În 2013, ar trebui să vorbim serios de reducerea TVA- Ministrul Economiei, Varujan Vosganian (interviu Capital, aprilie 2013)


Relaxarea fiscală – un vis sau o realitate? Poate actualul guvern să îmbine măsurile de stânga cu cele de dreapta? Ministrul Economiei spune ca a sosit momentul pentru reducerea CAS şi pregătirea terenului pentru micşorarea TVA 

Capital: Datele de până acum şi toate estimările publice arată că 2013 o să fie un an în care economia UE şi a zonei euro o să scadă. Vă aşteptaţi ca şi anul acesta să avem o contribuţie negativă a cererii externe la PIB-ul României?
Varujan Vosganian:Vă dau un exemplu: Ford se retrage din Belgia, dar își lărgește activitatea în România. E posibil să existe consecințe pozitive pentru România din crisparea cererii în UE, adică procesul de delocalizare să se oprească în România.

Capital: Dar Ford nu a ajuns încă nici la producția la care s-a angajat ?
VV: Ford putea să oprească, dar nu s-a oprit. Restrângerea cererii în străinătate, poate să  însemne o dificultate pentru România. În același timp, România trebuie să se deschidă spre întreaga lume să nu rămână captivă doar la nivelul UE. Și am în vedere și investițiile străine, și comerțul internațional. (…) Speranța pe care o am eu este că, pe evaluările pe care le-am făcut  la minister în zona freatică a economiei românești, în a doua jumătate a anului 2013 vom reintra pe un ciclu pozitiv de creștere.

Capital: Care sunt motivele care vă fac să credeți acest lucru?
VV: Ciclurile de creștere sunt legate de multe lucruri, printre care ritmul investițional, de ciclurile de amortizare, de nivelul comenzilor din industrie.

Capital: Problema e că nu avem indicatori pozitivi în multe sectoare.
VV: În România există astfel de motoare de creștere, chestiunea este să le protejăm, să nu le inhibăm în urma unor astfel de semnale care vin din străinătate.

Capital: Sistemul bancar intră într-o etapă prelungită de restructurare. Pe ce resurse de finanţare se mai pot baza în prezent companiile, în situaţia în care băncile preferă să împrumute statul?
VV: La nivelul sectorului bancar, în România a existat această opțiune, nu știu dacă e bine sau rău, ca băncile să-şi stransfere cât mai mult din riscurile lor restului economiei. Astfel încât sectorul bancar din România a ieșit relativ teafăr în raport cu alte domenii. (…) Cred că lichiditatea de care va avea nevoie statul pentru a-și rostogoli împrumuturile este undeva la 12 – 14 miliarde de euro. Cred totuși că economia României este o una care ar putea să-și îmbunătățească ratingul de țară și asta ar putea să ofere și băncilor mai multă siguranță. Dar cred că băncile ar putea fi reintegrate în măsura în care noi vom ști să cheltuim fondurile europene.

Capital: Ministerul Economiei este mai curând unul de reprezentare, având în vedere împărţirea lui actuală?
VV: Este un minister de sinteză și reprezentare, dar este și unul de normare. Eu cred că responsabilitatea mea ca ministru constă în patru direcții și ca reprezentant al dreptei politice. Prima, împreună cu Daniel Chițoiu am împărțit Ministerul de Finanțe în trecut și împărțim astăzi comisiile de specialitate în PNL, astăzi pe cea de relaxare fiscală. Relaxarea fiscală este un concept pe care noi trebuie să începem să-l consacrăm. Al doilea este privatizarea, al treilea este ocuparea, iar al patrulea este competitivitatea.

Capital: Ne puteți detalia relaxarea fiscală, cu termene. Ne putem referi la un mandat întreg?
VV: Eu cred că dacă mergem împreună la alegerile europene, USL va putea duce la capăt mandatul. Dacă vorbim de un mandat de patru ani, anul acesta, în a doua jumătate, ar trebui să operăm reducerile de contribuții sociale.

