Întreb persoanele care, chiar și în condițiile tulburi ale României de azi, se încăpățânează să-și țină capul pe umeri: cum e posibil ca, timp de douăzeci de ani, primarii și viceprimarii Timișoarei să vândă ilegal aproape o mie de apartamente fără ca nimeni să afle???

Fostul primar,Gheorghe Ciuhandu, și actualul primar, Nicolae Robu, împreună cu viceprimarii lor, sunt acuzați că ar fi vândut ilegal 967 (nouă sute șaizeci și șapte!!!) de apartamente în Timișoara, majoritatea în orașul vechi, în perioada 1996 – 2015 (!!!).

 

Totalul apartamentelor retrocedate sau tranzacționate în Timișioara, prin aplicarea Legii 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului în perioada regimului comunist, a fost de 1300. Deci, timp de douăzeci de ani, trei sferturi dintre locuințele retrocedate sau vândute chiriașilor au fost tranzacționate ilegal, producând, spun procurorii, o pagubă de 40 milioane de euro. Nimeni n-a știut și nu a fost luată nicio măsură să se oprească tranzacțiile!!! Timp de douăzeci de ani!?! Nici serviciile de informații, nici procurorii, nici presa, nici vecinii apartamentelor ilegal tranzacționate, care s-au trezit cu vecini proprietari care n-au fost niciodată chiriași, nici funcționarii din primărie!
Ceva e ciudat aici și poate că ar trebui să aflăm și noi ce… Din două una: ori vina e, într-o anumită măsură, închipuită și exagerată doar pentru Breaking news, ori e reală, și atunci în afară de cei cercetați pentru fapte, ar trebui cercetați și cei care au lăsat ca faptele să se petreacă nestingherite timp de douăzeci de ani. Altminteri, vom transforma România într-o uriașă bibliotecă de dosare din care cineva va extrage, când e cazul, câte un volum spre publicare, ca să nu ne lase să ne lecuim.

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/primarul-timisoarei-nicolae-robu-la-dna-671629

70 Responses to “Întreb persoanele care, chiar și în condițiile tulburi ale României de azi, se încăpățânează să-și țină capul pe umeri: cum e posibil ca, timp de douăzeci de ani, primarii și viceprimarii Timișoarei să vândă ilegal aproape o mie de apartamente fără ca nimeni să afle???”

  1. Mihail spune:

    Deobicei las Facebook-ul la urma, astazi total intamplator am inceput cu el. Asa am vazut postarea, identica, a dvs. de acolo. Nefiind prieten, nu pot comenta, doar eventual, pot bifa un “like”, sau nu.
    Astazi a fost “like”.
    …..Este straniu cum puneti problema, efectiv cazi pe ganduri, ce se-ntampla acolo, care este adevarul ?
    Pe de alta parte, IMI amintesc de casele vechi “boieresti”, aflate vizavi de Parcul Rozelor, locuite de ţigani.
    Ţigani foarte bogati, judecand si dupa masinile aflate pe trotuar.
    Atunci cand am sosit, prin 2010, acolo, pentru a incepe proiectarea la Parcul rozelor, mi-au placut enorm acelor case, arhitectura lor…ca imediat sa fiu socat la vederea proprietarilor. Bine-bine, dar cum se face ca toate casele sunt deţinute de coloraţi ? Acea zona nu este deloc tipic ţiganeasca.

  2. Dubla măsură este una dintre cele mai grele boli ale tranziției.

  3. livia spune:

    Una dintre slugile mitei baston macovei, badita, ala de la Romania curata, este in pana de idei. Vrea sa protesteze, dar nu stie pentru ce. Ii spun eu: pentru o justitie curata, intradevar legata la ochi; fara slugi, zdrente, cucuvele; cu profesionisti ai dreptului, care atunci cand intra intr-o sala de judecata sa nu fie decat ei, LEGEA si constiinta lor. Daca vreodata va fi asa, mai sunt sanse; restul sunt prostii de prostit prostii.

    Legi, legi si iar legi.
    Legea denuntului; inteleg ca a trecut de Senat legea lui Ghise; amendamente, si dati-i drumul.
    O lege ca inceperea unei investigatii sau urmariri penale sa se faca in maximum…..de la comiterea faptei, nu dupa 100 de ani.

    Ma mir ca nu au inceput investigatia de la atestarea documentara a orasului Timisoara.

  4. Mihail spune:

    Un articol care in afara ca este spumos, releva si un adevar trist, nespus pana acum.
    O realitate pe care cei din strada o ignora.
    Ce le pasa lor…nici minerilor nu le-au pasat, nu s-au gandit la consecinţe.
    Pana la urma tot noi decontam si cei din Piata si cei care au interest si isi vad de treaba:
    http://m.activenews.ro/stiri-social/Dialog-intre-Florin-Chilian-si-un-demonstrant-de-la-OMV-Petrom.-Cum-au-fost-scosi-in-strada-protestatarii-de-la-multinationale-141111

  5. cris spune:

    Am vazut aceasta oroare referitoare la copiii cu sindrom Down. Va dati seama poate ce simt cind tocmai am vorbit despre grija fatza de cei cu Down.

