CONFERINŢĂ DE PRESĂ VARUJAN VOSGANIAN

Tema: OLTCHIM

26 februarie 2013

 

Participanţi: av.Niculae Bălan, av. Gheorghe Piperea

 

Varujan  Vosganian: Această conferinţa de presă este susţinută, împreună cu mine de cei doi administratori judiciari ai Oltchim, domnii avocaţi Piperea şi Bălan, care, mă vor ajuta la răspunsuri şi în acelaşi timp vor completa o parte din  prezentarea pe care o voi face.

 

Potivit procedurilor, sunt de ieri în posesia unui raport preliminar cu privire la cauzele declanşării procedurii de  insolvenţă, urmând ca până la jumătatea lunii martie administratorii judiciari să prezinte un raport detaliat. Ce va cuprinde raportul detaliat, faţă de raportul preliminar o să vă comunice chiar domnii administratori judiciari, cărora vreau să le mulţumesc pentru promptitudinea cu care, până acum, au respectat etapele procedurale ale insolvenţei cerute de lege.

Eu aş  vrea să vă prezint câteva dintre aceste concluzii puse la dispoziţie de domnii  administratori judiciari, o fac şi pentru ca opinia publică să înţeleagă mai  bine situaţia în care ne aflăm, dar şi pentru a arăta un studiu interesant de  caz. Cred că pe cazul Oltchim se poate foarte bine întemeia orice  aserţiune că statul trebuie să se retragă din economie şi că trebuie să lăsăm  interesul privat acolo unde îi este locul, anume în gestionarea activelor  economice, urmând ca statul să-şi menţină doar calitatea de garant al liberei  competiţii, al proprietăţii şi al bunei funcţionări a pieţelor.

 

Am să vă  dau câteva elemente privind activitatea Oltchim în perioada 2009-2012, adică în  perioada în care indicatorii economici au început să se degradeze.

 

Dacă vom  face o comparaţie în ce priveşte numărul  de personal şi mărimea fondului de salarii, vom ajunge la concluzia că între 2009-2012 numărul total de angajaţi a  scăzut cu 12%, în timp ce fondul de salarii a crescut cu 40%, ceea ce  însemnă că în perioada 2009-2012, o  perioadă a cărei caracteristică nu trebuie să v-o mai explic în ce priveşte  întreaga economie naţională şi evoluţia drepturilor salariale, practic salariile din Oltchim au crescut cu  peste 50%.

 

Interesant  este că personalul TESA a scăzut cu  numai 5%, în timp ce numărul  muncitorilor implicaţi în producţie a scăzut cu 15%. Fondul de salarii pentru personalul din conducere plus administrativ a  crescut cu 53%, în timp ce fondul de  salarii la muncitori a crescut cu 34%.

 

Pentru a  vă da o cifră pe întreaga perioadă, doresc să vă informez că totalul veniturilor Oltchim, în perioada  2009-2012, au evoluat astfel: în 2009, total venituri 1,1 miliarde lei; în  2012, total venituri, 800 milioane lei, aşadar o reducere de cca 33%. În  acest timp, cheltuielile cu personalul,  în care împreună cu fondul de salarii se includ şi cheltuielile angajatorului,  şi cheltuielile cu tichetele de masă, au  urcat de la 111 milioane de lei, la 154 de milioane de lei, ceea ce înseamnă o  creştere de cca 40%.

 

De  asemenea, este interesant momentul Arpechim, am să revin asupra acestui punct.  Mă refer la piroliza Arpechim, care, a intrat în componenţa Oltchim în anul 2010.  În anul 2010 venitul mediu net, salariul  mediu net la Oltchim pe platformă era de 1900 de lei iar la Arpechim era 3100  de lei, 3000 şi ceva de lei. Datorită unor tensiuni sociale, provenite din  decalajul salariilor, unele de la firma privată OMV Petrom, altele de la o  companie de stat, s-a procedat la o formulă cu totul interesantă şi fără nici un temei economic, s-a făcut o medie  aritmetică şi s-a ajuns la un salariu mediu net pe angajat de 2500 de lei,  în condiţiile în care cei care au venit erau 500 de persoane iar cei de pe  platformă erau 3200 de persoane.

În loc să  se realizeze o medie ponderată, s-a realizat o medie aritmetică, ceea ce a dus  ca în 2011, cheltuielile totale de  personal, faţă de 2010, să crească de la 123 de milioane de lei la 148 de milioane  de lei, fără să existe un argument de natură economică.