Capital: Dar dl. Ponta (premierul României) spunea că nu sunt posibile anul acesta, nu?
VV: Ar trebui ca în a doua jumătate a anului acesta să procedăm la normarea contribuțiilor, urmând să intre în vigoare de la începutul anului viitor.(…) A doua temă este TVA-ul, a treia este informatizarea fiscală care va îmbunătăţi mult spaţiul fiscal pe care îl lăsăm la îndemâna companiilor şi care va duce şi la reducerea arieratelor.

Capital: În ceea ce priveşte relaxarea fiscală, dacă luăm un termen de doi ani, să zicem până la alegerile europene, puteţi garanta dvs că actualul guvern va întreprinde aceste măsuri?
VV: Ar trebui ca anul viitor să vorbim serios de reducerea TVA. Pentru că guvernul acesta ar trebui să fie guvernul societăţii deschise şi al economiei de piaţă. El trebuie să fie un guvern al unei Românii private, al unei ţări libere din punct de vedere al drepturilor omului. Şi nu poţi să guvernezi o Românie privată dacă nu creezi un echilibru clar între stat şi mediul de afaceri. Asta înseamnă să dai o şansă economiei. România a avut o pantă descendentă pozitivă după care a început încorsetarea fiscală  după 2009. E adevărat că 2012 a creat o stare de crispare, pe de-o oparte a fost un efort uriaş de consolidare fiscală pentru că a înjumătăţit deficitul bugetar de la nivelul din 2010 şi 2011, dar s-a realizat strângând din dinţi pe fundalul stagnării economice. Din acest motiv noi nu am putut începând din 2013 să purcedem la relaxarea fiscală. Şi acest lucru asta ne va crea un anumit decalaj. Valoarea de anul trecut nu permite să pornim pe realaxare fiscală, dar CAS-ul întâi, apoi TVA-ul şi în al treilea rând deblocarea arieratelor şi a restituirilor la TVA ar trebui să aducă resurse mari de dezvoltare.

Capital: Dvs personal, omul de dreapta şi economistul Varujan Vosganian, credeţi sincer că puteţi găsi suficientă înţelegere şi sprijin politic în actualul guvern să faceţi această relaxare fiscală?
VV: Până acum şi în ceea ce priveşte privatizarea – şi dăm drumul la Plafar, SANEVIT, participaţii minoritare, mandatul de la Cuprumin şi insolvenţa de la Oltchim urmată de privatizare -, nu am avut niciun obstacol şi am avut un dialog foarte bun cu primul ministru .

 CĂTĂLIN ALISTARI, CIPRIAN MAILAT

93 Responses to “În 2013, ar trebui să vorbim serios de reducerea TVA- Ministrul Economiei, Varujan Vosganian (interviu Capital, aprilie 2013)”

  1. tudor spune:

    @Tiberiu

    Cred ca pe tine te a atacat psihotronic ponta: el este un produs al sistemului, iar faptul ca te a pacalit e problema ta, nu a lui.

    Ai luat o, adica:)))))

  2. tudor spune:

    @Sorin gyor

    Oricum, tentativa asta de schimbare a constitutiei este jalnica, iar pnl ul n are nicio parere.
    Cine vrei sa aiba, dra gorghiu?

    Uite, iti voi da doua exemple de absurditati din actuala constitutie despre care astia ce o modifica habar n au:

    1. art. 1
    (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

    ma opresc asupra unui singur cuvint: DREPTATEA
    Ce inseamna ca Dreptatea este garantata?
    O sintagma goala de continut: dreptatea nu o poate garanta nimeni, poate doar Dumnezeu, dar si aici este de discutat.
    Nici un stat din lume nu ti poate face dreptate, cu atit mai mult nu ti o poate garanta.

    Statul poate asigura dreptul de a ti apara, a ti demonstra Dreptatea in justitie; justitia nu este o institutie care face dreptate: ea doar iti ofera posibilitatea sa ti cauti dreptatea.
    Iti poate garanta Dreptatea vreun stat din aceasta lume daca tu, sa zicem, ai un avocat prost?

    Intr o viitoare postare, despre o absurditate absoluta, pentru ca acest text sa nu fie prea lung.

  3. un liberal optimist spune:

    @all,
    Pacat ca nu mai zapati cateodata sa dati si de B1. Seara ati pierdut o emisiune excelenta:Crin a maturat pe jos cu doi basisti paranoici:Nelu Barbu si Tapalaba!

