Ars politica : spalatul pe maini

 

Rezultatele administratiei nechibzuite Basescu-Boc se observa dramatic intr-una dintre cele mai delicate probleme cu care se confrunta tranzitia romaneasca : comercializarea si consumul drogurilor.

De un an incoace marile orase sunt impanzite de tot felul de “magazine de vise”, care comercializeaza tot felul de substante, de la cele de origine vegetala pana la chimicale menite sa creeze stari extatice unei generatii tinere ce simte tot mai mult alienarea si confuzia.

Deunazi, Guvernul a decis interzicerea a 36 de substante si plante asimilandu-le drogurilor. Aceasta masura a fost decisa in urma proliferarii comercializarii si consumului acestora precum si datorita efectelor nefaste tot mai vizibile asupra tinerilor.

Sa facem, insa, un mic istoric.  In anul 2009, inca din luna mai se tragea un semnal de alarma potrivit caruia fondurile alocate pentru tratamentul dependentilor de droguri sunt blocate, ceea ce va face ca in scurt timp acestia, din lipsa metadonei, sa caute din nou drogurile pe strazi. Solutia a fost gasita rapid de Guvernul Boc. Prin ordonanta de urgenta (de ce atata graba?) la sfarsitul lunii mai guvernul decidea desfiintarea centrelor de prevenire si combatere a consumului de droguri din cadrul Agentiei Nationale Antidrog si transferul acestor activitati in sarcina Ministerului Sanatatii si a Politiei.

Sa mai adaugam ca in cadrul Centrelor specializate Antidrog activitatea, desfasurata conform standardelor internationale viza atat tratamentul adictiei, cit si masuri de preventie. Consumatorii se puteau adresa acestor centre pentru a solicita tratament specializat (substitutie cu metadona si asistenta psihologica si sociala) sub imperiul pastrarii confidentialitatii, fara a necesita internare in sectii precum cele apartinand spitalelor de psihiatrie.

Exact in aceleasi zile in care se desfiinta Agentia Nationala Antidrog si se pierdeau numeroase fonduri alocate programelor coordonate de aceasta agentie, Elena Basescu, fiica presedintelui, candidata indepedenta la Parlamentul European, in dorinta de a-si atrage cat mai mult electorat din randul tinerilor, facea o declaratie surprinzatoare: “Daca ar fi sa ajung in Parlamentul European, as sustine legalizarea drogurilor usoare, cum ar fi marihuana sau iarba.” Cum aschia nu sare departe de trunchi, tatal ei, Traian Basescu i-a tinut isonul. Comisia prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România a propus “dezincriminarea consumului de droguri” pentru ” limitarea consumului de droguri ilegale şi răspândirea infecţiei cu virusul HIV”. Raportul prezentat de comisia prezidenţială este “integral asumat”, a anunţat , cu aceasta ocazie, preşedintele.

Fireste ca sub o atat de inalta obladuire, magazinele de etnobotanice au proliferat si “marfa” s-a diversificat. Fiind vorba de “etnobotanice” autorizatia pentru infiintarea magazinelor miraculoase era data de …Ministerul Agriculturii, de parca ar fi fost vorba de chioscuri Plafar. Care au fost sumele vehiculate printr-un astfel de comert, e greu sa evaluam. Dar ca el a constituit o sursa permanenta de hranire a unei administratii vorace, asta nu trebuie sa surprinda pe nimeni.

Guvernul a amintit, in sprijinul deciziei sale – altminteri oportuna – efectele negative ale consumului de droguri usoare. Dar nu cunostea Guvernul aceste efecte cu cateva luni in urma, cand familia presedintelui se intrecea in a menaja acest comert criminal? Nu are presedintele nicio remuscare ca a obladuit lucrarile unei Comisii care a concluzionat ca în mai multe oraşe ale României există deja magazine care vând produse etnobotanice cu aceleaşi efecte ca drogurile ilegale uşoare, iar “efectele lor sociale nu par a fi vizibile”? Nu stia Guvernul ca desfiintarea Agentiei Nationale Antidrog va trimite pe cei dependenti in bratele psihiatrilor, si, in fata prejudecatilor de tot felul si a batjocurii, acestia vor prefera adancirea in halucinatie decat trezirea intr-o lume care ii socoteste infractori? Cum asista Guvernul nepasator in aceste zile la vanzarile masive de droguri sub pretextul “lichidarii stocurilor” magazinelor “de vise”?

Ne spalam pe maini, pur si simplu, ba chiar ne laudam cu masurile cele bune pe care le-am luat, fara nici o stanjeneala pentru raul facut? Ca si cu alte ocazii, va intreb, domnule profesor Emil Boc, cine raspunde pentru toate confuziile, ambiguitatile si politicianismele tagmei voastre portocalii cu irizatii violet?

 

 

 

 

 

54 Responses to “Ars politica : spalatul pe maini”

  1. MARIN spune:

    Doimnule VARUJAN VOSGANIAN,

    Cu tristete trebuie sa recunoastem ca fenomenul MORTII ALBE a devenit o problema alarmanta a societatii romanesti si, asa cum bine sesizati si dvs., este regretabil ca toate aceste agravari ale efectelor acestui flagel se fac sub obladuirea onorabililor nostrii guvernanti.
    Zvonuri au aparut destule pe seama acestor magazine de comercializare a produselor etnobotanice, dar pana ce Parlamentul nu va lua decizia analizei, la modul cel mai serios, a acestor zvonuri, romanii nu vor stii nici-odata adevarul.
    Ceea ce s-a intamplat cu Agentia Nationala Antidrog (ANA) si cu Presedintele acesteia-Generalul Pavel Abraham-sunt marturia metodelor practicate de actualul Guvern care, atunci cand simte ca nu mai poate stapani un anumit fenomen, distruge tot ceea ce ar putea scoate la lumina neputinta de care da dovada sau implcarile probabile de la nivele inalte ale societatii.
    Dar, pentru a fi corecti, sa specificam ca, ANA a fost desfintata cu acordul PSD (Dan Nica fiind la acea vreme ministrul administratiei si internelor)

  2. MARIN spune:

    Domnule VARUJAN VOSGANIAN,
    FELICITARI pentru prestanta dovedita in emisiunea EDITIE SPECIALA/Realitatea FV.
    Sunteti, cu adevarat, unul din putinii adevarati mesageri ai PNL Dar, pacat ca suntem prea putini care intelegem, in mod real, mesajele dvs.

  3. tibi spune:

    D-l Basescu probabil isi va cere din nou iertare si va recunoaste ca a gresit. A recunoscut ca a gresit de nenumarate ori:
    -salariile in invatamant
    -sustinerea lui Voronin
    -cazul Pandrea
    -dizolvarea Parlamentului
    -scoala scoate tampati
    -etc,etc,etc.
    Una in plus nu conteaza. Are dreptul sa gresesca de cate ori vrea.

  4. @MARIN

    Intr-adevar, datele cu privire la amploarea consumului de droguri nu sunt cunoscute. In plus, mentalitatile nu sunt suficient de avansate pentru a permite integrarea sociala a persoanelor aflate in tratament. Sa nu va mire daca, dupa interzicerea celor 36 de substante si plante, nu vor aparea alte magazine – sau aceleasi – care sa nascoceasca alte plante si substante neinterzise inca.

  5. @ tibi

    Ai uitat-o pe aceea cu “un roman din cinci e homosexual”.

  6. Albert spune:

    Pentru a va mai descreti fruntile: MIORITA VIOLETA:

    Pe-un picior de plai,
    > La Izvor, pe Splai,
    > Iată vin la vale
    > Pentru confruntare,
    > Două siluete
    > Mândre, violete.
    >
    > Unul e Traian,
    > Baciul constăntean
    > Mergand pe furiş,
    > Şi privind cruciş.
    > Cu engleza “unsă”,
    > Si şuviţa tunsă.
    >
    > Iar celălalt e,
    > Lider PSD.
    > Familist convins,
    > Prostănac distins,
    > Care bea şampanii
    > Când il bat duşmanii.
    >
    > Se strânse Băselu’
    > Şi cu tot cartelu’
    > Şi se tot vorbiră
    > Şi se sfatuiră
    > Pe l-apus de soare
    > Fix la confruntare
    > In seara senină
    > Şi cu lună plină,
    > Să-i pună lui Geoană,
    > Sare drept pe rană.
    > Şi să-i dea incet
    > Flăcări violet.
    >
    > Şi cum se gândiră
    > Indată porniră.
    > După doar o tură
    > Pe Geoană-l făcură
    > Una-cu-pamântu’,
    > Că s-a dus la Vântu.
    > Şi cu tot cu Crinu’
    > El pierdu scrutinu’.
    >
    > Imbătat cu suc,
    >
    > Victor Hrebenciuc
    >
    > Vine si declară
    >
    > Că atunci, joi seară
    >
    > S-au aprins încet
    >
    > Flăcări violet,
    > Luminând în şoapte
    > Un mandat de-o noapte
    >
    > De această dată,
    > Foarte revoltată,
    > Mihaela Geoană
    > Ca o primă-doamnă
    > Declară că ştie
    > Că a fost magie
    > Acuzând frenetic
    > De-atac energetic.
    >
    > Căci soţul iubit
    >
    > Atunci i-a şoptit:
    > “Au, dragostea mea,
    > M-a pişcat ceva”.
    >
    > Şi o tară-ntreagă
    > Nu poa’ sa-nţeleagă,
    > Care vrăjitoare
    > Ar putea fi-n stare
    > Să facă magie
    > La preşedinţie.
    >
    > Băsescu declară
    > Ca să ştie-o ţară:
    > “Vinovat mă fac
    > De acel atac.
    > Avea Boc la el
    > Patru Duracell
    > Şi m-a sfătuit
    > Ca să le inghit
    > C-o să-mi dea vigoare,
    > Pentru confruntare.
    > Dar era prea mult,
    > C-am mâncat iaurt.
    > Şi vrând sa le-ascund
    > Le-am băgat in fund.
    > (Şi-acum d-asta par
    > Şi eu găozar).
    > Şi-ntr-un plin avânt,
    > Am scăpat un vânt
    > Plin de energii,
    > De la baterii
    > Ce-a purtat incet
    > Flăcări violet,
    > Ce-atarnau cu greu
    > Prin-prejurul meu.
    >
    > Si cand a simţit
    > Geoană s-a oprit,
    > A oprit cuvântu’
    > Că îi place …”Vantu’..”.
    >
    > Din acel moment
    > N-a mai fost atent
    > Doar puţin surprins
    > Fiindcă l-am invins.
    > Tre’ să spun cinstit
    > N-aş fi reuşit
    > Fără-al meu secret:
    > …..Flăcări violet!”

  7. MARIN spune:

    Domnule VARUJAN VOSGANIAN
    Pana la finele anului 2008 s-au intocmit rapoarte privind consumul de droguri
    Accesati urmatorul link: http://www.ana.gov.ro/rom/raportana2008.html

    Pe site-ul ANA se gasesc si alte informatii interesante,dar numai pana la finele lui 2008

  8. tibi spune:

    @Varujan Vosganian
    Greseala asta cu homosexualii nu tin minte sa o fi recunoscut-o.
    O fi considerat ca trece neobservata.Desi s-ar putea sa creada ca are dreptate.

  9. tibi spune:

    @Albert
    Deci Basescu a recunoscut si greseala asta:ca el e vinovat de atacul flacarii violete.

  10. maca spune:

    @d-l Vosganian,
    Pe langa aceste produse “de vise” au aparut si o larga gama de bauturi energizante, unele foarte puternice, cu continut exagerat de cofeina, la pet de 2 litri la pret de 12-13 RON, care i-ti dau “aripi”. Cred ca si cofeina ar putea fi coonsiderata o substanta periculoasa pt sanatate, mai ales daca ajunge pe mana minoriilor.

    • @maca

      Sa nu exageram cu cafeaua. Dar sunt convins ca vor aparea alte substante, neinterzise inca, si comertul va continua infloritor. Cum e acum, de pilda, cand se epuizeaza stocurile, parca s-ar vinde confectii!!

  11. @ vosganian spune:

    ” In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 57 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope,

    Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

    Art. 1. – Se aproba Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope, prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.

    PRIM-MINISTRU
    CALIN POPESCU-TARICEANU (PNL)

    Contrasemneaza
    ———————–
    Ministrul sanatatii publice, (PNL)
    Vlad Anton Iliescu
    secretar de stat

    Ministrul agric. padurilor si dezv rurale (PNL)
    Dan Stefan Motreanu

    Ministrul economiei si comertului (PNL)
    Varujan Vosganian

    Ministrul finantelor publice
    Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu (PNL)
    ——————————–
    Bucuresti, 22 decembrie 2006.

  12. Bibliotecaru spune:

    Cât pe ce să scriu despre abluţiune… renunţ pentru că este prea lung. :D
    Dar vreau să se ştie că am fost tentat de o comparaţie Pilat din Pont Emil Boc. :)

  13. Livia spune:

    Eu vreau sa interzica menta.

  14. Barosanul spune:

    Domnule Vosganian,

    Suparat nu pot sa fiu pe Dumneavoastra, numai frustrat de situatia din tara la care si PNL-ul a avut si are o contributie importanta.

    Am mai spus-o pe blog, daca critic si va critic

    -in primul rind il critic pe senatorul Vosganian, care e un om nemaipomenit si il apreciez foarte mult dar vreau sa faca si mai mult.
    - pentru ca va apreciez prin modul in care incercati sa reformati PNL-ul alaturi de Dl Antonescu si ceilalti, iar prin critica nu fac decit sa-mi exprim un punct de vedere, poate acid, care sa va tina in alerta.
    - pentru ca, momentan, consider ca PNL este singurul partid care POATE scoate Romania din situatia jalnica, dar asta daca evita mocirla in care se afunda celelalte forte politice.

    De lingusit poate ca sunt atitia care sa o faca.

  15. Barosanul spune:

    @ Cris

    Multumesc frumos, esti un avocat pe cinste. Trebuie sa-ti fac Cinste!

  16. CAND IL VOI DECONSPIRA PE DEPLIN PE BASESCU TRAIAN,FATA DE ABUZURILE REALIZATE FAT DE MINE IN PRINCIPAL PRIN CELE DPUA DESFACERI ALE C.M.I. DIN ANUL 2001 SI ANUL 2003,ACESTA ISI VA LUA MANA DE PE INFRACTORUL PD ADRIAN IORDACHE,CARE VA RAMANE SUB PROTECTIA VICEPRIMARULU8I RAICU SI A PD-ULUI !!!

    Comisia de Aplicare a Legii 10 din Bucuresti: evolutia componentei
    Prima componenta a Comisiei de aplicare a legii 10 este una sonora:

    PRESEDINTE:
    TRAIAN BASESCU- Primarul General al Municipiului Bucuresti
    MEMBRII:
    BOGDAN SOSOACA- Director General- Directia Generala de Investitii si Achizitii Publice
    ADRIAN BOLD- Arhitect Sef al Municipiului Bucuresti
    ANA SANDU- Consilier Juridic- Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie
    CECILIA MANOLESCU- Consilier Juridic- Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie
    ELENA NASTASE- Inspector de specialitate- Directia Generala de Administrare a Fondului Imobiliar
    - Notar
    SECRETAR: DIANA MITROI- Inspector de specialitate- Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie

    Dupa cateva luni, Basescu face un pas inapoi si iese din componenta comisiei:
    MEMBRII:
    BOGDAN SOSOACA – Director Executiv al Directiei Investitii si Achizitii
    ANA SANDU – Director Directia Juridica, Legislatie
    CECILIA MANOLESCU – Sef Birou – Directia Contencios
    VASILE CHIRILA – Director Directia Administratie Publica
    ANDREI VLADESCU – Inspector de specialitate- Directia patrimoniu, evidenta proprietatii, cadastru
    DIANA MITROI – consilier juridic- Directia juridica, legislatie

    Intra in scena si AFI:
    MEMBRII:
    BOGDAN SOSOACA – Director Executiv al Directiei Investitii si Achizitii
    LUMINITA MIHUTU – Director General AFI
    ANA SANDU – Director Directia Juridica, Legislatie
    CECILIA MANOLESCU – Sef Birou – Directia Contencios
    VASILE CHIRILA – Director Directia Administratie Publica
    ANDREI VLADESCU – Inspector de specialitate- Directia patrimoniu, evidenta proprietatii, cadastru
    DIANA MITROI – consilier juridic- Directia juridica, legislatie

    Se schimba un membru din Comisie:
    MEMBRII:
    BOGDAN SOSOACA – Director Executiv al Directiei Investitii si Achizitii
    ANA SANDU – Director Executiv Adjunct al DJCL
    LUMINITA MIHUTU – Director General AFI
    CECILIA MANOLESCU – Sef Serviciu – DJCL
    VASILE CHIRILA – Director Directia Administratie Publica
    MIHAELA LINCA – Sef Serviciu Directiei Patrimoniu, Evidenta Proprietati Cadastru
    DIANA MITROI – Sef Serviciu – DJCL

    Pleaca Vasile Chirila, prietenii stiu de ce!
    MEMBRII:
    BOGDAN SOSOACA – Director Executiv al Directiei Investitii si Achizitii
    ANA SANDU – Director Executiv Adjunct al DJCL
    LUMINITA MIHUTU – Director General AFI
    DIANA MITROI – Sef Serviciu – DJCL
    ANDREI CRECI – Sef Serviciu – DJCL
    CECILIA MANOLESCU – Sef Serviciu – DJCL
    MIHAELA LINCA – Inspector in cadrul Directiei Evidenta Imobiliara si Cadastrala

    :
    PRESEDINTE:
    LUDOVIC ORBAN – Viceprimar General al Municipiului Bucuresti
    VICEPRESEDINTE:
    DUMITRU STANESCU – Secretar General al Municipiului Bucuresti
    MEMBRII:
    BOGDAN SOSOACA – Director Executiv al Directiei Investitii
    LUMINITA MIHUTU – Director General AFI
    ANA SANDU – Director Executiv Adjunct al DJCL
    CECILIA MANOLESCU – Sef Serviciu – DJCL
    DIANA MITROI – Sef Serviciu – DJCL
    ANDREI CRECI – Sef Serviciu – DJCL
    MIHAELA LINCA – Inspector in cadrul Directiei Evidenta Imobiliara si Cadastrala

    Ultima compozitie din mandatul lui Videanu (din 06.07.2007 pana la 09.08.2008):
    PRESEDINTE:
    ANA SANDU – Director Executiv Adjunct al DJCL
    MEMBRII:
    MARIA MOTA – Consilier Cabinet Primar General
    CECILIA MANOLESCU – Sef Serviciu – DJCL
    DIANA MITROI – Sef Serviciu – DJCL
    SECRETAR:
    ANDREI NICOLAE CONDOVICI

    IN AFARA DE OAMENII AFLATI IN SPATE,(IORDACHE ADRIAN,ANDREICRECI),Acestia sunt oamenii direct raspunzatori de intarzierea aplicarii legii 10 in Bucuresti pana la venirea lui Oprescu. Sau mai corect spus de aplicarea ei dupa bunul lor plac. Aici si aici gasiti ultimele doua modificari ale componentei comisiei.
    Mai jos gasiti link-uri catre dispozitiile prin care s-a schimbat compozitia comisiei:
    Dispozitia 630/2001
    Dispozitia 1099/2001
    Dispozitia 1434/2001
    Dispozitia 706/2002
    Dispozitia 199/2004
    Dispozitia 1082/2005
    Dispozitia 954/2007
    ________________________________________
    DISPOZITIE 630 din 19/02/2001
    ________________________________________
    DISPOZITIE 630 din 19/02/2001
    PRIVIND ANALIZAREA NOTIFICARILOR PERSOANELOR INDREPTATITE SI STABILIREA MASURILOR REPARATORII DE RESTITUIRE IN NATURA A IMOBILELOR SAU PRIN ECHIVALENT
    EMITENT : Primar General

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPOZITIE

    Avand in vedere Nota 1501/ 2001 a Directiei generale juridic- contencios si legislatie;
    Vazand prevederile Legii nr. 10/ 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989;
    In temeiul art.48(1) din Legea nr. 69/1991 privind administratia publica locala, republicata;
    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPUNE:
    Art.1. Se constituie comisia municipiului Bucuresti pentru analizarea notificarilor persoanelor indreptatite si stabilirea masurilor reparatorii de restituire in natura a imobilelor sau prin echivalent, in urmatoarea componenta:
    PRESEDINTE: TRAIAN BASESCU- Primarul General al Municipiului Bucuresti

    MEMBRII: BOGDAN SOSOACA- Director General- Directia Generala de Investitii si Achizitii Publice
    ADRIAN BOLD- Arhitect Sef al Municipiului Bucuresti
    ANA SANDU- Consilier Juridic- Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie
    CECILIA MANOLESCU- Consilier Juridic- Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie
    ELENA NASTASE- Inspector de specialitate- Directia Generala de Administrare a Fondului Imobiliar
    – Notar
    SECRETAR: DIANA MITROI- Inspector de specialitate- Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie
    Art.2. Comisia se va completa cu cate un reprezentant al societatilor comerciale care administreaza imobilele, care au obligatia sa prezinte date privind situatia juridica si locativa a acestora.
    Art.3. Directia de Administratie Publica, Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie, Directia Generala de Investitii si Achizitii Publice, Directia Generala de Administrare a Fondului Imobiliar vor aduce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.

    PRIMAR GENERAL,
    TRAIAN BASESCU
    BUCURESTI,
    NR. 630/ 19.02.2001

    ________________________________________
    DISPOZITIE 1099 din 05/06/2001
    ________________________________________
    DISPOZITIE 1099 din 05/06/2001
    SE CONSTITUIE COLECTIVUL OPERATIV PENTRU ANALIZAREA NOTIFICARILOR PERSOANELOR INDREPTATITE SI STABILIREA MASURILOR REPARATORII DE RESTITUIRE IN NATURA A IMOBILELOR SAU PRIN ECHIVALENT
    EMITENT : Primar General

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPOZITIE

    Avand in vedere Nota nr. 7483/28.05.2001 a Directiei generale juridic contencios si legislatie;
    Vazand prevederile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989;
    In temeiul art.68 (1) lit.”v” si art.71 (1) din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala;

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPUNE:

    Art.1. Se constituie colectivul operativ pentru analizarea notificarilor persoanelor indreptatite si stabilirea masurilor reparatorii de restituire in natura a imobilelor sau prin echivalent, in urmatoarea componenta:
    BOGDAN SOSOACA- Director General- Directia Generala de Investitii si Achizitii Publice
    ANA SANDU- Director- Directia Juridic- Legislatie
    CECILIA MANOLESCU- Sef Birou- Directia Contencios
    VASILE CHIRILA- Director- Directia de Administratie Publica
    ANDREI VLADESCU- Inspector de specialitate- Directia Patrimoniu Evidenta Proprietatii- Cadastru
    DIANA MITROI- Sef Serviciu- Directia Juridic- Legislatie
    Art.2. Dispozitia nr.630/2001 isi inceteaza aplicabilitatea.
    Art.3. Directia de administratie publica, Directia generala juridic-contencios, legislatie, Directia Generala de Achizitii Publice, Directia Patrimoniu Evidenta Proprietatii- Cadastru vor aduce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.

    PRIMAR GENERAL,
    TRAIAN BASESCU
    Avizeaza pentru legalitate
    Secretarul General al
    Municipiului Bucuresti
    Drd. ANTON PETRISOR PARLAGI

    BUCURESTI,
    NR. 1099/ 05.06.2001

    ________________________________________
    DISPOZITIE 1434 din 07/08/2001
    ________________________________________
    DISPOZITIE 1434 din 07/08/2001
    SE CONSTITUIE COMISIA PENTRU ANALIZAREA NOTIFICARILOR PERSOANELOR INDREPTATITE SI STABILIREA MASURILOR REPARATORII DE RESTITUIREA IN NATURA SAU PRIN ECHIVALENT
    EMITENT : Primar General

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPOZITIE

    Avand in vedere Nota nr. 17141/06.08.2001 a Directiei generale juridice, contencios, legislatie;
    Vazand prevederile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989;
    In temeiul art. 68 (1) lit. v si art.71(1) din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala;

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPUNE:

    Art.1. Se constituie comisia pentru analizarea notificarilor persoanelor indreptatite si stabilirea masurilor reparatorii de restituirea in natura sau prin echivalent, in urmatoarea componenta:
    BODGAN SOSOACA- Director general- Directia generala de investitii si achizitii publice
    LUMINITA MIHUTU- Director general- Administratia Fondului Imobiliar
    ANA SANDU- Director- Directia juridica, legislatie
    CECILIA MANOLESCU- Sef Birou- Directia Contencios
    VASILE CHIRILA- Director- Directia de administratie publica
    ANDREI VLADESCU- Inspector de specialitate- Directia patrimoniu, evidenta proprietatii, cadastru
    DIANA MITROI- consilier juridic- Directia juridica, legislatie
    Art.2. Membrii comisiei vor analiza dosarele si vor reformula propuneri in termen de 2 zile lucratoare de la primirea dosarului.
    Art.3. Dispozitia nr.1099/05.06.2001 isi inceteaza aplicabilitatea.
    Art.4. Directia de administratie publica, Directia generala juridica, contencios, legislatie, Directia generala de investitii si achizitii publice si Directia patrimoniu, evidenta proprietatii, cadastru vor aduce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.
    Dispozitia se va comunica si Administratiei Fondului Imobiliar

    PRIMAR GENERAL,
    TRAIAN BASESCU
    Avizeaza pentru legalitate
    Secretarul General al
    Municipiului Bucuresti
    Drd. ANTON PETRISOR PARLAGI

    BUCURESTI
    NR. 1434/ 07.08.2001

    ________________________________________
    DISPOZITIE 706 din 19/06/2002
    ________________________________________
    DISPOZITIE 706 din 19/06/2002
    MODIFICA COMPONENTA COLECTIVULUI OPERATIV PENTRU ANALIZAREA NOTIFICARILOR PERSOANELOR INDREPTATITE SI STABILIREA MASURILOR REPARATORII DE RESTITUIRE IN NATURA A IMOBILELOR
    EMITENT : Primar General

    PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI

    PRIMARUL GENERAL
    DISPOZITIA:
    Nr. 706 din 19.06.2002

    Avand in vedere cererea cererea nr. 1765/6/07.06.2002 a domnului Andrei Vladescu prin care solicita retragerea din colectivul operativ pentru analizarea notificarilor persoanelor indreptatite si stabilirea masurilor reparatorii de restituire in natura a imobilelor sau prin echivalent in baza Legii nr. 10/2001;
    Vazand Nota Directiei juridic- legislatie prin care se propune modificarea dispozitiei nr. 1434/07.08.2001;
    Luand in considerare prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989;
    In temeiul art.68 (1), lit.”v” si art.71(1) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001;

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPUNE:

    Art.1. Modifica componenta colectivului operativ pentru analizarea notificarilor persoanelor indreptatite si stabilirea masurilor reparatorii de restituire in natura a imobilelor sau prin echivalent in baza Legii nr. 10/2001, din care vor face parte:
    BOGDAN SOSOACA- Director general- Directia Generala de Investitii si Achizitii Publice;
    ANA SANDU- Director- Directia Juridic- Legislatie;
    LUMINITA MIHUTU- Director General Administratia Fondului Imobiliar;
    CECILIA MANOLESCU- Sef Birou- Directia Contencios;
    VASILE CHIRILA- Director- Directia Administratie Publica;
    MIHAELA LINCA- Sef Serviciu- Directia Patrimoniu Evidenta Proprietati Cadastru;
    DIANA MITROI- Sef Serviciu- Directia Juridic- Legislatie;
    Art.2. Directia administratie publica, Directia generala juridic- contencios si legislatie, Directia generala de investitii si achizitii publice, Directia patrimoniu evidenta proprietati cadastru, Administratia fondului imobiliar vor aduce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.

    PRIMAR GENERAL,
    TRAIAN BASESCU Avizeaza pentru legalitate
    Secretarul General
    al Municipiului Bucuresti
    Drd. ANTON PETRISOR PARLAGI

    ________________________________________
    DISPOZITIE 199 din 23/03/2004
    ________________________________________
    DISPOZITIE 199 din 23/03/2004
    SE CONSTITUIE COMISIA INTERNA PENTRU ANALIZAREA NOTIFICARILOR, FORMULATE IN TEMEIUL LEGII NR.10/2001 CE AU CA OBIECT RESTITUIREA IN NATURA A IMOBILELOR
    EMITENT : Primar General

    PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPOZITIE

    Avand in vedere Nota nr. 7857/22.03.2004 a Directiei juridic, contencios si legislatie prin care se propune infiintarea comisiei de evaluare interna pentru analizarea notificarilor ce au ca obiect restituirea in natura a imobilelor, formulate in temeiul Legii nr.10/2001;
    Luand in considerare prevederile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989;
    In baza prevederilor cap.III alin 1.1 lit a din Hotararea Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001;
    In temeiul art. 66, 68(1) lit.“v” si art.71(1) din Legea 215/2001 privind administratia publica locala;

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPUNE:

    Art.1: Se constituie comisia interna pentru analizarea notificarilor, formulate in temeiul Legii nr.10/2001 ce au ca obiect restituirea in natura a imobilelor, in urmatoarea componenta:
    BOGDAN SOSOACA – Director executiv – Directia de Investitii si Achizitii publice-membru
    ANA SANDU – Director executiv adjunct-Directia juridic, contencios si legislatie-membru
    LUMINITA MIHUTU – Director general-Administratia fondului imobiliar-membru
    DIANA MITROI – Sef serviciu-Directia juridic, contencios si legislatie-membru
    ANDREI CRECI – Sef serviciu-Directia juridic, contencios si legislatie-membru
    CECILIA MANOLESCU-Sef serviciu- Directia juridic, contencios si legislatie –membru
    MIHAELA LINCA-inspector de specialitate-Directia patrimoniu,evidenta proprietati, cadastru-membru
    Art.2: Membrii comisiei au obligatia de a verifica, analiza si de a se pronunta cu privire la solutionarea notificarilor formulate in domeniul Legii nr.10/2001, ce au ca obiect restituirea in natura a imobilelor.
    Fisele posturilor persoanelor nominalizate la art. 1 se completeaza in mod corespunzator.
    Art.3: Dispozitia nr. 706/2002 precum si alte prevederi contrare isi inceteaza aplicabilitatea.
    Art.4: Directia Administratie Publica, Directia Resurse Umane Directia Juridic Contencios si Legislatie, Directia de Investitii si Achizitii Publice, Directia Patrimoniu Evidenta Proprietati Cadastru, Administratia Fondului Imobiliar precum si persoanele nominalizate la art. 1, vor aduce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.

    PRIMAR GENERAL
    TRAIAN BASESCU
    Secretar General
    al Municipiului Bucuresti,
    Dumitru Stanescu

    Nr. 199/23.03.2004

    ________________________________________
    DISPOZITIE 1082 din 13/05/2005
    ________________________________________
    DISPOZITIE 1082 din 13/05/2005
    SE REORGANIZEAZA COMISIA INTERNA PENTRU ANALIZA NOTIFICARILOR FORMULATE IN TEMEIUL LEGII NR. 10/ 2001
    DISPOZITIA 199/2004 ISI INCETEAZA APLICABILITATEA
    EMITENT : Primar General

    PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPOZITIE
    Nr. 1082 din 13.05.2005

    Avand in vedere Nota nr. 264/2005 a Directiei Juridic, Contencios si Legislatie prin care se propune reorganizarea Comisiei interne pentru analiza notificarilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001;
    Luand in considerare prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989;
    In baza Cap. III alin. 1.1 lit. a din Hotararea Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001;
    In temeiul art. 66, 68(1) lit. “v” si art. 71(1) din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala cu modificarile si completarile ulterioare;
    PRIMARUL GENERAL
    DISPUNE :
    Art. 1 – Se reorganizeaza Comisia interna pentru analiza notificarilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001 in urmatoarea componenta:

    Presedinte
    Vicepresedinte
    Membrii:
    - domnul Ludovic Orban
    - domnul Dumitru Stanescu
    - domnul Bogdan Sosoaca
    - doamna Luminita Mihutu
    - doamna Ana Sandu
    - doamna Cecilia Manolescu
    - domnisoara Diana Mitroi
    - domnul Andrei Creci
    - doamna Mihaela Linca - Viceprimar General al Municipiului Bucuresti;
    - Secretar General al Municipiului Bucuresti;
    - Director Executiv al Directiei de Investitii;
    - Director General A.F.I.;
    - Director Executiv Adj. al D.J.C.L.;
    - Sef serviciu in cadrul D.J.C.L.;
    - Sef serviciu in cadrul D.J.C.L.;
    - Sef serviciu in cadrul D.J.C.L.;
    - Inspector in cadrul Directiei Evidenta Imobiliara si Cadastrala

    Art. 2 – Membrii Comisiei au obligatia de a verifica, analiza si de a se pronunta cu privire la solutionarea notificarilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001.
    Fisele posturilor persoanelor nominalizate la art. 1, precum si D.P.G. nr. 575/2004 se completeaza in mod corespunzator.
    Art. 3 – Dispozitia nr. 199/2004 precum si alte prevederi contrare isi inceteaza aplicabilitatea.
    Art. 4 – Directia Administratie Publica, Directia Resurse Umane, Directia Juridic, Contencios si Legislatie, Directia de Investitii, Directia dr Achizitii Concesionari si Contracte, Directia Evidenta Imobiliara si Cadastrala, Administratia Fondului Imobiliar precum si persoanele nominalizate la art. 1 vor duce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii

    PRIMAR GENERAL
    ADRIEAN VIDEANU Secretar General al
    Municipiului Bucuresti
    DUMITRU STANESCU

    DUMITRU STANESCU SI TRAIAN BASESCU FOST AGENTI AI SECURITATII!!!
    DISPOZITIE nr. 954 din 6/07/2007
    joi, 29 ianuarie 2009
    Mircea Raicu, viceprimar Bucuresti
    Mircea Raicu este viceprimar Bucuresti, potrivit Cotidianul. Prin urmare sotia sa isi va demisia din functia de director al Directiei Operatiuni din Primaria Municipiului Bucuresti.

