Mineriada din iunie 1990: Despre aducere-aminte și luare-aminte

Așadar, începe cercetarea penală în cazul mineriadei din 1990. Nu pentru că ar fi vrut-o justiția română, ci pentru că așa a cerut Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mă întreb câte lucruri s-ar fi aflat în România dacă nu ne-ar fi fost teamă să ne confruntăm cu istoria recentă… Și câte lucruri s-au petrecut în România mai ales  pentru că așa au hotărât alții în numele nostru. Am fost aproape zi de zi, unul dintre participanții la protestele din Piața Universității. În ziua de 14 iunie m-am numărat printre cei care au încercat să apere Arhitectura de batalioanele care veneau mărșăluind și strigând “IMeGheBe face ordine!”. Apoi, pentru că aveam deja legitimația de membru al Parlamentului, pe care minerii păreau că o respectă, am reușit să scot, în iureșul agresiunii, câțiva oameni din mâinile lor. Împreună cu Radu Ciuceanu, și el deputat, pe atunci, din partea PNL, am constatat efectul devastator al năvălirii minerilor în Universitate. Apoi, puțin mai târziu, am inițiat printre parlamentari, un apel pentru eliberarea lui Marian Munteanu. Când am dus apelul la Biroul Permanent, N.S. Dumitru, deputat și lider FSN, mi-a spus să mai aștept câteva ore și, într-adevăr, puțin după aceea Marian Munteanu a fost eliberat. Dupa multă vreme, am devenit ministrul minerilor și am găsit niște oameni mult diferiți de cei pe care i-am întâlnit dezlănțuiți în Piața Universității. Am scris, de curând, o nuvelă pe tema aceasta, Legătura de leuștean,  nuvelă în care am așternut câteva dintre gândurile mele legate de acele evenimente. An de an mergeam cu tinerii liberali (în 2015 am mers singur) pentru a evoca acele tragedii. A trecut un sfert de veac, noi, tinerii de atunci suntem aproape bătrâni iar tinerii de azi nici nu erau născuți pe atunci. După atâta vreme s-ar putea să uităm multe lucruri. S-ar putea să credem că doar prin declanșarea cercetării penale asupra celor ce conduceau pe atunci organele de ordine (de fapt, de represiune) și asupra comandantului lor suprem  ne putem împăca cu noi înșine. În Piața Universității eram câteva mii de oameni. Mereu aceiași. Din când în când se opreau trecători care se uitau la noi chiondorâș. Imensa majoritate a românilor vedea în noi o șleahtă de zurbagii care fac mizerie în centrul Bucureștiului. Spiritul Pieței Universității a fost de-a dreptul umilit în alegerile din 20 mai 1990. Ion Iliescu a primit peste 80% din voturile românilor.  Probabil că fără un suport electoral atât de copleșitor, Ion Iliescu ar fi ezitat să asmută astfel pe români unii împotriva altora. Să ne amintim cum au fost primiți minerii în București de către populație, cu câtă dragoste, cu aplauze și urale, sendviciuri și buchete de flori. Ar fi interesant de citit ziarele acelor zile, procesele verbale ale Procuraturii, pentru a vedea cam ce făceau atunci unii dintre apostolii de azi ai democrației, ai justiției și ai bunelor moravuri. Să ne amintim că, puțin după aceea, de Ziua Națională, Corneliu Coposu a fost îngrozitor de huiduit la Alba Iulia, în inima Ardealului în care se născuse și pentru a cărui eliberare militase alături de mentorul său, Iuliu Maniu.

Pedepsirea celor vinovați este o măsură necesară, chiar și numai dacă evocăm martirii mineriadei și atrocitățile cărora le-au căzut victimă o mie de tineri. Nu putem, însă, ignora faptul că fără un suport popular atât de entuziast al multora și fără aprobarea tacită a și mai multora, agresiunile nu s-ar fi putut desfășura cu aceeași amploare și atât de nestingherite. Există fapte care se pedepsesc de Codul penal. Dar, așa cum spuneam în motto-ul acestui blog, există și păcate pentru care singurele pedepse ar fi remușcarea, smerenia și luarea aminte.Altminteri,  lucrurile, cu alte chipuri și cu alte nume, dar cu ropotul acelorași aplauze, ar putea să se repete.

164 Responses to “Mineriada din iunie 1990: Despre aducere-aminte și luare-aminte”

  1. alexis spune:

    Da Varujan, lumea se uita chiondoras. Am calatorit foarte mult in acea perioada (asta imi cerea meseria) si am vazut nu doar ca nu erati iubiti, nu erati nici intelesi. Foarte multi nu intelegeau cum pot sta unii cu saptamanile si lunile in Piata Universitatii fara sa fie platiti de cineva. Cred ca fara sa vreti ati facut un rau democratiei incipiente. Iliescu ar fi luat mai putine voturi fara fenomenul Piata Universitatii.

    • cris spune:

      Adica tot mortul e vinovat? Chiar si dupa 25 de ani? Hmmm, e trist…Uite, imi amintesc si eu ceva, in ’90 spre toamna eram undeva la munte in Bucegi, Intimplator la masa statea si un cuplu de nu stiu unde din provincie si a venit vorba despre decembrie ’89. Dumnealor, care erau beneficiari participasera la televizor. Era o joaca, pentru dumnealor fusese un film, nu murise nimeni, nu fusese niciun efort. Am realizat ca traim in lumi paralele …

      Pot sa intreb: atunci e si vina celor din Timisoara ori Bucuresti care au fost in decembrie 89 pe strazi ca s-a ales Iliescu? Caci, nu-i asa, nu se poate sa fie atitia oameni in strada fara sa fie platiti? Era si vina unui Corneliu Coposu, a unui Ratiu, a unui partid liberal, caci si ei au fost batuti cu pietre de acea majoritate pe care o absolvi de responsabilitate, poate fara sa vrei, fiindca s-a ales Iliescu?

      Cei care au noroit Piatza Universitatii si l-au ales pe Iliescu sunt de fapt acea mare majoritate care au beneficiat de o libertate pentru care a curs singele altora, putini.

      Nu e un repros, e un argument pentru faptul ca un proces acum asa cum e, fara nicio dorintza de adevarata intelegere si reconciliere, este doar inca un spectacol jalnic TV de pseudodemocratie. Cred ca asa cum propaganda legata de Universitate a folosit lui Iliescu, acum aceasta e destinata sa foloseasca acelei drepte care de fapt tot din FSN se trage, iar pierduti si pentru totdeauna, inmormintati ca valoare, vor fi tocmai cei care au suferit cel mai mult atunci dar si o natie lipsita de solidaritate si istorie si care se multumeste doar cu spectacolele.

    • cris spune:

      Revin la ce spunea chiar Varujan si cred ca ar trebui sa fie punctul de plecare al acestei discutii, motto-ul acestui articol al dinsului.

      “Eu spun că singurul mod real în care aceşti copii ar putea fi asumaţi de către poporul român este să facem lumea pentru care ei au murit şi apoi să-i pedepsim pe cei care i-au omorât.

      Dacă-i pedepsim pe cei care i-au omorât, dar cei care conduc sunt după chipul şi asemănarea celor de atunci, n-am făcut altceva decât să dăm un gir moral fals celor de astăzi, să-i transformăm în justiţiari pe cei care au fost călăi.”

      Discutia nu ar trebui sa fie atit despre EI, calai si falsi justitiari, cit despre NOI.

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        Zilele astea basescu rasufla usurat, in sfirsit apare un subiect de dezbatere care-l situeaza pe el in umbra. Si am citeva convingeri: sa vezi ca in procesul mineriadelor vor primi pedepse cu condamnare citeva persoane pe baza unor marturii (caci alte tipuri de dovezi nu cred ca pot exista dupa 25 de ani), in timp ce in celelalte procese cu delatori si martori ale hotilor care au jefuit tara asta de miliarde marturiile nu vor fi luate in considerare si foarte multi vor scapa basma curata din “lipsa de probe”.

