Nu e uşor să fii liberal în ziua de azi

 

A fi liberal nu este o meserie, este o vocaţie. De aceea, orice impuls de moment, orice înlocuire a principiilor cu nume de persoane, orice concesie şi orice punte a cărei trecere presupune înfrăţirea cu dracul trebuie evitate.

Am intrat în politică în ianuarie 1990. Am făcut parte din Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională şi din Adunarea Constituantă, ca deputat din partea Uniunii Armenilor. Am rămas membru al acestei organizaţii şi aşa va fi până la sfârşitul zilelor mele.

La 1 februarie 1996 am înfiinţat Partidul Alternativa României, care, în martie 1999, şi-a schimbat denumirea în Uniunea Forţelor de Dreapta. Îmrepună cu colegii mei am lansat, în iunie 1998, Manifestul Dreptei din România, primul document programatic din istoria României care asuma ideologia de dreapta. În anul 2000. UFD nu a intrat în Parlament. În anul 2001 mi-am asumat acest eşec şi am renunţat la funcţia de preşedinte. Dar nu am plecat din UFD. Apoi, în anul 2003, atunci când dreapta se unifica în jurul PNL, UFD a fuzionat, la propunerea mea,  cu PNL. Nu am intrat în PNL de dragul niciunuia dintre liderii săi, în mod special, ci din convingerea că dreapta românească trebuie unificată şi lipezită ideologic, singura capabilă să înlocuiască supremaţia, exprimată sub diverse forme, a Frontului Salvării Naţionale, a tuturor  jumătăţilor de măsură şi populismelor cu care acesta îi pricopsise pe români.

Traseul meu politic, din 1990 şi până astăzi a fost lipsit de orice ambiguitate. E destul să lecturaţi discursurile mele parlamentare sau articolele (unele adunate în volum) de atunci şi până acum.  Ca membru al unui partid, chiar atunci când mi-a fost greu, am fost neîndreptăţit sau  copleşit de disperare, nu am căutat soluţii individuale, ci colective. Chiar dacă oportunităţile individuale nu au lipsit.

Orice se poate spune despre viaţa mea, numai că a fost monotonă nu. Am fost purtat de idealuri, uneori până la nesăbuinţă, şi asta se plăteşte. Am trecut prin situaţii limită, inclusiv în perioada de când sunt membru PNL. De fiecare dată colegii din PNL m-au susţinut cu o solidaritate emoţionantă care a dovedit că au mai mare încredere în mine decât în oricare dintre delatorii mei. Dintr-un anumit punct de vedere, povestea vieţii mele a fost complicată, plină de neprevăzut, de disperări şi extaze, din alt punct de vedere, al coerenţei, e uşor de povestit, poate încăpea într-un singur cuvânt.

Suntem în faţa unui moment dificil. PNL a luat unele decizii dramatice. Ca în orice situaţie de acest fel, când PNL a luptat pe mai multe fronturi, există riscul fracturilor. Liberalismul a trecut prin asta de mai multe ori, uneori până la limita rezistenţei. De fiecare dată a rezistat.

Eu împărtăşesc ideea că PNL trebuie să se reformeze. Am prezentat încă de la congresul din 2010 un document care se intitula “Dreapta ca sinteză doctrinară” în care vorbeam despre reformă, despre “un liberalism post-integrare”. Eu sunt un om de dreapta. Pentru dreapta, evoluţia organică, anume legarea tradiţiei de modernitate, este un principiu fundamental, prea puţin respectat, din păcate, în neorânduiala românească a ultimului secol. De aceea nu ştiu dacă reformarea liberalismului este înlesnită mai degrabă de formarea unui nou partid, decât de reîmprospătarea celui care există de mai bine de un secol.

Trecerea de la un partid la altul, chiar dacă cel de-al doilea abia se naşte, chiar dacă ambele au aceeaşi doctrină, nu este o decizie uşoară. Un partid nou presupune oameni vechi şi oameni noi. Poate că nu toţi oamenii vechi şi-au dobândit rănile politice pe câmpul de luptă, în bătălii jertfelnice ori glorioase. Poate că nu toţi oamenii noi sunt şi proaspeţi. Suntem într-un moment în care e mai bine să construieşti începând cu temelia, decât începând cu acoperişul.

Şi acum, în ce mă priveşte, continuând mărturisirile de mai înainte.  Nu mă simt pregătit să schimb cărarea vieţii mele, aşa bătătorită cum a fost ea. Şi mai cred că adevăraţii oameni de dreapta sunt prea puţini ca să-şi permită luxul de a se părăsi unii pe alţii.