    NU se poate, nu exista asa ceva. Cum adica definesti nevoile unui copil cu Down dupa IQ? Retardul e doar o parte, vorbim de un sindrom adica de un complex de afectiuni: copiii cu Down au deficite de vedere, de auz, boli cardiace grave ( tetralogie Fallot, duct arterial patent, defect septal interventricular sau interatrial), un risc de 500 de ori mai mare decit in populatia normala de leucemie, deficite musculo-scheletale cum sunt luxatiile de sold, luxatie atlanto-axiala (adica a primelor doua veterbre ale coloanei cervicale) cu leziune inalta de maduva si tetraplegie ( asa cum era fetita din ATI despre care tocmai am vorbit).

    Ce nivel de bestialitate e acesta sa le negi existentza unor centre de ingrijire, sa le negi existanta ingrijirii 24/7 din partea parintelui si suportul pentru acesta? Cum sa spui ca nu e boala ci deficit genetic deci “nu se pune”?

    Domnul Voiculescu, aparatorul copiilor care induioseaza pe toata lumea cu un centru de recreatie pentru copii cu cancer a facut asa ceva? – adica da, am avut dreptate sa spun ca pentru dinsul a fost doar ceva de imagine, comercial? Ca ministru semneaza asemenea oroare? Mai vine si domnul Pislaru si spune ca au avut “intentii bune”-ce intentii bune domnule? care intentii bune? Trebuie sa fii imbecil, sa nu fi vazut in viatza ta un copil cu Down, ca sa pretinzi asa ceva, sa ai o nesimtire crunta in a nu intreba pe cei de specialitate ce inseamna aceasta, adica PROSTIA UCIDE, si nu e scuzabila. Si daca nu stii ce faci, ce mama dracului cauti acolo cu fundul august in jiltul de ministru al sanatatii? Ce tupeu fenomenal trebuie sa aiba sa dea lectii altora, si cit de ignoranti si de imbroboditi pot sa fie cei care ridica in slavi asemenea bestii?

    La puscarieeeee? asa se spune??? …. pe acesti doi imbecili, Voiculescu si Pislaru i-as da de-a dreptul afara din umanitate: la puscarie nu e de ajuns.

    VV, va rog din suflet, urmariti problema aceasta, nu stiu cum, ca il chemati pe ministrul sanatatii, oricum altcumva, dar nu lasati asemenea oroare necorectata.

  6. cris spune:

    Un alt articol neasteptat de echilibrat. Mai greu de citit de cei cu hipstareala.

    https://www.romaniacurata.ro/patru-dezinformari-privitoare-la-ordonanta-13-si-o-ancheta-aiuritoare/

    “Este fascinant că oameni care pretind că sprijină statul de drept şi anticorupţia şi se laudă cu track-record în sensul acesta sunt capabili să facă plângeri penale contra unui ministru – antipatic, psdist, marionetă, nu are importanţă – care avea tot dreptul să propună o ordonanţă de guvern sau o ordonanţă de urgenţă spre aprobare, ca Ministru al Justiţiei. Mai halucinant decât atât este faptul că DNA a preluat plângerea şi a descins la minister să confişte acte şi să deschidă o anchetă. Halucinant. Pusă în context, prevederea din OUG 13/2017 prin care se stabilea o premieră juridică prin excluderea celor care adoptă acte normative din sfera infracţiunii de abuz în serviciu reflectă paranoia cronică la care s-a ajuns în această luptă, care deja nu mai este juridică, ci politică.

    Nu ştiu cât mai are sens, în acest nonsens, să menţionez că pentru „favorizarea” infractorului ar trebui să fie menţionat infractorul întâi de toate. Şi, pe această linie de gândire, ar fi trebuit făcute sute de plângeri penale pentru deputaţii şi senatorii care îşi apără colegii împotriva cererilor de urmărire penală. Toţi favorizează „infractorul”, adică un om deja condamnat de opinia publică, fără dreaptă judecată. Tipul acesta de dreptate şi justiţie este întâlnit în societăţile primitive, de aceea vedem filme odioase cu femei decapitate în plină stradă prin Arabia Saudită sau Afghanistan. Genul de oameni care gândesc astfel aici ne duc. Halucinant este şi faptul că persoanele care au depus plângerile penale cu pricina nu au studii juridice, dar au mult entuziasm revoluţionar care îmi aminteşte de furia justiţiară a băieţilor din ISIS, care şi ei cred doar în tipul lor de justiţie. Derapajele de genul acesta trebuie sancţionate de către opinia publică şi de societatea civilă autentică, nicidecum aplaudate.”
    *****

    ma “fascineaza” faptul ca nu sunt singurul om care caracterizeaza asa primitivismul, talibanismul, anacronismul unor atitudini din societatea romaneasca de acum si aceasta sub pretentia de europenism si hippstareala. O fi iesit Romania curata de sub zodia soros si isi vine in fire? caci vad ca recidiveaza dupa articolul lui pippidi cu asa ceva…