  4. adam mares spune:

    L-am auzit pe dl VV la Rotv. Ca de obicei, astia creeaza subiecte de critica din nimic.

  5. adam mares spune:

    Crin a fost la B1?!

  6. tiberiu spune:

    @adam mares
    http://www.ziare.com/scoala/universitati/facultatea-de-drept-a-univ-bucuresti-a-invins-cambridge-si-oxford-la-washington-1229706
    Stirea postata de tine si cu aceasta demonstreaza cu forta evidentei teza basista ca scoala romaneasca produce si tampiti si ticalosi (as adauga eu) !
    BaSecu se gandea probabil la el insusi si la ceata sa de mafioti lui trogloditi, Ei sunt exceptia care confirma regula demonstrata si de aceste stiri.

  7. tiberiu spune:

    @tudor
    Este evident ca Ponta vorbeste si actioneaza absolut absurd si irational,in opozitie cu conduita lui de regula inteligenta si de bun simt.
    Nu esti de acord ?

  8. tudor spune:

    @Tiberiu

    POnta si a atins obiectivul; se poarta asa cum e.

  9. tudor spune:

    cica UE pierde anual din evaziune fiscala 1 trilion de euro.

    Toate tarile pierd anual nenumarate trilioane din evaziune fiscala …

    In primul rind, cifrele sunt umflate, stabilite de “mari specialisti in economie”, despre care mari specialisti fiecare noua criza arata cit de in curu gol sunt.

    In al doilea rind, minciuna asta convine foarte mult politicienilor, ca pretext de a stringe surubul.

    In al treilea rind, daca toate tarile sunt victimele evaziunii fiscale, banii aia unde se duc?
    Stau gramezi in banci, sau sunt investiti?
    Pai, daca sunt investiti in afaceri curate, pentru a fi spalati, nu se platesc pe ei impozite?

    Ce e drept, politicienii sunt gelosi: orice ban nedijmuit este un ban pierdut! :)))))

  10. Pacala spune:

    Un liberal optimist
    Primo, nu am zis ca pari cumva despre tine. Nici idiot. Nici tolstoi. Madam anghel a devenit senatoare usl, nu singura. Prin urmare, intai trebuia sa se ia de piept in pc si usl, nu sa urle pe sticla iar ea are avantaje din functia detinuta….

  11. Pacala spune:

    Tudor,
    De acord, daca vii la guvernare pe antibasism trebuie sa iiti pastrezi pozitionarea politica. Asa ar fi normal. Ups, in romanica nimic nu e normal…

  12. un liberal optimist spune:

    @Pacala,
    D’aia am zis ca pari ce pari si de fapt nu esti. Tu ai vrut sa auzi tot ce-au inventat cele 2 oficine basisto-pontiste. In realitate ea a ales o solutie mai ieftina de cazare pentru ca plateste pentru ea, nu si-a luat masina de la Senat si merge acasa cu trenul, iar A3 i-a platit deplasarea in studio. De ce nu si colaborarea pentru ca era un stindard al luptei antibasiste. Si de ce sa nu recunoastem, avea o prestatie cu mult peste mancatorii de rahat cu contracte de zeci de mii de euro. E adevarat, si-o fi angajat fiica (poate prin transfer) la MEN, probabil sa-i tie de urat cat sta in Bucuresti. In fond fata aia nu sta degeaba la minister!
    Iar faptul ca l-a criticat pe Ponta e foarte laudabil. Si noi dam in el, desi l-am sustinut doi ani si ceva. Cei rau in asta?

  13. alexc spune:

    Era ieri un penelist (petrache) si se vorbea de cernea. in loc sa il insulte, cum ar spune doctrina de dreapta , pe un nebun stangist ca cernea, penelistul nu era vehement, mai ca-l aproba. mai ca merita liberalii sa stea in alde, partid de stanga extrema european

  14. Mihail spune:

    Doua emisiuni, cea de la B1 si cea de la Romanica Tv.
    In prima Crin a fost extrem de convingator, a avut curaj, idei, vana, tot ce vrei.
    Cei doi moderatori Tapalaga&Co, rau intentionati si stersi.
    In cea de a doua, domnul Vosganian nu avea ce cauta. Fiind prin telefon, nu avea nici o sansa ca sa convinga. In plus, atunci cand este pus in fata unor “fapte improbabile”, nu-si este propriul avocat.
    Pe mine nu m-a convins deloc. Raman la parerea ca nu trebuia sa fie acum ministru acolo.

