Tema zilei – 6 august 2010: “A gandi cu voce tare e ca si cum ai rade de ce-ti aduci aminte”

Cand Guvernul gandeste cu voce tare, buimaceala e desavarsita. Despre cota unica, Emil Boc ne spunea ca FMI doreste cresterea ei la 20%. De la cei care construiesc bugetul pe 2011 am aflat ca va ramane la 16%. De la expertii coalitiei am aflat ca va cobora la 10%, apoi la 10-12%. Ieri ministrul economiei a tras concluzia: “Cota unica poate sa ramana neschimbata, poate sa scada sau poate sa creasca.”

La fel si in ceea ce priveste salariile pe anul 2011. FMI zice sa ramana cu 25% mai mici. Ministrul Finantelor zice sa creasca cu 10%, adica , de fapt, sa scada cu numai 15%, caci n-ar face decat sa dea inapoi ceva ce au luat. Emil Boc zice ca vor creste cu cat vom putea. Traian Basescu zice ca ceilalti sa taca din gura, ca stie el. Nimeni nu mai are timp sa asculte ce zice Curtea Constitutionala:

În acest sens, Curtea constată că măsura criticată are o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la invocarea faptului că art.17 alin.(2) din lege acordă o posibilitate nelimitată Guvernului sau Parlamentului de a aplica, după data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25% a salariilor, Curtea constată că această critică nu este reală, întrucât astfel cum rezultă din textul de lege menţionat, începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, în urma aplicării măsurilor criticate se va menţine în plată acelaşi cuantum al salariilor/indemnizaţiilor şi al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticată. Este o obligaţie de rezultat pe care şi-o impune legiuitorul pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor;

 

Cu alte cuvinte, revenirea la salariile initiale este obligatorie. Dar cum spunea, cu ironie, Financial Times despre frunza verde, brandul plagiat, in Romania poate sa mearga orice…

 

105 Responses to “Tema zilei – 6 august 2010: “A gandi cu voce tare e ca si cum ai rade de ce-ti aduci aminte””

  1. Bibliotecaru spune:

    Există şi o a patra variantă a Cotei unice, anume să fie eliminată în unicitatea ei în schimbul celui progresive. Există şi o a cincea variantă, anume să nu se mai perceapă impozit pe profit.

    Ceea ce nu ştie Curtea Constituţională este că în România există obiceiul de a da Ordonanţă de Urgenţă pentru a suspenda efectele legii. Cu adevărat, legea spune că “începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare”, pe de altă parte, în România legea nu reprezintă nimic foarte sigur decât când e “de rău” pentru populaţie, când e “de bine”, totul e sub semnul întrebării.

    • @Bibliotecaru

      Discutam despre sistemul proportional mai ales la impozitul pe venit. Salariile mai mari se impoziteaza mai mult. Nu e cazul in Romania. Peste 95% din salarii sunt sub nivelul salariului minim mediu din UE – 15, adica Uniunea Europeana dinaintea ultimelor doua valuri de aderare. 99% din salarii sunt sub salariul minim din Luxemburg.

  2. Bibliotecaru spune:

    @ Varujan Vosganian
    Astăzi domnul Cristian Preda scris pe blog despre Pierre Lellouch care a spus că situaţia romilor este caracteristică lumii a patra. În tip ce-mi strângeam argumentele, treptat am început să raţionez că România se îndepărtează treptat de o ţară din lumea a treia spre o ţară din lumea a patra…

    Salariile sunt mici în România, manopera ieftină nu conduce însă la preţuri competitive ci la profituri uriaşe.

    Dacă înţeleg eu bine Bugetul de Stat, veniturile bugetare din capitolul 0601, subcapitolul 01, A2 Impozit pe salarii total este de 10.000 de mii de RON, adică 10 milioane de RON, adică 2.350.840 euro. Pe de altă parte, capitolul 0004, A1 Impozit pe venit, profit şi câştiguri de capital este 17.317.000 mii RON, adică 4.071 miliarde euro. Suntem într-o ţară în care profitul este mai mare decât salariile de ordinul a trei zerouri, să nu spun mii de ori.