  7. cris spune:

    VV, am mai vorbit despre asta: Romania cheltuie ca procent din PIB pe siguranta publica ( procurori, politie, SRI, curti de judecata, jandarmerie) mai mult decit media europeana: este a patra in top. Cheltuie mai mult din PIB, procentual, decit Germania, Danemarca, Italia, Franta tari in care nu ai nici pe departe salbaticia de coruptie din Romania, ci una mult mai rafinata si careia in consecintza ar trebui sa i se si atribuie mijloace mult mai rafinate si deci costisitoare de combatere. Coruptia germana sau italiana nu e mai mica decit cea romaneasca ci mult mai profunda si puternica, mai concentrata.

    http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Total_general_government_expenditure_on_health,_2014_(%25_of_GDP).png

    In conditiile in care procuraturii, SRI-ului, etc, li se da asemenea importantza, mult mai mare ca sustinere financiara de catre stat decit in alte tari, cum e posibil sa avem in continuare asemenea nivel de coruptie, de ani si ani de zile? coruptia sa creasca, sa se inrautateasca chiar in ultimii zece ani +, paralel, absolut paralel, cu cresterea asa zisei “lupta impotriva coruptiei”? E paradoxal nu? o ineficientza care nu poate tine nici de intimplare nici de faptul ca niste corupti ar fi devenit brusc geniali.

    Cum e posibil sa existe cazuri ca acesta de la Timisoara, si nu oricum, ci existind un procuror , doamna Carstea, care a facut ceva in acest sens de ani, si a ajuns sa aiba amenintzari cu moartea si restul procuraturii e surda la ce spune?

    Nu vad alt raspuns decit ca mafia e extinsa in procuratura, ca aceasta e loc de coruptie importanta, si ca intretine asemenea marasm dind in acelasi timp showuri in care se bate cu pumnul in piept ca tot hotzul care striga hotzii. E sinistru. Cred ca trebuie sa incepeti sa cereti socoteala despre cum se cheltuie banul public, cu ce eficientza si cu eficacitate, cind e vorba de sigurantza publica. Pina la raspunderea magistratilor, individual, sa intrebati la centima cum se cheltuie banul public pentru o sigurantza a sa care se vede nu exista.

  8. Mihail spune:

    Dimple s-a enervat stomatoloaga, pe buna dreptate, de arata prostie si Ordonanta 13:
    http://www.stiripesurse.ro/mungiu-pippidi-dezvaluie-jocul-subteran-miza-ascunsa-a-protestelor_1180595.html

  9. cris spune:

    http://psnews.ro/romania-sapte-condamnari-la-cedo-intr-o-singura-zi-163326/

    Vor curge condamnarile din moment ce numarul de plingeri s-a dublat. Nu are importantza, drepturile omului sunt un lux, nu va iesi nimeni in strada in fatza unei asemenea evidentze… poate cind se va face bilantul anului 2017 si se vor fi dublat condamnarile iar noi vom fi depasit turcia ajungind pe onorabilul loc doi la condamnari, caci in UE suntem pricum pe locul intii, nu mai avem cit de sus sa ne catzaram… probabil nici atunci. Care va sa zica, investim o multime in sigurantza cetateanului de facem si Germania de rusine, coruptia infloreste si condamnarile la CEDO curg… pe-un picor de plai pe-o gura de rai.

    • Chiar, pentru astea nu protestează nimeni??? O femeie insărcinată a fost ținută o zi fără mâncare și fără somn?

      • cris spune:

        Nu, VV, de ce ar protesta si cine sa o faca, cineva ca aceia de aici care se bateau unul pe altul pe umar ca vai nu gratiere pentru femei gravide ca femeile acelea nenorocitele ramin gravide la comanda cind e sa intre la puscarie ca sa scape? femeia aceasta care a cistigat la CEDO e o “penala”, nu? nu e un om, e o “penala”, un soi de animal indezirabil care trebuie strivit in conceptia unor asemenea persoane.

        CEDO nu va rezolva asa ceva, problema de fond, nepasarea fatza de cel de alaturi, perceperea acestuia ca obiect eventual indezirabil ori inferior si dispozabil, nu ca om,

        Spun deasupra despre copiii cu sindrom Down. A doua zi dupa aceasta stire a fost un protest al copiilor in piatza, impotriva guvernului. Sunt adusi sa invetze “civismul”. Au fost si parintii lor acolo. A existat macar o schitza de gest de la acesti civisti de grija fatza de alti copii mai putin norocosi si de parintii lor? Nu, ca nu era in scenariu….ori aceasta e parte importanta din civism, capacitatea de a reactiona la nejunsurile produse celor mai putin norocosi ai vietii – citi au iesit in strada cind s-au inchis spitale, cind s-au micsorat pensii, cind s-au taiat ajutoarele pentru cei cu disabilitati? Si aceasta este totusi masura civilizatiei unei societati. Au spus-o multi. Pe cine sa citez?

