Teme abordate
- Falimentul transportului public
- Proiectul spitalului de urgență
- Strada Trei Fântâni
Aș vrea în cadrul acestei conferințe să vă explic viziunea noastră de perspectivă, dar, de data aceasta, pornind de la ceea ce se întâmplă la Iași, acum.
Experiența ultimilor ani a arătat că administrația nu are o viziune coerentă cu privire la dezvoltarea sa, și în același timp nu are o gândire omogenă, solidară a partidelor politice și, în plus, irosește numeroasele oportunități pe care le are.
Nu am să mă refer la CET, nu am să mă refer la Iași Capitală Europeană, despre care am mai vorbit, am să încep cu chestiunea transportului public urban. Am un anumit temei să mă pronunț în legătura cu această temă. Eu nu sunt specialist în transportul urban, dar întâmplarea a făcut, din păcate, să fiu specialist în insolvabilități. Am salvat mai multe companii, printre care una care avea datorii mult mai mari decât RATP, și anume OLTCHIM, care avea datorii de un miliard de dolari. Trec peste faptul că până acum nimeni nu a găsit un vinovat pentru situația de acolo și pentru imensele datorii, deși la data respectivă eu am înaintat structurilor care se ocupă de așa ceva un raport foarte consistent făcut de administratorii judiciari, dar probabil nefiind acolo nicio țintă politică, niciun nume demn de a fi vânat, parchetul nu s-a obosit să cerceteze mai mult.
O să vă spun ce nu îmi place în abordarea actuală a situației RATP, dincolo de falimentul în care a fost a adus. O să folosesc un cuvânt care nu este potrivit pentru statura celor din ALDE. Mie nu îmi plac țepele și am sentimentul că primăria se comportă ca un țepar. Să te lauzi în fața ieșenilor cu faptul că tu o să creezi o nouă companie, în care ai să muți tot, astfel încât creditorii să rămână cu buza umflată, nu este pe potriva eticii economiei de piață pe care noi vrem să o construim. Primăria ar trebui să fie un model în conduită și nu un, cum spun englezii, misconduct. Primăria se comportă ca un proprietar care, fiind în faliment, vine noaptea și își golește garsoniera, ba chiar ia și întrerupătoarele și prizele, ca atunci când vin creditorii să valorifice ce a mai rămas să nu găsească nimic.
Orice insolvență are ca principale obiectiv redresarea (șansă ce a fost ratată) și îndestularea creditorilor. Insolvența nu este o modalitate de a fugi pe ușa din dos ca să scapi de datorii. Nu este nicio virtute că primăria se laudă că o să lase ANAF, principalul creditor, cu buza umflată. La ANAF banii se duc ca să se plătească cu ei salariile medicilor, profesorilor și altora. Până la urmă, dacă nu plătim banii la ANAF e tot un fel de a lua banii de la cetățenii Iașiului. În mod normal, într-un proces de insolvență, așa cum am facut eu la OLTCHIM, verifici toate contractele, insolvența îți dă dreptul să anulezi anumite contracte care aduc deficiențe, Radu Botez, candidatul nostru, poate să vă spună mai multe în privința aceasta, despre felul în care a protestat în consiliul local în fața unor contracte care alocau partea cea mai bună a traseelor unor companii private. Nu se face așa ceva într-un management performant. Iar în procedura de insolvență, anumite contracte care dezavantajau regia ar fi trebuit anulate ca să se dea o șansă regiei. Deși nu avem încă o procedură definitivă, este greu de presupus că ne mai putem întoarce de la faliment către redresare economică. Dar această atitudine a primăriei, de a clama ca pe o mare virtute faptul că golește RATP și lasă o casa goală din care creditorii să nu mai găsescă decât păianjeni în colțurile camerei, sincer, mi se pare incorectă pentru o primărie care se vrea model, care a vrut chiar să fie capitală culturală a Europei. Mai este ceva ce eu nu înțeleg.Noi am mai avut Autobuzul, am mai avut RATC, care, de asemenea, au falimentat, nu avem nicio garanție că noua companie nu va ajunge tot acolo.
Cât timp am fost ministru al economiei ori finanțelor nu am falimentat nicio companie. Dimpotivă. am salvat mari companii și știu cum se poate face lucrul ăsta. Sentimentul meu este că aici nu s-a întâmplat ceea ce trebuie, consilierii locali nu au trata problema cum trebuie. Eu mă socotesc, aici, dezavantajat. ALDE este precum Venus din Milo, nu are brațe, nu are consilieri locali. Noi nu putem interveni decât ca dumneavoastră, din partea societății civile în această discuție, dar eu previn primăria că nu este o atitudine corectă și nu aduce cinste locuitorilor acestui oraș.
