Crin Antonescu, preşedinte PNL
“Am avut azi o întâlnire, care, aşa cum v-aţi dat seama şi după durata ei, n-a fost deloc o întâlnire protocolară. A fost o întâlnire plină de conţinut, pe care noi am considerat că este normal să o avem cu această instituţie care joacă un rol atât de important în politica statului român şi în ceea ce priveşte situaţia economică şi socială a României.
Am considerat necesar să avem această întâlnire pentru că în calitate de partid politic reprezentăm o parte din cetăţenii României şi cetăţenii României sunt aceia care vor plăti aceste împrumuturi pe care din 2009 încoace FMI le acordă statului român. Nu guvernul Boc, cu siguranţă, va fi acela care va plăti aceste datorii.
Atât în calitate de reprezentanţi ai unei bune părţi din populaţie, cât şi în calitate de posibil partid de guvernare atunci când vor trebui plătite aceste datorii, am socotit de datoria noastră să discutăm cu FMI, să punem anumite întrebăi şi evident să ne prezentăm punctul de vedere.
Am vrut să facem foarte bine înţeles reprezentanţilor FMI că în momentul în care cerem socoteală în legătură cu afirmaţiile optimiste, mulţumite, elogioase la adresa guvernului Boc, nu o facem din raţiuni electorale. Cum le-am şi spus, din punct de vedere electoral guvernul Boc şi conducatorul acestui guvern, dl Traian Băsescu, pot fi lăudaţi întruna nu doar de FMI, ci şi, aşa cum le-am şi spus, de Sfâtul părinte, Papa de la Roma. Românii ştiu, oricât de mult ar fi lăudat acest guvern dinafară, care este adevărata sa prestaţie şi care sunt efectele acestei prestaţii.
Pe noi ne interesează ca FMI şi reprezentantii săi atunci când fac declaraţii publice să aibă legătură cu realitatea, să spună adevărul şi să fie exigenţi pentru că banii pe care banii pe care guvernul Boc îi cheltuieşte, din 2009 şi până astazi, vor fi plătiţi de către noi toţi.
Trebuie să spun, foarte pe scurt, şi apoi îi voi invita pe colegii care m-au însoţit la această întâlnire, că nu suntem satisfăcuţi de răspunsurile pe care reprezentanţii FMI ni le-au dat. Dincolo de amabilitatea de a purta o discuţie îndelungată peste timpul prevăzut iniţial cu noi, nu am primit răspuns la câteva întrebări esenţiale:
- având o scădere economică de peste 10% în doi ani, o diminuare cu peste o treime a veniturilor unei categorii largi de cetăţeni, s-a putut numi un succes, cum ar fi fost un insucces?
- de ce în 2009 nu a existat nici un fel de preocupare sau de exigenţă a FMI pentru modul în care guvernul de atunci PDL-PSD acţionează?
- dacă nu cumva FMI, pe bani pe care românii îi vor plăti, a fost agent electoral în 2009?
- dacă nu cumva, declaraţiile din 2010, cum că ţintele au fost atinse, că lucrurile merg bine, că prognoza pe care pot să o facă pentru economia României pentru viitoarele trimestre este una optimistă, nu se mai susţin?
Nu am primit răspunsuri satisfăcătoare la aceste întrebări şi închei spunând că atitudinea noastră faţă de FMI va fi una care se va legitima mereu şi va avea în vedere mereu interesele contribubilului şi cetăţeanului român, adică ale acelui care va plăti acestui bănci împrumutul şi dobânzile aferente. Îi invit pe colegii mei care au pus foarte multe probleme precise, exacte, cu cifre celor de la FMI şi Comisia Europeană să prezinte elementele esenţiale ale acestui dialog.
Şi închei adăugând că având de faţă pe fostul ministru de finanţe din perioada 2006 – 2008, am arătat foarte clar că în dialog cu FMI, PNL nu are nici un fel de ezitare să discute ce s-a întâmplat, prin comparatie cu ceea ce guvernele ce ni s-au succedat au făcut şi fac în prezent”.
Varujan Vosganian, vicepreşedinte PNL
“Prima noastră declaraţie a fost aceea, că din păcate, revizuirile succesive ale acordului au avut, în permanenţă, la bază, mistificări. Acest acord, cu îngăduinţa FMI, a prilejuit de fiecare dată guvernului să prezinte cifre false despre realitatea şi perspectivele economiei româneşti.
Am explicat clar FMI că ne despărţim categoric de această atitudine triumfalistă. Am citat din declaraţiile reprezentanţilor FMI, acele aprecieri laudative la adresa actualului guvern şi am pus câteva întrebări.
Cea dintâi este legată de costurile acestor măsuri . Am intrebat FMI daca i se pare normal ca românii să plătească costuri atât de mari şi dacă ele nu sunt disproporţionate în raport cu eficienţa măsurilor guvernamentale. Am reproşat FMI îngăduinţa din 2009, un an electoral în care românii ar fi trebuit să opteze la alegeri în cunoştinţă de cauză.