    Noul viceprimar al Capitalei este Mircea Raicu
    28 Ian 2009

    Consilierii generali l-au ales miercuri pe Mircea Raicu, membru PDL, viceprimar al Capitalei.

    Mircea Raicu l-a avut contracandidat pe Dan Meran, de la PNL, dar a câştigat în faţa acestuia cu 39 de voturi la 11. Două voturi au fost anulate. Raicu a candidat după ce, în urmă cu câteva săptămâni, Răzvan Murgeanu şi-a dat demisia din funcţia de viceprimar la Primăria Capitalei şi a plecat secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. Celălalt viceprimar este Robert Ionescu (PNG).

    Mircea Raicu a fost director la REBU până anul trecut, în primăvară, apoi consilier PDL. El a declarat că va continua proiectele de infrastructură ale fostului primar Adriean Videanu, printre care şi pasajul Basarab, întrucât ele se află în subordinea lui.
    Publicitate

    De asemenea, noul viceprimar a precizat că în două săptămâni îşi va rezolva problema de conflict de interese în care se află din cauza faptului că soţia sa, Ioana Raicu, este momentan director al Direcţiei de Operaţiuni din cadrul Primăriei Capitalei şi a spus că aceasta îşi va da demisia.(A.E.)

    ANUNŢ

    Primăria Municipiului Bucureşti scoate la concurs următorul post vacant din cadrul Direcţiei Generală Operaţiuni – Direcţia Integrare Europeană:
    Compartimentul Consultare şi Comunicare:
    • consilier, clasa I, grad profesional principal – 1 post
    Proba scrisă a concursului se va desfăşura în data de 13.10.2009 la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, ora 10.00, iar interviul va avea loc în data de 15.10.2009, ora 12.00 la acelaşi sediu.
    Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării prezentului anunţ în Monitorul Oficial, partea a III-a, la Direcţia Managementul Resurselor Umane, etajul 1, camera 104.
    Cerinţele specifice privind ocuparea posturilor se vor afişa la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, pe site-ul P.M.B. http://www.pmb.ro/
    Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 021/305.55.00 interior 1226 şi 1261.
    Publicat în Monitorul Oficial în data de 11.09.2009.
    DOSARUL DE CONCURS va conţine în mod obligatoriu:
    • formularul de înscriere – se găseşte la Direcţia Managementul Resurselor Umane şi pe site-ul P.M.B;
    • copia actului de identitate;
    • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
    • copia carnetului de muncă, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
    • cazierul judiciar;
    • adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
    • declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.
    Copiile de pe certificatele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.
    Facilităţi acordate: abonament R.A.T.B.
    ANEXA
    DIRECŢIA INTEGRARE EUROPEANĂ:
    COMPARTIMENTUL CONSULTARE SI COMUNICARE:
    - consilier, clasa I, grad profesional principal – 1 post- vechimea minimă în specialitatea studiilor – 5 ani
    CONDIŢIILE GENERALE pentru participarea la concurs sunt prevăzute în articolul 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată (2).
    Condiţii specifice privind ocuparea postului de consilier:
    • pregătirea de specialitate: studii superioare de lungă durată;
    • cunoştinţe de operare/programare pe calculator: Microsoft Office, Internet – nivel mediu;
    • abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: lucru în echipă, perseverenţă, adaptabilitate, spirit de observaţie, creativitate.

    BIBLIOGRAFIA în vederea ocupării postului vacant de consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Direcţiei Integrare Europeană – Compartimentul Consultare şi Comunicare:
    - Legea nr. 215/23.04.2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare
    - Legea nr. 188/08.12.1999 legea funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi completările ulterioare
    - Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi completările ulterioare
    - Legea nr. 554/2004
    – legea contenciosului administrativ
    - Constituţia României
    - Fonduri structurale pentru administraţia publică. Elaborarea şi implementarea proiectelor in perioada de programare 2007-2013; Autori: Aida Catană-coordonator, ilie Drăgan, Cezarina Fălan, Cornelia Munteanu, Andreea Postelnicu; Ed. ContaPlus 2008

    Ioana Raicu
    ________________________________________
    Ioana Raicu
    Romanian
    Birth date: Dec 19th, 1992
    Birth place: Pitesti
    Mother agency: MRA Models Agency – Bucharest
    New York: Major
    Milan: Major
    Height: 1,77m
    Bust: 89
    Waist: 60
    Hips: 89
    Shoes: 38
    Hair: Light Brown
    Eyes: Green

    ________________________________________
    Last edited by Letitia : 07-06-2008 at 10:45 AM.

    30 de ani de modeling în România
    succesul ei şi campaniile pentru Miu Miu, Gaultier, Chanel Accesories, Prada, Celine, Donna Karan, Moschino, Balenciaga, Nina Ricci şi Oscar de la Renta pe care le-a făcut, drumul modelelor made in Romania şi-a schimbat cursul.

    Ioana Raicu a debutat în meserie în urmă cu un an, la vârsta la care îşi făcea primul buletin de identitate, şi se poate lăuda deja cu prezentări în multe ţări, cu cataloage şi campanii, dintre care cea mai importantă a fost cea pentru lenjeria Triumph (Asia). După ce a fost descoperită la caravana organizată de Bravo Girl în 2007, a plecat la Milano să se pregătească.
    „Nu aveam nici book atunci, eram o fată din Piteşti, nici nu mersesem cu metroul. Dar m-am gândit că mă descurc eu”.
    A locuit într-un fashion flat împreună cu alte fete din toată lumea şi a învăţat pe rând ce înseamnă un card, un composit, zece castinguri pe zi, call-back-ul şi option-ul.
    Publicitate
    Acum are 15 ani şi a pozat pentru Elle, Beau Monde, Unica, The One, Cosmopolitan. Într-un an de modeling, a văzut şi partea frumoasă, dar şi pe cea mai puţin plăcută a meseriei ei: fete care mănâncă un pumn de salată pe zi sau care mănâncă de toate şi aleargă la baie imediat după masă, fete care iau droguri sau care sunt impresionate de perspectiva unei vieţi uşoare oferite de diverşi domni.

    Jurnalistul de modă Ovidiu Buta, care a asistat şi uneori a fost chiar implicat în schimbările din industrie pe parcursul ultimilor 10 ani, observă că viteza a început să afecteze totul, inclusiv carierele modelelor.

    Eugenia Enciu a continuat să lucreze ca manechin până la sfârşitul anilor ‘90, când, la 38 de ani, a făcut o ultimă şedinţă foto de lenjerie cu Cosmin Bumbuţ, care este şi autorul fotografiilor de acum. A fost totodată primul lui pictorial de modă.

    În aceeaşi perioadă s-a lansat Laura Belecciu, care nu mai face podium astăzi, ci doar reclame şi editoriale pentru reviste.

    Pentru Ioana Raicu, un singur an a fost suficient să pozeze pentru toate revistele serioase din ţară, dar şi să îi depăşească graniţele şi să simtă mirosul succesului de afară.

    Cele trei eroine ale pictorialului nostru s-au întâlnit pentru prima dată cu o zi înaintea şedinţei foto. Am stat toate la cafea pe o terasă, discutând cadrele, şi am văzut cum se raportează una la cealaltă, cu respect şi uneori timiditate din partea celor mai tinere. În timpul shooting-ului, însă, reţinerile au dispărut şi toate s-au transformat în ceea ce erau de fapt: nişte profesioniste la muncă. Au râs, au sărit şi au pozat împreună, depăşind orice impediment le-ar fi adus vârsta sau vechimea în branşă. Şi odată cu primul click pe butonul aparatului foto, au devenit – pur şi simplu – Eugenia, Laura şi Ioana.

    TRIVIA:
    În anii ‘80, salariul din cartea de muncă al unui manechin era de maxim 1.750 lei.
    În anii ’90, Linda Evangelista declara că nu s-ar da jos din pat pentru mai puţin de 10.000 de dolari pe zi.
    Un model de succes primeşte astăzi, în România, până la 5.000 de euro pentru o reclamă.

    DICŢIONAR:
    Book – portofoliul unui model, cel care rezumă întreaga experienţă a acestuia
    Composit – cardul cu fotografia principală şi măsurile modelului, lăsat de obicei clienţilor
    Call-back – cea de-a doua vizionare a manechinelor înaintea unui job
    Option – situaţia în care un client alege dintre două modele aflate la egalitate după un casting
    Fashion flat – apartament în care locuiesc temporar mai multe …

    Vasile Blaga şi Adriean Videanu îl susţin în continuare pe Horaţiu Ţica, ce pare a avea cele mai mari şanse, potrivit unor surse din conducerea partidului. Liviu Negoiţă l-ar vrea pe Victor Tărtăcuţă, actual viceprimar al sectorului 3. Lupta s-ar putea înteţi în condiţiile în care la orizont se arată un nou pretendent, în persoana lui Mircea Raicu, fost director al REBU SA, perdant al alegerilor parlamentare din noiembrie.

    Dacă cele două tabere nu reuşesc să ajungă la un numitor comun, soluţia ar putea veni de la Cluj, de unde premierul Emil Boc ar impune pe cineva. Decizia nu este una uşoară, postul de prefect având o miză foarte mare în condiţiile în care preşedintele Bă¬sescu a cerut conducerii PDL să no¬minalizeze un om care să-l ţină în şah pe edilul Bucureştiului, posibil contracandidat la prezidenţialele din această toamnă.

    Favoritul, Horaţiu Ţica, pare să aibă intrare la uşi mai importante din partid şi chiar la Palatul Cotroceni. Ţica este finul lui Mihai Stănişoară, mi¬nistrul Apărării, fost consilier prezidenţial şi apropiat al şefului statului.

    În plus, soţia sa, Maria, este fosta şefă de cabinet a lui Adriean Videanu pe vremea când acesta era primarul Capitalei. Şi ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, îl susţine pe Horaţiu Ţica pentru postul de prefect. De cealaltă parte, Liviu Negoiţă ar fi făcut un pas înapoi în cursa pentru obţinerea prefecturii. În primă fază, el revendicase funcţia pentru organizaţia sectorului 3 în virtutea rezultatelor foarte bune din alegerile parlamentare. Negoiţă ar fi dorit postul pentru Victor Tărtăcuţă, viceprimarul sectorului pe care-l conduce şi mâna sa dreaptă. În acelaşi timp, Negoiţă ar fi avut-o în vedere şi pe Roxana Cosma, fostă preşedintă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti în mandatul trecut. „Deo¬camdată nu avem un nume care s-a detaşat concret de celelalte“, a declarat pentru Cotidianul Liviu Negoiţă, adăugând că chestiunea Prefecturii Capitalei va fi decisă în cadrul unei şedinţe a filialei sale, programată pentru săptămâna viitoare.7 FEBRUARIE MAI NOU APARUT CANDIDATUL IORDACHE ADRIAN ESTE PREFERATUL LUI BASESCU TRAIAN PENTRU DEMNITATEA DE PREFECT AL MUNICIPIULUI BUCURESTI!!! Incalcare de proprietate marca BasescuNr. 3961 de joi, 21 iunie 2007 ZIUA
    – Pe vremea cand era primar general al Capitalei, Traian Basescu a refuzat fara motiv sa acorde despagubiri unor mostenitori * Actualul presedinte a ignorat chiar si deciziile instantelor
    Traian Basescu respecta dreptul la proprietate doar atunci cand este vorba de interesele sale sau ale protejatilor sai. Cu toate ca a facut mare tapaj mediatic in legatura cu aplicarea Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist, cat timp a fost primar general al Capitalei Basescu a rezolvat preferential notificarile si cererile de restituire. Oameni simpli au fost tratati cu dispret de actualul presedinte al Romaniei, dovada stand nenumaratele anchete ale ziarului ZIUA.
    Secondat de Adrian Iordache, directorul Directiei juridice din Primaria Capitalei si omul sau de incredere, primarul Basescu a facut tot ce a fost posibil pentru a impiedica obtinerea de despagubiri de catre fratii Eugen Gabriel Margarit si Dan Mihail Margarit. Parintii celor doi au avut mai multe apartamente in doua imobile din Capitala, care le-au fost confiscate prin celebrul decret comunist 92/1950. Odata cu aparitia legii care le dadea dreptul sa primeasca despagubiri, cei doi frati au notificat Primaria Generala despre faptul ca doresc sa le fie acordate daune. Dupa indelungate lupte cu Basescu si cu stufoasa birocratie pe care acesta a plantat-o in Primaria Municipiului Bucuresti, fratii Margarit s-au adresat instantelor. Intre timp, primul dintre mostenitori, Eugen Gabriel Margarit, moare de inima rea, in februarie 2003. Ramas singur sa duca lupta contra caracatitei din jurul lui Basescu, Dan Margarit castiga in instanta, dupa ani de zile, batalia cu Primaria Bucuresti. Totusi, Adriean Videanu, urmasul lui Basescu la sefia Capitalei, nici pana acum nu a pus in aplicare deciziile Justitiei.
    Probe indubitabile

    Cei doi frati sunt mostenitorii parintilor lor, Ion si Constanta Margarit. Acestia din urma au detinut doua imobile care au fost confiscate de comunisti si apoi demolate. In 1997, cei doi frati au inceput demersurile pentru obtinerea de despagubiri conform legilor in vigoare. Astfel, Eugen si Dan Mihail Margarit s-au adresat SC Foisor SA, societatea care administra imobilele din Sectorul 2, cerandu-i date despre situatia cladirilor care au apartinut parintilor lor. “Va facem cunoscut ca imobilul din Intr. Cenusaresei nr. 1, cu o constructie de 107, 00 mp. si teren de 279,80 mp. a fost demolat in anul 1978 in baza Decretului 454/10.11.1978, anexa 2, el fiind la data demolarii proprietate de stat in baza Decretului 92/50, pozitia 4934 din anexa, fosti proprietari Margarit Ion si Constanta, carora li s-au nationalizat un numar de 4 apartamente in Str. Intr. Cenusaresei nr. 1 si Mihai Bravu nr. 54. Mentionam ca imobilul din Str. Mihai Bravu nr. 52-54 (asa figureaza in decretul de expropriere) desi a fost nationalizat nu a fost in administrarea ICRAL “Foisor”, el fiind expropriat si demolat in baza Decr. 528/31.08.1964, acesta avand o suprafata construita de 235,42 mp. iar terenul era in suprafata de 369,50 mp.”, se precizeaza intr-un raspuns trimis de Foisor SA lui Dan Mihail Margarit. Documentul demonstreaza astfel, fara dubii, dreptul la despagubiri al celor doi frati. In ciuda acestor date clare cuprinse in adresa SC Foisor SA, precum si a multor altor documente, fratii Margarit nu au reusit sa-i convinga pe Basescu si pe oamenii din subordinea acestuia ca ar fi indreptatiti sa primeasca despagubiri.
    Basescu nu crede in acte
    Dupa ce ani de zile s-au luptat pentru a obtine datele si actele necesare in vederea acordarii despagubirilor, mostenitorii familiei Margarit au continuat sa fie supusi batjocurii. “Notificarea trimisa la Primaria Bucuresti a fost plasata de functionarii de acolo la Prefectura Bucuresti. De aici a fost retrimisa, inapoi, la primaria lui Basescu. Intre timp, fratele meu a decedat pe 16 februarie 2003 si am ramas sa duc singur lupta cu talharii din Primaria Capitalei, pentru ca altfel nu ii pot numi! In dosarul de notificare am depus certificatul, din 13 februarie 2001, prin care dovedeam calitatea de mostenitori, precum si toate actele care am considerat ca sunt necesare. Intre timp, am fost evacuat din apartament, impreuna cu fiul meu minor, George”, sustine Dan Mihail Margarit.
    Dupa ani de lupta cu birocratia din Primaria Capitalei dar si cu cea din alte institutii ale statului, la sfarsitul lunii mai 2004, primarul general Traian Basescu semneaza Dispozitia nr. 3050 din 31 mai 2004: “Primarul General al Municipiului Bucuresti respinge notificarea formulata de domnii Margarit Eugen Gabriel si Margarit Dan Mihail, privind acordarea de masuri reparatorii pentru imobilele situate in Bucuresti, Intrarea Cenusaresei, nr. 1, Sectorul 2, si Soseaua Mihai Bravu, nr. 52-54, Sectorul 2, ca nedovedita, deoarece nu au facut dovada dreptului de proprietate”. Dispozitia este semnata de unul dintre functionarii foarte controversati din Primaria Capitalei, Adrian Iordache, directorul executiv al Directiei Juridic, Contencios si Legislatie, promovat si sprijinit in functie de Traian Basescu. Alaturi de acesta, contrasemneaza alti doi oameni de incredere ai fostului primar, ajuns intre timp presedinte. Este vorba despre Dumitru Stanescu, fost secretar general al Municipiului Bucuresti, si Cristina Setran, adusa si ea de Basescu in primarie pe postul, foarte important si banos, de director executiv al Directiei Patrimoniu, Evidenta Proprietatii, Cadastru. Dispozitia este data in ciuda documentelor din dosarul destul de voluminos al fratilor Margarit care atestau dreptul acestora la despagubiri pentru proprietatile parintilor lor, confiscate si apoi demolate de comunisti.
    Justitia repara nedreptatile
    Prin Decizia civila nr. 22 A din 25 ianuarie 2006, data de judecatorii Elena Vlad si Ioana Aurora Herold-Petre, din cadrul Sectiei a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie a Curtii de Apel Bucuresti, lui Dan Margarit i se recunoaste dreptul de a primi despagubiri pentru proprietatile furate de comunisti parintilor sai. Concret, prin aceasta decizie, magistratii “anuleaza dispozitia contestata (nr. 3050 din 31 mai 2004, data de Basescu – n.r.). Constata ca petentul este indreptatit la despagubiri pentru imobilele situate in Bucuresti, Intrarea Cenusaresei nr. 1, Sector 2 si Soseaua Mihai Bravu nr. 52-54, Sector 2, ce au facut obiectul Decretului nr. 92/1950. Obliga intimata sa emita decizie in acest sens.”
    Impotriva acestei decizii Primaria Generala a declarat recurs, dosarul ajungand pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ). In cuprinsul actiunii, omul lui Basescu, Adrian Iordache, directorul Directiei Juridice, face niste afirmatii cu adevarat aiuritoare. Conform asa-ziselor motive de recurs prezentate de ciracul actualului presedinte, “in tot timpul acordat de lege completarii dosarelor, intimatii (fratii Margarit – n.r.) nu au pus la dispozitia comisiei acte din care sa reiasa cu certitudine calitatea de persoana indreptatita asupra imobilului revendicat, nedepunand acte prin care sa faca dovada calitatii de mostenitor”. Argumentele primariei nu au avut insa valoare in fata judecatorilor de la instanta suprema. Prin Decizia nr. 7652 din 29 septembrie 2006, judecatorii Margareta Ionescu, Constmari Sandulescu, Magdalena Cristide Serbanescu si Melania Issabela Danescu, de la Sectia Civila si de Proprietate Intelecutala din cadrul ICCJ, confirma inca o data dreptul lui Dan Margarit de a primi despagubiri, precum si ilegalitatea dispozitiei data de Traian Basescu si de acolitii sai: “(…) In decizia curtii de apel atacata s-a aplicat corect legea chiar si in materie procedurala de administrare a dovezilor, dar si sub aspectul fondului cauzei in care s-a demonstrat proprietatea, dar si calitatea de persoana indreptatita a intimatului-contestator in sensul art. 3 si respectiv art. 4 din Legea nr. 10/2001. Respinge ca nefondat recursul declarat de paratul Municipiul Bucuresti prin Primarul General impotriva deciziei nr. 22 A din 25 ianuarie 2006 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila. Irevocabila”.
    Ipocrizia primarului
    Inainte de a primi dispozitia scrisa de la Basescu, Dan Margarit s-a dus in audienta la acesta, in speranta ca prezentarea cazului sau in mod direct il va ajuta sa treaca de barajul birocratiei corupte din jurul sefului Capitalei.
    “Ducandu-ma in audienta la tovarasul Basescu, acesta mi-a promis ca ma ajuta in legatura cu situatia mea dar nu a facut absolut nimic. Ba nu, a facut ceva: mi-a respins notificarea pe motiv ca dosarul este incomplet. La Tribunalul Bucuresti am pierdut procesul pe care l-am intentat Primariei, pe motiv ca am depasit termenul de 30 de zile pentru a face contestatie. Am facut recurs la Curtea de Apel Bucuresti si am castigat procesul. A facut si Primaria Generala recurs si am ajuns cu procesul la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Am castigat si acolo. De aici a inceput un nou calvar. Ducandu-ma la Primarie sa ma inregistrez printre cei care trebuie sa primeasca despagubiri, trepadusii de acolo au inceput sa-mi ceara alte acte pe care ei, de altfel, le aveau. Si uite asa, dupa opt luni de la decizia irevocabila a ICCJ prin care mi se dadea dreptate, sefii din Primaria Capitalei tac malc. Tin sa va precizez ca, din punctul meu de vedere, atat administratia Iliescu cat si administratia Basescu ne-au sfidat, pur si simplu, ne-au tratat ca pe niste gunoaie pe cei ca mine”, ne-a relatat, plin de revolta, Dan Margarit.
    Cereri lunare
    Povestea luptei lui Dan Margarit cu Basescu si functionarii din Primaria Capitalei denota calvarul infiorator prin care sunt nevoiti sa treaca cei care nu au “spate” si nu sunt pe placul oamenilor fostului primar general al Bucurestilor. “Parintii nostri, Margarit Ion, decedat la data de 16 august 1966, de profesie comerciant, si Margarit Constanta, casnica, au detinut patru case (n.r. – de fapt doua imobile cu cate doua apartamente fiecare) situate in Str. Intrarea Cenusaresei nr. 1 si pe Soseaua Mihai Bravu nr. 52-54, Sectorul 2, imobile ce au fost nationalizate prin Decretul nr. 92/1950. Atat parintii nostri cat si noi am fost aruncati in strada de catre comunisti, ca niste gunoaie. Din momentul in care am vazut in presa anexa Decretului 92/50, cu casele confiscate, unde la nr. 4934 figurau numele parintilor nostri si adresele proprietatilor pe care le-au avut, am inceput sa umblam pentru a intra in posesia documentelor ce priveau imobilele nationalizate. Ne-am intrebat unde am putea sa le gasim, cine ar putea sa aiba aceste documente. Raspunsul l-am gasit la ICRAL sector 2. Am dus o lupta surda deoarece primeam numai raspunsuri negative. Am urmat o strategie care, in final, s-a dovedit a fi buna: in fiecare luna depuneam cate o cerere la ICRAL in care solicitam sa mi se comunice datele care ma interesau – suprafetele terenurilor si schite ale imobilelor. A fost o lupta grea, dar in final am reusit sa obtin ceea ce ma interesa. Am reusit sa pun mana pe schitele imobilelor de la Cadastru si astfel am putut sa intocmim un dosar prin care am formulat notificarea catre Primaria Bucuresti”, ne-a povestit Dan Margarit.
    Amenintarea CEDO
    Decizia curtii supreme nu a fost pusa in aplicare nici pana in ziua de azi. Dan Mihail Margarit este batjocorit in continuare, dar de aceasta data de urmasul lui Traian Basescu in fotoliul de primar al Capitalei, Adriean Videanu. Acesta refuza sa ii acorde despagubirile la care are dreptul. In aceste conditii, mostenitorul a decis sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Astfel, exista sanse extrem de mari ca statul roman sa fie obligat din nou sa plateasca daune morale. De data aceasta nu din cauza unor sentinte gresite, ci a indolentei si a lipsei de respect fata dreptul de proprietate, dar si a unor personaje care refuza sa puna in aplicare o decizie judecatoreasca irevocabila. Trebuie sa mentionam aici ca valoarea despagubirilor ce trebuie acordate mostenitorului Dan Margarit ar putea ajunge la aproape un milion de euro. Pana va primi acesti bani, Dan Mihail Margarit va continua sa doarma pe unde apuca, impreuna cu baietelul sau in varsta de doar zece ani.
    Pagina realizata de Marian GHITEANU
    Anchete Nr. 3555 de marti, 21 februarie 2006

    Garajul lui Traian
    – Presedintele Romaniei nu pierde nici o ocazie de a indemna la respectarea legii, cerand reprezentantilor Justitiei sa o aplice in mod egal pentru toata lumea * Pe vremea cand era primar al Capitalei, Basescu a nationalizat un garaj in ciuda unei suite de hotarari judecatoresti care respectau dreptul la proprietate * Traian Basescu a sfidat instantele pentru a-i face pe plac folkistului Gheorghe Gheorghiu * In discursul sau de la DNA, presedintele a cerut ca Justitia sa-si faca datoria pentru ca daca este respectata, ea este forta unui stat de drept

    La sedinta de bilant a DNA, de vinerea trecuta, presedintele Traian Basescu le-a cerut procurorilor sa aplice legea in toate situatiile, fara nici o exceptie, asigurandu-i ca nu vor exista influente politice asupra anchetelor si le-a cerut sa faca publica orice presiune ce s-ar exercita asupra lor. “Aplicati legea fara menajamente (…)!”, le-a ordonat Basescu subordonatilor procurorului Daniel Morar. Frumoase cuvinte a rostit presedintele in fata camerelor de filmat, numai ca, in practica, Basescu nu da doi bani pe Justitie. Concret, cetateanul Traian Basescu, indiferent de functiile pe care le-a avut – ministru al Transporturilor sau primar general al Capitalei, are o adevarata aversiune fata de respectarea hotararilor date de magistrati. Pur si simplu, Basescu n-are chef sa dea curs si sa puna in aplicare hotararile judecatoresti. Este arhicunoscuta, de-acum, avand in vedere ca singur a recunoscut, nerespectarea unei hotarari definitive si irevocabile privind reangajarea unui angajat al Ministerului Transporturilor pe vremea cand Basescu era sef la acest minister. Tot dispret fata de lege a fost si in cazul achizitiei vilei din Mihaileanu, caz rezolvat, intr-un termen scurt, la o singura intalnire cu procurorii, de experimentata avocata Elena Udrea.
    Ca primar general, va prezentam un caz in care Basescu s-a folosit de o hotarare judecatoreasca cel putin ciudata, pentru a amana, cat se poate de mult, retrocedarea unui garaj, parte componenta a proprietatii situata in Cotroceni, catre proprietarul sau, romano-americanul Viorel Popescu.
    Proprietar de buna-credinta