    Pentru cei care au ratat emisiunea cu Crin Antonescu, merita sa o caute pe net si sa o vada. Este un model de strategie si defence politic.

  15. Mihail spune:

    @Kronstadt an der Graft,

    Vrei sa bagi/bagam “frigiderul” in priza ?
    Nu stiu de care parte ma consideri. Ma rog, nu ca m-ar preocupa chestia asta.
    Deja avem un guvern uselist (mai mult sau mai putin), un Prim Ministru dubios si un ministru care interpreteaza la pian si repara ceasuri ministeriale.
    Oare oltchimistii ce fac ?

    @ Adam Mares,

    DA ! Cauta pe internet, merita !

  16. un liberal optimist spune:

    @Mihail
    Si cel mai tare a fost cand le-a zis celor 2 disperati ca le-a stricat emisiunea:”Vin la voi si zilnic, sau saptamanal, cand ma invitati!”

  17. Pacala spune:

    Un liberal optimist
    Noi nu suntem parlamentari. Noi suntem alegatori. Asa ca madama trebuie sa joace dupa regulile lor sau sa lase barca usl. Cat despre prestatia ei, eu am dubii. Ghise a avut prestatie, a scos oamenii in strada. Daca madama era cinstita, inchiria o garsoniera la margine de bucuresti cu 50 eur. Ma rog, avem conceptii diferite. Dar nu ma fa basist ca detest omul si conceptul. Incepsa cred ca basismul e o caracteristica politica insa

  18. Tiberiu spune:

    @Pacala
    tocmai pentru ca alegatori avem simpatiile noastre.Dispretuim tot ce este atins de basism ca pe ciumati si ne sunt aproape de suflet cei care lupta pentru eradicarea ciumei basiste.D-na Anghel este un simbol de prima marime al rezistentei antibasiste si o persoana de toata cinstea.
    Sustinem luarea ei de pozitie fata de conduita detesatbila a lui Ponta si este lipsit de logica elementara pretentia ta ca ea sa demisioneze.Pe ce chestie?
    Ea a fost aleasa ca senator PC si nu este sclavetele lui Ponta.Chiar daca era parlamentara PSD era excelent daca infiera conduita detestable a lui Ponta care contravine fundamental platformei sale
    electorale pentru care I-am dat votul.El a incalcat grave contractul electoral si merit sa fie blamat.
    Daca din punctul tau de vedere un senator cinstit trebuie sa locuiasca la periferie, intr-un cartier de mizerie cu 50 de euro lunar sunt clare optiunile tale pe care nu le poti masca,desi faci eforturi.
    Acesta este basismul in stare pura:
    “pentru mafiotiii basisti muma, pentru toti ceilalti cetateni ciuma”

  19. un liberal optimist spune:

    @Pacala,
    Oriunde inchiria, chiria o platea Senatul(pana la 7000 lei/luna). Doamna senator a ales o solutie mai ieftina, din solidaritate cu oamenii pe care-i reprezinta!

  20. tudor spune:

    Fata de cei de buna credinta, si nu fata de javrele basiste, ma simt obligat sa iau apararea Doamnei Judecator Pivniceru.

    In mod eronat se percepe ca MP (mona pvn) nu a facut mare lucru la bruxelles:
    – Comisia a solicitat procedura “transparenta” de numire a procurorilor in mod evident in urma influentelor basiste (basescu fiind disperat de posibilitatea accederii la virfurile parchetelor a unor persoane necontrolate, inalta curte fiind deja rezolvata)
    – evident, procedura “transparenta” a fost acceptata de MP cu acordul sau la presiunea lui ponta
    – nici ponta, dar nici basescu nu au avut nimic a obiecta asupra noii proceduri, pentru ca le convenea, atit timp cit MP era ministru al justitiei
    – evenimentele din urma demonstreaza ca si mutarea coKO la bruxelles s a facut tot la solicitarea celor care o apreciaza …