 

 

812 Responses to “Nu e uşor să fii liberal în ziua de azi”

  1. Filip g spune:

    Intre MRU,Predoiu si Crin.Care ar fi cel mai bun candidat impotriva candidatului USD?

  2. tudor spune:

    Adam,

    apropos:
    care este cauza liberala?
    spune mi trei idei!

  3. tudor spune:

    crin, dar pina in toamna ar putea pierde locul doi.

  4. Adam Mares spune:

    @filip g
    Crin.

  5. Kronstadt an der Graft spune:

    Să-l votăm pe Crin dară. De ce? D-aia, că a stat ca o plantă în vârfu senatului în timp ce Ponta se ținea de poante și spărgea ministere, șterpelea justiția, dădea mâna pe furiș cu Băsescu, iar când Crinuleț al nost a simțit că sau întețit fluierăturile din tribună s-a supărat și și-a scos echipa de pe teren. Bun, vorba Cristinei, care sunt următorii trei pași pentru revenirea liberalilor în ringul politic?

  6. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ Filip G

    daca candidatul PSD are 70% crezi ca mai conteaza cine candideaza contra lui?

  7. Pacala spune:

    Crin vs ponta sau crin vs oprescu, in tur 2. Castiga la ponta,.pierde la oprescu

  8. Adam Mares spune:

    @tudor
    Liberalismul, cu tot ce presupune el. Vrei sa-ti spun masuri liberale concrete? Alea erau si in programul USL, dar erau doar cu numele.

  9. tudor spune:

    Brasoave

    N a stat ca o planta, te rog ….
    I au dat de lucru … constitutia sanki!
    Saracul Crin, chiar a halit momeala, ca un guvid!

  10. tudor spune:

    Pacala

    mi e teama ca in acest moment pierde la ponta, dar ponta nu va candida.

  11. Adam Mares spune:

    @tudor
    Plus ca eu nu suport PSD-ul, e un partid toxic.

  12. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ tudor

    :D

    si cu constitutia asta… am pus atunci o singura intrebare, la care bineinteles ca n-am primit raspuns plauzibil: cind cvorumul e 50% cum mama naibii faci referendum ? Nu s-a obtinut mobilizare de 50% nici cind toata lumea era isterizata impotriva lui basescu….

  13. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ am

    ordinea preferintelor mele e invers:

    psd inaintea celor din pdl sau alte aripi similare…

  14. Filip g spune:

    Ce nu intelegeti voi e faptul ca votantii nu pleaca odata cu parlamentarii de la un partid la altul.
    Putina logica explicata in teren de genul nu-i bine sa dai toata puterea unui grup,in doua luni garantez ca procentele lui Crin vor fi altele.Nu vorbesc de propaganda politica cu Referendumul lipit de fruntea PSD frati de guvernare cu UDMR

  15. Kronstadt an der Graft spune:

    Stați așa copii și frați, că veni anul 2014! Și nu știu zău dacă economia românească o să mai meargă ca anul trecut. Că până una alta merge în trei bujii, Dacia, Ford și agricultura. Dacă una din astea dă rateuri s-a dus exportul și să vezi buze unflate după aia. Și apoi parcă-l văd pe cotrocean cum scoate capul și-l porcăie pe Ponta de nu se vede. Atunci dacă liberalii ar avea terminată reorganizarea și rândurile consolidate s-ar putea alege cu ceva.

  16. emi spune:

    Dacă vă daţi firma pe mâna lui Kuki luaţi-vă la revedere de la afacere. O va înscrie (firma) la Bursă şi o va face pierdută (firma) în doi timpi şi trei mişcări:
    http://jurnalul.ro/special-jurnalul/urmeaza-tariceanu-28199.html

  17. tudor spune:

    Adam

    sunt cel mai mare antifesenist si antipesedist pe care l cunosc.
    de aia nu il iert pe crin: nu trebuia sa se pupe cu parsivel, ci sa faca o alianta guvernamentala la rece , pragmatica, etc
    adica profesionalism si nu sentimentalisme de doi bani : fundamentul usl este in primul rind marea prietenie care ne leaga …”

    cum sa fii mare prieten cu un pesedist?

  18. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ Filip G

    azi crin si pnl sunt atit de jos incit ma tem ca toate greselile din lume daca le face psd … nu e de-ajuns sa recupereze. Plus ca esecul iminent de la europarlamentare va accentua tendinta negativa a lui crin…

  19. Adam Mares spune:

    Kronstadt an der Graft
    Asa, da, imi place tipul asta de gandire. :-) Sanse exista, depinde doar de liberali sa le fructifice.

