În toamna anului 2008, cotidianul național Evenimentul zilei îmi dedica un lung articol prin care mă acuza că, în virtutea atribuțiilor mele de ministru al economiei și finanțelor, am favorizat judeul Iași. Cum de atunci încoace ieșenii continuă să pună aceeași obsedantă întrebare parlamentarilor lor: “Ce ați făcut pentru județul Iași?”, socotesc că fiecare dintre noi, cei care am reprezentat acest județ în Parlament, trebuie să dăm propriul răspuns. Astfel încât voi continua să prezint, una câte una, inițiativele locale la realizarea cărora am contribuit, mulțumind și celor cu care am colaborat.
4. Renovarea Sălii de spectacole a Casei de Cultură a Studenților
Acest obiectiv i-au fost alocate 1 000 000 RON.

@ Gabriel Klimowicz ,
Te faci ca nu intelegi ?
Banutioi aia nu i-a dat armeanul de la el, ca era intamplator ministru, daaa…
I-a alocat pentru ca asa trebuia, pentru ca au venit niste neni si i-au solicitat.
Ce favoare le-a facut ? Ca a dat cu Bic-ul pe A4 ?
Dca vrei sa stii detalii despre cum s-au obtinut sumele, eu iti povestesc. Sunt din Iasi, ma invart in mediul universitar si nu numai.
Sunt plin de informatii.
@ Adam Mares,
te rog sa ma ierti ca nu am inceput cu tine, dar m-a scos din sarite nenea de mai sus.
El crede ca nenea senator, fiind ministru, aloca banii dupa cum i se zbarceste un fir de la barba.
Revenind, la consilierele noastre, ai belit-o(tot Marin Preda) deoarece “subiectul” poate intra la minoritati.
La sex nu ne bagam, ca nu stim ce si cum face.
Deci, fiind armean, te poate chema in instanta pentru defaimare.
Am auzit io, ca se da un supliment de ani(2-3) pentru lezare armeneasca.
Stai, ca asta nu-i nimic, colegii mi-au spus ca si consilierele sunt armence.
Dar n-am zis nimic de Armenitatea Sa!
Nu-s armence.
Consilierele, nu doar ale lui VV, reprezintă o minoritate socială?
Antrenament pentru ziua când va intra în vigoare legea defăimării:
- Vișinescu a devenit de astăzi un băiat fain.
- Și Dragnea e un băiat fain.
- Clasa politică din România e plină de băieți faini.
Cred că de data asta nu am încălcat vre-o lege, ordonanță, sugestie sau poruncă.
Ti s-a facut gura/ tastatura punga
Uitati-va in spate, in feb.2013. Mai bine gura punga decat spurcata.
La ce anume să ne uităm în febr. 2013?
La ce e pe-acolo. But I must keep silent, or else…
La o securista frustrata, care crede ca stie tot daca pune “papagal”, daca ameninta (precum Mihail), pe cand, uite, oamenii au numai lucruri bune de spus…despre minoritati. Si nu cu pistolul la cap! ci din inima.
Sunt multe postări în luna aia…
Și cine e securista frustrată?
Visinescu arata azi de parca nu stia ce i se intampla. Oricum ,treaba asta s-a facut atat de tarziu incat nu mai are nicio semnificatie.
Ne vom adapta astfel incat o sa mustaceasca marunt din buze Dragnea.
Psihologia inversa!
…V
…Visinescu este foarte-foarte batran. Probabil la fel si de bolnav. Cei douazeci de ani ii va face in spitalul penitenciarului. Atat cat va mai trai.
Reparatia judiciara are efect asupra celorlalti, a privitorilor. Cine a avut un detinut politic in familie, cine a cunoscut personal pe unul…va intelege altfel aceasta condamnare.
Oarecum si domnul senator, a fost la un moment dat al vietii sale, detinut politic. Evident, nu la amploarea si la “detaliile” din perioada Pitestiului.