  3. un liberal optimist spune:

    Daca ati observat, psd nu are nici o idee economica viabila inafara celor 2 ineptii:impozitul progresiv si impozitarea marilor averi. Nici una nu e functionala pentru ca: salariile si pensiile sunt mici si daca vei aplica aceasta schema ii vei transforma in muritori de foame ( ceea ce eau pe timpul guvernarilor psd);iar cei foarte bogati nu-si tin banii in tara. Au venit apoi cu impozitarea pe averea afisata care iar este o prostie: o casa aratoasa puteai s-o ti-o faci acum 10 ani cu 20-30000 e, iar o masina cu brand ti-o poti cumpara acum second-hand cu pana la 10000e. La ce valoare impozitezi averea omului?. Vazand ca nu tine acum vin (si psd si pd) cu ideea solidaritatii bogatilor cu cei saraci, dupa schema SUA. Numai ca acolo bogatii au infiintat fundatii solide si bine administrate; nu dau banii statului ci fundatiilor care distribuie bani dupa principii clare. Ar fi interesant ce se intampla cu banii adunati pentru sinistrati. Ca despre materiale ne-a relatat presa ce se intampla cu ele…

  4. Tiberiu spune:

    @VV
    Alegerile vor fi in 2012 dar motiunea de cenzura in toamna asta. “Camasa este mai aproape decit haina” !Motiunea cine o va semna (in afara de PSD)? Motiunea de cenzura trebuie trecuta prin Parlament? Cine o va vota(in afara de PSD)?
    Dorinta de a guverna singur o are toata lumea si este o chestiune filozofica ,dar motiunea de cenzura va fi o ocazie politica concreta care poate nu se va mai intoarce niciodata.Daca in 2012 Basescu va introduce Parlamentul Unicameral poate ca UDMR si Minoritatile nu vor mai exista ca fractiuni parlamentare si atunci “proiectul Johanis” nu va mai fi posibil parlamentar. Acum mai este inca posibil, acum trebuie folosita ocazia ! Politica este arta de a exploata posibilitati politice concrete

  5. tudor spune:

    @bibliotecaru
    10 000 de mii inseamna 1 000 000 000 (un mrd), deci-fara deci- mai puneti doi “0″, 235 milioane euro.
    @ VV
    au tabarat pe dv , la hot news, toti basaceii… le sunase adunarea. ati iesit excelent. aud ca si prin organizatii incepe sa se miste ceva.
    propunere: sa iasa dl Antonescu, cu invitatie publica: toti cei care doresc sa ia parte, in mod organizat, la schimbarea actualei stari de lucruri, sunt invitati in pnl. impreuna , bla bla .. cotizatie minima, 1 leu.

    • @tudor

      I-am sunat pe cei de la Hotnews inainte de interviu si i-am intrebat despre calitatea intrebarilor care mi se parea indoielnica si conspirationista. Uite ca si tu simti la fel. Daca am iesit bine, ma bucur.

  6. tudor spune:

    @ vv
    1. spuneati, intr o postare anterioara, ca s a renuntat, stim de cine, la ideea parlamentului unicameral.
    cred ca gresiti.
    nici nu i intereseaza daca i mono sau bicameral, asa ca vor reveni, dar acum nu e momentul… , ci cand se vor pregati primele alegeri
    asa ca asteptati va sa fiti pusi iar la zid, din cauza dumneavoastra … etc . nu va faceti iluzii, daca a mers odata, vor mai incerca
    nu va bazati NICIODATA pe faptul ca ei vor proceda vreodata asa cum e corect sau de bun simt, au alta logica, a profitului imediat, indiferent de modalitatea de obtinere a acestuia

    2.a cuantificat cineva propunerea conationalului dv, dl Pambuccian, relativ la cota de 4 %?
    mi se pare interesant, sau poate 6 sau 8.
    a mai spus ceva dlui : nu vom fi lasati
    sau poate ar fi interesant de cautat si un compromis cu propaganda de stanga: sub 10 procente impozit pe profit si dividende, aceeasi cota pe venit, dar introdusa inca o cota pentru veniturile ce depasesc o anumita suma, negociata

  7. tudor spune:

    @Tiberiu
    Dl ponta nu sprijina “proiectul Iohanis”
    aspeapta SA FIE NUMIT PRIMMINISTRU DE DL BASESCU, IN 2012

    CINE FACE PARIU?

    mareminune sa nu i fi negociat postul tatasocru inca din 2009, inaintea alegerilor din psd.