        Eu sunt cred ca unu din foarte putinele persoane care au fost in ambele situatii: si golan, si miner. Am fost hiper activ in pnl pina momentul in care Radu Cimpeanu s-a compromis facind intelegere cu Iliescu (pe care nu s-a obosit s-o explice sustinatorilor), iar din vara lui 91 am devenit miner, fiind nevoit sa-mi gasesc un loc de munca. Ei bine, eu unul pot spune in deplina cunostinta de cauza ca Varujan Vosganian nu i-a cunoscut cu adevarat pe minerii din anii 90. A cunoscut probabil citiva agitatori sau agitati, adica genul de oameni care in orice mediu sunt oamenii care halesc cel mai usor manipularile si se inflameaza in consecinta, dar marea majoritate a minerilor, imensa majoritate a minerilor as intari, erau oameni cu care puteai discuta civilizat, puteai aborda orice fel de subiecte, unii puteau chiar sa te surprinda cu nivelul lor de pregatire. Dintre toti minerii care au participat la acele mineriade cred ca era o foarte foarte mica parte din mineri care comiteau fapte reprobabile, si de multe ori am avut senzatia in discutiile cu ortacii ca faptuitorii intotdeauna erau din alta parte, nu de la noi. Imi amintesc putine cazuri in care in discutiile dintre noi sa fi povestit de colegi cunoscuti care sa fi facut ceva fapte pe-acolo, de exemplu un coleg din sectorul si grupa mea fusese la camera deputatilor atunci cind fusese ocupata de mineri, si ceruse unui parlamentar servieta sa vada ce-i in ea, la care parlamentarul s-a conformat (probabil tremurind de frica). Dar nu-mi amintesc sa fi discutat cu oameni care sa se laude ca au batut oameni. Deci, ca sa sintetizez, inca de pe vremea aia am fost absolut convins ca manipularile sunt la ordinea zilei, turme mari de oameni mergeau pe niste directii indicate din afara, ajungeau acolo, iar cind se comiteau fapte reprobabile fiind vorba despre atitia oameni si neavind cum sa-i cunosti pe toti nu ajungeai sa afli care miner, de la care mina, de la care sector si de la care grupa facuse cutare fapta. Mai mult decit atit, imi aduc aminte foarte bine ca noi discutam intre noi foarte deschis despre manipularile care se faceau, de care si altii isi dadeau seama, iar discutiile erau cit se poate de detasate si de civilizate. De exemplu, foarte multe din discutiile din vale erau despre faptul ca statul nu investeste niciun leu in tehnologizare si in multe zone miniere mineritul se facea aproape identic cum se facea cu 100 de ani in urma. Se discuta despre complicitatile sindicatelor cu directorii trimisi politic, despre faptul ca statul distruge intreprinderile care aveau nevoie de carbunele din valea jiului urmind ca mineritul sa fie abandonat, samd.

      • cris spune:

        da, despre asta vorbesc, asta trebuie discutat.

        In schimb discuta domnul Gusa:
        http://www.stiripesurse.ro/cozmin-gu-a-redeschiderea-acestui-mega-dosar-inseamna-despar-irea_970807.html

        Cind a intrat in 2001 in PSD nu-si amintea ca “fusese fugarit” de “minerii lui Iliescu”? Nici in 2004 cind s-a transferat la PD si i-a facut Campania de prezidentiale a lui Basescu nu-si amintea ca dumnealui fusese ministru al transporturilor la acel timp, si nu-l deranja ca e securist, pardon kaghebist, ca vad ca asta il obsedeaza.

        • cris spune:

          si desigur discuta favoritul tau domnul CTP
          http://www.gandul.info/gandul-live/cristian-tudor-popescu-intrebarea-la-care-ion-iliescu-trebuie-sa-raspunda-in-dosarul-mineriadei-13958757

          Auzi, vorbeste de atrocitati, el care stie bine, ca “a fost la Universitate” …. nu, nu ii este rusine, dumnealui care ii balacarea pe cei de la Universitate si-l pupa in fund pe Iliescu, si, nu-i asa, ca tot spune alexis care era perceptia populatiei, a contribuit la formarea acestei opinii…

          • Filip G spune:

            @cris,
            cati din civili sunt imbracati in haine militare si cazati in UM dupa 13-15 iunie?
            Cei care au lucrat la mina nu au facut armata.Asa era pe vremea lui Ceausescu.
            Pentru mine si pentru multi e clar ca nu minerii au dat foc la autobuze inainte de 13-15,nu minerii au impuscat,nu minerii au pradat casa lui Ratiu………..

          • E adevarat, nu minerii au dat foc autobuzelor. Minerii nici nu erau atunci in Bucuresti.

          • cris spune:

            da Filip, despre asta trebuie vorbit. Dar crezi ca cineva ii va schimba numele in Securiada din 13-15 iunie vreodata?

          • Filip G spune:

            Informatia nu poate fi cenzurata datorita INTERNETULUI.
            Oamenii comunica.
            Datorita comunicarii s-au pierdut alegeri si se va rescrie istoria. :)

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            @ cris

            perceptia aia a populatiei am simtit-o eu pe pielea mea la greu, era motivul pentru care in primavara lui 90 la noi la Cluj PNL-ul in care eram foarte activ editase saptaminalul Ardealul, unde noi incercam sa demontam din manipularile care se faceau.

          • cris spune:

            @ Filip

            datorita propagandei pe net s-au si cistigat alegeri, si se vor mai cistiga… :) Cind platesti postaci care scriu cite 300.00 de postari pe luna nici nu e de mirare :) :) :)

          • Postacii pot fi si inventati.

          • Acum foarte multi uita ce faceau in 1990. Singurul vinovat ramane Ion Iliescu.

        • sorin gyorgyfalvi spune:

          Astia cu grupul de la cluj au facut muuulte manipulari de-a lungu vremii. Cum iti explici ca din paduche Gusa a devenit magnat de presa?

          • cris spune:

            cum iti explici ca un catarama, foarte slab ca economist – stiu oameni care au lucrat cu el, era asa de inteligent ca il dadeau afara de la tratative sa aduca tava de cafele ca sa nu-i faca de ris -, a ajuns mare comertzant si liberal??? Sunt esaloanele doi, trei, patru, fiii, fiicele, papuselele, marionetele, intermediarii, necunoscuti si impinsi in fatza.
            Le-a mers asa din ’90, le-a mers si in anii 2000, se deschide o noua era, vei vedea si mai multe “miracole”.

            Si este cu atit mai grav ca acesti impostori deja din ’90 tot lucreaza la a-si creea imaginea de “dreapta” inclusiv in strainatate, au uzurpat tot ce a insemnat reprezentare a dreptei in strainatate. Imi amintesc doar de Corneliu Coposu, erau oameni in PNT care l-au impiedicat sa mearga la intilniri de mare importantza – ca cea cu Miterrand – a fost trimis Roman in locul lui. Pina la urma a ajuns la Paris si s-a intilnit cu Miterrand, l-au ajutat romanii de acolo, foarte pe sest, s-a spus ca merge la dezvelirea nu stiu carui monument funerar…Aminteste-ti de istoria cu Varujan, turcu, tuca si pozitia de comisar european…

          • cris spune:

            O adevarata Cour des miracles politica romaneasca, nu? Ne trebuie un Victor Hugo cred :)

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            Sau inca un Caragiale…

    • Iti aduci aminte de mineriada din ianuarie 1990? Ce Piata Universitatii era atunci? Fara Piata Universitatii nu ar fi aparut poate nici CDR si Alianta Civica.

  2. alexis spune:

    Si intr-adevar, cel mai trist a fost sustinerea bucurestenilor.

  3. Mihail spune:

    …povestea este complicata si incurcata.
    Am stat printre ei la a doua descalecare, atunci cand au realizat ca Iliescu nu prea este cu ei, s-au dus(copii prosti) ca sa-l scoata de la Cotroceni si sa-l arunce, hat departe.
    Mai departe de Leu nu au putut trece, marea majoritate stand in fata la Stefan Gheorghiu.
    Erau doi sepepisti pe poarta de la Cotroceni si trageau cu gloante de cauciuc in ei. Doar in ei.
    Fiind in mijlocul lor, ii tot vedeam cum incep sa tzopaie tinandu-se de picior si vaitandu-se.
    In mine n-a tras nimeni, aveau scoala aia.
    In afara e gloantele de cauciuc, aia doi tot aruncau cu lacrimogene. Intre Leu si poarta palatului era un spatiu neocupat de nimeni.
    Stiau ca Miron Cozma i-a tradat.
    Imediat dupa prima lor vizita, am fost la Bucuresti dupa plecarea minerilor, chiar la sediul PNL de pe Magheru.
    Totul arata jalnic, nimic nu mai era intreg, totul fiind distrus.