Vișinescu e un caz simbol. Este garanția că orice psihopat care are de gând să facă ce a făcut el sau alții, va suferi consecințele mai devreme sau mai târziu. Încerc să mă amăgesc cu gândul că România chiar va intra în normalitate și legile, pe lângă faptul că vor fi aplicate întocmai și la timp, vor fi și intimidante, pentru a-i descuraja pe eventualii amatori de abuzuri.
Aporopo, îmi place ideea lansată de Dragnea cu legea defăimării. Ar trebui ca pedepsele să fie cam așa, disproporționate, pentru a băga frica în cei ce nu le respectă. Știm cu toții că doar frica poate să păzească bostănăria.
Cred ca defaimarea in sensul acestei legi se refera la grupuri si nu la persoane.
Pana la urma este o lege pe care nu o intelege nimeni. O aiureala ?
Dupa Alianta cu PSD la locale procentele ALDE o sa scada.
http://www.dcnews.ro/alegeri-2016-sondaj-cine-da-peste-cap-toate-cifrele_496979.html
Nu inteleg, USB xu PMP 20%?
Uniunea Salvati Bucurestiul poate inclina balanta pe partea dreapta in Bucuresti.
Cum alegerile au loc intr-un singur tur,sigur ca o sa apara sustineri pe ultima 100 de metrii.
Partidele mici vor trage pentru consilieri dar nu au nicio sansa decat sa sprijine unul din cei doi care sunt mai bine clasati.
Bucurestiul a votat candidatul de dreapta.ALDE in urma protocolului semnat cu PSD ,joaca pe partea stanga.
@ Anca,
In principiu, dar si de regula, nu merita ca sa ma cobor la nivelul indivizilor de teapa ta. Acolo, in subsolul/suburbiile societatii.
In fine.
Asadar, daca tot m-am decis ca sa ma manjesc, as vrea sa-mi spui si mie cand l-am amenintat eu pe armean ?
Ei ?
Tu, fata needucata, pune mana si citeste, cauta un “Cod al bunelor maniere”, invata sa tii corect furculita si cutiotul, nu vorgi(niciodata) cu gura plina.
Despre flatulente nu-ti mai vorbesc, gata, am inteles ca nu te poti abtine.
In sfarsit, ma intreba daca nu ai cumva o “privire de vipera” ???
Nu esti cumva, acea “zeitza” care l-a “fermecat pe Adam ???
PS: am oscilat la termeul corect. Care-o mai potrivit “zeitza” sau mai curand, “fatuca” (made by Ion Cristoiu) ???
Pe mine nu mă farmecă privirile de viperă!
esti cam mofturos(a)
Drum crucial
Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!…
Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!
Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!…
Ion Minulescu
http://www.gandul.info/stiri/varujan-vosganian-legea-defaimarii-aduce-mai-multe-prejudicii-pentru-initiatori-decat-efecte-reale-15067907
N-am zis bine?
Pacala spune:
februarie 22, 2013 la 3:17 pm
#adam mares, emi
Maestrul are chelie, a incaruntit, este cenusareasa si armean, de aia nu poate fi decat ministru. Mai adaugati voi motive…
Adam Mares spune:
februarie 22, 2013 la 3:19 pm
@pacala
Chelie si incaruntire = intelepciune, armean = rezistenta si vitalitate, cenusareasa = frumusete interioara si rabdare.
@VV
Trebuie să-mi dați o cafeluță pentru chestia asta!
@Mihail
Na, că nu mai intru la defăimarea minorităților!
Offff…Doamne !
Vino laUniunea Armenilor sa-ti dau cafea.
Am zis eu asta in 2013? Oau. Acum nu cred ca as mai zice la fel. Maestrul m-a intristat ca ministru
Chelie, loc pentru pupici…
@VV
Se pare că emi i-a pus gând rău cheliuTZei dvs.
