Cum au scapat de executie Patapievici si Vosganian
Cei doi intelectuali au fost ridicati, la Revolutie, de militieni si dusi la Jilava pentru a fi lichidati
Ministrul economiei si comertului, Varujan Vosganian, si directorul Institutului Cultural Roman, Horia Roman Patapievici, au “petrecut” impreuna, in urma cu exact 17 ani, Revolutia din Bucuresti. Fara sa stie unul de celalalt, cei doi au trait momente aproape identice. Pana sa ajunga in camerele de tortura ale Penitenciarului Jilava, din apropierea Bucurestiului, Vosganian a fost batut cu bastoanele, iar Patapievici a fost la un pas de moarte si a fost amenintat cu arma de un militian.
“Era drumul acela in bezna, pe Victoria Socialismului, spre Casa Diavolului (parlamentului – n.r.) si credeam ca ne duc in camp sa ne impuste. Era ca un drum spre nicaieri, exact ca strabaterea Stixului”, rememoreaza Patapievici drumul spre Jilava. Patapievici si Vosganian au ramas la Jilava pana la mijlocul zilei de 22 decembrie, cand fuga dictatorului i-a scapat de lichidare.
Celula de la Jilava, adapostul lui Vosganian si Patapievici la Revolutie
Batuti, amenintati cu moartea si aruncati in camerele de tortura ale Penitenciarului Jilava, cei doi povestesc despre “momentul decembrie 89″. 21 decembrie 1989. Doi tineri pierduti in demonstratiile de strada. 21 decembrie 2006. Doua personalitati ale Romaniei in prag de integrare in Uniunea Europeana. Este vorba despre Varujan Vosganian, ministrul economiei si comertului, si Horia Roman Patapievici, directorul Institutului Cultural Roman, care, in urma cu exact 17 ani, au “petrecut” impreuna Revolutia din Bucuresti.
PUBLICITATE
Advertisement
Fara sa stie unul de celalalt, cei doi au trait momente aproape identice in locuri comune: impuscaturi, moarte, arestare, incarcerare, centrul Capitalei, Jilava. Acum, la 17 ani de la acel decembrie insangerat, Vosganian a fost linsat public pe motiv ca ar fi colaborat cu organele Securitatii comuniste, in ciuda repetatelor verdicte de necolaborare emise de CNSAS, iar cel de-al doilea a fost facut “limbric” si “derbedeu” de Vadim Tudor in plenul parlamentului.
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/50836/Cum-au-scapat-de-executie-Patapievici-si-Vosganian.html

Asta se numeste EROU.
Sunt ambii, doi eroi, Modesto, care foarte rar vorbesc despre cele intamplate.
Numai ei stiu ce a fost, atunci, in sufletul lor. Ma indoiesc ca mai credeau ca se vor intoarce, ca vor iesi vii.
Datorita lor, dar si a celorlalti martiri, acum noi suntem liberi.
@ all
la fix 21 de ani de la Revolutie pot spune doar atit:
Pacat, pacat, de singele varsat!
27*
eram cuplat cu ziua de 21
21 de ani??? A mai fost altă revoluție? O fi fost cand a castigat CDR alegerile…
http://adevarul.ro/news/politica/draga-romane-crestin-ortodox-mandru-indrazneste-crezi-asta-sictir-1_585ab3af5ab6550cb8a3d81c/index.html
@ all
i-a ars grav Crin Antonescu pe liberali in interviul de la a3… Daca eram azi in pielea lor mi-as fi bagat in pamint, dar din pacate cei care au bagat pnl-ul in pamint nu vor avea nicio strabatere!
I-a ars, dar nu el a făcut unirea cu PDL?
L-a ars și pe Victoraș.
Nu stiu daca exista multa lume care sa fi inteles traseul pnl din vremea USL, dar parerea mea e ca au existat doua tabere, una care dorea lucrurile care au fost si impartasite de USL, si alta care dorea unificarea “dreptei”, si crin le-a propus un pact: sa mearga pe prima varianta si daca esueaza sa treaca la unificarea dreptei, iar cind a esuat proiectul usl si-a tinut promisiunea si le-a dat alora ce-au vrut! De-aia cred ca e si suparat pe ei, pentru ca multi si-au dorit si au si contribuit la distrugerea din interior a proiectului usl ca sa se ajunga la planul b.
Se stiu ei cei care sunt in situatia asta!
Ti a scapat esentialul: ” tariceanu este singurul asistat social real al psdului!”
Da, la Realitatea a zis: asistat social-politic.
Crin nu a fost la inaltimea situatiei.
Crin ar face mai bine sa taca. Din cauza lui s-a ajuns aici.
http://www.timesnewroman.ro/politic/dragnea-isi-explica-alegerea-daca-nici-tatarii-nu-se-pricep-la-jefuit-tara-atunci-cine
@ VV
ce-ati zice daca miine iohan o respinge pe Sevil pe baza de “mapa profesionala” ?