  20. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ kronstadt

    estimarile fmi pentru noi in anul 2014 sunt de 2.2% si in 2015 de 2.5%…

  21. Adam Mares spune:

    @tudor
    Te inteleg perfect!
    Si Tariceanu cum de e prieten cu Ponta? :-)

  22. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ kronstadt

    care reorganizare, aia de care inca nu s-au apucat ?

  23. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ kronstadt

    cu echipa asta rezultatul o sa fie acelasi, ca in bancul ala cu soldatul si politistu

  24. Adam Mares spune:

    @emi
    Am dat si eu un link despre “afacerea” asta.
    Paul Miclaus a fost consilierul lui VV la minister. :-)

  25. tudor spune:

    proasta proasta, dar vad ca a gasit un text din 2006 si l plimba pe aici.
    legatura dintre continutul articolului si ce comenteaza ea tine de noaptea mintii.

  26. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ tudor

    :D

  27. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ tudor

    dar ai dat click ca sa verifici ! :D :D :D

    Tu esti cel care nu intelegi, ea comenteaza un articol de acum 6 zile, incearca sa-i explice cifrat lui tiberiu o chestie…

  28. Adam Mares spune:

    @tudor
    Las-o in pace, nu trebuie sa stim toti economie.

  29. Kronstadt an der Graft spune:

    @sorin gyorgyfalvi
    Ăștia de la FMI n-au luat în calcul capacitatea guvernului românesc de a-și da cu tesla în… piatra unghiulară. Parcă-i văd pe ăștia de la Renault cum o tulesc discret în alte zări pentru că vorba aia, de ce să le facem autostradă când ei ne-au promis că vor rămâne aici. Cu Fordul la fel.
    Mai mare râsul, de 25 de ani nu suntem în stare să facem un complex de autostrăzi mai acătării. Și gogoșarii ăștia politici încearcă să ne aburească că vor face și vor drege dacă-i alegem. Păi prost oi fi să mă mai gândesc că voi merge la vot? Poate să vină la guvernare și PPDD și WC că tot aia e, mai rău ca acum e greu.

  30. tudor spune:

    Adam

    nu l am auzit pe kuki sa spuna ca ar fi prieten
    si nici ca a incheiat un acord politic pe prietenie
    si nici nu mi a cerut (inca) sa l votez pe ponta

    altfel, stai fara grija, nu s vreun mare fan kuki.

    doar ca pe kuki l am auzit vorbind despre tineri performanti, despre expertiza, despre performanta, in timp ce astia se cearta pe “ba pe a ma tii”

  31. emi spune:

    Ţi-am spus că nu te întrec în prostie, dar n-ai înţeles şi continui să te minunezi… te zărişi în oglindă?

  32. Adam Mares spune:

    Desi a sustinut ca a investit pe bursa pentru ca a citit pontul in Ziarul Financiar, lucrurile stau cu totul altfel.

    NU PONT, CI CADOU. Tariceanu nu avea cum sa citeasca in presa despre actiunile pe care le-a cumparat la 9 aprilie. Si asta pentru ca statutul lor este unul cu totul special, nefacand parte din lotul tranzactionat la BVB incepand cu 7 aprilie. Cand a procedat la splitarea actiunilor Rompetrol Rafinare de la 214.220 lei la 1.000 de lei pe actiune, Rompetrol Rafinare a pastrat 17.934.701 actiuni la dispozitia societatii. La 9 aprilie, Rompetrol Rafinare scoate la vanzare 10.000.000 de actiuni RRC. Calin Popescu Tariceanu cumpara tot acest lot in aceeasi zi, la ora 12:31.30. Desi pachetul este mic pentru piata Deal, acolo se va face tranzactia si subliniem aici ca piata Deal este destinata, conform procedurii BVB nr 4.6, “incheierii tranzactiilor cu pachete mari care au fost negociate in prealabil de catre agentii de bursa”. Negocierea Tariceanu-Patriciu se consuma astfel incat si pretul este mai mic decat pe piata Regular, unde in acea zi actiunile RRC se vindeau cu 520 de lei. Tariceanu cumpara cu 500 de lei/actiune si plateste circa 5 miliarde de lei. Pierderile pentru Rompetrol sunt mai mari de 20 de lei/actiune judecand dupa faptul ca in curand pretul actiunilor ajungea la 690 de lei.

  33. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ kronstadt

    auzi pretentii la el: complex de autostrazi :D

    mie mi-ar ajunge una la 10 ani :D

    Uite, asta Transilvania stau lucrari de citeva sute de milioane de euro abandonate si total neprotejate, podul de la suplacu de barcau are doar pilonii descpoeriti pentur intemperii, 22 de milioane de euro

  34. Adam Mares spune:

    @tudor
    De ce crezi ca as crede un hot cu staif? :-)

  35. tudor spune:

    Brasoave

    Daca pleaca renault, dar nu cred, e belitasamaierti.