    In 1986 Viorel Popescu cumpara, la “a treia mana”, un apartament situat la parterul unei vile nationalizate in 1948, de pe strada Grigore Taranu nr.6, foarte aproape de Palatul Cotroceni. Ulterior, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 945/7 din 30 martie 1994, Viorel Popescu a devenit proprietar asupra a 79,5 mp din curte, in indiviziune cu vecina sa, Lucretia Szasz, proprietara a apartamentului de la etaj si a 71,6 mp. Atunci cand a cumparat apartamentul, in 1986, Popescu nu a putut achizitiona si garajul, deoarece acesta avea alta situatie juridica, ramanand in proprietatea statului. Dupa revolutie, Viorel Popescu si Lucretia Szasz regleaza si situatia juridica a garajului. Astfel, conform sentintei civile nr. 5320 din 14 septembrie 1995, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 – ramasa definitiva prin decizia civila nr. 2940 din 22 decembrie 1995 a Tribunalului Bucuresti, magistratii constata, pe baza probelor si a documentelor, ca cei doi sunt proprietarii garajului situat pe terenul acestora din str. Grigore Taranu nr. 6, Sector 5. Acesta a fost rezultatul procesului, ce a durat aproape doi ani, pe care Viorel Popescu si Luctretia Szasz l-au intentat Consiliului General al Municipiului Bucuresti, Consiliului Local al Sectorului 5 si SC Cotroceni SA.
    Halaicu respecta Justitia
    Fostul primar general de atunci, liberalul Crin Halaicu, se supune deciziilor Justitiei si emite Dispozitia nr. 431 din 21 martie 1996 prin care “Garajul situat in Bucuresti, str. Grigore Taranu nr. 6, sector 5, se restituie in proprietatea doamnei Szasz Lucretia si a domnului Popescu Viorel”. In sfarsit, Halaicu mai dispune ca “Directia de Administrare a Fondului Imobiliar va radia din registrul de transcriptiuni si inscriptiuni imobiliare al Notariatului de Stat Local al Sectorului 5, Bucuresti, dreptul de proprietate al statului asupra bunului prevazut la art. 1, si va retine, ca posesor de buna credinta, chiriile incasate, pana la data predarii.” Dispozitia primarului general Halaicu este respectata si, prin procesul verbal nr. 3358 din 9 mai 1996, transcris de Judecatoria Sectorului 5 pe 14 mai 1996, se procedeaza la predarea-primirea garajului. Bineinteles ca cei doi au achitat si suma de 722.748 de lei catre DAFI, contravaloarea de atunci a garajului. Prin acelasi proces verbal, se stipula ca “urmare prevederilor Legii 17/1994, proprietarul are obligatia de a mentine in drepturi toti chiriasii imobilului, detinatori ai contractelor de inchiriere cu SC Cotroceni SA pe termen de 5 ani, conform legislatiei in vigoare.” Chiriasul din garajul lui Viorel Popescu era nimeni altul decat cantaretul de muzica folk Gheorghe Gheorghiu, vecin cu Popescu in vila din str. Grigore Taranu nr. 4. Asadar, Gheorghe Gheorghiu, posesorul unui contract cu DAFI pentru inchirirerea garajului din 1992, urma sa mai stea cu chirie, la noul proprietar, pana in 2001.
    Ulterior trecerii in proprietate a garajului, Lucretia Szasz vinde jumatatea sa de garaj, de care nu avea nevoie, lui Viorel Popescu. Si cu asta, lucrurile pareau ca s-au rezolvat. Numai ca Gheorghe Gheroghiu avea un admirator foarte important: Traian Basescu, atunci primar general al Capitalei, acum presedinte al Romaniei! Atat de mult l-a admirat Basescu pe Gigi Gheorghiu, incat s-a folosit de o hotarare foarte ciudata a Curtii de Apel Bucuresti ca sa-l deposedeze pe Viorel Popescu de bunul al carui proprietar era!
    Recurs dupa patru ani!
    Dar pana atunci, Viorel Popescu este fortat sa reia totul de la capat. Dupa patru ani de la consfintirea dreptului sau de proprietate, Viorel Popescu are o mare surpriza: in 1999 Consiliul Municipal Bucuresti declara recurs impotriva deciziei Tribunalului Bucuresti, prin care Szasz si Popescu erau declarati proprietari! Intr-un mod cel putin ciudat, Curtea de Apel Bucuresti admite recursul pe 21 septembrie 1999 – atentie! dupa patru ani, cand termenul in care Primaria putea inainta recursul era de doar 15 zile!!!, caseaza deciziile si sentintele anterioare si retrimite cauza pentru o noua judecata de fond, la Judecatoria Sectorului 5! Motivul invocat de Curte pentru aceasta decizie este faptul ca “intimatii-reclamanti (Szasz si Popescu – n.n.) au sustinut ca garajul se afla pe terenul proprietatea lor, dar la adresa respectiva str. Grigore Taranu nr. 4-6 este o curte comuna a imobilelor cu nr. 4 si 6 si nu a fost efectuata vreo delimitare a terenului ce le-ar apartine reclamantilor. Astfel trebuia efectuata o expertiza in cauza, care sa stabileasca cu exactitate ca terenul pe care se afla garajul apartine imobilului de la nr. 6, simpla constatare a unui inspector financiar neputand tine loc de titlu de proprietate”!
    Asadar, se reia din nou dosarul Primarie (reclamanta) – Szasz & Popescu (parati), la Judecatoria Sectorului 5. Prin Sentinta civila nr. 867 din 20 februarie 2002, este respinsa cererea Primariei si astfel este consfintit, inca o data, dreptul de proprietate al lui Viorel Popescu asupra garajului! Bineinteles, si aceasta sentinta este atacata de primarul general Traian Basescu la Tribunalul Bucuresti! In proces mai intervine, ca apelant-intervenient, si Gheorghe Gheorghiu. Si de data aceasta Tribunalul Bucuresti, prin Decizia Civila nr. 2822 A din 10 decembrie 2002, respinge ca nefondat apelul declarat de primarul general Traian Basescu! Inca o data, Viorel Popescu este declarat, de catre Justitie, proprietarul garajului! In ceea ce priveste apelul lui Gheorghe Gheorghiu, aceasi instanta il anuleaza!
    Basescu, avocatul lui Gheorghe Gheorghiu!
    Nerabdator ca un marinar care ajunge in port dupa sase luni in care n-a atins uscatul, primarul general Traian Basescu, cu o frenezie inexplicabila, pe 28 noiembrie 2002, deci cu aproape doua saptamani inainte ca Tribunalul Bucuresti sa solutioneze cauza, emite Dispozitia nr. 1340: “Avand in vedere cererea petitionarului GHEORGHE GHEORGHIU, domiciliat in Bucuresti, str. Grigore Taranu nr. 4, sector 5; Vazand decizia civila nr. 2076/21 septembrie 1999 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a, definitiva si irevocabila; Tinand seama de propunerea din Nota nr. L 18986/2002 a Directiei juridic-legislatie; In temeiul art. 68 (1) lit. “v” si art. 71 (1) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001;
    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI DISPUNE: Art. 1. Dispozitia nr. 431/21.III.1996 a Primarului General al Municipiului Bucuresti se revoca iar garajul situat in Bucuresti, str. Grigore Taranu nr. 6, sector 5, reintra in proprietatea statului.(…)” Dispozitia este semnata de primarul general Traian Basescu si de secretarul general al municipiului Bucuresti, Dumitru Stanescu. Asadar, Traian Basescu renationalizeaza garajul, prin aplicarea unei decizii foarte ciudate a Curtii de Apel dar calcand in picioare alte sentinte si decizii ale Justitiei si, in fond, batandu-si joc de dreptatea pe care Viorel Popescu o avea de partea lui, dincolo de “chichitele” ciudate ale discutabilei decizii civile, cum se va dovedi in final! Asadar, aparent Basescu a respectat o decizie dar a facut o nedreptate! Apoi, rapid, Gheorghe Gheorghiu incheie contractul de inchiririere nr 51 din 3 decembrie 2002, la doar cinci zile dupa ce binefacatorul sau daduse dispozitia de re-nationalizare a garajului! Contractul intre Primaria Bucuresti si Gheorghe Gheorghiu a fost incheiat pe o perioada de cinci ani, pana pe 8 aprilie 2007, contra unei chirii de 35.250 lei-vechi pe luna!
    Trei judecatori desfiinteaza Dispozitia de re-nationalizare, data de Basescu
    In mai 2003, Viorel Popescu l-a dat in judecata pe primarul Basescu la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Litigii de Munca, pentru ca a emis Dispozitia nr. 1340 din 28 noiembrie 2002. Tribunalul ii respinge actiunea iar Popescu face recurs la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia Contencios Administrativ, recurs care ii este admis. Iata argumentele a trei judecatori de la CAB care, practic, desfiinteaza Dispozitia nr. 1340/2002, de re-nationalizare a garajului, precum si Decizia civila nr. 2076 din 21 septembrie 1999 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila, decizie pe care Basescu si-a intemeiat desfiintarea dispozitiei data de primarul Halaicu in 1996: “Curtea constata ca instanta de fond in mod gresit a apreciat ca dispozitia primarului nr. 1340 din 28 noiembrie 2002 este un act de executare a unei hotarari judecatoresti. Se observa din dispozitivul deciziei civile nr. 2076 din 21 septembrie 1999 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila, decizie care este invocata in preambulul dispozitiei nr. 1340/2002 si in a carei executare considera instanta de fond ca este data dispozitia, ca nu exista nici o obligatie prentru partile din proces care sa fie pusa in executare. Prin decizia civila nr. 2076 din 21 septembrie 1999 se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta de fond. Chiar daca ar fi fost vorba de un act de executare nu putea sa fie pusa in executare o hotarare nedefinitiva si neirevocabila ci care trimite spre rejudecare cauza.(…) La fel, nu putea fi revocata prima dispozitie a primarului general nr. 431/ 1996 (a lui Halaicu – n.n.) prin care se restituise proprietatea doamnei Szasz Lucretia si a domnului Popescu Viorel – garajul din str. Grigore Taranu nr. 6, sector 5, deoarece intrase in circuitul civil.” E clar, doamna avocat Udrea ?!
    Gheorghiu foloseste garajul, Popescu plateste impozite
    Dupa ce i-a aranjat garajul lui Gheorghe Gheorghiu, Traian Basescu ataca, evident, si Decizia civila nr. 2822 A din 10 decembrie 2002, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila! De data aceasta, firesc, inalta instanta respinge ca nefondat recursul declarat de primarul general Traian Basescu, prin Decizia civila nr. 1880 din 9 septembrie 2003, decizie, evident, irevocabila!
    Ca o culme a ironiei, in adeverinta nr. 26073 din 23 aprilie 2004, emisa de Directia impozite si taxe locale a Primariei Sectorului 5, se recunoaste: “Va adeverim ca la adresa din str. Grigore Taranu nr. 6, sector 5 domnul Popescu Viorel figureaza ca titular de rol fiscal din data de 06.06.1996 conform actului nr. 4.818, cu anexa (garaj) in suprafata de 12,18 mp avand o valoare de impunere de 14.250.600, cu impozitele si taxele achitate la zi.” Mai mult, in urma unui memoriu, Directia Juridic, Contencios si Legislatie din Primaria Munici-piului Bucuresti, ii raspunde lui Viorel Popescu, prin adresa nr. 27457 din 24 noiembrie 2005: “Din actele anexate memoriului rezulta ca dvs. sunteti proprietarul terenului situat in Bucuresti str. Grigore Taranu nr. 6 sector 5 in suprafata de 12,18 mp. Dvs. in calitate de proprietar, avand in vedere ca institutia noastra nu mai are nici un drept de proprietate asupra terenului, aveti la dispozitie orice cale prin care sa stingeti orice litigiu cu orice persoana care ocupa terenul dvs.”! Semneaza directorul executiv Adrian Iordache.
    In acest moment, Gheorghe Gheorghiu foloseste garajul lui Viorel Popescu si refuza sa-l paraseasca, Popescu a dat in judecata statul roman la Strasbourg si are toate sansele sa castige iar Basescu le da procurorilor lectii despre dreptate!
    “Suntem egali in fata legii”
    Presedintele Traian Basescu a facut ieri un apel catre procurori si reprezentantii Justitiei sa se considere independenti si sa aplice legea si, in acelasi timp, sa respecte drepturile omului. “Aveti obligatia sa aplicati oricui legea, fie ca este politician, fie ca nu, fie ca este un om cu un potential economic extrem de ridicat. Toti suntem egali in fata legii. Orice interventie politica la nivel central, local trebuie facuta publica si nimeni nu are dreptul sa interfereze activitatea procurorilor si judecatorilor”, a subliniat seful statului.
    Marian GHITEANU

    Mircea Raicu este ultimul nume intrat recent în cărţi, cu toate că până acum era dat drept sigur secretar de stat la Ministerul Internelor. Totuşi, acesta pare să fi pierdut postul din Guvern în favoarea lui Marius Martinescu, fost primar al Lugojului. Acelaşi Martinescu este propus pentru Prefectura Timiş, dar dacă postul îi va reveni altcuiva, va merge cel mai probabil la MAI. O altă variantă luată în calcul de liderii democrat-liberali este Mioara Mantale, fost prefect, care, potrivit surselor citate, nu ar fi interesată însă de post. Dincolo de miza politică, prefectul are şi multe pârghii la dispoziţie pentru a şicana primarul. Potrivit legii, acesta „poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele Consi¬liu¬lui Judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condiţiile legii“. În plus, prefectul poate verifica oricând legalitatea actelor emise de primar şi poate bloca proiectele pe care acesta încearcă să le deruleze.

    Schimbarea la faţă a prefecţilor

    Cursa înlocuirii prefecţilor instalaţi în funcţii de Cabinetul Tăriceanu este însă abia la început. Surse din Guvern au declarat pentru Cotidianul că Ministerul Internelor realizează un inventar al prefecţilor din ţară care trebuie schimbaţi fie din motive politice, fie pentru că sunt interimari sau că nu au studii de înalt funcţionar public. Însă, în două judeţe, lucrurile au fost deja bătute în cuie. Astfel, la Ilfov, PDL îl va numi pe Valentin Delcea, fost subprefect, demis în octombrie de PNL. La Vâlcea, PSD îl va numi pe Remus Grigorescu, doctor în ştiinţe economice şi fost consilier municipal în Râmnicu Vâlcea.

    Fostul deputat PD-L Ionela Bruchental se pare ca este in carti pentru un post de secretar de stat la ministerul nasului sau de cununie, Vasile Blaga, secretar general al democrat-liberalilor. Potrivit unor surse din partid, Bruchental ar urma sa ocupe o functie de conducere in Ministerul Dezvoltarii Regionale. Tot la minister la Blaga, si-ar putea gasi loc si actualul director al CFR, Alexandru Noaptes. De doua zile, la sediul central al PD-L “greii” partidului verifica CV-urile candidatilor la posturile din esalonul doi al Guvernului Boc, avand prioritate cei proveniti din organizatiile care au obtinut un procent mare la alegerile generale: Arad, Alba, Dambovita, Neamt si Suceava. La Compania
    Nationala de Drumuri si Autostrazi, favorit pare Ion Pantelimon, iar printre secretarii de stat la Ministerul Transporturilor, patronul clujean al societatii Concefa, Horatiu Cercel. Pentru Ministerul Culturii, PD-L
    l-ar pastra in continuare pe Adrian Lemeni ca secretar de stat si l-ar putea propune si pe Dan Nanu, tot ca secretar de stat la acelasi minister. Europarlamentarul Marian Zlotea este la un pas de a obtine sefia la Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara, dat fiind ca deja acesta are experienta la conducerea Autoritatii pentru Protectia Consumatorilor.

    Blejnar, noul sef al ANAF
    Secretar de stat la Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) este de ieri Sorin Blejnar, decizia fiind deja semnata de premierul Emil Boc. Noul sef al ANAF a fost comisar al Garzii Financiare
    , fiind sustinut pentru noul post de catre filiala PD-L Arad. Postul a fost ravnit si de Sebastian Bodu, care a mai trecut pe la ANAF pe vremea Cabinetului Tariceanu l. Printre candidatii la conducerea ORNISS se numara cu sanse mari Mihai Vasile Ozunu, fostul director al Colegiului National de Aparare. Daca nu preia ORNISS, Ozunu ar putea fi recompensat cu sefia Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor. Gabriel Biris ar putea deveni secretar de stat la Ministerul Finantelor.

    Ex-liderul senatorilor PD-L, sef peste Arhive
    Fostul lider al grupului senatorilor PD-L Constantin Gheorghe ar putea fi nominalizat pentru conducerea Arhivelor Nationale. Gheorghe este propus de organizatia PD-L Suceava, care a validat ieri trei propuneri pentru a fi avansate conducerii centrale a partidului, in vederea ocuparii unor posturi de secretar de stat sau sefi de agentii guvernamentale. Marius Vatafu este propus pentru conducerea SC Posta Romana
    . Secretar de stat la Ministerul Sanatatii este propus medicul
    Irimia Cristian, si el sustinut de organizatia judeteana Suceava, condusa de vicepresedintele PD-L, Gheorghe Flutur.

    Varul lui Romeo Raicu merge la MAI
    Fostul director general al REBU Mircea Raicu a fost desemnat de liderii PD-L pentru un post de secretar de stat in MAI, urmand sa gestioneze domeniul administratiei publice. Mircea Raicu este varul fostului deputat PD-L Romeo Raicu, cel care a demisionat din Camera
    Deputatilor in aprilie 2007, in semn de protest, dupa ce Parlamentul l-a suspendat din functie pe presedintele Basescu. Noul secretar de stat a candidat fara succes la alegerile din 30 noiembrie, pe care le-a pierdut in favoarea conservatoarei Daniela Popa. Pentru a valida candidaturile la functiile de secretar de stat, PD-L va convoca pentru luni, cel mai probabil, o sedinta de Colegiu Director.

    Schimbari la MAE
    Diplomatii Bogdan Mazuru, Doru Costea si Bogdan Aurescu vor fi propusi de ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, pentru functiile de secretari de stat din MAE, au declarat surse din PSD, citate de NewsIn. Bogdan Mazuru este în prezent ambasadorul României în Germania, Doru Costea este seful Misiunii permanente a României pe lânga Oficiul ONU de la Geneva. Bogdan Aurescu s-a remarcat în 2008 ca agentul Românei în fata Curtii Internationale de Justitie (CIJ), adica “avocatul” României în procesul cu Ucraina pentru delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive în Marea Neagra. Potrivit unor lideri ai PSD, Diaconescu ar fi insistat ca partidul sa nu propuna politicieni pentru aceste posturi, el aratând ca doreste sa lucreze doar cu profesionisti în diplomatie. De asemenea, potrivit unor surse din PSD, viitorul purtator de cuvânt al MAE va fi jurnalistul de la RRA, Alin Serbanescu. Jurnalistul a declarat insa ca “oficial nu se confirma”.
    Se încinge povestea cu terenurile furate…Mai că nu mă mai interesează povestea cu salariile profesorilor. Sunt convins că Băsescu o va promulga! 24 Octombrie 2008

    Iata celebra DISPOZITIE 3544 din 26/11/2004 Orice muritor de rand o purea gasi pe site cautand cu un motor de cautare. Din 07/2007 NU MAI POATE FI GASITA! Fostul primar PMB Adriean V NU SPUNE ADEVARUL – dispozitiile nu mai pot fi consultate de ‘cetateni’. ———————– DISPOZITIE LEGEA 10 3544 din 26/11/2004 ——————————————————————————– DISPOZITIE LEGEA 10 3544 din 26/11/2004 SE RESTITUIE, IN NATURA, IN PROPRIETATEA DOMNULUI ROMALO EDUARD IOAN DAN TERENUL IN SUPRAFATA DE 82.229 M.P., SITUAT IN BUCURESTI, BDUL. LIVIU REBREANU NR.4, SECTOR 3 EMITENT : Primar General PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI D I S P O Z I T I E Nr. 3544 din 26.11.2004 Privind solutionarea dosarului intocmit in baza Notificarii inregistrate sub nr. 3354/2001 la Executorul judecatoresc privind imobilul situat in Bucuresti, bdul Liviu Rebreanu nr. 4, sector 3, trecut in proprietatea statului in baza Legii de Reforma Agrara nr. 187/1945, de la I.B.Grueff, solicitat in natura de domnul ROMALO EDUARD IOAN DAN, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, str. Brezoianu nr.29B,sc.B, apt.40 sector 1, posesor al BI seria BC/269982, CNP 1230717400155; Vazand actele dosarului anexate la notificare si re

  17. gelu spune:

    Vosganian, macar in al 12 ceas dati-i in judecata pe mincatorii de cacao pedelaci in frunte cu cre..ti..nul securist Boc. Nu inteleg cum de ii lasati pe acesti imbecili sa va tot acuze la nesfirsit in mod cu totul si cu totul aberant. Minciuna cu cele 4 miliarde de euro chieltuite aiurea de catre guvernul Tariceanu trebuie sa aiba totusi un sfirsit. Cind va veti trezi la realitate si va veti da seama cu ce imbecili mincinosi, hoti si parsivi aveti de aface. Emisiunea in format live de la Ziare.com de astazi cu motatul Boc Emil “Guvernul liberal a cheltuit la final, in septembrie-octombrie 2008 4 miliarde de euro.”

  18. cris spune:

    @ barosanul
    Placerea a fost de partea mea, dar nu spun nu unui pahar de Porto. La Ritz sau la Capsa?

  19. Albert spune:

    Interesant ce am gasit intr-o carte veche cu citate celebre:

    “Cine nu invata nimic din istorie e condamnat sa o repete”

    “Bugetul trebuie echilibrat, tezaurul trebuie reaprovizionat, datoria publica trebuie micşorata, aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderata şi controlata, şi ajutorul dat altor ţari trebuie eliminat pentru ca Roma sa nu dea faliment. Oamenii trebuie si înveţe din nou sa munceasca în loc sa traiasca pe spinarea statului.”

    ( Cicero , anul 55 înainte de Cristos)

    ………………………………………………………………..

    In concluzie nu s-a modificat nimic de 2065 de ani.

  20. cris spune:

    @Albert

    Nu s-a schimbat nimic, dar cum boc si base vor sa inventeze roti patrate, pentru ca nu l-au citit vreodata pe Cicero ce te faci? Trebuie sa-si acopere si ei cumva nestiinta – inventeaza mereu lucruri noi, adica basmesc, nu? Furculision, succesuri, esece…Cind nu stii, te dai si fudul: inventezi. Ma intreb daca si cred in propriile basmeli, ca atunci e mai grav: nu mai avem de-a face cu ignoranta fandosita, si nici macar cu smecheria prafului in ochi, ci de-a dreptul cu patologicul.

    Pe de alta parte ma tem sa nu ii subestimam, ma tem ca nu cumva sa fi citit mai degraba 1984, sau legile prin care Hitler si-a adjudecat puterea. Daca citesti “Gesetz zur Behebung der Not vom Volk und Reich” tare mi-e ca te-ar trece fiori reci – regasesti tot arsenalul, de la unicameralism, la modul in care se concepe inghitirea tuturor domeniilor publice (Gleichschaltung). Si ai spune din nou, ca, nici in privinta organizarii totalitarismului nu s-a schimbat nimic de multi ani.

    Numai sa fim noi destepti, mai cititi si mai cu radacini…

  21. lorduljohn spune:

    De mare exceptie prezenta lui Crin in emisiunea de aseara, de la Ciutacu. Pe masura ce trece timpul, Crin devine din ce in ce mai bun.

  22. cris spune:

    @Lordul John

    Milord,
    daca stii de vreo emisiune in avans, fii generos: da si matale un anunt pe asteroid si pentru noi. Acum o sa ma chinui cu inregistrarea video. ( daca n-ai mai auzit vreodata bombaneli de peste balta, vezi ca am ginduri mai puternice decit maimutele violet, o sa-ti arda urechile…si mai dai si in sughit). Daca vrei numai sa-ti arda urechile, nu sa dai si in sughit, spune si mata ce s-a discutat.

  23. lorduljohn spune:

    @cris
    Your Highness

    Daca vrei sa-mi arzi urechile, sa dau in sughit si in alte disconforturi mai mult sau mai putin permanente, Go for it! Daca esti sigura ca merit, primesc! Hahaha

  24. cris spune:

    @Lordul John
    Rizi tu rizi, Harap-Alb, dar gindeste-te ca la mine orele sunt altfel, si ca ma uit la Antena 3 si la Realitatea pe internet. Si e asa o placere sa cauti printre toate emisiunile si sa gasesti inregistrari care cind merg, cind nu. Asta, daca le gasesc….
    Ma uit si pe blogul lui Crin, dar nu stiu ce administrator de blog are, pentru ca rar face up-date-uri. (daca vezi pe vreunul umblind cu urechile rosii si sughitind tot timpul, sa stii ca e administratorul de blog al lui Crin- sunt convinsa ca nu sunt eu singura care-l blagosloveste).

    Asa incit, te rog indura-te. Si daca n-ai stiut de emisiune inainte, dar abia a inceput, lasa si mata doua vorbe pe blog, ca e prima pagina de internet pe care o deschid, trei vorbe: programul, emisiunea, ora. Te rog, cit de frumos si dragalas pot eu sa rog de un favor.

  25. cris spune:

    @Lordul John
    PS: Hai sa ne mutam la pagina anterioara, cea cu anuntul editiei speciale. Ma zapaceste sa rulez pagina in jos pina trec de mesajul luuuuung al lui Maat. Se pare ca maestrul iar ne lasa singurei pentru citeva zile – era de asteptat, cred, dupa toate cele ce se intimpla in PNL acum – asa ca iar trebuie sa avem grija de pisica. Bine ca macar ne-a lasat frigiderul plin.

  26. lorduljohn spune:

    I’m already there!

  27. Stimate domnule senator,
    Va cer sprijinul in transmiterea catre cei care va citesc a mesajului de mai jos, o scrisoare deschisa catre presedintele PNL din partea unui grup de initiativa – Liberalul Intelectual Public – pentru o cauza decisiva pentru viitorul partidului dar si a politicii normalitatii in general:
    http://codrinscutaru.blogspot.com/2010/02/scrisoare-deschisa-catre-presedintele.html
    Va multumesc!
    Codrin Scutaru

  28. Gabriel spune:

    Bine v-am regasit.
    Inainte de toate am si eu o intrebare : citeste cineva ce scie MAAT ? inteleg ca copy\paste e usor de facut dar ….. totusi.
    Despre magazinele de vise… vad termenul de “etnobotanic”. Intamplarea face ca printre cunostintele mele sa fie si o persoana care era client. De fapt acesta cunostinta nu cumpara nici “coada soricelului” si nici “trei frati patati”….el cumpara substante ce sunt pe lista celor interzise si vandute “pe sub mana”. Si nu doar ierburi. De fapt acesta retea de magazine este o retea de distributie atat a drogurilor interzise naturale cat si sintetice. LSD, heroina, cocaina, ierburi de fumat, ciuperci, etc. Trebuie doar sa mergi la recomandarea cuiva si sa stii ce sa ceri. Nici in cel mai frumos vis, marii dealeri nu isi inchipuiau ca pot avea atata succes in Romania. Suntem praf…..

    p.s. : hai sa incetam va rog frumos cu acesta caterinca cu flacara violet. credeam ca am incheiat acest subiect demult. e penibil.
    Multumesc.

  29. Dan Patrascu spune:

    as dori sa va supun atentiei un articol scris ieri dar care cred ca v-ar interesa atat pe dvs. cat si pe cititorii dvs.
    http://danpatrascu.eu/2010/02/18/liberalismul-intre-dreapta-si-stanga/

  30. lorduljohn spune:

    @dan patrascu

    Sunt mai multe nuantari pe care trebuie sa le faceti, cum ar fi neoliberalismul si neoconservatorismul. Pe de alta parte, eu nu judec un partid, functie de ce spune Basescu. Exista cateva inexactitati in textul dvs. pe care vi le voi detalia ulterior.

  31. Pentru Crin Antonescu spune:

    Am toata admiratia pentru dumneavoastra domnule Crin Antonescu. Eu sunt unul dintre gorjenii care v-am votat. V-am votat in primul rand pentru ca sunteti un om nepatat, apoi pentru ca sunteti integru si apoi pentru ca sunteti liberal. Dumneavoastra ar fi trebuit sa fiti presedintele Romaniei daca alegerile s-ar fi facut corect. Totusi, am sa va imput unele probleme si anume:
    1. Intr-un judet ca Gorjul, unde Gheorghe Tatarascu – prim ministru liberal, a construit Uzina Mecanica Sadu, renumita in tara si in strainatate, a construit Fabrica de Tigarete, deschizand astfel portile Gorjului, un judet de altfel sarac. In alta ordine de idei, Gheorghe Tatarescu si sotia sa Aretia l-au ajutat pe Brancusi sa realizeze capodoperele : Masa Tacerii, Aleea Sacaunelor, Poarta Sarutului si Coloana Infinitului, opere prin care, noi gorjenii ne afirmam si daorita carora avem mare noroc. De ce intr-un astfel de judet, al carui destin a fost legat din fasa cu destinul Partidului National Liberal – ati lasat ca un INFRACTOR, DETRACTOR, COMUNIST, SECURIST si BARON , in persoana lui MOREGA ILIE sa conduca Partidul National Liberal. Stiti ca acest om a dat afara 33 personalitati renumite ale Gorjului – avocati, profesori universitari si renumiti oameni de afaceri gorjeni? Stiti ca noi, toti oamenii ide afaceri gorjeni, daca nu ar fi acest infracor de drept comun, am fi alaturi de iberali si am sprijini acest partid NECONDITIONAT? Stiti ca daca acest infractor de drept comun, este singurul om politic din Gorjul de dupa 1989 care ne-a amenintat, santajat si a trimis organele de control (finante, garda financiara, OPC, Garda de Mediu, DSVSA etc.) ca sa ne controleze si ca sa-i dam lui birul atunci cand ati fost la putere? Stiti ca aceasta CREATURA U INFATISARE DE OM SI CU SUFLET DE DEMON a supt resursele PNL la maximum doar in interesul sau personal?
    2. Daca Morega – comunistul, infractorul, detractorul si securisto-ccomunistul nu ar fi la dumneavoastra in partid mare sef baron de Gorj, atunci liberalii ar creste cu cel putin 10-15% in optiunea electoratului.

    Sorry mister Antonescu – in acest caz, nu va respect si nu va respect nu pentru ca nu sunteti demn de respectul meu ci pentru ca i-ati luat apararea atunci cand era cel mai prielnic moment sa scapati de el. PRACTIC L-ATI LUAT IN BRATE DOMNULE ANTONESCU si asta nu va aduce respectul gorjenilor!
    Sperasem ca dupa 1989 ati putea fi primul om care nu e comunist, securist sau care nu este la mana securistilor si care ar putea sa fie Presedintele Romaniei, dar m-am inselat si astfel mi-ati lasat un gust amar domule Antonescu…

  32. TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A III A CIVILA
    DOSAR NR.7089/3/2010 TERMEN 10 03.2010

    Doamnă Preşedinte,

    Subsemnatul ,Ene Nicanor George prin mandatar fiu Ene Dragos Marian domiciliat în Bucureşti,sector 2, Sos.Mihai Bravu nr.2,bl.60B.sc.1,ap.45-,reclamant în prezenta cauza,prin mandatarul meu fiu Ene Dragoş Marian,.,în temeiul art.132 RAP LA ART 134 C.PR.CIV,ART.6(1)[dreptul la un proces ehitabil], art.10(1)[libertatea de exprimare],art.14 (interzicerea discriminărilor), art.18(limitarea restrăngerii drepturilor) din Conventia Europeană a drepturilor omului,formulez şi depun prezenta

    COMPLETARE SI INTREGIRE A CONTESTATIEI
    FORMULATE IMPOTRIVA DECIZIEI NR.12463A PRIMARULUI GENERAL SORIN OPRESCU EMISA IN 21 DECEMBRIE 2009-PRIN CARE SE RESPINGE NOTIFICAREA INREGISTRATA LA P/M/B/ IN ANUL 2001

    Minciuna este o degradare a caracterului. Ea duce la toate infamiile. definiţie de Aug. Maquet Si in fond, ce este o minciuna? Adevarul mascat -Lord Byron
    Ceea mai obisnuita minciuna este aceea pe care ne-o spunem noua insine Friedrich Nietzshe

