In numai cinci ani, trei mari edituri de limbă germană publică romanul „Cartea șoaptelor”!

Romanul Cartea șoaptelor (Buch des Flusterns) a apărut în limba germană, traducere semnată de Ernest Wichner, în toamna anului 2013 la editura vieneză Paul Zsolnay, una dintre editurile de mare tradiție din spațiul de limbă germană. Prin publicarea romanului, editura Paul Zsolnay, care fusese, în perioada interbelică, editoarea scrierilor cunoscutului scriitor expresionist german Franz Werfel, voia să marcheze împlinirea a optzeci de ani de la apariția celebrului roman Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh, socotind Cartea șoaptelor o a doua epopee a genocidului armean, pe măsura capodoperei lui Franz Werfel.buch des flusterns
În anul 2015, editura Büchergilde Gutenberg, dedicată colecționarilor de carte, a solicitat editurii Zsolnay drepturile de publicare pentru un număr de 2.000 de exemplare, într-o ediție bibliofilă.
Editura vieneză informează că va ceda o parte din drepturile sale de publicare către Verlagsgruppe Random House, editură care, în secțiunea sa dedicată traducerilor, a mai publicat scriitori precum Irene Nemirovsky, Josè Saramago, Thomas Wolfe, Julian Barnes sau Haruki Murakami. Această a treia ediţie a romanului va fi lansată la Tîrgul de Carte de la Leipzig, în primăvara anului 2018. Reamintim că în cadrul Tîrgului de Carte de la Leipzig, ediţia 2014, Cartea șoaptelor a obţinut o nominalizare pentru cea mai bună traducere a anului 2013.
Romanul Cartea șoaptelor (Polirom, 2009, 2012), de Varujan Vosganian, a primit în octombrie 2016 toate premiile decernate în cadrul Galei Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS: Marele Premiu ANGELUS, Premiul Cititorilor „Natalia Gorbanevskaia” și Premiul pentru Cea Mai Bună Traducere. Romanul a apărut în limba polonă în traducerea Joannei Kornaś-Warwas, la editura Książkowe Klimaty.
În mai 2015, Institutul Cultural Român de la Varşovia a organizat promovarea în Polonia a volumului lui Varujan Vosganian, Cartea șoaptelor, prin întîlniri cu publicul polonez la Varșovia și Cracovia, cu participarea scriitorului şi a traducătoarei Joanna Kornaś-Warwas. În toamna lui 2015, Institutul a fost unul dintre partenerii celui mai important festival de literatură al Poloniei, Conrad Festival de la Cracovia, susținînd participarea lui Varujan Vosganian ca invitat special al Festivalului.
Cartea şoaptelor (Polirom, 2009, 2012), unul dintre cele mai apreciate volume semnate de Varujan Vosganian, a obţinut Premiul „Cartea anului 2009”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul revistei Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art – Trofeul Mihail Sebastian, acordat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, Premiul „Mihail Sadoveanu”, oferit de revista Viaţa Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeş, Premiul „Gheorghe Crăciun”, oferit în cadrul colocviului „Generaţia 80”, Premiul revistei Convorbiri literare pe anul 2009, Premiul Academiei, acordat celei mai bune lucrări în proză a anului 2009. A fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009.
Cartea şoaptelor a mai apărut în limbile: neerlandeză (Pegasus), germană (Paul Zsolnay, Büchergilde – ediţie bibliofilă), spaniolă (Pre-Textos), italiană (Keller Editore), armeană (Editura Uniunii Scriitorilor din Armenia, Antares), bulgară (Avangard Print), franceză (Editions de Syrtes), ebraică (Hakibbutz Hameuchad), cehă (Havran), suedeză (2244), portugheză (ediţie digitală), maghiară (Orpheusz), persană (Ketabe Miamak). Noi traduceri ale romanului vor apărea în limbile engleză (Yale University Press), norvegiană (Editura Bokvennen), sîrbă (Laguna) şi croată (Sandorf), precum şi o nouă versiune în armeană (Editura Sfîntului Scaun de la Ecimiadzin).
Varujan Vosganian (n. 1958) este poet şi prozator. A publicat volumele de versuri Şamanul albastru (Editura Ararat, 1994), Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Românească, 2001), Iisus cu o mie de braţe (Editura Dacia, 2005) şi Cartea poemelor mele nescrise (Editura Cartea Românească, 2015) şi volumele de proză Statuia comandorului (nuvele, Editura Ararat, 1994), Cartea şoaptelor (roman, Editura Polirom, 2009, 2012), Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (nuvele, Editura Polirom, 2013) şi Copiii războiului (2016). Cărţile sale au fost premiate sau nominalizate la importante premii în ţară şi în străinătate. Traduceri, prezentări, lecturi publice, precum şi comentarii critice ori eseuri din şi despre scrierile sale au fost realizate în numeroase ţări ale lumii.