  4. Mihail spune:

    @ Adam Mares,

    inteleg de la tine, ca angajarea unei consiliere se face dupa o mecanica sofisticata, putand fi valabile orice variabile.

  5. Mihail spune:

    @ emi,

    eu incerc ca sa nu-mi amintesc cum am iesit din gurita ta: ba evreu, ba turc, ba platit de servicii ca sa-l lichidez pe dl. senator, ba ca ma platesc serviciile…si cate si mai cate minunatii.
    Este drept ti-am admirat spiritul creativ, imaginatia nesecatuita…si am ras de fiecare data.

    Cel mai tare m-a distrat chestia ca eu sunt un colectiv, ma rog gaselnita este a armeanului. Si cand te gandesti ca poate de asta tot zbiera la Timisoara, ca sa auda toti Mihailii si Dragomirestii.

    Crezi tu ca este lucrativ ca sa dam cu batzul prin grad, sau sa dam cu el prin jar ?
    La ce ne-ar folosi ?

  6. cris spune:

    Incepe distorsionarea…. si va fi inca si mai mare pe masura ce se infierbinta lucrurile.

    1. E o lovitura pentru psd, daca psd era la guvernare, ponta presedinte nu se intimpla asa ceva in vecii vecilor – il parafrazez pe rares bogdan. http://psnews.ro/dosarul-mineriadei-ricoseaza-in-ponta-nu-s-ar-fi-intamplat-niciodata-96474/

    In primul rind ultimii 10 ani presedinte a fost basescu si nu s-a miscat nimic, in al doilea rind ce se intimpla acum este sub o guvernare majoritar psd, de ce ar fi meritul lui Iohannis neaparat si nu al guvernarii? – nu e meritul niciunuia, nici al lui ponta dar nici al lui iohannis, asta e pura propaganda si dispret fatza de oamenii care s-au luptat ani la CEDO.

    De 10 ani e o justitie independenta, nu? Ce s-a intimplat in aceasta privintza in ultimii 10 ani? A trebuit sa existe o hotarire CEDO in 2012 sa se intimple ceva?… din 2004 de cind a venit la putere marele justitiar care a condamnat comunismul si a reformat justitia, domn basescu, cum de nu s-a facut nimic????

    2. E meritul CEDO… CEDO doar isi face munca exact asa cum si-o face in toate cazurile. ( pardon, e meritul si al lui macovei ca a insistat, asa se spune, macovei care de fapt atunci era procuror, spunea ca nu s-a intimplat de fapt nimic la magurele si a dat mandate in alb ca si subalternii dinsei – dau mai jos link-ul catre textul hotaririi CEDO si cui ii este adresata, si adresantul nu e doamna macovei)

    NU, adevarul este ca e meritul celor care au depus plingerile la CEDO si s-au luptat ani pentru drepturile lor – nu se pomeneste nimic despre ei, vad.

    Si ma bucur ca pe deontologi acum ii incinta CEDO… dar CEDO e ignorat din alte puncte de vedere: faptul ca suntem pe locul trei ca si condamnari pentru nerespectarea drepturilor omului si am urcat de pe locul 5 pe 3 cu justitia independenta a lui basescu. Dar nu conteaza. Nici jurisprudentza CEDO nu conteaza… cel mai recent cazul Rarinca: sunt cazuri castigate de romani la CEDO pe recurs in anulare facut doar pentru a iesi o sentintza asa cum isi doresc mai marii, le-am enumerat deja… deontologii si proaspetii admiratori ai CEDO nu stiu asta?

  7. Filip G spune:

    @cris,
    romanilor le lipseste liderul in care sa creada si sa nu-i abandoneze.
    Am avut lideri de conjunctura………….
    Sunt multi cetateni in cautare de repere morale………..lipseste doar liderul moral . :)

    • Mihail spune:

      @ Filip G,

      Ar trebui sa ai macar putin obraz.
      Tot uiti cum il promovai pe Tariceanu, cum laudai plecarea lui din PNL.
      Acum, deodata ai ajuns mare deontolog, detii cheia dreptatii, TU esti cel care le stii pe toate, stii ce ne trebuie.
      ….gata, acum, esti in stare sa le bagi in cap, la toti, ca hoardele din Bucuresti nu erau mineri, ca tzoparlanii aia, maimutzele alea, care snopeau “barbosii”, erau orice dar numai mineri nu.
      Uite, ca eu stau marturie, oricui vrea ca sa ma asculte, ca aia multi erau chiar mineri.
      Erau mineri, erau niste oameni din grote cu privirea injectata ca-l pierd pe Ilici.
      Au fost si securisti si armata si militieni, dar marea masa a batausilor, au fost colegii tai de servici.
      Niste animale !

      Nu ai nici macar un dram de decenta !

      PS: calatoria colegilor tai de servici, a aruncat toata tara inapoi cu 10-15 ani. Toti ne-au privit ca pe niste brute, exact cum sunteti voi toti in Valea Jiului.
      Niste oameni cu mari lipsuri intelectuale, neinstruiti si apucatori de mardeiasi.
      Cine v-a dat voua dreptul ca sa faceti istoria cu bata ?

      • Filip G spune:

        Institutiile statului.
        Daca nu se dorea asta,nu se apela la mineri prin manipulare.
        Se stie ca dupa revolta minerilor din 77,a existat o infiltrare masiva a securitatii in randul minerilor.
        Da tu apropos,din ce tabara faceai parte la cele doua evenimente cu mineri de erai prezent la fata locului?

        • Mihail spune:

          @ Filip G.

          Nesimtirea ta este fara limite. Caracteristica a minerilor pe langa cea de “slaba cu duhul” si de brutalitate.
          Dupa capul tau sec, cineva trebuie musai sa fie intr-o tabara, altfel nu se poate.
          Uite de aia au venit colegii tai ca sa-i cafteasca pe Bucuresteni, aveau la fel de multa minte ca si tine.

          Nu eram in nico tabara, sau daca eram, atunci locul meu era seara de seara in Piata Universitatii, cu hartiutza de golan prinsa pe reverul hainei.
          O pastrez si acum.
          Saptamanl veneam capitala, serile nu lipseam din Piata, ceea ce se-ntampla acolo era fabulos.

          Repet, ar trebuie SA-TI FIE RUSINE si sa taci. Esti un comunist, la fel ca Ilici si care atat intelegi, ca sa-ti impui punctul de vedere cu bata, sau cu cablul de 6 kw.

          “Daca nu se dorea”….niste comunisti au apelat la niste brute, niste primate fara creier in cap.
          Pe deasupra niste nesimtiti exact ca tine.
          V-a oprit constiinta ca sa nu veniti la Bucuresti, v-a oprit constiinta ca sa nu bate-ti oamenii pe strada, sa-i taiati gatul lui Marian Munteanu, sa calcati in picioare studentii si studentele ???
          V-au chemat, dar voi de ce v-ati dus ?
          Sunteti niste criminali, ati trimis tara inapoi cu 10-15 ani, ne-ati facut de rusine.
          Niste brute !

        • Shadow spune:

          @Filip
          infiltrare a secu in randul minerilor dupa 77? Glumesti sau ai luat de bune ceea ce sircula pe net si nu este neaparat adevarat. Infiltrarea a avut loc la nivel sef de mina nu de mineri. Nu puteai intra in “clubul lor” daca nu aveai parinti mineri sau 10-15 ani de subteran deja. Erau oameni needucati si usor de prostit dar foarte uniti si desori brutali.
          Iti poti tu imagina un singur secu capabil sa faca munca de miner? 10-15 ani ca sa fie “acceptat”?

          Taica-miu era inginer minier cu peste 20 de ani de subteran si in timpul mineriadelor a recunoscut destui fosti colegi de mina. Cu lanturi, cu topoare asa cum nu-i vazuse niciodata. Oameni manipulati de secu si alti lideri sindicalisti secu precum acest asa zis “subinginer” cosma.

          Eu eram in piata in 90, am luat lanturi pe spinare si am fost si la spital pt asta. Am avut “dosar” de “turbulent al linistii publice” si alte alea ca doar eram student.