    • @tudor

      Ponta nu asteapta sa fie numit de Basescu prim-ministru, stie ca asta n-o sa se intample. Nu cred ca PSD a negociat cu Basescu, cred ca asteapta sa fie potul electoral cat mai gras.

  8. tudor spune:

    @TUDOR
    revin : “inaintea SAU IN TIMPUL alegerilor din psd”

  9. antimarinari spune:

    @VV
    Pe Bucuresti s-au factut cateva corturi PNL si se distribuie inteleg nicte pliante continand masuri economico-finaciare pe care PNL le-ar sustine.
    Intrebare? Acel pliant are avizul dvs de la comisia economica si finante pentru a transmite un mesaj unitar si profesionist ( nu doar idei nastrusnice)?
    Daca vedeti pliantele cred ca va va incerca acelasi sentiment .
    Pentru mine unul, sentimentul e de amatorism ( in privinta catorva puncte clare ) .

  10. antimarinari spune:

    @tudor
    Daca Ponta ar accepta marul otravit de la frunza evei , va insemna in cca 1-2 ani o pedala pe acceleratie in favoarea generalilor oportunisti ai lui Oprea .
    insa sa nu excludem si acest scenariu , pentru ca eu il vad posibil si realizabil pentru lupul care-si schimba parul .
    problema e care sunt conditiile tratativelor intre fsn-isti , si daca acest mic TILIESCU le va respecta .
    oricum mie imi va placea, caci vorba aceea > intarata-i drace,ca si mie-mi place!

  11. tudor spune:

    am vazut si eu pliantul

    dle vosganian, parerea mea este ca nu trebuie sa mai dati bani pe hartii
    mai bine platiti niste studenti, “independenti”, talentati, sa i faca varza pe net
    sau faceti un ziar online, LIBERALII sau ROMANIA LIBERALA

  12. Tiberiu spune:

    @VV
    @Tudor
    D-l Ponta o fi visand el la “cai verzi pe pereti”,dar nu este prost (cel putin pina la proba contrara). Mai exista oare un singur om din Roamnia care sa creada ca intre sondaje si rezultatul alegerilor exista vreo asemanare ?
    Pentru mine cel putin este f.clar ca precedentele alegeri prezidentiale au fost fraudate in stil mare si n-am nici o indoiala ca daca va fi necesar (din p.d.v PDL) vor fi fraudate si in viitor(daca PDL se va afla “la butoane).
    Asa ca despre ce vorbim ?

  13. tudor spune:

    @antimarinari
    s ar putea negocia doua chestii:
    1. ceva posturi in guvern pentru pdl
    2. o batranete linistita pentru dl basescu

  14. Bibliotecaru spune:

    @ tudor
    Eu ştiu că mintea mea este în declin de cam 20 de ani, mai ales din cauza depresiei şi fatigabilităţii, dar chiar şi aşa, nu vă pot da dreptate dacă nu înţeleg ce doriţi să spuneţi.

    10.000×1000 RON=10.000.000 RON=10 milioane RON

    Împărţind grosier la 1 euro=4 RON (mai sus am împărţit la valoarea la zi a euro), obţinem 2,5 milioane euro.

    Nu ştiu cum vă dă miliarde? În lei vechi? Mă depăşeşte cum aţi ajuns la acea sumă de 235 milioane euro.

    Vă rog să reveniţi să-mi explicaţi mai în amănunt.