Am cerut FMI să ne spună ce măsuri a luat guvernul în 2009 pentru a preîntâmpina efectele crizei în 2010. Răspunsul a fost stupefiant pentru noi şi ne-a arătat încă odată că FMI are din păcate o viziune superficială şi îngăduitoare cu privire la prestaţia guvernamentală şi realităţile româneşti. Iată care sunt, în opinia FMI, măsurile bune luate de către guvern:
- creşterea cu 3,8% a contribuţiilor sociale, în fapt anularea măsurilor de prevenire a crizei pe care guvernul liberal le luase în octombrie-noiembrie 2008,
- creşterea accizelor, care fusese deja convenită cu Uniunea Europeană,
- două săptămâni de concediu fără plată
- reducerea numărului de personal prin pensionarea anticipată, ceea ce a agravat deficitul bugetului de pensii.
Iată care sunt măreţele realizările măreţului an 2009, din perspectiva FMI!
Pentru 2010, am intrebat deschis dacă e adevărat că guvernul a îndeplinit ţintele pe primele 3 luni fără reducerile de salarii şi creşterea de TVA, dacă au fost atinse ţintele pe primele 6 luni fără reduceri de salarii şi majorare de TVA, de ce e nevoie în perioada următoare de reducerea salariilor cu 25%, de ce a fost nevoie de tot tămbălăul cu reducerea pensiilor cu 15% şi de ce era nevoie de scăderea tuturor veniturilor reale prin creşterea TVA.
Doresc să vă informez că niciodată în istoria modernă a lumii, un guvern nu a luat, într-un singur an, în mod premeditat, măsuri de reducere, în termeni reali cu aproape 40%, a salariilor medicilor, profesorilor, a funcţionarilor publici şi a militarilor. Este o măsură de o duritate fără precedent care vine, fireşte, din disperare.
Am întrebat aşa: ori aceste ţinte au fost îndeplinite, cum spuneţi şi atunci nu trebuiau să se ia aceste măsuri dure, eventual se putea apela la măsuri edulcorate: reducre de 5% a salariilor ca în Spania şi eliminarea celui de al 13-lea salatiu ca în Grecia. Ori aceste implinir nu sunt reale şi atunci e mai bine să ştim.
Noi nu credem in consistenta acestor previziuni triumfaliste despre trimestrul IV şi 2011 pentru că FMI, împreună cu guvernul Boc nu suflă o vorbă in legătură cu situaţia dezastroasă a datoriei publice, în legătură cu faptul că în 2010, investiţiile străine şi investiţiile interne, publice şi private, sunt la o treime faţă de 2008, faţă de faptul că numărul celor angajaţi în economie este cel mai mic din ultima jumătate de secol, ceea ce pune sub auspicii extrem de negative anul 2011. În consecinţă am cerut FMI ceea ce am cerut şi guvernului României, anume, situarea în adevăr şi în realitate.
Noi nu dorim ca FMI să rezolve problemele politice din România. Nu vrem nici ca, din cauza îngăduinţei FMI să fim puşi la anul în situaţia de a discuta de un nou împrumuturi, să fim puşi în situaţia de a nu putea porni în acest an şi în anii care vin acele proiecte care să ne permită să şi dăm banii înapoi.
FMI nu a răspuns la majoritatea acestor întrebări. FMI s-a mărginit la a spune că în perioada de criză e nevoie de măsuri dure, fără să ne spună că în cea mai mare parte duritatea acestor măsuri se datorează disperării, buimăcirii şi gândirii cu glas tare a actualului guvern, dar şi tergiversărilor şi erorilor anului 2009. De aceea, pot înţelege de ce PSD nu s-a întâlnit FMI, pentru că ar fi adus aminte tuturor românilor că PSD, ca şi PD au fost cei care au invitat FMI în 2009 şi poartă aceeaşi răspundere pentru consecinţele acestui acord.”
Dan Radu Ruşanu, vicepreşedinte PNL:
,,Nu cred că este o îngăduinţă a FMI faţă de guvernul Boc, ci este un interes al Fondului de a-şi plasa bani, ca orice bancă, în România. Şi tocmai de aceea, misiuneai FMI nu a răspuns la întrebarea dacă, având în vedere corelaţiile macroeconomice din ţara noastră, România nu va fi oligată să ia un nou împrumut în 2011. “
Varujan Vosganian, vicepreşedinte PNL
„De fapt, le-am şi spus că dânşii tratează România mai mult ca pe un client, nu ca pe un partener.”
Întrebări din partea reprezentanților mass media
Jurnalist: Aveți vreun conflict cu PSD?
Crin Antonescu:
,,Cred că este dreptul fiecărui partid să voteze sau să nu voteze o moțiune de cenzură, un act politic important, decât atunci când sunt îndeplinite din punctul său de vedere anumite condiții. Noi nu avem niciun fel de obligație să votăm automat moțiuni de cenzură ale PSD-ului.
Nu e nevoie să fie vreun conflict, nu este niciun conflict special în sensul acesta, iar acum, dacă am pomenit despre PSD, am pomenit pentru că trebuie să înțelegem foarte bine următorul lucru – foarte simplu spus, simplu ca situația dramatică a atâtor milioane de români, că e foarte simplă.
Nu trebuie să fii economist, bancher, analist ca să o înțelegi. E simplu. Băsescu, Boc și la vremea respectivă PSD-ul care guverna iau niște bani cu care în 2009 își pregătesc și susțin indirect campania electorală.