        Pearl Buck ” Our society must make it right and possible for old people not to fear the young or be deserted by them, for the test of a civilization is the way that it cares for its helpless members.”

        Hubert Humphrey : ““the moral test of government is how that government treats those who are in the dawn of life, the children; those who are in the twilight of life, the elderly; those who are in the shadows of life; the sick, the needy and the handicapped.”

        Gandhi : “The greatness of a nation can be judged by how it treats its weakest member”

        Atunci noi ca romani ce fel de societate suntem? Mda…. mi-e groaza sa raspund.

  10. Filip G spune:

    Lipseste proiectul de tara care sa uneasaca cele doua tabere.
    Cine isi asuma acel proiect de tara?

    • Filip G spune:

      Aici Johannis si Grindeanu trebuie sa gaseasca proiectul comun.
      Grindeanu reprezinta generic tabara ce protesteaza la Cotroceni,Johannis reprezinta tabara ce protesteaza in Piata Victoriri.
      Daca nu gasesc solutia adecvata ,esecul lui Grindeanu e si esecul lui Dragnea.
      Incercarea de suspendare a presedintelui ar fi o infrangere naprasnica a PSD-ului…………

      • Mihail spune:

        Mai omule, tu nu intelegi ca nu te poti uni cu prostia si reaua voinţa ?
        Asta ca sa ma refer la aia de protesteaza.
        Iar in ceea ce-l private pe presedintele tau, unul ca Grindeanu, nici n-a vandut copii, nici nu a obtinut niste case prin fals, nici nu a preluat bunurile unei organizaţii criminale.

      • livia spune:

        Polițiștii bucureșteni sunt în alertă.Sediul Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a fost spart, iar autoritățile ar fi ascuns acest fapt foarte grav, susţinestiri pe surse. Au dispărut documente privind finanţarea controversată a USB de la alegerile locale din iunie 2016

      • Singurul proiect comun pentru Iohannis și Grindeanu ar fi ca Grindeanu să zică să trăiți și să plece. Lăsați…

          • livia spune:

            Klaus Iohannis nu are de gand sa scape PNL-ul din mana, motiv pentru care a decis sa-l ”depoziteze” in grija lui Cristian Busoi pana isi va termina el mandatul.

            Cristian Busoi este papusa preferata de Iohannis

            Docil si timid din fire, Cristian Busoi este persoana ideala pentru planul nutrit de Iohannis. Respectiv acela de a sari de pe tronul Cotroceniului direct in jiltul de presedinte al PNL pe post de lider al Opozitiei. O opozitie care urmeaza sa comaseze PNL cu USR , binenteles. Iar daca Busoi va ajunge cumva chiar sa se creada presedinte al PNL, exista deja ace pentru cojocul lui: afacerile cu probleme penale in care sunt implicate unele dintre rudele sale, in fruntea listei figurand chiar soacra sa, Marta Ilinca – condamnata deja in 2016 la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru spalare de bani. Ca urmare, Busoi are profilul perfect dorit de Klaus Iohannis (personaj deranjat prin definitie de orice concurenta): este lipsit de orice charisma, nu poate trece sticla orice ar spune, deci este exclus sa reprezinte vreun pericol. Daca PNL-ul a fost deja daruit cu Busoi, asta inseamna si ca usa liberalilor ramane inchisa pentru Dacian Ciolos, oricat ar bate in ea fostul premier. Nu-i bai insa, Iohannis a gasit un loc caldut si pentru acest pion credincios: sef la USR, in locul lui Nicusor Dan. Asta dupa ce integrul de serviciu al clasei politice a ajuns acum sa fie anchetat de organe pe motiv de finantari suspecte in timpul campaniei electorale. Revenind la planurile lui Iohannis, este cert ca doi politicieni atat de finuti si ascultatori ca Busoi si Ciolos vor fi incantati sa predea PNL si USR actualului presedinte, la finalul mandatului. Si mai direct spus, Busoi si Ciolos reprezinta o asigurare pentru Iohannis ca nu va fi fortat sa se pensioneze dupa plecarea de la Cotroceni, deci este clar ca actualul sef al statului va face orice pentru a da PNL si USR pe mana lor.

          • Nu e de coalitie Guvernul in care există un ministru neimplicat politic.

      • Shadow spune:

        @filip
        esti ilogic
        deci projectul comun joha-grindeanu si daca nu se gaseste solutia “adecvata” este esecul lui dragnea.

        joha nu are nici un fel de proiect de tara, ii place prea mult “sculele” lasate lui de catre basescu.
        suspendarea lui joha este absolut necesara maiales acum ca s-a dovedit marturia sa mincinoasa si faptul ca e pasibil de inchisoare si el si nevasta de la 2 luni la 2 ani.

    • Cred că glumești. Iohannis și cu tine aveți ca proiect de țară să dați putere supremă serviciilor și parchetelor. Cum să avem același proiect???