  15. tudor spune:

    @Tiberiu
    nu se poate fura, la alegerile legislative mai mult de 5-6% (nu zic ca nu e mult)
    asa ca , bagat bine in corzi, pdl nu poate face mai mult de 12-13

  16. tudor spune:

    @Bibliotecaru
    aveti dreptate, eu m am sclerozat,e zece milioane
    probabil ca undeva e o greseala, dincolo de a mea, pe care mi o asum

  17. tudor spune:

    daca psd castiga alegerile , dl Basescu va propune ori un primministru “independent”, negociat cu psd, si atunci dl ponta si ar pastra prima sansa la prezidentiale, ajutat putin de organe, ori il va propune primministru pe dl ponta

    asa ca singura varianta ar fi ca pnl sa castige alegerile generale, ceea ce nu e posibil decat daca se va reusi sa se creeze un curent general …
    ai nevoie de presa si de societatea civila (asta se poate si creea, oarecum…)
    sau sa faci foarte multi membri de partid si sa te deschizi foarte mult pentru personalitati puternice( cum s a reusit cu dl Marga)

  18. Tiberiu spune:

    @Tudor
    1)O idee exceptional de isteata sa stabilesti hotilor cat au voie sa fure !
    2) Actualele sondaje sint rezultatul reducerilor veniturilor populatiei si a nivelului de trai. Asta a fost posibil pentru ca nu este an electoral. Dar peste un an doi cine impiedica pe Basesacu sa creasca inapoi salariile ? Daca va fi nevoie va impartii saracimii cate 5 kg de faina in loc de unul singur si 5 galeti in loc de una s.a.m.d

  19. tudor spune:

    sa i propunem dlui VV :
    cand discutam si noi despere relatia cu udmr?
    eu cred ca in acasta toamna este necesar sa se clarifice aceste relatii

    • @tudor

      Pe unguri mai lasa-i putin sa-si dea singuri seama. Cred ca daca motiunea de cenzura trebuie pusa intr-un moment cand nici ei nu prea mai au de intors. Desi, cat imi aduc aminte, ungurii n-au rupt nici o alianta intre doua alegeri.

  20. tudor spune:

    @Tiberiu
    n am spus ca le dau eu voie sa fure 5-6%, am spus cat fura, fie ca le dau eu voie, fie ca nu

  21. tudor spune:

    @Tiberiu 2)
    in 2011 deficitul bugetar trebuie redus de la 6.8 la 4.4, ceea ce inseamna ca nu prea e loc de marit salarii

    pe de alta parte, incep sa dea oarecare semne de trezire
    au renuntat la anveloparea blocurilor, ceea ce era o prostie
    poate ca vor renunta si la prima casa, alta prostie, si vor folosi banii pentru cofinantari
    nu stiu daca au puterea s o determine pe dna udrea sa renunte la prostia cu casele pentru specialisti

    asa ca ,preventiv, e bine sa inceapa de acum pnl sa spuna ca prima casa si casele ptr specialisti sunt prostii, pentru ca se pare ca incep sa se prinda, si atunci o sa le spunem ca le am spus noi …

    • @tudor

      Ei renunta la toate prostiile astea nu pentru ca s-au desteptat, ci pentru ca nu mai au bani. Da’ ce, la parlamentul unicameral au renuntat de destepti?

  22. tudor spune:

    chestia cu anveloparea cred ca le convenea si primarilor pnl, nu stiu de ce

  23. tudor spune:

    eu sunt de acord cu ” anveloparea”, dar in conditii “liberale”, adica:
    1.statul sau primariile nu cofinanteaza, ci crediteaza asociatiile de proprietari sau persoanele fizice
    2.firmele care executa sunt selectate de aceste asociatii , ele negociaza, nu primariile
    3.probabil ca preturile obtinute ar fi mai mici. cu multe procente

    • @tudor

      Ai dreptate, finantarea cu 80% e aiurea. Sistemul trebuie sa fie asa: cativa ani oamenii sa plateasca energia ca si cum n-ar fi fost facuta anveloparea. Diferenta merge la firmele producatoare, ce isi iau banii in felul asta.