32 Responses to “In numai cinci ani, trei mari edituri de limbă germană publică romanul „Cartea șoaptelor”!”

  1. Mihail spune:

    Bun, am inteles ca este o problema serioasa cu ministrul de la Energie. Este bolnav, iar ALDE nu are, in acest moment, un înlocuitor.
    Dumneavoastră nu sunteti eligibil ?

  2. Mihail spune:

    SRS, este de cele mai multe ori sumbru, prăpăstios, “Plumb”(asta daca va mai amintiri de poezie), dar daca are, totuși, dreptate:

    Ceea ce trebuie să ia în calcul Liviu Dragnea – Stiri pe surse – Cele mai noi stiri

    http://www.stiripesurse.ro/ceea-ce-trebuie-sa-ia-in-calcul-liviu-dragnea_1181283.html

  3. cris spune:

    Prietenii domnului Iohannis

    Domnul Fabritius: “Legalizarea abuzului în serviciu în mare măsură și în același timp îndrituirea unor persoane care au o relație inacceptabilă cu justiția și dreptatea de a prelua funcții importante în structura statului nu sunt compatibile cu normele Uniunii Europene și ale Consiliului Europei. De aceea, acordarea unor fonduri europene pentru România trebuie verificată imediat, sau, dacă este necesar, chiar oprită, până când poate fi garantată o utilizare lipsită de abuzuri a acestor bani. României îi stau la dispoziție în perioada 2014 – 2020 fonduri europene în valoare totală de aproximativ 40 de miliarde de euro, din care i s-au alocat în 2014 aproximativ șase miliarde de euro.”

    Poate ne si desluseste ce principii ale statului de drept s-au incalcat, daca CCR spune ca modalitatea de a da acel OUG 13 a fost constitutionala, si inteleg ca el considera ca e liber la abuzul in serviciu – e out of sync cu aburitii din Romania, care considera ca ba s-a dezincriminat ba nu s-a dezincriminat, de doreste ca Romania sa nu aiba acces la 40 miliarde de euro ? Si dumnealui si Krichbaum au o obsesie, indiferent despre ce e vorba Romania sa fie sanctionata, pusa pe coji de nuca, lovita cu liniutza peste degete, aruncata la gunoi si mai ales sa nu mai aiba acces la fondurile europene …. hmmm

    http://www.dw.com/ro/fabritius-guvernul-româniei-încalcă-principii-fundamentale-ale-statului-de-drept/a-37381245

  4. Mihail spune:

    Cititi, este extrem de grav, insa nu este o surpriza, doar o comfirmare:

    //www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/am-prins-o-pe-kovesi-iata-protocolul-piccj-sri-are-numarul-003064-din-4-02-2009-si-a-fost-semnat-cand-procuror-general-era-laura-kovesi-in-baza-lui-dna-si-sri-au-instrumentat-ilegal-in-parteneriat-dosare-penale-ofiterii-sri-cereau-procurorilor-sa-nu-puna-

  5. Mihail spune:

    @cris,

    Link-ul de la Luju.ro este special pentru tine. Oricum, armeanul afla de la noi.

    • cris spune:

      Multumesc, merge exact pe ce spuneam mai ieri citat de la CV cu procuratura a patra putere in stat, iata combinat cu SRI. Asta inseamna uzurpare a unui stat de drept…. de exact cei ridicati in slavi ca-l pazesc. Splendid, trebuie urmarit, facut cunoscut, discutat, inclusiv in parlamentul European, la LIBE….

      Ce sa zicem doamnei Kovesi? a, stiu: Ghinion :)

    • Ba stiam… Dar, e drept, si voi sunteti o bună sursă de informații.

  6. Mihail spune:

    @Filipache,

    Eu incep sa inteleg, ca dupa mintea ta, iohanis a furat, dar nu a devalorizat statul, deci este si curat si cinstit.
    Asta-i logica ta.
    Iohanis, dar in primul rand nevasta-sa au furat, măsluind niste documente.
    Este un hoţ ordinar…un găinar.