    Instantele de judecata au facut toate ilegalitatile pentru a scoate din cauza PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI,PENTRU A PROTEJA ,FAVORIZA PE INFRACTORII DE LA DIRECTIA JURIDICA CARE AU DOSIT ACTELE PRIVIND TERENUL MEU,ACTELE DE LA ADOPTIA CU EFECTE RESTRANSE ETC.,
    IN ROMANIA postdecembrista,CATA PUTERE AI,ATATA DREPTATE TI SE DA DE CATRE INSTANTELE POLITIZATE SI CORUPTE!!!!!!CAND IL VOI DECONSPIRA PE DEPLIN PE BASESCU TRAIAN,FATA DE ABUZURILE REALIZATE FATA DE MINE ,CA SA SCAPE,SEFUL ISI VA LUA MANA DE PE INFRACTORII P.D. ADRIAN IORDACHE,SI ANDREI CRECI CARE VOR RAMANE SUB PROTECTIA VICEPRIMARULUI P.D. RAICU SI VICEPRESEDINTE CA SI A .MAFIEI P.D-ULUI !!!
    Se încinge povestea cu terenurile furate…Mai că nu mă mai interesează povestea cu salariile profesorilor. Sunt convins că Băsescu o va promulga! 24 Octombrie 2008
    Iata celebra DISPOZITIE 3544 din 26/11/2004 Orice muritor de rand o purea gasi pe site cautand cu un motor de cautare. Din 07/2007 NU MAI POATE FI GASITA! Fostul primar PMB Adriean V NU SPUNE ADEVARUL – dispozitiile nu mai pot fi consultate de ‘cetateni’. ———————– DISPOZITIE LEGEA 10 3544 din 26/11/2004 ——————————————————————————– DISPOZITIE LEGEA 10 3544 din 26/11/2004 SE RESTITUIE, IN NATURA, IN PROPRIETATEA DOMNULUI ROMALO EDUARD IOAN DAN TERENUL IN SUPRAFATA DE 82.229 M.P., SITUAT IN BUCURESTI, BDUL. LIVIU REBREANU NR.4, SECTOR 3 EMITENT : Primar General PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI D I S P O Z I T I E Nr. 3544 din 26.11.2004 Privind solutionarea dosarului intocmit in baza Notificarii inregistrate sub nr. 3354/2001 la Executorul judecatoresc privind imobilul situat in Bucuresti, bdul Liviu Rebreanu nr. 4, sector 3, trecut in proprietatea statului in baza Legii de Reforma Agrara nr. 187/1945, de la I.B.Grueff, solicitat in natura de domnul ROMALO EDUARD IOAN DAN, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, str. Brezoianu nr.29B,sc.B, apt.40 sector 1, posesor al BI seria BC/269982, CNP 1230717400155; Vazand actele dosarului anexate la notificare si referatul comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din care rezulta ca terenul in suprafata de 82.229 m.p este liber de constructii; Notificatorii au facut dovada calitatii de persoane indreptatite la restituire in baza certificatelor de mostenitor nr.1791/1982, nr.547/1998, 128/2002 si 129/2002, iar imobilul a fost proprietatea numitului I.B.Grueff in baza actului de vanzare-cumparare nr. 1556/1903 ; In conformitate cu art. 7, 9 alin 1 si art.23 alin 1 si 3 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 si cu Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003; In temeiul art. 68(2) si art.71 din Legea nr. 215/2001, Legea administratiei publice locale si al art. 20 alin 3 din Legea nr. 10/2001; PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI DISPUNE: Art. 1 – Se restituie, in natura, in proprietatea domnului ROMALO EDUARD IOAN DAN, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, str.Brezoianu nr.29B,sc.B, apt. 40, sector 1, posesor al BI seria BC/269982, CNP 1230717400155, terenul in suprafata de 82.229 m.p, situat in Bucuresti, Bdul. Liviu Rebreanu nr. 4, sector 3, care se identifica conform raportului de expertiza tehnica extrajudiciara, intocmita de expertul “ing.Onitiu Adrian”. Art. 2 – Predarea primirea bunului prevazut la art.1 se face pe baza de proces-verbal. Art. 3 – Prezenta dispozitie face dovada proprietatii asupra terenului si constituie titlu executoriu dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara. Indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara cad in sarcina beneficiarului restituirii. Art. 4 – Prezenta dispozitie poate fi atacata in termen de 30 de zile de la comunicare la Sectia Civila a Tribunalului Bucuresti. Art. 5 – Dispozitia se comunica proprietarului, Primarului Sectorului 3, Directiei de Investitii, Directiei de Achizitii Concesionari si Contracte, Directiei Evidenta Imobiliara si Cadastrala si Administratiei Fondului Imobiliar, prin grija Directiei Juridic, Contencios si Legislatie. Copia dispozitiei se va comunica si Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti. PRIMAR GENERAL, TRAIAN BASESCU Secretar General al Municipiului Bucuresti DUMITRU STANESCU Aviz favorabil DIRECTIA JURIDIC, CONTENCIOS SI LEGISLATIE DIRECTOR EXECUTIV, ADRIAN IORDACHE DIRECTIA EVIDENTA IMOBILIARA SI CADASTRALA DIRECTOR EXECUTIV, CRISTINA SETRAN
    Iata si celebra DISPOZITIE LEGEA 10 422 din 12/07/2002 (consultabila pe site ul primariei PMB pana in 07/2007 !) PRISACA DORNEI ——————————————————————————– DISPOZITIE LEGEA 10 422 din 12/07/2002 SE RESTITUIE TERENUL SITUAT IN ZONA CODRII NEAMTULUI, SECTOR 3 EMITENT : Primar General PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI PRIMARUL GENERAL DISPOZITIA: Nr. 422 din 12.07.2002 Avand in vedere notificarea inregistrata sub nr. 308/2001 la Executorul judecatoresc privind terenul in suprafata de 70.000,00 m.p. situat in Bucuresti, zona Codrii Neamtului, sector 3, cu vecinatatile mentionate in expertiza topografica avizata de Directia patrimoniu, evidenta proprietatii cadastru, trecut in proprietatea statului in baza Deciziei ministeriale nr. 957/22 martie 1949, solicitat in natura de domnii STANCIULESCU AURELIAN MIHAIL, domiciliat in Bucuresti, str. Buzoieni nr. 5, nl. M 72, sc. 1, et. 8, ap. 47, sector 5; STANCIULESCU NICULAE, domiciliat in Bucuresti, str. Delinesti nr. 6, bl. M 11, sc. 1, et. 1, ap. 8, sector 6 si BOTESCU MARIA MAGDALENA, domiciliata in Bucuresti, str. Delinesti nr. 6, bl. M 11, sc. 1, et. 1, ap. 8, sector 6; Vazand actele dosarului anexate la notificare si referatul comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, din care rezulta ca se poate restitui suprafata de 44.403 m.p., teren liber, conform Notei de constatare si expertizei topografice; In conformitate cu art.20, 21 si 23 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 si cu Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 614/2001; In temeiul art.68 (2) din Legea nr. 215/2001, Legea administratiei publice locale; PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI DISPUNE: Art.1. Se restituie, in natura, in proprietatea domnilor STANCIULESCU AURELIAN MIHAIL, STANCIULESCU NICULAE si BOTESCU MARIA MAGDALENA terenul in suprafata de 44.403 m.p., situat in Bucuresti, zona Codrii Neamtului, sector 3, cu urmatoarele vecinatati: la Nord- aleea de pe langa scoala generala nr. 196, str. Ion Agarbiceanu si str. Calistrat Hogas, la Est- blocul C 2 B din Aleea Codrii Neamului nr. 9 si Aleea Codrii Neamtului, la S- reconstituire pentru fostul teren proprietate Mihailescu Maria si Gheorghe in prezent parc, la V- un aliniament paralel cu str. Prisaca Dornei retras pe linia conductei de gaz (aerisiri) in parc, care se identifica conform schitelor cadastrale, a Notei de constatare si expertizei topografice, efectuate in dosar, ce fac parte integranta din prezenta dispozitie. Art.2. Predarea- primirea bunului prevazut la art.1 se va face pe baza de proces-verbal. Art.3. Prezenta dispozitie constituie titlul de proprietate conform art. 23 (4) din Legea nr. 10/2001. Art.4. Dispozitia se comunica proprietarilor, Primarului sectorului 3, Directiei generale de investitii si achizitii publice, Directiei patrimoniu, evidenta proprietatii- cadastru si Administratiei Fondului imobiliar, prin grija Directiei generale juridic- contencios si legislatie. Copia dispozitiei se va comunica si Directiei Generale a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat a Municipiului Bucuresti. PRIMAR GENERAL, TRAIAN BASESCU Avizeaza pentru legalitate, Secretarul General al Municipiului Bucuresti Drd. ANTON PETRISOR PARLAGI AVIZ FAVORABIL, Directia generala juridica, contencios, legislatie DIRECTOR GENERAL, ADRIAN IORDACHE Directia patrimoniu, evidenta proprietati, cadastru DIRECTOR, CRISTINA SETRAN ————————– si urmarea : ——————————————————————————– DISPOZITIE LEGEA 10 3933 din 21/02/2005 RESPINGE CEREREA DE RESTITUIRE IN NATURA A TERENULUI SITUAT IN BUCURESTI, STR. CODRII NEAMTULUI F.N. (FOSTA COMUNA-DUDESTI CIOPLEA), SECT. 3, FORMULATA DE NOTIFICATORII STANCIULESCU AURELIAN MIHAIL, STANCIULESCU NICULAE SI BOTESCU MARIA MAGDALENA SE STABILESTE VALOAREA ECHIVALENTA A TERENULUI SITUAT IN BUCURESTI, STR. CODRII NEAMTULUI F.N. (FOSTA COMUNA DUDESTI-CIOPLEA), IMPOSIBIL DE RESTITUIT SI CUVENITA NOTIFICATORILOR STANCIULESCU AURELIAN MIHAIL, STANCIULESCU NICULAE SI BOTESCU MARIA MAGDALENA EMITENT : Primar General PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI DISPOZITIE Nr. 3933 din 21.02.2005 Privind solutionarea dosarului intocmit in baza Notificarii inregistrata sub nr. 308/2001 la Executorul judecatoresc, prin care domnul STANCIULESCU AURELIAN MIHAIL, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, strada Buzoieni nr. 5, bl. M 72, sc. 1, et. 8, ap. 47, sector 5, posesor al B.I. seria GT/069989, C.N.P. 1500403400291, domnul STANCIULESCU NICULAE, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, str. Delinesti nr. 6, bl. M 11, sc. 2, et. 5, ap. 67, sector 6, posesor al C.I. seria DP/075250, C.N.P. 1550512400272 si doamna BOTESCU MARIA MAGDALENA, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, str. Delinesti nr. 6, bl. M 11, sc. 2, et. 5, ap. 67, sector 6, posesoare a B.I. seria GN/809580, C.N.P. 2540203400387, solicita restituirea in natura a terenului situat in Bucuresti, str. Codrii Neamtului F.N. (fosta Comuna Dudesti-Cioplea), sector 3, trecut in proprietatea statului in baza Deciziei Ministeriale nr. 957/1949; Avand in vedere referatul Comisiei interne pentru analizarea notificarilor infiintata prin Dispozitia Primarului General nr. 706/2002 modificata prin Dispozitia Primarului General nr. 199/2004, prin care constata imposibilitatea restituirii in natura si se propun masuri reparatorii alternative in echivalent intrucat: – terenul a carui restituire in natura se solicita in suprafata de 70.000,00 m.p. a fost restituit partial (suprafata de 44.403,00 m.p. prin Dispozitia Primarului General nr. 422/12.07.2002) restul terenului in suprafata de 25.597,00 m.p. este in prezent afectat de elemente de sistematizare: blocuri, alei, strazi, punct trafo si punct termic; Vazand Raportul Intern de Evaluare estimativa si Fisa de calcul intocmita de Comisia de evaluare interna numita prin Dispozitia Primarului General nr. 351/2003; In conformitate cu dispozitiile art. 1 al. (2) si al. (3) si art. 24 din Legea nr. 10/2001; In temeiul art. 68 alin. (2), art. 71 din Legea Administratiei Publice Locale nr. 215/2001; PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI DECIDE: Art.1 – Respinge cererea de restituire in natura a terenului in suprafata de 25.597,00 m.p., situat in Bucuresti, str. Codrii Neamtului F.N. (fosta Comuna Dudesti-Cioplea), sector 3, formulata de notificatorii STANCIULESCU AURELIAN MIHAIL, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, strada Buzoieni nr. 5, bl. M 72, sc. 1, et. 8, ap. 47, sector 5, posesor al B.I. seria GT/069989, C.N.P. 1500403400291, STANCIULESCU NICULAE, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, str. Delinesti nr. 6, bl. M 11, sc. 2, et. 5, ap. 67, sector 6, posesor al C.I. seria DP/075250, C.N.P. 1550512400272 si BOTESCU MARIA MAGDALENA, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, str. Delinesti nr. 6, bl. M 11, sc. 2, et. 5, ap. 67, sector 6, posesoare a B.I. seria GN/809580, C.N.P. nr. 2540203400387, pe motiv ca terenul este ocupat de elemente de sistematizare. Art.2 – Se stabileste ca valoare echivalenta a terenului in suprafata de 25.597,00 m.p. situat in Bucuresti, str. Codrii Neamtului F.N. (fosta Comuna Dudesti-Cioplea), sector 3, imposibil de restituit si cuvenita notificatorilor STANCIULESCU AURELIAN MIHAIL, STANCIULESCU NICULAE si BOTESCU MARIA MAGDALENA, suma de 53.464.000.000 lei echivalent a 1.641.460 USD, in limita careia se vor stabili masurile reparatorii. Art.3 – Pentru terenul care nu poate fi restituit in natura, in calitate de persoana indreptatita, puteti opta in limita sumei stabilita conform art. 2 pentru: – titluri de valoare nominala, folosite exclusiv in procesul de privatizare; – actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital. Art.4 – In cazul in care, in termen de 60 de zile de la comunicarea prezentei dispozitii, ne comunicati in mod expres acceptul dumneavoastra cu privire la masurile reparatorii propuse de noi cu titlu de oferta, prezenta dispozitie intra in vigoare si cu privire la masura reparatorie acceptata de dumneavoastra, pe care o puteti fructifica in modurile stabilite de lege. Art.5 – In cazul in care oferta noastra nu este acceptata in mod expres in termen de 60 de zile de la comunicarea prezentei dispozitii, puteti ataca in justitie prezenta oferta in termen de 30 de zile de la comunicarea ei, in conformitate cu prevederile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 la Sectia Civila a Tribunalului Bucuresti. Art.6 – Dispozitia se comunica proprietarilor, Primarului Sectorului 3, Directiei de Investitii, Directiei de Achizitii Concesionari si Contracte, Directiei Evidenta Imobiliara si Cadastrala si Administratiei Fondului Imobiliar, prin grija Directiei Juridic, Contencios si Legislatie. p. PRIMAR GENERAL, GHEORGHE RAZVAN MURGEANU Secretar General al Municipiului Bucuresti DUMITRU STANESCU Aviz favorabil DIRECTIA JURIDIC, CONTENCIOS SI LEGISLATIE DIRECTOR EXECUTIV ADRIAN IORDACHE DIRECTIA EVIDENTA IMOBILIARA SI CADASTRALA DIRECTOR EXECUTIV, CRISTINA SETRAN In plus ultima riguroasa-corecta: ——————————————————————————– DISPOZITIE LEGEA 10 4958 din 27/12/2005 SE ACORDA MASURI REPARATORII PRIN ECHIVALENT PENTRU IMOBILUL SITUAT IN BUCURESTI, STR. DOAMNA GHICA NR. 52-54, SECTOR 2 EMITENT : Primar General PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI DISPOZITIE Nr. 4958 din 27.12.2005 Privind solutionarea dosarului intocmit in baza Notificarii inregistrata sub nr. 488/07.02.2002, la Executorul judecatoresc, prin care domnul STANCIULESCU MIHAIL AURELIAN, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, strada Buzoieni nr. 5, bloc M72, scara L, etaj 8, apartament 47, sectorul 5, posesor al B.I. seria G.T. nr. 069989, CNP 1500403400291, domnul STANCIULESCU NICULAE, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, strada Delinesti nr. 6, bloc M11, scara 2, etaj 5, apartament 67, sector 6, posesor al B.I. seria D.P. nr. 075250, CNP 1550512400272 si doamna BOTESCU MARIA MAGDALENA, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, strada Delinesti nr. 6, bloc M11, scara 2, etaj 5, apartament 67, sectorul 6, posesoare a B.I. seria G.N. nr. 809580, CNP 2540203400387, au solicitat restituirea in natura pentru imobilul situat in Bucuresti, strada Doamna Ghica nr. 52-54, sector 2, trecut in proprietatea statului in baza Decretului nr. 92/1950; Avand in vedere referatul Comisiei interne pentru analizarea notificarilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001 numita prin Dispozitia Primarului General nr. 1082/13.05.2005, prin care se constata imposibilitatea restituirii in natura si se propun masuri reparatorii prin echivalent intrucat: – terenul pentru care se solicita restituirea in natura, este in prezent afectat astfel: spatiu verde+parcaj afectat de retele edilitare subterane, trotuar pietonal, constructie bloc tip A(P,P+10); In conformitate cu dispozitiile art. 24(1), art. 24(31) din Legea nr. 10/2001 republicata, modificata si completata prin Legea nr. 247/2005; In temeiul art. 68 alin. 2, art. 71 din Legea Legea administratiei publice locale nr. 215/2001; PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI DECIDE: Art. 1 – Se respinge cererea privind restituirea in natura a imobilului din Bucuresti, strada Doamna Ghica nr. 52-54, sector 2, solicitat de domnul STANCIULESCU MIHAIL AURELIAN, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, strada Buzoieni nr. 5, bloc M72, scara L, etaj 8, apartament 47, sectorul 5, posesor al B.I. seria G.T. nr. 069989, CNP 1500403400291, domnul STANCIULESCU NICULAE, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, strada Delinesti nr. 6, bloc M11, scara 2, etaj 5, apartament 67, sector 6, posesor al B.I. seria D.P. nr. 075250, CNP 1550512400272 si doamna BOTESCU MARIA MAGDALENA, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, strada Delinesti nr. 6, bloc M11, scara 2, etaj 5, apartament 67, sectorul 6, posesoare a B.I. seria G.N. nr. 809580, CNP 2540203400387, intrucat imobilul este afectat de spatiu verde+parcaj de retele edilitare subterane, trotuar pietonal, constructie bloc iar constructia a fost demolata. Art. 2 – Se acorda masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat in Bucuresti, strada Doamna Ghica nr. 52-54, sector 2, compus din teren in suprafata de 1186,60 m.p. si constructie demolata, imposibil de restituit persoanei indreptatite domnul STANCIULESCU MIHAIL AURELIAN, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, strada Buzoieni nr. 5, bloc M72, scara L, etaj 8, apartament 47, sectorul 5, posesor al B.I. seria G.T. nr. 069989, CNP 1500403400291, domnul STANCIULESCU NICULAE, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, strada Delinesti nr. 6, bloc M11, scara 2, etaj 5, apartament 67, sector 6, posesor al B.I. seria D.P. nr. 075250, CNP 1550512400272 si doamna BOTESCU MARIA MAGDALENA, cetatean roman, cu domiciliul in Bucuresti, strada Delinesti nr. 6, bloc M11, scara 2, etaj 5, apartament 67, sectorul 6, posesoare a B.I. seria G.N. nr. 809580, CNP 2540203400387. Art. 3 – Dispozitia se comunica secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor de pe langa Cancelaria Primului Ministru, notificatorilor, Primarului Sectorului 2, Directiei de Investitii, Directiei Achizitii Concesionari si Contracte, Directiei Evidenta Imobiliara si Cadastrala si Administratiei Fondului Imobiliar, prin grija Directiei Juridic, Contencios si Legislatie. PRIMAR GENERAL, ADRIEAN VIDEANU Secretar General al Municipiului Bucuresti DUMITRU STANESCU Viceprimar General al Municipiului Bucuresti LUDOVIC ORBAN Aviz favorabil DIRECTIA JURIDIC, CONTENCIOS SI LEGISLATIE DIRECTOR EXECUTIV ADRIAN IORDACHE DIRECTIA EVIDENTA IMOBILIARA SI CADASTRALA DIRECTOR EXECUTIV, CRISTINA SETRANAcestea sunt faimosele dispozitii (altele dect Rebreanu 4 si Ilioara, pt Maria Cocoru (pt care a ‘cedat la notariat’ D Romalo): circa 150 000 m2 DE PARC Cuza/Titan si alte spatii verzi. Cand nu veti mai vedea nimic frumos, placut ochiului, nicio urma de natura in Brancusi, Grigorescu, Rebreanu etc etc (ceea ce mai e inca in sect 3) SA STITI CUI II VETI MULTUMI, patrulaterului: TB, Razvan M, Adriean V. Liviu N. DISPOZITIE LEGEA 10 nr. 8707 din 2007-08-28 SE RESTITUIE, IN NATURA, IN PROPRIETATEA DOAMNEI COCORU MARIA, IMOBILUL-TEREN FORMAT DIN LOTUL 38, ANEXA IV- BDUL. NICOLAE GRIGORESCU F.N., SECTOR 3. Data emiterii: 2007-08-28 ——————————————————————————– DISPOZITIE LEGEA 10 nr. 8706 din 2007-08-28 SE RESTITUIE, IN NATURA, IN PROPRIETATEA DOAMNEI COCORU MARIA, IMOBILUL-TEREN FORMAT DIN LOTUL 82, ANEXA XIV- STRADA LIVIU REBREANU F.N., SECTOR 3. Data emiterii: 2007-08-28 ——————————————————————————– DISPOZITIE LEGEA 10 nr. 8705 din 2007-08-28 SE RESTITUIE, IN NATURA, IN PROPRIETATEA DOAMNEI COCORU MARIA, IMOBILUL-TEREN FORMAT DIN LOTUL 73, ANEXA XII-STRADA CONSTANTIN BRANCUSI F.N., SECTOR 3. Data emiterii: 2007-08-28 ——————————————————————————– DISPOZITIE LEGEA 10 nr. 8704 din 2007-08-28 SE RESTITUIE, IN NATURA, IMOBILUL-TEREN, STR. PICTOR GH. TATTARASCU F. N., SECTOR 3 Data emiterii: 2007-08-28 ——————————————————————————– DISPOZITIE LEGEA 10 nr. 8703 din 2007-08-28 SE RESTITUIE, IN NATURA, IMOBILUL-TEREN, STR. DRUMUL MURGULUI F.N., SECTOR 3 Data emiterii: 2007-08-28 ——————————————————————————– DISPOZITIE LEGEA 10 nr. 8702 din 2007-08-28 SE RESTITUIE, IN NATURA, IMOBILUL-TEREN, STR. LIVIU REBREANU F.N., SECTOR 3 Data emiterii: 2007-08-28Marţi, 05 Aprilie 2005 – 09:03 AM Aleg.RO: Bucuresti – Primar general ales cu scor de sector
    Rezultatele finale ale alegerilor partiale de duminica arata ca batalia pentru Bucuresti s-a transat din primul tur de scrutin. Castigator cu 53% din voturi este candidatul Aliantei D.A., Adriean Videanu, care a obtinut aproximativ atatea voturi cat numara populatia sectorului 1 al Capitalei. Biroul Electoral Municipal a transmis ieri, dupa pranz, rezultatele finale ale alegerilor partiale de duminica, in conditiile in care comisiile de votare nu au avut de numarat decat 439.575 de buletine de vot. Doar 24,83% din cei 1.763.040 de alegatori inscrisi pe listele electorale permanente s-au prezentat la vot, situatie catalogata de analisti drept un record al absenteismului in istoria Romaniei.

    NOUL PRIMAR. Numaratoarea a aratat ca Adriean Videanu, candidatul Aliantei PNL-PD, a castigat postul de primar general, cu 53,01% din sufragii, adica 231.147 de voturi valabil exprimate. Am putea spune ca Videanu a obtinut un numar de voturi egal cu populatia unui sector din cele sase ale Capitalei, populatia sectorului 1 numarand, spre exemplu, 238.217 bucuresteni. Candidatul PSD, Marian Vanghelie, s-a clasat al doilea, obtinand 29,55% din voturi, adica girul a 128.822 de bucuresteni. Cristian Popescu, cunoscut si ca Piedone, candidat din partea Partidului Blocul National Democrat, a intrunit 8,71% din sufragii (37.965 de voturi valabil exprimate), iar Anca Petrescu (PPRM) a obtinut 3,48% (15.187 de voturi valabil exprimate). Radu Opaina (PUR) a obtinut 1,92% (8.361 de voturi valabil exprimate), iar independentul Ralu Filip – 1,16% (5.065 de voturi valabil exprimate).

    Voturile nule inregistrate au fost in numar de 3.512, respectiv 0,8%. Conform procedurii, din momentul aparitiei rezultatelor finale, sunt asteptate contestatii timp de 24 de ore, dupa care BEM trimite procesul-verbal de incheiere a procesului electoral in Bucuresti catre Tribunalul Capitalei, pentru validarea scrutinului de duminica. Tribunalul trebuie sa emita apoi o hotarare privind validarea in functia de primar a candidatului care a obtinut cel mai mare numar de voturi, apoi acesta depune juramantul si preia functia.

    LIPSA DE LEGITIMITATE. Numarul mic de voturi pe care l-a obtinut Videanu ar putea ridica problema lipsei de legitimitate a mandatului sau. Analistul politic Cristian Parvulescu a declarat ieri ca rezultatul obtinut de Videanu raspunde criteriilor juridice de alegere, dar s-ar putea sa-i creeze probleme in relatia cu Consiliul General si cu primarii de sector. “Este posibil ca atunci cand vor exista situatii tensionate, ceilalti sa faca apel la legitimitatea mai mare, data de un vot mult mai consistent primit atunci din partea bucurestenilor”, a explicat Parvulescu. Cat priveste rezultatul lui Vanghelie, acesta ar putea sa aiba o influenta asupra vietii interne a partidului, stopand tendinta de “vanghelizare” a PSD, a mai spus Parvulescu.

    EXPLICATII. Parvulescu crede ca absenteismul a fost cauzat de faptul ca populatia se afla inca sub efectul alegerilor din decembrie 2004, dar si de inexistenta candidatilor de prima marime. O a treia explicatie tine, potrivit lui Parvulescu, de evenimentele ultimei saptamani: rapirea celor trei jurnalisti romani la Bagdad, moartea Papei Ioan Paul al II-lea, care au captivat atentia presei.

    REZULTATE IN TARA. La alegerile partiale organizate duminica in 19 localitati, noua primari au fost alesi, potrivit rezultatelor partiale, din primul tur de scrutin, inclusiv primarul general al Capitalei, a anuntat ieri, la Palatul Victoria, ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu. Din cei noua, sase au candidat din partea Aliantei D.A., iar trei din partea PSD.

    In turul al doilea, care se va organiza duminica, 10 aprilie, in restul localitatilor se vor confrunta, potrivit rezultatelor partiale, sase reprezentanti ai Aliantei D.A., cinci din partea PSD, doi din partea PUR, unul din partea Partidului Popular Crestin Democrat (PPCD) si un independent.

    FELICITARI DE LA TRAIAN BASESCU

    Noul primar general al Capitalei, Adriean Videanu, a fost felicitat duminica noaptea, la scurta vreme dupa miezul noptii, chiar de presedintele Traian Basescu (foto).
    Seful statului, sustin surse din PD, i-ar fi spus lui Videanu ca regreta ca nu poate fi alaturi de el si de membrii Aliantei la sarbatorirea victoriei, insa atributiile de presedinte si Constitutia ii interzic sa mai participe la activitatile unor partide. Basescu ar fi afirmat insa ca nu poate sa nu se bucure de succesul inregistrat de Alianta din primul tur de scrutin. Cu atat mai mult, cu cat chiar Traian Basescu a fost cel care l-a determinat pe Videanu sa candideze pentru fotoliul lasat liber de el dupa ce a fost ales presedintele tarii. Videanu a fost felicitat si de premierul Tariceanu. Acesta nu a participat insa la sarbatorirea victoriei, care a avut loc intr-un cerc al democratilor la Restaurantul Golden Blitz, unde din partea PNL nu au fost prezenti liderii de la varf, ci doar primarii de sector. La petrecere a fost asteptat pana tarziu si Basescu, democratii neconfirmand insa ca seful statului ar fi venit.

    Corupţie
    Corupţia reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial, corupţia este foarte frecvent întâlnită în societate şi este deosebit de gravă deoarece favorizează interesele unor particulari, mai ales în aria economică, afectând interesele colective prin: însuşirea, deturnarea şi folosirea resurselor publice în interes personal, ocuparea unor funcţii publice prin relaţii preferenţiale, încheierea unor tranzacţii prin eludarea normelor morale şi legale.
    Corupţia vizează un ansamblu de activităţi imorale, ilicite, ilegale realizate nu numai de indivizi cu funcţii de conducere sau care exercită un rol public, ci şi de diverse grupuri şi organizaţii, publice sau private, în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin utilizarea unor forme de constrângere, şantaj, înşelăciune, mituire, cumpărare, intimidare.
    Printre cauzele care favorizează apariţia corupţiei se regăsesc şi: slăbirea autorităţii statului datorită ineficienţei instituţiilor acestuia, degradarea nivelului de trai al indivizilor, lipsa unor valori sociale însoţită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme la nivelul instituţional şi legislativ care să fie în concordanţă cu condiţiile socio-economice.
    Mica corupţie
    Prin mica corupţie se înţelege acel sector din corupţie care nu aduce atingere intereselor majorităţii indivizilor unui stat. În această categorie poate fi inclusă corupţia unui cadru medical, a unui funcţionar, etc care prin deciziile lor favorizează un individ sau grup de indivizi în detrimentul altora, dar acest gen de nedreptate este limitate în timp şi spaţiu.
    Marea corupţie
    Prin marea corupţie se înţelege corupţia la nivel înalt a unui funcţionar, demnitar, etc. Acest gen de corupţie are ca şi carecteristică principală efectul asupra întregului stat şi a indivizilor care îl compun. Urmările acestui gen de corupţie se pot traduce în costuri directe sau indirecte care vor fi suportate într-un final de toţi contribuabilii.
    Limitarea fenomenului
    Fenomenul corupţie nu poate fi definit ca fiind propriu doar anumitor forme de guvernare. Corupţia este întâlnită atât în societăţile democratice cât şi în cele totalitare. Deşi există o oarecare tendinţă de a considera un regim autoritar ca fiind capabil să elimine corupţia, realitatea este că într-un astfel de regim corupţia este parţial limitată, ea regăsindu-se în anumite cercuri privilegiate, fiind accesibilă anumitor grupuri de indivizi.[
    Limitarea fenomenului corupţiei, stoparea totală a fenomenului este considerată utopică, poate fi obţinută prin mecanismul costurilor. Aceste costuri pot fi pecuniare sau sub forma recluziunii şi au ca idee centrală indezirabilitatea efectuării unor fapte reprobabile datorită costurilor mari pe care trebuie să lă plătească un individ sau grup de indivizi atunci când faptele acestora sunt descoperite. Accentuând această idee, legiuitorul, din dorinţa de a descuraja un astfel de comportament, a definit corupţia printr-o serie de fapte cu caracter penal.
    Corupţia în România
    Prin Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie menţionează trei categorii de infracţiuni, anume:
    a) infracţiuni de corupţie: luarea şi darea de mită, traficul de influenţă, primirea de foloase necuvenite;
    b) infracţiuni asimilate celor de corupţie: stabilirea unei valori diminuate a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă inclusiv în cadrul acţiunii de executare silită, reorganizare sau lichidare judiciară; acordarea de credite sau de subvenţii cu încălcarea legii sau a normelor de creditare; utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate; folosirea unei funcţii de conducere într-un partid, sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, pentru a obţine foloase necuvenite etc.;
    c) infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie: tăinuirea bunurilor provenite din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau asimilate; spălarea banilor; abuzul în serviciu; bancruta frauduloasă; evaziunea fiscală; traficul de droguri; trafic de persoane ş.a.;
    JUDECĂTOARE CONTESTATĂ24 feb 2006, 15:25 |
    Deciziile Liei Savonea puse la îndoială, în trecut
    Lia Savonea, preşedintele Secţiei I Penale din cadrul Tribunalului Bucureşti a decis, în trecut, în mai multe dosare importante. Unele dintre acestea au fost contestate de opinia publică.

    În vara lui 2005, Savonea a decis cercetarea în libertate a unei persoane implicate într-un important caz de trafic de droguri. În acelaşi an, ea a respins prima propunere de arestare în cazul Iacobov.

    Ulterior, după ce aceştia au fost încarceraţi a respins cererea de prelungire a mandatului de arest preventiv a celor doi. Şi membrii organizaţiei yogine MISA s-au plâns de activitatea judecătoarei.

    Într-o petiţie adesată instituţiilor internaţionale aceştia acuzau că relele tratamente la care au fost supuşi în martie 2004 au fost impuse după ce Lia Savonea ar fi aprobat cererea de percheziţie în sediile Miscării.
    Clanurile Justitiei 48 – LIA SAVONEA, presedintele Sectiei I Penala
    - sotul Mihai Savonea, avocat in Baroul Bucuresti;
    Comisia de Aplicare a Legii 10 din Bucuresti: evolutia componentei
    Prima componenta a Comisiei de aplicare a legii 10/2001 este una sonora:

    PRESEDINTE:
    TRAIAN BASESCU- Primarul General al Municipiului Bucuresti
    MEMBRII:
    BOGDAN SOSOACA- Director General- Directia Generala de Investitii si Achizitii Publice
    ADRIAN BOLD- Arhitect Sef al Municipiului Bucuresti
    ANA SANDU- Consilier Juridic- Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie
    CECILIA MANOLESCU- Consilier Juridic- Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie
    ELENA NASTASE- Inspector de specialitate- Directia Generala de Administrare a Fondului Imobiliar
    - Notar
    SECRETAR: DIANA MITROI- Inspector de specialitate- Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie

    Dupa cateva luni, Basescu face un pas inapoi si iese din componenta comisiei:
    MEMBRII:
    BOGDAN SOSOACA – Director Executiv al Directiei Investitii si Achizitii
    ANA SANDU – Director Directia Juridica, Legislatie
    CECILIA MANOLESCU – Sef Birou – Directia Contencios
    VASILE CHIRILA – Director Directia Administratie Publica
    ANDREI VLADESCU – Inspector de specialitate- Directia patrimoniu, evidenta proprietatii, cadastru
    DIANA MITROI – consilier juridic- Directia juridica, legislatie

    Intra in scena si AFI:
    MEMBRII:
    BOGDAN SOSOACA – Director Executiv al Directiei Investitii si Achizitii
    LUMINITA MIHUTU – Director General AFI
    ANA SANDU – Director Directia Juridica, Legislatie
    CECILIA MANOLESCU – Sef Birou – Directia Contencios
    VASILE CHIRILA – Director Directia Administratie Publica
    ANDREI VLADESCU – Inspector de specialitate- Directia patrimoniu, evidenta proprietatii, cadastru
    DIANA MITROI – consilier juridic- Directia juridica, legislatie

    Se schimba un membru din Comisie:
    MEMBRII:
    BOGDAN SOSOACA – Director Executiv al Directiei Investitii si Achizitii
    ANA SANDU – Director Executiv Adjunct al DJCL
    LUMINITA MIHUTU – Director General AFI
    CECILIA MANOLESCU – Sef Serviciu – DJCL
    VASILE CHIRILA – Director Directia Administratie Publica
    MIHAELA LINCA – Sef Serviciu Directiei Patrimoniu, Evidenta Proprietati Cadastru
    DIANA MITROI – Sef Serviciu – DJCL

    Pleaca Vasile Chirila, prietenii stiu de ce!
    MEMBRII:
    BOGDAN SOSOACA – Director Executiv al Directiei Investitii si Achizitii
    ANA SANDU – Director Executiv Adjunct al DJCL
    LUMINITA MIHUTU – Director General AFI
    DIANA MITROI – Sef Serviciu – DJCL
    ANDREI CRECI – Sef Serviciu – DJCL
    CECILIA MANOLESCU – Sef Serviciu – DJCL
    MIHAELA LINCA – Inspector in cadrul Directiei Evidenta Imobiliara si Cadastrala

    :
    PRESEDINTE:
    LUDOVIC ORBAN – Viceprimar General al Municipiului Bucuresti
    VICEPRESEDINTE:
    DUMITRU STANESCU – Secretar General al Municipiului Bucuresti
    MEMBRII:
    BOGDAN SOSOACA – Director Executiv al Directiei Investitii
    LUMINITA MIHUTU – Director General AFI
    ANA SANDU – Director Executiv Adjunct al DJCL
    CECILIA MANOLESCU – Sef Serviciu – DJCL
    DIANA MITROI – Sef Serviciu – DJCL
    ANDREI CRECI – Sef Serviciu – DJCL
    MIHAELA LINCA – Inspector in cadrul Directiei Evidenta Imobiliara si Cadastrala

    Ultima compozitie din mandatul lui Videanu (din 06.07.2007 pana la 09.08.2008):
    PRESEDINTE:
    ANA SANDU – Director Executiv Adjunct al DJCL
    MEMBRII:
    MARIA MOTA – Consilier Cabinet Primar General
    CECILIA MANOLESCU – Sef Serviciu – DJCL
    DIANA MITROI – Sef Serviciu – DJCL
    SECRETAR:
    ANDREI NICOLAE CONDOVICI

    IN AFARA DE OAMENII AFLATI IN SPATE,(IORDACHE ADRIAN,ANDREICRECI),Acestia sunt oamenii direct raspunzatori de intarzierea aplicarii legii 10 in Bucuresti pana la venirea lui Oprescu. Sau mai corect spus de aplicarea ei dupa bunul lor plac. Aici si aici gasiti ultimele doua modificari ale componentei comisiei.
    Mai jos gasiti link-uri catre dispozitiile prin care s-a schimbat compozitia comisiei:
    Dispozitia 630/2001
    Dispozitia 1099/2001
    Dispozitia 1434/2001
    Dispozitia 706/2002
    Dispozitia 199/2004
    Dispozitia 1082/2005
    Dispozitia 954/2007
    ________________________________________
    DISPOZITIE 630 din 19/02/2001
    ________________________________________
    DISPOZITIE 630 din 19/02/2001
    PRIVIND ANALIZAREA NOTIFICARILOR PERSOANELOR INDREPTATITE SI STABILIREA MASURILOR REPARATORII DE RESTITUIRE IN NATURA A IMOBILELOR SAU PRIN ECHIVALENT
    EMITENT : Primar General

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPOZITIE

    Avand in vedere Nota 1501/ 2001 a Directiei generale juridic- contencios si legislatie;
    Vazand prevederile Legii nr. 10/ 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989;
    In temeiul art.48(1) din Legea nr. 69/1991 privind administratia publica locala, republicata;
    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPUNE:
    Art.1. Se constituie comisia municipiului Bucuresti pentru analizarea notificarilor persoanelor indreptatite si stabilirea masurilor reparatorii de restituire in natura a imobilelor sau prin echivalent, in urmatoarea componenta:
    PRESEDINTE: TRAIAN BASESCU- Primarul General al Municipiului Bucuresti

    MEMBRII: BOGDAN SOSOACA- Director General- Directia Generala de Investitii si Achizitii Publice
    ADRIAN BOLD- Arhitect Sef al Municipiului Bucuresti
    ANA SANDU- Consilier Juridic- Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie
    CECILIA MANOLESCU- Consilier Juridic- Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie
    ELENA NASTASE- Inspector de specialitate- Directia Generala de Administrare a Fondului Imobiliar
    – Notar
    SECRETAR: DIANA MITROI- Inspector de specialitate- Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie
    Art.2. Comisia se va completa cu cate un reprezentant al societatilor comerciale care administreaza imobilele, care au obligatia sa prezinte date privind situatia juridica si locativa a acestora.
    Art.3. Directia de Administratie Publica, Directia Generala Juridic- Contencios si Legislatie, Directia Generala de Investitii si Achizitii Publice, Directia Generala de Administrare a Fondului Imobiliar vor aduce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.