După aceea rămâne doar PD-ul la putere și iată ce face în 2010 Guvernul Boc – ia bani pe care FMI-ul îi plasează, își face datoria de bancă și interesul de bancă și pe care toți românii și guvernele următoare indiferent din cine vor fi ele alcătuite va trebui să-l plătească.
Ori, în legătură cu acest lucru, trebuie să spunem sau că reamintim faptul că FMI, acordul cu Fondul, politica Guvernului din 2009 – PSD-PD și din 2010 nu sunt niște fenomene naturale, nu mai sunt comparabile cu criza. Sunt niște decizii politice pentru care cineva trebuie să asume o anumită răspundere.
La începutul anului 2009 noi ne-am pronunțat foarte clar în legătură cu necesitatea unor măsuri de natură economică necesare atunci și care nu făceau necesar un acord cu FMI știindu-se bine că un împrumut de la FMI în acord cu Fondul nu înseamnă un imprumut de la orice bancă, ci înseamnă o serie de constângeri și sigur că exista o anumită istorie în această privință.
La vremea respectivă, PSD-ul la braț cu PDL-ul, au avut altă opțiune, au luat această decizie, au luat acești bani. Nu au luat nicio măsură preventivă în raport cu criza și lucrurile au ajuns aici. Trebuie să existe un conflict special între noi și alt partid ca să spunem foarte limpede aceste lucruri.”
Jurnalist: Cum comentați decizia PSD de a refuza întâlnirea cu FMI-ul?
Crin Antonescu:
,,A comentat-o Varujan Vosganian, e decizia dumniilor lor. Nu mi se pare o decizie atât de importantă. Nu această decizie, de a se revedea cu dl.Franks astăzi are importanță asupra vieții românilor. Decizia de a chema FMI și de a încheia acordul, aceea a avut și are influență asupra vieții românilor. Astea sunt niște lucruri care ni se întâmplă tuturor. Luăm decizii și trebuie să le ținem minte și să le purtăm responsabilitatea.
Guvernul, în care dna Udrea împreună cu dl Ponta, dl Berceanu împreună cu dl Nica, cu toată alcătuirea de atunci, a luat acest împrumut, deși noi le-am spus în momentul acela că nu au luat nicio măsură activă cu caracter economic.
Ei au impus impozitul forfetar împreună și având un ministru la ministerul pentru IMM-uri. Toate aceste lucruri trebuie înțelese, asumate de către fiecare. Adică nu se poate să vorbim la nesfârșit despre ce am face noi dacă am fi la guvernare și despre cum am face noi tot felul de lucruri minunate pentru cei săraciși cum i-am ajuta și cum am construi fără să fie foarte limpede ce am făcut atunci când am fost la guvernare.
Nu putem să vorbim la nesfârșit despre dezastrul din 2008 al Guvernului Tăriceanu, Vosganian, etc. și să uităm că în 2009 am guvernat. Și veseli, veseli, mergeam împreună cu dna Nuți. Sunt niște lucruri clare, nu? Asta-i tot.
În momentul în care PNL a inițiat o comisie de anchetă pentru ceea ce dna.Ridzi făcuse la Ministerul Tineretului și Sportului îmi aduc aminte că, de exemplu, răspundul dlui Ponta în legătură cu asta a fost că nu poate comenta pentru că e solidar cu dna Ridzi, că sunt colegi de Guvern, răspuns corect pentru un ministru, dar asta este istoria.”
Vicepreședintele PNL Varujan Vosganian:
,,Deosebit de important pentru români este să știe atunci când vor trebui să opteze din nou care este alternativa. Se lasă impresia că această guverare este o guvernare de dreapta pentru că taie salarii și că alternativa ar fi o guvernare de stânga.
De fapt, avem o formulă de stângă populistă, rebotezată populară și o formulă alternativă tot de stânga care a fost, însă, partener la guvernare.”
Jurnalist: FMI a cerut Guvernului astăzi să asigure adoptarea Legii unice a pensiilor până pe 15 septembrie. Sunteți de acord cu o sesiune extraordinară?
Președintele PNL Crin Antonescu:
,,Am mai dat, am mai făcut cunoscută poziția noastră. Noi suntem de acord cu o sesiune extraordinară numai că am solicitat ca pe agenda, pe ordinea de zi a acestei sesiuni extraordinare să fie introduse OUG care s-au adoptata deja, care sunt foarte importante și care afectează chiar dramatic economia, societatea românească începând cu cea care majorează TVA-ul până la cea referitoare la datoria publică și până la niște proiecte pe care noi le avem.
Deci suntem de acord cu asta. Nu știu, colegii mei au avut azi Birou Permanent la Cameră sau mâine și din punctul nostrumde vedere suntem de acord să aibă loc acestă sesiune extraordinară, dar nu numai să discutăm legea ANI că vrea dl. Baăsescu sau Legea salarizării unice, exerciții impuse domnului Boc sau domnului Băsescu de antrenorii europeni de gimnastică.”
Jurnalist: Dle.Președinte, FMI a solicitat întâlnirea. De ce a solicitat acestă întâlnire?