Şi mai  interesantă este evoluţia din 2012 faţă  de 2011: în 2011 veniturile Oltchim plus Arpechim au fost de 1,6 miliarde de  lei, în 2012, cum vă spuneam, au  fost de 800 milioane de lei, deci o reducere de 50%. La o reducere de 100% a veniturilor, cheltuielile de personal au  crescut de la 148 de milioane, la 154 milioane de lei, deci, veniturile s-au înjumătăţit iar  cheltuielile de personal au crescut cu 6%, astfel încât, în acest moment pe platforma Oltchim,  venitul mediu net pe salariat este de aproape 4000 lei. Avem 154 de  milioane lei cheltuieli de personal, la un număr total de salariaţi de 3317,  ceea ce, dacă împărţiţi, vă rezultă un venit mediu brut pe angajat anual de  46000 lei, aproape, 470 de milioane de lei vechi, ceea ce, împărţit la 12 luni,  înseamnă aproape 4000 lei pe lună brut. Net este undeva la 2800-2900 lei, ceea  ce înseamnă dublul salariului mediu pe economie.

Acum în  legătură cu Arpechim: acesta a fost integrat în 2010, în perioada  2010-2012 cheltuielile cu Arpechim au fost de 106 milioane de euro. În  compensaţie, Arpechim nu a produs niciun  leu. La Arpechim s-au cheltuit  efectiv pentru retehnologizare 292 milioane de lei şi mai există o obligaţie de  plată de 26 milioane de lei, în condiţiile în care Arpechim n-a funcţionat.  Foarte interesant este că în 2012, atunci  când practic pierderile s-au situat la 47% – am să repet această cifră -  pierderile totale, ca procent, s-au situat la 47%, adică venituri de 810  milioane lei, cheltuieli operaţionale 937 milioane de lei şi diferenţe de curs  valutar, dobânzi, amortizare, ş.a de încă 257 milioane de lei. Aşadar, la un nivel de pierderi de 47% totuşi  conducerea Arpechim a mai finanţat în investiţii neproductive, nu şi-n salarii,  căci Arpechim n-a produs nimic, 62 de milioane de lei.

În opinia  noastră, achiziţionarea Arpechim este  unul dintre principalele motive pentru care Oltchim a ajuns în situaţia aceasta.  Cea de a doua este necorelarea totală  dintre evoluţia salariilor şi evoluţia veniturilor, în condiţiile în care  în toţi aceşti ani, în mod constant,  Oltchim a înregistrat pierderi. Deci, în condiţiile în care în fiecare an  au fost pierderi care au ajuns la cifra neverosimilă de 47% faţă de venituri,  salariile au crescut permanent, crescând pe întreaga perioadă fondul de salarii  de la 111 la 154 de milioane de lei.

Strategia de marketing a Oltchim, ea însăşi  prevedea un astfel de deznodământ, pentru că Oltchim a început din ce în ce mai  mult să meargă pe relaţii între  furnizorii de materie primă, care erau în acelaşi timp şi clienţi, care nu permiteau asigurarea fluxurilor curente  şi care au obligat Oltchim să facă în permanenţă datorii.

Din  păcate însă, această strategie nu a fost  doar greşită, ci a fost extrem de îndoielnică din punct de vedere, să-i spunem,  moral, etic. Avem multe firme care sunt în acelaşi timp furnizori şi  clienţi.

Am să vă  dau patru exemple: Chempro Chemical SRL Vâlcea – printre administratorii  statutari, fiul directorului general, Călin Alexandru Roibu. Aceeaşi firmă este
şi client. O altă firmă care se regăseşte şi printre clienţi este Oltgroup PVC  SRL – printre administratorii statutari, dl Gheorghe Roibu, fratele  directorului general. Printre prestări servicii de mentenenţă găsim firma  Protectchim SRL, unde găsim printre administratori pe dl Constantin Roibu,  director general şi pe dl Mihai Diculoiu, care este reprezentantul  sindicaliştilor. Aceeaşi firmă Protectchim SRL este şi client. Mai găsim şi  firma SC Designro SRL, printre administratorii statutari dl Constantin Roibu  director general şi dl Radu Olaru, director general adjunct. Aceeaşi firmă, SC  Designro SRL, o găsim şi la clienţi.

Şi mai  interesant este faptul că unele dintre  aceste firme au intrat în insolvenţă, ducând cu ele în neant şi banii  Oltchimului. De pildă, firma Oltgroup PVC, în care administrator este  fratele domnului director general, şi firma Oltchim Gmbh au rămas, fiind în  insolvenţă, cu o datorie pe care nu o vor mai plăti probabil niciodată de 7  milioane de euro.

Probabil  că toate aceste lucruri au ajuns şi la cunoştinţa celor care au alcătuit  moţiunea privind Oltchim, în care mi se cere mie socoteală, eu pe această cale,  pentru a nu îngreuna dezbaterile parlamentare, furnizeze aceste date pentru ca  autorii acestei moţiuni să ştie şi ei care sunt motivele pentru care Oltchim a  ajuns în această situaţie.