          Si da dl Voosganian avea dreptate, bucurestenii in marea lor majoritate erau de acord cu venirea minerilor. Si ei manipulati cu grija. Cand la televizor era aratata “fata hada” a pietei universitatii, cand pana si la cinema daca te duceai aveai publicitate “guvernamantala” despre grevistii foamei. Si acum imi amintesc cum inainte de inceperea filmului aveai 10 minute de brucan soios care era cica “intervievat” si lingandu-si buzele spunea ca grevistii foamei ar trebui sa se duca sa manance o friptura, etc. Astea erau “institutiile statului”. Si nu nu sunt vinovati doar “trepadusii” aia cu iliescu in frunte ci mai ales SRI-ul, acelasi SRI de azi.

        • cris spune:

          @ Shadow

          Nu e nimic nou sub soare. Exact aceleasi metode s-au folosit in multe asemenea episoade de cruzime si se vor mai folosi. Am citit pe indelete despre Fujimori, Argentina ori genocidul din Rwanda.

          Din marturiile despre Rwanda. Un jurnalist:

          “In my journey through Rwanda I encountered many of the killers: the genocide was a crime of mass complicity, one could hardly avoid meeting people who had been involved. They stood at every roadblock, at every army encampment; they loitered around every municipal building.

          A few gave the appearance of being truly psychopathic individuals. The mass of others were ragged and illiterate peasants easily roused to hatred of the Tutsis.

          Perhaps the most sinister people I met were the educated political elite, men and women of charm and sophistication who spoke flawless French and who could engage in long philosophical debates about the nature of war and democracy. But they shared one thing in common with the soldiers and the peasants: they were drowning in the blood of their fellow countrymen. ”

          http://www.rwandanstories.org/genocide/whose_idea.html

          daca nu ai sti ca se refera la Rwanda, daca ai scoate elementele de identificare ai putea aplica fara ezitare aceeasi descriere destulor evenimente romanesti, nu crezi?

          Ce ma inspaiminta in ce priveste Romania este ca exact aceeasi intolerantza bine manipulata se poate intimpla oricind, mai mult sau mai putin atenuat. A fost stimulata zece ani de basescu, am vazut-o si la ultimele alegeri prezidentiale. Aceasta absentza a invatzamintelor, a acelui “luare-aminte” despre care vorbeste domnul senator, dar si a reconcilierii are repercusiuni si va avea.

          Nu discuta nimeni despre ce s-a intimplat in anii 45-50 si uite un Brucan, latrator sef la Scinteia a ajuns profet in loc sa fi fost pus la inchisoare si mai ales omul de toate zilele sa stie acea istorie, sa inteleaga ce a insemnat manipularea de masa atunci si sa o recunoasca cind se repeta si acum, nu discuta nimeni despre ’89, nici despre iunie ’90 si latraii sai, la ce sa te astepti atunci decit la repetabilitate.

          Se arunca un tortionar in inchisoare, se face un mic circ cu Iliescu acum, asta nu inseamna nimic, dar nimic, doar un soi de spoiala aruncata in scirba sub care va continua infloritoare aceeasi putreziciune. Niste papagali rosii alesi cu penseta si carora li se da foc in piatza pentru ca sa se bage sub pres, la repezeala si nebagare de seama, adevarata problema. E mult mai periculos decit tacerea de niste ani asupra acestor lucruri si un alt nivel inca mai sofisticat de manipulare.

          • E exact povestea cu Motoc dat prada multimilor.

          • cris spune:

            In varianta moderna: Motoc si panselutzele. Cum se intimpla ceva cum se gaseste un Motoc, dar se mai pune si un strat gros de tarina si balegar peste un eveniment, oamenii sai, suferintza lor, si se mai planteaza un rind de panselutze….

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        @ Mihail

        ai comportamentul clasic de manipulat din anii 90…

        • Mihail spune:

          ….exact, manipulez ca-n ’90 atunci cand au venit minerii si i-au snopit in bataie pe bucuresteni,pe toti cei care aveau barba, plete sau blugi.
          Acum, eu trebuie sa accept tampeniile lui Filip G. care miner fiind, vrea sa le bage in cap la toti ca masele alea de babuini batausi nu au fost mineri ci securitate, armata si militie.
          Din nefericire pentru tine, eu i-am vazut, am stat de vorba cu ei…erau chiar mineri.
          Niste brute, murdare si nespalate, care miroseau a sudoare si aveau un sistem de judecata caracteristic unui…popandau.

          Pardon, eu i-am iertat de mult, dar asta nu inseamna ca acum sa vina Filip G si sa ma prosteasca ca asa vrea muschiul lui. De miner .

    • cris spune:

      @ Filip

      Nu au nevoie sa aiba incredere intr-un lider ci orice lider ar avea sa-l judece in acelasi mod constienti ca acela trebuie sa implineasca buine o functie. – ma irita la culme sondajele cu in cine aveti incredere, e o ineptie si tatucism statistic. Uita-te la Gallup, ce intrebare se pune? – cum credeti ca x isi indeplineste functia de presedinte?

      Romanii au nevoie de ei insisi.

      daca e vorba de un lider, ce lipseste este un lider care sa inceteze sa spuna si sa se poarte cu “eu, eu, eu, eu” sau cu grija fatza de romanul abstract, amorful cetaten-ii,sau fatza de tzoalele doamnei, numarul de terenuri, mondenisme, injuratul unei categorii sociale sau a alteia, plimbatul prin strainatatzuri si comunicatul aseptic si surd pe facebook sau urlatul la o ora fixa. Unul pe care sa il intereseze in mod real, simplu, zi de zi, oamenii din jurul sau. Un Jose Mujica ar fi ideal…

    • Nu am sentimentul ca romanii cauta un lider moral. Opinia publica, presa, ucid orice tentativa de a invoca moralitatea

  8. Mihail spune:

    …Nu vrei sa-l punem lider, lider moral pe Miron Cozma al vostru ???
    Ca doar atata va duce mintea pe voi minerii.
    Maimutzelor !

    • cris spune:

      ti-as spune poate sa incetezi; ce ti-a facut Filip? a fost el la universitate si te-a afectat pe tine? Si nu ti-o voi spune, pentru ca si tu dai un argument la ce spun mai sus: orice proces este inutil daca ramine doar atit, nu e vorba nici de Iliescu, nici de macovei, nici de roman in final, e vorba de noi. Daca noi nu ne gasim capacitatea de a intelege, de a ne intelege unul pe altul, de a reconcilia asupra unei istorii, atunci totul nu este decit inca un circ si noi jucam precum maimutzoii dupa cum ne cintza tzambalagiul securist la urechi. Dusmanul nu e Filip, si nici tu al lui, acela cred ca e in continuare la butoane si se tavaleste de ris ca mai face inca o ghidusie.

      Cu esti mai bun, spunind asa ceva, judecind la galeata, decit cei care ne-au judecat pe noi la galeata si ne-au spus golani?

      • Mihail spune:

        @ cris,

        ai dreptate !
        Deobicei nu ma enervez, imi tin nervii foarte bine sub control, stiind si ca sub imperiul lor se iau cele mai proaste decizii.
        Insa, chestia cu minerii mi se pare strigatoare la cer, ma revolta.
        O data ca am fost acolo si am vazut toata “intamplarea”. Numarul unu si numarul doi.
        I-am vazut cum erau, cum gandeau, ce scoteau pe gura, cum se comportau. O masa de manevra usor de manipulta.
        In al doilea rand, i-am vazut pe o parte dintre bucuresteni cum ii aplaudau.
        In al treilea rand, m-a durut(atunci), vazand ca o mana de conducatori au fost in stare sa aduca “clasa muncitoare” ca s ale dea in cap la altii.
        In al patrulea rand, toata tara a regresat pentru cel putin zece ani.

        Vezi tu, atunci erau doua tabere, fie erai cu Ilici(chiar asa il chiar asa in buletin) fie erai contra lui.
        …Acum Filip “nevinovatul” vine candid si spune ca “ce sa faca si ei, daca au fost chemati” .
        Au fost cumva urcati cu forta in trenuri, au fost obligati ca sa ia lumea la bataie dupa criterii aiuritoare ?
        Sunt mai mult decat revoltat.
        Colegii aia ai lui, au intentionat, nici mai mult nici mai putin, ca sa-i taie capul lui Marian Munteanu.