    Domna Mona Pivniceru a fost cea mai buna nominalizare pentru ministerul justitiei din cei aproape 25 de ani de (precara) democratie:
    – foarte buna cunoscatoare a sistemului de justitie, cu plusurile si minusurile sale
    – (extrem de important!!!) se bucura de un imens prestigiu in rindul judecatorilor, o conditie primordiala a succesului oricarei reforme; justitia romaneasca are nevoie de reforme adevarate
    – este primul MJ care spune: fratilor! avem mai mult de 12 000 de legi, ii este greu unui judecator sa se descurce in acest hatis, dar justitiabilului de rind? si i a pus pe aia din MJ sa sistematizeze balamucul asta legislativ pentru o viitoare codificare rezonabila
    – si a exprimat public dezacordul fata de obligatia asumata de romania de a posta pe un site toate hotaririle judecatoresti, si a exemplificat: esti avocat sau judecator, intri pe site si introduci cuvinte de cautare, sa spunem ” fond funciar”; iti da 20 000 de hotariri. te apuci sa le citesti?
    ce spune MP? sa fie postate doar cele relevante, pentru a iajuta instituirea practicii unitare la nivelul tuturor instantelor
    – a instituit in MJ un ritm de lucru nemaintilnit, ea insasi lucrind 14 – 16 ore/zi
    – putini stiu, dar “si a bagat nasul” si n chestiuni “delicate”, adica a constatat ca s au facut plati pentru lucrari de constructii care nu fusesera receptionate si a dispus in consecinta etc
    - inca din momentul nominalizarii sale pentru MJ, MP a fost perceputa ca o amenintare directa de catre TB, care imediat a pus la cale compromiterea MP prin inscenarea aceea securista cu masina lui andrei nastase si nu s a potolit pina nu a vazut o plecata de la minister.
    ponta nu putea sa respinga nominalizarea MP pentru MJ, asa ca a preferat sa procedeze astfel incit sa o determine sa se ceara singurica afara.

    “sistemul” ( nu cel juridic, ci “organizatia”) a exclus o.
    Ce sa caute un civil pe aici?
    Niste prosti, civilii astia!

  21. Mihail spune:

    @ un liberal optimis,

    Am chicat pe jos de ras. Bine le-a facut, nu le venea la aia sa creada.
    Banciu a incercat sa brodeze ceva infect, probabil ca a trecut pe holo, pe langa Crin.
    Pana la urma i-a esit ceva mizerabil si abject. Nici nu cred ca Crin la-r fi vazut.

  22. Mihail spune:

    Astazi discutam cu un amic de al domnului Varujan…si pana la urma mi-a spus ca vorbesc mult ca el, ca as fi bun de politician.
    Eu i-am raspuns ca nu am nici pian, nici ceas pi casa…a ras de s-a prapadit.

  23. un liberal optimist spune:

    Mihail,
    Crin , daca se mentine pe, hai sa-i spunem eurorealism si antlanticorealism, plus empatia cu alegatorii inselati de Ponta si PSD castiga europarlamentarele si prezidentialele la pas. Iar mai trebui alaturi niste oameni politici ca Doamna Anghel, Ghisa, Vosganian si ce-o mai gasi prin curte.
    Ca sa fii om politic nu-ti trebuie anexele de care faci vorbire. Maestrul uzeaza de ele ca e nu numai om politic, dar e si om de stat. Ca atare isi poate permite multe hoby de care vulgul isi bate joc. Ba chiar sa scrie poezii, romane, eseuri.
    I-as mai recomanda sa atace si datoria Germaniei din anii 1936-1939, neprescrisa inca de niciun tratat, de 19,3 mld euro. Poate ar trebui sa si-l apropie ca expert pe Dr. Radu Golban in aceasta cestiune!

  24. un liberal optimist spune:

    @Mihail,
    Cestiunea datoriei Germaniei dintre 1936 si 1938 ar trebui s-o atace si Crin si Chitoiu si orice liberal in treaba. Pentru ca e o chestiune serioasa. Si trebuie verificat daca basescu n-a semnat ceva de renuntare la aceasta datorie, asa cum a semnat Averescu in 1926 pe alta datorie de 5 miliarde de marci, ramasa de pe timpul ocupatiei germane din 1918.