Am să dau  acum cuvântul domnilor administratori, pentru a vă spune ce vor face dânşii de  aici înainte până în ziua de 12 martie, când ar trebui să prezinte raportul
detaliat,  astfel încât să avem şi o  evaluare cu privire la responsabilităţile care decurg din perspectiva juridică,  nu numai din perspectiva economică, managerială, din care v-am prezentat eu  lucrurile. Vă rog…

 

Mihai  Bălan: Avem o sarcină deosebit de dificilă pentru că suntem  confruntaţi cu dificultăţi în operarea curentă. Suntem în negocieri cu sindicatele, pentru a găsi o formulă de  optimizare a cheltuielilor salariale – o legătură între venituri şi cheltuieli.

Ne  propunem să negociem o serie de contracte cu furnizori esenţiali, pentru că  încă sunt acumulări negative în această zonă.

Vom avea,  cu siguranţă, o listă detaliată, mai detaliată decât aceasta, care să reflecte  cauzele şi persoanele care se fac vinovate. Ceea ce pot să vă spun e că, în fiecare an, bugetele Oltchim erau  aprobate cu excedent şi realizările erau cu minus. În fiecare an. Nu ştiu  cum nu se corelau aceste lucruri, deşi erau prevederi foarte clare că, în  situaţia în care nu sunt venituri suficiente, cheltuielile vor fi limitate.

Avem, de  asemenea, în vedere optimizarea circuitelor pentru asigurarea unui flux  financiar corespunzător.

Nu vă  ascund că se cumpără în continuare energie electrică la preţuri foarte mari şi  sunt capacităţi de producţie neutilizate.

Toate  aceste lucruri, în acest moment, au un impact negativ. Suntem în continuare în legătură cu instituţii bancare pentru a reuşi  să asigurăm o finanţare rezonabilă.

Gheorghe  Piperea: Am să încerc să răspund cât mai succint posibil la  întrebarea generică a domnului ministru: ce urmează să facem noi până în data  de 12 martie, când veţi avea în mod oficial raportul asupra cauzelor  insolvenţei la Oltchim, raport care, vă avertizez încă de pe acum, va avea  peste 300 de pagini.

Sunt contracte identificate de noi care, în baza  dispoziţiilor legii insolvenţei, vor fi terminate cu efect imediat.

De  asemenea, sunt contracte care vor fi  supuse unor acţiuni în anulare. Probabil că ştiţi – dacă nu ştiţi, vă  spunem noi, există o dispoziţie în legea insolvenţei care permite anularea  oricăror acte inţiate în ultimii trei ani de zile pentru că se presupun a fi  frauduloase, în frauda creditorilor. Ceea ce administratorul judiciar trebuie  să facă este să identifice acele contracte, să arate că s-au încheiat în  perioada suspectă – aşa se numeşte -, rămânând ca ceilalţi să demonstreze că  sunt contracte în regulă şi că nu este nimic ilegal în ceea ce le priveşte.  Dacă se vor anula, atunci consecinţa este că activele externalizate se vor  întoarce în patrimoniul Oltchim şi … valorile se vor întoarce în patrimoniul  Oltchim.

Vestea  proastă este că, în cele câteva zeci, depăşim poate suta de contracte care  urmează să fie supuse acestei proceduri de anulare, cele mai multe ele sunt cu  co-contractant care în clipa de faţă sunt în insolvenţă ei înşişi. Domnul ministru  v-a dat trei exemple, dar ele sunt foarte multe, suficient de multe pentru a nu  putea fi exprimate aici, într-un spaţiu atât de restrâns ca timp şi ca  posibilitate de expunere.

Evident  că acele sume urmează să fie înscrise la masa credală la acele societăţi, dar  de asemenea este evident că acele sume practic urmează să fie pierdute – este  unul din riscurile de a declanşa procedura insolvenţei mai târziu decât  trebuie.

Acestea  sunt două tipuri de acţiuni pe care urmează să le facem, indiferent de decizia  creditorilor sau, după caz, de controlul judecătorului. Noi avem aceste  atribuţii, să supunem spre analiză aceste acte, să analizăm dacă sunt valabile  sau nu, de aceea avem atribuţia să desfiinţăm cu ziua de mâine orice contract  pe care îl considerăm ca fiind în defavoarea ideii de maximizare a  patrimoniului debitorului.

Ceea ce  este extrem de important în această privinţă este că, odată identificate aceste  contracte ca fiind prezumate a fi frauduloase, frauda fiind în dauna  debitorilor, urmează să se antreneze şi nişte răspunderi, care sunt, după caz,  pecuniare, patrimoniale, sau penale. Desigur însă că, pe chestiunea de  responsabilitate penală, noi n-avem nicio atribuţie, cu excepţia acelei de a  arăta în raportul asupra cauzelor, care sunt  potenţialii vinovaţi într-o astfel de răspundere.

