Ce ați făcut pentru județul Iași, domnule Vosganian. Una pe zi. Episodul 12.

În toamna anului 2008, cotidianul național Evenimentul zilei îmi dedica un lung articol prin care mă acuza că, în virtutea atribuțiilor mele de ministru al economiei și finanțelor, am favorizat judeul Iași. Cum de atunci încoace ieșenii continuă să pună aceeași obsedantă întrebare parlamentarilor lor: “Ce ați făcut pentru județul Iași?”, socotesc că fiecare dintre noi, cei care am reprezentat acest județ în Parlament, trebuie să dăm propriul răspuns. Astfel încât voi continua să prezint, una câte una, inițiativele locale la realizarea cărora am contribuit, mulțumind și celor cu care am colaborat.

12. Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi

În perioada mandatului meu  de ministru al finanțelor, Politehnica Ieșeană a primit fonduri în valoare de cca 44 000 000 RON.

93 Responses to “Ce ați făcut pentru județul Iași, domnule Vosganian. Una pe zi. Episodul 12.”

  1. Kronstadt an der Graft spune:

    Monseigneur Louis a fost vârât pe țeavă pentru a fi lansat asupra alegătorilor din București. O mică reamintire, el nu a fost securist, e fiu de securist. Adică a doua ediție, revăzută și adăugită. N-aș avea nimic cu el, dar face parte din lunga pleiadă a miniștrilor transporturilor care n-au lăsat autostrăzi, în schimb au lăsat calea ferată de izbeliște.

    • Ludovic, din cate stiu, n-a fost crescut de tatal lui.

      • gelu spune:

        “Cat costă postacii plătiți din bani negri să înjure la comandă. Cine plătește

        Ana Maria Topoliceanu și Tudor Breazu achitau 10.000 euro lunar pentru plata unui grup de persoane (“postaci”), al căror rol era de a posta comentarii în favoarea Elenei Udrea și a PDL București, folosind identități fictive pe paginile de Internet ale unor ziare sau portaluri de știri.

        “S-a stabilit că inculpații Breazu Tudor Liberiu și Topoliceanu Ana Maria foloseau sumele obținute din infracțiunile de luare de mită pentru plata unor servicii efectuate în interesul organizației București a Partidului Democrat Liberal și al inculpatei Udrea Elena Gabriela, cu știința acesteia”, se arată în referatul în care DNA cere prelungirea arestării preventive pentru Elena Udrea.

        Spre exemplu, Breazu și Topoliceanu achitau lunar suma de 3.000 de euro persoanei care a coordonat într-o perioadă echipa de comunicare a organizației PDL București, după care s-a ocupat exclusiv de comunicarea publică a Elenei Udrea.
        “De asemenea, inculpații achitau sume care ajungeau uneori la 10.000 euro lunar unui grup de persoane, pentru care foloseau titulatura ‘postaci’, și al căror rol era de a posta comentarii sub identități fictive pe paginile de internet ale unor ziare sau portaluri de știri.
        Aceste persoane primeau zilnic de la persoana care s-a ocupat de coordonarea echipei de comunicare mesajele pe care trebuiau să le promoveze, după care accesau paginile de internet care le erau indicate și comentau articolele relevante pentru a canaliza opinia participanților la aceste discuții în direcția dorită.
        ‘Postacii’ erau plătiți în funcție de numărul comentariilor formulate, pe baza unor statistici ținute de acest coordonator al echipei de comunicare a organizației PDL București, care s-a ocupat exclusiv de comunicarea publică a inculpatei Udrea Elena Gabriela”, mai spus procurorii. DNA mai arată că toate aceste plăți se realizau fără a fi întocmite documente justificative, cu știința Elenei Udrea, care primea periodic informări pe mail cu privire la situația plăților și la eficiența ‘postacilor’ de la Tudor Breazu și de la coordonator.