  24. @tudor
    Te citez: ,,nu stiu daca au puterea s o determine pe dna udrea sa renunte la prostia cu casele pentru specialisti”‘. E asa de tare d-na udrea? :-) Era o vorba sau un banc care se termina cam asa: ,,Pe asta il punem frate (in functie) ca e prost da’ hotarat” Astia de ne conduc acum nu-s nici macar hotarati…

  25. un liberal optimist spune:

    De acord cu @tudor. Trebuie intarite organizatiile teritoriale, atragand oameni cu spirit liberal pentru ca sunt destui:isi castiga mijloacele de existenta pe munca lor. Pana la urma, exceptandu-l pe VV si Crin n-am vazut prea multi fruntasi liberali debordand de doctrine. Cred ca o lista cu principalele legi care trebuie elaborate, modificate sau abrogate ar fi suficienta pentru promovarea ideilor liberale. Desigur, explicata substanta lor. Cotizatia sa fie simbolica dar contributia fiecaruia la trezoreria partidului sa fie dupa posibilitati. Pentru ca trebuie ceva bani sa faci o treaba profesionista. Fara indoiala, bani cinstiti si bine administrati!

  26. @VV
    Saracia extrema in care s-a ajuns creeaza premise favorabile unei viitoare campanii electorale populiste si desantate cum am mai avut parte nu de mult. Nu este exclus sa foloseasca in scop electoral revenirea de fapt la salariile din mai 2010, sustinand ca de fapt le-au marit. Oamenii sunt inrobiti, dezorientati si din ce in ce mai usor de manipulat. Ar fi ca in bancul cu evreul care s-a dus la rabin sa-l sfatuiasca cum sa faca sa-si imbunatateasca viata care era un cosmar: nevasta, copii multi, greutati. Rabinul l-a sfatuit sa bage in casa si animalele de prin curte, bietul om ajungand la limita suportabilitatii. Cand i-a spus sa le scoata pe rand, deja se simtea din ce in ce mai bine. Cand a ajuns in starea initiala era in culmea fericirii. Interesanta terapie! Ni se administreaza si noua, cu costuri drastice pentru noi si minime pentru cei care o vor exploata mai tarziu.

  27. Tiberiu spune:

    @Corina Chiriac
    Draga Corina unde traiesti ? Daca Lica Gheorghiu era “tare in tata” , D-na Udrea este mult mai tare si conform vorbei unui bun prieten:
    “Nuti este spaima p.ti” .

  28. Tiberiu spune:

    @Tudor
    Tu de unde stii cit au furat,cit au de gand sau cit pot sa fure PDL la alegeri? Ai fost in staff-ul lui Basescu ? Oricum ar fi eu pot sa-ti dau asigurari (dupa “miros”) ca ei vor frauda oricat au nevoie ca sa castige. Asta este limita lor. Si stii de ce ? Pentru ca ii paste puscaria daca pierd !

  29. Dorin spune:

    Anvelopa termica a blocurilor este o idee excelenta, fiindca se pierde o gramada de energie (= bani) din cauza asta. De altfel, multi dintre oamenii prevazatori realizeaza asta in mod privat cu rezultate foarte bune!

    Deci nu scopul in sine, ci modul cum se face acum miroase de la o posta a “pusculita partidului” si m-as mira sa nu functioneze si acolo niste suveici ale baietilor destepti, dupa principiul: “un sac la primarie, doi la mine in ograda”.

    Deci ca sa fie facut in continuare trebuie gasita o modalitate complet transparenta si profesionista de realizare. Si bineinteles, o modalitate de a realiza lucrul acesta pe tot blocul odata in mod concertat si nu felul cum se intampla asta acum, pe post de “patchwork” in care fiecare isi face treaba de capul lui, in culorile in care-i vine lui bine, iar apartamentul lui nea Gica-Contra de la etajul 6, care n-a avut chef sau posibilitatea sa dea bani pentru reabilitare termica, ramane pe post de martor al culorii blocului din perioada comunista!