De  asemenea, în raportul pe care urmează să îl depunem pe 12 martie la judecător,  urmează să identificăm şi acele persoane pe care noi le considerăm ca fiind  culpabile de cauzarea insolvenţei pentru că, în momentul de faţă, când am  redactat acest raport preliminar, suntem în măsură să vă declarăm că există  persoane care au cauzat, în mod culpabil, insolvenţa Oltchimului.

Dacă  cineva îşi punea întrebarea când se va spune acest lucru, când se va afirma  acest lucru, ei bine, acesta este momentul în care afirmăm că există persoane  care sunt culpabile de insolvenţa Oltchimului, există contracte care sunt cauze  subiective sau obiective ale insolvenţei şi interesant este că s-ar putea să  vedeţi şi nişte surprize – sunt şi instituţii, persoane juridice care sunt  culpabile de determinarea insolvenţei la Oltchim.

În fine,  în acest raport asupra cauzelor, urmează să arătăm dacă, în opinia noastră,  este posibilă o reorganizare la Oltchim sau, după caz, nu este posibilă. Săptămâna trecută am depus deja un raport  preliminar la judecător în care am spus că recomandăm continuarea perioadei de  observaţie, ceea ce înseamnă că suntem  în continuare de părere că se poate o reorganizare la Oltchim, dar dacă vom  declara că este posibilă această reorganizare, atunci o să recomandăm şi modalitatea în care considerăm noi că trebuie să se  facă reorganizarea astfel încât ea să fie eficientă.

Problema  care se pune este însă, fără să insist pentru deja a antamat   această chestiune dl. Bălan, până la  momentul 12 martie, noi trebuie să asigurăm, împreună cu ministerul care face  eforturile proprii pentru acest lucru, supravieţuirea acestei societăţi.

Situaţia,  precum bine ştiţi, nu este deloc plăcută, se poate spune că Oltchimul încă mai supravieţuieşte pentru  că încă funcţionează la 10% din capacitate. Dar restul nu funcţionează. A  amintit acest lucru şi dl. Ministru, de aceea nu insist, la un număr de 300 de persoane care lucrează efectiv în momentul de  faţă în Oltchim, avem peste 3300 de persoane care sunt plătite. Singura  perioadă în care nu s-au făcut plăţi pentru că este interzis de legea
insolvenţei este decembrie, respectiv prima jumătate din luna ianuarie. În  rest, salariile sunt la azi, asta, repet, în condiţiile în care societatea  funcţionează doar la 10% din capacitate.

Mai spun  un singur lucru şi mă opresc, este important de analizat şi de observat şi veţi  avea aceste informaţii la momentul 12 martie, ce s-a întâmplat cu contractul  acela încheiat cu Petrom. Sunt de acord în totalitate cu ce spune dl. Ministru,  principala cauză a insolvenţei Oltchim, nu singura, dar principala cauză a  insolvenţei Oltchim este acest contract. Un contract care presupune, în  executarea sa, peste 106 milioane de euro cheltuieli este în mod evident un  contract care nu avea altă finalitate decât insolvenţa acestei societăţi. În  condiţiile în care te pregăteşti de privatizare, să efectuezi o cheltuială doar  cu această retehnologizare – retehnologizarea a aceva care nu funcţionează,  platforma aceea nu funcţionează nu din 2010, nu funcţionează din 2008 – este,  după părerea mea, nu doar o decizie de prost management, este o decizie  culpabilă şi în sens penal. Contractul despre care vorbim nu este un simplu  contract, este un grup uriaş de contracte, sunt zeci de contracte care au fost  generate de acest contract-grup de contracte desper care vorbim, zeci de  contracte care au fost făcute uneori şi pentru văruirea bordurilor din  Arpechim.

Varujan  Vosganian: Aş vrea doar o singură cifră s-o mai vadă, ca să nu fiu  greşit înţeles, mă refer la cheltuiala medie pe salariat. În 2012, cheltuielile  cu salariile au fost 154,5 milioane de lei, iar totalul personalului a fost  3317. O simplă împărţire vă duce la rezultatul pe care vi l-am spus, la cursul  mediu din anul trecut probabil că cheltuiala medie pe salariat este de aproape  4000 de lei, adică undeva în jur de 900 de euro.

La  Arpechim, totalul personalului este de 578, iar pe platforma Oltchim, 2739.  Deci aceşti 578, în baza unui contract colectiv de muncă încheiat în 2010 şi a  cărui raţionalitate economică n-o înţeleg, Oltchim a preluat obligativitatea de  a-i salariza cinci ani, indiferent de rolul economic al Arpechim. Deci  indiferent dacă Arpechim lucrează sau stă, conducerea Oltchim s-a angajat să  plătească salariile acestor oameni.

 

 

This entry was posted on marți, februarie 26th, 2013 at 7:03 pm and is filed under Economie. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.