    PRIMAR GENERAL,
    TRAIAN BASESCU
    BUCURESTI,
    NR. 630/ 19.02.2001

    ________________________________________
    DISPOZITIE 1099 din 05/06/2001
    ________________________________________
    DISPOZITIE 1099 din 05/06/2001
    SE CONSTITUIE COLECTIVUL OPERATIV PENTRU ANALIZAREA NOTIFICARILOR PERSOANELOR INDREPTATITE SI STABILIREA MASURILOR REPARATORII DE RESTITUIRE IN NATURA A IMOBILELOR SAU PRIN ECHIVALENT
    EMITENT : Primar General

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPOZITIE

    Avand in vedere Nota nr. 7483/28.05.2001 a Directiei generale juridic contencios si legislatie;
    Vazand prevederile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989;
    In temeiul art.68 (1) lit.”v” si art.71 (1) din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala;

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPUNE:

    Art.1. Se constituie colectivul operativ pentru analizarea notificarilor persoanelor indreptatite si stabilirea masurilor reparatorii de restituire in natura a imobilelor sau prin echivalent, in urmatoarea componenta:
    BOGDAN SOSOACA- Director General- Directia Generala de Investitii si Achizitii Publice
    ANA SANDU- Director- Directia Juridic- Legislatie
    CECILIA MANOLESCU- Sef Birou- Directia Contencios
    VASILE CHIRILA- Director- Directia de Administratie Publica
    ANDREI VLADESCU- Inspector de specialitate- Directia Patrimoniu Evidenta Proprietatii- Cadastru
    DIANA MITROI- Sef Serviciu- Directia Juridic- Legislatie
    Art.2. Dispozitia nr.630/2001 isi inceteaza aplicabilitatea.
    Art.3. Directia de administratie publica, Directia generala juridic-contencios, legislatie, Directia Generala de Achizitii Publice, Directia Patrimoniu Evidenta Proprietatii- Cadastru vor aduce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.

    PRIMAR GENERAL,
    TRAIAN BASESCU
    Avizeaza pentru legalitate
    Secretarul General al
    Municipiului Bucuresti
    Drd. ANTON PETRISOR PARLAGI

    BUCURESTI,
    NR. 1099/ 05.06.2001

    ________________________________________
    DISPOZITIE 1434 din 07/08/2001
    ________________________________________
    DISPOZITIE 1434 din 07/08/2001
    SE CONSTITUIE COMISIA PENTRU ANALIZAREA NOTIFICARILOR PERSOANELOR INDREPTATITE SI STABILIREA MASURILOR REPARATORII DE RESTITUIREA IN NATURA SAU PRIN ECHIVALENT
    EMITENT : Primar General

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPOZITIE

    Avand in vedere Nota nr. 17141/06.08.2001 a Directiei generale juridice, contencios, legislatie;
    Vazand prevederile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989;
    In temeiul art. 68 (1) lit. v si art.71(1) din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala;

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPUNE:

    Art.1. Se constituie comisia pentru analizarea notificarilor persoanelor indreptatite si stabilirea masurilor reparatorii de restituirea in natura sau prin echivalent, in urmatoarea componenta:
    BODGAN SOSOACA- Director general- Directia generala de investitii si achizitii publice
    LUMINITA MIHUTU- Director general- Administratia Fondului Imobiliar
    ANA SANDU- Director- Directia juridica, legislatie
    CECILIA MANOLESCU- Sef Birou- Directia Contencios
    VASILE CHIRILA- Director- Directia de administratie publica
    ANDREI VLADESCU- Inspector de specialitate- Directia patrimoniu, evidenta proprietatii, cadastru
    DIANA MITROI- consilier juridic- Directia juridica, legislatie
    Art.2. Membrii comisiei vor analiza dosarele si vor reformula propuneri in termen de 2 zile lucratoare de la primirea dosarului.
    Art.3. Dispozitia nr.1099/05.06.2001 isi inceteaza aplicabilitatea.
    Art.4. Directia de administratie publica, Directia generala juridica, contencios, legislatie, Directia generala de investitii si achizitii publice si Directia patrimoniu, evidenta proprietatii, cadastru vor aduce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.
    Dispozitia se va comunica si Administratiei Fondului Imobiliar

    PRIMAR GENERAL,
    TRAIAN BASESCU
    Avizeaza pentru legalitate
    Secretarul General al
    Municipiului Bucuresti
    Drd. ANTON PETRISOR PARLAGI

    BUCURESTI
    NR. 1434/ 07.08.2001

    ________________________________________
    DISPOZITIE 706 din 19/06/2002
    ________________________________________
    DISPOZITIE 706 din 19/06/2002
    MODIFICA COMPONENTA COLECTIVULUI OPERATIV PENTRU ANALIZAREA NOTIFICARILOR PERSOANELOR INDREPTATITE SI STABILIREA MASURILOR REPARATORII DE RESTITUIRE IN NATURA A IMOBILELOR
    EMITENT : Primar General

    PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI

    PRIMARUL GENERAL
    DISPOZITIA:
    Nr. 706 din 19.06.2002

    Avand in vedere cererea cererea nr. 1765/6/07.06.2002 a domnului Andrei Vladescu prin care solicita retragerea din colectivul operativ pentru analizarea notificarilor persoanelor indreptatite si stabilirea masurilor reparatorii de restituire in natura a imobilelor sau prin echivalent in baza Legii nr. 10/2001;
    Vazand Nota Directiei juridic- legislatie prin care se propune modificarea dispozitiei nr. 1434/07.08.2001;
    Luand in considerare prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989;
    In temeiul art.68 (1), lit.”v” si art.71(1) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001;

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPUNE:

    Art.1. Modifica componenta colectivului operativ pentru analizarea notificarilor persoanelor indreptatite si stabilirea masurilor reparatorii de restituire in natura a imobilelor sau prin echivalent in baza Legii nr. 10/2001, din care vor face parte:
    BOGDAN SOSOACA- Director general- Directia Generala de Investitii si Achizitii Publice;
    ANA SANDU- Director- Directia Juridic- Legislatie;
    LUMINITA MIHUTU- Director General Administratia Fondului Imobiliar;
    CECILIA MANOLESCU- Sef Birou- Directia Contencios;
    VASILE CHIRILA- Director- Directia Administratie Publica;
    MIHAELA LINCA- Sef Serviciu- Directia Patrimoniu Evidenta Proprietati Cadastru;
    DIANA MITROI- Sef Serviciu- Directia Juridic- Legislatie;
    Art.2. Directia administratie publica, Directia generala juridic- contencios si legislatie, Directia generala de investitii si achizitii publice, Directia patrimoniu evidenta proprietati cadastru, Administratia fondului imobiliar vor aduce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.

    PRIMAR GENERAL,
    TRAIAN BASESCU Avizeaza pentru legalitate
    Secretarul General
    al Municipiului Bucuresti
    Drd. ANTON PETRISOR PARLAGI

    ________________________________________
    DISPOZITIE 199 din 23/03/2004
    ________________________________________
    DISPOZITIE 199 din 23/03/2004
    SE CONSTITUIE COMISIA INTERNA PENTRU ANALIZAREA NOTIFICARILOR, FORMULATE IN TEMEIUL LEGII NR.10/2001 CE AU CA OBIECT RESTITUIREA IN NATURA A IMOBILELOR
    EMITENT : Primar General

    PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPOZITIE

    Avand in vedere Nota nr. 7857/22.03.2004 a Directiei juridic, contencios si legislatie prin care se propune infiintarea comisiei de evaluare interna pentru analizarea notificarilor ce au ca obiect restituirea in natura a imobilelor, formulate in temeiul Legii nr.10/2001;
    Luand in considerare prevederile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989;
    In baza prevederilor cap.III alin 1.1 lit a din Hotararea Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001;
    In temeiul art. 66, 68(1) lit.“v” si art.71(1) din Legea 215/2001 privind administratia publica locala;

    PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPUNE:

    Art.1: Se constituie comisia interna pentru analizarea notificarilor, formulate in temeiul Legii nr.10/2001 ce au ca obiect restituirea in natura a imobilelor, in urmatoarea componenta:
    BOGDAN SOSOACA – Director executiv – Directia de Investitii si Achizitii publice-membru
    ANA SANDU – Director executiv adjunct-Directia juridic, contencios si legislatie-membru
    LUMINITA MIHUTU – Director general-Administratia fondului imobiliar-membru
    DIANA MITROI – Sef serviciu-Directia juridic, contencios si legislatie-membru
    ANDREI CRECI – Sef serviciu-Directia juridic, contencios si legislatie-membru
    CECILIA MANOLESCU-Sef serviciu- Directia juridic, contencios si legislatie –membru
    MIHAELA LINCA-inspector de specialitate-Directia patrimoniu,evidenta proprietati, cadastru-membru
    Art.2: Membrii comisiei au obligatia de a verifica, analiza si de a se pronunta cu privire la solutionarea notificarilor formulate in domeniul Legii nr.10/2001, ce au ca obiect restituirea in natura a imobilelor.
    Fisele posturilor persoanelor nominalizate la art. 1 se completeaza in mod corespunzator.
    Art.3: Dispozitia nr. 706/2002 precum si alte prevederi contrare isi inceteaza aplicabilitatea.
    Art.4: Directia Administratie Publica, Directia Resurse Umane Directia Juridic Contencios si Legislatie, Directia de Investitii si Achizitii Publice, Directia Patrimoniu Evidenta Proprietati Cadastru, Administratia Fondului Imobiliar precum si persoanele nominalizate la art. 1, vor aduce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii.

    PRIMAR GENERAL
    TRAIAN BASESCU
    Secretar General
    al Municipiului Bucuresti,
    Dumitru Stanescu

    Nr. 199/23.03.2004

    ________________________________________
    DISPOZITIE 1082 din 13/05/2005
    ________________________________________
    DISPOZITIE 1082 din 13/05/2005
    SE REORGANIZEAZA COMISIA INTERNA PENTRU ANALIZA NOTIFICARILOR FORMULATE IN TEMEIUL LEGII NR. 10/ 2001
    DISPOZITIA 199/2004 ISI INCETEAZA APLICABILITATEA
    EMITENT : Primar General

    PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DISPOZITIE
    Nr. 1082 din 13.05.2005

    Avand in vedere Nota nr. 264/2005 a Directiei Juridic, Contencios si Legislatie prin care se propune reorganizarea Comisiei interne pentru analiza notificarilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001;
    Luand in considerare prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989;
    In baza Cap. III alin. 1.1 lit. a din Hotararea Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001;
    In temeiul art. 66, 68(1) lit. “v” si art. 71(1) din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala cu modificarile si completarile ulterioare;
    PRIMARUL GENERAL
    DISPUNE :
    Art. 1 – Se reorganizeaza Comisia interna pentru analiza notificarilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001 in urmatoarea componenta:

    Presedinte
    Vivicepresedinte
    Memembrii:
    - domnul Ludovic Orban
    - domnul Dumitru Stanescu
    - domnul Bogdan Sosoaca
    - doamna Luminita Mihutu
    - doamna Ana Sandu
    - doamna Cecilia Manolescu
    - domnisoara Diana Mitroi
    - domnul Andrei Creci
    - doamna Mihaela Linca - Viceprimar General al Municipiului Bucuresti;
    - Secretar General al Municipiului Bucuresti;
    - Director Executiv al Directiei de Investitii;
    - Director General A.F.I.;
    - Director Executiv Adj. al D.J.C.L.;
    - Sef serviciu in cadrul D.J.C.L.;
    - Sef serviciu in cadrul D.J.C.L.;
    - Sef serviciu in cadrul D.J.C.L.;
    - Inspector in cadrul Directiei Evidenta Imobiliara si Cadastrala

    Art. 2 – Membrii Comisiei au obligatia de a verifica, analiza si de a se pronunta cu privire la solutionarea notificarilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001.
    Fisele posturilor persoanelor nominalizate la art. 1, precum si D.P.G. nr. 575/2004 se completeaza in mod corespunzator.
    Art. 3 – Dispozitia nr. 199/2004 precum si alte prevederi contrare isi inceteaza aplicabilitatea.
    Art. 4 – Directia Administratie Publica, Directia Resurse Umane, Directia Juridic, Contencios si Legislatie, Directia de Investitii, Directia dr Achizitii Concesionari si Contracte, Directia Evidenta Imobiliara si Cadastrala, Administratia Fondului Imobiliar precum si persoanele nominalizate la art. 1 vor duce la indeplinire prevederile prezentei dispozitii

    PPRIMAR GENERAL
    ADRIEAN VIDEANU Secretar General al
    Municipiului Bucuresti
    DUMITRU STANESCU

    DUMITRU STANESCU SI TRAIAN BASESCU au FOST AGENTI AI SECURITATII!!!
    DISPOZITIE nr. 954 din 6/07/2007
    joi, 29 ianuarie 2009
    Mircea Raicu, viceprimar Bucuresti
    Mircea Raicu este viceprimar Bucuresti, potrivit Cotidianul. Prin urmare sotia sa isi va demisia din functia de director al Directiei Operatiuni din Primaria Municipiului Bucuresti.

    Noul viceprimar al Capitalei este Mircea Raicu
    28 Ian 2009

    Consilierii generali l-au ales miercuri pe Mircea Raicu, membru PDL, viceprimar al Capitalei.

    Mircea Raicu l-a avut contracandidat pe Dan Meran, de la PNL, dar a câştigat în faţa acestuia cu 39 de voturi la 11. Două voturi au fost anulate. Raicu a candidat după ce, în urmă cu câteva săptămâni, Răzvan Murgeanu şi-a dat demisia din funcţia de viceprimar la Primăria Capitalei şi a plecat secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. Celălalt viceprimar este Robert Ionescu (PNG).

    Mircea Raicu a fost director la REBU până anul trecut, în primăvară, apoi consilier PDL. El a declarat că va continua proiectele de infrastructură ale fostului primar Adriean Videanu, printre care şi pasajul Basarab, întrucât ele se află în subordinea lui.

    De asemenea, noul viceprimar a precizat că în două săptămâni îşi va rezolva problema de conflict de interese în care se află din cauza faptului că soţia sa, Ioana Raicu, este momentan director al Direcţiei de Operaţiuni din cadrul Primăriei Capitalei şi a spus că aceasta îşi va da demisia.(A.E.)
    Ioana Raicu
    ________________________________________
    Ioana Raicu
    Romanian
    Birth date: Dec 19th, 1992
    Birth place: Pitesti
    Mother agency: MRA Models Agency – Bucharest
    New York: Major
    Milan: Major
    Height: 1,77m
    Bust: 89
    Waist: 60
    Hips: 89
    Shoes: 38
    Hair: Light Brown
    Eyes: Green

    ________________________________________
    Last edited by Letitia : 07-06-2008 at 10:45 AM.

    30 de ani de modeling în România
    succesul ei şi campaniile pentru Miu Miu, Gaultier, Chanel Accesories, Prada, Celine, Donna Karan, Moschino, Balenciaga, Nina Ricci şi Oscar de la Renta pe care le-a făcut, drumul modelelor made in Romania şi-a schimbat cursul.

    Ioana Raicu a debutat în meserie în urmă cu un an, la vârsta la care îşi făcea primul buletin de identitate, şi se poate lăuda deja cu prezentări în multe ţări, cu cataloage şi campanii, dintre care cea mai importantă a fost cea pentru lenjeria Triumph (Asia). După ce a fost descoperită la caravana organizată de Bravo Girl în 2007, a plecat la Milano să se pregătească.
    „Nu aveam nici book atunci, eram o fată din Piteşti, nici nu mersesem cu metroul. Dar m-am gândit că mă descurc eu”.
    A locuit într-un fashion flat împreună cu alte fete din toată lumea şi a învăţat pe rând ce înseamnă un card, un composit, zece castinguri pe zi, call-back-ul şi option-ul.
    Publicitate
    Acum are 15 ani şi a pozat pentru Elle, Beau Monde, Unica, The One, Cosmopolitan. Într-un an de modeling, a văzut şi partea frumoasă, dar şi pe cea mai puţin plăcută a meseriei ei: fete care mănâncă un pumn de salată pe zi sau care mănâncă de toate şi aleargă la baie imediat după masă, fete care iau droguri sau care sunt impresionate de perspectiva unei vieţi uşoare oferite de diverşi domni.

    Jurnalistul de modă Ovidiu Buta, care a asistat şi uneori a fost chiar implicat în schimbările din industrie pe parcursul ultimilor 10 ani, observă că viteza a început să afecteze totul, inclusiv carierele modelelor.

    Eugenia Enciu a continuat să lucreze ca manechin până la sfârşitul anilor ‘90, când, la 38 de ani, a făcut o ultimă şedinţă foto de lenjerie cu Cosmin Bumbuţ, care este şi autorul fotografiilor de acum. A fost totodată primul lui pictorial de modă.

    În aceeaşi perioadă s-a lansat Laura Belecciu, care nu mai face podium astăzi, ci doar reclame şi editoriale pentru reviste.

    Pentru Ioana Raicu, un singur an a fost suficient să pozeze pentru toate revistele serioase din ţară, dar şi să îi depăşească graniţele şi să simtă mirosul succesului de afară.

    Cele trei eroine ale pictorialului nostru s-au întâlnit pentru prima dată cu o zi înaintea şedinţei foto. Am stat toate la cafea pe o terasă, discutând cadrele, şi am văzut cum se raportează una la cealaltă, cu respect şi uneori timiditate din partea celor mai tinere. În timpul shooting-ului, însă, reţinerile au dispărut şi toate s-au transformat în ceea ce erau de fapt: nişte profesioniste la muncă. Au râs, au sărit şi au pozat împreună, depăşind orice impediment le-ar fi adus vârsta sau vechimea în branşă. Şi odată cu primul click pe butonul aparatului foto, au devenit – pur şi simplu – Eugenia, Laura şi Ioana.

    TRIVIA:
    În anii ‘80, salariul din cartea de muncă al unui manechin era de maxim 1.750 lei.
    În anii ’90, Linda Evangelista declara că nu s-ar da jos din pat pentru mai puţin de 10.000 de dolari pe zi.
    Un model de succes primeşte astăzi, în România, până la 5.000 de euro pentru o reclamă.

    DICŢIONAR:
    Book – portofoliul unui model, cel care rezumă întreaga experienţă a acestuia
    Composit – cardul cu fotografia principală şi măsurile modelului, lăsat de obicei clienţilor
    Call-back – cea de-a doua vizionare a manechinelor înaintea unui job
    Option – situaţia în care un client alege dintre două modele aflate la egalitate după un casting
    Fashion flat – apartament în care locuiesc temporar mai multe …
    Vasile Blaga şi Adriean Videanu îl susţin în continuare pe Horaţiu Ţica, ce pare a avea cele mai mari şanse, potrivit unor surse din conducerea partidului. Liviu Negoiţă l-ar vrea pe Victor Tărtăcuţă, actual viceprimar al sectorului 3. Lupta s-ar putea înteţi în condiţiile în care la orizont se arată un nou pretendent, în persoana lui Mircea Raicu, fost director al REBU SA, perdant al alegerilor parlamentare din noiembrie.

    Dacă cele două tabere nu reuşesc să ajungă la un numitor comun, soluţia ar putea veni de la Cluj, de unde premierul Emil Boc ar impune pe cineva. Decizia nu este una uşoară, postul de prefect având o miză foarte mare în condiţiile în care preşedintele Bă¬sescu a cerut conducerii PDL să no¬minalizeze un om care să-l ţină în şah pe edilul Bucureştiului, posibil contracandidat la prezidenţialele din această toamnă.

    Favoritul, Horaţiu Ţica, pare să aibă intrare la uşi mai importante din partid şi chiar la Palatul Cotroceni. Ţica este finul lui Mihai Stănişoară, mi¬nistrul Apărării, fost consilier prezidenţial şi apropiat al şefului statului.

    În plus, soţia sa, Maria, este fosta şefă de cabinet a lui Adriean Videanu pe vremea când acesta era primarul Capitalei. Şi ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, îl susţine pe Horaţiu Ţica pentru postul de prefect. De cealaltă parte, Liviu Negoiţă ar fi făcut un pas înapoi în cursa pentru obţinerea prefecturii. În primă fază, el revendicase funcţia pentru organizaţia sectorului 3 în virtutea rezultatelor foarte bune din alegerile parlamentare. Negoiţă ar fi dorit postul pentru Victor Tărtăcuţă, viceprimarul sectorului pe care-l conduce şi mâna sa dreaptă. În acelaşi timp, Negoiţă ar fi avut-o în vedere şi pe Roxana Cosma, fostă preşedintă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti în mandatul trecut. „Deo¬camdată nu avem un nume care s-a detaşat concret de celelalte“, a declarat pentru Cotidianul Liviu Negoiţă, adăugând că chestiunea Prefecturii Capitalei va fi decisă în cadrul unei şedinţe a filialei sale, programată pentru săptămâna viitoare.7 FEBRUARIE MAI NOU APARUT CANDIDATUL IORDACHE ADRIAN ESTE PREFERATUL LUI BASESCU TRAIAN PENTRU DEMNITATEA DE PREFECT AL MUNICIPIULUI BUCURESTI!!! Incalcare de proprietate marca BasescuNr. 3961 de joi, 21 iunie 2007 ZIUA
    – Pe vremea cand era primar general al Capitalei, Traian Basescu a refuzat fara motiv sa acorde despagubiri unor mostenitori * Actualul presedinte a ignorat chiar si deciziile instantelor
    Traian Basescu respecta dreptul la proprietate doar atunci cand este vorba de interesele sale sau ale protejatilor sai. Cu toate ca a facut mare tapaj mediatic in legatura cu aplicarea Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist, cat timp a fost primar general al Capitalei Basescu a rezolvat preferential notificarile si cererile de restituire. Oameni simpli au fost tratati cu dispret de actualul presedinte al Romaniei, dovada stand nenumaratele anchete ale ziarului ZIUA.
    Secondat de Adrian Iordache, directorul Directiei juridice din Primaria Capitalei si omul sau de incredere, primarul Basescu a facut tot ce a fost posibil pentru a impiedica obtinerea de despagubiri de catre fratii Eugen Gabriel Margarit si Dan Mihail Margarit. Parintii celor doi au avut mai multe apartamente in doua imobile din Capitala, care le-au fost confiscate prin celebrul decret comunist 92/1950. Odata cu aparitia legii care le dadea dreptul sa primeasca despagubiri, cei doi frati au notificat Primaria Generala despre faptul ca doresc sa le fie acordate daune. Dupa indelungate lupte cu Basescu si cu stufoasa birocratie pe care acesta a plantat-o in Primaria Municipiului Bucuresti, fratii Margarit s-au adresat instantelor. Intre timp, primul dintre mostenitori, Eugen Gabriel Margarit, moare de inima rea, in februarie 2003. Ramas singur sa duca lupta contra caracatitei din jurul lui Basescu, Dan Margarit castiga in instanta, dupa ani de zile, batalia cu Primaria Bucuresti. Totusi, Adriean Videanu, urmasul lui Basescu la sefia Capitalei, nici pana acum nu a pus in aplicare deciziile Justitiei.
    Probe indubitabile

    Cei doi frati sunt mostenitorii parintilor lor, Ion si Constanta Margarit. Acestia din urma au detinut doua imobile care au fost confiscate de comunisti si apoi demolate. In 1997, cei doi frati au inceput demersurile pentru obtinerea de despagubiri conform legilor in vigoare. Astfel, Eugen si Dan Mihail Margarit s-au adresat SC Foisor SA, societatea care administra imobilele din Sectorul 2, cerandu-i date despre situatia cladirilor care au apartinut parintilor lor. “Va facem cunoscut ca imobilul din Intr. Cenusaresei nr. 1, cu o constructie de 107, 00 mp. si teren de 279,80 mp. a fost demolat in anul 1978 in baza Decretului 454/10.11.1978, anexa 2, el fiind la data demolarii proprietate de stat in baza Decretului 92/50, pozitia 4934 din anexa, fosti proprietari Margarit Ion si Constanta, carora li s-au nationalizat un numar de 4 apartamente in Str. Intr. Cenusaresei nr. 1 si Mihai Bravu nr. 54. Mentionam ca imobilul din Str. Mihai Bravu nr. 52-54 (asa figureaza in decretul de expropriere) desi a fost nationalizat nu a fost in administrarea ICRAL “Foisor”, el fiind expropriat si demolat in baza Decr. 528/31.08.1964, acesta avand o suprafata construita de 235,42 mp. iar terenul era in suprafata de 369,50 mp.”, se precizeaza intr-un raspuns trimis de Foisor SA lui Dan Mihail Margarit. Documentul demonstreaza astfel, fara dubii, dreptul la despagubiri al celor doi frati. In ciuda acestor date clare cuprinse in adresa SC Foisor SA, precum si a multor altor documente, fratii Margarit nu au reusit sa-i convinga pe Basescu si pe oamenii din subordinea acestuia ca ar fi indreptatiti sa primeasca despagubiri.
    Basescu nu crede in acte
    Dupa ce ani de zile s-au luptat pentru a obtine datele si actele necesare in vederea acordarii despagubirilor, mostenitorii familiei Margarit au continuat sa fie supusi batjocurii. “Notificarea trimisa la Primaria Bucuresti a fost plasata de functionarii de acolo la Prefectura Bucuresti. De aici a fost retrimisa, inapoi, la primaria lui Basescu. Intre timp, fratele meu a decedat pe 16 februarie 2003 si am ramas sa duc singur lupta cu talharii din Primaria Capitalei, pentru ca altfel nu ii pot numi! In dosarul de notificare am depus certificatul, din 13 februarie 2001, prin care dovedeam calitatea de mostenitori, precum si toate actele care am considerat ca sunt necesare. Intre timp, am fost evacuat din apartament, impreuna cu fiul meu minor, George”, sustine Dan Mihail Margarit.
    Dupa ani de lupta cu birocratia din Primaria Capitalei dar si cu cea din alte institutii ale statului, la sfarsitul lunii mai 2004, primarul general Traian Basescu semneaza Dispozitia nr. 3050 din 31 mai 2004: “Primarul General al Municipiului Bucuresti respinge notificarea formulata de domnii Margarit Eugen Gabriel si Margarit Dan Mihail, privind acordarea de masuri reparatorii pentru imobilele situate in Bucuresti, Intrarea Cenusaresei, nr. 1, Sectorul 2, si Soseaua Mihai Bravu, nr. 52-54, Sectorul 2, ca nedovedita, deoarece nu au facut dovada dreptului de proprietate”. Dispozitia este semnata de unul dintre functionarii foarte controversati din Primaria Capitalei, Adrian Iordache, directorul executiv al Directiei Juridic, Contencios si Legislatie, promovat si sprijinit in functie de Traian Basescu. Alaturi de acesta, contrasemneaza alti doi oameni de incredere ai fostului primar, ajuns intre timp presedinte. Este vorba despre Dumitru Stanescu, fost secretar general al Municipiului Bucuresti, si Cristina Setran, adusa si ea de Basescu in primarie pe postul, foarte important si banos, de director executiv al Directiei Patrimoniu, Evidenta Proprietatii, Cadastru. Dispozitia este data in ciuda documentelor din dosarul destul de voluminos al fratilor Margarit care atestau dreptul acestora la despagubiri pentru proprietatile parintilor lor, confiscate si apoi demolate de comunisti.
    Justitia repara nedreptatile
    Prin Decizia civila nr. 22 A din 25 ianuarie 2006, data de judecatorii Elena Vlad si Ioana Aurora Herold-Petre, d

  33. BNR emite o noua bancnota care va usura considerabil plata pensiilor si a salariilor in 2010:
    http://financiar-imobiliar.guvernarea.ro/forum/viewtopic.php?p=10382#10382

  34. Reuniunea Interparlamentara UE-Israel14/02/2010
    Maine incep lucrarile celei de-a 34-a Reuniuni Interparlamentare UE-Israel, la care particip in calitate de membru al Delegatiei Parlamentului European pentru Relatiile cu Israel. Pana joi, vom avea discutii cu presedintele Knesset-ului – Parlamentul israelian, cu Ministrul Afacerilor Externe si conducerea Departamentului pentru Europa de Vest, cu Tzipi Livni, liderul Partidului Kadima si al Opozitiei israeliene, precum si cu conducerile Primariei Ierusalimului, Institutului pentru Studii de Securitate Nationala din cadrul Universitatii din Tel Aviv si Delegatiei Comisiei Europene in Israel.
    Discutiile cu colegii din Knesset se vor axa pe doua mari teme: pe de o parte, terorism si democratie, pe de alta parte colaborarea in domeniul stiintific, tehnologic si in probleme de mediu. Cred ca relatia dintre terorism si democratie – tema pe care o voi aborda in cadrul conferintei interparlamentare – poate fi decisiva, in perioada urmatoare, pentru ceea ce numim guvernarea democratica, aceasta cunoscand o deteriorare ingrijoratoare pretutindeni in lume, chiar daca, formal, cele mai multe state pot fi catalogate drept democratii. Intentionez sa insist asupra ideii ca trebuie sa ne decidem care sunt limitele dincolo de care masurile necesare combaterii terorismului incalca drepturi si libertati cetatenesti fundamentale si devin o amenintare pentru democratie si statul de drept.
    Asa cum terorismul nu poate fi acceptat sub niciun motiv ca instrument pentru atingerea unor obiective, nici tortura, incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, nu pot fi considerate instrumente legitime in combaterea acestui fenomen. Cred ca ar trebui sa ne concentram mai mult, in contracararea terorismului, asupra cauzelor sale. Putem face mai mult pentru reducerea saraciei si intolerantei si pentru dialogul intre civilizatii. Dar cel mai important lucru este sa nu fragilizam democratia sub pretextul combaterii terorismului.
    In aceste zile, ne vom deplasa si la punctul de frontiera Kerem Shalom, dintre Fasia Gaza si Israel, si vom vizita Yad Vashem – memorialul inchinat victimelor Holocaustului si un centru de inalta tehnologie la Haifa.