Președintele PNL Crin Antonescu:
,,Uite asta nu am întrebat, deși era o bună întrebare. Eu cred că Fondul are un anumit protocol de săvârșit. Cum dl.Rușanu nu a ezitat să remarce o singură dată și anume în octombrie 2009 s-au abținut de la acest protocol. Era campanie electorală, atunci nu au solicitat întâlnire cu noi, dar în general, de fiecare dată, ei au avut întâlniri și cu partidele politice. Și, repet, cred că pentru noi e mai important să explicăm ce am făcut de la început, din capul locului de ce noi am acceptat sau am vrut să ne întâlnim cu Fondul.
Fondul până la urmă sentimentul meu și sigur că discuția a fost una interesantă, FMI are o poezie de spus și o spune cam peste tot. Sigur că există momente de jenă și simțul umorului și al nostru și al dânșilor ne ajută să trecem peste pentru că sigur că atunci când ei ne spun cât de bine e și cum merge treaba de bine ne uităm în colțuri diferite ale încăperii.”
Jurnalist: Chiar la acestă oră delegația FMI se întâlnește cu conducerea UNPR-ului. Aveți informația, ați discutat despre posibilitatea ca FMI să finanțeze Ministerul Apărării pentru ca acea înzestrare a armatei – F16, după discuția cu Ministerul Finanțelor, care a spus că nu are bani?
Președintele PNL Crin Antonescu:
,,Nu, nu am discutat așa ceva. Nu de grija avioanelor, totuși, în acest moment muream noi acum. E o problemă importantă și asta.”
Jurnalist: În poezia FMI, reprezentanții v-au spus cumva care e planul de acțiune pentru creșterea economică și ce trebuie să se întâmple în România?
Președintele PNL Crin Antonescu:
,,Nu ne-au spus, dar au arătat că ar fi bine să crească economia, bolnavul, medicamentele, să se ridice, să meargă. Ar fi bine și sigur că asta ar însemna …s-a vorbit din nou că asta e poezia. Poezia e poezie, o recunoști oriunde. Nevoia ca Guvernul să facă, să dreagă. El a făcut eforturi majore, dar sigur că trebuie să mai facă multe altele.”
Vicepreședintele PNL Varujan Vosganian:
,,Sentimentul meu este că acest aspect nu îi preocupă pe cei de la FMI și pe cei de la CE mai ales că domnul de la CE a și făcut o remarcă ce nu are legătură cu România spunând că i se pare corect ca Guvernul să asume reducerea salariilor pentru a nu sacrifica în schimb creșterea investițiilor.
I-am atras atenția cu politețe dlui de la CE că în acest an e un dezastru în ce privește cheltuielile de capital. Scad lună de lună, pe primele șase luni sunt la un nivel real față de 2008 și mai mici față de 2009.
De asemenea, dânșii nu au suflat nicio vorbă nici cu noi, nici în altă parte despre nivelele scăzute ale investițiilor fie străine, fie interne, private. Nu au vorbit nimic despre rolul sistemului bancar în susținerea investițională și cred că această problemă nu-i preocupă. Tocmai de aceea, noi trebuie să trecem în registrul poetic evaluările FMI despre România pentru a nu ne face iluzii deșarte.”

Asa imi si imaginam aceasta intrevedere. La urma urmei FMI este o banca ce depoziteaza niste bani de la niste mari investitori pe care ii plaseaza aparent cu dobanzi mici statelor cu guverne slabe si corupte. Sigur nu-i intereseaza returnarea datoriilor sub forma de bani. Se va vedea in viitor ce-i intereseaza sa ia gratis din Romania. Nu asa functioneaza schema? Problema este cum se vor descurca celelalte guverne cu o astfel de datorie?
@un liberal optimist
Datoria va fi platita de cetateni, din bugetul pe care il alcatuiesc impozitele noastre. Asa se vor descurca Guvernele.
FMI ştie foarte bine că puterea PDL scade. Ei au interesul să vorbească cu celelalte forţe politice pentru a se asigura că există un dialog şi mai departe, atunci când împrumutul trebuie restituit. Iată că răspunsul domnului Crin Antonescu, “Nu guvernul Boc, cu siguranţă, va fi acela care va plăti aceste datorii” reprezintă epicentru acestor discuţii.
Întâlnirea cu aceste organisme bancare, pentru că asta sunt, dincolo de orice altă raţiune speciale, nu a adus nimic altceva important.
Iată că refuzul domnului Ponta de a participa la o astfel de întâlnire, pe principiul, nu ne-aţi întrebat când aţi dat împrumutul, de ce ne consultaţi acum când doriţi să vă asiguraţi că se şi va rambursa, nu e tocmai după regulile diplomatice, dar cu siguranţă are un sâmbure de adevăr. Brambureala declaraţiilor PDL şi ale preşedintelui Traian Băsescu în ceea ce priveşte împrumutul de la FMI, încă din 2008, încheiată cu aviditatea de bani pe care Guvernul Boc o are astăzi (sincer chiar nu înţeleg de ce), “deviaţia” Fondului Monetar Internaţional de la menirea sa (în raport cu Băncile Naţionale) şi extinderea împrumuturilor pentru consum (aşa numitele împrumuturi pensii şi salarii, mai nou şi pentru avioane de vânătoare), mă fac să cred că ceva nu este tocmai cuşer în această relaţie, miroase puternic a şantaj financiar în anii ce vor urma. În acest context, domnul Ponta pare înţelept în rezerva sa faţă de FMI şi, sunt absolut sigur, că la momentul oportun va avea replica… Nu aţi vrut voi afaceri cu Fondul? Eu v-a, zis să-i trimiteţi acasă… Nu e chiar corect, dar este o abilitate “politică”, pentru că FMI va deveni, foarte curând, o sursă de angoasă a cetăţeanului român.
