Conferinţă de presă (17 mai 2013) despre dimensiunea europeană a strategiilor naţionale

Varujan Vosganian: Tema pe care o propunem spre dezbatere este legată de dimensiunea europeană a strategiilor noastre.

 

Primul lucru important este că administraţia României trebuie să înceapă pregătirile pentru anul 2019, anul în care, în al doilea semestru, România va avea preşedinţia Uniunii Europene.

 

Poate că termenul pare îndepărtat astăzi, având în vedere chestiunile
urgente ale zilei. Aşa am spus şi în 2007, atunci când am intrat în Uniunea
Europeană, dar iată că deja suntem la jumătatea termenului dinte 2007 şi 2019.

 

Ce se va întâmpla atunci? Miniştrii
noştri vor conduce consiliile specializate: Ecofin – Consiliul miniştrilor de
finanţe, Consiliul pentru Energie, Consiliul pentru Industrie, Consiliul pentru
Competitivitate, va trebui să avem departamente specializate care să facă
evaluări şi să elaboreze documente de nivel european. Va trebui ca România,
înaintea preluării mandatului, să prezinte o platformă privind priorităţile
preşedinţiei României. Avem nevoie să continuăm procesul de debirocratizare şi
de luptă împotriva corupţiei şi, în acelaşi timp, să profesionalizăm
administraţia şi ea să-şi asume decizia într-un mod mult mai puternic decât
astăzi. Deci, profesionalizarea şi asumarea deciziei vor trebui să fie
trăsături ale administraţiei româneşti în 2019. O administraţie nu se reformează
de pe o zi pe alta. Trebuie ca fiecare minister, aşa cum atunci când am început
să lucrăm pe ISPA şi SAPARD şi-a construit departamente care să lucreze cu
fonduri europene, acum trebuie să construim departamente pentru strategii
europene.

 

Este un proces care trebuie
să înceapă astăzi, astfel încât în 2019 România să-şi confirme statutul de ţară
membră şi la nivelul viziunii, la nivelul deciziei, la nivelul expertizei
guvernamentale, fireşte la nivelul calităţii prezenţei sale şi la nivelul
implicării în marile politici publice.

 

În a doua parte aş dori să
vă prezint una dintre aceste politici în care noi ne-am implicat şi care, se
pare că, în luna iunie îşi va găsi o finalitate: e vorba de planul de acţiune
privind oţelul.

 

Aşa cum v-am informat acum
ceva vreme, împreună cu câteva ţări producătoare de oţel – e vorba de Franţa,
Belgia, Luxemburg şi Polonia – am propus elaborarea unui plan de acţiune în
domeniul oţelului.

 

Ieri am fost la Bruxelles,
am susţinut şi o conferinţă de presă împreună cu vicepreşedintele Comisiei
Europene, Antonio Tajani, care este şi comisar pentru industrie, noi doi
împreună am dat acest semnal privind faptul că în luna iunie vom prezenta
Comisiei Europene Planul de acţiune privind sprijinirea industriei siderurgice
din Uniunea Europeană. În acest context am subliniat din nou necesitatea
alcătuirii unei politici industriale comune.

 

Am avut în ultima lună câteva contacte pe
care le socotesc importante cu omologii mei din Franţa, din Belgia, şi cu cei
din ţările Visegrad. În comunicatele de presă, fiecare dintre aceşti miniştri a
asumat împreună cu mine necesitatea alcătuirii unei politici industriale comune
în Europa.

 

Peste câteva săptămâni voi prezenta şi
documentul final, nu am acum decât un document de lucru, însă programul de
susţinere a industriei siderurgice este extrem de ambiţios şi merge de la
evaluarea impactului fiecărui act normativ faţă de industrie până la
reevaluarea costurilor cu energia, până la anumite reglementări privind
exportul de fier vechi şi importul de produse siderurgice în industria
europeană, reducerea evaziunii fiscale şi reconversia forţei de muncă.

 

Va fi pentru România un document foarte
important şi care pentru noi, pentru Adrian Ciocănea, care e coordonatorul
Strategiei de Reindustrializare, şi pentru mine, care am asumat-o la nivel
politic guvernamental, va fi ceea ce englezii numesc hard core, va fi miezul pe care vor construi întreaga Strategie de
reindustrializare până în toamna acestui an.