Chiar daca pentru un om normal propunerea psd nu poate fi respinsa, eu dupa cum il stiu pe iohan cred ca exista multe sanse sa o respinga! Va vrea sa dovedeasca ca el nu se lasa pus la colt de Dragnea, si exact asta o sa-l faca sa moara pe limba lui! Probabil Dragnea l-a si prvocat intentionat sa faca un pas gresit si abia asteapta (si eu la fel).
In rest, azi subiectele au fost oarecum puse in umbra de subiectul Sevil, dar mie mi-a atras atentia si discursul excelent al lui Tariceanu de la alegerea lui ca presedinte al senatului si nu-mi ramine decit sa sper ca punctele aduse in discutie de Tariceanu vor ajunge sa fie si puse in practica.
Iohannis nu face nimic de capul lui.
@ VV
din articolul trecut, ziceti asa: “Cred că în ultimul deceniu am semnat de vreo cincizeci de ori declarații că nu am făcut poliție politică ”
intrebare: a semnat si basescu declaratie ca n-a facut politie politica?
Buun, e sperjur! Dosar penal!
Sigur ca a semnat.
La sfarsitul acestui mandat vor fi 31 de ani in comunism/socialism si 31 de ani in Parlament/politica, separati de noaptea de la Jilava…
Cam asa…
Tataroaica pare okay, toti vorbesc frumos despre ea.
De ce sa o respinga ?
Gata, sasalaul a pierdut partida, urmeaza si altele. Poate si niţica brutarie. Cu tot cu Prima Nevasta.
Nu te grăbi.
@ all
zaider asta cred ca si noaptea are cosmare cu Dragnea
Cine e zaider?
@VV
Pe Realitatea. Crin chiar are discurs de om politic.
Multe prostii a făcut și Antonescu, dar tot l-am ascultat cu plăcere.
Pardon, comentariul meu era pt toată lumea, nu special pt dvs.
Are discurs de analist, daca era om politic facea ce trebuie.
@VV
Pt dvs.: îmi pare bine că ați scăpat cu viață acum 27 de ani.
Dar asta nu e sigur…
@ Cris & VV
Dupa spusele cuiva din Constanta care se pare ca o cunoaste foarte bine, Doamna Shhaideh este Tataroaica nu Turcoiaca.
”Cred ca e o miscare extraordinar de inteligenta. Din multe puncte de vedere. De partea interna nu vorbesc, dar ca relatie cu un vecin foarte puternic ca Turcia cert”
Asa ca nu prea e o apropiere prea mare cu Turcia, vezi lovitura ”CU MANTA” de apropiere catre Rusia fata de care PSD nutreste mari sentimente de apropiere.
Puteai sa mai citezi, ti a scapat textul cu
” aceasta numire dovedeste marea intelepciune si clarviziune a carmaciului nostru, domnul liviu dragnea, preamarit fie i numele!”
Barosane, consider ca e o numire desteapta. Poate e desteapta si din greseala. S-ar putea dar nu vad sensul, daca Dragnea isi dorea intr-adevar un prim ministru docil si de inlocuit avea de unde sa aleaga, nu era nevoie sa propuna o femeie de origine turco tatara si musulmana – caci nu vad nici poporul psd sa fie neaparat incintat de asa ceva. Nu cred nici ce spui tu ca PSD nutreste mari sentimente de apropiere cu Rusia. Toata aceasta discutie emotionala este nelalocul ei de altfel – Romania trebuie sa-si faca propriul drum si ca sa si-l faca trebuie sa iasa din pozitia de lacheu, ca e la Berlin, ca e la rusi, ca e la Washington, trebuie sa devina un jucator. Si scuza-ma in asemenea jocuri internationale nu exista nicio emotionalitate, ci doar interes, relatii, si cum stii sa ti le joci.
Cu aceasta numire, daca e exploatata mai departe inteligent, Romania poate deveni un jucator. Repet lucruri pe care le-am mai spus, traditional pietze de desfacere pentru noi, pierdute cu imbecilitate dupa ’90 au fost tarile din orientul apropiat si mijlociu – nu ne-ar strica deloc sa le recapatam (hai sa-ti spun un mic exemplu, la licitatia Kazahstanului pentru system electronic in medicina au fost doi jucatori mari, Romania si Germania, directorul firmei de IT romanesti a fost bagat la puscarie, cine face bani in Kazahstan acum ? Germania. Decit sa exportam creiere in UE pe IT de ce sa nu exportam softuri acolo unde avem loc pe piatza?).
Problema gazului pentru Europa de vest e foarte importanta, singura sursa importanta la ora aceasta e Rusia, o a doua sursa cultivata cu mare grija de europeni e zona Marii Caspice, se urmareste construirea unei conducte dinspre Azerbaidjan si alte tari care au resurse de gaz spre Europa, suntem direct interesati pentru ca ar trebui sa treaca pe teritoriul nostru si nu prin Bulgaria. Am mai discutat despre asta acum multe luni. Un prim ministru care sa fie o fatza familiara ca origine, religie, cultura, ar fi un atu.
