Comunicat de presă din partea Uniunii Armenilor din România și a Arhiepiscopiei Armene

 

În legătură cu editorialul “Cum am devenit anti-americani: Ortodoxismul și fuga spre est”, semnat de jurnalista Sabina Fati și apărut în ediția on-line a cotidianului România Liberă, în data de 16 august 2012, potrivit căruia întâlnirea președintelui interimar Crin Antonescu cu “solul Moscovei”, Karekin al II-lea, Catolicos și Patriarh al tuturor Armenilor, imediat după întâlnirea cu Philip Gordon, este expresia clară a ignorării semnalelor date de NATO și a apropierii de Rusia, Uniunea Armenilor din România și Arhiepiscopia Bisericii Armene consideră că se impun următoarele precizări:

 

  1. Vizita Sanctității Sale Karekin al II-lea a fost programată încă de acum un an și a fost prilejuită de sărbătorirea, în ziua de 12 august a.c., a 500 de ani de la târnosirea mănăstirii armene Hagigadar din Suceava.

 

  1. Întâlnirea cu președintele României, la data și momentul respectiv ( 13 august 2012, orele 12,00) a fost stabilită cu circa trei luni în urmă, pe vremea când președinte al României era Traian Băsescu, iar tema suspendării sale era doar subiect de dispută politică. De altfel, trebuie menționat că, având în vedere rangul său, programul Sanctității Sale Karekin al-II lea a cuprins, cu prilejul vizitelor sale pastorale, întâlniri cu conducătorii statelor respective, fie că e vorba de Statele Unite ale Americii, de Franța sau de alte țări în care se află comunități armene de prestigiu.

 

 

  1. Discuțiile de la Palatul Cotroceni la care au participat, de altfel, și liderii comunității armene din România, au cuprins exclusiv chestiuni privind relațiile bilaterale româno-armene și situația etnicilor armeni din România. Programul întrevederii nu a cuprins convorbiri între patru ochi.

 

  1. Catolicosatul armean cu sediul la  Ecimiadzin (Armenia) are în jurisdicție pe teritoriul SUA două arhiepiscopii și peste un milion de credincioși armeni, ceea ce ar face absurdă o poziție anti-americană a Bisericii Apostolice Armene.

 

 

  1. În ceea ce privește aserțiunea potrivit căreia, cităm:  “ De altfel, imediat după ce  l-a primit pe adjunctul lui Hillary Clinton, preşedintele interimar s-a întreţinut cu solul Moscovei: Karekin al II-lea, Patriarhul Suprem al tuturor Armenilor,” ea este contrară realității. De fapt, după cum se poate constata și de pe site-ul Președintelui României, Crin Antonescu l-a primit mai întâi pe înaltul prelat armean, și apoi pe solul american.

 

Având în vedere cele de mai sus, considerăm că interpretarea dată de jurnalista Sabina Fati vizitei pastorale a Sanctității Sale Karekin al II-lea și onorurilor ce i s-au adus de către cei mai înalți reprezentanți  ai statului român și ai Bisericii Ortodoxe Române este răuvoitoare, diversionistă și încalcă cele mai elementare norme ale deontologiei profesionale, constituindu-se într-o jignire adusă Bisericii Apostolice Armene și comunității armene din România.

 

 

Varujan Vosganian                                                           P.S. Episcop Datev Hagopian

 

Președintele Uniunii Armenilor din România       Primatul Arhiepiscopiei Armene

61 Responses to “Comunicat de presă din partea Uniunii Armenilor din România și a Arhiepiscopiei Armene”

  1. lordul john spune:

    @VV

    Sa-si ceara scuze public!

  2. lordul john spune:

    @VV

    pana in adancuri. Same school!

  3. Kronstadt an der Graft spune:

    Ziarişti de doi bani, mercenari ai condeiului, oameni fără ruşine şi fără demnitate. Nu contează cum arată, dar contează cum gândesc. Din păcate este plin de asemenea ziarişti apatrizi şi răuintenţionaţi, pe care forţe obscure politice şi nu numai îi folosesc în scopuri personale. De ăştia ne împiedicăm la tot pasul şi sperăm de la USL o schimbare în peisaj. Se poate?

    • @ Kronstadt

      Daca ar fi vorba de cateva persoane, as putea sa-ti spun ca se poate. Sa schimbi peste noapte si sa gasesti o suta de mii de oameni care cu totii sa fie altfel decat alti o suta de mii e cam complicat.

  4. un x spune:

    D-le Vosganian,

    v-am scris un comentariu la articolul dvs “Rezultatul anchetelor Parchetului a confirmat, de fapt, voinţa copleşitor majoritară de demitere a lui Traian Băsescu.”

    va rog frumos sa imi confirmati daca l-ati citit, o confirmare oricat de scurta.