  11. Mihail spune:

    2. Tu chiar citesti doar ziarele vechi de pe podisor ?
    Nu-I mai trage atata cu suspendarea, ea se va face in toamba târziu, Insa neaparat anul acesta.
    De ce, am explicat eu in urma cu cateva zile.
    Nu uita, la american(i) la punerea in funcţie, a fost Dragnea si Grindeanu si nu sâsâlâul tau.

  12. Mihail spune:

    Articolul in sine nu-i cine stie ce, însă lista de la final, cu bursierii, este cu adevărat interesanta.
    Parcurgând-o, ajungi sa te întrebi unde ne indreptam. Cazi serios pe gânduri.
    PS: in plus constati ca lui Soros nu-i plăceau armenii. Nu-i niciun armean bursier.
    Version:1.0 StartHTML:00000097 EndHTML:00001999 StartFragment:00000153 EndFragment:00001966
    Fundația pentru o Societate Deschisă, cel mai cunoscut ONG deținut de George Soros, PLEACĂ din România! | ActiveNews

  13. livia spune:

    Inca o data despre paduri. Un fel de “sa nu uiti darie”.
    Adrian Nastase explica:
    Legea 18 a permis retrocedarea doar a unui singur hectar de pădure. Ulterior, legea 1/2000 a permis retrocedarea a maximum 10 ha. Mult mai generosi, Băsescu, Macovei si Flutur au permis prin Legea 247/2005, restitutio in integrum, eliminând limitele pentru retrocedările de păduri, simplificând foarte mult si sarcina probei.
    In primul an al guvernării, in 2001, guvernul pe care l-am condus a adoptat o hotărâre (HG 1052/2001), despre care nimeni nu-si mai aduce aminte, hotărâre privind aprobarea volumului maxim de masă lemnoasă care se va recolta in 2002. Era vorba de 16 milioane de m3, din care 14,2 milioane din pădurile Romsilva, inclusiv cele 2,5 milioane m3 pentru aprovizionarea populatiei din mediul rural cu lemn de foc. Articolul 4 al HG-ului preciza: ” Intreaga masă lemnoasă in stare brută sau prelucrată sumar, rezultată in urma recoltării volumului maxim de masă lemnoasă ce face obiectul prezentei hotărâri, VA FI VALORIFICATĂ EXCLUSIV PE PIATA INTERNĂ”.
    La inceputul anului 2002, m-am intâlnit cu reprezentantii firmelor românesti de mobilă – cred că si Stolojan avea una. Guvernul adoptase si o strategie pentru industria mobilei. Ar trebui solicitată de la Secretariatul general. Erau nemultumiti că nu puteau face investitii in noi echipamente, neavând siguranta, pe termen lung, a materiei prime. Asa a apărut OUG 71 din 13 iunie 2002, transformată in Legea 654 din 7 decembrie 2002. Se stabilea ca volumul maxim de masă lemnoasă să fie de 20 milioane m3 pentru o perioadă de 10 ani, fără a se exploata anual MAI MULT DE 20% din volumul maxim de masă lemnoasă cu destinatie industrială stabilit prin hotărâre de guvern. Austriecii nu-si făcuseră incă fabrici in România!
    PS S-au făcut speculatii privind eventuale legături intre PSD sau guvernul pe care l-am condus cu firma austriacă Holzindustrie. Dacă vreti să intelegeti cine era in legături mai strânse cu această firmă, trebuie doar să dati un click pe internet pe Holzindustrie/Flutur. Veti vedea si cine domina politic zona Rădăutilor, unde s-a instalat initial firma austriacă.

  14. cris spune:

    “Pe lângă cele 21 de proiecte ale căror termene de transpunere au fost depăşite, România va avea obligaţia în 2017 să transpună, până în luna decembrie, alte 27 de directive UE ”
    http://www.stiripesurse.ro/romania-risca-noi-sanctiuni-din-partea-ue-zeci-de-directive-nu-au-intrat-in-legislatie_1180675.html

    Intre acestea 21 cu termene depasite si pentru care Romania va fi sanctionata inclusiv financiar este directiva de protectie a victimelor criminalitatii… am vorbit de citeva ori despre aceasta, tot vorbesc despre aceasta de vreun an: A fost acel caz al copiilor abuzati pe care un judecator nebun voia sa-i puna fatza in fatza cu cei care I-au chinuit, ba chiar a dat ordin sa fie ridicati cu jandarmii….daca aceasta directiva era lege nu se intimpla asa ceva, dar, mai grav, nici dupa rezolvarea acestui scandal nimeni nu s-a ocupat sa transpuna aceasta directiva intr-o lege. Vorbim de anul 2016 – doamna Pruna a fost prea ocupata si, mai ales, ideea dinsei era ca o directiva ca cea a prezumtiei de nevinovatie de pilda nu e o urgentza, ca e un an pina sa ajungem la infringement…. ca asa se fac legile in Romania, pe genunchi, eventual dupa ce ajungem in infringement.

    pentru asa ceva nu se iese in strada? Ca pe pruna tehnocrata a durut-o undeva de directiva de protectie a victimelor criminalitatii? NU.

