Tema zilei – 29 noiembrie 2010: “Adevarata sarbatorire a Marii Uniri ar fi Reintregirea Tarii”

Eu sunt un unionist incurabil. Cred ca, asa cum cele doua Germanii s-au unit, cum Vietnamul de Sud si cel de Nord au devenit o singura republica, asa cum, nu peste multa vreme, si cele doua Corei se vor alipi, Romania si Republica Moldova vor fi intr-o buna zi, un singur stat. Ar fi trist ca poporul roman sa ramana singurul pe lumea aceasta sfartecat de  granite artificiale. Pana cand Moldova nu va redeveni parte a Romaniei, ranile celui de-al doilea razboi mondial si ale razboiului rece nu se vor fi vindecat intru totul.

Idealul reintregirii, din pacate, nu face parte din dezbaterea publica romaneasca. Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a adaugat Prutului inca o frontiera intre cele doua tari. Apropierea dintre Romania si Moldova nu este vazuta cu ochi buni la Bruxelles. Aderarea Romaniei la spatial Schengen este conditionata de securitizarea sporita a frontierei noastre cu Moldova. Moldovenii au nevoie de viza pentru a calatori in Romania, iar acordarea cetateniei romane este ingreunata de diverse proceduri. Eu insumi m-am confruntat cu aceasta atitudine a Comisiei Europene atunci cand, proaspat candidat la postul de comisar European, a trebuit sa dau socoteala la Bruxelles pentru o declaratie din Senat in care imi exprimam speranta ca cele doua tari vor fi, in baza principiul autodeterminarii popoarelor, una singura.

Relatiile de natura culturala si economica intre cele doua state romanesti sunt sporadice. In Ardeal romanii nu vorbesc de unirea cu Moldova, pentru a nu da apa la moara maghiarilor in dorinta lor de unire cu Ungaria. Dupa opinia mea, nu exista similitudine intre cele doua aspiratii, nici in ce priveste legitimitatea, nici in ce priveste conditiile concrete. Faptul ca Transilvania s-a aflat sub dominatie maghiara, nu creeaza Ungariei drepturi asupra pamanturilor romanesti. Moldova, in schimb, chiar si atunci cand s-a aflat sub dominatie straina, a fost parte a spatiului romanesc. Avem aceeasi limba, aceleasi obiceiuri, aceeasi cultura si aceeasi istorie. Ne despart anumite evolutii ale istoriei recente si ne instraineaza lipsa de determinare a clasei politice.

Idealul reintregirii politice intre Romania si Republica Moldova trebuie insotita de unitatea spirituala cu toti romanii din vecinatatea frontierelor, din Bucovina de Nord, din Tinutul Hertei, din Valea Timocului, de la Gyula ori din Muntii Pindului. 

In anul 1991poporul roman a pierdut o sansa istorica. Era suficient ca Parlamentele de la Bucuresti si de Chisinau sa voteze cate o Declaratie solemna privind Unirea si cele doua tari ar fi devenit una singura.Daca la Unirea Principatelor din 1859 uneltirile caimacamului antiunionist Vogoride au fost demascate, in 1991, Romania si Moldova au fost conduse de doi caimacami Vogoride, anume Ion Iliescu si Mircea Snegur, si care, in loc sa priveasca inainte, catre unitatea romaneasca, au privit inapoi, catre Moscova.

Nu e adevarat cu unirea ar complica situatia Romaniei. Chiar daca nivelul de trai este mai redus in Moldova, o piata economica mai mare, cu mai mult resurse, da mai multa putere.

In Romania, de o bucata de vreme, parca ne e frica sa fim patrioti. A vorbi despre marile repere nationale pare derizoriu, patriotismul a devenit un fel de recuzita a nostalgiilor nationalist –comuniste, mai degraba rod al frustrarilor , decat al demnitatii. E drept ca nu prea avem de ce sa fim mandri de ce se intampla azi in Romania, dar Romania nu e doar cea de astazi, e si cea care a fost , sic ea care ar putea si fie, legand traditia cu modernitatea.

Cum spuneam, eu sunt un unionist irevocabil.