        Bun, pot trece cu vederea ca Filip l-a pupat in bot pe Tariceanu, atunci cand a plecat din PNL, ca acum nu-l mai suporta, ca a anuntat ritos ca voteaza UDMR-ul, dar sub nicio forma nu pot accepta ca el afirma ca tot ce era atunci in Bucuresti, erau orice altceva decat mineri.
        Este revoltator.
        Atunci, te intreb cine manipuleaza, eu ?

        Eu sunt batran, generatia mea odata disparand, probabil(sper) ca odata cu noi vor disparea si ultimele urme de utecisti, de comunisti. Curand, in douazeci de ani, noi nu vom mai fi.
        Vreau sa ma duc stiind ca nu am facut parte la aceasta crima, crime.

        PS: pe minerul Filip nu-l intereseaza decat din ce “tabara” faceam parte. Deja, in mintea lui, tara de atunci, era un camp de batalie. Asta este mentalitatea lui.
        Sa ma uit la usa daca nu stau pititi doi-trei mineri cu bucata de conductor de 6 kw ???

  9. Mihail spune:

    Recent a murit un om care-si facea datoria pentru ministru de interne. Ministru care nu avea dreptul, potrivit legii, la coloana speciala, decat cu unele exceptii.
    Polititistul a murit gratuit, numai pentru ca impaunatul general nu se poate deplasa fara tam-tam, fara staif.
    ….Oprea nici nu s-a oprit in dreptul politistului cazut cu tot cu motocicleta in groapa.
    A murit un om total degeaba.

  10. Kronstadt an der Graft spune:

    După douăjcinci de ani CEDO le-a dat un picior în fund celor din justiția românească, legat de mineriadă. Acum degeaba se mai încearcă ceva, în locul procurorilor ar trebui chemați arheologii. Nouă nu ne rămâne de făcut decât să le cerem tuturor celor care au condus țara asta după 90 să ne explice în scris de ce au tăcut pe tema asta.
    Pe de altă parte vă invit să urmărim împreună cum se va fofila musiu Măgureanu. N-are rival în țara asta.

  11. Filip G spune:

    Plec putin pana la tara,a nu se intelege ca fug de dezbatere.
    Mihail pregateste-te sa fii odihnit cand revin. :)

    • Mihail spune:

      @Filip G,

      eu sunt plecat “la tzara” zi de zi.
      Plec dimineata si ma intorc seara atunci cand este intuneric.
      Nu am cum sa fiu odihnit. Iar asta va tine pana in decembrie tarziu.
      Dar tu da-i drumul, povesteste cum minerii tai, au fost doar niste ingerasi, care(nu-i asa?) am plantat floricele si au maturat strazile din capitala.
      Inca un detaliu marunt, am fost de doua ori in mina, am vazut in ce conditii se lucreaza, ca nu are rost, de cald ce este, ca sa ai haine pe tine.
      Dar asta nu este un motiv ca sa stai toata ziua prin circiumi, iar in timpul liber sa dai la scafarlie bucurestenilor, sau sa-i ei gatu’ lui Marian Munteanu.
      Ramai la tzara !

      …eu zic sa te stapanesti, sa taci, tacerea este de aur.

  12. Mihail spune:

    Din cauza lui Klaus Iohannis România a mai primit o labă peste ochi!

    Ocupată cu Spectacolul de sunet și lumini Avem și noi criminali împotriva omenirii și nu unul ci o duzină!, cu dosarul Elenei Udrea, cu declarațiile aiuritoare ale unui ștab din Ministerul Educației prin care elevele erau învățate cum să pară curve, presa noastră a trecut peste o știre de senzație:
    Anca Boagiu, candidată din partea României la un post de vicepreședinte al PPE, la Congresul de la Madrid, a căzut cu brio în condițiile în care au fost 12 candidați pentru 10 locuri.

    Anca Boagiu a fost pînă la acest Congres vicepreședintă PPE din partea PDL, aleasă în 2012 la Congresul PPE de la București.
    După intrarea în PPE a PNL, România ar fi trebuit să fie o forță în cea mai importantă Familie politică europeană. Cu atît mai mult s-ar fi impus asta, cu cît din PPE mai fac parte încă trei partide românești: UDMR, PNȚD, PMP. Delegația României la Congres a fost de 42 de delegați, a treia ca număr de membri după delegațiile Germaniei și Franței.
    Ar fi trebuit ca PNL, alcătuit acum din două partide membre ale PPE, să aibă doi vicepreședinți, nu unul.
    Și cu toate acestea, ceea ce România a obținut cînd în PPE era doar o parte din PNL, întruchipată de PDL, n-a reușit acum, cînd PDL s-a unit cu PNL.

    Eșecul e cu atît mai usturător cu cît Anca Boagiu era vicepreședintă din 2012.
    Care ar fi cauzele acestui eșec care depășește hotarele unui partid, pentru a deveni eșecul României în plan extern, deoarece PPE decide în multe probleme importante ale UE?

    Răspunsul îl dă incredibilul refuz al lui Klaus Iohannis de a merge la o reuniune la care au fost prezenți șefi de stat și de guvern din UE, în frunte cu Angela Merkel, o reuniune la care fusese invitat și la care trebuia să se ducă avînd în vedere că PPE e familia politică a Dreptei europene.

    Klaus Iohannis a vrut s-o facă vicepreședintă pe Alina Gorghiu, eterna sa favorită.
    Cum Anca Boagiu a ținut să candideze, ceilalți membri PNL ai Delegație au lucrat-o.
    Adăugînd și sfidarea adusă de Klaus Iohannis prin refuzul de a onora invitația PPE, s-au creat condițiile pentru ca din România să nu fie ales nimeni.
    Și uite așa România a mai primit o labă peste ochi.

    cristoiublog.ro

  13. Mihail spune:

    are loc o rectificare bugetara.
    Nemtzalaul a solicitat o suplimentare de buget in valoare de aproape 400 mii euro, pentru “cheltuieli de personal”.
    Trebuie sa fie tare multumiti cei care l-au votat !!!

    • Shadow spune:

      Se iau 2 miliarde de la transporturi si se dau aprox 1.6 miliarde la presedentie pt cheltuieli de personal.
      Colosal.
      In rest ne jucam cu ia masina sau ia bnii de transport pt parlamentari. Ceea ce este just in esenta si e risipa. Dublul standard al administratiei prezidentiale “supt” johannis

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        Intr-o tara in care se dau 0.4% din PIB la biserici din bugetul de stat n-ai de ce sa te miri!

        • Nu cred ca se dau 0,4% DIN pib LA biserici. Adica de cinci ori mai mult decat bugetul culturii?!?

          • emi spune:

            Biserica nu tine de Ministerul Culturii?

          • Secretariatul de stat pentru culte e la primul ministru. Asta de cand a fost pus ministru Daniel Barbu, care era catolic. Ca sa nu fie probleme cu biserica ortodoxa, secretariatul de stat pt culte a fost mutat la Secretariatul General.

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            Pe cit punem pariu?

          • Secretariatul de stat pentru culte e la primul ministru. Asta de cand a fost pus ministru Daniel Barbu, care era catolic. Ca sa nu fie probleme cu biserica ortodoxa, secretariatul de stat pt culte a fost mutat la Secretariatul General

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            @ VV

            http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/raspunsul-patriarhiei-romane-dezinformarile-asur-139316.html

            In continut gasiti asta:

            “De retinut este si faptul ca anual sumele alocate in bugetul de Stat pentru cultele religioase reprezinta doar 0, 4 % din PIB, adica de peste 10 ori mai putin decat sumele alocate pentru invatamant si sanatate. “

          • 0,4% din PIB inseamna 600 milioane de euro. Este exclus sa se acorde pentru culte o asemenea suma.

          • Nu stiu cine a dat cifra asta dar nu are nicio legatura cu realitatea. 0,4% din PIB e cam 600 milioane de euro, adica peste 2,5 milirade de lei. De altfel, daca te uiti la toate cifrele din articol, nu depasesc 20 milioane de euro, cu salariile profesorilor de religie cu tot. Asa ca nu te mai indigna.