  15. Mihail spune:

    Până la urma, oameni ca Livia si Cris ar trebui sa iasă in strada, dar mii si acolo in fața la Guvern sa atragă atenția celor din clădire, ca sunt niste teme neindeplinite.
    Acestea sunt problemele reale.
    Iar de strigat, ar trebui sa strige Guvernului” “munciți”.

  16. Mihail spune:

    @Filipache,

    ia zi tu monșer, unde ai vazut tu “Guvern de coabitare” in articolul lui Nastase ? Hai, ajuta-ma citesc. Da’ repede ca a aparut ciuma neagra de elenik.
    ….apoi, tu si cu banditii tai din usere, poftiti la un post doua de ministru. Cam ce sa fie ? Vreti sa mai ciorditi niste bani, dupa care sa va pierdeti brusc meoria ?
    Hai ca pot intelege ca icoana voastra, iohanis, este la rândul lui specializat pe “afaceri”. Ba o casuţa prin fals, ba niste copii vanduti in strainatate, ba niste bunuri imobiliare luate de la nazişti.

    • Filip G spune:

      Atat timp cat se vehiculeaza pentru postul de ministru al Justitiei un candidat independent,guvernul nu mai e 100%politic.
      Cum percep cei din PSD un ministru independent politic?
      Adica sa nu ai tu o parghie acolo sus la Justitie. :D
      E greu sa pricepi unele lucruri,stai aproape si la momentul oportun iti voi explica.

      • Mihail spune:

        Pentru tine si daca ninge viscolit sunt vinovati ministrii, care(in acest caz) sunt corupti. Si atunci, țuști in strada cu refrenul “rezist”.
        N-are decât, ca Grindeanu, sa numească un ministru neafiliat politic la Justitie. Acum, trebuie aici, un om care sa inteleaga foarte bine mecanismul, sa desluseasca in hațisul de legi, ce rămâne si ce arunca. Ce remodelează. Evident ca nu lucrează singur, ii trebuie o echipa.
        Chiar tu nu realizezi ca despre o lege nu sunt două opinii similare ? Ca am ajuns sa aplicam o lege pe care marea majoritate a țarilor civilizate nu o au ?
        Ca țara se vrea “guvernata” din strada, de cartea câteva zeci de mii de tâmpiți ? Deoarece ei, agreeaza bâlciul, nu au unde sa iasă, este cool.
        Si daca este,Guvernul, doar 99% politic, card este problema ta ? Nu-si m-ai aminteste Plicușor Ban al tau ce a făcut cu banii ?

  17. Pacala spune:

    @VV
    Stiti cine va conduce pnl pdl? Ciolos. Diferenta dintre base si kwj? Base a luat pdl de la 6% si a ajuns cu el la 30%, kwj face invers. Presedinti ca astia putem sa ii dam la export :)

  18. Mihail spune:

    Cioloș…hai sa fim seriosi. PNL este la vale, are o criza majora de lideri. Asta deoarece la “umbra nucului” săsesc, nic nu creste.
    L-au asasinat pe Crin Antonescu, acum n-au decât ca ticăloșii aia sa dea anunț la ziar. Oameni ca Tăriceanu, Vosganian, nu mai pupa ei.

  19. Pacala spune:

    Mai vedem. Au congresul la vara

  20. Pacala spune:

    @vv
    De ce nu faceti nimic cu chemarea guvernului la dna? Vreti sa fie dat jos de dna?

  21. livia spune:

    În 2015, firmele cu capital românesc au fost de trei ori mai profitabile decât multinaţionalele, cu un rezultat net (profituri plus pierderi) de 27 mld. lei la o cifră de afaceri totală de 551 mld lei, faţă de un rezultat net de 9 miliarde de lei la o cifră de afaceri totală de 580 miliarde de lei pentru firmele străine. Sunt date care arată rolul pe care capitalul românesc îl are în economie. Firmele româneşti sunt printre cei mai reprezentativi contributori la bugetul de stat, în vreme ce multinaţionalele îşi transferă profitul în statele de origine. Simpatic,nu? Când alții se duc să toarne hârdaie de minciuni la Înalta Poartă din Vest, unii se încăpățânează să considere că patriotismul și interesul național nu sunt valoari desuete”, srie Tăriceanu.

  22. livia spune:

    Daca nici ea nu stie, atunci cine?

    „Bineînţeles, ca-n fizică, unde orice efect are o cauză, de toate aceste derapaje care se observă şi în instrumentările structurii centrale a DNA sunt responsabili Laura Codruţa Kovesi şi consiliera dânsei, Dana Tiţian, procurorii apropiaţi slabi profesional care nici ei nu stăpânesc specificitatea investigării marii corupţii şi şefi de secţii la fel de neprofesionişti ca Gheorghe Popoviciu, campioni ai achitărilor. Achitări care, printre altele, la fiecare bilanţ „istoric” sunt raportate greşit la numărul de trimişi în judecată doar ca să iasă cifra mai mică şi nu, aşa cum este corect şi real, la numărul de condamnări. Şi acest detaliu spune ceva”, mai susține jurnalista.

