate,  n-o să reuşim dintr-odată să reparăm ceea ce au stricat zeci de ani de politică.

Am găsim, împreună cu dl Niţă, un mod corect şi colegial de a colabora. Se tot spune despre noi că ne certăm, dar nimeni nu a găsit nicio declaraţie sau vreun act politic care să dovedească acest lucru. Eu am responsabilităâile mele şi dl Niţă şi le are pe ale domniei sale. Ceea ce noi am înţeles se pare, însă, că e mai greu de înţeles de preopinenţii noştri.

Mă găsesc într-o situaţie hazlie. Am fost timp de doi ani ministrul Energiei şi în tot acest timp nu am avut niciun conflict sindical, iar împotriva mea nu s-a redactat nicio moţiune pe tema energiei. Acum, când nu mai sunt ministru al Energiei, am fost chemat, la Camera Deputaţilor, să înfrunt o moţiune pe energie. De cateva zile citesc tot felul de titluri năstruşnice. Spune doamna Monica Iacob Ritzi de la tribuna Parlamentului, citind din moţiune: “Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian-Niţă”. Îi ţine isonul dna Andreea Paul Vass, pe blogul domniei sale: “Miniştrii Vosganian si Niţă trebuie demişi pentru faultarea capitalului autohton, pentru nepăsarea si absenţa soluţiilor economice şi energetice”. E vorba în aceste texte de termocentrale, de minele viabile din Valea Jiului, de preţurile la energie electrică şi gaze. Argumentele utilizate sunt discutabile, cele ale moţiunii au fost deja ridiculizate, despre cele invocate de doamna Vass vom vorbi şi noi, infirmându-le. Aceste chestiuni nu sunt, instituţional vorbind,  în responsabilitatea mea, dar asta nu are, nu-i aşa,  nicio importanţă. A devenit un sport naţional să ceri demisia miniştrilor. Pe vremuri era pe la Gara de Nord un panou uriaş pe care scria “Nici o zi fără peşte oceanic”. Astăzi, locul peştelui oceanic l-a luat demisia miniştrilor, de preferinţă liberali. Cei care au stricat până acum au stat bine mersi în funcţie. Cei care vor să repare sunt ameninţaţi cu demisia.

Găsesc întruna  câte un junalist sau câte un parlamentar care îmi cere demisia. Unul zice să plec pentru că salariaţii de la Metchel nu-şi iau banii. Altul zice să plec pentru că am intervenit ca salariaţii de la Metchel să-şi ia banii. Nici nu-mi luasem bine ministerul în primire că grupul deputaţilor PDL îmi cerea demisia – printr-o moţiune, fireşte –  pentru dezastrul de la Oltchim. Un jurnalist de la Realitatea imi cerea demisia pentru ca dl Gh. Piperea e administrator judiciar la acelaşi Oltchim. Dna Ritzi zice să plec pentru că termocentrala de la Mintia vinde cărbunele prea scump. Dna Vass, pentru că electricitatea e prea scumpă în Romania. Culmea culmilor, azi revista Caţavencu zice să plec nu doar de la guvernare, ci chiar din PNL, pentru că am scris libretul poemului simfonic “Visătorul trezit” care tocmai a fost prezentat la Operă (!).

Mai rămâne să mi se ceară demisia pentru înfrângerile de la Războieni şi Jilişte, ori pentru dezastrul de la Turtucaia. Rog parlamentarii respectivi să se grăbească cu moţiunea, ca să evite, prin forţarea demisiei mele,  încercuirea de la Cotul Donului.

133 Responses to “Nici o zi fără peşte oceanic”

  1. cris spune:

    @ emi

    Nu stiu de ce aceasta mica gilceava dintre tine si Adam de pilda. Sunteti amindoi frumosi, fiecare in felul lui, dar nu prea va auziti unul pe altul, ci fiecare pe sine. Fiecare crede ca celalalt e surd, ridica tonul si striga. Dar daca tot insistati sa vorbiti unul cu altul, inseamna ca si aveti ce va spune, chiar daca nu ati gasit inca modul de a o face.