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            @ VV

            si in banii astia pe care-i capata bisericile de la bugetul de stat nu sunt incluse TONELE de scutiri de taxe!!!!

            Daca s-ar socoti si banii pe care-i pierde statul din cauza scutirilor, plus banii pe care-i evazioneaza biserica prin faptul ca declara maxim 5% din banii pe care-i ruleaza s-ar ajunge probabil la 5-6% din PIB.

            Biserica ortodoxa este stat in stat!

          • Asta cu tonele de scutiri de taxe de unde ai scos-o? Fabricile de lumanari si atelierele de icoane nu platesc impozit pe profit, daca banii sunt cheltuiti pentru patrimoniul religios. Iar impozite pe biserici nu s-au platit niciodata.

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            @ VV

            Ziceti asa:

            “Nu stiu cine a dat cifra asta dar nu are nicio legatura cu realitatea. ”

            :D :D :D :D :D looooooooool

            Pai de-aia v-am dat si sursa: Biserica Ortodoxa Romana!!!!!!!

            Era suficient sa accesati linkul pe care vi l-am dat…

          • emi spune:

            Poate s-au incurcat in zerouri si era 0,04%…

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            Nu s-au incurcat nici intr-un zerou, aceiasi cifra de 0.4% din PIB este in citeva zeci de articole pe net, postate in ani diferiti si toate provenind de la BOR

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            Si culmea, ei dadeau cifra aia ca sa se plinga si sa arate cit de putin e!!! :D :D :D

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            @ VV

            BOR e finantata de la bugetul de stat pe vreo 7 cai, aveti aici un articol edificator.

            http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18901107-anul-electoral-umplut-vistieria-bisericii-cultele-primit-suplimentari-record-22-milioane-euro-guvern-2014.htm

            Ceea ce vroiati dumneavoastra sa demonstrati s-ar fi putut baza eventual pe cifrele pe care le ia BOR-ul din bugetul Ministerului Culturii si Patrimoniului, dar si asa cifra pe care ati avansat-o dvs de 20 de milioane de euro e foarte departe de executia bugetara pe 2014 de 92 milioane euro (22 de milioane era doar rectificarea bugetara.

            Cititi articolul de mai sus, si veti vedea cum ajung ei la 0.4% din PIB :D

            Cifra totala nu e de 600 de miliane de euro cum eronat ati calculat dvs procentele din PIB, ci aprox.520 milioane euro. Inca n-am ajuns sa avem un PIB de 150 miliarde, vor mai trece ani buni pina atunci.

            Daca veti citi articolul de mai sus veti vedea si de ce nu ati putut vedea celelalte cifre :D

        • sorin gyorgyfalvi spune:

          @ VV

          inca odata ne aratati ca nu prea cunoasteti realitatea romaneasca.

          Bisericile au afaceri de muuulte zerouri in tara asta.

          Cultele religioase nu sunt impozitate, potrivit actualului Cod Fiscal, pentru mai multe tipuri de venituri, după cum urmează:

          - veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii,
          - venituri obţinute din chirii,
          - alte venituri obtinute din activităţi economice,
          - venituri din despăgubiri în forma bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate.

          Noul Cod clarifică şi faptul că, în cazul cultelor, nu sunt impozabile alte diverse venituri, după cum urmează:

          • contributiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;
          • veniturile obţinute din taxe de orice fel;
          • veniturile din donaţii, precum şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat;
          • veniturile din dividende şi dobânzi dacă acestea provin din investirea veniturilor care au fost considerate neimpozabile;
          • venituri pentru care se datorează impozit pe spectacole;
          • resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;
          • veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxa de participare, serbări, conferinte etc. dacă acestea sunt utilizate în scopuri sociale;
          • veniturile obţinute din reclama şi publicitate, veniturile din închirieri de spaţii publicitare pe clădiri, terenuri, cărţi, reviste, ziare;
          • veniturile realizate din despăgubiri de la societatile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate in activitatea economica;
          • sumele primite din impozitul pe venit redirectionat de catre persoanele fizice.

          http://adevarul.ro/news/societate/averea-bisericii-ortodoxe-romane-1_5175067a053c7dd83f3451c3/index.html

          Pentru ca sa vi se fi deschis curiozitatea sa cercetati subiectul ar fi fost suficient sa observati ca toti popii au forma de con.

  14. mihail spune:

    Am “invatat” o vorba mare de la un client de al meu, un om foarte scolit, profesor, doctor, mare chirurg.

  15. mihail spune:

    ….saptamana trecuta arhitectul casei i-a cerut ca sa facă o modificare, o adaugire, care ar fi costat in jur de 10 mii lei.
    In esenta, niste multi arbori.
    Atunci, am auzit de la el, cu mare greutate, acea zicere: ” si p…. cine o suge ? ”
    Am ras toti trei de ne-am stricat.
    Îmi cer iertare pentru expresie.

  16. emi spune:

    Unii au mancat bataie si in 2011 pentru ca aveau parul lung, desi erau minori, necunoscuti, si in inferioritate numerica. Noaptea mintii naste monstrii.

    • Mihail spune:

      de ce au “mancat bataie”, se terminase shaorma ???

      • emi spune:

        Pentru ca erau adulti plini de “medicamentoase” care au decis ca trebuie sa educe copiii altora, spargandu-le dintii.
        Crezi ca las vreun medicamentos sa se apropie de mine mai mult de 5 m?

        • Mihail spune:

          @ emi,

          hi-hi-hi, eu cred ca nu lai pe nimeni sa se apropie, nici macar avioanele.
          Esti o sfanta.
          ….Ce-i aia “medicamentosi” ?

          Eu traiesc intr-o lume aparte, departe cumva de oameni, de toate intamplarile si mizeriile lor. Uite, am un client fost judecator la CE, acum profesor de drept. Este o enciclopedie.
          Impreuna cu sotia sa si-a creeat o lume a lui, o cetate, unde foarte-foarte putini au acces. Cred ca o sa iau modelul de cetate de la el.

          • emi spune:

            Tu ai precizat ca pentru tine (si altii ca tine), bauturile de genul spirtului filtrat prin tifon nu sunt spirtoase ci medicamentoase.
            Deci am spus medicamentosi ca sa nu zic beti, plini de alcool.
            Nu ajunge ca baietii sunt batuti pe strada de betivi innebuniti de alcool, trebuie sa stea si acasa sub amenintarea si exemplul negativ al alcoolului/tutunului (cam toti betivii fumeaza, astea sunt unicele lor dovezi de barbatie, duhoarea care ii urmeaza pretutindeni)?

  17. Mihail spune:

    Aici este petitia pentru demisia lui Oprea.
    Generalul Oprea:

    http://www.petitieonline.com/demisia_oprea_incetai_abuzul_de_coloane_oficiale

  18. Mihail spune:

    Saptamana aceasta s-a mai intamplat ceva halucinant. Aceasta in afara de cea cu Ilici si minerii si de cealalta cu Oprea si politistul de pe motocicleta.

    Un nene, subsecretar de stat la Educatie si Invatamant, a aparut zilele trecute pe canalele tv de stiri precum ca ar fi declarat in teritoriu ca fetele de liceu ar trebuie sa mearga cu fundul sus, tzantos si mai nu stiu cum pe strada…prostii de astea.
    Praf l-am facut televiziunile.
    Omul nostru a iesit intr-o conferinta de presa si a declarat ca nimic din ceea ce s-a scris el nu a spus, ca astia i-au schibat discursul, ca el a zis ceva cu totul diferit.
    Si PAF si-a bagat demisia.
    Poftim cultura !
    Moise Guran a facut rost de inregistrarea omului si a dovedit ca asa si este, el avea dreptate.

    Insa, el tot si-a dat demisia. Nu tu mir, nu tu cruci, sau acatiste, nu tu milogeala….
    Simplu si barbateste.

    • emi spune:

      Ia masa cu el de Revelion/Craciun, daca pe el il admiri…

      • Mihail spune:

        @ emi,

        esti exagerata, ce treaba are un subsecretar de stat cu coloana vertebrala si onoare cu “masa e revelion/Craciun ?
        Hai sa nu amestecam lucrurile.
        Inteleg bine ca te afli intr-o mare confuzie, dar nici chiar asa.
        De ce nu ma trimiti sa “iau” acele mese cu Elena Udrea, asta dearece si la ea admir bravura cu care se comporta in fata causelor.
        Aaaaa, cred ca stiu de ce, o vor aresta saptamana viitoare.
        Hmmmmm.