  25. Mihail spune:

    @ un liberal optimist,

    Oare cat o fi comisionul lui baselu pt. ca sa taca din gurita vizavi de marcutele germane ?

  26. Pacala spune:

    Tiberiu
    Daca vrei sa fii antibasistul de serviciu, baga mare, dar nu la persoana mea. Plus ca nu imi aduc aminte sa fi fost de acord undeva sa preiau ideile tale… plus ca daca iti aduci aminte, mereu am spus ca iti respect opiniile. Asa ca te rog, fie respect reciproc, fie ignorare reciproca…

    Un liberal optimist
    Moralitatea la mine are principii simple. Protestezi si te alegi singur, ai libertate. Joci la un partid, te conformezi regulilor usl. Si ori devii politician cap coada, cu avantaje, sau faci gura mare si nu ceri beneficii… de orice fel…

  27. un liberal optimist spune:

    @Mihail,
    @pe surse se vorbea despre vreo 5 sute de milioane de E pe care i-ar avea baselu in Cipru, manevrati de frate-su, plus alte sute de milioane prin Elvetia, Austria , Luxemburg si pe unde-or ma fi, ca inca la aia e secret de stat. D’aia e nervos Ponta:ar vrea si el sa dea lovitura. De ce crezi ca Herr Merkel ezita sa-l primeasca? Ii testeaza lacomia.
    Eu zic ca daca am avea niste adevarati oameni de stat, cu datoria Germaniei si a Irakului catre noi, Romania ar deveni adevarata tinta a emigratiei mondiale.

  28. epolitikon spune:

    @VV

    Credeti ca acesti inventatori vor produce aceasta tehnologie in Romania si o vor exporta? Sau vor pleca ei la export si noi vom importa eventual produsul “made in USA”?

  29. un liberal optimist spune:

    @Mihail,
    Cred ca stii ca baselu a renuntat si la datoria Irakului catre noi. Nu stiu pe cati bani. Pentru ca ministrul german de externe din 1926(chiar i-am uitat numele, ca eu in general nu prea inteleg aglutinarile tampite ale limbii germane) i-a dat instructiuni ambasadorului sau in Romania sa “ucida” acea datorie cu oricat o cere coruptul din guvern. Acum , la 5 mld de dmk, o fi platit ambasadorul ala preo suta-doua de mii de dmk cuiva sa taca Guvernul Averescu din gura. De ce spun asta? Ai observat ce cladiri istorice de rahat s-au construit dupa WWI? Ceva in genul vilelor de rahat si kitch extrem care s-au construit dupa 1989. Adica omul de decizie roman se vinde pe nimic.

  30. un liberal optimist spune:

    @epolitikon,
    Pe mine ca inginer nu ma prea impresioneaza stirile astea despre olimpici si premii de inventica. Cum de altfel nici stirile gen “romanii au talent”. Cata vreme “inteligenta” romanilor nu au corespondent in pib e ca o frectie la un picior de lemn. Ca si stirea de acum o saptamana despre o firma din Brasov care cica a inventat cel mai ieftin Iphon. Dar nu-l produce firma respectiva ci o companie din China!
    Mai de mult TVR3(nu stiu daca nu l-o fi omorat fostul sot al saftoiacei,ca eu nu-l mai prind pe nicio companie de cablu) a facut la Iasi o emisiune cu mai multi “inventatori” de la Iasi. Inventatorii si-au prezentat fiecare “inventiile”, dupa care moderatorul, unul istet ,dar neinginer a pus o intrebare de bun simt:”Bine, bine, dar la servesc aceste inventii?” La care un tanar inventator a furnizat un raspuns halucinant:”De fapt inventiile noastre nu servesc la nimic practic. Dar noi inventam metode stiintifice de produs inventii!”. Cam asta-i cu inventiile romanesti.

  31. Barosanul spune:

    Domnule Vosganian
    @All

    Cu toata stima pe care v-o port si cu parere de rau dar afirmatia ”VV: Ar trebui ca anul viitor să vorbim serios de reducerea TVA. ”

    Mi se pare ori o Mare Aberatie ori confirmarea unei alte Minciuni Electorale Sfruntate marca USL!!!