    „Niciodată o instituţie nu poate fi condusă numai prin frică şi niciodată nu se poate ascunde, la nesfârşit, totul sub preş”, mai spune Sorina Matei despre DNA.

  23. cris spune:

    http://www.comisarul.ro/articol/video-soc-cutremurati-va-romani!-experimentul-pite_873471.html

    M-am cam lamurit ce e cu aceasta hazna fara redactie, fara autori numita comisarul, e o aglomerare de troli fost basisti care atrage troli fost basisti acum deodata hip doar ca striga “ciuma rosie”. Se vede din comentarii – unde am mai auzit asta cu pensionarii asistati social? citez la intimplare “cati cretini….pomanagii, asistiati, pleava societatii!”, “tara de putori asistate…astia sunt taraturile umnanitatii” ba isi mai si spun altuia la asemenea mizerie: “respect”.

    Ca pentru mine si probabil si pentru altii care chiar au avut oameni din familie la Pitesti, cit si pentru cei putini care inca supravetuiesc, asemenea articol, asemenea paralela e o insulta mizera de asta nu mai vorbesc, mi-e sila, acesti indivizi au un limbaj foarte asemanator cu al gardienilor de la Pitesti, iar tupeul sa se erijeze in anticomunisti e dincolo de orice. Nu e de ajuns ca s-a turnat beton peste victimele de la Pitesti cu privatizarea inchisorii acum in proprietatea unui Gigi Axinte, milionar de carton, nu e de ajuns ca se profita de chinul incredibil al unor oameni in acest fel, acum apar inca altii sa-si bata joc : aceiasi le-ar spune si detinutilor politici ca sunt “taraturi asistate”, ei basisti care ca basescu securistul “condamna comunismul”

    Ce sa mai zic….vai de tara fara istorie, nu s-ar ajunge la asa ceva daca ar fi existat un dram de respect real si smerenie in fatza oamenilor care au trecut in mod real prin acest iad. Asa, o piata din Pitesti se numeste Vasile Milea, inchisoarea Pitesti e privatizata de un Gigi Axinte, unii ies in piatza ca vor un dram de liniste si altii care seamana ca atitudine cu tortionarii de la Pitesti se dau anticomunisti si ii scuipa prin vreo hazna de net si pe ei si pe cei care au murit la Pitesti. E odios.

  24. Pacala spune:

    @vv
    Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, este aşteptat la DNA pentru audieri în dosarul deschis privind Ordonanţa 13, transmite Antena 3.

    Deci Guvernul va pleca acasa ca vrea dna

  25. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ all, VV

    Ce credeti voi ca este Justitia?

    Nu! Nu este unul dintre copiii lui Bercea Mondialul!

    Unii care se uita mai mult la o anumita parte din media ar putea zice ca e vorba despre Laura Justitia Kovesi! Dar nu, nu este vorba nici despre ea!

    Altii mai naivi din fire ar pueta zice ca e locul unde se face dreptate. :D

    Nu e nimic din toate acestea. Justitia este doar locul unde niste unii iau bani multi, foarte multi, privilegii multe, inamovibilitate, intangibilitate, unde se vorbeste un limbaj pe care doar ei au menirea sa-l inteleaga. Noi toti le-am dat aceste privilegii de-a lungul vremii avind in minte un scop foarte precis, si anume ca ei sa aiba mintea limpede, netulburata de preocuparile obscure ale plebei si sa poata judeca echilibrat.

    Probelma este ca in toata chestiunea asta exista o frintura logica de mari proportii: n-a prevazut nimeni corect ce ar trebui sa se intimple daca ei nu fac dreptate, daca ei nu respecta setea noastra de dreptate! Aici iarasi unii naivi ar putea zice: pai pot fi exclusi de catre CSM! :D

    Aiurea! Obliga-l pe Ali Baba sa-si pedepseasca singur colegii cind fura! :D

    Pai si atunci daca ei nu patesc nimic nici macar cind absolut toata lumea vede ce-au facut unde mai e rostul de a le da lor atitea privilegii?

    Si daca ei nu pierd aceste privilegii orice s-ar intimpla atunci… de ce sa nu ia si de la cei care vor sa-si faca ei justitia lor? Sau justitia a lor, ca nu stiu cum e mai bine sa zic….

    Ca vorba aia, daca se da… atunci sa fie primit! :D Stiti vorba aia, nu-i prst cine ia, e prost cine da! Sau vorba aia: de ce ia? Pentru ca poate!

  26. cris spune:

    Cit de noneuropeana este strigarea “sa va ia DNA” adresata oricui oricind, lipsa de responsabilizare a procurorilor si ideea ca cineva ar fi “penal” doar fiindca e investigat in vreun fel.

    Comisia de la Venetia:

    “There is a danger that an over-powerful prosecution service
    becomes a fourth authority without accountability” Este un pericol major ca serviciile prosecutoriale sa devina o a patra autoritate a statului fara niciun fel de posibilitate de responsabilizare.