    Poftim, cu frica si neiubitul. Nu-ti spune ca nu poti iubi, ci ca iti e frica, e o mare diferenta; e intuitiv, stie foarte bine ca ai o capacitate cu mult mai mare de a iubi si a darui decit si-ar inchipui altii. Nu prea pricepe chestia cu frica din moment ce iti spune sa scapi de ea, inclusiv pentru sine nu o pricepe complet ci inca o invatza: emotiile, sentimentele, experientzele noastre nu sunt deseuri, nu avem vreun loc in suflet cu tomberoane, si nici nu poti sa-ti tai o bucata din suflet sa o arunci pe pustii. In final nicio emotie nu e rea in sine ci este ceea facem noi din aceasta.

    E ca in lupta lui Iacob cu ingerul uneori: ti se pare monstru si sau o iei la goana si atunci monstrul ramine monstru, sau iei monstrul in bratze si te lupti cu el pina il faci la loc ceea ce este, un inger, te cistigi pe tine insuti si devii. Iacob nu a avut spectatori, dar crezi ca spectatorilor li se va fi parut lupta lui cu ingerul altceva decit o nebunie ori ca s-ar fi abtinut sa chibitzeze?

    Si sa nu crezi ca dumnealui, lui Adam, i-o fi mai putin frica, are doar alt stil, mai Gandhi sa zicem, de a-si integra propria frica ( crezi ca multzi din cei care l-au privit pe Gandhi, s-au abtinut de la a-l crede nebun ori a-i da sfaturi?)

    In final, si cine ar fi sa spuna ca un stil sau altul, Gandhi ori Iacob, ar fi mai bun? Sau crezi ca stilul liberalului, de a mizgali mustazti si barbisoane vreunei probleme e mai putin valabil? In final, fiecare avem dreptul de a ne alege armele, de la caricatura si bluff la rezistentza pasiva ori sabie.

    Si ca sa fie imaginea completa, sa nici nu-ti inchipui ca fiecare dintre noi nu se satura sa se tot lupte in batatura proprie, si desi o fi gisca la un moment dat nu vrea sa se vada macar vultur jumulit, sau ca vulturul jumulit nu-si inchipuie ca mai bine ar fi gisca.

    Nu o lua ca pe o judecata, ci cu ingaduintza, si iarta-ma daca ti se pare ca gresesc: in fond si eu la rindul meu privesc prin proprii ochi, si eu la rindul meu dau pastille altora….

  2. cris spune:

    Scuze celorlaltzi ca scriem pe dinafara subiectelor arzatoare ale zilei, nu ne luati in seama.

  3. Adam Mares spune:

    @cris
    Nu poti sa-i pui cuiva sabia la gat sa te iubeasca. Iubirea e sau nu e, in deplina libertate, si nu inseamna sa-l supui pe celalalt. Apoi, cum sa scoti sabia la un om pe care-l iubesti: daca-l ranesti? sau, mai rau, il omori?
    Eu nu ma mai supar pe @emi, am inteles de mult ce era de inteles.
    Am tachinat-o duios cu pupicul, iar ea a simtit nevoia sa-mi spuna, serios, a zecea oara, ca nu are nevoie de mine. Ar trebui sa fie mai relaxata, nu sunt dusmanul ei, nici nu-i cer nimic, sunt doar un spiridus efemer. :-)
    Intentia mea a fost s-o fac sa zambeasca si uite ce-a iesit!

  4. emi spune:

    Adam considera la fel ca multi altii sau altele de altfel ca atunci cand iubesti trebuie sa iti dovedesti dragostea. Eu nu sunt de acord ca trebuie sa faci orice pentru a dovedi ceva care ar trebui sa se simta din priviri. Ne-am ciondanit de cateva ori si neexistand consens cu nici un chip eu am renuntat la dialog dar el continua sa ma provoace. Pana si Prigoana si Bahmuteanu au pus punct la un moment dat dar se pare ca acum trebuie sa inteleg ca e mai bine sa tac.