Erdogan nu s-a sfiit sa-i spune coanei Europa ca daca nu le convine si nu-l ajuta cu refugiatii in tara lui da drumul la zagazuri… cu un prim ministru de origine turco-tatara nu o va face fatza de noi chit ca suntem tara UE – vorba lui VV, abia asa cu numirea asta am scapat de “moschee”.
Uite deci citeva exemple pentru care aceasta numire poate fi o carte importanta daca e bine jucata. Timpenii de genul “sa nu vindem tara la chinezi ‘r-ai ai dracului de comunisti” sunt paguboase pentru noi si spre beneficiul altor tari ( investitiile chineze majore din cauza asta ne-au ocolit… Germania e poarta spre Europa a Chinei – la modul serios, au un tratat de colaborare strategica extinsa, economica desigur ca timpitul din propaganda romaneasca daca spui strategic zice ca esti anti NATO – ca asta s-a vinturat in 2012, ca ponta ne face anti NATO ca vrea colaborare strategica cu China. Cum arata acum, ca tot mai citeam in presa deunazi: In primele sase luni din 2016 China a adus bani in Germania cit in cei 5 ani precedenti luat impreuna ! adica vreo 27 miliarde de euro in 6 luni. Noi…. zero, dam din buze)
******
Desigur crezi ce doresti, se va vedea pe mai departe… In ce ma priveste am sa tin ochii pe ce se intimpla in regiune si ce se scrie in presa internationala…. dar pot sa o fac si in particular pentru propriul meu interes, n-am nevoie nici de discutii si cert nu de porcaieli de la oameni care chiar nu citesc asa ceva si nu discuta nimic decit pesedeul, napircile rosii, etc si traiasca tehnocratii, kovesi, iohannis etc.
Hai sa ne traim, sarbatori fericite. Eu mi-am facut datoria, ca scazuse numarul de postari pe blog la una la doua zile, de aceea am revenit, acum s-a reanimat. N-am de ce sa stau, mai rarut e mai dragut. Discutii incintatoare si spumoase va doresc.
Mie mi-a spus deputatul turc ca e turcoaica, poate ca se insala. Dar nu e cine știe ce diferenta, tatarii din Romania sunt ceva mai urbanizati.
Deja dragnea este beat crita de abuzrii puterii.
“mi se cuvenea functia de prim ministru ….’, foloseste “EU” de parca e cel putin filip cel frumos
l a privat de “ce i se cuvine” o “lege nedreapta si profund neconstitutionala”.
ca legea aia este profund neconstitutionala stie si “al doilea om in stat”
asta in timp ce amandoi se bat cu pumnii in piept vorbind despre democratie si stat de drept.
constitutionalitatea sau neconstitutionalitatea unei legi o stabileste CCR, iar nu doi politruci, cu atat mai putin au dreptul ca presedintii camerelor parlamentului sa se pronunte in cauza.
Legile sunt profund neconstitutionale cand li se aplica .In rest sunt perfecte si trebuie aplicate muritorilor de rand.
Chestiunea cu numirea uni premier de religie musulmana e piatra de moara care st-a atarnat-o singurde gat.Semnalul o sa fie dat de preotii ortodocsi care au facut campanie pentru PSD.
Un detaliu mic de care Dragnea nu a tinut cont si o sa*l coste scump.
@ All
Asocierea lui Ghita cu Noua Securitate
Plecarea lui Ghita Intempestiva ”Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun” in Turcia,
Asasinarea Ambasadorului Rusiei din Turcia, care PRODUCE apropierea mai stransa a Turciei cu Rusia si Numirea Doamnei Shhaideh a fost o STRATAGEMA abila a PSD de a aduce Romania pe AXA Moscova-Chisinau-Bucuresti?
A fost o tampenie ,s-a dorit o persoana docila care sa asculte ordinul si nu s-a avut in vedere religia si etnia.
Doamna Sevil a aflat astazi ca va fi prim ministru, pentru un motiv foarte simplu: n a gasit pe altcineva care sa si asume raspunderea pentru a aplica un program de guvernare inaplicabil.
Fiindca programul psd este o porcarie fara margini, un amestec de populism , minciuni si iresponsabilitate.
@ghita a secu
ca altfel nu stia cand sa plece. e la fel de secu precum coldea. Nu sunt insa prieteni ci inamici. Nici unul nu e benefic. Amandoi ar trebui sa zaca in puscarie pe fapte insa si nu pe “inventii”.
PS. Asasinarea ambasadorului rus in Turcia nu prea “produce” apropierea “mai stransa” intre turcia si rusia. Deja ca putin inca nu a raspuns la avionul doborat si la pilotul ucis in aer de soldatii turci. Turcii sunt foarte aproape de a avea o mare scatoalca de la rusi. Probabil ca erdogan asta asteapta ca sa se faca iertat de toate aberatiile sale de catre occident. O sa mai dureze iar jocul turciei este pe muchie si extrem de riscant, mai ales acolo unde ei acuza preotul turc din sua in timp ce rusii nu spun nimica INCA.