    Inteleg ca fordul va muta productia de fiesta la craiova din germania, in 2017..

    restul, doamne doamne.

  36. Tiberiu spune:

    Sorin
    Degeaba ii cobesti lui Crin.Ii va calca calca in picioare pe Predoiu!MRU si cine o mai fi din tabara basista.
    De ce le este frica basistilor,de Crin ,nu vor scapa

  37. Kronstadt an der Graft spune:

    @sorin gyorgyfalvi
    Da chiar, că au trecut abia 25 de ani și n-a fost timp că eram ocupați cu matrozu.

  38. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ tiberiu

    predoiu n-o sa fie pe-acolo, si nici mru… dar o sa fie prietenul tau s.oprescu…

  39. tudor spune:

    adam

    hotul trebuie dovedit,
    apoi,
    prefer sa ma fraieresca un domn, decit un nu vreau sa spun ce.

  40. Adam Mares spune:

    @tudor
    Ti-ar cere acum si sa-l pupi in fund pe Ponta! :-) lumina socialista, educata, nu-i asa, la scoala “maestrilor” Iliescu si Nastase. :-)

  41. Adam Mares spune:

    @tudor
    Tariceanu e liber din alte motive, nu ca n-ar putea fi dovedit. Nu e cazul sa-ti spun tie cum e cu “justitia independenta”.

  42. Adam Mares spune:

    Nu mai spun ca trebuia sa fie si el de manutza cu VV in chestiunea cu subminarea economiei nationale. Dar uite ca el n-a fost, ca e un “domn”.

  43. tudor spune:

    Aia de la psd sunt mai buni politicieni decit noi, au experti platiti, au si printre ei analisti buni si, in plus, la ei nu ia ponta deciziile de capul lui, cum face crin la liberali (decizia iesirii de la guvernare era luata de crin dinainte de bepeneurile alea – cind a zis despre ponta “chelner” mi a devenit clar ca i s a rupt (alianta, desigur)).

    Prin urmare, nu stim pe cine vor scoate in fata la prezidentiale.

    Oprescu este tocit.

  44. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ all

    uite cum stam noi sa socotim nimicuri!

    Rusia desfasoara trupe in Crimeea, NATO e obligata sa apere ukraina in baza unui acord pentru distrugerea arsenalului nuclear… si s-ar putea sa ne trezim miine ca e al 3-lea razboi mondial!

  45. cris spune:

    @ tudor

    daca turul doi ar fi crin vs tariceanu cu cine ai vota?

  46. Tiberiu spune:

    Oprescu nu-i ajunge lui Crin nici pe o masea.
    Crin l-a spulberat si pe base la confruntarea 1:1 din 2009,insa acum Crin are un spor de valoare de 300% fata de 2009.
    Crin cu miscarea lui surpriza i-a lasat acum pe toti masca.
    Toti vad, nimeni nu pricepe nimic.Nici marele Nastase nu pricepe nimic si spune ca parasirea USL este cea mai proasta varianta pentru PNL.Basistii fireste jubileaza ca niste cretini patologici ce sunt.
    Voi sunteti niste manipulatori basisti de 2 bani.ZERO la credibilitate.

    .

  47. tudor spune:

    Adam

    ramine de vazut, deocamdata celalalt s a dat in stamba.

    crin antonescu se pozitioneaza foarte gresit, iar adversarii lui si au dat seama; doar el si expertii lui nu inteleg.

    anume:
    in acest moment oamenii nu il detesta neaparat pe basescu (pe persoana fizica), tendinta care se va accentua pina la alegeri

    oamenii vor vota nu impotriva lui basescu, ci impotriva unui presedinte gen basescu : certaret, contradictoriu, pricinos, flecar, care nu onoreaza solemnitatea incumbata de functie .

    sprijinit de psd, sau cu un psd neaflat in competitie, devenea presedinte, in ciuda celor de mai sus.
    acum e deja pierdant.
    astia il vor provoca in continuare, iar el le va face jocul, ca dovada ca nu intelege nimic.

    impactul public al lui tariceanu a fost surprinzator de puternic pentru mine, tocmai din cauza asta: batz in cur, vorbeste apasat, calm, despre chestiuni importante si nu despre bapeamatii.
    te ai prins?

    nu te lua dupa ce scrie pe net, toate partidele au divizii de postaci pe care le activeaza in momente de criza – si pnl ul are la sediu vreo 40 – 50 de calculatoare special destinate.
    li se pun la dispozitie texte, ziare, sloganuri, tot