        Cu privire la aceste împrejurări, Elena Udrea a precizat că unele plăți se făceau din fonduri care nu erau înregistrate în evidența partidului, provenind de la persoane sau firme care nu doreau să le fie cunoscută calitatea de donator. În referat apare și un fragment de la confruntarea care a avut loc joi la sediul DNA, cu răspunsurile date de Elena Udrea.
        “Întrebare: Știați că Breazu Tudor, Cristi Călugăru, postacii și materialele promoționale erau plătite de către doamna Topoliceanu Ana Maria? Răspuns: Pe Breazu Tudor îl plăteam eu. Dacă au fost situații în care l-a plătit Topoliceanu Ana Maria, în mod cert ulterior banii aceia au fost recuperați de Topoliceanu. Cristi Călugăru știu că primea bani de la partid și separat, în afara contractului. În total probabil că era această sumă de 3.000 de euro. Suma din afara contractului era plătită de Topoliceanu Ana Maria, din ce știu eu, din bani de la partid, de unde se făceau toate plățile. Erau situații în care partidul deținea fonduri care nu erau înregistrate în contabilitate și care proveneau, de exemplu, din contribuțiile de la sectoare, din donațiile membrilor și au fost și cazuri în care candidații au contribuit cu sume de bani.
        Au fost situații în care acești bani nu se înregistrau. Deși nu se ținea o evidență a acestor sume, conducătorul fiecărui sector știa cu cât a contribuit, astfel încât nu era dificil de ținut socoteala. Este posibil ca o evidență a sumelor neînregistrate în contabilitate să fi fost ținută și de contabilă. Nu știu cu cât erau plătiți postacii. Știu doar că au funcționat câteva luni în perioadă de campanie electorală, erau studenți din partid care inițial au lucrat gratis, dar era ineficient și apoi s-a luat decizia să fie plătiți și nu aș ști să vă spun la cât ajungeau sumele, probabil la cât a spus Topoliceanu Ana Maria. Presupun că postacii erau plătiți din aceeași bani care se foloseau la partid.
        Întrebare: Primeați de la Cristi Călugăru o situație detaliată lunar cu numărul de comentarii ale postacilor și cu sumele plătite acestora?
        Răspuns: Posibil da, dar nu stăteam să le citesc având în vedere că erau mii de comentarii.
        Întrebare: Știți dacă domnul Horațiu Țica a făcut asemenea donații neînregistrate sau a plătit cheltuieli ale partidului?
        Răspuns: Nu cunosc personal, dar cred că a fost candidat la Consiliul General și este posibil să fi făcut. Se întâmpla și se întâmplă la toate partidele, fără excepție, ca firme și persoane care doresc să facă donații sau sponsorizări să nu vrea să apară în această calitate, de teama repercusiunilor politice ori a scandalului mediatic care s-ar declanșa ca urmare a asocierii cu un partid sau altul. În acest context, puteau fi firme și persoane care să fi sprijinit campania PDL, fără să fi dorit ca lucrul acesta să fie cunoscut în mod public. Dacă voi identifica vreun caz, voi face precizări”. DNA precizează că, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 334/2006 interzic în mod expres finanțarea partidelor politice prin plata unor sume care să nu se regăsească în contabilitate, eludarea acestor dispoziții imperative demonstrează că Elena Udrea a cunoscut și a acceptat proveniența infracțională a sumelor de bani folosite pentru funcționarea organizației pe care o conducea, potrivit Agerpres.
        Şeful echipei de postaci ai Elenei Udrea recunoşte că articolele de propagandă de pe internet erau plătite cu bani negri.
        Mai mult, postările împotriva Antenei 3 au fost şi ele făcute la comandă, iar pentru asigurarea campaniei defăimătoare la adresa postului nostru s-au plătit bani în plic, fără ca ei să fie înregistraţi sau fiscalizaţi.
        La emisiunea Q&A, colaboratorul Elenei Udrea a vorbit deschis despre cum se fac şi cum se plătesc campaniile de promovare pe internet.”

  2. Mihail spune:

    @ Adam Mares,

    Okay, nu te contrazic, poate chiar tu l-ai îmbrăcat aseară, poate de la tine a plecat, sau…a venit dupa.
    Nu stiu si chiar nu contează.
    Eu, nu cred ca mi-as fi pus o cravata rosie, i sa armenii, ai vazut si tu, sunt ceva mai bronzati la fata, usor tuciurii. M-am zis tzigani !
    Se prea poate, de aici sa rezulte si aplecarea către culori ceva mai “vii”.
    In rest, ce sa spun, au comentat si ei ce-au vrut.
    Defapt, nici nu prea aveai ce, neamtzul doar a provocat somn.

    • Adam Mares spune:

      Era bordo cravata. :-)
      N-am eu nicio treabă cu armeanul. Mai nou, nici nu mă suportă, că nu-s de partea Antenelor. :P

      • Mihail spune:

        Aham bordo zici ?
        Ma rog, stii prea bine ca doamnele vad culorile diferit farta de noi, domnii.
        In plus, sa luam in calcul si televioarele fiecaruia.
        Repet, ca era bordo, ca era rosie, ca era imbracat bine sau nu…tot aia e.
        A pierdut timpul aiurea mergand acolo.