Acum o să spun câteva cuvinte despre Spitalul de urgență.
Spitalul acesta de urgență a ajuns precum omul cu mârțoaga. Noi plimbăm un spital de urgență care nu e, de colo colo, precum cămilele beduinilor. Ba l-am pus într-un loc, apoi am văzut că locul acela este astupat cu clădiri, ba l-am mutat în alt loc, unde dedesubt bolborosesc apele freatice, după aia l-am mutat în altă parte, în jurul unui rond la Miroslava. După care a început să se certe primăria Iașiului cu primăria comunei Miroslava, care sincer vorbind, după părerea mea, a fost mai activă ca primăria orașului Iași în acest proiect. Însă ceea ce nu am hotărât noi este ce fel de spital facem. Mutăm spitalul de colo colo, dar n-am hotărât ce fel de spital facem. Nu există o dezbatere publică reală și nici o comunicare cu Ministerul Sănătății. Să fie 700 de paturi? 800 de paturi? În ce măsură asta corespunde cu harta universităților de medicină din Moldova ori cu harta patologiei Moldovei? Eu nu sunt specialist, vă vorbesc din perspectivă managerială, dar mi se pare incorect să pui Clujul și Iașiul pe același picior. În jurul Clujului mai există câteva spitale universitare, iar în timp ce în Moldova, Iașiul este singurul centru universitar de medicină care trebuie să acopere trei milioane de locuitori cu acest spital. Iar patologia din Moldova nu este identică cu patologia din Ardeal, de aceea Iașiul, dacă vrem să facem un spital de urgență care să își merite numele pentru întreaga Moldovă, trebuie să aibă peste o mie de paturi. Dacă facem un spital cu 700 de paturi o să facem ca în povestea aia a lui Mark Twain cu regele a murit, trăiască regele. Spitalul l-am făcut, hai să facem un spital. Un spital de urgență la Iași, singurul centru univesitar din Moldova și cu patologia pe care o are Moldova, nu mai discut că e o patologie cronicizată din cauza nivelului de trai, necesită un spital de peste o mie de paturi. Dar asta nu o să ne-o facă cadou, niciodată, Bucureștiul. Mai ales că Bucureștiul, între timp, a mai făcut un spital de urgență fantomă la Craiova.
Faptul că primăria vrea să aibă spitalul în raza lui ca să aibă impozite mai mari, mie, iertați-mă, mi se pare întristător. Adică tu alungi investitorii, ruinezi industria, lași în paragină atâtea spații și terenuri și te bucuri la impozitele pe care ți le pot plăti câțiva amărâți care zac acolo în spitalul de urgență, bolnavi. Aici am ajuns noi? Șansa noastră de abilitare a bugetului e legată de veniturile pe care ți le poate aduc bolnavii dintr-un spital de urgență?
O să trec la următorul subiect la fel de interesant, strada Trei Fântâni. Am citit într-o gazetă că Vosganian s-a trezit din amorțire. Eu nu mă trezesc din amorțire. Nu sunt ca Dracula care înainte de apusul soarelui țâșnește din catacombă și începe să bântuie. V-am mai spus că am avut o perioadă grea și în ultimii doi ani nici nu mai eram hotărât dacă să mai rămân în politică sau nu. Am avut două motive pentru care m-am reîntors, unul – prietenia cu Călin Popescu Tăriceanu și al doilea faptul că Dacian Cioloș a fost ales prim-ministru. Într-o zi, poate, o să vă spun și de ce această nominalizare m-a determinat să mă întorc. Eu nu am fost amorțit eram foarte viu, scriam cărți, mergeam prin lume, reprezentam România, am reprezentat și Iașiul într-o oarecare măsură numai că la Iași partidul în care eram avea niște uși numai pentru unii, pentru mine începuseră să fie închise..