    Doi ani de când Israel a cumpărat România January 4th, 2010 •
    O tara subjugata economic si politic de concernele evreiesti
    In timp ce la Bucuresti se pregateste Cabinetul marioneta Boc IV, romanii se considera in fata unei crize economice si politice fara iesire, generata de acest guvern, prin imprumuturile la FMI, Banca Mondiala si UE * In 10.10.2007, proaspatul presedinte Shimon Peres declara: “Israel cumpara Romania…” * Si s-a tinut de cuvant * Romanii au o datorie de aproape 70 de miliarde €
    Pe 10 octombrie 2007, la trei luni dupa ce a devenit presedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmatie naucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, in fata a sute de reprezentanti ai cercurilor diplomatice evreiesti: “Israel cumpara Manhattan, cumpara Ungaria, cumpara Romania, cumpara Polonia…” (vezi video).
    La mai bine de doi ani putem constata ca Ungaria, Romania si Polonia sunt subjugate concernelor financiare israeliene, cele care au si produs criza financiara internationala.

    In ceea ce priveste Romania, bancile sunt toate privatizate, cedate catre structuri conduse de oligarhia evreiasca, iar tara noastra are cea mai mare datorie catre FMI si Uniunea Europeana, ce se ridica la aproape 70 de miliarde de euro, dintre care numai 19,95 de miliarde se vor totaliza in urma ultimului acord stand-by. In sondajele de opinie, romanii se considera o natiune ce se afla in fata unei crize economice si politice fara iesire, cu o datorie ce ii va atinge pe durata a zeci de ani, majoritatea crezand ca ne-am intors in urma cu 20 de ani. O parte dintre intervievati declara ca pe vremea lui Ceausescu era mai bine decat in urmatorii ani ce vor veni, incepand cu 2010.
    Sa mai mentionam ca Romania, Ungaria si Polonia au fost tari in care populatia de origine evreiasca era intr-un numar mare, iar in perioada comunista acestia au migrat masiv catre nou infiintatul stat Israel. Numai in perioada lui Ceausescu aproximativ 300.000 de evrei au parasit Romania, aproape 30.000 de familii fiind vandute contra a 30-40.000 de dolari fiecare, de catre regimul comunist.
    Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
    La Bucuresti se pregateste Guvernul marioneta Boc “IV”, cel care va continua politica de subjugare fata de puterile financiare mondiale. AIM a mai semnalat cum tot in guvernul Boc, la inceputul lui 2009 au fost contractate imprumuturile cu FMI, desi la acea vreme specialistii economici considerau ca Romaniei nu ii trebuie acest imprumut inrobitor. PNL a fost atunci singurul partid care a atras atentia ca imprumutul nu va fi altceva decat o forma mascata de vanzare a Romaniei.
    Cu toate acestea, vanzarea Romaniei bucata cu bucata catre firmele conduse de afaceristii mondiali de origine evreiasca a inceput cu mult inainte, in 2007, Peres avand doar certitudinea ca declaratiile sale vor deveni realitate. Publicam in cele ce urmeaza o nota informativa intocmita in 2008 de cativa ofiteri din SRI care au fost dati afara pentru ca semnalasera amploarea pe care o luasera afacerile evreiesti in Romania. Acestia au transmis ulterior nota, sub forma unui “Armaghedon”, catre principalele publicatii romanesti. La acea vreme niciuna nu a redat textul, cu toate ca jurnalistii stiau ca afacerile sunt adevarate, unele semnaland, in limita posibilitatilor, ingineriile evreiesti in Romania. Conducerile trusturilor de presa, insa, cu radacini in zona evreiasca, au interzis materialul pe care-l redam in continuare. Multe dintre acele manevre si algoritme de implementare mai sunt valabile si azi. Lor li s-au adaugat altele, intre care – cea mai importanta – provocarea crizei economice mondiale si, implicit, cea romanesti, secondata de o criza politica:
    Analiza datelor si informatiilor obtinute evidentiaza faptul ca, dupa 1990, pe teritoriul Romaniei au inceput sa actioneze, in mod evident, foarte multi afaceristi, in marea lor majoritate de etnie evreiasca, favorizati de sprijinul consistent primit din partea unor factori de decizie interni.
    Personaje politice autohtone aflate in linia intai a deciziei economice si politice, incepand cu Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Adrian Nastase, Mircea Geoana, Mugur Isarescu, Adrian Severin, Viorel Hrebenciuc, s.a., au mizat pe lobby-ul evreiesc pentru a accede si a se mentine la Putere.
    Pentru acest fapt au facut orice compromis posibil, mergand de la culpabilizarea si desfiintarea Serviciilor Secrete romanesti, pana la vanzarea economiei nationale. Pe acest fond, cadre specializate ale Serviciilor Secrete israeliene au penetrat puternic decizia romaneasca, reusind sa promoveze interesele evreiesti in detrimentul celor romanesti. “Dati-mi controlul asupra unei monede nationale si mi-e indiferent cine face legile!”, spunea pe la 1800 intemeietorul clanului Rothschild, Amschel Mayer Rothschild. Este cat se poate de adevarat, iar ce se petrece astazi cu moneda nationala a Romaniei demonstreaza acest fapt.
    Dorinta evreilor de a pune mana pe finantele lumii se regaseste in ambitia de a conduce finantele fiecarei tari in parte, astfel incat sa se constituie intr-o oligarhie dominanta, intr-o aristocratie a banului. Este un fapt cunoscut ca Banca Federala a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de banca de emisie a monedei nationale – dolarul american – este formata din banci evreiesti, precum Bancile Rothschild, din Londra si Paris. Respectiva banca, numita Federal Reserve System din S.U.A. (banca centrala privata a S.U.A.), este legata la aparitia ei de omnipotentul bancher evreu J. P. Morgan, care si-a pus la dispozitie in acest scop, in 1913, proprietatea particulara din statul Georgia. Clanul bancherilor Morgan este implicat in tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterala si Council on Foreign Relations (S.U.A.), ca si The Round Table. Acesta completeaza sau suplineste, dupa caz, activitatea mondiala a clanurilor evreiesti Rothschild si Rockefeller.
    In acest context trebuie privita si aducerea lui Mugur Isarescu in fruntea Bancii Nationale a Romaniei, care nu a fost deloc intamplatoare si, mai ales, nu s-a datorat vreunei pregatiri sau experiente profesionale de exceptie, caci pana la momentul respectiv acesta nu avusese nimic in comun cu sistemul bancar. Din 1990, el a fost aproape fara intrerupere guvernator al Bancii Nationale a Romaniei. Despre el s-a afirmat in mai multe randuri ca are legatura cu comenzile ocultei financiare internationale. Mugur Isarescu ar fi fost recrutat de catre Council on Foreign Relations (C.F.R.) in 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe cand Isarescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizatie controlata de familiile bancherilor evrei Rockefeller si Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat un numar semnificativ de specialisti, potentiali inlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva in tarile est-europene. Controlul din start al pietelor est-europene era un scop bine determinat, in functie de indicatiile specialistilor C.F.R. Pentru indeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un intens razboi mediatic de dezinformare, in toate misiunile economice subliniindu-se greseala facuta de Romania prin plata datoriei externe si exemplificandu-se prin tari care aveau mari imprumuturi, dar un nivel de trai mai crescut si sugerandu-se ca o tara se poate dezvolta doar prin imprumuturi inrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este cea financiara – specialitatea C.F.R.
    Potrivit surselor, Mugur Isarescu ar fi fost pregatit in vederea accederii la fotoliul de premier. De aceea, “solutia Mugur Isarescu” a fost inaintata ori de cate ori a fost situatia unei crize majore. Pasul cel mai important facut de Mugur Isarescu, in conformitate cu dispozitiile C.F.R., a fost devalorizarea masiva a monedei nationale, ca politica monetara, si o rata derizorie a tuturor creantelor Romaniei (ex.: Egipt, Irak), pas sustinut si de prim-ministrul impus de mass-media, de fapt de oculta financiara, Theodor Stolojan, rasplatit ulterior cu un post la Banca Mondiala. Pentru indepartarea eventualilor investitori necontrolati de C.F.R., in 1991 Th. Stolojan a nationalizat valuta aflata in banci, ceea ce a dus la un adevarat recul pentru investitiile straine scapate de sub controlul si manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de mentionat il constituie jocurile interbancare, “permise si incurajate” de Mugur Isarescu, derulate prin bancile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul carora importante fonduri valutare au parasit Romania.
    Desi B.N.R. are o Directie de Supraveghere si Control Valutar, nu a luat masuri pentru repatrierea valutei, care, obtinuta in urma tranzactiilor externe, nu a mai intrat in tara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac si din industria usoara). Faptul ca Isarescu ar fi fost recrutat de C.F.R. poate fi sustinut de argumentul ca niciodata, indiferent de forta politica ajunsa la Putere, el nu a putut fi schimbat, cu toate incidentele penale ale afacerilor familiei sale cu cetateanul Heinrich Schorsch, banuit a fi agent dublu, inclusiv F.M.I. si Banca Mondiala jucand cu “asul” Isarescu in maneca si amenintand cu sistarea oricarei creditari in cazul schimbarii acestuia.
    Unul dintre cei doi evrei americani care monitorizeaza si dirijeaza Romania de la cel mai inalt nivel este Mark Meyer. Evreu american de origine romana, acesta este presedinte al firmei de avocatura (evreiasca) de pe Wall Street (New York), Herzfeld & Rubin. Aceasta a fost implicata in derularea a numeroase privatizari din Romania. Personajul a fost consilierul lui Ion Iliescu, dar si al lui Emil Constantinescu. Pe vremea acestuia din urma, usa palatului prezidential era permanent deschisa evreilor Tom Lantos si Alfred Moses. A fost sesizat, de asemenea, in compania lui Adrian Nastase, Mircea Geoana, Ilie Sarbu, Dan Nica, Serban Mihailescu si Viorel Hrebenciuc, fiind lobby-ist pentru mai toate regimurile de la Bucuresti si, totodata, consilier al presedintelui moldovean, Vladimir Voronin. Este un personaj care a intrat in cercurile Puterii, indiferent de culoarea acestora. Pana de curand, pe site-ul firmei era trecuta la loc de cinste Dana Barb, sora lui Adrian Nastase, considerata “o persoana deosebit de capabila la nivel de lobby intern”.
    In 2005, cand presedintele Traian Basescu a efectuat prima sa vizita la Washington, Mark A. Meyer a fost invitatul special al sefului statului la o intalnire particulara. Aceasta a avut loc intr-o incapere a Ambasadei Romaniei, in timp ce romano-americanii erau invitati la o receptie. Rubin Meyer Doru & Trandafir – firma de avocatura constituita de Meyer in Romania – este cea care a obtinut pentru Dominic de Habsburg si familia acestuia retrocedarea Castelului Bran. Mark Meyer este si presedintele Camerei de Comert Romano-Americane din New York, in fapt o agentie sub acoperire a C.I.A. pentru promovarea intereselor evreilor americani si interfata a afacerilor S.U.A. in Romania. Organizatia a fost creata la Bucuresti in 1993, chiar cu sprijinul lui Ion Iliescu, alaturi de Meyer avandu-l la conducere pe evreul Elias Wexler, originar tot din Romania, acelasi care detine postul de televiziune din New York, Romanian Voice, si care, platit tot de romani, retransmite programe ale Televiziunii Romane, beneficiind de un contract extrem de benefic semnat cu TVR-ul inca din al doilea mandat de presedinte al lui Ion Iliescu. Postul de televiziune a fost subiectul unui mare scandal de presa, dupa ce a reusit sa obtina finantarea de la Bucuresti pentru retransmiterea programelor TVR International pe continentul nord-american.
    Mark Meyer este si vicepresedinte al Congresului Romanilor Americani (CORA). Meyer este, alaturi de alti evrei, si in spatele afacerii cunoscute ca “Invest Romania Forum”. Desi principal initiator al actiunii, prin firma Hertzfeld & Rubin, este Meyer, pentru publicul romanesc initiativa apartine unui grup mai larg, chipurile chiar autoritatilor romane, in cautare de investitori americani. Forumul, organizat in 1997 in S.U.A., sub genericul “Economia romaneasca: Afaceri de ocazie pentru Oamenii de Afaceri Americani” (Romanian Economy: Emerging Deals for American Business People), trimisese invitatii companiilor americane evreiesti, si nu numai, sa profite din plin de ocazia de a cumpara ieftin intreprinderile romanesti. Organizatorii secreti (Herzfield & Rubin, adica Mark Meyer, si USAID Midinvest Bussines Center, adica C.I.A.), al caror plan de preluare a economiei romanesti necesita fonduri, pentru a fi convingatori, s-au gandit sa expuna, ca garanti, responsabilii economici din Romania, asa ca au fost plimbati de la Bucuresti la Chicago reprezentanti ai Guvernului roman, presedinti si directori executivi ai celor mai influente banci si fonduri mutuale din Romania, directori din toata economia romaneasca.
    Mesajul transmis a fost urmatorul: economia Romaniei este de vanzare, puteti sa va exercitati dreptul in consecinta, putem aranja privatizarile. Cel mai convingator s-a straduit sa fie Mircea Geoana, ambasador al Romaniei in S.U.A. la acea data. Geoana a facut parte dintre studentii privilegiati de inaltii ofiteri ai fostei Securitati. Astfel, generalul Pacepa, pe vremea cand era sef adjunct al spionajului romanesc (D.I.E.), a avizat favorabil numele lui Mircea Geoana, fiu al generalului Geoana, pentru a pleca la studii in S.U.A. in randurile “ambasadorilor prieteniei” romano-americane. Dupa ce a dezertat, Pacepa a trecut in solda C.I.A., iar dupa 1990 a reluat legaturile cu mai tanarul Mircea Geoana. Desfasurat la Hotelul Hilton &Towers din Chicago, in perioada 29.09 – 3.10.1997, “Forumul” scotea, practic, economia Romaniei la mezat in fata unor mari banci americane evreiesti: Chase Manhattan Bank, Smith Barney Europe, First Chicago Bank, Mercantile Stock Exchange, Global Securities USA Inc, Executives Club of Chicago, banci care se afla in spatele firmelor “investitoare”.
    In perioada 30.03 – 3.04.1998, in S.U.A., actiunea (“Forumul”) s-a repetat spre a fi oferite afaceri in Romania la “peste 200 de mari companii americane” in domeniul bancar si in cel al pietei de capital, industrie usoara, agricultura si industrie alimentara, industrie constructoare de masini, metalurgica, chimica si petrochimica, materiale de constructii, electronica, telecomunicatii, infrastructura etc.. De aceasta data, organizatorul anuntat era chiar de la varful finantelor americane evreiesti, Amroinvest Inc (baronii finantelor mondiale, familia evreilor Rothschild), dar in “comitetul de initiativa” mai gasim, la calibru apropiat, si Citibank, reprezentata de presedinte si vicepresedinte, evreii David Garner si Janet Heckman, dar si pe Dana Barb, sora lui Adrian Nastase, ca manager general pentru Romania al firmei Herzfeld & Rubin, deci Mark Meyer.
    Un alt evreu celebru pentru afacerile pe care le deruleaza in Romania, cu largul concurs al autoritatilor, este Alexandru Bittner. “Omul de afaceri”, agent israelian cu penetrare la toate nivelurile institutiilor esentiale ale Statului Roman, a fost semnalat inca de la inceputul anilor ‘90 cu o stransa legatura in familia Adrian Nastase. Aceasta prietenie s-a materializat intr-o serie de afaceri derulate de catre acesta din urma si intermediate de Dana Nastase si de Sorin Tesu, omul de incredere al familiei Nastase. Ocupatia, la vedere, in Romania a lui Bittner este aceea de director al Hotelului Minerva din Bucuresti, detinut de firma israeliana E.W.T.R. (agentie de turism international). La parterul hotelului se afla un renumit restaurant chinezesc, aceasta fiind specialitatea sotiei afaceristului evreu, chinezoiaca de cetatenie americana, Sherr Bittner.
    Pe aceeasi lista se afla Ronald Lauder, magnat evreu american, mostenitorul unei averi cladite pe “parfumuri” (celebrele parfumuri Estée Lauder), fost ambasador al SUA in Austria, presedinte al Consiliului Organizatiilor Evreiesti Americane, al “Comitetului Public International” al Organizatiei Mondiale a Restitutiei Evreiesti si trezorier al Congresului Mondial Evreiesc. Sustinut in “investitiile” din Romania de senatorul evreu american Tom Lantos, care i-a facut lobby pe langa cele mai inalte autoritati romane, Lauder detine, indirect, trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV si Acasa din Romania, postul de radio ProFM si cateva ziare. Ambitia sa este ca prin postul ProTV, transformat intr-o rafinata “masina de propaganda”, sa controleze si sa directioneze opinia publica romaneasca potrivit liniei sionisto-americane. Trustul de presa Media Pro a acumulat de-a lungul anilor datorii imense fata de bugetul Statului Roman (peste 45 milioane de dolari), toti guvernantii romani tratand cu maxima obedienta actionariatul evreu al firmei.
    Numirea si mentinerea lui Adrian Sarbu in fruntea afacerii din Romania nu au fost intamplatoare: casatoria sa cu ex-modelul Janine a fost nasita de Mircea Geoana, iar cumnatul acestuia din urma, Ionut Costea, a functionat ca secretar de Stat la Ministerului de Finante in intervalul 1997-2000. Inclinatia evreilor pentru posturi de televiziune romanesti este dovedita si de cazurile posturilor (fost) Tele 7 ABC (al evreului Fredy Robinson), PrimaTV (al evreilor Alex Bittner si Dan Fischer) sau B1 (unde co-actionar este evreul Elan Schwartzenberg).
    Despre televiziunea B1, publicul crede ca ea apartine integral fratilor magnati Paunescu. Exista insa sustineri despre apartenenta lui George Paunescu la B’nai Brith. Concret, el a fost cooptat drept informator oficial al Anti Defamation League din Romania, dar Anti Defamation League este un Serviciu secret sionist, in slujba B’nai Brith. Si alte televiziuni romanesti sunt penetrate de agenti mondialisti sau sionisti, in general evrei, inclusiv postul national oficial de televiziune.
    Mark Rich este un nume care aproape nu mai are nevoie de prezentare. Magnat evreu cu cetatenie americana si israeliana, escroc si evazionist de talie mondiala, face parte din cartelul ocult Rothschild-Soros si este colaborator apropiat al servicului israelian de spionaj, Mossad. El s-a aflat in spatele firmei “canadiene” Gold Corporation, companie cu 80% actionariat pestrit, pe care il controleaza insa Rich si care a preluat unul dintre cele mai mari zacaminte de aur si argint din lume, cel de la Rosia Montana, in Transilvania (cel mai mare din Europa: peste 800 de tone de aur pur si peste 2.000 de tone de argint pur). Ca urmare, zacamantul de la Rosia Montana urmeaza a fi epuizat de catre Glod Corporation Ltd in numai 15 ani, Statului Roman revenindu-i din aceasta exploatare doar 2%.
    Creierul afacerilor lui Mark Rich in Romania este considerat a fi Stephan Lowy, evreu polonez nascut la Lemberg, in Galitia, membru al mafiei evreiesti canadiano-americane, Koscher, avand vechi legaturi cu Romania. Stabilit din 1970 in Elvetia, dupa scandalul fraudarii bursei canadiene, s-a unit in anii ‘90 cu Mark Rich. Din anii ‘70 demareaza afaceri petroliere prin firma sa Atlas Oil Comp. Ltd., cu sediul la Londra, incalcand embargoul international asupra Israelului si alimentandu-l cu petrol. Dinspre partea romana, Lowy a reusit sa-si asigure si complicitatea naiva a fratelui lui Nicolae Ceausescu, Marin Ceausescu, care locuia in Austria si era seful misiunii comerciale romanesti la Viena, dar adevaratul manuitor de la Bucuresti era tot un evreu, Hugo Weinstein, alias Rebstein, poreclit Bebe, fost colonel de Securitate, care conducea intreprinderea de comert exterior Chimica, si care, la randul ei, avea o sucursala in cunoscuta intreprindere romaneasca a Securitatii, I.C.E. Dunarea.
    Acest Hugo Weinstein aparea in multe pozitii-cheie, ca reprezentant al Romaniei: reprezentant al Camerei de Comert din Romania socialista (mai precis, al Oficiului de reprezentare si comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau reprezentant al Uzinexportimport, ce detinea monopolul exportului si importului Romaniei in domeniul constructiilor de masini. Este celebru raspunsul fostului avocat al Ambasadei Austriei la Bucuresti, C. Visinescu, audiat ca martor, la Viena, in mai 1990, in procesul penal privind afacerea “Lucona”. Intrebat de presedintele instantei daca, dupa parerea lui, Weinstein este roman, Visinescu a dat un raspuns care a uimit instanta: “Este greu de spus. El este evreu.”
    Yoav Stern, israelian, face parte si el din grupul oamenilor din Romania ai magnatului evreu Mark Rich, preocupat de petrolul romanesc. A fost arestat in anul 2002 pentru acte grave de coruptie, evaziune fiscala si eliberat la presiuni uriase din partea Ambasadei SUA la Bucuresti, dar si a lui Viorel Hrebenciuc. Un alt personaj este Motti Zisser, care controleaza, alaturi de firma Control Centers, consortiul Europa – Israel Group, companie israeliana importanta la proprietatea careia participa din anul 2002 si banca Leumi Le – Tel Aviv (cu 10%), implicata in privatizarile din Romania. Europa-Israel Group controleaza firma Elbit Medical Imaging. Odata cu preluarea firmei Elbit Medical Imaging acum cativa ani, Motti Zisser a preluat si subsidiara acesteia, firma israeliana Elscint, careia i-a oprit activitatea, vanzandu-i toate bunurile si mijloacele de productie (mai putin sectia ce avea comenzi ferme contractual cu General Electric) si a orientat fondurile acesteia catre preluarea ieftina de hoteluri in Europa rasariteana (si frauduloasa, precum Hotelul Bucuresti), pe care sa le renoveze, pentru a le spori valoarea.
    Totodata, ridica mall-uri, cum este cel de la Timisoara, unde a preluat ieftin terenul necesar de la o firma de stat romaneasca, dupa care a revandut foarte scump o parte din suprafata chiar Primariei orasului. Eli Papouchado, cetatean israelian, este partener de afaceri traditional, in Israel, al lui Motti Zisser si detine proprietati hoteliere operate de lantul hotelier Park Platza. In 1998, a dorit sa preia privatizarea Hotelului Bucuresti (din Bucuresti). In Capitala, la un moment dat, Papouchado construia doua “mari centre comerciale”, finantat de Banca Internationala a Religiilor, fiind si director al unei sucursale a Leumi Le Bank. Tonya Halpern, nascuta la 29.06.1948, in Bucuresti, in prezent cetateana israeliana, cu domiciliul in Tel Aviv, este unic distribuitor in Romania al produselor Kodak, prin firma sa M.TIL.ROM, cu sediul la SITRACO CENTER, Piata Unirii, administrata de partenerul ei in afaceri, israelianul Eliahu Rasin, cu care mai detine Hotelurile Opera si Central din Bucuresti. O leaga o foarte mare prietenie de Alex Bittner, pe care al considera ca pe un adevarat “frate”.
    Tonya Halpern rezideaza in Romania cu multi ani inainte de 1989, locuind la apartamentele Hotelului Bucuresti (pentru privatizarea caruia s-a si implicat direct, alaturi de Alex Bittner), iar sotul sau, Moshe, specialist in tehnica aviatica, este apropiat de firma israeliana Elbit System Ltd.. Numele complet al firmei evreo-americane pe care o reprezinta in Romania este Eastman Kodak, firma care, alaturi de Standard Oil, Xerox, U.S. Steel, IBM si mai multe banci evreiesti americane, sustine si activeaza pentru organizatia mondialista Council on Foreing Relations (C.F.R.). Eliahu Rasin, nascut la 24.10.1947 la Tel Aviv, in Israel (potrivit datelor din pasaportul sau, fiind inregistrat la Registrul Comertului din Romania ca om de afaceri), domiciliat in prezent in localitatea Rishon Le-Zion din Israel, a dezvoltat in Romania o afacere piramidala, a carei baza o reprezinta o cutie postala cipriota, respectiv off-shore-ul Monilen Enterprises Ltd, infiintat in august 1997, cu care controleaza mai multe firme din Romania: Hotelurile Opera si Central din Bucuresti, firma Sitraco, firma Nil Conimpex SRL, EuroConstruct & Development SRL si Rom Integrated Computers Technologies SRL. Detine totodata Hotelul Sinaia din Sinaia, pe care l-a incredintat spre administrare lui Marian Schwartz, ofiter in rezerva din Serviciile Speciale israeliene, nascut la 3 iulie 1954 in Bucuresti.
    Tatal acestui Rasin a fondat impreuna cu Bernard Shraer (asociati initiali) renumita banca Leumi Le din Tel Aviv. La banca Leumi Le, sucursala din Londra, in contul firmei lui Rasin, MONILEN ENTREPRISES LTD, a fost varsata suma de 2,92 milioane de dolari americani, comision pentru privatizarea Hotelului Bucuresti. Ca presedinte la Sitraco Center si la Sitraco Gemenii (este vorba de mai multe blocuri moderne, pe care a pus mana in centrul Capitalei, mai ales in zona Unirea, si pe care le-a transformat in “Business Center”), Eliahu Rasin a avut drept clienti firme si institutii precum Ardaf, Iberna, Pepsi Cola International, Gelsor, Elite Romania, Sharrom-Sharp, El Al, Delta, Ambasada Israelului, Ambasada Norvegiei, Metropol S.A., Kodak, U.S.A.I.D. (agentie a S.U.A. subordonata C.I.A.).
    Bernard Shraer, evreu de origine maghiara, fondator al bancii israeliene Leumi Le – Tel Aviv, dupa 1989 a inceput sa isi dezvolte afacerile preponderent in Ungaria, indeosebi prin compania Danubius Hotels ind Spa Co., cu sediul in Budapesta, lant hotelier intrat repede in topul revistei de specialitate “Hotels”. In 1995 detinea 9 hoteluri, in 1996 – 23 (din care 3 pe Insula Margareta), iar in prezent poseda peste 50 de hoteluri. Pentru a-si extinde afacerile in Romania, interesat indeosebi de statiunile din Transilvania, a apelat si la consultanta lui Rudos Ernö (fost ambasador ungar la Bucuresti, cadru de informatii dovedit). In cazul privatizarii ilegale a Statiunii Sovata, a reiesit ca in spatele SRL-ului din Ramnicu Valcea, cu care a licitat, se afla firma sa din Ungaria. In aceeasi situatie se afla si alte statiuni din Transilvania. Cand in 1999-2000 a dorit sa preia Hotelul Bucuresti, a invitat la Budapesta si a cazat o delegatie sindicala din turismul romanesc, ca si pe unii directori. Din documentele existente la F.P.S. rezulta ca Radu Sarbu in persoana i-a cerut castigatorului legal al licitatiei sa cedeze contractul catre Danubius Hotels, unde era implicat si Dan Fischer.
    Acest Shraer, ca si Rudos Ernö, nu este strain de incercarea de preluare a Bancii Comerciale Romane de catre Banca Ungariei. Privatizarea B.C.R. fusese insa impusa Romaniei de catre Banca Mondiala pentru anul 2003. Rudos Ernö, cetatean cu dubla cetatenie, maghiara si britanica, fost ambasador al Ungariei, face afaceri preponderent in Romania. Surse din sistemele de informatii apreciaza ca originea sa reala este evreiasca. Inainte de a fi acreditat ambasador la Bucuresti, se apreciaza ca a lucrat pentru spionajul maghiar cat timp a fost student in Romania. Detine o resedinta la Londra, iar numele a iesit la suprafata in public de abia in anul 2002, cand fiul sau a fost arestat la Constanta pentru detinere si consum de droguri, impreuna cu cativa tineri romani. Una dintre aceste mari afaceri a fost cea cu Bell Helicopters – S.U.A., in tandem cu Elbit System -Israel, care, daca s-ar fi materializat, ar fi adus evreilor miliarde de dolari de la bugetul Romaniei. Afacerea nu s-a putut realiza din cauza opozitiei ministrului de Finante liberal de la acea data, Daniel Daianu. Mandler intervine si PNL ii retrage sprijinul politic ministrului Daianu, fortand inlocuirea sa cu alt candidat liberal, in data de 23.09.1998. In aceeasi zi, la stirile de la postul Antena 1, senatorul PNTCD Serban Sandulescu a declarat ca stia “de marti despre aceasta destituire, deoarece contractul cu Bell trebuie semnat si Decebal Traian Remes, noul ministru de finante, va semna acest contract”.
    Fredy Robinson este evreu originar din Bacau, unde s-a nascut, in 1946. A emigrat in Israel, transformandu-se in om de afaceri si beneficiind de comenzi din partea statului (prin bunavointa lui Ariel Sharon), fapt ce l-a ajutat sa se imbogateasca. Datorita inclusiv succesului sau in afacerile din Romania, in Israel a fost declarat Omul anului 2001″. Ofiter israelian in retragere,din cadrul fortelor speciale, este proprietar al trustului financiar Milomor Rezida, care sta in spatele afacerilor sale. A fost desemnat reprezentant al Statului Roman (al F.P.S.) in Israel pentru privatizarea intreprinderilor romanesti in favoarea capitalistilor evrei. Proprietar al Eurom Bank (fosta Banca Dacia Felix) si al mai multor cazinouri, printre care Cazinoul Vernescu si Cazinoul din Constanta (are deschis un cazinou si la Chisinau), a detinut si postul de televiziune Tele 7 ABC. In lucrarea “Francmasoneria si clasa politica” se afirma ca cedarea sediului Uniunii Scriitorilor din Romania, Casa Vernescu, catre afaceristi straini a intervenit dupa vizita in S.U.A. a lui Laurentiu Ulici (presedinte al Uniunii la vremea respectiva), la 19 octombrie 1993, cu prilejul sesiunii Supremului Consiliu, grad 33, de la Templul de Rit Scotian al Districtului Columbia, “cand avea sa se reconsacre Supremul Consiliu Masonic din Romania. Oricum, dupa aceasta data, in Bucuresti cazinourile au aparut ca ciupercile dupa ploaie…”.
    Cele 8 cazionuri importante din Bucuresti au proprietari israelieni si sunt suspectate de spalare de bani. Asa cum se cunoaste, politia israeliana a fost sesizata si a demarat ancheta penala privind obtinerea de fonduri electorale frauduloase de catre Ariel Sharon, in cuantum de 1,5 milioane de dolari, concomitent cu operatiuni de spalare de bani. Principalii anchetati au fost cei doi fii ai acestuia, Omri si Ghilad Sharon. Mama acestora (Lili) era evreica originara din Romania, de la Brasov. Ghilad Sharon este, totodata, un cunoscut om de afaceri.
    Exista mai multe informatii, unele publicate si in presa, din care rezulta ca activitatile desfasurate in Romania ii aduc venituri considerabile, existand indicii serioase ca unele dintre fondurile ilicite folosite la scrutinul din 1999, precum si in campania de la inceputul anului 2002 a partidului Likud, provin din Romania. Afacerile din tara noastra ale fiului premierului Sharon s-au invartit in anturajul lui Fredy Robinson, fiind asociat cu unii dintre coactionarii fostei Banci Dacia Felix (EuromBank), precum Avital Benesch (presedinte al bancii), Fredy Robinson (proprietar principal al bancii) si Liviu Mandler (fost presedinte al bancii, asociat). Sorin Beraru, pe numele sau adevarat Shmuel Bergovici, s-a consacrat public in Romania prin mega-ecscrocheria CICO S.A.. Israelianul Sorin Beraru este unul dintre cei mai mari infractori evrei care au “operat” in tara noastra. Inculpat in mai multe dosare penale, in anul 2002 Beraru a incercat mituirea procurorilor romani cu suma de 600.000 de dolari. Acestia au organizat un flagrant, in urma caruia a fost arestat emisarul sau israelian. La interogatoriu, acesta a declarat ca o parte din bani trebuiau sa ajunga la Adrian Nastase, primul-ministru de la acea data.
    Dat in urmarire generala internationala, Beraru rezideaza in Israel, stat care nu face nici un efort pentru a-i identifica “ascunzatoarea” si a-l extrada in Romania. Mai mult, la vizita oficiala din 2001 in Israel a primului-ministru Adrian Nastase, la intalnirea oficiala cu oamenii de afaceri israelieni organizata de gazde, a fost prezent si inculpatul Beraru, pentru a-l certa pe premierul roman ca procurorii din Romania ii tulbura “ghesefturile”. Moshe Pesach, de asemenea cetatean israelian, este partenerul de afaceri in Romania al lui Sorin Beraru.
    Shimon Nahor este evreu originar din Galati, in momentul emigrarii in Israel purtand numele de Herscovici. Este cunoscut de catre Serviciile Speciale romane ca traficant israelian de arme, ce a actionat pe teritoriul Romaniei cu incepere din 1992 pana in 2001. La un moment dat, a fost viceamiral al armatei israeliene. Afacerile sale ilegale l-au adus in atentia Procuraturii romanesti, fiind arestat si inculpat in cadrul unui proces penal. Mituind judecatorii, avocata evreica a lui Nahor, Lidia Peter, a obtinut eliberarea acestuia (“judecarea in stare de libertate”). Shimon Nahor, odata eliberat, a incalcat interdictia de a parasi Romania, fugind peste granita, ascuns intr-un covor facut sul. Avocata Lidia Peter a fost arestata in Bulgaria si extradata in Romania.
    Sammy Ofer, cetatean israelian si britanic, evreu de origine romana, este reprezentant al familiei magnatilor israelieni Ofer, cunoscuti drept fratii Ofer (David, Sami si Iuli). Tatal fratilor Ofer a fost evreu originar din Romania, emigrand din orasul Constanta, unde avea numele de Josef Herscovici (acelasi nume de familie cu Shimon Nahor, Herscovici din Galati). Averea fratilor Ofer se ridica la 1,5 miliarde de dolari, plasata in afaceri. Dintre cei trei frati, David a fost seful unui Serviciu Secret israelian, Iuli a avut inclinatie spre functiile publice, detinand mult timp, desi israelian, si functia de consul al Romaniei la Tel Aviv, iar Sammy, un personaj retras, de culise, s-a concentrat asupra afacerilor. El locuieste cu precadere la Londra, fie la resedinta sa, fie pe un yaht de lux. Fratii Ofer detin impreuna o banca israeliana de rangul doi, Bank Mizrahi.
    Afacerile din Romania au fost demarate in ultimii ani de catre octogenarul Sammy Ofer, iar in prezent sunt conduse de fiul sau, Eyal Ofer. Familia Ofer este co-proprietara, alaturi de familiile (evreiesti) Pritzker din S.U.A. si Wilhelmsen din Norvegia, a uneia dintre cele mai bine cotate agentii de turism din lume, Royal Caribbean Cruises Ltd. (active de 2,2 miliarde de dolari, venituri inuale de 1,2 miliarde de dolari), ce ofera croaziere in toata lumea cu peste 50 de itinerarii si peste 140 de destinatii in Caraibe, Bermude, Bahamas, Mexic, Panama, Alaska, Hawai etc., etc.. Flota are 14 nave moderne de agrement, cu o capacitate de peste 24.000 de calatori. Cea mai importanta afacere: familia Ofer detine compania Zodiac Maritime Agendes, companie de transport naval comercial, cu vase de pana la 164.800 tdw. Aceasta companie administreaza si vasele altor firme evreiesti, precum flota Rosemont, Trans Union Corp. sau cele 10 vase ale O&P Holding Ltd.. Navele sunt operate prin contracte de la cateva zile pana la cativa ani.
    In prezent, familia Ofer detine numeroase proprietati in Romania, care nu pot fi insa identificate cu usurinta, deoarece foloseste in preluarea intreprinderilor romanesti firme off-shore cu actionariat secret, create in paradisuri financiare, precum Cipru. Se banuieste prezenta sa masiva, desi invizibila, in proprietatile din orasul Constanta (mai ales in Port), unde presa nu poate scrie decat ceea ce vrea el. La conducerea Magazinului Tomis din Constanta (proprietatea sa) a numit-o pe Daiana Voicu, fiica unui magistrat Marin Voicu. Eyal Ofer, impreuna cu Jay Pritzker, l-a mandatat in 1997 pe evreul Phillip Bloom sa le procure Hotelul Bucuresti. Afacerea a esuat intr-un scandal privind manipularea privatizarii. De multe ori, datorita pozitiei sale, Eyal Ofer este mandatat de oficialitati sa reprezinte Romania in fata forurilor internationale, astfel incat el cunoaste politica de culise a guvernului roman mai bine decat Serviciile Secrete romanesti.
    Dan Fischer, de cetatenie romana si israeliana, s-a numit si Francu, nume sub care a fost cunoscut ca sportiv al clubului Ministerului de Interne, Dinamo (echipa de polo). S-a facut remarcat prin implicarea sa in recuperarea creantelor Romaniei de la diverse state. Rolul lui Fischer se rezuma la a intermedia vanzarea acestor creante, pentru numai 40% din valoarea reala, catre una din Bancile Rotschild si la a-si incasa comisionul. Totodata, Fischer a intermediat obtinerea de credite, pentru Romania, de la alta banca evreiasca americana, Credit Swiss First Boston, fiind apropiat in afaceri de fostul secretar de Stat de la Ministerul Finantelor, Ionut Costea, cumnatul lui Mircea Geoana. Legat de relatiile sale cu serviciul de spionaj romanesc, sunt semnificative acuzele aduse, in octombrie 2000, de fostul sef al Serviciului Roman de Informatii, Radu Timofte. Concret, fostul sef al Serviciului de Informatii Externe, Catalin Harnagea, ar fi cerut de la ofiterii din subordine dosarele a 19 personalitati politice, pentru a le discredita sau santaja. In acest context, atunci cand “un om de afaceri nu cotizeaza la Fischer sau la AVAB, i se face imediat dosar penal”, sustinea Radu Timofte, aratand si ca Harnagea se folosea de ofiterii acestui Serviciu in interes personal, pentru a raspunde anumitor comenzi politice, lucru valabil si astazi la Traian Basescu. Conform relatarilor lui Timofte, folosindu-se acest procedeu, Romania a recuperat 40 de milioane de dolari din Kuweit, insa banii nu au ajuns nici la bugetul de stat, nici la S.I.E., ci au luat cai numai de Harnagea stiute.
    Nota redactiei – Raportul fostilor ofiteri ai SRI este mult mai amplu, cuprizand ample analize asupra privatizarilor la varf, toate conducand catre firme evreiesti, ca si lucrari date de statul roman altor firme din acelasi circuit, cum ar fi Bechtel. Am redat doar o parte a acestei analize, ne-am oprit mai mult asupra societatilor care au fost penetrate de cetateni israelieni, multi dintre acestia avand si dosare penale la Parchetul general, dar care au fost musamalizate de Puterile care s-au succedat in Romania…