        Cat despre “perceptia” desp[re antene, nu trebuie sa pui la suflet.
        El, Tariceanu, dar si alti politicieni, au interesele lor, campania electorala bate la usa !
        Insa, nu se gandesc ca or fi unioi care vor tine minte ca au solicitat ncalcarea legii.
        …Sau mizeaza pe cele trei milioane, iluzorii, de privitori ai antenelor ?
        Mare greseala .
        In fine…..nu eu o sa cad la vot.

    • elenick spune:

      este ceva de groaza, femeia asta! Cred ca nici nu intelege cat rau face partidului, aflat in cautare de notorietate. Ea, de altfel, are audienta dar da notorietate negativa, nu stiu cum nu se vede asta la nivelul liderilor! :(

    • Mihail spune:

      @ Filip G,

      nu te lua dupa aparente, ai auzit ce-a spus domnul senator despre colega sa ?
      Este o partenera de nadejde, bataioasa, perseverenta, acida si cu multa initiativa.
      Stai sa o vezi atunci cand va fi ministru !

      :P

    • Are si doamna Anghel razboaiele ei. E de buna credinta.

      • Mihail spune:

        Bun, am inteles asta.
        In definitiv, este colega dumneavoastra de partid…nu a mea.
        Okay, daca o agreati, daca serveste interesele membrilor ALDE, atunci este foarte bine.

  3. Mihail spune:

    @ Filip G.

    iata si declaratia zilei a lui Iohannis.
    El spune ca “romanii plecati din tara, nu sunt o pierdere”:

    http://www.stiripesurse.ro/iohannis-o-noua-abordare-pentru-diaspora-romanii-care-pleaca-din-tara-nu-sunt-o-pierdere_983611.html

    • Filip G spune:

      Sigur ca nu sunt o pierdere atat timp cat trimit in tara 7 miliarde de euro anual.
      De cat sa stea ”asistati social” in Romania mai bine sa produca plus valoare pentru alte tari. :D
      Depinde din ce unghi privesti lucrurile……….

      • Mihail spune:

        @ Filip G.

        eu stiu ca la toti “strainerii” le este dor de tara, ca ar vrea sa lucreze aici.
        Stiu gresit ?

    • Filip G spune:

      E un abuz emotional asupra unui copil minor.
      Daca esti om si ai suflet ,nu poti face asemenea marsavie.
      Fiecare copil de ziua lui ar trebuii sa ramana cu amintiri placute.
      Asa cum Johannis a fost atacat in campanie de PSD tocmai prin lipsa copiilor.
      Acum in prag de alegeri se recurge la atacuri emotionale asupra copiilor.
      Antenele si PSD impreuna cu aliatii joaca murdar.
      Pentru Oana am o singura intrebare:
      Cat de feritite ai fi daca copilului tau i s-ar face un asemenea abuz emotional?

      • Mihail spune:

        Oana Stancu este mama, nu-i asa ?

      • Filip G spune:

        @cris,
        Filip G spune:
        februarie 22, 2016 la 10:28 pm
        ……………..
        A te razbuna pe tinerii actuali pentru esecul de la prezidentiale e o prostie.Totul a pornit de la razbunarea celor ce au fost umiliti la cozi in strainatate.
        Apoi nu trebuie uitat ca jignind tinerii,jignesti si parintii si bunicii acestor tineri.Ori toate aceste jigniri vor avea efect de bumerang ,se vor intoarce impotriva celor care le-au emis.
        …………….
        Cum ai proceda @cris ,daca asupra copilului tau la aniversarea zilei de nastere ar avea parte de asemenea abuzuri emotionale?
        Acum cred ca intelegi care e atmosfera din Romania!

        • cris spune:

          Ma nedumeresti din ce in ce mai tare,

          am citit scrisorea, nu contine nimic, absolut nimic abuziv: sa spui unui tinar sa-si respecte parintii e abuziv, Filip? Dar in schimb sa consideri ca un om in virsta e un gunoi de aruncat la cos, doar datorita virstei, e normal pentru tine, sa injuri oameni de o anume virsta in ziare, la televiziuni, e un act de curaj te pomeni al domnului Tapalaga, aceasta nu e abuz emotional fata de ei ci e de laudat si sustinut, si copiii acestora ar trebui sa fie recunoscatori lui Tapalaga pentru spurcaciunile pe care le arunca in capul parintilor lor … Stancu tjigneste copiii plecati in strainatate? – chiar nu-ti dai seama ca multi, foarte multi sunt oameni in toata firea care isi ingrijesc cum pot nu doar copii ci si parinti? (Filip, tu le-ai spus parintilor tai ca sunt decrepiti, ca sunt idiot sau inutilii si sa-si tina gura si sa dispara din “sistem”? Ti-ai invatzat copiii ceva diferit de ce spune Oana Stancu ca ar trebui sa aiba un tinar ca intelegere si respect fata de cei mai in virsta sau de cei bolnavii, de te jigneste atita? Ai fost de accord cu boc cind a taiat pensii sau a spus ca oamenii de o anume virsta trebuie “sa iasa din sistem”? – asa o fi fost, e vina mea ca nu mi-am dat seama atunci probabil.)