    Sper din inima ca parlamentarii USL sa aiba curaj, s anu se lase calcati in picioare de cei de la UE, practic, si sa foloseasaca orice mijloace legale pentru a impiedica nu doar o persoana ci un cancer sa aiba putere asupra vietii noastre. NU se poate coabita cu o persoana fara nici o jena, fara nici o limita, iar precum spunea si N Steinhardt, citez inexact, in fata oroarei (se referea la nazisti) e suficient ca oamenii de treaba sa stea inacitvi ca aceasta sa domine.

    Va rog confimrati-mi , oricat de scurt ca ati citit comentariul meu de la acel articol.

    Cu respect
    Bruno Tomescu

  5. Corneliu spune:

    @all
    Pacat ca s-a ajuns pana aici.

  6. Radu spune:

    Fereasca Dumnezeu de asa imbecilitate! Imi crapa obrazul de rusine, ca roman si ca dobrogean, cand vad in ce abisuri am ajuns!

    Citisem dimineata postul emotionant despre bunicul dumneavoastra care s-a rugat pentru cei asasinati de comunisti. Se vede treaba ca se intorc vremurile alea. . .

  7. Radu spune:

    Nu mai citesc de mult publicatia respectiva care dintr-un ziar onorabil a devenit o gazeta de perete a regimului.

    Insa revarsarea de ura si de prostie din articol este infioratoare: sa scrii ca Moscova este in conflict cu Azerbaijanul pentru regiunea Nagorno-Karabah…

  8. tiberiu spune:

    Senzational interviul lui Crin la Realitatea, o adevarata capodopera,un regal mediatic.Crin a devenit in ultimii ani un comunicator de clasa,in campania pentru referendum a dat recitaluri oratorice demne de Martin Luther King, dar nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreodata un dialog politic atat de fermecator ca stil si de precis ca analiza al unor evenimente politice atat de a apropiate temporal.
    Rares Bogdan a demonstrat de asemenea o clasa ziaristica care m-a uimit.
    La finalul emisiunii am simtit nevoia sa aplaud show-ul in fata ecranului TV, ca la teatru.
    Declaratia lui Crin conform careia “sansele lui basescu sa se intoarca la Cotroceni sunt minime” sunt convins ca i-au turnat otrava in venele si asa pline de otrava ale lui base.

  9. Pacala spune:

    Domnule V,
    Exista voci care mistifica in presa, de o parte si de alta. Sabina Fati este una din ele si nu singura. Mai sunt multi altii.
    Important este ca pupincurismul si mistificarea nu se vand – vedeti tiraje si audiente presa scrisa/tv.
    Legat de referendum, va enumar cateva aspecte care sper sa fie diminuate in ce facut guvernul: sotia mea venit din alt oras in Bucuresti, se regasea pe liste in 2 orase, 2 verisoare maritate cu romani plecate de 7-8 ani afara se regaseau pe liste in tara.

    Si un alt aspect – inteleg ca sunt oameni din USL implicati in guvernare. Sa aiba si rezultate si sa o faca mai bine. Dar in aceasta speta, a referendumului, avem europarlamentari si nu putini. Si zic ca tiganii: sa moara mama daca am vazut pe vreunul din ei gurist sau facand ceva. Parca nu exista sau sunt in city-break.
    Pe de alta parte, nu pot crede ca tot USLul este in guvernare. Ma asteptam ca USL-ul sa faca un comandament de criza, sa trimita oameni in satele respective, sa stea pe telefon non stop cu centrul si aici din 2 in 2 ore sa iasa pe sticla sa urle.
    Trebuie sa intelegeti ceva – sunt simpatizant USL, dar acum m-am mobilizat la vot ca sa plece marinaru, nu pentru USL. Sunt satul de politica goala pentru cetateni. Daca nu pleaca Basescu eu nu vin la vot la generale. Pentru mine politica pentru cetatean inseamna altele – exemplu – reduceti CAS-ul platit direct de mine ca salariat si sa imi ramana mai multi bani in mana. Dar cand aud ca se va mai baga si coplata medicala, da, viitorul suna bine!!!