Bun, Trei Fântâni. Am văzut că este o dezbatere lungă privind această stradă, problema este, de fapt, nu cum să o asfaltăm, ci a cui este strada. Am luat de la domnul Radu Botez, candidatul nostru care avea toată arhiva – domnul Botez este o arhivă vie, toate marile probleme ale Iașiului domnul Botez le are în fața sa, light side of the moon, că dark este ceea ce s-a guvernat. Dânsul a avut mereu poziția celor puțini și buni, de aceea l-am întrebat care este treaba cu această stradă, Trei Fântâni, și mi-a adus un întreg dosar cu toate hotărârile care s-au dat în legătură cu asta, prin 2010-2011, în vremea când conducea Partidul Democrat. CNADNR a cercetat și cei de acolo mi-au spus ieri că nu lor le aparține această stradă. Argumentul că Primăria nu poate să asfalteze drumul pe considerentul că drumul aparține de București nu este adevărat. Directorul general, de la CNADNR, domnul Homor, mi-a spus ieri, după ce a cercetat și răscolit toate hârtiile lor, că strada Trei Fântâni nu este în administrarea CNADNR. Așă că cine dormea liniștit până acum că nu este treaba lui, de mâine să aibă insomnii. Strada Trei Fântâni este responsabilitatea autorităților locale. Niciodată între primăria Iași și CNADNR nu a fost semnat un protocol. Astfel că de săptămâna viitoare noi o să comunicăm primăriei Iași că această stradă nu este la București, ci la Iași și ea trebuie reparată. Să nu îmi spună mie primăria Iași că nu are cinci sute de mii de euro pentru patru kilometrii de asfalt.

D-le VV,
Ar fi trebuit sa candidati la Primaria Bucurestiului. Nu pentru ca NU exista candidati eligibili la niciun partid, ci pentru ca Bucurestiul are nevoie de un om cu viziune si maini de gospodar, dupa 26 de ani de catastrofe manageriale. Dreapta intreaga ar fi putut sa se regaseasca in candidatura dvs iar lelita Firea ar fi ramas cu mainile in sold si blestemele in gusa!
Pacat!
Tu crezi că avea șanse să câștige?
Hi-hi-hi…ar veni duba in secunda 2.
Se stie, cine candideaza acolo si nu “este in carti” se plimba cu masinutza de la DNA.
Nu are absolut nicio sansa.
Nu stiu daca eu aveam o sansa sa castig, dar cei care ma dusmanesc ar mai fi avut o sansa sa =-si iasa din pepeni si sa emita mizerii.
Eu lupt pe baricadele Iasilor
adam,
Da, cu siguranta. Un discurs similar cu cel de la Iasi pe cateva probleme cheie ale Bucurestiului , cu argumente economice beton, ar prinde la bucuresteni pe care nu-i poti suspecta de lipsa de informare. daca ar puncta – tot cu argumente economice – cati bani au fost risipiti/ praduiti si cate se puteau face cu ei…. ar fi succes garantat.
I-ar mai trebui o “echipa de promovare” formata din profesionisi de top in arhitectura, transporturi, constructii, cultura, proiecte sociale, etc, cu care ar trebui sa faca “echipa” in viitoarea administratie, ceva rezistenta la mitinguri si cativa profesionisti in comunicare (& regie de spectacole) si ATAT! nu trebuie milioane de euro aruncati pe pomeni electorale, bucurestenii nu “pun botul”…
Nu de discursuri duc lipsa cetatenii sa fim seriosi.
Cum explici faptul ca o bancuta daca o cumperi din magazin costa 100 lei sa zicem ,in urma licitatiei costa 1000.
Totul e legal,nu?
Intrebarea e daca toata clasa politica indiferent din ce partid face parte vor sa schimbe ceva ori doresc sa ocupe postul si lucrurile sa mearga mai departe in acelasi fel?
Nu ar permite un economist de marca precum VV asa ceva, iar “sa-l faca” consilierii din vorbe, iara nu ar fi posibil…
Nu, nu cred ca ACEASTA clasa politica – cu exceptia catorva “idealisti” – se mai poate schimba/reforma. Au ideea de furt in ADN, intrucat intra in politica DAND BANI la partid – exista mercurial, a zis si fata aia de la PMP, si pe care apoi trebuie sa-i “recupereze”. Atata timp cat ei se duc la serviciu/Primarie/ Administratie gandindu-se la ce spagi ar putea/ trebuie sa primeasca… sunt de nerecuperat ca oameni si/ sau politicieni.
Ai vazut la consilierii generali de la Primaria sect 1 – luau toti spagi, numai pt prezenta si ridicarea mainii in sedinte…Schema e simpla si patentata deja, oamenii respectivi nu isi exercita functia pt care au fost angajati ci doar colecteaza spagi. Sunt virusati IREMEDIABIL.
Pentru asta creste in sondaje DNA………….
Normal ca DNA nu poate schimba un fenomen,dar e un inceput…….
@filip
dna-ul nu este nici un inceput este doar sfarsitul. Cand la sfarsit te vor ajunge si pe tine sa nu plangi, doar i-ai aplaudat inainte.
Foarte intelept spui. Ma dezgusta sa vad cum liberalii aplauda de cate ori un primar sd-ist e saltat, fara sa se gandeasca la legalitate si a faptul ca atunci cand o sa le vina randul nu o sa mai aiba cine sa aplaude.