@Bibliotecaru
FMI are ca obiectiv un nou imprumut. De asta tolereaza un guvern natang si vine cu predictii pozitive. Ce face Ponta e teribilism.
Domnule Vosganian,daca continua suturile pe sub masa dintre PNL si PSD,singurul beneficiar al neintelegerilor din opozitie va fi Basescu si PDL! Asta a cistigat mereu numai din dezbinare si balamuc,domenii in care este artist!Sa fiti uniti in declaratii impotriva PDL si Basescu!
@Sfarma-Piatra
PSD crede ca o sa guverneze singur. De aici incepe problema.
Preluat
http://soim.ro/story.php?title=transcriptul-conferintei-de-presa-referitoare-la-intalnirea-conducerii-pnl-cu-reprezentanti-ai-fmi-si-ce
@VV
Mie personal nu mi se pare o tactica buna ideea de a acuza FMI ca acopera si finanteaza guvernul falimentar Boc cu o lipsa totala de discernamant profesional( desi asa este) . Mai abil ar fi fost cred eu sa incercati sa demascati actiunile incompetente si corupte ale guvernului plecand de la premiza(probabil falsa) ca FMI este de buna credinta dar nu este suficient informat. Cu alte cuvinte ar fi trebuit sa incercati sa faceti FMI aliati impotriva lui TB si Boc ,dar conditia era sa nu acuzati FMI ci numai pe guvernantii actuali.
Nu am nici o indoiala ca acordul cu FMI este unul politic bazat pe “blagoslovirea” administratiei de la Washington,asa ca nu acesti contabili marunti de la FMI trebuie sa fie adresa planagerilor opozitiei ci administratia americana. Acolo trebuie insistat( dar nu stabilitatea politica si economica in Romania si astfel poate fi sa-i acuzati) si explicate matrapazlacurile guvernului Basescu-Boc a carui incometenta si coruptie pericliteaza destabilizata politica americana in regiune. Trebuie vorbit americanilor “pe limba lor” adica pe chestiunile importante pentru ei.
@Tiberiu
Adica noi nu demascam prostiile guvernamentale? Pai uite-te pe blogul asta, din pacate mai mult de jumatate le e dedicat lor, lui Basescu si lui Boc. Cu FMI cand discutam pornim de la premisa ca Guvernul e natang. Le-am si spus-o, de altfel.
Erata -Acolo trebuie sa le explicati (fara sa-i acuzati) matrapazlacurile guvernului Basescu-Boc a carui incometenta si coruptie pericliteaza stabilitatea politica si economica in Romania si astfel poate fi destabilizata politica americana in regiune.
[...] În timpul ăsta, preşedintele se dă lovit, râzând că i-a intrat un băţ în ureche, Boc minte şi el râzând ca va mări salariile la anul iar restul trupei, cu temenelele de rigoare, de la partidele de opoziţie la sindicate, îşi aşteptau rândul să intre la discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai FMI! Dacă în privinţa grupului de interese Basescu-Boc-PDL aflat în fruntea ţării şi în slujba unor interese străine, nu mai am pretenţii, priviţi declaraţia lui Crin Antonescu (pe blog-ul lui Vosganian): [...]
Sfarma-Piatra,
Atunci spune-i PSD-ului si lui Ponta sa nu mai vorbeasca aiurea!:)) … si adu-le aminte ca in 2009 PSD-ul era la guvernare cu PDL-ul si impreuna au negociat cu FMI-ul.:))
Ponta e noua vedeta a emisiunii “Copiii spun lucruri trasnite”.:))
@mecanicul
Chiar ca nu stiu ce e cu Ponta inultima vreme. Iar asta ca noi abia asteptam cu PD le intrece pe toate.
@ Varujan Vosganian
Ce face domnul Ponta până la urmă este problema domniei sale, ce face însă FMI, în relaţia sa cu Guvernul României, devine şi problema noastră.
Finanţarea FMI are reguli clare, prin chiar definirea sa ca instituţie.
FMI are rolul de a…
- de a promova cooperarea monetara internaţională
- de a contribui la stabilitatea valutară
- de a stimula creşterea economică
- de a stimula un nivel înalt de folosire a forţei de munca
- de a acorda asistenţă financiara temporară ţărilor membre, dar nu în orice condiţii, în scopul ajustării balanţei de plăţi.
În cazul României avem obiectivul stabilităţii valutare (în sensul aprecierii disproporţionate a leului, prin intervenţia brutală a BNR pe piaţa valutară românească) şi al ajustării balanţei de plăţi, dar, pe de altă parte, tot pe seama banilor veniţi de la FMI Banca Naţională a dat înapoi banii Băncilor Comerciale prin reducerea rezervelor minime obligatorii (practic le-a insuflat nişte capital pe care aceste bănci îl pot transforma în mecanism financiar, aducător de profit, dar îl pot transfera şi la “Banca Mamă” lăsând România cu buza umflată), alte fonduri de la FMI au mers spre cheltuielile de consum ale Guvernului. Aceşti bani nu mai pot fi daţi de BNR înapoi în urma profitului obţinut din investiţii sau din speculaţii pe piaţa valutară, Guvernul nu are nici el de unde să-i dea înapoi, pentru că nu i-a investit în ceva aducător de profit.