  35. Barosanul spune:

    Domule Vosganian,

    Va dau o veste veche si proasta, Dl Victor Ponta e noul presedinte PSD.

    TREZITI PNL-ul ca altfel ajungeti iar la 5%!

    Daca pina acum PSD-ul era in sondaje la 35% fara accesul la tineri si ‘Blogari’, de acum incolo, cu un lider tinar avind in spate experienta vulpilor batrine Nastase si Mitrea, ei bine v-a Avea.

    Asta insemnind simpatizanti PNL!

    PROBLEMA PNL e ca asemenea in Inalta Performanta ‘E greu sa devii lider, dar MULT mai greu e sa te mentii acolo’, iar ceea ce observ e ca PNL-ul PIERDE simpatizantii.

    Sa ne uitam pe Blogul Dv dupa data de 14 Februarie nu ati mai contribuit cu nimic si chiar inainte o faceati cu interminente, iar Blogul PNL-ului si Crin Antonescu e un DEZASTRU, ori acestea fiind o sursa de acces a simpatizantilor PNL.

    Comparativ cu simpatizantii PSD, unde ca sa-i accesezi trebuie sa te duci la sate cu Cizme de Cauciuc, pe cei de la PNL trebuie sa-i accesezi prin Internet si cu Televizorul, ori aici PNL-ul ajunge sa fie jalnic.

    Orice novice v-ar spune ca va trebuie o IDEOLOGIE, un PROGRAM si un PLAN STRATEGIC si nu ma refer la Ideologia sau Programul de Partid care si ele sunt foarte slab promovate.

    Domule Vosganian, poate ca ve-ti lua cele de mai sus ca niste Critici eu am intentionat sa fie decit niste Observari!

  36. cris spune:

    @Barosanul
    Cred ca VV are ceva treaba acum, tinind cont ca in curind va fi congresul PNL. Altfel nu ar fi lasat de exemplu mesajele luuuuuuungi ale lui MAAT.
    Ai dreptate cu blogul lui Crin. Iar in conditiile in care majoritatea generatiilor mai tinere sunt generatii care vorbesc electronic foarte mult, e o mare slabiciune. (si nu ma refer doar la ai mai tineri care stau toata ziua pe text message, twitter, etc, dar si la noi care mergem cu blackberry-ul atirnat de git, ca asa ne cere slujba). Daca te gindesti bine, unul din avantajele majore ale lui Obama ( da, stiu ca nu-ti plac americanii) a fost campania electorala electronica pe care a dus-o.

  37. cris spune:

    @Barosanul
    Ce idei ai tu legat de campania electronica? Cum vezi ca ar trebui purtata?

  38. DACA ANTONESCU SI PNL IL DECONSPIRA DIN TOAMNA ANULUI 2009-PE BASESCU,ACESTA NU MAI AJUNGEA PRESEDINTE ,SI NU MAI EXISTAU ATATEA PIERDERI.EU AM ANUNTAT INCA E LA ORELE 18-19ALE ZILEI DE IERI 20.02.2010 CA PONTA -OMUL LUI BASESCU-VA IESI INVINGATOR PRIN TRADARE SI DIVERSIUNI
    Victor Ponta: La PD-L sistemul de fraudare a funcţionat mai bine07 dec 2009, 12:47 |
    REALITATEA.NET
    Candidatul PSD ar fi trebuit să câştige cu zece procente peste candidatul PD-L pentru a putea ieşi învingător clar, în opinia lui Victor Ponta. Acesta a acuzat că sistemul de fraudare al PD-L a funcţionat “mai bine”.
    Victor Ponta a spus că datoria sa faţă de copii este de a scăpa România de Traian Băsescu. “Nu am reuşit acum, vom reuşi peste câţiva ani. E păcat, dar asta trebuie să facem”, a spus Ponta.
    Legat de diferenţa de la exit-poll-uri şi şi rezultatele de la BEC purtătorul de cuvânt al lui Mircea Geoană a spus că partidul său a câştigat la voturi, dar “la ei sistemul a funcţionat mai bine”. “S-a întâmplat lucrul ăsta şi pe vremea lui Ceauşescu şi până la urmă a căzut şi Ceauşescu. O să cadă şi Traian Băsescu. Eu îmi permit faţă de colegii mei să mă bat în următorii ani ca să îmi fac această datorie”.
    Victor Ponta a subliniat că “sistemul de fraudare şi de furt” al PD-L a “funcţionat mai bine”. “Ştiam că ne batem cu ei. Trebuia să câştigăm la zece procente ca să ne batem cu ei, dar nu am câştigat la zece, probabil am câştigat doar la trei-patru. Şi atunci sistemul lor a fost mai bun”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Mircea Geoană.
    “Eu am 37 de ani. Peste trei ani vreau să scap de Traian Băsescu, nu peste cinci”, a concluzionat Victor Ponta.
    Întrebat dacă şi PSD a avut un sistem de fraudare în condiţiile în care afirmă că sistemul PD-L a fost “unul mai bun”, Ponta a refuzat să răspundă.
    Victor Ponta (n. 20 septembrie 1972 în Bucureşti) este un politician român, preşedinte al Partidul Social Democrat din februarie 2010 şi deputat de Gorj. Este casătorit cu Daciana Sârbu, europarlamentar român şi are un baiat, Andrei.
    A fost, printre altele:
    • Preşedinte al Tineretului Social Democrat,
    • Vicepreşedinte al Biroului Permanent din Camera Deputatilor,
    • Conferenţiar universitar la Catedra de Drept Penal a Universităţii Româno-Americane,
    • În octombrie 2002 lector universitar la Catedra de Drept Penal a Universităţii Româno-Americane,
    • Coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie – secţia Anticorupţie, Urmarire Penală şi Criminalistică (specializat în domeniul infracţiunilor economico-financiare).
    • A fost ministru delegat pentru Controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării Acquisului Comunitar,
    • Şeful Corpului de Control al Guvernului în cadrul Guvernului Năstase,
    • Din decembrie 2008, este ministru-delegat pentru relaţia cu Parlamentul în Guvernul Emil Boc.
    Născut(ă) 20 septembrie 1972 (37 de ani)
    Bucureşti, România Partid politic Partidul Social Democrat Soţie Daciana Sârbu Alma mater Universitatea din Bucureşti

    Carte de vizita
    S-a născut pe 20 septembrie 1972, în Bucureşti.
    În 1995 devine absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti. Opt ani mai târziu devine doctor în Drept Penal Internaţional.
    Din 1998 până în 2002 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
    Din octombrie 2002 este lector universitar la catedra de Drept Penal a Universităţii Româno-Americane.
    În iulie 2003 devine vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, iar în luna noiembrie este ales Preşedinte al Tineretului Social Democrat.
    În perioada 2001-2004 este Secretar de Stat şi Seful Corpului de Control al Guvernului.
    Din decembrie 2004 este deputat PSD de Gorj şi Secretar al Biroului Permanent din Camera Deputaţilor.
    Din septembrie 2006 devine Vicepreşedinte al Biroului Permanent din Camera Deputaţilor.
    In urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008, Victor Ponta este ales pentru a doua oara deputat de Gorj, in colegiul uninominal nr.6 din Targu Jiu. In perioada decembrie 2008 – octombrie 2009 a ocupat functia de ministru pentru Relatia cu Parlamentul.
    Pasionat de sport
    Participă la Campionatul de Raliuri al României
    A făcut baschet de performanţă şi a reuşit să câştige alături de clubul Steaua titlul de campion naţional de juniori, în primăvara anului 1989.
    In perioada 2008-2009 a fost presedinte al Clubului Sportiv Energia Rovinari, sectia baschet masculin.
    Este suporter al echipei de fotbal Steaua.
    Merge la biliard destul de des, dar nu se poate numi un profesionist.
    Victor Ponta preferă să-şi petreacă timpul liber în Gorj, judeţul pe care îl reprezintă în Parlament şi locul unde se simte ca acasă.
    Este pasionat de mâncarea italienească
    “În general mănânc orice, dar am o slăbiciune pentru bucătăria din Peninsulă. De când am renunţat la sport a început să se vadă că sunt gurmand”.
    Colecţia de amintiri
    Reproducere după coiful primului împărat chinez, cadou de la ambasada Chineză – “Este o reproducere după coiful primului împărat chinez, Shi Huangdi, din dinastia Chin. Când am împlinit 32 de ani, Ambasada Chinei mi-a adus acest cadou şi care m-a surprins plăcut”, spune deputatul.
    Casca roşie, aluzie la minerii din Gorj – Un alt obiect aflat în colecţia de amintiri a lui Victor Ponta este o casca de miner, făcută cadou de tinerii din partid, anul trecut, în octombrie. Culoarea este reprezentativă pentru orientarea partidului. “Casca am primit-o de la organizatia de tineret a Partidului Social Democrat si este o aluzie la minerii din Gorj, care ma voteaza.”
    “Am mereu mingea de baschet cu mine”. Victor Ponta a făcut baschet de performantă de la vârsta de 11 ani. Chiar şi în biroul parlamentar se află o minge.
    Umorul şi politica
    “Dacă există ceva ce doresc să nu-mi pierd, acest ceva este simţul umorului. Fără umor şi autoironie, poţi să înnebuneşti în politică.”

    Biografia ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu
    In prezent senator de Timiş şi secretar al Senatului, Ilie Sârbu a fost, între 2001 şi 2004, ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
    S-a înscris în PDSR în 1993. Din 2005 a preluat funcţiile de vicepreşedinte al Partidului Social-Democrat şi pe cea de preşedinte al PSD Timiş, funcţii pe care le ocupă şi în prezent.
    În 1985 a absolvit Institutul Ecumenic din Geneva, apoi şi-a luat licenţa în Ştiinţe Economice şi în teologie. A fost profesor şi director la Seminarul Teologic Caranşebeş până în 1981, când a preluat, pentru zece ani, funcţia de consilier economic la Mitropolia Banatului.
    Ilie Sârbu are 58 de ani şi s-a născut în satul Ciuta din judeţul Caraş-Severin.
    Data şi locul naşterii: 26 mai 1950, Ciuta, judeţul Caraş-Severin
    Studii: Institutul Ecumenic Geneva
    licenţă în Ştiinţe Economice
    licenţă în Teologie
    Funcţii politice: vicepreşedinte al PSD
    preşedinte al PSD Timiş

    Carieră:
    2001-2004, ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
    1976–1981, profesor şi director al Seminarului Teologic Caransebeş
    1981–1991, consilier economic Mitropolia Banatului
    Preşedinte de onoare Societatea Culturală Banatul
    Mircea Geoană a preluat vineri şefia Senatului18 decembrie 2008
    Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a câştigat vineri preşedinţia Senatului, cu 96 de voturi pentru şi 35 împotrivă, în condiţiile în care nu a avut niciun contracandidat din partea celorlalte grupuri parlamentare
    Conform înţelegerii dintre PSD+PC şi PD-L, social-democraţilor le revine postul de preşedinte al Senatului, urmând ca democrat-liberalii să preia conducerea Camerei Deputaţilor, post pentru care a fost deja votată Roberta Anastase. Prin urmare, grupul PD-L din Senat nu a avut nicio nominalizare proprie pentru şefia Camerei Superioare a Parlamentului României.
    Iniţial liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a anunţat că nici grupul său nu are vreo propunere pentru conducerea Senatului, invocând înţelegerea făcută între liderii tuturor formaţiunilor parlamentare pentru ocuparea funcţiilor din conducerea acestei camere, deşi iniţial grupul îl nominalizase pe Crin Antonescu, drept candidat la preşedinţia Senatului.

    Senatorii au votat pe bază de buletine. Liderul grupului PSD din Senat este Ion Toma, poziţie la care a aspirat şi Miron Mitrea, însă a pierdut-o. Aceeaşi soarta a avut-o şi când a venit vorba de postul de vicepreşedinte al Senatului. Propunerea PSD pentru acest post a fost Dan Voiculescu, în baza înţelegerii dintre cele două partide. Voiculescu a fost ales vicepreşedinte al Senatului, în ciuda nemulţumirii PD-L.
    În Biroul Permanent, partidele şi-au desemnat vicepreşedinţii pentru Camera Deputaţilor, astfel: PSD l-a propus pe Adrian Nastase, PC pe Daniela Popa, PNL pe Bogdan Olteanu, iar PD-L pe Ioan Oltean. Pentru funcţiile de secretari ai Camerei au fost desemnaţi de democrat-liberalii Dumitru Pardău şi Cezar Preda, liberalul Mihai Voicu şi social-democratul Valeriu Zgonea.
    Posturile de chestori ar putea fi ocupate de Gheorghe Albu de la PD-L, Kelemen Hunor de la UDMR, Dan Motreanu de la PNL şi Nicu Bănicioiu de la PSD.
    Preşedintele Camerei Deputaţilor va fi ales prin vot secret cu buletine de vot. Candidaţii pentru celelate funcţii din Biroul Permanent sunt aleşi prin vot secret cu bile, cu majoritatea voturilor deputaţilor.
    Liderul grupului PSD din Senat este Ion Toma.

    18 decembrie 2008Adrian Năstase, la un pas de vicepreşedinţia Camerei
    Călin Popescu Tăriceanu propus pentru şefia grupului PNL şi Adrian Năstase pentru una dintre funcţiile de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor – acestea sunt doar două dintre concluziile primelor şedinţe ale Parlamentului ales uninominal.

    Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit ieri în prima şedinţă de după alegerile uninominale, prilej de a demara procedura de va

    Ponta, iluzia schimbarii. PSD castiga. Dar Romania?
    Cine au fost primii care l-au felicitat pe Victor Ponta? Adrian Năstase la Romexpo, iar Ion Iliescu l-a sunat. Asta pentru a înțelege exact ce s-a schimbat în PSD. Asta după ce Miron Mitrea și Radu Mazăre l-au girat în mod explicit.
    Opoziția are un nou lider, unul mai puțin uzat, care va beneficia din plin de declinul PD-L, ca partid de guvernare în plină criză economică. Privind retrospectiv (și încă la cald) la toată desfășurarea de forțe, la toate schimbările de situație, la disputele legate de organizarea congresului, la show-urile lui Vanghelie și la vrăjitoarele din față de la Romexpo, la retragerile lui Năstase, Radu Mazăre, Miron Mitrea și Cristian Diaconescu, la discursul de așa-zisă retragere a lui Ion Iliescu, totul îmi pare doar un uriaș exercițiu de marketing pentru lansarea în forță a lui Victor Ponta. Tensiunea din jurul Congresului era absolut necesară pentru ca schimbarea să fie (să pară) credibilă.
    ”E un semnal bun. Întinerirea conducerii. Eu sper să fie de bun augur, pentru a da o notă de înnoire și de relansare a partidului”. Acesta a fost mesajul lui Ion Iliescu în miez de noapte. Importantă e ”nota de schimbare”, nu schimbarea în sine.
    Cu siguranță această rotație a cadrelor în fruntea partidului va duce la o creștere substanțială a PSD-ului în sondajele de opinie, eliberat de mâna moartă Mircea Geoană. Dar are ceva de câștigat și România din povestea asta?

    Nunta lui Victor Ponta cu Daciana Sarbu
    Victor Ponta si Daciana Sarbu au facut cununia si botezul

    Victor Ponta si Daciana Sarbu au facut cununia si botezul

    Daciana Sarbu si Victor Ponta au depus juramintele in fata altarului, sambata, la un an dupa cununia civila. Paparazzii CANCAN au reusit sa-i fotografieze la cununia religioasa de la Biserica Gradina Icoanei. Mirii au avut un motiv in plus de sarbatoare: in aceeasi zi, ei si-au botezat fetita, pe Irina Octavia. Tatal Dacianei, Ilie Sarbu, fost ministru al Agriculturii, a declarat ca s-a simtit bunic, dar fericit. “La mine, esential e botezul, deoarece mi-am dorit mult o nepotica”, a adaugat socrul mic.
    Nasul lui Victor si al Dacianei a fost seful SRI, George Maior. Dubla petrecere a avut loc seara la un hotel de lux din Capitala. Printre cei peste 500 de invitati s-au numarat personalitati politice de culori diferite, printre care Mircea Geoana, Ion Iiescu sau Bogdan Olteanu.
    SRI si SIE au vegheat nunta lui Ponta

    Evenimentul a avut loc sambata, la biserica Gradina Icoanei, din Bucuresti. Petrecerea a avut loc la Hotelul Rin Grand, al fratilor Negoita, apropiati ai social-democratilor.
    Daciana Sarbu este deputat european ales pe listele PSD, iar Ponta reprezinta acelasi partid in Camera Deputatilor.
    Cununia religioasa a celor doi a fost precedata de botezul Irinei Octavia, fiica politicienilor.
    Nasii deputatilor au fost Anamaria si George Maior, seful SRI. La nunta a venit si Mihai Razvan Ungureanu, actualul sef al Serviciului de Informatii Externe (SIE).
    Fiica Dacianei Sarbu si a lui Victor Ponta a avut parte de prima plimbare in coloana oficiala a nasului-director SRI chiar in ziua botezului, cand a fost “rapita” de sub ochii ziaristilor de George Maior.
    Petrecerea de la Rin Grand Hotel i-a reunit pe mai toti liderii PSD, in frunte cu Mircea Geoana, transformandu-se in “sedinta de partid”.
    Nu acelasi lucru se poate spune despre casatoria fiicei lui Vasile Blaga, sarbatorita in aceeasi seara, la Palatul Ştirbey, dar in absenta “mentorului” PDL, Traian Basescu.
    Momentul culminant al serii, taierea tortului, a avut loc la Nunta Dacianei Sarbu si a lui Victor Ponta, prilej pentru sarbatorirea victoriei PSD la alegerile locale
    Politicieni preocupati de rezultatele obtinute la alegeri, “invazie” de VIP-uri si masuri de securitate marca SRI, SPP si SIE la nunta Dacianei Sarbu cu “Micul Titulescu”.
    Casatoria Dacianei Sarbu (31 ani) cu Victor Ponta (35 ani) si botezul micutei Irina Octavia (3 luni) au constituit un bun prilej pentru PSD-istii din tara de a analiza rezultatele obtinute la ultimele alegeri. Temperatura ridicata si aglomeratia din sala i-au determinat pe social-democrati sa discute, in bisericute, pe holurile “Rin Grand Hotel”, despre procentajele obtinute in diverse zone ale tarii.
    In interior, aceeasi poveste: PSD-istii din esaloanele doi si trei s-au bucurat ca au putut face schimb de opinii cu liderii de la centru, despre viitoarele alegeri.
    Sfaturi ale independentului Sorin Oprescu pentru mirele pesedist, Politicieni, vedete si servicii secrete
    Printre figurile marcante ale PSD, prezente la casatoria “Micului Titulescu”, s-au numarat Ion Iliescu si Mircea Geoana – veniti singuri, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Şerban Mihailescu si Vasile Puscas – cu sotiile. Nu au lipsit nici Ecaterina Andronescu, Titus Corlatean sau proaspatul “disident” Sorin Oprescu. Marele absent: Adrian Nastase.
    Liberalii au fost reprezentati de Ludovic Orban, care, ca si Iliescu si Geoana, a stat destul de putin, timp suficient, totusi, pentru a dansa cu realizatoarea tv, Mihaela Radulescu.
    Conservatorii l-au trimis pe Codrut Şeres, iar PDL-istii l-au desemnat pe Cristian Boureanu sa-i reprezinte. La capitolul vedete merita amintiti Alexandru Arsinel, Vlad Mirita, Analia Selis, care au si cantat pentru invitati, solistul trupei TAXI Dan Teodorescu, Mihai Sturzu (Hi-Q), dar si antrenorul Cosmin Olaroiu.
    Serviciile au fost, de asemenea, bine reprezentate, atat de nasul George Maior, director SRI, cat si de catre Razvan Ungureanu, sef SIE. Asa se face ca zona a fost bine pazita, mai ales ca si unii politicieni au fost escortati de SPP.
    Daciana si Irina Octavia, fetele lui tata Ponta Urari dintre cele mai diverse
    Printre primii sositi au fost socrii mici, senatorul Ilie Sarbu declarand ca in ziua casatoriei fiicei sale se simte bunic: “Pentru mine e important botezul!”. Colegii de partid au avut urari dintre cele mai diverse. Mircea Geoana i-a transmis mirelui ca are un cadou, “dar peste cateva luni”, referindu-se la alegerile din toamna. La randu-i, Miron Mitrea a declarat sec: “Nu-i urez o cariera fericita, ci una normala!”.
    Nasii au disparut doua ore
    Nasii Anamaria si George Maior au disparut in mod neasteptat abia cand petrecerea se incingea, in jurul orei 23.10. Pana si ofiterii SRI care le asigurau protectia au fost luati prin surprindere.
    In jurul orei 22.35, nasa parasise singura si grabita sala, revenind dupa o convorbire telefonica si cu lacrimi in ochi, poate si din cauza rimelului. Nasii aveau sa revina abia la 01.15.
    Meniu de cinci stele
    Antreu. Rosie umpluta cu salata de vinete, minitarta umpluta cu salata de icre de stiuca, rulou de sunca si salata de cruditati, salam Nostramo, terina de ficat de gasca servit cu jeleu de fructe si vin, ardei gras cu pasta de branza
    Felul 1. Şalau meuniere, servit cu spaghete din legume si sos Wasabi
    Felul 2. Sarmalute in foi de varza, costita, mamaliguta, ardei iute si smantana
    Felul 3. Minifrigaruie din piept de pui si ardei gras, cotlet de berbecut la gratar, file de porc la gratar, cartofi ” afumati ” prajiti, salata castraveti acri
    Desert. Tort festiv, prajituri de casa
    Cununie si botez, departe de ochii liderilor de partid!
    Vicepresedintele social-democrat Victor Ponta s-a casatorit, pentru a doua oara, departe de ochii liderilor de partid. Cununia religioasa cu Daciana Sarbu si botezul micutei Irina Octavia s-au desfasurat sambata, intr-un cadru restrans, la Biserica Gradina Icoanei din Capitala.
    Accesul in biserica a fost restrictionat de SRI-isti subalterni ai nasului George Maior, care a aparut la ceremonie cu o mana bandajata din cauza unui accident de sport. Acesta s-a ferit de camerele de luat vederi si a avut grija s-o “rapeasca” si pe micuta Irina Octavia, imediat dupa iesirea din biserica.
    Nasul George Maior si micuta sa fina au disparut in tromba, escortati de coloana oficiala a SRI. Şi socrul mic, senatorul PSD Ilie Sarbu, a fost discret, atitudine nesurprinzatoare, data fiind opozitia manifestata de-a lungul timpului fata de relatia dintre fiica sa Daciana si Victor Ponta.
    Mirele Victor Ponta a apreciat mai mult botezul decat cununia, motivand ca “Irina (fiica a�� n.r.) a fost mai frumoasa si mai cuminte!”. Cat despre asteptarile pe care le are de la fiica sa: “Sper sa ma faca fericit Irina!
    Daca ma face cel putin la fel de fericit ca si fiul meu Andrei (din prima casatorie a�� n.r.), nu-mi doresc nimic mai mult!”. Daciana a fost mai rezervata, declarand ca este “bucuroasa si emotionata, in primul rand pentru fiica mea”. Mirii au parasit, apoi, zona, in autoturisme diferite si in directii opuse, in vreme ce nasul si micuta Irina plecasera deja. (Florel Manu)
    500 euro/familie suma minima pe care au scos-o invitatii din buzunar la petrecere

    Botezul fiicei lui Ponta s-a lăsat cu lacrimi în ochii naşei de la SRI 22 Iun 2008
    Lumea bună a politicii s-a înghesuit sâmbătă seară la botezul fiicei Dacianei şi a lui Victor Ponta. Naşii de botez au fost George şi Anamaria Maior, iar de la petrecere nu au lipsit Ion Iliescu, Mircea Geoană şi Mihaela Rădulescu. Nici ziariştii, care au stat afară la prăjiturele.
    Auzi, dragă, am fost sâmbătă seară la nunta lui Titulescu ăla mic, Victor Ponta, nuntă şi cumetrie la un loc, adică m-am fâţâit pe-acolo, că n-am avut voie înăuntru. Vecinul nostru, Viorel Ilişoi, de la Cotidianul, m-a scos şi pe mine în lumea bună, m-a băgat printre ziarişti şi am stat cu ei pe hol şi am mâncat prăjituri.

    Mâncam şi mă uitam la cine venea la nuntă. Numai oameni pe care îi ştiam de la televizor, toată lumea întorcea capul după ei. Treceau pe lângă mine şi intrau direct în restaurantul lor, păcat că n-am putut vedea cum se distrează, nu cred că la nunţile astea se dezbracă şi se dansează pe mese ca profesorii.

    Cred că tot politică şi afaceri se discută. Îi mai vedeam iar când ieşeau fleaşcă să se zvânte pe hol, fiindcă înăuntru nu era aer condiţionat. Nunta a fost la Rin Grand Hotel, ăla de lângă târgul de maşini din Vitan-Bârzeşti. Cică e cel mai mare din Europa, cum să n-aibă climă?