Eu nu sit cat create DNA in sondaje, dar sit ca si evaziunea fiscal create si, de asemenea, numarul de infractiuni.
Ce sa mai vorbim de flori…
Draga Filip, cand Tary si cu mine conduceam economia Romaniei coruptia nu era considerata o problema in Romania, pentru simplul fapt ca noi doi nu eram din soiul asta…
Paradoxal dar simpatia cu care a fost sustinut USL-ul s-a transferat spre DNA.
Oare de ce?
@filip
fals, simpatia nu s-a “transferat” apoi manipularile sunt in TOP. Cele mai profesionale manipulari sunt ale serviciilor
Nu tot USL. Numai o parte din el. Partea neprotejata.
Sa-ti spun ceva, elenick. Daca maine ar candida Oprescu, Ontanu sau Vanghelie ar castiga cu brio.
@ Shadow,
a vorbi despre democratie, inseamna ca sa respecti punctul de vedere al celuilalt, fara ca sa-i spui ca este prost, sa jignesti !
Asta, ca sa stii si tu, marele democrat.
Nu ma erijez in “vocea Iasului”, doar ca stiu bine si uneori foarte bine ce se-ntampla in orasul meu.
Nu veni tu acum, sa-mi jignesti inteligenta spunandu-mi ca armeanul a avut initiativa renovarii unei parti dintr-un spital.
Daca tu esti pupincurist, te priveste, eu aleg sa fiu lucid.
Dl. Vosganian in calitate de ministru a aprobat finantarea unor proiecte. Atat.
Atunci cand Domnia sa va prezenta un proiect, cap-coada, facut in calitate de senator de Iasi, voi ciuli urechile.
Deocamdata se dreseaza celor care pot fi usor prostiti(de exemplu ca tine), naivi…vanzandu-va munculitza altora.
Repet, sumele aprobate erau de la mine, poate si de la tine, de la toti cei care platesc impozite, nu de la el din conturile personale.
Si-a facut da-to-ria.
“Ministrul” este potrivit originei termenului din limba latina, un personaj in slujba/ servicul, cetateanului.
Iar daca a dirijat aceste sume prioritar pentru judetul Iasi, atunci, poate, DNA-ul ar trebui sa se uite peste documente…
@Mihail
1. punctul de vedere este respectabil in masura in care este argumentat.
2. nu te-am facut pe tine prost cat pe cei care ar pune baza pe asa zisa ta argumentatie.
3. te erijezi mereu in “reprezentantul” iesenilor nu de ieri de azi ti-am mai scris despre asta.
4. Nu prea vad cum as putea sa-ti “jignesc inteligenta”. Te prinzi tu de ce.
5. ai in fostul post ce intra in atributiile unui “ministru” nu schimba subiectul spre un “candidat”. cum esti asa bun si fin cunoscator al Iasului si al iesienilor nu am auzit inca de niscaiva proiecte propuse de tine si refuzate eventual cu argumente de dl Vosganian.
6. Modul de adresare catre cei “usor de prostit” este modul tau de adresare nu al lui Vosganian. Stiu ca te-a deranjat lungul ciclu de realizari la Iasi ale lui Vosganian. In functie de realizare tu incerci sa spui ori ca nu a facut decat sa aprobe proiecte (care nu vin din capul lui) ceea ce intra in sarcinile unui ministru sau sa spui ca “prioritatile” alese nu sunt bune renovarea unei sectii fata de renovarea intregului spital.
7. intre realizarile pe care le-a facut ministrul Vosganian exista si realizari la Iasi dar nu numai. Ca tu aduci falsul argument ca a “erijat prioritar” (cu toate ca exista prioritati in finantarea unor proiecte la nivel de guvern si functie de zone) da masura perfecta a lipsei tale de buna credinta. Am inteles cam toti ca ai vrea sa-l vezi legat de catre dna. Esti pe acelasi profil de “usor prostiti” (idioti utili) ai maretului dna. “Luciditatea” ta este doar “selectiva”. In cazul asta e departe de a fi luciditate, e numai ura.
Asta e motivul pentru care eu nu mai citesc decat accidental postarile lui Mihail. Pare destul de bine informat in domenii diverse, ceea ce e ciudat, dar atitudinea extrem de rauvoitoare la adresa mea imi dovedeste ca dialogul cu el e un dialog al surzilor. Eu nu sunt surd. Prefer sa caut pe altii ca mine. Dar cata vreme nu are un limbaj suburban nu il sterg.
@ ilinik,
Prostia ta(nu-i asa ca esti blonda ?) reaua ta vointa, nu mai fac greseala de a le pune pe seama varstei tale fragede, o consider urmare a lipsei de dotare intelectuala.