Incepi sa deschizi ochii, incet, incetisor…Daca ar lua cineva urma “sponsorilor” PSD din ultimii ani… probabil s-ar clarifica multe. oricum finantarile venite pe filiera Ponta- Ghita par a avea o sursa exacta.Rusia.
http://www.romaniacurata.ro/votul-national-e-contra-nationalistilor-in-alegerile-astea/
Mesaj pt @Barosanul
@ Tudor
Vezi ca ai facut o greseala de Scriere
Doamna in cauza NU este Sevil (iubita in limba Turca) !! Este SERVIL (Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă)
Azi doi pensionari discutau de propunerea PSD.
-Ai auzit ca au prpus-o pe doamna SENIL ca premier.:D
O sa si termine femeia asta mandatul si jumatate dintre votantii psd nu va srti sa i scrie corect numele.
http://bn24.ro/cine-este-sexy-milionara-pe-care-dragnea-a-bagat-o-direct-in-conducerea-camerei-deputatilor/
Din pacate au trecut 27 de ani si Iliescu tot mai emite pareri…
Doar emite.
Un sas ,o turcoaică şi sper un armean în Guvern ! România e frumoasă ! Cred că şi Remus Rorza are loc !
Felicitări pt academicianul din rep Moldova în Parlament ! Succes şi Sărbători fericite !
@VV În 21 dec 89 la ora 9.20min în Piaţa Republicii (fostă Fedinand azi…Mare! )s-au tras primele focuri de armă ( probabil provocatoare ) ; primul lovit a căzut la un metru de mine…Eram o mână de oameni ! Câţiva am rezistat tentaţiei de “revoluţionar diplomat ” .
Revoluționarii sunt în primul rând trepădușii comsecuriștilor. Ai lui Iliescu. Pentru ei s-a făcut legislația de eroi ai revoluției. A fost un mod de recompensare a celor care au luptat pentru păstrarea puterii. Că pe lângă ei au mai fost și alții, asta e de camuflaj. D-aia mulți dintre revoluționari au ajuns prin închisori, că securiștii apelau la drojdia societății pentru a-și rezolva treburile.
O mare dreptate s-ar face dacă s-ar lămuri odată pentru totdeauna că n-a fost revoluție ci puci și s-ar anula toate drepturile acestor revoluționari pârâți. Nu de alta dar revoluție a fost doar la Timișoara în cele câteva zile în care acolo comuniștii n-au avut puterea. La București deja lucrurile au stat altfel. Cetățenii, și cei care au fost în piețe și cei care au “luptat” la televizor, au fost doar masă de manevră. Când Iliescu și ai lui s-au simțit stăpâni pe situație n-au avut nici o ezitare, vorba dinozaurului pleșuv, alt securist, de a trage în populație pentru a-i trimite prin case.
Bv!
Buna ziua tuturor!
Pentru ca s-a vorbit pe aici mai demult despre dosarul doctorului Burnei, iata ca incep sa apara si clarificarile.
Pentru cine are rabdare sa citeasca: https://www.bugetul.ro/cine-orchestrat-dosarul-burnei-secrete-care-ies-la-lumina/
Pentru cine n-are ragazul sa citeasca tot articolul, ramane de notat ca intre timp judecatorii si-au spus cuvantul si din cincisprezece capete de acuzare au ramas numai cinci, ceva ce era previzibil inca de cand s-a auzit despre copiii schingiuiti si despre implanturile cu oase de vita luate de la macelarie (de ce neaparat de vita, si nu de dromader sau urs Panda? Intamplator, cel mai compatibil animal cu omul nu este vita, ci porcul)
Pentru cine are rabdare sa citeasca si sa integreze faptele unora in sistemul generalizat corupt din sanatate :
http://www.tolo.ro/2016/12/22/un-securist-l-a-angajat-pe-secureanu-ca-masor-intre-85-si-90-la-centrul-de-sanatate-socului-cine-sint-ofiterii-sri-activi-care-l-au-pilotat-pina-azi/
Dorin, am citit si celelalte articole. Sa incasezi comisioane pe pacientii transferati in strainatate e probabil ce intelege doamna Althamer prin “navigator oncologic” – un titlu pe care si l-a arogat oricum prin impostura. Cred ca in genere e o avalansa a impostorilor, impostori profesional, impostori in ce priveste grija fatza de om, reperul fundamental in societate a ajuns impostorul.
Am zabovit ca sa-ti doresc Sarbatori fericite, mai ales ca esti o aparitie atit de rara. Cu tot dragul, in amintirea unui timp in care acest loc nu era populat cu agresivitate de oameni al caror crez e insulta si injuratura in numele unei perfectiuni de strinsura si al imposturii – deja nu mai e crez arata a delir.