  30. un liberal optimist spune:

    @All,
    A incercat careva amveloparea casei proprii cu poliester expandat? Poate careva sa spuna cinstit cu cat i-a scazut factura la caldura iarna si la aer conditionat vara?

  31. @tudor
    Traiesc in romania si asta imi ocupa tot timpul :-)

  32. Dorin spune:

    @ Un liberal optimist: termenul corect este “polistiren expandat”. Poliesterul este altceva, o tesatura imitand fibrele naturale. Da, exista oameni care pot da raspunsuri pozitive dupa ce au trecut prin experienta asta. De altfel se si poate calcula destul de precis economia care se realizeaza prin izolarea casei. Totusi, fiindca nu-mi place sa “aburesc cu cifre exacte” asa cum obisnuiesc altii, persoane cunoscute, ma voi limita la a spune ca un strat de 5 cm din polistiren expandat, din acela alb, ofera o izolatie echivalenta cu un strat de 25 cm de BCA (Beton Celular Autoclavizat, adica blocurile acelea albe din care se fac majoritatea zidurilor exterioare ale constructiilor). Pana in 1989 standardul accepta un minim de izolare termica ce putea fi atins folosind un zid din BCA de 35 cm grosime. Actualmente, folosim un standard care ar putea fi atins doar folosind un zid din BCA de minimum 40 cm grosime. Dar multe dintre blocurile vechi nu erau izolate corespunzator, zidurile respective putand fi echivalate cu doar 10-15 cm de BCA!

  33. [...] This post was mentioned on Twitter by Blogulet de Tuiter, PNL Romania. PNL Romania said: A gandi cu voce tare e ca si cum ai rade de ce-ti aduci aminte http://goo.gl/NR6g [...]

  34. un liberal optimist spune:

    @Dorin,
    Am vrut sa revin asupra denumirii materialului, dar m-am luat cu alte treburi. Teoria este corecta. Eu ma refeream la case construite inainte de razboi si putini ani dupa, din caramida de peste 40cm grosime si dotate cu ferestre de buna calitate, tip cutie (distanta 8-12 cm intre geamuri) pe care multi nestiutori si le-au amvelopat cu polistiren expandat de 5-10cm, au inlocuit ferestrele clasice cu ferestre termopan si care se tot mira ca au facturi mai mari decat vecinii sau cunostintele lor. In Ardeal grosimea zidurilor e mai mare. Ceea ce inseamna ca atat arhitectii cat si constructorii vremii aveau cunostinte avansate despre transferurile de energie. In rest cred ca toata povestea asta cu amveloparea si termopanarea ramane o mega-afacere. Probabil la constructiile din placi de beton sau din alte materiale cu grosimi de sub 25 cm aceasta solutie sa fie eficienta..Punctul de transfer termic producandu-se la 25 cm.

  35. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Asa e:performantele instalatiilor si calitatea materialului izolant.Plus izolarea planseelor si a acoperisului..

  36. Tiberiu spune:

    @VV
    Daca in mod normal veti vota motiunea
    1)N-ar trebui sa faceti totul ca motiunea sa treaca?
    2)N-ar trebui sa conditionati votul PNL de un guvern alternativ la guvernul Boc(banuiesc ca nu sinteti interesati de un nou guvern Boc 3-4)
    Care este solutia ? Simplu -un guvern Johanis care numai el va poate asigura sustinerea fractiunilor etnice din parlament si re-constituirea unei majoritati parlamentara solide,trecerea motiunii de cenzura,investirea guvernului Johanis si perspectiva re-suspendarii prededintelui.
    Ponta poate visa la “cai verzi” dar motiunea de cenzura este o chestiune concreta ,iar atunci cind veti veni cu solutia Johanis “pe tava” nu se va putea sustrage in fata presiunii publice.
    Demarati tatonarile discrete cu UDMR si Minoritatile si totul se va aranja. Minoritatile cred ca nu sint murdarite(prea tare) de afacerile mafiote PDL-iste.