In plus, sunt sigur ca in cazul tau, prostia nu genereaza durere.
Mesajul cu “dom”/”domn”, daca te holbezi oleaca mai atent a fost scris la ora 5 dimineata. Eram in pat, cu telefonul in mana, chior de somn, fara niciun ness “servit”.
Telefonul foloseste “scrierea intuitiva”, alegand uneori termenii pe care ii vrea el, pe care ii stie.
In acest caz nu a facut diferenta intre “dom” si “domn”. Eu am redactat exact, precis, “dom”, insa el a corectat in “domn”. Simplu.
Mai mult, pe tot parcursul postarii se vede clar ca am vorbit despre “dom”.
Consider ca in afara ca esti diminuata intelectual, ai si mari carente de educatie. Postarea mea era adresata lui Adam Mares(un domn, se stie
), si nu tie !
Te-ai bagat in conversatia noastra, precum musca-n portofelul iepii.
Mi-am propus, demult, ca sa nu ma cobor atat de jos, conversand cu tine, insa astazi am facut o exceptie. Insa, nu se va mai repeta.
@mihail
las-o balta cu caracterul “privat” al unui post pe un “blog”. Ce spui tu despre “dotarea intelectuala” devine hilar. Da prostia nu e dureroasa si e una din tarele umanitatii. Despre conceptul de “educatie” nu prea vad cum si mai ales in ce fel ai putea sa “judeci”. Lungul sir de posturi fata de unii si altii cu o aplecare “speciala” de “mascul alfa prostovan” fata de femei spun suficient de posibilitatile tale de “judecata” si mai ales de “gradul de educatie”.
Exista insa si un castig pt tine. Reusesti sa iti dai seama ca nu poti sa te cobori mai jos decat esti. E adevarat ai atins limita inferioara. Nu cauta pt asta cauza la “ceilalti” caut-o la tine. O sa ai o supriza de proportii.
Din fundul marii nu isi poate imagina muntii, dar spre norocul tuturor, este doar un personaj care isi elibereaza creatorul de emotiile negative.
Detalii despre Florin armeanul:
http://www.stiripesurse.ro/cine-este-totu-i-florin-ghilbenghian_988781.html
Fostul premier Victor Ponta a urmărit cu atenție vizita președintelui Klaus Iohannis în SUA și lansează un atac extrem de virulent la adresa acestuia.
”Deci Dl Iohannis si-a prelungit vizita la Washington ca sa asiste la Festivalul Ciresilor infloriti / si nu a avut timp de chestiuni plictisitoare si inutile ( cum a facut de exemplu Presedintele Erdogan care a avut intalniri separate de peste o ora si cu Barack Obama si cu Joe Bidden – ce sa faca Dl Iohannis la intalniri, are o poza si un “shake hands” cu Obama care i-a si spus ceva politicos, a fost la masa, gata – e suficient)!
M-am linistit , Dl Iohannis “ne-a scos din izolare” asa cum a promis” .
stiripesurse.ro
De cand dai tu atata atentie unui frustrat?
Normal ca Erdogan e in centrul atentiei dupa atentate si problema refugiatilor.
Apropos e si prietenul lui Ponta ori se stie ca are prieteni valorosi,sova Ghita………
pai frustrat la frustrat trage!
@ Filip G,
nu sunt frustrat absolut deloc.
Idea este ca nu-l suport si-l inghit, pe sasalau.
Oricine il critica cu masura, dar respecta realitatea, este prietenul meu.
Idem si-n privinta Primei Neveste. Acea babatie care se crede tanar si frumoasa. O biata profesorasa de provincie cu veleitati de juna prima.
Caraghioasa asta, calca-n strachini la fiecare iesire in strainatate. Nu mi-ar pasa daca nu ar reprezenta locuitorii din Romanica.
Nu-l suporta si-l inghite…
http://www.stiriagricole.ro/ioan-fetea-aca-despre-produsele-apicole-falsificate-am-gasit-polen-de-eucalipt-in-mierea-romaneasca-35689.html
Dupa ce am fost tara exportatoare de banane…………..
Acum producem si miere de eucalipt.
http://agrointel.ro/53189/foto-ramasi-fara-albine-chinezii-au-ajuns-sa-faca-polenizarea-manual/
Munca de chinez batran………..
este veche povestea asta, am vazut chiar un filmulet documentar la Descovery, insa este uimitor ce fac chinezii aia.
Nicolae Manolescu, un fel de doctor Ciomu:
http://www.stiripesurse.ro/nicolae-manolescu-un-fel-de-doctor-ciomu_988979.html