Profesionalism fast food nu exista, dar probabil ca asta se intelege din europenizare, ca ar exista educatie McDonald, specializarea si impostura sunt totuna, persoane de mucava sunt adulate, tehnocratia e o curte a miracolelor. Hai sa ne amintim macar noi de ce inseamna pasiune si munca. Cu tot dragul, fiindca tot sunt fericita ca am creat o pozitie in premiera in statul meu, cea de navigator de medicina paliativa ( dar serios ca si munca si persoana care-l ocupa, e RN, master in social work, o experientza de ani in educatie si case management, nu ca doamna Althamer vinzator sef la Vodafone si dealer de pacienti) si sistemul la care am lucrat doi ani incepe sa “zboare”.
https://www.youtube.com/watch?v=Oug2c6gTvX4
Dl.Vosganian,
Nu as vrea ca sa va alterez postarea.
Daca nu erati dvs. dar si ceilalţi, eu, noi…nu am fi fost liberi.
Am fost coleg de birou multi ani cu: Aurel Stefanschi, Adrian Rosentzveig(Adi Cristi), Jan Panainte si Maria Casian Spiridon. Cu primii doi am locuit in acelasi bloc, mergesm des la ei in casa, le cunosteam bine copii. Doi dintre ei, au participat la Revolutia de la Iasi, unul fiind arestat. Restul, noi, nu faceam nimic altceva decat sa ascultam Europa Libera, sa spunem bancuri cu Nea Nicu si sa-l barfim.
Sa speram.
Daca Bucurestiul nu reactiona, Timisoara era inabusita repede.
Va rog, spuneti-mi daca puteti, daca vreti, la ce va gandeati atunci in duba, dar in celula ? Ce vorbeati intre voi cei arestati ?
V-a fost frica, s-au nu mai conta ? Stiati ca ve-ti muri ?
….acum, dupa status ani, sunt foarte-foarte curios cum percepeti lucrurile.
In rest, dincolo de ministru, senator, deputat, armean, sunteti in primul si in primul rand, erou.
Eu, ma aplec si va multumesc pentru curajul si ceea ce ati facut atunci !
Ti ar telefonul al dreacu, moldovene! Pune virgula intre subiect si predicat! Arunca l! :))))
@ all
daca asa cum sustin propagandistii retardati presedintele are dreptul sa nominalizeze pe cine vrea el… atunci de ce cind un presedinte cistiga alegerile nu are si dreptul de a da jos premierul in functie si a numi el pe cine are chef?
… si bineinteles ca cretinu de la cotroceni nu se dezminte, vrea cu orice pret sa fie expulzat de acolo din dormitorul de 500mp.
cred ca individu pierde 2% pe zi de taraganare, si din cit i-a mai ramas dupa comportamentul de bou din campanie… pina dupa craciun nu cred ca-i mai ramin 5%
Cum PSD si ALDE nu a participat la prima runda de consultari tratand superficial invitatia,acum trebuie sa astepte……….pana dupa Craciun.
O tii langa cu teoria asta, chiar iohan cit e de bou a recunoscut si el ca acele consultari au avut un carcter neoficial, adica au fost defapt niste birfe… nici nu puteau fi consultari oficiale pentru ca parlamentarii inca nu isi obtinusera macar mandatele.
Practic ce a facut acolo iohan e chiar penal! A discutat cu usr si cu pmp care nici nu erau partide parlamentare! la momentul asaziselor consultari.
Esti copil?
Presedintele trebuie sa ceara lamuriri din partea serviciilor sectete.
Nu e asa simplu sa primesti un nume de premier de religie musulmana cu un sot SIRIAN si sa -l accepti fara a avea un punct de vedere din partea serviciilor secrete.
Filip!
Oamenii n-au votat servicii secrete! Nu cred ca intelegi prea bine ce e democratia!
@ Filip
si inca ceva: tot acelasi cretin de presedinte a numit-o pe Sevil Saideh ministru!
A fost atunci verificcata si rasverificata daca e pina acolo…
Da,Sebastian GHITA era un parlamentar onorabil ar zice unii,de cateva zile e dat in consemn la frontiera si are emis un mandat de aducere.
Deci in Romania se poate orice……….
Si ce legatura are Ghita cu chestia asta? E fugar, sa-l prinda si sa-l arda, are platita o cautiune de 13 milioane de euro, nu cred ca renunta asa usor la banii aia…
Dar Ghita nu a fost ministru! Sevil a fost ministru nu in 1900 toamna, ci in 2015
@ Sorin
Nu cred ca ai inteles mare lucru! Mai informeaza-te!
Democratie si Dictatura in Romania post 1989
@ Pentru a se evita o potentiala Dictatura viitoare, adunarea constituanta in Februarie 1991 a stabilit ca puterea in Romania sa fie impartita intre Presedinte si Parlament (Senat si camera Deputatilor).
Printre altele, Presedintelui ii revine rolul de a DESEMNA (Nu este NOTAR sa ia act) o persoana care sa formeze guvernul (prim Ministru desemnat).
Aceasta persoana, isi alege guvernul si stabileste un program de guvernare. Membrii Guvernului trebuiesc audiati in parlament, care pot chiar fi respinsi.