  10. Theodora spune:

    Da, articolul este un exemplu de manipulare si dezinformare

  11. Theodora spune:

    Probabil ca si declaratia asta o a fie considerata antiamericana … dar NU ESTE :
    “N-am spus că Gitenstein e omul lui Băsescu, ci că e părtinitor, partizan. În momente mai complicate pentru dl Băsescu, dl Gitenstein a avut grijă să iasă cu declaraţii de sprijin. Acum, implicarea domniei sale a fost una majoră. Când a demisionat Rus, l-a vizitat la Ministerul de Interne. Şi pe mine m-a vizitat, a fost primul meu vizitator. Am discutat despre situaţia politică, e normal. În momentul în care Gitenstein îi propune lui Philip Gordon drept societate civilă, Institutul de Politici şi Practici Creştine de pe lângă PDL, şi nu inserează ProDemocraţia, sau Transparency International, iar cei 4 jurnalişti selectaţi sunt categoric dintr-o singură parte, asta spune tot”, a declarat Crin Antonescu, la Realitatea TV.

  12. tudor spune:

    @VV

    Ati cerut dreptul la replica?

    • @ tudor

      Cui drept la replica? Sabinei Fati si Romaniei Libere? Am discutat cu colegii din conducerea comunitatii si am hotarat sa trimitem doar comunicatul. Sa nu ne coboram pana la a dialoga cu doamna asta.

  13. Bibliotecaru spune:

    Războiul acesta politic nu mai are logică. Lipsa de logică îl face nefrecventabil. Începe să-mi fie ruşine că sunt contemporan cu mine.

  14. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    nu vreti sa comentati si niste reportaje de Pora ?

  15. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    n-ati observat ca de vreo 8 ani slugile lui basescu tot arunca cu noroi, iar dvs (PNL in special) nu faceti altceva decit sa duceti haine la curatatorie ? Degeaba va tot straduiti… aveti hainele pline de pete de noroi, iar ei… sunt intacti !

    Daca n-ati fi avut atitudinea asta defensiva… basescu era plecat demult!

  16. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    daca la mine la poarta vine un procuror sa-mi puna intrebari, nu raspund si nici nu-l las sa intre, si daca vrea sa intre cu forta ii rup picioarele cu ranga… Va spun la modul cel mai serios, si sunt si aparat de lege, pentru ca la mine in curte eu comand.

    Faptul ca oamenii astia sunt umiliti in halul asta SE DATOREAZA LIPSEI DE REACTIE DIN PARTEA USL !!!

  17. tudor spune:

    Am inteles ca usl ul a inteles sa le asigure oamenilor asistenta juridica, alaturi de FACIAS.

    O chestie procedurala care mi se pare importanta:
    Oamenii sunt citati (mai nou) in calitate de martor. La audieri insa sunt intrebati daca au votat, unde, la ce ora, daca isi recunosc semnatura.
    Consiliati juridic ar putea sa refuze sa raspunda la aceste intrebari, intrucit intrebarile vizeaza o eventuala calitate de faptuitor.
    Intrebarile ce se adreseaza martorilor nu se pot referi la acte savirsite de persoana audiata, ci la fapte savirsite de altii despre care are cunostinta, adica: ai vazut pe cineva votind multiplu, sau ai cunostinte despre asemenea fapte, etc?

    Cum sa te citez in calitate de martor si sa te intreb ce ai facut tu?

    Daca vrei sa mi pui asemenea intrebari, asuma ti raspunderea si citeaza ma in calitate de faptuitor.

    Acesta cred ca este si un eventual capat de acuzare pentru acesti procurori.

  18. tudor spune:

    CPPn:
    Art. 86: Modul si limitele ascultarii martorului

    (1) Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei si i se arata care sunt faptele sau imprejurarile pentru dovedirea carora a fost propus ca martor, cerandu-i-se sa declare tot ce stie cu privire la acestea.

    (2) Dupa ce martorul a facut declaratii, i se pot pune intrebari cu privire la faptele si imprejurarile care trebuie constatate in cauza, cu privire la persoana partilor, precum si in ce mod a luat cunostinta despre cele declarate.

  19. Daniel spune:

    Sunt alaturi de dvs! Cu inima! Daca va fi vreodata nevoie, cu adevarat, am sa va adeveresc spusele mele… si nu in ultimul rand, cu dragoste pentru frumosul popor armean.

  20. liberalism spune:

    @tudor
    Pe acei sateni nu i-a propus nimeni ca martori si spun asta pentru ca s-a vazut la tv cum procurorii aveau citatii (in alb) si le completau pe loc. Ii intreba cum ii cheama, daca au votat etc. Care-i temeiul legal al procurorilor? Atat li s-a cerut celor de la Parchet-CSM sa linisteasca cetatenii (pentru ca poporul este suveran si ei lucreaza pentru apararea cetatenilor) de ce au actionat asa.

    Domnule ministru
    Foarte bine ca ati venit cu acest comunicat de presa. Nu stiu daca comunicatul apare si in ziarul RL in care “deontoloaga” Sabina Fati a scris acel articol murdar.