    Ce sa mai vorbiti!!! Nu ati facut campanie pt reducerea TVA la 17 sau 19% si la alimete de 5-9%. Ati uitat sau USL a MINTIT in campanie?

    Sau v-ati refrit ca USL pana acum nu a vorbit serios?????? A fost decat asa la Plezneala?

  32. Mihail spune:

    Eu raman la cateva intrebari:

    1. In acest moment cine-i reprezinta pe votantii din comuna Raducaneni, stiind ca domnul senator este ministru ?
    2. Cat a costat reparatia ceasului si a pianului de la minister ?

  33. Tiberiu spune:

    @Mihail
    Intrebarile tale ca de Gaga duhnesc de reaua credinta congenitala basistilor .Numai basistii,acea categorie total dezumanizata de rautate si viciul jafului public,cei care au facut tot posibilul pentru a distruge tot ce misca in Ro sunt obsedati demential ,ca tine, de simpla intentie a celorlalti de a remedia ceeace ei au stricat.
    Orice act de buna credinta le releva si mai puternic satanismul si constiinta propriei nimicnicii.
    Nu mor oamenii de buna cresinta cand vor cainii turbati basisti.

  34. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Pai nu cred ca statul trebuie sa-i plateasca inventia inventatorului. Inventatorul trebuie sa-si gaseasca investitorii care cred in inventia sa. Sigur, statul poate interveni cu facilitati fiscale atat pentru inventator cat si pentru investitori. Eu sunt pasionat de istoria inventiilor. Cel putin in secolele 17-19 aceasta istorie este extrem de pasionanta si romantica. Ea se desfasura dupa regula descrisa de mine. In secolul 20 si, chiar si acum in secolulul 21, regulile s-au schimbat:marile corporatii cumpara inventia si pe riscul lor o produc si o distribuie in piata. Totusi, statul roman ar putea sa se implice pentru a incuraja cercetarea tehnologica si inventica. Cum? Chiar nu stiu!

  35. adrian spune:

    @un liberal optimist: un prim pas ar fi ca veniturile rezultate din activitatile de cercetare/ proiectare/creatie/educatie de orice fel sa aiba doar un impozit simbolic – 1%. Macar atat. Eu cred ca si productia bruta ar trebui sa fie scutita de taxe si impozite. Adica ceea ce ar produce agricultorul in mod direct sa fie taxat simbolic si abia din activitatile comerciale de dincolo de poarta lui sa intervina impozitarea. Adica sa plateasca omul doar impozitele pe teren dar nu pe munca aia grea care produce ouale, carnea sau resursele vegetale. Sa fie taxat samsarul si comerciantul speculator la raft. Poate ca asa ar exista mai multe legume sau fructe cu gust si mai putine importuri de traznai doldora de chimicale …

  36. adrian spune:

    @VV: pe vremuri bancile investeau ele in afaceri, detineau actiuni in proportii mai mari sau mai mici in diverse afaceri. Decat sa-i cumpere statul inventia mai bine statul, prin intermediul unei banci a statului (care ar mai fi astea asta e alta treaba) sa puna la cale o “societate anonima” – cum era pe vremuri – in care omul sa aiba o cota consistenta si care sa-l ajute astfel sa porneasca o productie sustinuta, pe un domeniu al statului (daca ar mai exista asa ceva) si asa mai departe. Numai ca nu mai exista azi banci decat in forma spoliatoare si trandava care rezulta doar din traiul de pe urma dobanzilor si a comisioanelor si nu de pe urma dividendelor rezultate in investitii profitabile atat pentru ei cat si pentru societate.

  37. adrian spune:

    @VV: qed.
    ca sa fie eficient in politici economice statul are nevoie de o banca de investitii macar. altfel suntem victimele cartelurilor, a globalizarii si a propriei saracii rezultata din incapacitate de organizare sociala. degeaba i-ati cumpara omului inventia fara un sistem de a-l valorifica in capacitatea lui de inovare.

  38. @ Katrina

    Nu prea am inteles comentariul. Cine spune sa faci pomeni?