Ulterior Guvernul se prezinta in fata Parlamentului pentru vot de investitura. Odata investit prin votul parlamentului, guvernul devine functionabil.
Din acel moment Presedintele Romaniei isi pierde rolul de DECIDENT. Acest rol devenind PARLAMENTULUI.
Deci numai Parlamentul mai poate demite Guvernul, cu exceptia in care Premierul isi da demisia si automat conduce la Demiterea intregului Guvern.
DA asa a gandit adunarea Constituanta ca Presedintele sa aibe PUTEREA sa Nominalizeze pe cine vrea MUSCHII SAI. Pt ca Presedintele poarta cel mai Puternic Mandat din Romania pt ca la alegerea acestuia se pronunta minimum 50% +1 dintre Romanii care voteaza.
Bun rau asta e asa s-a gandit atunci. Mai ales ca Ion Iliescu deja dadea semne de dictator
PS
In aceeasi not si cu Dizolvarea Parlamentului.
Teoretic posibila dar practic Imposibila (numai daca toti parlamentarii is dau demisia din parlament). Asa ca de poate dizolva prlamentul numai ca vrea Mushcii Presedintelui.
Parlamentarul este ales de catre Cetateni si nu mai poate fi demis.
Poate ca aceasta Constitutie nu este Ideala dar are principii foarte bune.
Iar pana acum, in cei 27 de ani Parlamentarii care au urmat si au votat noua constitutie nu au reusit sa vina cu o varianta mai buna.
De aceea poate ca e bine ca Cetatenii sa fie mult mai activi in a-si exprima Doleantele si Pro-activi la VOT pt a nu se trezi ca dau Romania 4-5 ani pe mana unor Tembeli.
@ Barosanul
mai citeste si tu Constitutia, nu aia din 1991, ci aia din 2003, pentru ca intre timp avem alta constitutie daca nu stiai…
Si citeste si decizia ccr referitoare la speta asta:
Extras din Decizia nr. 80 a CCR privind desemnarea prim-ministrului
Respingând textul propus, în anul 2014, de Comisia parlamentară Crin Antonescu, pentru revizuirea Constituției, CCR a clarificat înțelesul Art. 103, punând capăt tentațiilor unor președinți de a desemna discreționar candidatul la funcția de prim ministru.
. Articolul 103 – Învestitura
…
„(1) Preşedintele României îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianţa politică participante la alegeri care au obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor. În cazul în care există mai multe formaţiuni politice care au participat la alegeri și care au obţinut acelaşi număr de mandate, Preşedintele României îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv alianţa politică participante la alegeri, care au obţinut cel mai mare număr de voturi, potrivit rezultatului oficial al alegerilor.
…
http://www.huhurez.com/2016/10/ccr-stabilit-procedura-obligatorie.html
mai reepet odata in caz ca ai dificultati de a intelege:
pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv alianţa politică participante la alegeri, care au obţinut cel mai mare număr de voturi
deci, ca sa intelegi si tu: NU pe cine vrea MUSCHII SAI, NU pe Gheorghe vecinu, NU pe cine-i nazare lui pe chelie, ci…
pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv alianţa politică participante la alegeri, care au obţinut cel mai mare număr de voturi
Acela este un punct de vedere pe o propunere de revizuire , este foarte discutabila masura in care genereaza efecte in sensul ca ar putea constitui “incalcare grava a constitutiei”.
Oricum, daca nu va convine, suspendati l si demiteti l!
S a unflat tarata n tine, ai devenit foooarte revolutionar!
Ha!
Vai de capul tau: n ai inteles nimic!
Nu ti dai seama ca asisti la un joc de scena?
ba gunoiule, daca ma mai jignesti o sa postez cite-o jignire la fiecare aparitie a ta pe bloc, ai priceput?
Stiti de ce Dragnea n a spus nimanui, dar absolut nimanui pe cine va propune lui Iohannis?
Fiindca nici el nu stia!
Ha!
@ all,
Dragnea a fost foarte afectat cand a fost intrebat despre sotul lui Sevil. acest domn a venit in Romania prin 2010, si a fost angajat rapid la Consiliul judetean, la Raja – Regia de apa tot a Cons. judetean…
Casele pe care le detine in Siria sunt locate in…. Regiunea in care sunt bazele rusesti in Siria (puternice baze sunt acolo!). Intrucat prin meseria lui – de agronom, a fost angajat al Ministerului Agriculturii de 20 ani (nu se stie pe ce functie…) rezulta ca a sustinut guvernul din care facea parte, nu? logic! Nu cumva guvernul era cel al lui Bashar Al Assad? Care in acest moment este sustinut la greu de Rusia, ceea ce impiedica procesul de incetare a focului si negocierea unei tranzitii in tara si alimenteza conflictele regionale pana la paroxism?!
http://www.riseproject.ro/sotul-si-dictatorul-sirian/
Tocmai pentru asta serviciile secrete trebuie sa prezinte un punct de vedere presedintelui.
tare de tot articolul!
in plus, beneficiind de precedentul Haissam, agent dublu (culmea oplosit tot pe langa PSD/aripa Nastase), ne putem pune intrebari daca omul asta nu face si altceva prin Romania, decat sa fie sotul sotiei sale? Si ca serviciile siriene & rusesti – stiu ele mai bine ce?!