    “71. A distinction needs to be made between the interests of the holders of state power and the public interest. The assumption that the two are the same runs through quite a number of European systems. Ideally the exercise of public interest functions (including criminal prosecution) should not be combined or confused with the function of protecting the interests of the current Government, the interests of other institutions of state or even the interests of a
    political party. In many countries the function of asserting public interest, outside the field of criminal prosecution, would rest with an ombudsman or with an official such as the Chancellor of Justice in Finland.

    There are a number of democracies where the two functions of defending state interest and public interest are combined, as in the Attorney General model in some common law countries. The functioning of such a system however depends on legal culture, and especially in younger democracies, where there is a history of abuse of prosecution for political goals, special precautions are needed.”

    in statele in care democratia e tinara, precautii speciale sunt necesare pentru a impiedica extinderea actiunilor procuraturii in afara sferei criminalitatii, in cele de interes public: ce cauta DNA-ul sa intervina peste sesizarile catre CCR si o decizie CCR care decide ca OUG-ul respectiv s-a dat legal?

    “73. This issue is closely linked to the question of what powers the prosecution service should have. There is a very strong argument for confining prosecution services to the powers of criminal prosecution and not giving them the sort of general supervisory powers which were commonly found in “prokuratura” type systems.

    The question seems very much one of checks and balances within the system. In any case, prosecutor’s actions which affect human rights, like search or detention, have to remain under the control of judges.

    In some countries a ‘prosecutorial bias’ seems to lead to a quasi-automatic approval of all such requests from the prosecutors. This is a danger not only for the human rights of the persons concerned but for the independence of the Judiciary as a whole.”

    Si e nevoie speciala de limitare a domeniilor in care actioneaza procuratura, exact in tarile care au sistemul sovietic al procuraturii atitputernice.

    Aprobarea automata a cererilor procuraturii este un pericol pentru drepturile omului si pentru independentza Justiei ca intreg.

    http://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=CDL-AD(2010)040-e

  27. Dorin spune:

    Ce sa zic, Cris…

    Prenumele meu nu mi-a fost dat la intamplare, mi-a fost dat dupa unchiul omonim, fratele mai mic si preferatul bunicii. Care a avut deosebita placere sa fie re-educat in stabilimentul sus-amintit, fiind saltat dupa demonstratiile studentesti de la Cluj din 1956. Unchiul meu n-a povestit nimanui experientele de care a avut parte in puscarie, nici copiilor lui, nici macar sotiei. Singura careia i-a mai povestit cate ceva a fost bunica mea, care la randul ei a pastrat tacerea absoluta asupra celor aflate. N-a spus nimic, nimanui, cu o singura exceptie: pe la mijlocul anilor ’90, in momentul in care se uita la o emisiune din seria “Memorialul Durerii” unde era vorba despre Pitesti si se mentiona numele lui Turcanu. Dintr-o data bunica mea s-a facut alba la fata si a spus: Dumnezeule, am mai auzit de numele individului asta in povestirile fratelui meu!

    Nu vezi ca amestecarea voita a dreptei cu stanga, a victimelor cu tortionarii, a adevarului cu ne-adevarul este o tactica folosita in mod constant de indivizii astia pentru care nu exista nimic sfant, nimic corect, nu exista adevar, nu exista dreptate, ci doar convingerea ca pot oricand si in orice masura sa masluiasca si sa manjeasca totul potrivit intereselor lor.

    Imi aduc aminte ca intr-o revista Pif veche am vazut o caricatura amuzanta in care oamenii cavernelor stateau adunati intr-o grota, in fata focului. Un om al cavernelor era ridicat in picioare si le spunea celorlalti: “Cine-mi poate dovedi ca nu exista undeva in univers o civilizatie cel putin la fel de avansata ca a noastra?” Iar audienta, alcatuita din oameni ai cavernelor asemenea lui, se tavalea pe jos de ras.

    Am mai discutat asta… din punct de vedere genetic suntem identici oamenilor cavernelor si toate pretinsele noastre progrese fata de ei sunt doar de natura epidermica. Un caveman educat ar putea, in final, sa treaca drept un om modern iar multi dintre contemporanii nostri, daca le-am lua hainele moderne si i-am imbraca in piei de animale, nu ar iesi in evidenta cu nimic in caverne…

    • cris spune:

      Ai pus punctul pe I: amestecul. Se doreste o stare amorfa si gri, fara repere morale clare si statornice, in care susul e jos, dreapta e stinga, respectul o batjocura, mediocritatea stapina, gaunosenia onorabila, adica o stare de amoralitate perpetua, fara iesire. E adapost bun pentru tot soiul de giruete si pentru cei gata sa-i tot indrepte in directii opuse dupa cum le convine.

      raspuns la pif: “imi doresc sa existe inteligentza extraterestra… fiindca pamintul geme de atitia ignoranti”, nu mai stiu cine a spus-o.