Ceea ce mă îngrijorează şi mai mult însă…
http://bibliotecarul.blogspot.com/2010/08/de-ce-si-vine-statul-actiunile-tocmai.html
… este că statul român continuă să vândă, nu ce merge prost, ci tocmai ce merge mai bine. În energie statul ar trebui să investească şi nu să vândă, dat fiind că energia este un domeniu de securitate naţională, mai ales în perspectiva terminării într-un viitor apropiat a tuturor combustibililor fosili. Este halucinat de ce numai mie îmi vine pe buze tot timpul trei cuvinte, Subminarea Economiei Naţionale… Sau sunt singurul cetăţean neanesteziat de politică, sau am luat-o razna rău de tot şi ar trebui ca statul să investească în mine o cămaşă de forţă şi un loc la cimitirul… pardon… la spitalul de boli nervoase.
@Bibliotecaru
Guvernul este disperat sa faca rost de bni prin orice mijloace. Asta e motivul pentru care doreste sa vanda participatiile. Oricum momentul de a vinde e destul de prost ales.
@ Bibliotecaru: cred ca vand tocmai ceea ce ar trebui sa pastreze fiindca domnii actualmente guvernanti, in marea lor iubire de tara si de neam, merg pe tactica de lupta stramoseasca respectiv otravitul fantanilor, pustiitul holdelor etc. Se vede insa treaba ca au cam chiulit de la orele de istorie, fiindca altfel ar fi aflat ca tactica asta nu se aplica oricand, ci numai atunci cand navalesc turcii!
Da, dar pentru ce are nevoie de bani?
Se fac reduceri la sânge peste tot, s-au micşorat salariile cu 25% (în realitate, se pare, şi mai mult la nivel de total venituri salariale), se renunţă şi la cel de al 13-lea salariu, s-a stopat orice investiţie, s-a mărit TVA-ul… şi guvernul se împrumută, în continuare, miliarde de euro. Pentru ce anume? Sau creşterea economică este undeva pe la -50% şi nu ni se spune, sau există nişte cheltuieli secrete şi nu ni se spune, banii aceştia mulţi împrumutaţi ar trebui să facă din România sânul lui Avraam.
Citeam pe ziare-com că…
Datoria externa totala a Romaniei, in primele cinci luni ale acestui an, a ajuns la 87,084 miliarde euro, in crestere cu 8,58%, adica 6,884 miliarde euro, fata de finalul lui 2009, cand tara noastra avea o datorie externa totala de 80,2 miliarde euro, arata datele publicate marti de Banca Nationala a Romaniei.
Datoria pe termen mediu si lung a crescut si ea cu 5,628 miliarde euro fata de finalul lui 2009, ajungand la 71,232 miliarde de euro. La randul sau, ponderea datoriei pe termen scurt a sporit usor, la 18,2%, de la 14,596 miliarde de euro la 15,852 miliarde de euro.
Datoria externa pe termen scurt a insumat in primele cinci luni 15,852 miliarde euro, de la 14,596 miliarde de euro, cat era la 31 decembrie 2009.
Imprumuturile de la Fondul Monetar International (FMI) era la sfarsitul lunii mai de 7,52 miliarde euro, in crestere de la 5,686 miliarde euro la finalul anului trecut.
Vorbim aici despre sume care totalizează un procent cu două cifre din veniturile Bugetului de Stat. Cât de prost merge economia dacă se simte cetăţeanul din rândul clasei “de jos”, ca re a deveni în România o majoritate covârşitoare, se simte deja emaciat, deşi au fost luate aceste împrumuturi. Când majoritatea populaţiei să înghesuie în zona salariului minim pe economie, când în continuare se previzionează şi alte măsuri de scădere a veniturilor, fie prin creşterea taxele, fie prin scăderea veniturilor… şi încă este nevoie de împrumuturi la un nivel care te cutremură, eu nu pot să nu mă întreb, cât de prost merge în mod real economia românească. Mai există ceva în zona de producţie, sau ce mai este venit la Bugetul de stat provine exclusiv din Comerţ şi Servicii?
@Bibliotecaru
Nu te lua dupa datoriile privind datoria externa, pentru ca ele ascund realitati dureroase. Datoria privata a scazut iar cea publica a crescut. Pe primele cinci luni datoria publica a crescut cu vreo 8 miliarde de euro. In total, din 2009 incoace datoria publica a crescut cu 70 mld lei, adica aproape 18 miliarde de euro.
@VV
M-ati inteles complet gresit, eu v-am imputat numai faptul ca i-ati acuzat pe cei de la FMI ca lucreaza “mana in mana” cu guvernul acoperindu-le si finantindu-le incompetenta. Acuzindu-i in felul acesta vi i-ati facut pe FMI dusmani, cind opozitia are nevoie de aliati impotriva guvernarii PDL-iste.Am sustinut ca mai abil ar fi fost (in opinia mea)ca la intilnirea cu FMI sa atacati EXCUSIV GUVERNUL, fara sa reprosati nimic FMI-ului si sa prezentati lucrurile ca si cum FMI n-ar fi (cica) informati suficient de ceeace se intimpla aici.