 

Măsurile necesare pentru stimularea
industriei siderurgice necesită, în plan european, un consens pentru că o parte
dintre ele se referă la soluţii pe care România nu le poate lua de una singură.
E vorba de regimul vamal, de pildă. E vorba de a lua anumite măsuri fiscale şi
noi am pus – la propunerea noastră, a ţărilor producătoare – în document o
măsură care mie mi se pare de mare importanţă şi care se referă la îngheţarea
regimului fiscal, adică la asumarea, din partea tuturor statelor, că nu vor lua
măsuri de natură fiscală care să ducă la creşterea impozitării pentru
industriile din ţările lor, cu trimitere directă la industria siderurgică.

 

Pentru a vă da doar o mică dimensiune a ceea
ce dorim să facem, iată, de pildă, vom face o structură a costurilor în Uniunea
Europeană şi vom evalua costurile la intrare ale produselor din ţările terţe,
în care, în mod normal, ar trebui încorporate şi costurile pe care noi le
asumăm în Uniunea Europeană privind cheltuielile de mediu, privind regimul
energiilor regenerabile.

 

La fel şi în ceea ce priveşte fierul vechi,
pentru că fierul vechi este un produs al industriei siderurgice, ca fier, el
înglobează o seamă de cheltuieli, inclusiv cele care privesc emisiile de dioxid
de carbon şi este firesc ca, atunci când exportăm în ţări terţe fierul vechi, să
recuperăm aceste costuri pe care, prin efort naţional,  le-am încorporat în aceste produse. Chiar
dacă este sunt la nivel de deşeuri, ele păstrează aceste costuri încorporate,
şi e normal ca ţara care exportă fier vechi să-şi recupereze aceste cheltuieli
pe care în fond le face întreaga economie.

 

Aşadar, aş vrea să lansăm în dezbaterea
publică românească această chestiune, modul în care administraţia românească şi
poate opinia publică românească ne vom pregăti
pentru preşedinţia pe care România o va avea în 2019 şi va fi o
confirmare a prestigiului pe care ar putea să-l aibă România şi, în al doilea
rând, am prezentat această dovadă a modului în care strategiile interne
naţionale îşi pot găsi reflectarea într-un plan de acţiune european, care ar
putea să ajute economia românească.

 

 

18 Responses to “Conferinţă de presă (17 mai 2013) despre dimensiunea europeană a strategiilor naţionale”

  1. tiberiu spune:

    @VV
    Pana la Dumnezeul presedentiei UE va mananca basecu si merkel pe paine la micul dejun.
    va rog sa va implicati mai mult in politica interna din 2013 pentru ca USL se afla sub asediul basistilor din interior si exterior.
    Criza actuala din USL este o consecinta a “crizei procurorilor” si a presiunii basistilor externi si nu stiu cum o veti rezolva pe termen mai lung.

  2. sorin gyorgyfalvi spune:

    Milioanele de oameni care au murit de-a lungul istoriei in lupte pentru a-si apara niste credinte sau idei… probabil ca erau niste tampiti !

    Ghinionul lor cred ca a fost faptul ca n-au avut oportunitatea sa invete din intelepciunea koabitarilor din politica noastra.

    Nu stiu ce l-a inspirat pe ceausescu atunci cind a gindit Casa Poporului, dar asa cum o vedem noi azi, ca o cetate de nepatruns pentru noi cei care ne trimitem acolo reprezentantii ma face sa ma gindesc ca numele ei de azi nu se prea potriveste cu realitatea: in loc de Parlament ar trebui sa-i spunem Sodoma, iar locuitorii ei sunt sodomiti.

  3. Adam Mares spune:

    Cand este prevazuta aderarea noastra la euro? Eu ma intreb daca politicienii nostri sunt normali la cap. Cum sa treci la euro cand salariile noastre sunt, majoritatea, de 150-200 de euro?