  5. Adam Mares spune:

    @emi
    Nu am spus ca trebuie sa faci orice. Dar noi nu suntem doar gandurile noastre, ci suntem ganduri + fapte. Nimic de pe lumea asta nu ma poate convinge sa cred altceva.
    Ai prea multa incredere in capacitatea de simtire, in simturi. Nu te-ai gandit niciodata ca te poti insela? Sau ca celalalt te poate insela, din priviri?

  6. emi spune:

    Si cu “dovezile” fizice nu te inseli?
    Parca eu eram aia materialista…

  7. cris spune:

    @ Adam

    In ciuda bunelor intentii, a glumei si a blindetzii, incerci sa o scoti din sine, ca sa danseze dupa partitura ta muzicala – cine decide ca modul in care percepi tu iubirea e valabil si pentru ea in acest moment? Isi cauta singura o redefinire, descopera, acumuleaza, sunt atitea moduri de a iubi…

    Nu exista retzete pentru fericire pe care sa le urmeze altii, nu suntem doctori peste sufletul altora pe acelasi nivel pe care, la policlinica, cineva scrie o retzeta de ampicilina. Singurul lucru pe care il putem face cu adevarat este sa dam celorlalti spatiul pentru a se gasi pe sine, pentru a-si pune intrebari si a le trai raspunsul. Citeodata doar sa intindem mina pina in intunericul ori disperarea lor ca sa stie, acolo, in cea mai cumplita singuratate, ca exista inca, undeva, bucuria unei atingeri omenesti. Si sa asteptam, cu rabdare si incredere, desi nu exista nicio garantie ca acela se va vindeca.

    Cindva, la trecatoarile dintre adolescentza si maturitate,( fericiti optimistii, caci iata le dau motive de psihanaliza condescendenta), cineva, un colibri, mi-a adus aminte ca sunt. Mi-a dat o pana, daca ar fi dupa vorbele lui Emi, atunci cind eram cenusa: ” cel care daruieste nu poate pierde; ceea ce ai daruit nu poate fi furat, distrus, murdarit, pentru ca este in fapt si singurul lucru care face cu adevarat parte vie din tine, cu mult mai putin din celalalt. ESTI, impreuna cu si din ceea ce daruiesti, celalalt, daca nu stie sa fie primind, doar isi inchipuie ca are, si atunci da, pierderea poate fi a sa”. S-a retras apoi la citiva metri, s-a asezat si a asteptat sa incep sa ma vindec de iluzia lui a avea si dezamagirea de a pierde ceea ce nu am avut niciodata ci doar am fost si voi fi continuat sa fiu. Nu mi-a dat o retzeta, mi-a amintit doar, pe singura limba pe care o cunosc, ca am libertatea de a alege.

    Nu poti face provizii de intelegere: nu mai putin am avut nevoie sa mi se aminteasca si mai tirziu acest lucru ( caci niciun chin nu se aseamana cu altul si doar o mindrie prosteasca ne poate face sa credem ca o data ce am trecut prin durere vom fi dezvoltat o imunitate universala care sa se declanseze salvator inainte sa zicem macar “au”). Si multzumesc oricui mi-a fost prieten si doar pentru o clipa la asemenea trecatori. Pentru ca, revenind la muzica pe care o cinti altuia si ce astepti ca raspuns de la acesta, prietenul este cel care stie cintecul din inima ta si ti-l cinta inapoi atunci cind ai uitat cuvintele.

    De aceea va si multzumesc deopotriva si lui Emi si tie. Va veni poate si timpul sa va zimbitzi si voi unul altuia.