Oricum patronii FMI sint guvernantii de la Washington care le dau “unda verde” in finantarea aministratiei Basescu. De aceea am sustinut ca opozitia trebuie sa se adreseze si sa explice administratiei Obama ca guvernul actual al Romaniei destabilizeaza situatia politica interna si externa a unui aliiat NATOsi de aceea trebuie indepartat. Marea Problema este insa ca opozitia este slaba si dezbinata si deci necredibila ca alternativa politica la guvernarea Romaniei
@Tiberiu
Pai daca atacam Guvernul, iar ei au spus ca Guvernul si-a facut treaba, nu tot asta se intelegea? Cum poti sa critici Guvernul ca nu-si face treaba, fara sa dojenesti, implicit, FMI? Cum zici ca opozitia este necredibila, cand in sondaje are peste 60%? Problema e ca nu poti gasi mecanismul parlamentar sa o aduci la putere.
@ Varujan Vosganian
Cu atât mai mult… de ce are nevoie statul de atâţia bani? Unde se duc?
@Bibliotecaru
Intrbare retorica. Romania are cheltuieli de stat mult mai mici decat majoritatea tarilor europene. Banii se duc pe eductie, pe sanatate, pe aparare etc.etc.
@ Varujan Vosganian
Deci surplusul de bani luat cu împrumut de domnul Boc va fi regăsit în bunăstarea educaţiei, sănătăţii, apărării…
@Bibliotecaru
Cauta tu surplusul de bani acolo si cand o sa-i gasesti, sa ne dai de stire. Mi-e ca n-o sa gasesti nimic….
@VV
“Tonul face muzica”-Tonul declaratiilor liderilor PNL era mult prea acuzator la adresa FMI. In opinia mea lucrurile trebuiau, in ceeace-i privea pe FMI, mai mult sugerate, ca sint partasi cu un guvern esuat.
Pentru extragerea UDMR si a minoritatilor din majoritatea guvrnamentala scoateti de la “naftalina” proiectul Johanis. Motiunea de cenzura care opozitia o va depune in toamna trebuie sa aiba ca scop nu numai demiterea guvernului Boc ci si inlocuirea lui cu Johanis. PNL sa demareze tratativele cu UDMR si Minoritati deocasmdata independent de PSD si evident ca pana la urma si ei se vor urca in “caruta”.
@Tiberiu
Nu merge sa scoatem proiectul Johannis. PSD nu vrea si atunci e nascut mort.
@VV
Sustineti ca nu aveti un mecanism parlamentar de inlaturare a guvernariui actuale -FALS!
Faceti abstractie deocamdata de PSD. PNL sa puna din nou la “vanzare” in ” vitrina” proiectul Johanis chiar daca unii sceptici va spun ca nu mai este actual. Invitati-l pe D-l Johanis la discutii cu conducerea PNL, UDMR, Minoritati, pentru a sensibiliza opinia publica si veti avea surpriza ca TB va intra in presiune maxima si vor incepe manevre de culise PDL-iste pentru a bloca initiativa. Numai preluind initiativa p[olitica PNL va incepe sa urce in sondaje, PSD va scadea si atunci isi vor schimba atitudinea.
Nu trebuie sa renuntati nicicodata la ideea ca Romania sa intre in Liga 1 a tarilor democratice, si proiectul Johanis este “biletul de intrare”. Acesta este singurul proiect politic care va va deschide toate usile la administratia Obama.Nu dezarmati , iesiti din pasivitate, TB v-o “coace”. Gresiti profund sa credeti ca a renuntat sa minimalizeze numeric Parlamentul, la modificarea Constitutiei care sa consfiinteasca controlul etern al Roamniei pentru Dinastia Basescu. El nu renunta niciodata la nimic, asteapta momentul politic oportun,ca o fiara de prada. Pana acum nici n-a avut adversari pe masura.Adevarul este insa ca TB duce o lupta de supravietuire deoarece stie bine ca atunci cand va pierde puterea il asteapta puscaria pentru toate matrapazlacurile pe care le-a facut.
Daca nu reusiti sa schimbati acum “macazul” Romania va intra pe “linie moarta” pe termen nelimitat. Numai oameni integrii ca dv.,care nu au dosar la DNA,au o sansa.
@Tiberiu
Crezi ca neamtul e prost sa vina la discutii cu 30% din Parlament? Adu-ti aminte ca si data trecuta, cand proiectul a esuat, primarul Sibiului s-a intors acasa declarand ca isi continua treaba. Corect, din punctl sau de vedere. A-l purta pe Johannis in dialoguri fara sansa inseamna a-l decredibiliza.
@VV
Tocmai pentru ca neamtul nu este prost ,va intelege manevra de destabilizare a majoritatii actuale din parlament si de “invaluire a PSD-ului”. “Incercarea moarte n-are” ,dar in primul rind dv trebuie sa fiti convins (de eficienta manevrei) pentru ca sa incercati sa convingeti pe altii. Incecati sa purtati convorbiri f.f discrete cu UDMR si Minoritatile pentru a le testa motivatia de a RE-intra in combinatia “proiectului Johanis”, dar cred ca fata de actuala situatie din tara oamenii responsabili care nu sint amestecati in afacerile mafiote PDL-iste vor da mana pentru scoaterea tarii din impas.PSD nu trebuie sa stie nimic, iar atunci cind motiunea va fi “pe teava” ii puneti lui Ponta “sula in coaste” de pe pozitia de forta a celui care deja are solutia in buzunar. De aici pana la suspendare…
@Tiberiu
Nu intelegi ca PSD crede ca va putea guverna singur? Nimic nu e mai greu de scos din capul cuiva decat iluziile.