          In fine, opinia ta, sa ti-o mentii sanatos, felicitari si la mai mare. Sa nu imbatrinesti si sa nu fii niciodata bolnav, ca nu cumva sa ai parte de buna credinta a unui Tapalaga si de invataturile sale catre copiii tai si ai altora. Iti doresc sa fii mereu tinar si ferice intr-o Romanie de vis in care exista numai tineri.

          • Filip G spune:

            Ideea e ca sunt folositi copiii in jocurile asta murdare.
            Un copil e copil indiferent cine ii e tata.Una-i una si alta-i alta.
            Asta e o sa fie o campanie de pomina,din fericire copii mei sunt adulti cu drept de vot………..

          • cris spune:

            PS. Nu, si ce spun nu are nimic de a face cu a3, se numesc cei sapte ani de acasa, in familia mea s-au invatat respectul dintre generatii, intelegerea si ajutorul fata de ceilalti de alta virsta, copii sau virstnici, nu tapalagismul.

            In plus te asigur ca pentru mult mai putin decit ce au spus tapalaga ori CTP, in alte parti ale lumii ar fi fost protest public si eliminarea lor din viata publica – am vazut-o pentru mult mai putin ca discriminare. Iar in ce ma priveste, ca medic am grija de adulti si virstnici … nu, nu am vazut decit arareori asemenea mizerie a unei generatii mai tinere fata de una mai virstnica, absolut izolat si numai la descreierati – si in acel caz s-a lasat cu raport catre autoritati pentru abuz si condamnari. Nu, fillip, ce spuneti dumneavoastra aici, scuze, nu e occidental, nu e hip, nu e democratic, nu e omenesc. Scuze, nici meseria mea sau viata mea in alta lume nu au de a face cu opiniile a3, sunt doar o realitate.

          • cris spune:

            Ideea e ca acest joc murdar cu injurat oameni bolnavi sau virtnici a fost promovat de domnul Tapalaga. daca te-as fi vazut revoltat de injuraturile acestuia poate te-as intelege, dimpotriva se pare ca il aprobi. Si mai ales ideea e ca e o atitudine nazistoida, si basism-bocism pure. Si nu, in orice alta tara civilizata tapalagismele de acest soi sunt sanctionate, sever, de opinie publica si legal.

          • Dl Tapalaga a fost de-a dreptul lingusitor cu Cartarescu, la chestia cu regele alb si negru.

          • Si mie mi se pare ca sciropperà nu are nimic injurios la adresa tinerilor. Il cunosc pe autor, e un om educat.

  4. Mihail spune:

    @ Adam Mares,

    Nu cred ca pot cobara atat de jos incat sa citesc mizeriile Oanei Stancu.
    Pe mine, in toata povestea asta, m-a surprins, putin, atitudinea lui Radu Tudor.
    Mi se parea ca este un om rational, cerebral cu proprietatea cuvintelor.
    …Acum insa, nu pot decat sa observ ca toata echipa de jurmnalisti de la A3 sunt niste indivizi fara caracter, mincinosi si pupincuristi. Ca sunt santajisti nu mai este niciun secret pt. nimeni.
    Oare ce-i face ca sa fie asa, atat de jigodii, de neoameni ?

    Azi-noapte tarziu, neavand somn, m-am zgait la emisiunea lui Badea. Acesta a incercat sa demonstreze ca toata afacere este cusuta cu ceva ata alba, ca terenurile ICA sunt intr-o parte, iar sandramaua ceva mai departe. Ca terenul ICA este impropriu oricarei constructii si ca atare nu se va vinde cu suma estimata.
    Ma rog, eu stiu ceva mai mult, ca se poate construi oriunde(chiar si pe apa), indiferent de structura terenului, dar cu costurile aferente.
    Revenind la oile noastre, Badea a afirmat ca terenul a fost evaluat la o suma cu 6 ori mai mare decat evaluarea ANAF-lui.
    Nu m-ar mira chestia asta, avand in vedere foamea lui Baselu de-al baga la racoare pe Voiculescu.
    Insa, nici nu pot avea inceredere in ce spun aia de la a3, dovedit fiind ca sunt mincinosi.

