“Gândul” îşi imaginează că ghiceşte gândurile şi zice: “Vosganian: Nu voi accepta un loc în Guvern”

Un domn, pe nume Cristian Andrei, scrie in GândulInfo că eu am declarat că nu doresc un post în Guvern, utilizând un fragment dintr-un răspuns pe care l-am dat unui comentariu de pe blog. Eu zic aşa, stimate domn (nu am avut încă plăcerea să vă cunosc), că româna ca limbă e frumoasă, dar ca meserie e grea. Când te apuci de ea, trebuie să o faci temeinic. E drept că răspunsurile mele pe blog sunt cu sutele şi, uneori, îmi mai scapă câte o virgulă, dar, în general cu sensurile sunt grijuliu. Cred că propoziţia de mai jos nu spune că nu voi accepta în niciun chip un loc în Guvern, decât dacă vrei cu tot dinadinsul şi împotriva oricărei evidenţe, să înţelegi asta ci că nu voi accepta necondiţionat. Lucru pe care, de altminteri, l-am spus în mai multe rânduri. Şi ca să vă fac pe plac, domnule Cristian Andrei, oricine aţi fi, oricum, v-aţi făcut rost oricum de un bun titlu la gazetă. Iată şi textul de pe GândulInfo:

Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a scris pe blogul său astăzi că nu va accepta un loc în Guvernul Ponta II.  Afirmaţia apare ca răspuns la o întrebare pusă pe blogul liberalului

“Nu te lua dupa tot ce spune presa legat de ministere. Si, oricum,nu voi accepta oricum un loc in Guvern. Dar in legatura cu aroganta ai dreptate, trebuie sa ne mai gândim”, susţine Vosganian.”

247 Responses to ““Gândul” îşi imaginează că ghiceşte gândurile şi zice: “Vosganian: Nu voi accepta un loc în Guvern””

  1. @all
    Parerea mea despre document: ni se prezinta o varianta anosta si fara nicio valoare. Nu pentru asemenea nimicuri s-au intalnit in toiul noptii cei mai importanti oameni ai momentului. Adica, vezi Doamne, dl presedinte a devenit peste noapte o mimoza sensibila care nu mai suporta jigniri si atacuri.
    Altceva mi se pare mai interesant: declaratia lui Crin, care spune ca acest document nu angajeaza USL ul. Adicatelea daca e un pact de neagresiune, acesta il angajeaza doar pe premier, USL ul putand oricand sa declanseze oaresce operatiuni incomode pentru presedinte. Crin a fost transant si cam nervos azi, din atitudinea lui reiesind ca nu prea pune pret pe acel document.

  2. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    felicitari pentru numire! Pare un guvern bun, sa speram ca nu s-a stins de tot luminita de la capatul tunelului. Eu imi doresc doar sa nu-i uitati complet pe cititorii bogului, chiar daca e evident ca aveti foarte mult de munca…

  3. Hala spune:

    @tiberiu

    Bravo!

    @barosanu

    Cred ca Chitoiu are probleme mai mari decat cele de estetica.

    @corina

    Intr-adevar, si mie mi s-a parut Crin foarte nervos astazi, in “dezicerea” lui de Ponta cu privire la continutul ravasului.

    @adam mares

    Nu sunt de acord cu tine. Daca voua, celor deschisi la minte, de aici, de pe blog, va este greu sa acceptati ca politica inseamna compromis, ce pretentii sa avem de la electoratul larg? Ai fi preferat sa pierdem cinci procente doar ca sa poti spune despre liderii USL ca au fost complet deschisi cu privire la intentiile lor de colaborare cu ungurii? Eu nu. In plus, orice informatie data de tine este o arma in plus pentru adversarul tau. Iar basul a demonstrat in nenumarate ocazii ca poate sa te injunghie pana si cu un cutit de plastic de unica folosinta, daca esti atat de neglijent incat sa il lasi sa ajunga in mana lui.

  4. Adam Mares spune:

    @hala
    Inteleg ca politica inseamna compromis, dar nu-mi place sa fiu luat de prost. Sunt curios: in tarile civilizate se intampla lucruri de-astea? Cetateanul voteaza ceva si apoi inghite altceva? Sigur ca s-ar fi pierdut procente, insa si cooptarea de dupa ducea la pierderea unor procente de incredere. Asta nu ti se pare important?!
    Eu as fi negociat altfel cu ungurii, le promiteam, cel mult, secretari de stat. Daca nu voiau, ii trimiteam de-atunci la plimbare.

  5. tudor spune:

    @VV

    Felicitari, Domnule Ministru!