@VV
Pe shest!
@VV
Alegerile vor fi in 2012 dar motiunea de cenzura in toamna asta. “Camasa este mai aproape decit haina” !Motiunea cine o va semna (in afara de PSD)? Motiunea de cenzura trebuie trecuta prin Parlament? Cine o va vota(in afara de PSD)?
Dorinta de a guverna singur o are toata lumea si este o chestiune filozofica ,dar motiunea de cenzura va fi o ocazie politica concreta care poate nu se va mai intoarce niciodata.Daca in 2012 Basescu va introduce Parlamentul Unicameral poate ca UDMR si Minoritatile nu vor mai exista ca fractiuni parlamentare si atunci “proiectul Johanis” nu va mai fi posibil parlamentar. Acum mai este inca posibil, acum trebuie folosita ocazia ! Politica este arta de a exploata posibilitati politice concrete!
@ Varujan Vosganian
Aveţi dreptate… Mai bine stau liniştit şi fericit…
@Bibliotecaru
Ti-am raspuns, acum poti fi si mai fericit.
@ Varujan Vosganian
Fericirea mea nu va veni până ce poporul acesta nu va fi liber, sănătos, fără grija zilei de mâine şi va înţelege, o dată pentru totdeauna, că istoria profundă nu este scrisă de momentele mărunte ale vieţii politice şi nici de averile personale, ci doar de cultură. În lipsa culturii, a operelor, Grecia nu exista, Franţa nu exista, Anglia nu exista, Germania nu exista, Rusia nu exista, India nu exista, China nu exista, Turcia nu exista… În lipsa culturii, nimeni nu va mai ştii peste 2000 de ani că Statele Unite a fost o super-putere mondială.
Aş fi fericit dacă România ar da, în fiecare an, câte doi sau trei oameni de cultură de talie mondială.
@Bibliotecaru
Orice societate se legitimeaza prin cultura, vezi si postarea mea privind cultura si cultul urii.
@ Varujan Vosganian
Altfel sunt recunoscător pentru răspuns… până la fericire este însă cale lungă.
@ Varujan Vosganian
Atunci de ce nu facem din cultură şi stare intelectuală un deziderat pe termen lung?
Toată lumea vorbeşte cu îngrijorare despre sănătate, educaţie, armată… Nu am auzit pe nimeni de la Guvern îngrijorat de soarta creaţiei în România.
Priviţi la opera romanească recentă considerată “de valoare” în occident, operă care a câştigat simpatia şi aprecierea mondială. Fie că vorbim despre cărţi, despre filme, despre alte forme de artă… este imposibil să nu observaţi că toate sunt legate de obidă, de frustrare, de mizerie, de răutatea cu care artistul este înconjurat, de acel malefic care domină acest popor devenind o mulţime care priveşte cu ură seninătatea intimă, sensibilul…
Românii au sărit cu toţii anul trecut să se bucure că România a primit premiul Nobel pentru literatură. Ce a oferit România doamnei Herta Muller? I-a oferit cel mai important lucru, o dictatură comunistă mutilantă ca să aibă despre ce să scrie într-un puseu poetic. Opera românească recentă se naşte din artistul care nu acceptă răul generalizat şi nu dintr-o perioadă a luminilor şi serenităţii.
Îmi amintesc postarea despre cultură cu cultul urii, chestiunea este că identificarea problemei este un prim pas, dar nu construieşte însă o altă relaţie în cetăţenii. Ţineţi minte expresia comunistă a paraziţilor sociali adresată oamenilor care “nu produc” ceva vandabil? Iată, a revenit în forţă, în frunte cu declaraţiile preşedintelui României, care nu pare să înţeleagă necesitatea stării de intelectualitate dacă nu iese din asta şi un ban la buget. Obsesia jumulirii cetăţeanului şi de ultima urmă de bucurie, face din stat un animal hulpav şi sinistru.
Nu pot fi fericit cât timp trăiesc în această ţară împinsă spre răutate de chiar clasa politică. Doriţi să mă faceţi fericit, întoarceţi totul cu fundul în sus şi puneţi în fruntea societăţii oamenii venerabili, stimabili, de bun-simţ. Vreau să am în viaţă o ţintă, vreau să admir oameni, vreau să-mi iubesc viaţa… Atunci aş putea fi şi fericit.
Eu visez la o Românie care îşi construieşte PIB-ul preponderent pe proprietate intelectuală, visez la o Românie care înţelege,care construieşte, care deliberează. Cineva însă îmi omoară visul zi de zi, oră de oră, minut din minut…
@Bibliotecaru
Iti amintesti de postarea in care intrebam daca Herta Muller ar mai fi luat premiul Nobel daca ramanea in Romania?
@ VarujanVosganian
Îmi amintesc, şi eu mi-am pus întrebarea asta, şi alţii şi-a adresat, retoric, această întrebare…