    Eu zic sa-l lauzi in continuare pe armean(tare-i place) si poate uita ca nu esti alaturi de el in chestiunea antenelor.

    • Adam Mares spune:

      E destul de ridicol să aperi un post care te-a discreditat publicând informația că ai fost securist. Și care nu ți-a plătit nici acum daune morale.
      :P :P :P

  5. Adam Mares spune:

    Că nu-ți place Băsescu, e una. Dar să ții hangul acestui post care practică linșajul mediatic la adresa celor care au fost de partea lui Băsescu, iar nu e ok.
    Dincolo de opțiunile politice, ar trebui să promovăm conduita normală, civilizată. Să implici un copil într-un scandal e lipsit de orice deontologie și bun simț.

    • Mihail spune:

      @ Adam Mares,

      ceea ce mi se pare grotesc, daca nu chiar foarte ciudat, este ca daca tu, ori altcineva, are o opinie diferita fata de a lor, a cel;or de la antene, este deodata ‘basist”.
      Idem, si madam gelu, care a etichetat ca atare pe cativa de pe aici.
      Eu, in ceea ce ma priveste stiu foarte bine, ca niciodata nu la-m votat pe ala, asa cum stiam multe dedesubturi despre el ca om, de pe vremea cand era capitan, cam ce facea el pe vas.
      Insa, cea mai dureroasa amintire despre el este cea de la suspendare, atunci cand credeam ca, in sfarsit, vom scapa de el. Imi amintesc ca era o isterie generala cu cei care-l iubeau si-l admirau.

      Ai remarcat cat de fierbinte,intens o apara, armeanul, pe doamna invatatoare cea fomista, cum o preaslaveste ? Precis, ea intra pe aici, iar apoi il “dojeneste” pe purtatorul de cravata bordo ! :P

  6. Filip G spune:

    Democratie de tip Cristiana Anghel:
    http://psnews.ro/cristiana-anghel-propunere-inedita-care-il-vizeaza-pe-directorul-sie-115466/
    Adica o treime decide soarta unui om cand in cealalta parte sunt doua treimi care nu au castig de cauza. :D :D :D

    • Mihail spune:

      @ Filip G,

      hai sa-l intrebam pe armean, daca nu cumva doamna in cauza, a ramas cu neste sechele dupa greva foamei…ori poate i-a cauzat ceva de la sumele primite de la antene, poate “serveste oarece tarii ???
      Tu ce stii, se “baga” tarie in Senat ???

  7. Mihail spune:

    :P sa fiu un pic “basisit” :

    Traian Băsescu a luat poziție pe Facebook și i-a scris direct jurnalistei de la Antena 3.

    ”Doamnă Oana Stancu,

    Să implici în disputa cu Dan Tapalagă pe fiica acestuia, un minor în vîrstă de 10 ani, este josnic şi descalificant pentru cel care face aşa ceva.

    Trebuie să recunosc însă că o astfel de atitudine este pe măsura standardelor profesionale ale celor care vă autointitulaţi a fi jurnalişti la Antena 3.”, e mesajul fostului președinte.

  8. Adam Mares spune:

    Păi este josnic, și nu că spune TB, ci pt că așa e.

    • Filip G spune:

      Stai linistit eu am am scris aici pe blog inaintea lui Basescu.
      Deci sunt un ”super-basist”. :D

    • Mihail spune:

      Pai ce, l-am contrazis eu pe el…sau pe tine ?
      Evident ca este josnica, ideea este ca mai toti colegii ei de la acel post(+gelu!) au aceasta caracteristica tehnica.

      Nashpa este ca toti de acolo exceleza la josnicie.
      Cum m-ai tipau ei ca vor muri, ca-si vor pierde definitiv viata, deoarece le taie, ANAF-ul, apa si corentul.

  9. Mihail spune:

    …tocmai doamna Anghel s-a facut din nou “de bacanie” la Romania Tv. Postul ala de televiune unde merge (din cand in cand) si colegul ei de partid, “unul” Vosganian(parca). :)

    Intr-adevar, doamna in cauza(na, ca am uitat cum o cheama) face o buna promovare partidului ALDE.
    Cea mai buna.
    La viitoarele alegeri, dar si la celelalte viitoare(din toamna) voi cauta asiduu pagina unde se afla acel partid(ALDE) si voi aplica neaparat stampila. Sa fie o treaba !