    Sa auzim de bine!

    Cred ca cineva ar trebui sa faca cinste…

  6. Adam Mares spune:

    Eu mi-am facut singur cinste cu bomboanele preferate. :-) Eram singur si nu-mi place sa beau singur.

  7. tiberiu spune:

    @adam mares
    Daca USL casigau sub 50% si intrau la guvernare numai cu sprijinul UDMR nu era normal sa ceara un pret politic corespunzator ?
    Politica si afacerile nu se fac inselandu-ti partenerii,iti pierzi imediat credibilitatea.Cuvantul dat trebuie respectat daca vrei respect.
    Poate acum “cartoful este prea fierbinte”,dar dupa ce se mai racoresc spiritele acordul trebuie respectat

  8. Adam Mares spune:

    @tiberiu
    Toate sondajele aratau peste 50% (exceptandu-le pe cele basiste). Eu de pe pozitia asta as fi negociat. :-)
    Sunt total de acord cu respectarea cuvantului dat fata de partener. Dar intreb, ca prostul, evident: votantul roman cand va fi respectat de politicieni? Si el este tot un partener, el nu merita acelasi respect?
    Sigur, s-au invatat ca prostii tac si indura, insa prostii se mai si trezesc. Guvernarea Ponta nu va fi deloc usoara, nimeni nu mai este dispus sa inchida ochii, nici macar cei care au sustinut USL-ul.

  9. Adam Mares spune:

    @Corina Chiriac
    Crin a spus aseara, alaltaieri seara deja, la Realitatea tv. ca s-au intalnit pe la 20,00, acum se intuneca devreme etc. Vine ieri comunicat de la Presedintie: intalnirea a fost la 22 si ceva. :-) Normal ca era nervos, presa il pune si pe el in postura de coabitant, iar el nu vrea sa coabiteze. :-)
    Tu sau eu – mai tineti minte?
    Pt Crin, campania electorala va continua pana in 2014.

  10. Adam Mares spune:

    Crin regreta foarte tare ca s-a dus la Cotroceni. Stie ca a pierdut in imagine (imaginea de radical) prin actiunea asta.

  11. Mihail spune:

    Buna dimineata,

    Ieri am scris de doua-trei ori aici, iar apoi, tot de atatea ori am sters.
    Au fost destui care au postat felicitari, osanale, au ridicat statui si biserici.
    Imi repugna acest mod de comportament deoarece-mi aminteste de vremurile de inainte de ’90.
    In fine.

    Okay, am vazut titulatura noului minister, dar ma intreb care “industrii” ? Acestea nu sant acum privatizate in cea mai mare majoritate ?
    …Iar ultimul “termen” chiar ca nu-l inteleg.

    Inteleg ca v-ati infamat la o munca grea, de aceea eu nu va doresc decat sa va tineti bine !

  12. Mihail spune:

    Postez mai jos un fragment dintr-un interviu.
    Daca este adevarat, atunci este grav ca nu s-a respectat o intelegere, asa cum este la fel de grav ca masa de votanti nu a fost informata despre aceasta intelegere:

    ” Liderul UDMR Kelemen Hunor a relatat, pentru „Adevărul”, modul în care formaţiunea pe care o conduce era să intre la guvernare, ceea ce nu s-a întâmplat pentru că Crin Antonescu şi-a încălcat cuvântul dat şi semnătura aşezată pe un document – VEZI ce scria în înțelegere:

    „Este pentru prima dată în 23 de ani când o astfel de înţelegere politică nu este respectată de către unul dintre semnatari. Noi de fiecare dată ne-am respectat cuvântul dat, chiar şi când am avut de pierdut”. Kelemen Hunor vorbeşte calm şi reţinut, ca de obicei, dar vocea îi trădează iritarea. Din septembrie până deunăzi a trăit cu speranţa că va putea anunţa maghiarimea că, din nou, UDMR participă la guvernare, aşa cum o face neîntrerupt, sub o formă sau alta, din 1996 încoace. Convingerea sa se baza pe un document semnat în luna septembrie, pe care îşi puseseră numele el însuşi, liderul PSD, Victor Ponta, şi liderul PNL, Crin Antonescu.

