Modul in care iluzoriul stat social a “reusit”, in perioada de tranzitie, sa asigure bunastarea romanilor se observa din starea cronica de deficit in care functioneaza societatea romaneasca. Obiectivul statului liberal este acela de a depasi starea de deficit a societatii romanesti, de a da Romaniei o dezvoltare echilibrata, organica.

Cele dintai deficite sunt cele ce tin de democratia insasi. Ele se manifesta, intai de toate, in gradul redus de evolutie a culturii civice, ceea ce face ca atitudinea politica sa fie mai degraba sensibila la votul negativ. Una din dominantele politicii romanesti este aceea ca mesajul politic a fost mai degraba reactiv decat creativ. Cel mai adesea democratiei i-a lipsit pilonul central si anume autoritatea Parlamentului. Rolul central in constructia institutionala s-a deplasat in mod vadit catre Presedinte si catre Guvern.

Romania este o tara dezechilibrata din punct de vedere politic. Cel care castiga alegerile doreste sa ia totul, de la controlul resurselor pana la controlul institutional. Functionarul public nu este deloc protejat in fata efectelor rotatiei politice. Administatia este politizata si risca sa se deprofesionalizeze. Predominanta starii conflictuale fata de cea de negociere constituie o amenintare expresa la adresa democratiei.

Societatea civila nu a dezvoltat instrumente de control al politicului. Structurile parteneriale nu au reusit , de fiecare data, sa reziste tentatiilor oferite de politic. Accesul la informatii este extrem de restrans. In loc sa fie o forma de control civic asupra actului politic, informatia a devenit o forma de control politic asupra societatii civile.

In aceste conditii libertatea se reduce, adesea, la formele sale primare, ca libertate de expresie, ceea ce inseamna ca avem libertatea de a suporta, nu si libertatea de a schimba, Intr-o anumita masura, libertatea are doar rolul unei terapii de grup.

Democratia romaneasca prezinta caracteristici ale unei democratii neconsolidate, care risca sa se transforme intr-o pseudo-democratie.

Deosebit de grave sunt deficitele de natura institutionala. Constructia institutionala este una dintre cele mai importante teme ale tranzitiei. Obiectivul central este acela al construirii unei democratii capitaliste. Dar nici capitalismul si nici democratia nu pot fi consolidate si functionale fara o constructie institutionala solida. Dificultatea consta in aceea ca modelarea institutionala necesita vointa politica si viziune strategica, dar si un anumit temei cultural, fara de care institutiile nu prind viata. Cel mai usor lucru, in ce priveste o institutie, este sa o creezi. Poate ca tocmai de aceea tentatia proliferarii institutionale este atat de mare.

Cel mai acut deficit de natura institutionala se observa in modul de functionare al statului. In conditiile in care ar trebui sa fie garant al liberei competitii si al egalitatii de sanse, al functionarii corecte si libere a pietelor, statul devine un factor perturbator. El introduce o seama de distorsiuni in mecanismul de functionare a pietelor, genereaza blocaje economice , deturneaza fondurile publice in interesul ingust al clientelei politice. Deficitele institutionale sunt strans legate de exercitiul defectuos al autoritatii, care ar trebui sa se defineasca prin ordine si eficienta.

Deficitele economice s-au agravat amenintator in ultima perioada. E vorba, desigur, in primul rand, de deficitul bugetar. In cele doua decenii decenii de tranzitie optiunea politica a fost aceea a incheierii exercitiilor bugetare anuale cu deficit. In principiu, acest lucru a fost necesar. Deficitele structurale ale societatii romanesti, ce tin de starea in care se afla sectorul educational, cel de sanatate, infrastructura etc. nu pot fi acoperite fara existenta unui anumit deficit bugetar. Astfel, deficitul bugetar poate fi o forma de investitie publica, cata vreme sumele alocate investitiilor sunt mai mari decat nivelul deficitului bugetar.  In situatia in care deficitul bugetar depaseste nivelul investitiilor rezulta ca, de fapt, statul se imprumuta pentru a plati salariile si pensile, ceea ce pune bugetul intr-o situatie de nesustenabilitate. Intre functia activa a statului si nivelul deficitului bugetar aceasta corelatie este obligatorie. Altminteri, efectele asupra nivelului datoriei publice vor fi imediate.

Deficitul de cont curent este, la randul sau, inevitabil pentru o anumita perioada de timp. Romania nu poate diminua decalajele fata de tarile dezvoltate ale Uniunii Europene fara sustinerea unui “mars fortat” de crestere economica, ceea ce presupune un ritm de crestere de cel putin 5% pe an. Romania nu dispune de suficiente resurse interne pentru a sustine acest ritm de dezvoltare. Insa, ca si in ce priveste corelatia dintre deficitul bugetar si investitiile publice, existenta unei corelatii corecte intre nivelul deficitului de cont current si cel al investitiilor straine directe poate sa ofere perspectiva sustenabilitatii.

Din pacate, starea de deficit este agravata de aparitia unui deficit investitional, atat la nivelul investitiilor straine cat si la nivelul investitiilor interne, publice si private. In termeni reali, investitiile, pe ansamblu, au scazut la o treime fata de nivelul anului 2008.

Starea de deficit economic pune in fata Romaniei o problema noua si in continua agravare: cresterea datoriei publice. In numai doi ani datoria publica se va dubla (2009 – 2010), fara ca, in acest timp, economia sa creeze resursele necesare platii acestei datorii. Cresterea datoriei publice ridica si o chestiune de natura morala: in ce masura avem dreptul sa amanetam viitorul Romaniei si cat este de corect ca generatia urmatoare sa plateasca pentru greselile de astazi.

Vorbind despre dimensiunea morala a tranzitiei,  nu putem ignora deficitele de natura culturala. Nu avem in vedere, desigur, cultura ca act de creatie, in aceasta privinta nu cred ca am fost vreodata in deficit si nu ne socotim mai prejos de alte neamuri. E vorba insa, de nivelul de educatie civica si de evolutia mentalitatilor. O expresie a deficitului cultural este raspandirea unui anumit tip de cultura a saraciei, cu toate atitudinile ce decurg din asta. Este vorba despre resemnare. De complacere intr-o stare de dependenta fata de stat, de rezistenta fata de nou. Din pacate, deficitul cultural este agravat de persistenta populismului care a fost, practice, ideologia dominanta a acestor doua decenii.

Prin modul in care a inteles rolul statutului in societate, statul social nu a facut decat sa agraveze starea de deficit a societatii romanesti. Modul in care partidele stangii populiste, dominante in perioada de tranzitie, au inteles abordarea chestiunii saraciei a fost pugubitor, a dus la irosire de timp, de energii si de resurse. Caci lupta privind saracia a fost inteleasa mai degraba ca un mod de a intretine saracia, ca un mod de a tine massele intr-o stare de dependenta si de vulnerabilitate, decat de a o lecui.

Statul liberal isi propune eliminarea starii de deficit a societatii romanesti. Acolo unde acest deficit este inevitabil, sub forma deficitelor economice, el nu trebuie inteles decat ca o forma de a atrage resurse suplimentare in slujba dezvoltarii.

This entry was posted on sâmbătă, august 7th, 2010 at 9:40 am and is filed under Economie. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.