  4. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ Adam Mares

    nu-ti face griji in legatura cu aderarea la euro, deocamdata e aminata dupa 2019 din cite am inteles… Oricum, n-ar avea rost sa-ti bati capul deloc si din alte motive: de exemplu daca ar exista o vointa politica de genul aleia de anu trecut cu Dreptate pina la capat si tot n-ar fi posibila aderarea la zona euro, pentru ca aderarea nu se poate face pina nu sunt in functiune niste mecanisme, cum ar fi de exemplu sa fie modificate toate sistemele de raportare din tara asta ca sa suporte euro. Porneste de exemplu de la contabilitatea celei mai banale firme, ea se face IN LEI, si teleportarea pe euro nu e asa simpla ca si cum a fost taierea de 4 zerouri din contabilitate. Gindeste-te ca atunci cind vom incepe sa lucram in euro va trebui ca statul sa fi fost modificat toata birocratia….

    Deci, chiar daca ar vrea politicienii (astia care nu sunt in stare sa modifice 3 legi ca sa poata fi dati afara functionarii corupti fara sa se teama de repercursiuni) tot n-ar fi posibila aderarea pina cind nu sunt gata toate mecanismele.

  5. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ all

    asa-i ca ne-au taiat piuitul la toti ?

    Daca ar fi sa-mi doresc un articol in Constitutie, ala ar fi cam asa:

    Art.X – Numarul maxim de mandate pe care un cetatean le poate obtine in decursul vietii sale in Parlament (total Senat+Camera Deputatilor) este de 2 (doua). Cetatenii care la data intrarii in vigoare a prezentei prevederi au indeplinit deja cele 2 mandate nu mai pot candida pentru alt mandat.

    Cite voturi credeti ca as obtine in Parlament pentru articolul asta ?

    Dar la un eventual referendum ?

  6. Adam Mares spune:

    @sorin
    In Parlament ai obtine maximum 5 voturi. (sunt optimist) :-) :-) :-)
    La referendum ai avea peste 80%.

  7. Pacala spune:

    @maestre,
    Vorbe mestesugite, seminarii, deh, cu implicatii zero barat. Incepeti sa semanati cu acei oratori si filosofi degeaba. Asa, ca sfatul meu, pana la strategii, 2019, vorba lui @tiberiu, implicati-va in viata politica, coabitarea rupe USL dincolo de uzura electorala, salvati un Olchim mai repede, nu mai puneti cocalari profesionali si politici sa gandeasca in locul dvs, scrieti carti si eseuri mai dupa mandat…

  8. Sorin Gyorgyfalvi spune:

    @ all

    imi aduc aminte de mirificul boc, ala a dat afara cancelaria primului ministru pe motiv ca “are nevoie sa lucreze cu oameni de incredere”. Dintre cei care lucrau in fosta cancelarie multi au dat in judecata statu, au cistigat si guvernul domnului Vosganian plateste…

    Si guvernul asta minunat care n-are de gind sa piarda vremea cu lupta impotriva coruptiei basiste, chipurile lasa basistii pe posturi pentru ca nu vor sa faca la fel ca boc si sa lase datorii guvernelor viitoare, ca sa nu fie justitiabili dupa mandat…

    Deci, or fi avind oare astia chiar toti doar cite 2 neuroni, si sunt la unison de acord toti ca boc a prejudiciat statul cu miliarde, il lasa sa doarma linistit la primaria din cluj SI IN ACELASI TIMP SE TEM CA EI SA NU FIE JUDECATI PENTRU ACELASI GEN DE FAPTE ?

  9. Sorin Gyorgyfalvi spune:

    @ Pacala

    chiar ziceam in urma cu ceva vreme ca PNL a gresit enorm acceptind teza lui ponta aia cu Jos basescu nu e un proiect de tara, noi trebuie sa rezolvam criza economica bla bla… Daca USL ar fi luptat pentru eradicarea basismului in tara asta ar fi avut parte de sprijin nelimitat din partea populatiei, dar odata abandonata lupta asta TOTI cei care I-au votat vor deveni foarte critici chiar si la greseli infime fata de ce faceau guvernele boc… Nu cred ca a votat cineva USL sperind ca vom reveni la economia din 2008…

    De altfel, si votantii au mare parte din vina, pentru ca anul trecut cind USL dadea semne clare ca nu se va lupta cu coruptia multi s-au amagit si n-au reactionat violent asa cum am reactionat eu de exemplu, care nici n-am mai votat USL fiind constient ca TOTUL E O MARE VRAJEALA…

  10. tiberiu spune:

    @VV
    Daca TB nu mai este demult problema
    1)cum se face ca Ponta a desemnat pe Kovesi si pe ceilalti procurori basisti ?
    2)cum se face ca USL este in criza datorita coabitarii lui Ponta cu Base?
    3)cum se face ca UE continua sa se uita stramb la guvern din cauza ca anul trecut au vrut sa-l zboare pe base ?