    Documentul tripartit prevedea patru lucruri:

    Dacă USL nu obţine la alegerile generale 50 la sută plus unul dintre mandatele parlamentare, UDMR intră la guvernare şi formează împreună cu USL majoritatea parlamentară.
    Dacă USL obţine mai mult de 50 la sută plus unul din mandate (n.r. – fără a se preciza cât de mult peste acest prag), UDMR este de asemenea invitată la guvernare şi formează majoritatea parlamentară alături de USL. După alegeri, negocierile urmau să se poarte în funcţie de ponderea parlamentară a părţilor.
    Pe perioada guvernării comune, nu va fi afectat nici unul dintre drepturile deja obţinute de minorităţile naţionale.
    Cele trei părţi se vor consulta şi vor colabora în chestiuni care privesc noi drepturi ale minorităţilor, revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativă (n.r. – fără a se intra in detalii), iar deciziile nu se vor lua decât împreună.

  13. Pacala spune:

    @VV,
    Maestre, intrebari deja puse in presa:
    La economie, trei ministere în loc de unul: al Energiei, al Mediului de Afaceri şi al Industriei şi Comerţului. Pe de o parte, este bine că acest cuvânt – industrie – apare ca titulatură a unui minister.

    Franţa chiar a inventat odată cu venirea la putere a lui François Hollande un minister al reindustrializării, pentru a desfăşura politici prin care să fie oprită mutarea slujbelor din acest sector în alte ţări cu mână de lucru mai ieftină.

    Poate în sfârşit va avea parte şi România de o politică industrială, de o radiografie a ceea ce a mai rămas din ce a fost în urmă cu 23 de ani, a ceea ce a fost creat viabil între timp şi de punere pe masă a unor măsuri de relansare pentru industrie.

    Pentru că aici este cheia creşterii pentru următorii ani. Mulţi spun, şi în special investitorii străini, că România trebuie să dezvolte energia, agricultura şi infrastructura. Însă numai prelucrarea materiei prime aduce valoare adăugată.

    Va merge dl. Vosganian în fiecare judeţ în 2013 să identifice cei mai puternici jucători din industria româ-nească şi ce trebuie făcut pentru ei ca să crească în continuare, eventual pe pieţele externe? Este de văzut. Pe de altă parte, un investitor care vine mâine în România pentru a deschide o afacere în eoliene unde va merge, la Ministerul Energiei, la Industrie sau la Mediul de Afaceri? Sau eventual la Ministerul Marilor Proiecte, la dl. Dan Şova, dacă este o investiţie de peste 100 de milioane de euro?

    Chiar asa, cum se procedeaza?

    http://www.zf.ro/opinii/premierul-ponta-a-preferat-ieri-sa-nu-riste-10402975

  14. Adam Mares spune:

    @mihail
    Esti absurd. N-a ridicat nimeni osanale, statui si biserici. Au fost niste felicitari normale. Toata lumea stie insa ca va fi o misiune dificila.

  15. Tiberiu spune:

    @Mihail
    @Adam Mares
    1)Daca USL nu ar fi facut acordul cu UDMR si Doamne Fereste ar fi luat sub 50% sau Putin peste nu numai ca la negocieri UDMR se lasa mult Mai greu si cerea un pret politic mult Mai ridicat ,dar era si riscul sa te gresesti din nou cu Boc
    2)Daca USL ar fi anuntat acest acord chestiunea ar fi fost exploatata electoral de basisti cu lozinca :”USL retrocedeaza Transilvania ungururilor” si poti fi sigur ca multi ar fi plecat urechea cu daune electoral incalculabile
    3) Crin si Ponta au procedat excellent si semnand acordul si
    denuntandu-l pentru moment din cauza valului de proteste publice.Prin aceasta manevra Crin a castigat un mare capital electoral ceeace ii da un avantaj decisive in cursa pentru presedentia Roamniei.
    4)Acordul trebuie respectat dupa ce spiritele infierbantate se Mai racoresc.Cei care sustin ca majoritatea parlamentara actuala nu Mai are nevoie de UDMR greseste fundamental.base nu s-a predat si nici nu o va face cu una cu doua si fiecare “soldat” va fi extreme de valoros in viitoarele batalii politice.

  16. Adam Mares spune:

    @tiberiu
    Eu am spus ca n-as fi semnat acordul in forma aceea. As fi plecat de la ipoteza ca voi lua peste 50% si le ofeream pt sustinere, daca acceptau, niste posturi de secretari de stat. Mai exact: noi vom castiga alegerile detasat, insa ne-am bucura daca veti fi alaturi de noi in felul acesta etc. USL a negociat acordul ala din pozitia de potential pierzator (castig sub 50%). Adica, si la sub 50% si la peste 50%, ungurii aveau aceleasi avantaje. Ce afacere e asta?!
    In viata, ca sa castigi fara mari pierderi, trebuie sa mai si risti. Daca vrei sa ai tot timpul o plasa de siguranta dedesubt, chiar si in conditiile in care e putin probabil sa cazi, o platesti cu varf si indesat. Castigi pe-o parte, pierzi pe alta, platind un foarte mare pret. In cazul de fata, pretul era pierderea increderii populatiei inca dinainte de a incepe guvernarea. Lucrul asta n-a fost luat in calcul.
    Politica damboviteana e ceva scarbos. In primul rand, pt ca nimeni nu respecta cetateanul.