    PS: precis nu are niste “urmari”(la mezanin) de la greva aia a foamei, poate i-a cauzat…poate este, in continuare, constipata(adica, ii iese pe gura) ?
    PPS: la final, a informat-o pe Paula(jurnalista aia fara un plaman) ca o da pe topogan la CNA. Sa se-nvete minte.

  10. Mihail spune:

    Ambasada SUA comfirma ca actiunea Prim Ministrului Ciolos, precum si a ANAF-ul in privinta antenelor este logica si fireasca.
    “Bunurile Antenei sunt furate de la poporul roman, fiind obtinute prin acte de coruptie” .

    Al naibii imperialisti.

    PS: domnului Vosganian, ambasadorul SUA, ii cam face greutati.

    • Mihail spune:

      Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, marţi, că este de acord cu premierul Dacian Cioloş că acţiunea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu a influenţat dreptul televiziunilor trustului Intact de a emite, precizând că ANAF a acţionat doar pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească.

      “Sunt de acord cu prim-ministrul Cioloş că acţiunea ANAF nu a influenţat dreptul Antenei de a emite. ANAF doar a acţionat pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă emisă de mult timp de recuperare a unor bunuri obţinute prin acte de corupţie şi furate de la poporul român”, a spus ambasadorul american, pe Facebook, într-o discuţie cu românii.

  11. Mihail spune:

    Aici:

    ttps://www.facebook.com/events/1040042209352439/permalink/1043346022355391/

    sau:

    Cezar Matei
    1 oră

    Stiu ca am ajuns cam tarziu dar,va implor,o pozitie in scandalul ANAF-Intact?Deja ANAF a demontat cu documente toate manipularile A3.Ce parere aveti,este sanatos pentru romania in contextul geo-politic actual?Cu respect!
    Îmi placeComenteazăDistribuie
    Comentarii

    U.S. Embassy Bucharest
    U.S. Embassy Bucharest Sunt de acord cu prim-ministrul Cioloş, că acţiunea ANAF nu a influenţat dreptul Antenei de a emite. ANAF doar a acţionat pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă emisă de mult timp de recuperare a unor bunuri obţinute prin acte de corupţie şi furate de la poporul român.
    Îmi place · Răspunde · 11 · 55 minute

  12. Adam Mares spune:

    Toată lumea e revoltată de gestul Oanei Stancu, inclusiv Vasile Ernu! :P

  13. Adam Mares spune:

    “Situația A3 e cel puțin disperată, dacă nu chiar terifiantă. Au pierdut deja, și ei știu asta. Nu mă refer la povestea cu ANAF-ul, ci la alte lucruri, mai importante pentru ei:

    1. Nu mai au inamic. Ei aveau nevoie de Băsescu încă vreo trei mandate la Cotroceni.
    2. Au pierdut cam de fiecare dată, iar unica lor victorie s-a făcut praf (USL nu mai există). PSD își poate obloji rănile cu gândul că are primari. Antena n-are nimic.
    3. Le moare publicul. Zi de zi. [later edit: a remarcat cineva că observația e malițioasă. Este însă una vitală pentru post.].
    4. Facebook-ul e un competitor titanic.
    5. Aliații lor sunt la închisoare, pierzători pe ultimii metri ai existenței politice (Tăriceanu, PNL-iști care nu știu pe ce lume sunt, o ramură hardcore din PSD) sau chiar pierzători terminați de tot (Ponta & gang, Năstase, Iliescu). Eșecul lui Bușoi e frișca pe tort. Nu mai știu cine zicea asta, dar acum Antena 3 nici măcar nu mai te duce la înfrângere – îți sugrumă până și șansa de a ajunge pe buletinul de vot.
    6. Piața politică e extrem de mică, nici măcar conflicte de dimensiuni medii nu mai există.
    7. Reputația lor e infectă. Sunt expunere punct com al televiziunilor din România. Pot să zică și adevăruri, că degeaba.

    Bonus: mitingul le-a distrus o bună parte din credibilitate chiar și în ochii politicienilor dispuși să-i ajute. Trebuiau să mențină iluzia că sunt puternici și numeroși. Așa, s-au pomenit cu cel mai mic miting din ultimii ani, și asta luând în calcul aportul uman al PSD București.

    Asistăm la zvârcolirile unui Tyrannosaurus Rex bătrân și bolnav, fără scop și speranță, care lovește ce (mai) vede (încă) prin jur. Peste public se prăbușesc dinții cariați ai finalului de proiect.”