  21. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    din 92 pina in 2000 au tot crescut cifrele de pe listele permanente, cind au ramas relativ stabile la o cifra de cca 18.2 – 18.3 milioane. Fenomenul neactualizarii listelor a continuat si dupa 2000, daaaar…. cifra nu a mai crescut din cauza faptului ca s-au liberalizat granitele, si pe deoarte cifra ar fi trebuit sa creasca datorita neactualizarilor, dar pe de alta parte cifra scadea datorita migratiei legale si in particular imatrinirii accelerate a populatiei.

  22. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    pai da, dar pora e din aceeasi categorie cu sabina fati…

  23. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    si eu tocmai asta vroiam sa zic… ca ar trebui modificat discursul, ca sa se simta aparati si taranii. Si as merge mai departe, zicind ca ar trebui ca USL sa-si insuseasca si alegatorii maghiari, sa le transmita faptul ca nu trebuie sa se simta dependenti exclusiv de UDMR, pentru ca asa cum se vede UDMR nu le apara lor drepturile, nu se intereseaza de cresterea nivelului de trai al maghiarolor ci doar de interese electorale politicianiste care nu le fac maghiarilor din Romania viata mai buna… Asta ar fi o lovitura care trebuie data UDMR-ului si care trebuia facuta mai demult, o demonstreaza tocmai neparticiparea maghiarilor la referendum…

  24. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    daca basescu nu va fi demis… nu numai ca multi romani nu vor mai veni la vot, dar cred ca USL va scadea de la 70% cit are acum, pina pe la 50 – 55%

  25. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    am urmarit cu multa bucurie vestile de la guvern cu listele, dar totusi stiu cum stie aproape toata lumea ca niciunul dintre cei 9 judecatori nu-si va schimba pozitia indiferent de cifrele care vin de la guvern: cei 4 ai nostri vor ramine la fel, ceilalti 5 vor da inainte cu basescu. Pe ei nu argumentele intelectuale sau competenta i-a pus acolo, ci basescu…

  26. tudor spune:

    @VV

    Cred ca n ati inteles:
    daca acei oameni sunt audiati in calitate de martori intrebarile pot viza doar daca au cunostinta despre fraude si nu despre ce au facut ei.

    • @ tudor

      Spuneam acelasi lucru, ca la vot fiecare poate vorbi doar despre votul sau.Adica ei vor ca taranii sa spuna cine i-a indemnat si cu ce argumente, ca sa mearga la vot.

  27. cris spune:

    @ VV

    Nu am vazut emisiunea cu Danilet, v-am auzit discutind la a3. Danilet este un om care a citit principiile de la Bangalore, sunt principiile de conduita judiciara universal acceptate si pe baza lor se construieste si “justitia independenta” romaneasca. Le stie bine si le ciunteste dupa cum doreste. Am postat acum citeva zile prima data ce este cu ele si de ce sunt importante, numai ca au fost acoperite de aurei si cetateni.

    Aceste principii sunt limbajul deontologic judiciar international, este limbajul comun pentru europeni, americani, australieni, africani in materie de conduita judiciara. Mai mult, ele sunt parte din baza a ceea se numeste rule of law, stat de drept.

    Independenta justitiei este ceea ce este definit in aceste principii, nu basmelile lui basescu. basescu, asa cum a interpretat multe legi in folosul sau, le-a interpretat si pe acestea. Si sunt doua elemente de manipulare basisto-macoviste aici:

    1. justitia facuta stat in stat sub pretentia de independenta.
    2. manipularea opiniei internationale cu “vai ce justitie independenta am facut eu” recte “atacul la justitia independenta”.

    La punctul 2: cind basescu spune la CE ca e atacata independenta justitiei ei pricep ca sunt infractiuni majore impotriva acestor principii de la Bangalore. Principiile sunt superbe, imaculate ca un porumbel. Basescu&macovei, cu aceasta “independenta a justitiei” pe care o tot pomenesc au facut o cioara pe care au vopsit-o sa arate a porumbel. Si au umblat cu cioara vopsita la UE. (asa si cu Danilet, la tv si pe blog, a umblat si dumnealui cu cioara vopsita).

    Cel mai bun text pe care l-am gasit despre ce este aceasta independenta a justitiei. Cit e de departe de ce ni se prezinta noua ca “independenta”…..

    “Independenţa magistraturii nu reprezintă o finalitate în sine ci o modalitate de a se ajunge la o finalitate necesară a oricărei societăţi şi unul dintre principiile esenţiale pe care se fundamentează statul de drept.