  17. liberalism spune:

    @Mihail
    Cred ca ai ramas cu sechele “de inainte de `90″.
    Felicitarile sunt de actualitate. Oare i-o repugna si presedintelui Obama cand ii felicita pe Hollande sau altii?
    Felicitarile de orice fel denota in primul rand recunostinta. Felicitarile de investire se practica in toate tarile democrate, libere, europene…
    Fiind invitati in casa virtuala a domnului ministru, noi, musafirii acestei case am da dovada de proasta crestere daca nu l-am felicita. O felicitare reprezinta increderea, admiratia fata de persoana careia ii este adresata. Este problema ta daca nu poti avea sentimente sau ti-e frica sa ti le exprimi, dar te rog sa nu ne jignesti. Nu cred ca cineva i-a adus osanale sau i-a ridicat biserici domnului ministru. Cred ca esti rau intentionat sau limitat in ceea ce priveste sentimentul, afectiunea, simpatia. Poate ti-e greu sa crezi ca un politician roman poate beneficia de admiratie si incredere. Nu cred ca cei care l-au felicitat pe domnul ministru au facut-o asa, doar de imagine sau protocol. Dar chiar si asa, era de bun simt.
    PS. Acum poate indraznesti sa scrii ceea ce ai sters (referitor la felicitari).

  18. Tiberiu spune:

    @Adam mares
    ai auzit ca UDMR nu sunt interesati de secretari de stat ci numai de ministri care stau la masa guvernului si aud toate sforile care se trag.
    Nu exista o Alta posibilitate de negociere si bine au facut ce au facut Ponta si Crin.
    Acordul de guvernare comuna este de maxima utilitate si acum.
    Crin a castigat capital electoral enorm din aceasta poveste.
    acordul trebuie respectat peste doua-trei luni cand se calmeaza spiritele si base va incept sa contraatace

  19. Mihail spune:

    @Liberarism + Adam Mares.

    Nu mai tin minte, poate ai/aveti dreptate sa fi ramas cu ceva “urme” de pe vremea lui ala impuscat prematur in decembrie.
    Personal, prefer sa fiu mult mai moderat, poate ceva mai distant cu felicitarile. Nici nu vreau sa deranjez.
    …Totusi, sant, cumva, bucuros ca domnul Varujan ocupa un nou post de ministru. Il consider onest, corect si cinstit. Nici nu se compara cu Fenechiu.
    Nu am intentionat sa jignesc pe nimeni, doar ca (ma repet) sant mult mai atent/zgarcit cu laudele. Atat.
    2. Am fost printre primii care au tipat rau de tot, pentru mezalianta cu udemereul. Citind interviul, constat ca nu am avut dreptate, iar cuvantul dat trebuie respectat.
    In orice conditii.
    Pacat ca cei doi lideri nu au spus nimic despre intelegere. Pacat ca au fost si sant si alte intelegeri care acum “transpira”, care devin, usor-usor, vizibile.
    3. Iaca ca s-a scimbat numele ministerului. Acum chiar suna bine: Ministerul Economiei.

  20. Mihail spune:

    @ Tiberiu,

    Sant impotriva cooabitarii cu udemereul, insa daca exista o intelegere, atunci ea trebuie respectata.
    Cei doi trebuiau sa explice fara echivoc, sa arate din timp care este orizontul de asteptare.
    Consider ca este nepotrivit ceea ce au facut cei doi lideri (mai curand domnul Crin) ai useleului.

  21. Hala spune:

    @mihail

    daca vrei sa depasesti faza anilor ’90, sau chiar a anilor ’80, ai putea incepe prin a scrie forma corecta a verbului “a fi”.

    Legat de acord, eu as fi rezervat in a lua declaratiile lui Hunor drept un fapt. Iar cat despre faptul ca niciodata pana acum un acord preelectoral nu a fost incalcat…. sa ma ierte Dumnezeu! Chiar ungurii aveau acord cu PNL in 2009, iar apoi au trecut in tabara basului. Oare chiar au impresia ca suntem toti spalati pe creier?