    PS. Dragul meu, iubirea are propria ei sabie, bine ascunsa in pene – cel putin asa zice Despre iubire a lui Khalil Gibran. Si nu o pune la gitul cuiva pentru a ucide, doar curatza de uscaturi.

  8. cris spune:

    @ emi

    nu vorbeste despre dovezi ci despre fapta. Ce conteaza daca unul iti spune ca te iubeste si se sacrifica pentru tine daca in viatza de toate zilele nu il duce sufletul nici sa-ti dea un pahar de apa cind ai nevoie, sau si mai rau te calca in picioare de atita iubire? Vorba lui Dalida: paroles, paroles, paroles, bombons et chocolat…..
    Desigur nu trebuie sa ceri, sa asteptzi, caci iubirii nu ii plac nici nefirescul, nici proviziile. Dar nimic nu te impiedica sa iti dai seama cind un om doar minte frumos, iar minciuna este tocmai neconcordantza intre ceea ce spui si felul in care faci cuvintele sa traiasca.

  9. Adam Mares spune:

    @emi
    Depinde ce intelegi prin dovezi fizice. Nu e vorba de bani sau de lucruri. Doar daca, de exemplu, un om face un sacrificiu financiar (isi ia de la gura, cum se zice) sa poata fi cu tine (sa plateasca un drum, o camera) sau sa te ajute la nevoie (boala, moarte). Dar aici nu valoarea banilor conteaza, ci sacrificiul, efortul pe care-l face persoana.
    Insa nu la asta ma gandeam neaparat cand vorbeam de dovezi, ci la fapte mult mai simple: sa-l intrebi pe celalalt daca e bine, sa-i faci o cafea daca-l vezi obosit, sa-l asculti cand are nevoie sa se descarce, sa-ti ceara un sfat, sa ai grija de el cand e bolnav, sa-l intelegi cand are treaba, sa-l inveselesti cand e trist, sa nu-l lasi la greu, sa nu-l minti, sa nu-l inseli etc.
    Toate astea inseamna iubire. E mai greu sa te inseli asa.

  10. Adam Mares spune:

    @cris
    Nu vreau sa o scot din sine. Discutia noastra este, de fapt, o polemica de idei. Iar cand vine vorba sa apar o idee in care cred, sunt un luptator din Legiunea straina. :-)
    Ea nu va avea ocazia sa-mi dovedeasca dragostea. Din pacate sau din fericire. Habar n-am.
    Dar eu o iubesc ca pe o prietena spirituala.

  11. emi spune:

    O vorba buna sau o cafea eu ofer si fara a iubi pe cineva. Asta tine de uman si de suflet. Dar cuvintele “daca nu poti face asta pentru mine inseamna ca nu ma iubesti”, mie mi se par santaj emotional si le voi respinge cu toata incapatanarea capricornului. Pentru ca nu am de dovedit nimic, daca nu merit incredere atunci nu exista nicio relatie. Este santaj emotional clasic. Cine nu il recunoaste devine sclav.

  12. Adam Mares spune:

    @emi
    Cred ca ai inteles la ce ma refeream, nu are legatura cu ce spui tu.
    N-am rostit in viata mea fraza pe care ai scris-o tu, adica n-am santajat emotional pe cineva si nici nu accept santajul emotional.
    Dar, daca am constatat ca nu eram iubit si ca trebuia sa accept ceva dureros, mi-am vazut de drum, la un moment dat.
    Am trait si experiente neplacute, as putea scrie un roman din ele.

  13. Teodor Chirica spune:

    Ma bucura fapul ca ati fost citat in buletinul FORATOM pentru sustinerea energiei nucleare din Romania.
    http://www.foratom.org/newsletter/e-bulletin.html
    Teodor

  14. @ Katrina

    Andreea Vass s-a schimbat mult. In Parlament are un comportament ciudat, se comporta ca pe stadion. Intrerupe vorbitorul, vocifereaza, foloseste un limbaj abrupt.