Dar ca sotul sotiei ar putea intra in posesia tuturor informatiilor clasificate de stat, sotia fiind vicepresedinte CSAT? Oare se discuta despre dotarile NATO in Romania si despre strategia regionala in CSAT?
Hmm,’”interesanta” alegerea lui Dragnea, Sevil asta, parca cineva pe blog il vedea pe Dragnea genial! sau poate tocmai de-aia!
( “cred ca e o miscare extraordinar de inteligenta. din multe puncte de vedere”)
Infiltrarea acoperitilor peste tot e de inteles.
Totusi nu pot intelege cum un deputat care a facut parte din comisia de supraveghere si control SRI,tocmai este dat in consemn la frontiera si are emis un mandat.Cine pe cine a controlat si cum a fost pierdut pe drum?
1Scandalul blak cube-Spioni ISRAIELIENI
2 Consultantii PSD in alegeri ISRAIELIENI
3 Propunerea de premier a lui Dragnea cred ca e tot pe filiera ISRAIELIANA.
Si sunt doar cateva ………..
dar la Israelieni cu bani de la rusi, te-ai gandit?
Rusia e intr-o mare ofensiva mediatica si tactica in toata lumea… Alegerile din SUA si Brexitul sunt doar exemplele cele mai rasunatoare… tu crezi ca avand Scutul de la Deveselu si acusica trupe Nato pe teritoriu, sa nu fie interesati de Romanica noastra?
Rusii il sprijina pe Bashar al-Assad
Romania propune un premier al carei sot e SIRIAN si FAN Bashar al-Assad .
Se leaga lucrurile?
@ Sorin
Cred ca ar trebui sa te documentezi mai atent si sa nu mai dai crezare tuturor Postacilor dezinformatori.
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3
”Investitura ARTICOLUL 103
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. ”
NU spune NUMESTE pe cel propus de ei
https://www.ccr.ro/files/products/Decizie_80_2014_opinii2.pdf
19. cu majoritate de voturi, constată neconstituţionalitatea modificării aduse art.103 alin.(1) şi (3) din Constituţie, precum şi a completării art.103 din Constituţie cu trei noi alineate, alin.(31)-(33), referitoare la modalitatea de desemnare de către Preşedintele României a candidatului la funcţia de primministru;
@tudor,
nu telefonul a pus aiurea virgula ci io. Nu caut scuze, vina este strict a mea. Cel mult pot beneficia de niste circumstante atenuante: cafeaua era pe drum, moldoveanaca turuia despre nu stiu ce, chior de somn…
Iarta-ma te rog !
Eu propun ca biata tatâroaicâ sa bage divorţ.
Iar pe moftangiu sa-l trimitem cu parashuta exact in zona in care sunt aia de-I vor gatul lui Asad. Eventual, ne luam o masura de precautie si-l dotam pe ex cu un CV. In araba, il redacteaza fosta sotie a lui Petre Roman.
Nu mai pot uselistii acuma de sotul lui aia, iote ce-I freaca pe ei grija.
PS: tare telefonul, il scrie pe “I” mare automat, indiferent de cum il scriu eu.
Deja s-a englezit.
Dar ca e FAN Fratia Musulmana si Hezbollah- amandoua considerate organizatii teroriste pe lista neagra a SUA, importa? Nu, nu cred ca a molipsit-o si pe ilustra lui sotie, se stie ca ei nu fac prozeliti intru “Razboiul sfant”….
@ ”Kronstadt an der Graft spune: decembrie 22, 2016 la 12:10 pm
Revoluționarii sunt în primul rând trepădușii comsecuriștilor. Ai lui Iliescu. Pentru ei s-a făcut legislația de eroi ai revoluției. ”
Ma asteptam la mai mult discernamant din partea ta!
Legea pt Revolutionari a fost facuta pe criterii corecte.
Numai ca FSN-ul cu Iliescu au deturnat-o pentru rasplatitrea Tuturor securistilor si Lingailor sai.
Personal am fost intodeauna importiva ‘certificatului de revolutionar’ si a tuturor avantajelor care decurg cu exceptia urmasilor celor decedati sau Grav raniti.
Cum a fost familia bunului meu Prieten, decedat, Eugen Barlutiu. Eu am avut norocul si am sacapat de mai multe ori pe 20, 21 si 22.
Eu unul am refuzat sa solicit un astfel de certificat. Am considerat ca mi-am obtinut Libertatea care a fost cel mai de pret certificat.
Asa ca pe 4 Ianuarie 1990 am fost printre primii care mi-am luat pasaport, am schimbat lei in valuta oficial si am plecat in strainatate unde incercasem sa fug cu cativa ani inaite si am esuat la Eselnita.