    • Mihail spune:

      e cu ghilimele, deci cine a scris articolul ?

      • Filip G spune:

        @Mihail,
        o sa-ti fac o previziune in viitor,dar trebuie citita printre randuri.
        Alina Gorghiu,la inceputul campaniei la locale o sa fie gravida in ultimele saptamani de sarcina,la finele campaniei o sa fie lauza.
        Deci………………….
        Campania v-a fi totul ori nimic pentru Blaga si……..
        Nici Alina nici Blaga nu vor fi presedintele PNL in 2017 cand o sa fie finalizata fuziunea.

        • Mihail spune:

          @ Filip G,

          tu crezi, ca atunci, va mai interesa pe cineva PNL-ul ?
          Nu ar fi firesc ca sa apara alte partide noi, cu altfel de membri ? Altceva.

          • Filip G spune:

            Liberalii se vor coagula in jurul” partidului prezidential”.
            ALDE nu face pragul electoral,deci neinteresant pentru PSD.
            Un semnal clar va fi lansat la locale………

      • Adam Mares spune:

        Nu mai găsesc, dar nu contează.

  14. Mihail spune:

    @ Adam Mares,

    Pai daca nu cu fularul si cravatzica bordo, atunci cu ce ?
    O sa vina sa le povesteasca cum a aprobat/dat Domnia sa banutii celor din Iasi ?
    Crezi, ca aflandu-se prin Targ, ar avea curajul asta ?
    Iesenii, fiind trecuti prin epoca Nikita, o sa-l huiduie copios, o sa arunce cu rosii si oua in EL.

    Nu stiu ce-o sa faca, dar oricum nu mai conteaza. Odata si odata, tot v-a trebui sa inteleaga ca nu mai merge asa, ca votantul asteapta oameni noi, altii.
    Retine, armeanul nu a avut curaj ca sa vina in Iasi, ci s-a dus impreuna cu Fenechiu, undeva la 40-50km de oras, in niste comune aflate pe granita.

    • Adam Mares spune:

      Crezi că Tăriceanu mai câștigă în București? :P

      • Mihail spune:

        @ Adam Mares,

        Buna intrebare, chiar nu stiu.
        Depinde de perceptie, daca votantul il vede ca pe un om politic vechi, depasit, din alta epoca….atunci nu-i bine.
        Poate si mediul este altceva in capitala.
        Oameni mai cizelati.

        PS: insa Tariceanu nu are absolut nicio problema cu procurorii. Statul de nonsenator(non-parlamentar) nu-i deschide poarta catre un eventual dosar, pus deoparte…in asteptare.

        • Adam Mares spune:

          Nu are (cel puțin acum), dar e perceput ca un apărător al “penalilor” și al Antenelor lui Voiculescu. Va fi greu să câștige în București cu imaginea asta.

    • Mihail spune:

      @ Adam Mares,

      te-ai gandit ca, poate, deoarece stie ca-ti place tie cravata aia, a luat-o la televizor ???
      …Cat despre fularul ala vechi si usor “prafuit”, nu de la tine il are ???

  15. Mihail spune:

    Gata, antenele se muta, a “transpirat” cate ceva azi-noapte tarziu. Chiar, insusi Maria Sa, Gadea a anuntat asta.
    Declarativ, nu contrazic afirmatiile ambasadorului SUA, dar pe la spate maraie serios.
    Deh, frica de viza ii sperie.
    Pe de alta parte, s-a cam, aflat si unde se vor muta. In Pipera, in locul unde se produce “Cronica carcotasilor” si “Trazniti in NATO”.

    Acum….oare intelege si domnul senator, plus Tariceanu, cat de “inspirate” au fost declaratiile lor, demersul lor, mersul la antene ?
    Cum s-au facut de ras, ce pret vor plati la alegeri, cum si cat vor deconta ?
    Vor intelege ca au pierdut sansa de a fi “noul PNL” ?

    Mama lor de imperialisti americani !