Acolo se ascunde laboratorul unde sunt potrivite cuvintele, ce vibratie, ce energie clocoteste sub acel acoperis in aparenta calm! Doar mainile ii tradeaza vesnica efervescenta, de parca zbuciumul ideilor ar incerca sa se elibereze prin unghii. Dar nu de pupicii mei duce lipsa VV.
Adam Mares spune:
Doar nu credeai ca pot sa te iau (in) serios! Dar ne-a stricat VV jocul, iar “minunea” noastra tinu o zi.
februarie 18, 2013 la 11:19 pm
@emi
Si eu m-am jucat de-a logodna.
Adam Mares spune:
Cu ocazia asta imi exersam si disponibilitatile de comunicare afectiva, stau foarte rau la capitolul asta.
februarie 18, 2013 la 11:30 pm
@emi
Nici nu stii ce-ai pierdut! Ti-as fi scris in fiecare zi cate o scrisorica de dragoste.
Mamaaaa…ce Love story, ceee…..Romeo si Julieta .
Eu chiar eram simpatic, să știi!
Mi-a plăcut jocul, deși @emi era destul de urâcioasă și pe vremea aia.
Dincolo de joacă, ne-am expus și opiniile despre viață și iubire. Nu ai cum să te îndrăgostești cu adevărat de o ființă ca emi.
Atunci spuneai altceva; oare cand erai sincer?!?
Să mori de râs, nu alta!
http://www.gandul.info/stiri/varujan-vosganian-legea-defaimarii-aduce-mai-multe-prejudicii-pentru-initiatori-decat-efecte-reale-15067907
Au inceput micile hemoragii, dar importante din PNL.
Evident, toata lumea evadeaza indreptandu-se catre ALDE.
Nici nu este greu ca alternativa.
Oare, v-a migra, direct din Dealul Copoului(cu tot cu gratii) si Fenechiu spre noul PNL ?
http://www.stiripesurse.ro/o-filiala-intreaga-a-pnl-a-demisionat-cu-cine-s-au-in-eles-fo-tii-liberali_982287.html
PS: sunt in Moldova de aproape doua saptamani. Sunt o gramazime de rumani cu cetatenie romana.
Astai ar putea fi numai buni de votanti pt. partidul care le cucereste inima.
Nici macar nu ar fi greu, daca te gandesti cu cata frenezie l-au votat pe neamtzalau.
Am intrebat si eu de ce l-au votat ? Raspunsul a venit repede: ” pentru ca este neamtz si pentru ce a facut ca primar la Sibiu”.
Bonus: prin institutiile de stat si nu numai, circula niste tabele, unde moldovanul se trece si semnneaza, pt unire.
Am vazut moldovani, cu cetatenie romana, care au refuzat ca sa semneze.
Daca nu pleaca gorghiu blaga si altii degeaba vb de pnl. Iar alde ramane doar balama
@Pacala,
Tariceanu si Vosganian, sunt vulpi batrane, ei au fost de la inceput si-n PNL.
Au ei ceva in cap, precis au o strategie, un plan.
Presupun ca vor incerca sa atraga cat mai multi liberali din PNL. Asa cum vor incerca ca sa atraga si voturile celor care voteaza preponderent PNL.
Nu cred ca vor avea succes la noul palier de votanti, cei tineri, cei care, oarecum, l-au adus la COTROCENI pe neamtz.
Astia vor altceva, la ei nu mai merge cu lugu-lugu, cu retete vechi din anii ’90.
Uite si tu cu ce chestii ieftine a venit domnul senator.
Se lauda ca a aprobat fonduri, de parca erau banii Domniei sae si-i impartea unde dorea.
De parca Donia sa a venit cu ideea, cu proiectul ca “ia hai sa dam noi zece milioane de euro celor de UAIC”, sa-si faca niste laboaratoare frumoase, moderne.