  11. Barosanul spune:

    @ Cris

    Lasa-l pe @ Tiberiu in plata domnului, l-am repectat f mult stii bine, dar omul e acum o ‘Insula psiho-pupu-tronica, flacara violentata si atacuri alienice’.

    O da cu auzi ‘agent CIA Ury Gheler adica Uri Geller, un Excelent magician care a sarit calul pierzandu-si bunul simt sarind calul a devenit pur ridicol.

    Am avut ocazi asa-l intalnesc de doua ori si sincer am fost extrem de dezamagit. Aveam pura impresie ca sunt in fata unui peesonaj cu un talent nemaipomenit dar mijloacele si scopul folosit il faceau sa devina un impostor ordinar.

  12. cris spune:

    @ Barosanul

    Nu vorbeam de respectivul, nici nu stiu cine e. A pus o intrebare: personal nu consider ca vreo intrebare ar fi ciudata, fiecare se exprima pre limba lui si dupa experientza sa. Sa-ti dau un exemplu: Mi s-a stricat masina acum ceva ani, iar eu si mecanica suntem pe lumi complet diferite. Aveam un zgomot aiurit in contratimp de la motor. Cum sa-i spun mecanicului ce aud? I-am zis ca face acelasi zgomot ca un RMN. Eu i-am zis pre limba mea si culmea a si inteles, din fericire pentru mine avusese parte de RMN-uri, dar in niciun caz nu m-a umilit ca nu stiu mecanica: asta era treaba lui, nu a mea. Asa si cu mine, mi se spun si multe lucruri aparent traznite, este treaba mea sa inteleg si sa dau un raspuns pe intelegerea celuilalt, dar si unul cu bun-simt si respect.

    Tu vorbesti de un personaj, discutia cu Tiberiu era in fond pe tema posibilitatii de a influentza starea de sanatate si mintea ( pt mine sistemul nervos) prin metode fizice, adica prin ceva mult mai greu de cuantificat si analizat decit metodele chimice ( alimentatie, medicamente etc), de aceea si aparent mult mai amenintzator. Am raspuns in limitele a ceea ce cunosc.

    Discutia despre Geller ma depaseste, dar nimeni nu-mi da dreptul sa comentez despre ceea ce nu cunosc, in primul rind eu nu-mi dau acest drept si nici sa consider ca e un subiect aiurit din moment ce nu am nicio familiaritate ori interes in acest domeniu. Dar daca tu cunosti mai multe in acest domeniu, desigur am sa urmaresc cu atentie o discutie intre tine si Tiberiu.

  13. Pacala spune:

    @maestre,
    Nu sunt primitiv. Dar eram oricum pesimist cu usl si multi ministri. Si vad ca din pacate, si un geniu ca dvs deleaga responsabilitati catre secretarii de stat, catre piperea… delegare ca principiu, in sens larg. Dvs plutiti in emisfere… strategii, simpozioane. Hai sa vedeti cum ajutati patronii de mari industrii sau mai mici concret. Hai sa vedeti cum si unde muncesc disponibilizatii de la valcea… nu vreti sa intelegeti ca lumea nu mai are rabdare… veti intelege cand va fi prea tarziu. Colega d-na campeanu zicea ca are de-a face cu campanii de presa. Nu erau campanii, oamenii erau umiliti la evaluarea anuala a handicapului. Ma opresc. Ati vazut ca nu mai scriu asa mult aici. Ca scriu degeaba…

  14. Pacala spune:

    Sorin Gyor.
    Usl e o alianta facuta pe preteneala sefilor. Restul da. E vrajeala.

  15. tiberiu spune:

    @barosanul
    Cred ca sari peste cal cu mania ta “sfanta” si cu cererea de boicot care aminteste de obscurantismul si fanatismul Inchizitiei care condamna la moarte pentru orice idee care devia de la dogma.