  16. Filip G spune:

    http://www.stiripesurse.ro/scandalul-ia-amploare-turcescu-scrisoare-catre-fiica-lui-voiculescu-dupa-modelul-oanei-stancu_983770.html
    Nici Robert Turcescu si nici Oana Stancu nu au dreptate.
    Daca ai maturitatea psihica si fizica trebuie sa spui lucrurilor pe nume.
    Daca Oana stergea pe jos cu Dan Tapalaga era OK,o disputa intre doi jurnalisti cu puncte diferite de opinie.
    La fel si in cazul Robert Turcescu……….
    Dar sa te cobori si sa lovesti cu manta,implicand copii minori si chiar majori pentru a lovi in parintii lor e josnic.
    Meseria asta de jurnalist s-a transformat in ”ucigasi cu simbrie”.
    Reactioneaza in functie de interesele pentru care sunt platiti.
    Si inca campania electorala nu a inceput………
    Apropos,am citit ca de uitat nu ma uit ,Gadea face apel la ”fani” sa nu mute canalul pe timpul reclamei fiindca are nevoie de bani pentru ca mutarea costa milioane de euro.
    Telespectatorii au ajuns captivi,adica sunt manipulati in numele libertatii presei.Nu stiu si nu inteleg cum un cetatean liber aflat in fotoliu raspunde la asemenea cerinte.Adica eu in casa mea sa fac ce-mi spune un nenea Gadea,pe banii mei,in timpul meu liber……. :D
    Doar asa aflam cine sunt sustinatorii antenelor.

  17. Filip G spune:

    Una pe zi.
    http://www.stiripesurse.ro/senatoarea-anghel-tine-la-imunitate-pentru-ca-se-teme-de-blesteme_983804.html
    ”Eu nu spun că voi vota pentru sau contra, spun numai că eu vreau să nu am conştiinţa încărcată şi să nu fiu blestemată, pentru că spuneam, repet şi o voi repeta până la sfârşitul mandatului, dacă va fi cazul şi în mandatul următor,……..”
    Deci in toamna ne vom distra cu doamna Anghel (ALDE) in campanie. :D

    • Filip G spune:

      Blestemele cetatenilor impotriva clasei politice nu au efect,politicienii sunt imuni.
      Dar blestemele intre parlamentari se prind.
      Acum o sa fac si eu o gluma.:
      Mirul folosit de domnul Vosganian era in sensul asta *pentru blestemele colegilor) :D

      • Mihail spune:

        @ Filip G,

        “Mirul folosit de domnul Vosganian” era o injuratura adresata celor care l-au votat, ba nu, a celor care i-au votat pe toti parlamentarii. Fie ei deputati sau senatori.
        Este cum te-ai duce la biserica si acolo, in interior, iti aprinzi o tigare.
        De ce nu ?
        Daca un domn vine in Parlament si se agita cu artefactele religioase, de ce sa nu facem si invers ?

        A dus in derizoriu ideea de parlamentar si de Parlament…a creat acolo, un fel de Cirque du Soleil dambovitean.

  18. Mihail spune:

    ALDE, Tariceanu si de ce nu si domnul Vosganian(parte al aceluiasi partid), fac mare tam-tam, de fiecare data ca respecta legea, ca ea trebuie respectata neconditionat.
    O prima mostra ne-au oiferit-o saptamana trecuta atunci cand au sarit in apararea antenelor.
    Uite, ca astazi, domnul Tariceanu a fost prins(iar) “in fapt”.
    Rushinica.

    http://www.stiripesurse.ro/liberalii-l-au-facut-pe-tariceanu-la-bile-cum-a-fost-prins-eful-senatului-video_983816.html

    PS: vor veni ca sa votam ALDE, nu-i asa ???

  19. elenick spune:

    Il iubesc pe Dorin Tudoran! mereu actual si degraba “fixator” al punctului pe i, in invalmaseala “ideatica” de prin presa sau “casele” mai bune !

    http://www.stiripesurse.ro/nu-ne-am-in-eles-la-principii-cerea-prea-mul-i-bani_983796.html

    Pacat doar ca putini il citesc/citeaza si, si mai putini il inteleg! :(

    • Mihail spune:

      …fatuca, e unii care-l citesc de pe vremea cand aveai lumanarele sub nas, sau chiar cand taica-tu si maica-ta se jucau “de-a mama si de-a tata” fara prezervative. Nu se gaseau.
      Despre el, a urlat o Romanie intreaga, Europa Libera intr-o anumita epoca.

      • elenick spune:

        Cetitoriule, nu te mai lauda cu ce “citeai” tu la Europa Libera :) mai bine invata sa scrii si incepe cu lucruri simple : conjugarea verbului a lua (“sa ei cursuri de apicultura” e de kinoteca!), formele de viitor (va trebui in loc de “v-a trebui”), cat despre “dilema” m-ai, mai sau Mai…. e mecanica cuantica avansata pentru tine!

        Mars la gramatica de clasa a II-a, mai intai, intarziatule!
        sau m-ai?…:)