        PS: la un angajat, de la mine, am descoperit atasate la bicicleta o pereche de catuse. M-am “jucat” cu ele cateva minute bune.
        Sunt oribile.
        Le-as asemana cu “scaunul” ginecologic.

      • Mihail spune:

        @ emi,

        esti exagerata, ce treaba are un subsecretar de stat cu coloana vertebrala si onoare cu “masa e revelion/Craciun ?
        Hai sa nu amestecam lucrurile.
        Inteleg bine ca te afli intr-o mare confuzie, dar nici chiar asa.
        De ce nu ma trimiti sa “iau” acele mese cu Elena Udrea, asta dearece si la ea admir bravura cu care se comporta in fata causelor.
        Aaaaa, cred ca stiu de ce, o vor aresta saptamana viitoare.
        Hmmmmm.

        PS: la un angajat, de la mine, am descoperit atasate la bicicleta o pereche de catuse. M-am “jucat” cu ele cateva minute bune.
        Sunt oribile.
        Le-as asemana cu “scaunul” ginecologic.

  19. Mihail spune:

    Ultimul sondaj Sociopol, efectuat în perioada 16-20 octombrie, arată cine sunt personalitățile care se află în topul încrederii românilor.

    42% dintre români au încredere în președintele Klaus Iohannis. El este pe locul al doilea, după Regele Mihai. Mugur Isărescu este pe locul al treilea, cu 39%, urmat pe Patriarhul Daniel, cu 38% și de Victor Ponta, cu 36%. 35% are Gabriel Oprea.

    53% dintre români sunt de părere că România se îndreaptă spre o direcţie greşită. 33% văd direcţie bună. Restul nu ştiu sau nu răspund.

    52% dintre români sunt nemulțumiți de activitatea președintelui Klaus Iohannis. Dintre ei, 31% sunt destul de nemulţumiţi şi 19% foarte nemulţumiţi. 44% dintre românii chestionaţi au răspuns că sunt mulţumiţi de activitatea sa în fruntea statului.

    48% dintre respondenţi s-au arătat mulţumiţi de activitatea premierului în timp ce jumătate dintre ei se consideră nemulţumiţi. 61% dintre cei intervievaţi sunt de părere că Guvernul Ponta ar trebui lăsat să-şi încheie mandatul, în 2016, când vor avea loc alegeri parlamentare, potrivit România TV.

  20. Mihail spune:

    Ce anunţ a făcut secretarul de stat Vasile Şalaru, după ce a declarat că fetele ar trebui să meargă cu „pieptul în faţă şi să leşine băieţii”

    Secretarul de stat Vasile Şalaru, care declarase că fetele ar trebui să se ghideze după enunţul: “Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii”, a afirmat, joi, pentru MEDIAFAX că l-a anunţat pe ministrul Educaţiei că va demisiona, precizând că acele cuvinte nu sunt în vocabularul său.

    Vasile Şalaru a declarat că l-a informat pe ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, că îşi va demisiona din funcţie, iar vineri va înainta documentul în acest sens.

    ”Eu nu mă pricep la partea tehnică, nu am mai ocupat funcţii de acest gen. Nu ştiu dacă demisia o depun la Ponta sau la minister. Voi clarifica mâine (vineri – n.r.), când voi fi la Bucureşti”, a spus Vasile Şalaru.

    El a precizat că acele cuvinte nu fac parte din vocabularul său, dar că îşi dă demisia pentru nu aduce prejudicii de imagine Ministerului Educaţiei şi partidului din care face parte, respectiv ALDE.

    ”Cuvintele astea nu-s în vocabularul meu, eu nu vorbesc aşa. La noi în Moldova nu folosim exprimarea dos. Plus că e deja un pleonasm să spui «dos în spate». Nu voi da în judecată pe nimeni, dar este de verificat ce am spus eu la Deva. Nu e limbajul meu, spunem un şut în fund, nu şut în dos”, a afirmat Şalaru.

    Întrebat de ce îşi dă totuşi demisia în condiţiile în care nu-şi recunoaşte declaraţia, Şalaru a răspuns: ”Nu e corect să mai stau în funcţie şi să mă toace toată presa”.

    Vasile Şalaru a mai spus că rămâne copreşedinte al ALDE Iaşi şi că îşi menţine disponibilitatea de a candida la Primăria Iaşi din partea acestei formaţiuni politice.

    Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Şalaru a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Deva, că ar trebui introduse în şcoli cursuri în care fetele “să înveţe să meargă frumos, să ştie să fie gazde bune şi cum se serveşte ceaiul”, el susţinând că aceste ore de consiliere ar fi utile pentru “o integrare mai uşoară în societate, prin atitudine şi prin ţinută”.

    “Aceste ore de consiliere vizează, poate o să râdeţi, poate nu, o integrare mai uşoară în societate, prin atitudine, prin ţinută. Elevii noştri nu ştiu să calce pe stradă. Eu aş vrea să văd o elevă de clasa a XI-a sau a XII-a mergând frumos pe tocuri, dansând vals sau tango, ştiind să fie o gazdă bună, şi cred că este o latură a învăţământului românesc, care a fost total neglijată, şi care ar putea aduce aminte, sper să nu zâmbiţi, de trecuta educaţie de pension”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Şalaru, potrivit publicaţiei Glasul Hunedoarei.

    Întrebat dacă nu ar fi mult mai util pentru elevi să înveţe educaţie rutieră sau cursuri de prim-ajutor, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a răspuns: “Nimeni nu spune ca aceste lucruri să nu se facă. La dirigenţie, ele erau obligatorii. Se făceau şi acestea. Eu am spus ca pe lângă astea să se facă şi altceva”.

    La finalul conferinţei de presă, secretarul de stat a mai spus că fetele ar trebui să se ghideze după enunţul: “Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii”.

    “Îmi cer scuze dacă nu m-am făcut înţeles, dar cred că un băiat, când are de braţ o fată, cel puţin aşa e la mine, în zona Moldovei, nu cred că îl interesează dacă fata ştie educaţie rutieră, ci dacă ştie să meargă frumos, ca o doamnă. Într-un cuvânt, pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii!”, a adăugat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Şalaru, citat de Glasul Hunedoarei.

    Vasile Şalaru este secretar de stat în Ministerul Educaţiei din luna ianuarie a acestui an. El este copreşedinte ALDE Iaşi, fiind şi candiddat la Primăria Iaşi.

  21. cris spune:

    Clasarea dosarului revolutiei…. foarte interesant. Probabil fiindca nu are nicio miza politica acum, nu poate intra la categoria scandal politic si bagat la puscarie de pesedisti. Dimpotriva, e chiar periculos, mai afla si cei mai tineri despre ce s-a intimplat, afla de fapt ce inseamna “comunistii”, mai si deranjeaza rau niste servicii….. Asa incit se planteaza panselutze definitiv peste istoria aceasta. Orwell ar fi gelos in ce priveste ideea cu rescrierea istoriei si propaganda, cu Mini-adevarul, daca s-ar uita la noi.

    In ce ma priveste un motiv in plus sa gindesc ca aceasta poveste cu mineriada e doar un circ sinistru si o bataie de joc de fapt la adresa celor de atunci – ei, cei din piatza de atunci, de fapt nici nu conteaza, au ajuns doar pretext de vodevil politico-judiciar. Este momentul la care intr-adevar nu mai doresc sa aud niciun fel de laudat al justitiei independente din Romania, nu e justitie ci karaoke si suna ingrozitor de fals.

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      :)

    • Pana acum un an nu era niciun cercetat, acum sunt cu toptanul. Dar, a propos de cerbicia justitiei, cauta , te rog, pe internet numele doamnei Azoicai Doina, decan la Universitatea de Mdicina din Iasi, care e trimisa in judecata pentru ca a primit mita o tava si un ibric in valoare de 17 euro (200 euro potrivit evaluarilor DNA).