Bine-bine, imi spunea prorectorul mandra, in urma cu doua saptamani ca tocmai au facut cele doua tablouri regale, din Aula.
Dar picturile murale ale lui Sabin Balasa, din Sala Pasilor Pierduti, nu observa ca se desprind de pe pereti ?
http://www.stiripesurse.ro/lider-jude-ean-psd-umilit-de-alde-fuge-din-fa-a-luptei_982312.html
Orgoliile sunt prea mari in PSD sa accepte candidatii ALDE.Eu am spus ca acolo unde PSD nu are candidati la primarie se va produce un boicot.Vor vota pentru consilierii PSD si vor ignora candidatul ALDE.
PSD nu a suportat nici macar gandul sa ajunga Crin presedinte,desi era un protocol asumat………
Tara ar fi aratat cu totul alfel cu Crin Antonescu Presedinte.
Ne-am fi recastigat respectul de sine ca tara, toata Europa s-ar fi uitat cu respect la noi.
Discutiile din Parlament, din mediul politic, Guvern, ar fi fost civilizate, cerebrale si guvernate de logica.
Baselu, si-ar fi plimbat tacut nepotele prin parc.
Iata ca am avut inca odata dreptate:
http://www.stiripesurse.ro/implozie-in-psd-o-filiala-amenin-a-cu-demisii-in-bloc-din-cauza-impunerilor-de-la-centru_982399.html
Balama intre cine si cine?
http://www.pressalert.ro/2016/02/varujan-vosganian-vicepresedintele-alde-vine-aceasta-seara-la-pressalert-live/
http://www.pressalert.ro/2016/02/varujan-vosganian-declaratii-contradictorii-pe-tema-candidatului-alde-la-primaria-timisoara-cu-cine-se-poarta-discutii-si-cand-se-va-lua-decizia/
http://www.pressalert.ro/2016/02/varujan-vosganian-refuzat-sa-fie-anchetat-de-diicot-pentru-putea-pleca-turneu-de-promovare-noii-sale-carti-vezi-ce-scenariu-sumbru-avea-minte-video/
@ Adam Mares,
1. interesent ultimul link, asa pot intelege cateva aspecte de care nici nu stiam.
Vazand scenariul, teoretic, pe care trebuia sa-l urmeze armeanul, inteleg ca ar fi fost cumplit, ca ar fi trait un calvar.
…totusi, Elena Udrea a ales alta cale, cea de a lua viata in piept. Direct.
La fel si senatorul PSD-ist de Bacau, cel care era cunoscut ca trage toate sforile din partid si Parlament. El a avut parte si de un bonus, i-au priponiot asta si baiatul. Deci, tacam intreg.
Atat Udrea cat si Hrebenciuc, nu au ezitat ca sa ceara aprobarea anchetarii lor, au ridicat mainile ca sa li se puna catusele bine.
Ma intreb, ei de ce au putuit sa fie onesti si curajosi, iar domnul Vosganian s-a ascuns dupa “poalele fustei mamicii” ?
Ce poate avea o femeie micutza si blonda(este drept, vopsit) in plus fata de un munte de om, usor bronzat si barbos ?
Aici caut eu raspunsul ?
Nota: judecand si dupa faptele marunte, pe care le stiu despre armean(cateva intamplari cu martori putini) cred ca pot schita profilul armenesc, personajul…gasi un posibil raspuns.
Nimic, niciodata, nu este ceea ce pare.
2. Emi este continuu si perpetuu, acelasi personaj acru, sictirit pe viata si barbati.
Eu inteleg de ce a ajuns aici, insa pt. mine este un personaj care daca moare sau traieste chiar imi este indiferent.
Oricand pun pariu ca ea functioneaza mult mai bine decat frigiderul meu “duble side”, ca bate de departe instalatia de facut cuburi de gheata.
Interesant este ca “bombonica”(sau mai curand inghetata) incearca ca sa se prezinte intr-un ambalaj sclipicios cu mari pretentii de pretentiozitate…de mare lady.