33 Responses to “Tema zilei – 29 noiembrie 2010: “Adevarata sarbatorire a Marii Uniri ar fi Reintregirea Tarii””

  1. adrian spune:

    Am stat la doua hoteluri diferite la Chisinau si la nici unul dintre ele nu am putut sa vad o televiziune de stiri in romana … In plus, sunt destui acolo care isi amintesc faptul ca guvernarea romaneasca interbelica a tratat actuala RM ca pe o provincie marginala, mai rau decat a facut-o imperiul tarist de exemplu. Probabil ca e destul adevar in asta caci trebuie sa recunosc ca nu se prea vad urme ale administratiei romanesti in orasul actual, orasul istoric fiind fundamental tarist respectiv sovietic. Ori au ras sovieticii totul ori este incredibila discrepanta dintre prezenta consistenta a arhitecturii moderniste in Bucuresti dar si in alte orase comparativ cu cvasiinexistenta acesteia la Chisinau. Cu alte cuvinte investitiile de acolo fie nu s-au facut atunci fie s-au pierdut. Astfel de greseli politice se razbuna in timp. Ma tem ca epoca Iliescu abia acum va incepe sa se resimta mai clar (desi pentru unii dintre noi a fost clar mai din timp).
    Pe de alta parte, ar trebui sa avem si o oarecare politica externa ca sa putem atinge acest obiectiv. Ori asta e cam imposibil in conditiile totalei lipse de politica interna :)
    Bine ca suntem oarecum mai avansati in procesul unionist decat Coreea caci inteleg ca aia inca mai au de distrus oarece stocuri de munitie ….

  2. PAPASTRATOS spune:

    Domnule V V,
    Faptul ca sunteti un “unionist irevocabil” este o decizie a dvs. pe care, sincer, o respect. Dar,poate nici NOI nici EI nu am ajuns la un asemenea stadiu de evolutie incat sa putem infaptui acest act istoric. Poate este prea devreme raportat la ceasul istoric.

  3. Un liberal optimist spune:

    Nu-i de mirare! Uitati-va la recentele alegeri! E ca la noi: pd + psd =66%. Cei tineri alearga prin UE dupa job-uri, iar opinia publica e compusa din cei pregatiti in fosta Uniune Sovietica. Prin anii ’90 am intalnit moldoveni care ne priveau oarecum de sus: ei inca se mai considerau cetateni ai unei mari puteri. Probabil asa este si acum! Multi romani cunosc doar romana de acasa, fiind educati in limba rusa. Si Dancu a dat-o in bara cu sondajele de opinie si exit-poll-urile: a interveviat doar vorbitorii de limba romana!

    • @un liberal optimist

      Dupa 1812, cand au inceput sa se formeze orasele, ele s-au alcatuit cu rusi, populatia romaneasca era mai ales la tara, de asta la Chisinau se vorbeste atata ruseste. Dar trece cu timpul.

  4. sorin gyorgyfalvi spune:

    Doamne cit tupeu la Berca…

    Nu imi vine sa cred ca a intrat in Parlament din partea PNL…

    Nu zic eu bine cind zic ca nu ar trebui sa mai participe PNL-istii la emisiuni cu oamenii puterii ? Cu astia nu te poti bate in idei. Berca stie mai bine ca multi PD-isti ca guvernarea PNL nu se poate compara cu nicio guvernare boc, si cu toate astea nu i-i se clinteste niciun muschi pe fata cind minte cu atita nerusinare. Si stiului lui flegmatic pe care l-a invatat la perfectie de la Popoviciu si de la Petrescu, il aplica la fel ca si cum ar fi super convins de ceea ce zice. Josnic, extrem de josnic, sau, cum zicea un prieten: ultima treapta a caracterului uman.

    Din pacate PNL nu a gasit inca armele potrivite pentru lupta cu astfel de caractere, care utilizeaza dezbinarea si inocularea neincrederii in rindul celor care se uita cu mai putina atentie la scena politica.

    • @sorin

      Cand Berca nu avea din ce sa traiasca, acum vreo zece ani, un liberal i-a dat un loc de munca, sa castige o bucata de paine, Nu-l lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti.

  5. Kronstadt an der Graft spune:

    Nu vreau să dau cu paru, zic şi eu. Avem trei milioane de ţigani, un milion jumate de unguri, dacă ne unim acum cu Moldova mai prindem un milion jumate sau două chiar de ruşi, să vezi atunci cereri de federalizare. Greu, cumplit de greu cu un guvern antiromânesc.