  37. un liberal optimist spune:

    Cred ca ne iluzionam. Cat timp parlamentarii din arcul guvernamental sunt cuplati la resurse nu trece nici-o motiune. Si bani sunt dupa ultimele taieri, dupa viitoarele disponibilizari, dupa taierea subventiilor, dupa imprumutul de la FMI. La cat de speriat e Basescu de o noua suspendare va face pe dracu’n patru sa nu piarda puterea.

  38. Tiberiu spune:

    Trimis de ursu_livia la 06 August 2010, ora 15:36
    Romanii pleaca din tara disperarti de crimele guvernarii PDL-iste ,iar familia Basescu Traian ,complice la jaful banului public european?

    Iata dovada:

    “Artistii care au „acompaniat“ brandul de tara, impresariati de „ginerele“ presedintelui.Giovanni Francesco, se pare viitorul sot al Ioanei Basescu, este organizatorul secret al spectaco¬lelor de lansare a brandului turistic. Sumele platite artistilor sunt confidentiale. Acestia au recunoscut ca au semnat contracte cu o firma apartinand lui Giovanni Francesco

  39. Bibliotecaru spune:

    @ Varujan Vosganian
    Cum a rămas cu cifrele din buget?

  40. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Asa sa fie ,dar vorba lui Crin, ce se va intampla dupa?

  41. Bibliotecaru spune:

    @ Varujan Vosganian
    Nu vă este de ajutor fişierul cu anexele de la Bugetul de Stat?

    http://www.dreptonline.ro/legislatie/imagini/anexe_legea_bugetului_stat_anul_2010_11_2010.pdf

  42. Bibliotecaru spune:

    OK.
    Dar dacă impozitul pe salarii este de o mie de ori mai mic decât impozitul pe celelalte venituri şi profit, este un mare semn de întrebare.

  43. Dorin spune:

    La intrebarea despre anveloparea caselor va pot raspunde eu. Intr-adevar, solutia anveloparii nu-si are rostul intotdeauna fiindca nu functioneaza pentru orice casa. Iar constructorii care fac asta fara discernamant sunt asemenea felcerilor medievali care au invatat sa ia sange bolnavului si fac asta in orice situatie: sunt pacienti carora luarea de sange face bine, dar sunt si suferinzi pe care o asemenea masura radicala i-ar ucide. Din fericire casele nu mor, sunt doar slutite si modificate inutil, caci, dupa cum se spune, greselile doctorilor se acopera cu pamant, iar ale arhitectilor cu iedera.

    Solutia anveloparii se aplica cel mai bine caselor construite in anumite epoci si cu anumite tehnologii. In principal este vorba despre blocurile comuniste construite intre 1950-1980 cu pereti din beton monolit, cele realizate in cofraje glisante, cele realizate din panouri mari din beton cu o izolatie de vata minerala simbolica la mijloc, precum si de casele construite “la plezneala” intre 1990-1995, cu pereti cat mai subtiri, ca sa coste cat mai putin.

  44. Bibliotecaru spune:

    @ Dorin
    Profit de faptul că sunteţi interesat de “anvelopare” şi vă adresez o întrebare suplimentară.

    Are sens să faci o reabilitare termică unui bloc “diagnosticat” cu risc seismic ÎNAINTE de reabilitarea seismică?

  45. Dorin spune:

    @ Bibliotecaru: Evident ca lucrurile trebuie gandite global, adica nu te apuci sa tratezi, sa zicem, alergia unui pacient inainte de a-i aseza la loc oasele rupte!

    Toate lucrurile astea se pot face pornind de la niste liste si niste planuri care sa studieze starea tehnica a imobilelor din toate orasele noastre. Cum spuneam si mai demult, este o problema de urbanism!

    E vorba nu numai despre starea tehnica a anvelopei termice, e vorba asa cum bine ati remarcat despre starea tehnica a structurii, a instalatiilor, a tamplariei interioare, la fel dupa cum e vorba, mai ales, despre starea tehnica a retelelor termice. Vezi aici un articol pe aceasta tema: http://www.money.ro/energie/cea-mai-scumpa-energie-termica-produsa-la-horezu-si-vaslui.html

    In final, dupa ce am rezolvat toate celelalte belele, ar veni vorba si despre starea estetica a tuturor cladirilor in ansamblu.