M-am reintors ulterior si am plecat definitiv in 92 dupa ce am realizat ce mizerie s-a instaurat in Romania ca urmare a Deturnarii Revolutiei de catre Mafia-Comunista care conduce si astazi Romania prin Interpusii sai infiltrati in toate partidele, ONG-uri,Televiziuni si tot ceea ce are impact economic si decizional.
Asta a fost alegerea mea personala.
Cum spuneam candva. Acolo, la Revolitie am fost multi impreuna, dar apoi am pornit pe drumuri diferite. Unii, putini la numar, am incercat sa creem o Romanie democrata si prospera, pe cand altii au redevenit aceleasi CURVE comunisto-securiste manipulatoare.
Respect!
Multumesc!
Cred ca ai facut o alegere buna, ai tot dreptul sa te bucuri de viata si un viitor al tau. Pacat de tara pentru care ti-ai riscat viata…
@ Mihail
Nu e telefonul ‘englezit’. Este doar o chestie de setare
Intra in settings
click my Device
click Language and Input
Alege Limba (English united Kingdom) e ok
Tot acolo alege
Predictive Text off, Auto Replace off si daca vrei Autocapitalise off etc
Aha….hai ca incerc mâine dimineata, acum sunt la birou.
Barosane, pai Moldova scria tot la “telefonul” asta si cand era in Romania, nu te ai prins?
Astazi a s au tinut discursuri “de 22 decembrie” in parlament.
O singura sintagma m a miscat, rostita de … udemerist:
” niciodata de atunci incoace nu ne am simtit asa liberi ca in acea zi”
- citatul e f aproximativ.
Ponta zice de vreo 10, ma intreb intra in cifra indicata si cei doi de aici, Filip G. plus elenik ?
https://www.dcnews.ro/mobile/sevil-shhaideh-premier-ponta-de-ce-a-amanat-iohannis-decizia-de-desemnare_526771.html
Scriam ieri ca preotii ortodocsi o sa reactioneze si am avut dreptate:
https://www.dcnews.ro/mesaj-din-bor-vasile-dancu-premier_526762.html
E declaratia mitropolitului de Cluj care vrea un clujean prim-ministru. Nu e o pozitie a BOR. Nu se pune.
Filip, pe zi ce trece esti mai penibil.
In lipsa de argumente, tu mare adept al partidului lui Plicusor Dan, bagi acum on faţa popimea.
Aia, ar trebui sa stea la ei in biserica si sa-si vada de….Nasterea Domnului.
Oamenii pot judeca si singuri, nu mai sunt atat de inapoiati ca sa-l intrebe pe popa ce au de facut. Apoi, sunt alte vremuri, “religia” acum este internetul, comuicarea, informatia.
Hai, fa-mi placerea si zvatcoleste-te doar tu intre cei patru pereti. Vezi ca neni-tu Iohanis, in curand, o sa-l suspende astia. Tragedie, ce-o sa mai votezi tu de douazeci de ori.
Nu se ajunge la suspendare.
Daca totusi se incearca o sa aiba o surpriza
Daca sunt motive temeinice, nu se ajunge la suspendare. Daca nu sunt, se ajunge.
Repet ce i-am spus lui Filip :E declaratia mitropolitului de Cluj care vrea un clujean prim-ministru. Nu e o pozitie a BOR. Nu se pune.
Să vedem ce mai licărește și licuriciul. Probabil că se așteaptă instrucțiuni, ceva. Luptă mare neicusorule, te pui cu prințipurile? Bieții sreiști, li s-a dus Crăciunul cu familiile, au de lucru 24/24.
Dragnea a facut o gresala……..a spus ca e singura nominalizare.
Ori in cazul in care o sa fie respinsa pe argumente solide,Dragnea iese sifonat.
E drept, in politica nu e bine sa spui ce-o sa faci.
S-a spart conducta cu tampenii. Aflu de la analistul politic Filip G si elenik, ca toata intamplare este de factura israeliana finantata cu bani rusesti.
Eu nu cred ca ati luat-o cu beutura de pe acum.
Dupa aia, da-i si dai cu alte tampenii.
Atâtea grozavii pe post de gândire înalta, eu nu am mai văzut.
Voi, astia cu Iohanis in cap, oamenii lui Plucusor Bani, sunteti disperări rau.
Defapt, Filip Ge se exprima in acelasi registru intelectual si plin de logica, precum minerii sositi la Bucuresti, care pocneau la scăfârlie, cu cablul, pe aia cu barba si mustăți.
Sunt la fel de inteligenti.
http://yupi.md/un-articol-al-dracului-de-adevarat-care-iti-va-atinge-sufletul/
Mulțumesc Filip, mi-ai înseninat ziua!
Cum ceva al dracului iti poate atinge sufletul???
Moldova, recunoaste ca propunerea Sevilei tine de neverosimil; normal ca si da toata lumea cu parerea…