    • Filip G spune:

      Gainarii si hotii ordinari nu intra in categoria celor care au devalizat tara.
      Deci ramane cum am stabilit,sustinere totala pentru presedinte. :D

      • Mihail spune:

        Zău ca meriti ca ti se fure rufele de pe sârmă, portofelul din buzunar si hainele de pe cuierul din casa.
        Atâta prostie si chireală nu am mai întâlnit.
        ….Saraci cei cu duhul.

        • livia spune:

          De ce polemizezi cu prostul? Ignore! Lasa-l in durerea lui. Nu stiu insa ce cauta aici. De ce nu se duce la hotnews sau la digi; acolo e de el.

      • livia spune:

        Home
        Stiri
        Politica
        Alegeri 2016
        Economie
        International
        Magazin
        Monden
        Sport
        Cultura
        VOT

        Categorii in Politica

        Culise
        Guvern
        Parlament
        Partide politice
        Personalitati politice
        Sondaje
        Alegeri europarlamentare 2014
        Înregistrări Mircea Băsescu

        BREAKING NEWS Avocatul care l-a învins pe Iohannis a povestit un episod DUREROS
        Anemona Dascalu / 22 feb 2017 / 19:27
        Salveaza PDF Print Email Comentarii

        Avocatul Virgiliu Viorel Vulcan, reprezentantul celor cu care s-a judecat familia prezidenţială, a făcut primele declarații după ce Curtea de Apel Pitești a respins contestația în anulare formulată de familia președintelui Klaus Iohannis în procesul privind casa din Sibiu pierdută în instanță.

        “Nu cred că trebuie să primesc felicitări pentru ce s-a întâmplat astăzi. Este un fapt firesc care trebuia să se întâmple. Contestația în anulare era o ficțiune pentru că a fost promovată cu rea-credință atât timp cât ea nu se încadra în dispozițiile prevederilor articolului 318 din vechiul Cod de Procedură Civilă. Îmi aduc aminte de un interviu pe care Klaus Iohannis l-a dat imediat ce a fost ales președinte. A zis: ‘justiția trebuie să înceapă cu președintele’. Uite că justiția a început cu președintele”, a zis avocatul la România TV.

        În plus, Vulcan a povestit și un episod dureros: “Vreau să vă spun două detalii care au mai mult tentă morală. La parterul acestui imobil a fost o librărie. Se numea ‘Mihai Eminescu’. Librăria a fost evacuată de către domnii profesori Iohannis la 15 ianuarie 2001. De ziua poetului național, Luceafărul a fost evacuat din propria sa casă, din librăria cu același nume. În spatele acestei librării, un naiv minunat și-a închipuit că poate înființa o bibliotecă privată care să asigure posibilitatea sibienilor să vină și să împrumute cărți spre lectură. Cu o lună înainte, această bibliotecă a fost evacuată. Din acest punct de vedere, bunul român Klaus Iohannis a preferat, în locul librăriei Mihai Eminescu, să închirieze unei bănci spațiul generos pe o chirie plătită în avans pentru cinci ani”.

      • Care președinte in ce categorie din cele pe care le-ai enumerat intră? :)

      • Shadow spune:

        @filip
        borfasii care s-au bazat numai pe fals, au facut uz de fals si au abuzat de functie sunt din categoria devalizatorilor de tara.
        Proprietatea privata nu este cu nimic mai prejos de catre cea publica. Aici judeci la acelasi nivel cu ilici filip.

  7. Mihail spune:

    @Livia,

    1. ai dretate cu prostul.
    2. am citit si eu declaratia avocatului, referitoare la librărie si biblioteca.
    Astfel, realizam felul de a fi al celor doi iohaniși, cat de rapace sunt, cat de avari.
    Acesta este omul, aceasta este nevasta-sa.
    Realizezi ca cei doi sunt profesori ?

    • Mihail spune:

      ….nu am scris nimic despre aceasta declaratie, pentru ca nu pot digera informatia. Sunt siderat.
      Cum pot, doi profesori de liceu, sa evacuieze o librărie, o biblioteca ?
      Okay, am prins un contract bun, banos, dar ii mut in alta parte, ii sprijin, caut solutii, nu-i las la voia întâmplării. Nu-i arunc in strada.
      Ce suflet de câine au cei doi soți.

  8. Mihail spune:

    Ha-ha-ha, s-a ales prafu’ de postarea armeanului.
    Ce vina avem noi, daca astăzi s-au întâmplat atatea: remaniere guvernamentala, nou ministru la Justiție, Iohanis pierde definitiv casa, apare protocolul cu SRI, semnat de Luluța.
    In plus, citesc dimineata pe Kamikaze, ca Tăriceanu a cerut-o de nevasta pe gagica lui Dragnea !