  6. tudor spune:

    neamul romanesc se afla, la aceasta zi aniversara, in momente de grea cumpana.
    in istoria sa , in momente grele, uneori a avut sansa unor personalitati deosebite, alteori nu.
    astazi n avem motive de bucurie de ziua nationala
    nici sperante cinestiece nu prea avem

    la 1 decembrie se implinea un ideal pentru care cateva generatii au lucrat cu devotament si competenta

    astazi, in rolul lui Ion IC Bratianu il avem pe winston boc, iar in locul MS Ferdinand Intregitorul, traian basescu. Regina Maria , al carei prestigiu international era enorm, e interpretata de EBA.

    iar dl Vosganian ne vorbeste de Unire!

    de fiecare I Decembrie imi revine in memorie 1 dec 1990, la Alba Iulia. petre roman instiga multimea sa l huiduie pe dl Coposu, iar iliescu il tragea de mana, jenatamuzat

    acum dl roman e liberal…
    nu l am auzit sa regrete …

  7. tudor spune:

    excelenta prestatia dlui VV , aseara, la tv.

    bunulsimt nu i a permis insa sa i spuna dlui berca: “domnule, sunteti o persoana fara onoare”

  8. Sfarma -Piatra spune:

    Ce reintregire domnule ministru ? Cu cine ? Cu astia care voteaza INCA ODATA pe bolsevicii militianului Voronin (cioara in lb rusa) ???
    Sint atit de cretinizati incit cred ca Basarabia e pierduta definitiv !
    Aveau o ALTA SANSA,si ei ii dau cu piciorul prin vot ! Rinoceri….

  9. lorduljohn spune:

    @sfarma -piatra

    daca cei din Basarabia care au votat cum au votat sunt rinoceri, cei din Romania care au votat cu Basescu, cum sunt? Pune-te in locul lor si si vei simti suferinta celor o sutacincizeci de ani de ocupatie ruseasca si sovietica.

    @tudor

    Diferenta este ca atunci aveam un ideal si un proiect. Astazi nu avem nici proiect, nici ideal, nici prea multe idei.

  10. tiberiu spune:

    @Sfarma-Piatra
    De ce crezi ca Romania securistului ceausist Basescu votat si revotat democratic (!) de peste 50% din alegatori are un ascendent d.p.d.v al constiintei civice fata de Moldova militianului Voronin ? Cred ca este doar o simpla iluzie .
    As spune mai degraba invers pt. ca de la o Romanie care este parte integranta a UE erau cu totul alte asteptari, fata de Moldova o tara inca aservita si manipulata de la Kremlin.

  11. lorduljohn spune:

    @Kronstadt

    Nu e imposibil. E greu cand principala caracteristica a unei guvernari e prostia si impostura. Reunificarea cu Basarabia nu e o dorinta, ci o obligatie.

  12. tiberiu spune:

    @lorduljohn
    Sunt satisfacut ca avem aceeasi opinie in chestiunea ridicata de sfarma -piatra

  13. Sfarma -Piatra spune:

    @ LordulJohn
    Domnule,nu au nici o scuza !!! Au avut ocazia PRIN VOT,sa-i trimita pe stalinistii aia criminali la WC-ul istoriei !!!
    Au uitat ca in aprilie,bolsevicii mai aveau putin si puneau mitralierele pe ei ??? Comparind cu Basescu,ai dreptate,dar totusi da-o dracului de treaba,SA-I MAI VOTEZE INCA ODATA ??? TOT PE ACEIASI STALINISTI ??? Parca e prea de tot !!!

  14. Sfarma -Piatra spune:

    @ TIBERIU
    Asa este,n-au constiinta civica nici in Romania nici in Basarabia !!!
    Sintem parte integranta a UE,dar degeaba,nu merge nimic!
    Cindva Mircea Snegur a zis ca : ,,Hai sa ne unim ! Foarte bine ! Dar ce unim ? Doua saracii ” ?
    Daca aveam un nivel de trai,nu ca in Olanda,dar macar ca Cehia,si rusii si ucrainienii si gagauzii ar fi venit alaturi de noi prin unire !!!