    Independenţa îi este conferită magistratului în mod exclusiv pentru protecţia drepturilor persoanelor care speră în a li se face dreptate şi constă în responsabilitatea judecătorului de a convinge nu prin forţa principiului autorităţii ci a argumentelor raţionale, temeinice constituind astfel un mijloc de a asigura şi păstra încrederea publicului în sistemul judiciar. (…)

    De asemenea un judiciar independent ocupă un loc unic în a lua în calcul repercusiunile acestor soluţii asupra drepturilor şi libertăţilor în aşa fel încât acestea să nu fie compromise. Aceasta înseamnă că independenţa judiciară este sursa curajului necesar în a proteja statul de drept.”

    Realizati ca atunci cind europenii si americanii isi smulg perii din cap de grija pentru statul de drept in Romania, la aceasta definitie a independentei justitiei se gindesc? ca habar nu au ce justitie independenta a creat basescu si de ce suntem noi atit de agitati, speriati si suparati? Cum sa nu existe atitea disensiuni, e o harababura fara seaman, un dialog intre surzi.

    Mda, mie imi este pur si simplu groaza, e oribil ce au facut basescu, macovei &co, e siluirea celor mai frumoase principii de etica profesionala pe care le-am citit vreodata, si nu e vorba de o profesiune oarecare: efectul este devastator, este atacul la chiar fundamentul statului de drept, atacul asupra garantului regulilor statului de drept. Imi pastrez opinia ca este vital ca acest lucru sa fie lamurit, si in ce priveste justitia in tara, si in comunicarea cu CE.

  28. tiberiu spune:

    @VV
    Atentie marita!!!!!!!!!!!!!!
    In urma informatiilor(zvnurilor) ca listele pregatite de minisiterul de Interne contin milioane de alegatori care nu au fost in masura sa voteze ;a referendum(decedati, fara buletine etc) ma astept la orice actiune dementa a oranjgutanilor.Sper ca s-au luat masuri exceptionale de securitate a acestor documente.
    Fortza USL !

  29. movilaieremia spune:

    va felicit pentru raspuns

  30. Eva spune:

    Cred că bancurile cu Radio Erevan sunt făcute de armeni. Meseriașe!

    • @ Eva

      Intr-o vreme, la Erevan, chiar radio Erevan avea rubrica de bancuri. Numele a rămas de la faptul ca dupa al doilea război Erevan era singura capitala sovietică fără post de radio.

  31. un x spune:

    VarujanVosganian spune:
    august 18, 2012 la 9:21 pm
    @ un x

    Draga Bruno, nu am mai primit nici un comentariu pe numele acesta. Nu cred ca am citit comentariul tau.

    Domnule Vosganian,
    va atasez mai jos comentariul meu anterior usor modificat

    un x spune:
    august 15, 2012 la 5:31 pm
    Domnul Vosganian,
    Cum de nu este nici un singur parlamentar USL care sa observe evidenta faptului ca in cazul in care CCR declara referendumul “invalid” “non-valabil” , cu orice majoritate, asta NU IL SCOATE pe “d-l” basescu din starea de suspendare?

    Parlamentul l-a pus in starea de presedinte suspendat,

    el poate iesi din aceasta stare ori fiind repus in funcite daca referendumul a fost CONFIRMAT_CU_NU (anume situatia din 2007), sau demis, devenind, in sfarsti un cetatean supus legilor, daca referendumul de demitere (nota bene, nu a fost un referendum de incetare a suspendarii ) e CONFIRMAT_CU_DA .

    Asadar dumneavoastra , parlamentarii nostri puteti sa il tineti in starea de suspendat, eventual pana se confirma la litera datele recensamantului, coroborate cu alte date (buletine valide, CNAS) si se alcatuiesc liste electorale permanente clare sa zicem, sau pana cand CCR decide ceva.

    Nu e scris in Constitutie ca stare de “suspendare” inceteaza daca acest referendum e invalid, asadar nu are o finalitate efectiva, rezulta ca omul ramane suspendat !
    Ei incearca ce au incercat mai tot timpul, un fel de prestidigitatie, confund cu rea credinta termenii doar-doar sa isi poata conserva retelele de tot felul, cu un dipret fata de bun simt greu de crezut.

    TREBUIE sa aveti curaj sa va bateti , sa va bateti cu adevarat pt voturile oamenilor, nu doar sa constatati ca nu se poate lupta cu floreta cu unul care are o ghioaga inmuiata in otrava.

    Cu respectul sincer pe care vi-l port inca de pe vremea cand sustineam UFD,
    Bruno Tomescu

  32. movilaieremia spune:

    cele 5 puncte din comunicatul armenilor