    Ei, dar să-ţi spun de Victoraş. E frumuşel, tu! Ştii, foarte popular, aşa, a venit printre ziarişti şi a băut un capucino cu ei. O ziaristă l-a întrebat dacă are emoţii, la care ce să răspundă? Omul e la a doua căsătorie, ce emoţii să aibă? Din prima, are un băiat, Andrei. Pe urmă s-a luat cu Daciana Sârbu, fată de ministru, s-au cununat civil tocmai în China. Au făcut o fetiţă, Irina Octavia, pe care au botezat-o sâmbătă la amiază. Atunci s-au şi cununat la biserică, numai ei doi, fără tămbălău. L-au mai întrebat câţi invitaţi are, cât merge darul, chestii, dar n-a răspuns, n-a vrut să zică nimic.

    Că n-a răspuns, foarte bine, ce ne interesează pe noi nunta lui, familia lui? Dar ce nu mi-a plăcut mie a fost că a invitat din partidul lui mulţi oameni despre care parcă nu vorbea chiar frumos la televizor. Iliescu, Mitrea, Micky Şpagă, Hrebenciuc, nu mai ştiu care… Mai lipsea Vanghelie. N-a venit Năstase, care a zis că Victor e micul Titulescu şi l-a ridicat în politică… Înseamnă că ceva se întâmplă în partid, nu? N-a venit prietenul Sorin Oprescu, poate că nici nu se trezise încă, era abia zece seara. Mă aşteptam să vină mult tineret de-al lui, să petreacă în leatul lor, dar parcă tot ăia vechi fac muzica în partid.

    Iliescu nici n-a stat mult, a plecat la 10 minute după ce au început ruşii meciul cu Olanda la europene. Nu poţi să-ţi închipui ce bine se ţine la anii lui! A venit fără doamna Nina, acum era cu una tânără şi frumoasă, să mor eu, cu pistol la brâu, geloasă rău: uite-aşa se băga cu umărul în ziaristele care se apropiau prea tare de el. Nici Geoană n-a stat mult. A venit fără nevastă, a zis că are un cadou pentru Victor, dar peste 3-4 luni, şi a plecat. Acum să aşteptăm să vedem ce cadou o fi. Tot cam o oră a stat şi frumuşelul ăla de la liberali, Boureanu, că mai avea încă o nuntă şi un botez tot sâmbătă noapte. E greu în politică, ai obligaţii. A fost şi Ludovic Orban, şi el fără nevastă, era cam supărat şi tras la faţă, nu cred că avea chef de o cântare. L-am văzut şi pe Codruţ Şereş cu nevasta, gravidă binişor. Vreau să zic că au venit prieteni de la alte partide, dar unde erau tinerii pesedişti pe care chiar Victor i-a împins în faţă? Vezi, şi la politicieni e ca la noi în cartier: eşti bun numai cât ai de dat ceva.

    Mi-au spus ziariştii că naşii de cununie şi de botez sunt George şi Anamaria Maior. Cică George ăsta e şeful spionilor din ţară. A venit şi Mihai Răzvan Ungureanu, pe el îl ştiam, drăgălaşul, am aflat că acum e şeful spionilor din afara ţării. Preşedinţi, deputaţi, miniştri, spionaj, sepepişti, îţi dai seama ce era acolo? Nuntă de gradul zero, securitate la maxim. Un ofiţer era chiar la intrare, foarte amabil, saluta mereu, îi ajuta pe toţi la bagaje. Nu cred că s-a putut fura mireasa cu atâta pază. Dar vorbeam de naşi… Naşa e ieşit o dată plângând, nu ştiu ce se s-a întâmplat înăuntru, pe urmă a ieşit şi naşul şi au plecat botoşi, ea pe-o uşă, el pe alta.

    Eu tot timpul am vrut să ştiu cam la cât se ridică darul la o nuntă ca asta. Mihaela Rădulescu – am văzut-o de aproape – a venit fără Elan, a zis că dă un plic cu bani. Mihai ăla de la HiQ, sau Florin, că nu-i ştiu, a zis că a adus haine pentru fetiţă de la un stilist. Îţi dai seama, stilist pentru o fetiţă abia botezată! Şi el era în tenişi! Era pe-acolo şi unul de-ai lui Prigoană, Maximus, Merlucius, nu ştiu care. A venit şi aia mică a lui Meleşcanu, cu bărbat-su, cam trecut, dar se poartă azi. La ce maşini au lăsat ăştia în parcare, nu cred că au dăruit câte o lenjerie sau un filtru de cafea. Am văzut pe unii că au adus numai flori. Să fie ei sănătoşi şi să se înţeleagă, că în rest au de toate. Auzi, dragă, da’ eu de altceva te-am sunat. Cu nunta asta am pierdut episodul 162 cu Elodia. Zi-mi şi mie ce-a fost.

    (Convorbire telefonică înregistrată involuntar de Viorel Ilişoi)
    Nicolae BĂNICIOIU, chestor al Camerei Deputaţilor
    Sinteza activitatii parlamentare în legislatura 2008-prezent
    DEPUTAT

    ales deputat în circumscripţia electorală nr.36 TELEORMAN, colegiul uninominal nr.2
    pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator
    Membru al Biroului Permanent

    în sesiunea parlamentara: feb. 2010 – prezent
    - Chestor
    sep. 2009 – feb. 2010

    feb. – sep. 2009

    dec. 2008 – feb. 2009

    Formaţiunea politică:

    PSD
    - Partidul Social Democrat

    Grupul parlamentar:

    Grupul parlamentar al Alianţei Politice a Partidului Social Democrat şi a Partidului Conservator

    Comisii permanente

    Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (din feb. 2010)
    Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi

    Comisii de ancheta

    Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului şi Sportului, sub semnătura doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi, pentru organizarea «Zilei Tineretului» – Vicepreşedinte
    Comisia de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Turismului pentru acţiuni de promovare a turismului şi a imaginii României – Vicepreşedinte

    Grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state:

    Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Singapore

    Preşedinte

    Grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Haşemit al Iordaniei

    Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Chile

    Activitatea parlamentara în cifre:

    Luări de cuvânt în plen: 6 (în 4 şedinţe)

    - declaratii politice*: 1 – din care una consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
    * – numai declaratiile politice facute în intervalul de timp alocat acestora, conform programului.
    Propuneri legislative initiate: 14

    Întrebari şi interpelari: 16

    Nicolae BĂNICIOIU, chestor al Camerei Deputaţilor
    Curriculum Vitae
    Date biografice
    • Data şi locul naşterii: 26.03.1979, Râmnicu-Vâlcea;
    • Stare civilă: necăsătorit.
    Studii şi specializări
    • 1998 – liceul teoretic “Al. Ghica” Alexandria;
    • 2004 – facultatea de Stomatologie – UMF “Carol Davila” Bucureşti;
    • 2005 – medic rezident;
    • 2007 – asistent universitar – UMF “Carol Davila” Bucureşti.
    Activitate profesională
    • medic rezident
    • asistent universitar – UMF “Carol Davila” Bucureşti.
    Funcţii, activităţi într-un partid politic
    • 2004 – vicepreşedinte Tineretul Social Democrat;
    • 2007 – preşedinte Tineretul Social Democrat.
    Funcţii, activităţi într-o organizaţie sindicală, patronală etc.
    • 2000 – 2004: Societatea Studenţilor Stomatologi, preşedinte.
    Funcţii, activităţi parlamentare anterioare
    • 2004 – 2008: Deputat, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – Secretar.
    Funcţii, activităţi în alte organizaţii naţionale
    • 2002 – 2004: preşedinte Uniunea Studenţilor din România.
    Funcţii, activităţi în organizaţii internaţionale
    • membru în biroul de conducere ECOSY (Young European Socialists).
    Activitate civică
    • 2003 – coordonator campania Anti-drog “Alege viaţa”.
    Activitate publicistică, ştiinţifică, în foruri academice
    • 2007 – Actualităţi în protecţia oro-dentară, coautor.
    Alte activităţi
    • 2002, 2003 – coordonator UNIFEST – festivalul studenţilor din Român

    SARBU
    Daciana Octavia
    Informatii personale

    Adresa Str. Popa Savu, nr 39, Et Ap 2, Sctor 1, Bucuresti
    Telefon 0032 2 2845805 Mobil:0722631901
    Fax(uri) 0032 2 2849805
    E-mail dacianaoctavia.sarbu@europarl.europa.eu

    Nationalitate Romana

    Data nasterii 15.01.1977

    Sex Feminin

    Apartenenta politica

    Organizatia PSD Timis
    Vechime in partid: 13 ani

    Educatie si formare

    Perioada 2003- 2004
    Numele si tipul institutiei de invatamant sau al organizatiei profesionale prin care s-a realizat formarea Universitatea de Vest din Timisoara
    Domeniul studiat / aptitudini ocupationale Drept Comercial
    Tipul calificarii / Diploma obtinuta Master in Drept Comercial
    Nivelul de clasificare a formei de instruire / invatamant Postuniversitar

    Perioada 2002 – 2003
    Numele si tipul institutiei de invatamant sau al organizatiei profesionale prin care s-a realizat formarea Institutul Social Democrat, Bucuresti
    Domeniul studiat / aptitudini ocupationale Management politic
    Tipul calificarii / Diploma obtinuta Master in Management politic
    Nivelul de clasificare a formei de instruire / invatamant Postuniversitar

    Perioada 2001 – 2002
    Numele si tipul institutiei de invatamant sau al organizatiei profesionale prin care s-a realizat formarea Colegiul National de Aparare
    Domeniul studiat / aptitudini ocupationale Aparare si securitate nationala
    Tipul calificarii / Diploma obtinuta Diploma de absolvire in domeniul Apararii si Sigurantei Nationale
    Nivelul de clasificare a formei de instruire / invatamant Postuniversitar

    Perioada 1996 – 2000
    Numele si tipul institutiei de invatamant sau al organizatiei profesionale prin care s-a realizat formarea Universitatea din Timisoara
    Domeniul studiat / aptitudini ocupationale Drept
    Tipul calificarii / Diploma obtinuta Diploma de absolvire a Facultatii de Drept
    Nivelul de clasificare a formei de instruire / invatamant Universitar

    Perioada 1992 – 1996
    Numele si tipul institutiei de invatamant sau al organizatiei profesionale prin care s-a realizat formarea Colegiul Banatean din Timisoara
    Domeniul studiat / aptitudini ocupationale Studii liceale
    Tipul calificarii / Diploma obtinuta Diploma de bacalaureat
    Nivelul de clasificare a formei de instruire / invatamant Liceu

    Experienta politica

    Perioada Ianuarie 2007 – Prezent
    Functia ocupata Deputat European
    Activitati si responsabilitati principale Atributii in elaborarea actului legislativ european, implicare in dinamica acquis-ului comunitar, reprezentarea Romaniei la nivel european. Participarea activa la sedintele Comisiei de mediu, sanatate publica si siguranta alimentara, in calitate de membru, precum si la sedintele grupului socialistilor europeni.
    Numele si adresa angajatorului Parlamentul European
    Tipul activitatii sau sectorul de activitate Politic, Legislativ

    Perioada Iunie 2005 – Decembrie 2006
    Functia sau postul ocupat Euroobservator
    Activitati si responsabilitati principale Lobby pentru integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, sustinerea procesului de implementare a legislatiei europene, participarea la Comitetele de lucru ale Parlamentului European, intensificarea diplomatiei parlamentare, pregatirea Romaniei pentru indeplinirea cerintelor europene.
    Numele si adresa angajatorului Parlamentul European
    Tipul activitatii sau sectorul de activitate Politic, Legislativ

    Perioada 2004 -2007
    Functia sau postul ocupat Deputat – Circumscriptia nr. 3 Arges
    Activitati si responsabilitati principale Adoptarea de norme juridice obligatorii pentru toti cetatenii, aplicate de catre Executiv, in domeniile social-economic, juridic, cultural, statal.(proiecte legislative, intrebari.interpelari, motiuni).
    Numele si adresa angajatorului Parlamentul Romaniei
    Tipul activitatii sau sectorul de activitate Politic, legislativ

    Perioada Iunie 2003 – Martie 2004
    Functia sau postul ocupat Secretar de stat
    Activitati si responsabilitati principale Monitorizarea situatiei din unitatile de invatamant privind implementarea reformei in educatie, atributii de inspectie si control, participarea la elaborarea proiectelor legislative pe probleme de tineret.
    Numele si adresa angajatorului Ministerul Educatiei si Cercetarii
    Tipul activitatii sau sectorul de activitate Directia Programe pentru Tineret

    Perioada Martie 2004 – Decembrie 2004
    Functia sau postul ocupat Presedinte
    Activitati si responsabilitati principale Promovarea politicii guvernamentale in domeniul tineretului, gestionarea resurselor de patrimoniu, coordonarea unor actiuni culturale si sociale, implicare in proiectele de tineret, sustinerea actiunilor propuse de tineri, consultare pe probleme specifice de tineret.
    Numele si adresa angajatorului Autoritatea Nationala pentru Tineret
    Tipul activitatii sau sectorul de activitate Administratia publica centrala

    Perioada 2001 – 2003
    Functia sau postul ocupat Consilier
    Activitati si responsabilitati principale Participarea la elaborarea actelor normative, colaborarea cu unitatile subordonate, elaborarea de aprecieri si propuneri in legatura cu documentatia pe care o transmit Primului Ministru, redactarea de raspunsuri la petitii, etc.
    Numele si adresa angajatorului Corpul de Control al Primului Ministru
    Tipul activitatii sau sectorul de activitate Administratia publica centrala

    Experienta profesionala

    Perioada 2001 – 2001
    Functia sau postul ocupat Jurist
    Activitati si responsabilitati principale Redactare contracte, acte aditionale, notificari, adrese, somatii de plata, actiuni civile,comerciale, penale; redactare hotarari AGA; reprezentare in instanta; consultanta de specialitate.
    Numele si adresa angajatorului Cabinet avocatura
    Tipul activitatii sau sectorul de activitate Juridic

    Aptitudini si competente personale

    Limba materna Romana

    Limba(i) straina(e) cunoscuta(e)
    Autoevaluare intelegere Vorbire Scriere
    Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la conversatie Discurs oral Exprimare scrisa
    Spaniola Foarte bine Foarte bine Bine Bine Mediu
    Engleza Excelent Excelent Excelent Foarte bine Foarte bine
    Franceza Bine Bine Bine Bine Mediu

    Competente si aptitudini organizatorice Bun organizator al unor proiecte nationale si internationale cum ar fi tabere politice, coordonarea unor proiecte de tineret, implicare in realizarea unor evenimente de genul: conferinte, simpozioane, breefinguri, coordonarea activitatii cu cetatenii, gestionarea sesizarilor primite de la cetateni, organizarea activitatii parlamentare la nivel national si teritorial, indeplinirea responsabilitatilor organizatorice pe linie de partid

    Competente si aptitudini de utilizare a calculatorului Nivel excelent in folosirea : Microsoft Word, Microsoft Power Point, Microsoft Excel, Microsoft Outlook

    Alte competente si aptitudini Abilitati deosebite de comunicare si negociere, putere de convingere, abilitati de a stabili cu usurinta relatii interpersonale, sociabila, spirit de lider, abilitati de adaptare la situatii si medii noi, ambitioasa, cu rezistenta mare la stress, receptivitate la nou, spirit de echipa, implicare in actiuni umanitare, initierea si gestionarea unor campanii umanitare in situatii speciale, cum ar inundatiile sau alunecarile de teren, actiuni de caritate

    Noile suferinţe ale disidentului Paraschiv: a pierdut procesul prin care cerea statului daune pentru torturile suferite 28 Ian 2010 Vasile Paraschiv, unul dintre cei mai cunoscuţi anticomunişti, a pierdut procesul prin care cerea statului daune pentru torturile suferite. „Decizia Curţii Supreme e regretabilă cu atât mai mult cu cât contravine propriilor practici. Pare bazată pe principii de drept comuniste”, susţin specialiştii în Drept consultaţi de EVZ despre sentinţa definitivă dată, miercuri, în cazul disidentului. Vasile Paraschiv.
    La 82 de ani, acesta se poate „lăuda” nu doar că a fost înscris în manualul de istorie, ci şi cu faptul că a devenit un precedent periculos în justiţia română.

    Asta, după ce, miercuri, magistraţii celei mai importante instanţe din ţară au stabilit că el nu trebuie să primească niciun leu de la statul român, drept despăgubiri morale pentru torturile la care a fost supus de comunişti.

    Calificată ilegală de unii jurişti şi imorală de alţii, hotărârea de miercuri a magistraţilor INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE, are toate şansele să aducă României sancţiuni impuse la Strasbourg. „Pe de-o parte, decizia Curţii, care a considerat că Vasile Paraschiv a intentat prea târziu procesul împotriva statului, încalcă Legea 221/2009, ce statuează că toate acele atrocităţi comise de comunişti sunt imprescriptibile.
    Adversarii lui Mircea Geoana fac scenarii: Candidatura lui Victor Ponta la sefia PSD sau crearea unui nou partid social-democrat
    Adrian Nastase a anuntat ca nu va mai candida la presedintia PSD, spunand ca nu vrea sa legitimizeze prin prezenta sa o competitie ce nu este corecta. “Am hotărât să nu mai candidez pentru că nu doresc să fiu un figurant într-un scenariu care este şi prost scris şi, după părerea mea, duce la nişte soluţii greşite”, a spus Năstase. in tabara sustinatorilor acestuia se vehiculeaza doua scenarii: regruparea in jurul unui nou candidat sau crearea unui nou partid. Surse social-democrate au declarat ca Victor Ponta intentioneaza sa candideze la sefia PSD, sustinut de Ion Iliescu, Adrian Nastase si Miron Mitrea. O a doua varianta discutata de greii din PSD ar fi desprinderea de PSD, dupa modelul APR, si crearea unei noi formatiuni politice.
    Sursele citate sustin ca adversarii lui Mircea Geoana sunt pregatiti sa-l sustina pe Victor Ponta pentru sefia PSD. De altfel, saptamana trecuta, Victor Ponta a batut in lung si lat organizatiile judetene si a participat la sedintele acestora. Aceleasi surse sustin ca atat Adrian Nastase, cat si Ion Iliescu si Miron Mitrea il vor sprijini pe acesta la alegerile interne. Asta desi in urma cu mai putin de doua saptamani Victor Ponta anunta ca nu are de gand sa candideze la sefia PSD.
    Un al doilea scenariu vehiculat este cel ar desprinderii unei aripi a PSD si crearea unui nou partid. Surse social-democrate sustin ca s-a luat in discutie si varianta crearii unui nou partid, dupa modelul APR, formatiune din care sa faca parte Adrian Nastase, Miron Mitrea si apropiatii acestora. In cadrul discutiilor s-ar fi vehiculat ca noua formatiune sa-i coopteze pe parlamentarii care au parasit PSD si au aderat ulterior la grupul independentilor. Aceleasi surse sustin ca s-a discutat chiar organizarea unui congres paralel cu cel al PSD din 20 februa

    Foştii proprietari, obligaţi să mai trăiască 12 ani
    11 Feb 2010 Lucian Gheorghiu |
    În timpul regimului comunist, sute de mii de români şi-au pierdut peste noapte proprietăţile. La 20 de ani de la căderea comunismului, câteva zeci de mii de foşti proprietari mai trebuie să aştepte chiar 10 sau 12 ani pentru a obţine despăgubiri băneşti în valoare maximă de 500.000 lei şi aceasta în două tranşe anuale.
    Mircea Dolha: „Imi respect cuvantul dat. O sa-l votez pe Geoana„ Sambata , 20 Februarie 2010
    SUSTINERE. “Daca ar prima instinctul de om politic l-as vota pe Victor Ponta, dar o sa-mi respect cuvantul dat si o sa-i dau votul meu lui Mircea Geoana”, a declarat in cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Realitatea TV, Mircea Dolha, presedinte PSD Baia Mare. Dolha a subliniat ca delegatia din Maramures nu are mandat pentru a vota pe un anume candidat, ci foecare poate sa-si exprime optiunea dupa cum doreste.
    Social democratii isi doresc sa iasa intariti din acest Congres. Indiferent cine va ajunge presedinte, liderii PSD aspira sa construiasca si sa intareasca partidul. Invitat intr-o emisiune la Realitatea TV, Mircea Dolha, presedinte PSD Baia Mare, a reiterat ca ii va da votul lui Mircea Geoana, asa cum a anuntat la Conferinta Judeteana. “Pentru viitorul partidului avem doua variante. Putem alege continuitatea sau un experiment nou. Cand spun continuitate ma refer la alegerea lui Mircea Geoana, ca lider cu determinare, cu rigoare si disciplina, pentru ca asa nu se mai poate. Chiar si Radu Mazare a spus ca avem nevoie de un lider cu sange, iar acesta poate fi chiar Mircea Geoana insa mai riguros pentru ca pana acum a fost prea de moale pentru un lider. Daca vrem un experiment nou, putem sa-l alegem pe Ponta, pentru ca desi este tanar a dovedit ca are sange. Orice s-ar intamplat il voi vota pe Mircea Geoana, pentru ca am promis si ma tin de cuvant. Merg pana la capt”, a declarat Dolha.
    In ceea ce priveste viitorul partidului, indiferent cine va fi ales presedinte, liderul PSD Baia Mare, crede ca, de maine, PSD trebuie sa iasa la munca, sa arate ca este un partid cu oameni completenti. “Acest congres va da o echipa foarte puternica si, incepand de maine, vom trece si la treaba. Trebuie sa ne pregatim pentru batalia alegerilor din 2012 si va trebui sa reformam de la catun pana la comuna si oras, tot ce inseamna organizatii si membri”, a conchis Dolha.

    Defrişări masive, puse pe seama gândacilor
    02 Feb 2010 |
    Pentru despăduririle sălbatice de la Obârşia Lotrului (Vâlcea) de vină ar fi atacul unor gândaci nimicitori.
    Bine de văzut: Zilele Astra Film19 Feb 2010
    Din 19 până în 21 februarie, cele mai bune filme de la Festivalul internaţional de film documentar de la Sibiu ediţia a X-a, ASTRA FILM FESTIVAL 2009, vor putea fi vizionate timp de trei zile la Bucureşti, în cadrul unui parteneriat ASTRA FILM – Fundaţia Soros România.

  39. tibi spune:

    In 21.01.scriam pe blog-ul D-lui Mihai Voicu:
    “”Citez din ultima postare a lui Antonescu pe propriul lui blog(datata 15.12.2009):
    “Acest blog va continua sa existe. Site-ul de campanie se va inchide, dar comunicarea mea cu dvs nu se va opri. Imediat dupa sarbatori vom reveni intr-un format mai potrivit si va promit ca voi continua sa lupt.”
    De atunci au aparut doar cateva inregistrari ale unor emisiuni TV si acelea fara nici un comentariu deci fara sa trezeasca interesul cuiva.
    Lipsa dialogului cum o putem interpreta?Oare o fi buna?

    Nemaivorbind ca si acum mesajul saptamanii ne cheama la vot pe 6 decembrie si pe prima pagina Antonescu ne anunta ca el voteaza proiectul Iohannis.
    Si atunci de ce eu sa cred ca Antonescu este capabil sa
    conduca o tara daca nu este in stare sa aiba grija de blogul lui?Sau nu are importanta?”

    Iar in 26.11.2009 scriam pe blog-ul d-nei Andreea Paul (Vass):

    “Eu sper ca raspandirea internetului va obliga tot mai multi politicieni sa-si faca campanie si sa-si faca cunoscute initiativele pe internet si in cativa ani si populatia va impune candidatilor si alesilor sa fie cu mult mai transparenti.Si acum sunt mai multi alesi(in special liberali) atat parlamentari cat si consilieri locali care posteaza regulat activitatea pe care o desfasoara sau cea din campanie.Si sunt multi care au prezentat pe blog rezultatele din turul 1 in circumscriptiile lor si este evident ca cei care au fost activi pe blog au rezultate sensibil superioare celorlalti.Sunt convins ca in cativa ani numai cei activi pe internet (si deci cei care se vor obisnui sa raspunda permanent alegatorilor care la randul lor se vor obisnui cu aceste audiente la domiciliu)vor fi castigatori.Asta ii va cerne intr-o anumita masura pe alesi si ii va obliga sa fie cu mult mai precauti la ce fac.”

  40. cris spune:

    @Tibi
    Stii ca nu-ti dau usor dreptate, dar ai dreptate. Remarci privind lipsa unui dialog pe site-ul lui Crin e unul din primele lucruri pe care le-am scris aici pe blog acum doua luni. ( vazind cit de acerba a fost campania lui Obama din acest punct de vedere, sincer, lipsa unui blog bine ingrijit si updatat al lui Crin m-a surprins). E un dialog care e propus si care…nu exista. Si intr-adevar tinind cont de faptul ca traim intr-o lume in care informatia trebuie sa circule rapid, iar discutiile on line sunt un mod de a atinge oameni pe care altfel nu ai cum sa-i aduni intr-o sala de conferinte sa spunem, ori un meeting, a mentine si dezvolta dialogul on line e important. Sunt convinsa ca nu poate sa aiba grija de blog de unul singur, dar chiar nu are pe cineva mai istet dea o mina de ajutor?

    @ Tibi
    @Barosanul

    Hai totusi sa ne mutam pe pagina anterioara, cea de la emisiune.

    @MAAT
    Te rog frumos, scurteaza mesajele, fragmenteaza-le: sunt foarte interesante si cu multa informatie, dar sunt atit de lungi incit realmente e si foarte greu sa le citesti si e si greu pentru noi astialalti sa ne gasim replicile.

  41. Barosanul spune:

    @ Cris

    Preocuparile, treburile etc etc FOARTE justificate ale Dl Vosganian, nu il scuza pt lipsa de activitate a Domniei sale pe Blog. Tocmai il ACUZA!

    Asemenea familiei, AI FACUT UN COPIL, AI OBLIGATIVITATEA SA AI GRIJA DE EL!

    Nu la obligat nimeni sa creeze un ‘Blog’ asa ca trebuie intretinut.

    Tibi pe buna dreptate spunea ‘Si atunci de ce eu sa cred ca Antonescu este capabil sa conduca o tara daca nu este in stare sa aiba grija de blogul lui?Sau nu are importanta?”.

    Cris in ceea ce priveste intrebarea ta ”Ce idei ai tu legat de campania electronica? Cum vezi ca ar trebui purtata?”.

    Raspunsul este in primul rind Trebuie Purtata.

  42. Anul 2003
    “La Copenhaga, la Summitul Consiliului European, unde România şi Bulgaria au obţinut confirmarea din partea Uniunii Europene că vor putea adera la 1 ianuarie 2007, cu condiţia să fie pregătite la această dată. Foaia de parcurs adoptată de către Consiliul European, care cuprinde obiective pe termen scurt (2003), mediu (2004, 2005) şi lung (2006), ne va ajuta să structurăm pregătirea şi eforturile în negocierile de aderare. 13 decembrie 1999, atunci când România a fost invitată să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Consiliul European a decis atunci începerea negocierilor de aderare la Uniune cu o nouă serie de şase state, România aflându-se în fruntea seriei, care mai includea Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta şi Slovacia.
    “În efortul intern de pregătire pentru aderare nu suntem singuri, ci avem alături Uniunea Europeană”, declara premierul. Este vorba de sprijinul financiar pe care Uniunea Europeană îl oferă României pentru realizarea unor proiecte care vor impulsiona pregătirea pentru aderare atât din punct de vedere al criteriilor economice, cât şi al celor administrative. Necesităţile României sunt mai mari, dar, cu un bun management al resurselor interne şi externe, sperăm să realizăm toate programele convenite cu Uniunea Europeană.
    “De astăzi, trebuie să ne mobilizăm cu toţii, de la Guvern, Parlament, până la fiecare cetăţean, pentru a dovedi că poporul român are resursele necesare, este capabil să facă faţă acestei mari provocări a istoriei: integrarea în Uniunea Europeană în 2007, care este atât în interesul cetăţenilor români, cât şi al celor europeni.”
    PNL-ul apreciază că integrarea în Uniunea Europeană nu va fi posibilă decât în condiţiile în care România va îndeplini toate obiectivele incluse în foaia de parcurs, rapoartele de ţară din ultimii doi ani arătând că România mai are încă multe de făcut pentru a atinge standardele impuse de Uniunea Europeană. Adică România este singura ţară din toate statele aspirante la aderare care nu are încă o economie de piaţă funcţională, nu îndeplineşte în totalitate criteriul politic şi a dovedit că nu are capacitatea administrativă de a adopta acqus-ul comunitar.
    PNL va sprijini orice tip de acţiune menită să asigure integrarea României în Uniunea Europeană, monitorizând în paralel cu forurile europene îndeplinirea de către actualul Guvern a criteriilor cuprinse în foaia de parcurs fixată la Copenhaga.
    Partidul Naţional Liberal salută angajamentul liderilor europeni reuniţi la Copenhaga de a sprijini România să adere la Uniunea Europeană. “România a ajuns în acest punct datorită efoturilor depuse deopotrivă de societate şi de clasa politică românească”.
    Decizia de la Copenhaga reprezintă însă numai continuarea unei curse în care România va trebui să demonstreze în fiecare zi că este un competitor de succes.
    Vă mulţumesc.”

  43. Blogul domnului Antonescu este un blog “moderat”, dar nu il mai “modereaza” nimeni. Cred ca proprietarul nici nu-l mai citeste.
    Daca vrei sa comentezi ceva, ramane…..in moderare. A doua sau a treia oara te lipsesti si uiti de respectivul blog.

    Cat despre interzicerea magazinelor de plante “etno-botanice”, cred ca e o prostie.
    In curand vor aparea ca ciupercile dupa ploaie,
    magazine de plante “etno-zoologice”.

  44. cris spune:

    @Alex
    O prostie e ca au fost infiintate, as zice. Pentru ca lipseste structura de control, si mai ales cea de protectie a minorilor. Ce soi de plante pun la vinzare Dumnezeu stie. Si plantele pot fi extrem de periculoase – digoxina e facula din digitalis lanata, excelenta pentru inima, dar daca maninci planta mori, vincristin si vinblastin sunt facute din vinca (planta de gradina), excelente citostatice, dar daca te apuci sa rozi frunze de vinca mori. Nici macar in SUA nu exista inca o structura de control ca lumea a acestor plante, darmite in Romania. Ca protectie a minorilor – da trebuie, pentru ca nu stiu ce fac. In SUA nu ai voie sa bei alcool sub virsta de 21 de ani de exemplu. Si bine ca au macar aceasta lege, ca si cea impotriva fumatului sub o anume virsta. Altfel ar fi un dezastru – si chiar si lor le e greu sa tina pasul – abia de curind au interzis vinzarea de pseudoefedrina (decongestant nazal) direct de pe shelf (poti sa o iei numai de la farmacie si daca ai la fel, peste 21 de ani), dupa ce s-au prins ca are efecte similare cu amfetaminele si ca tocmai copiii o foloseau in acest scop.

    Sincer, asta cu magazinele etnobotanice, e o maimutareala a vestului, din nou, fara structurile de control pe care le gasesti in vest. Asa cum e si treaba cu parlamentul unicameral – care tari scandinave, sa fim seriosi, realitatea va fi mai mult ca Venezuela, sau ca tarile africane, pentru ca nu au nici o idee de ce mecanisme de functionare si control trebuie implementate pentru ca un parlament unicameral sa functioneze ca in tarile scandinave. Praf in ochi.

  45. lorduljohn spune:

    @AOY (all of you)

    corecta observatia Barosanului referitoare la blogul lui Crin. Pacat, mare pacat. Ma uit si la site-ul PNL Iasi si observ aceeasi lipsa de reactie si saracie de exprimare. Insist in a crede ca modernizarea trebuie sa inceapa si la nivelul de jos al partidului.

  46. Victor spune:

    Congresul ordinar al PNL, despre care vorbeste Radu Stroe, este nu numai nestatutar dar si impotriva prevederilor legii partidelor politice. Un grup de PDL-isti in frunte cu Prefectul de Valcea (neoficial) se pregatesc sa il conteste printr-un ONG la Tribunal. Cine vrea oare sa puna in dificultate PNL? DP a convocat Congresul Extraordinar, nu si pe cel ordinar iar conditiile statutare si legale sint departe de a fi indeplinite pentru acest Congres Struto-Camila…….de ce oare risca Antonescu si echipa lui sa pice in ridicol?

  47. Gabriel spune:

    Pierdut una bucata Varujan Vosganian. Gasitorului recompensa simbolica.

  48. cris spune:

    @Gabriel

    Treci pe pagina anterioara, la “editia speciala”, macar ne gasesti pe noi acolo.