  15. Tiberiu spune:

    @Sfarma-piatra
    S-au lasat nemtii pacaliti de Hitler-praf au ajuns
    Si americanii s-au lasat pacaliti de Bush Junior (de doua ori !)-i-a bagat in belea financiara nu numai pe ei ci si toata lumea.
    Ce pretentie sa ai la saracii romani din care 40% traiesc inca in mediu rural in “comune primitive” (la propriu) iar restul sunt “tampitizati” de 50 de ani de comunism.
    Astia sunt oameni cu astia defilam , dar nici altii nu sunt mai breji !
    Trebuie insa sa speram la vremuri mai bune si ca si ai nostrii se vor destepta odata si odata.

  16. Din Craiova spune:

    Stimate d-le Vozganian,

    Este laudabil k domnia voastra va declarati un unionist incurabil..dar PNL? Cred ca PNL este partidul care s-a expus cel mai putin asupra problemei Basarabiei! Care este motivul pt care PNL (partidul Unirii) nu are niciun fel de proiect pt R Moldova? Care este motivul pt care PNL a dat (in persoana lui Mihai Gheorghiu) cel mai slab si mai indiferent secretar de stat pt romanii din afara granitelor? Care este motivul care impiedica PNL-ul sa aiba trecut in program reunificarea teritoriilor romanesti? Care este motivul pt care actualul presedinte interimar al RM (M Ghimpu) facea in 2007 anticamera la Teodor Melescanu (informatia este sigura)? Care este motivul pt care PNL in loc sa sprijine AIE a sprijinit fantomaticul PNL din RM (liderul acestui partid a fost in perioada URSS traducator in Cuba)?
    Care este motivul pt care eurodeputatii PNL (ceceptandu-l pe Cristian Busoi) nu au vorbit niciodata de problema Basarabiei in PE?
    In final, intrebari ar mai fi, actualu PNL mai este continuatorul idealurilor pt care Bratieni, Eugeniu Carada, Contantin C Angelescu, etc au sacrificat totul?

  17. Sfarma -Piatra spune:

    @TIBERIU
    Stimate dom’le Tiberiu,vremurile alea mai bune de care spune-ti,nu cred ca vor veni niciodata !
    Romania a pierdut prea multe trenuri ! Ultimul tren pierdut era pe directia UE! Sintem in el da’ stam in picioare,PE CULOAR !!!

  18. lorduljohn spune:

    @sfarma-piatra

    Esti optimist. Eu cred ca stam ascunsi in toaleta, pentru ca nu avem bilet. Pe de alta parte sa nu glorificam prea mult aderarea la UE. Exista avantaje si dezavantaje. Oricum, in viata, toate au un pret care trebuie, mai devreme sau mai tarziu, platit.

  19. RM spune:

    Sunt roman din Republica Moldova. Doresc ca Unirea sa se produca (democratic). Torusi, aici in RM, unii politicieni au tendinta de a pune la indoiala constiinta de roman (PCRM, PD si multe altele), eu consider acest lucru o ofensa la adresa mea. Persista si asocieri de tipul roman=fascist, extremist, etc. care sunt “urme” ale propagendei sovietice. Or, prin faptul ca ma consider roman eu nu sunt impotriva altor etnii din RM: ucrainieni, rusi, gagauzi, bulgari, romi, etc.
    Dupa parerea mea, trebuie sa fie promovat adevarul in RM, ca majoritatea cetatenilor (mai ales la sat) sa constientizeze ca regimul sovietic a fost unul de ocupatie, criminal; iar moldovenii ca popor diferit de romani este o “inventie” a NKVD-ului. Odata adevarul istoric inteles corect, nostalgia dupa URSS fiind stearsa, se va putea vorbi de Unire.
    1 decembrie – sarbatoarea tuturor romanilor, oriunde s-ar afla.

    • @RM

      Atitudinea ta e corecta. Cred, oricum, ca odata cu emanciparea populatiei, constiinta romaneasca se va intari. Problema e ca nu putem sa ne unim decat in interiorul UE, iar UE nu prea agreeaza acest proiect.

  20. Sfarma -Piatra spune:

    @LordulJohn
    E buna aia cu statul in toaleta trenului !!! Perfect valabil !

  21. Kronstadt an der Graft spune:

    @VV
    Nu mă vait de unguri în general, ci de unii din ei care urmăresc cai verzi pe pereţi şi care pot crea disconfort. Cu organili noastre care stau cu urechea la burlanul vecinilor de palier, în loc să-şi facă treaba, nu m-ar mira să ne trezim cu oarece artificii neomologate prin pieţe sau parcări.