    Dar nu statul trebuie sa se ocupe de toate lucrurile astea, ci chiar locuitorii care locuiesc in casele respective ar trebui sa-si ia credite din banci pentru realizarea acestor imbunatatiri in casele lor.

    Statul trebuie doar sa asigure un mediu prielnic pentru realizarea acestor imbunatatiri. E vorba, cum spuneam mai demult, despre schimbarea completa a sistemului, a mentalitatilor, a paradigmei.

  46. Bibliotecaru spune:

    @ Dorin
    Şi totuşi, oricât am insistat pe lângă toţi politicienii, unii chiar membrii ai guvernului, nici unul nu a introdus condiţionarea reabilitării termice de reabilitarea seismică.

    Mai mult, aşa din auzite, am priceput că 80% din proiect, adică ce suportă statul, reprezintă expertiza (5 minute de folosire a unui aparat în infraroşu) şi proiectul (standard şi “indiferent” de rezultatul “expertizei”). Ceea ce se face, adică materiale şi manoperă, reprezintă cei 20% plătiţi de cetăţean. Mie îmi pare totuşi o simplă metodă de a scurge nişte bani de la stat spre firmele prietene care sunt autorizate să facă “expertize” şi “proiecte”.

    În sfârşit, banii pe care îi investeşte statul şi cetăţeanul per apartament, cam în câţi ani se recuperează din economiile de pierderi de căldură? Chiar şi în cazul blocurilor noi, vor mai fi ele în picioare până ce banii se vor recupera?

    Majoritatea blocurilor cu probleme în Bucureşti au peste 40 de ani. Se mai ştie cumva care este durata de exploatare a unui bloc de locuinţe?

    Mie îmi este foarte clar că această “anvelopare” este de fapt o afacere privată pe banii statului.

  47. un liberal optimist spune:

    @Bibliotecaru,
    Din pacate, e pe banii proprietarilor. Si chiar asa fiind, pe masura ce consumul de energie scade, au grija firmele de distributie sa mareasca mereu pretul energiei astfel incat profiturile sa ramana aceleasi. De coniventa cu autoritatile statale corupte..Uitati-va la preturile benzinei si motorinei:n-au nici o legatura cu cotatiile internationale. Pur si simplu, pe masura ce scade consumul ei ridica preturile sa-si mentina profitul. Statul corupt nu-i pedepseste cumva.. sa zicem prin supraimpozitare. Asta iarna lumea a strans din dinti si a inghetat de frig prin case, iar acum media tot ne anunta ca distribuitorii de energie vor sa majoreze preturile iar autoritatile de reglementare cica ar face unele concesii..

  48. un liberal optimist spune:

    @All,
    Am postat “amvelopare” de mai multe ori..Scuze.. Si batranul Homer mai atipea in timp ce compunea Iliada si Odiseea..

  49. Bibliotecaru spune:

    @ un liberal optimist
    Aveţi un punct de vedere interesant cu privire la preţurile carburanţilor…
    Spuneţi:
    Statul corupt nu-i pedepseste cumva.. sa zicem prin supraimpozitare.

    Ştiţi cumva cam cât la sută din preţul unui litru de benzină reprezintă valoarea efectivă a benzinei, cam cât la sută reprezintă profitul firmei care o distribuie şi cam cât la sută ia calea visteriei statului? S-ar putea să constataţi că ce depăşeşte 1RON pe litru reprezintă profit şi accize.

  50. un liberal optimist spune:

    @Bibliotecaru,
    Din cate mai retin, 70%.Nu stie nimeni exact pentru ca nimeni nu intreaba, nimeni nu raspunde. Chiar daca proprietarul acestui blog o sa ma urasca, trebuie sa spun ca in 2007, cand era ministru a asteptat o zi dupa 1 octombrie sa mai creasca un pic euro dupa care sa stabileasca pretul accizei. Una-i interesul statului alta e coruptia statului..