Defapt, un fel de rahat cu motz !
Curtea Constitutionala a dat verdictul ca Ordonanta 55 a TRASEISTILOR e neconstitutionala.
Parlamentul Romaniei trebuie sa solutioneze aceasta situatie si sa o puna in acord cu rezolutia CCR.
Parlamentul nu se grabeste sa o dezbata pana la alegerile locale.
Ce se va intampla cu primarii TRASEISTI care castiga un nou mandat in 2016?
Eu cred ca vor trebuii sa DEMISIONEZE dupa alegeri.Sunt niste impostori,nu o spun eu a spus-o CCR.
Parlamentul Romaniei trebuie sa transeze situatia inainte de alegerile locale.Altfel sunt complici,cu toate consecintele legale….
Primarii au respectat legea cand au plecat de colo colo. Ca legea nu era buna nu era vina lor.
Cine spre exemplu ar trebui sa indrepte o lege neconstitutionala?
Raspunsul ar fi Parlamentul.
Ori parlamentul si guvernul nu le pasa.
Sigur ca primarii au fost ingeras ,sfintisori.Cum or mai plecat iei saracii ignorand votul primit din partea cetatenilor.
Da nu-i bai,ca vin ei in fata electoratului care nu uita si nu iarta.
Apoi vine randul parlamentarilor……..
Blonda si rozaliul sunt impertinenti, ei sfideaza pe toata lumea, atitudine de arendas cu proasta educatie.
@ VV
O imagine tipica pentru aberatiile romanesti: politia si procuratura sa investigheze cazurile de Sindrom hemolitic-uremic la copii – e vorba despre copiii grav bolnavi de acum. O asemenea ancheta trebuie sa fie facuta de specialist, de epidemiologi si specialisti de boli infectioase. HUS e dat de E colli verotoxigen 0157 dar si de tulpini de Shigella – rar, dar cazurile pot izbucni in focare. Transmiterea e prin carne insuficient pregatita, lapte, apa contaminate. E o boala a mizeriei, a contaminarii cu fecale a apei sau alimentelor, a transmiterii de la om la om prin miini nespalate. Singurul mod in care se gaseste sursa e cel epidemiologic: se duc oamenii, iau apa, mincare, o testeaza si asa se ajunge la o concluzie. Aaa, ca daca dupa aceea se gaseste o sursa clara si exista suspiciuni ca s-a intimplat ceva ilegal da, atunci se anunta politia si procuratura, dar nicaieri in lume n-am vazut asemenea harababura legat de o boala infectios-autoimuna. Intrebi domnule un medic mai intii, pe cineva ca Streinu Cercel, ei nu, traiasca procuratura, intrebati-o mai intii pe Kovesi ca e mama sanatatii si alta nu.
DNA sa aresteze bacteria e colli…ca procuratura tine loc de orice, de medici, de epidemiologi, de igiena, si asta sigur va preveni asa ceva pe viitor: vor dirdii shigelele si escherichiile de teama DNA. Il astept in curind si pe domnul presedinte eventual sa spuna iar doctul “coruptia ucide”, ca si-au bagat bacteriile bani in buzunar… E grotesc si tragic, o imagine a neputintei si lipsei de competenta.
In plus, desigur mai important e sa se infiinteze nu stiu ce agentie inutila si consumatoare de bani care sa dea cind postere cind din bici ca sa li se reteze oamenilor accesul la sanatate… ca de aia are Romania institute de sanatate publica inutile, ca sa mai adauge unul si in schimb oamenii sa nu aiba acces nici la spitale, nici la laboratoare sau radiologie, nici la tratament. Si cu cine o sa populeze institutia respectiva, cu procurori, by the way? ca medici mai putini…
Un punct diferit despre “Legea defaimarii”. Uite, ca la asta chiar nu m-am gandit:
http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-vineri-12-februarie-2016/