  22. emi spune:

    Piata Universitatii a fost un fenomen prost organizat, gresit inteles si practic nedemocratic. Membrii PCR erau in 1989 cam 70% din populatia activa a tarii, cum se poate numi “lupta” impotriva majoritatii? Era necesara o pregatire a mentalului colectiv, nu poti sa te asezi in praf ca un boschetar si sa ai pretentia ca oamenii sa te respecte si sa te admire, pentru ca asa vrei tu. Tinerii au fost manipulati de smecheri care voiau repede sa invalmaseasca totul, desi au avut intentii bune, tocmai radicalismul lor a deturnat si distrus orice cale de comunicare. Cu ochii la Piata Universitatii nici nu s-a mai observat cum dispare Flota.

    • Mihail spune:

      @ emi,

      sa postezi o asemenea idee…inseamna ca precis ai cazut fix in cap, atunci cand erai mica.
      Iar spui tampenii. Uite, ia-te de mana cu Filip G. amandoi sunteti din acelasi leat.
      Acuma, ia explica-mi tu, inca o data, cum si-a luat nemtzalaul tau cele sapte case, cum dadea el meditatii si facea bani cu shapca.
      Ce-mi mai place rationamentul tau, sistemul tau de gandire…in general, una peste alta, cum gandesti tu.
      Deci existi !!!

      PS: am “cam” fost in Piata Universitatii. Stiu ca la tine, pe malul Dunarii, altele erau preocuparile.

      • cris spune:

        lasa, nu are rost, sa-i numesti pe cei de la Universitate BOSCHETARI e intr-adevar o performantza. Si asa nu ai tu vreun drag de VV, ce te superi, e numit boschetar, ti se vine in ajutor, nu? :) Aaaa, ca si tu si noi altii de pe aici impartim aceeasi descriere, e desigur esentza, faptul ca si VV e boschetar e supliment :) :) :)

        Hai sa ti-l citez pe Corneliu Coposu la timpul Universitatii

        “Noi, care am sprijinit Proclamatia de la Timisoara, sprijinim si actiunile revendicative ale acestor tineri. Sa se stie ca ei au fost cei care au castigat Revolutia. Meritul lor este ca regimul odios de dictatura care a durat 45 de ani s-a prabusit. Ei nu pot fi marginalizati, nici nu se poate trece cu usurinta peste revendicarile lor.

        Acesti tineri, ca si toata tara romaneasca, nu mai vor sa auda de comunism. Si ingrijorarea lor este explicabila. Ei vor sa faca fata oricaror tentative de alunecare spre un totalitarism cu alta fata”.

        Asta conteaza, ce spun “anticomunistii” de facebook cred ca nu.

        (Ce sa raspunzi la asa ceva? Cred ca tot cu vorbele Seniorului: “in lipsa cailor, tropaie magarii”

        “Când, o dată, am îndrăznit să îi spun Seniorului (cu alte cuvinte m-am dus cu pâra), cu ocazia spectacolului „Regele şi Patria” (2 martie 1992, organizat şi produs de subsemnatul şi cumnatul meu, Ing. Gheorghe Milca, la care a fost relansat în public Imnul Regal în prezenţa a 5.000 de spectatori), că nu toţi ţărăniştii din jurul său mi se par ţărănişti, răspunsul a fost: „În lipsa cailor, tropăie măgarii”.)

        http://frd.org.ro/omul-de-spirit-corneliu-coposu/

      • cris spune:

        @ Mihail

        hai sa ne amintim de “minoritatea de boschetari”

        https://www.youtube.com/watch?v=E8_0pEdNFKI

        da, a fost fabulous….

    • emi spune:

      Democratie inseamna majoritate. Nu poti tipa ca vorbesti in numele democratiei si sa nu tii cont ca esti in minoritate, ca nu poti impune vointa a maxim 30% in fata a 70%.
      Eu personal asta nu am inteles de la Piata Universitatii, despre ce fel de democratie vorbeau, pentru ca la acel moment reprezentau clar minoritatea. A fost poate singura data cand dorintele marilor puteri au fost

      • emi spune:

        Au fost nerespectate de vointa MAJORITATII. Asta este baza democratiei, respectarea vointei majoritatii. Din start s-a pornit cu dubla masura.

        • emi spune:

          Asta nu inseamna ca minerii au procedat corect, sau ca alegerile castigate cu 80% de Ion Iliescu au fost corecte. Inseamna doar ca romanii nu erau pregatiti pentru schimbare si cine a stiut sa manipuleze a facut-o cu succes, profitand de greselile celor bineintentionati.

          • emi spune:

            Unii se cred liberali pentru ca sunt invitati de diversi patroni sa le faca lobby/reclama gratis. Altii se declara liberali desi sunt prezenti ori de cate ori e rost de o bataie/batalie. Adevarul este ca liberalismul a fost invalmasit si murdarit cu dubla masura din start, atat intentionat cat si din neatentie, si de romani si straini, a cam devenit moda internationala. De aceea nu mai vad niciun capat al tunelului, de fapt ne invartim in cerc, tunelul si-a unit capetele in intuneric.
            Un sfat pentru viitorii luptatori contra majoritatii: evitati a folosi voci care distrug timpanul, daca vreti sa fiti ascultati. Ma refer la vocea Doinei Cornea.

          • emi spune:

            Nu poti ameninta 70% din populatia activa ca o bagi in puscarii, si apoi sa ii ceri sa te sustina.

        • Mihail spune:

          @ emi, exact…cata drep[tate ai.
          Sa aduci minerii, sa bati populatia, este chiar “vointa majoritatii”, mai ales al cucoanelor care erau vrajite de Petre Roman si de Ilescu.
          “Iliescu cand apare soarele rasare”.
          De gradul votru de inteligenta atunci cand ati sarit in sus cad Prunariu a afirmat ca in locul Galtiului(deci si al Brailei tale) se vedea, din spatiu,o mare pata rosie.

          Care “majoritate” l-a dat jos pe Ceausescu, care”majoritate” la fugarit de la CC ?
          Daca ar fi fost dupa voi, comunistii si acum era tot acolo.
          …au fost o mana de oameni, care a uitat ca sa va intrebe pe voi “majoritatea”.

          • emi spune:

            Nici dupa 25 de ani dreapta nu detine majoritatea, nici macar unita cu partidul securistilor. Cum putea avea majoritatea in 1990, cand Iliescu a castigat cu 80%? Nici USL-ul nu a repetat performanta.

          • cris spune:

            Ei, nu, totusi, nu poti spune ica din ’90 incoace cel putin formal, “pesedistii comunisti” au avut mereu majoritate. 1996-2000 CDR, Constantinescu, dreapta, 2004-2008 guvern Tariceanu, aliantza DA, Basescu – dreapta. Guvern boc si ungureanu 2008-2012, Basescu pdl presedinte ( in fond presedinte “de dreapta” 10 ani). Deci vreo14-15 ani din 25 a fost “dreapta”….Nu in ce ma priveste, eu gindesc in alti termeni, consider ca nu e 100% democratie ci intr-un bun procent tara e condusa de grupuri de interese tranpartinice si parainstitutionale, dar asta e altceva, Istoria oficiala spune ca vreo 15 ani a fost guvernare de dreapta. Mi se pare ciudat sa uiti ceva atit de recent, pdl-ul + unpr+ udmr, votind in bloc ca majoritate masuri de “dreapta” ca inchisul spitalelor, taierea salariilor, etc.

          • emi spune:

            Interesant ca un om care a ales sa traiasca in capitalismul salbatic american, uraste atat de mult “dreapta”…

          • cris spune:

            regret, pdl nu este dreapta ci o farsa care acum si-a mai tras si brand. Am considerat pdl o farsa si acum cinci ani, il consider o farsa si acum, tinichea cu pretentii. Diferentza este ca nu mi-am schimbat opinia, una pe care o aveau si VV si multi din cei de aici pina acum vreun an jumatate, in timp ce altii da. (Nu am morbul “reevaluarii” probabil) PNT a fost de dreapta, PNL, UFD, CDR au fost dreapta…. pdl nu.

            Pentru mine psd va ramine psd, un partid baroniard cu incercari firave de a capata firma de partid socialist sau liberal stinga, noul pnl e o farsa de dreapta pseudolibertariana. Sa explic: In lume nici nu se discuta de stinga si dreapta ca in Romania. Se discuta de fapt mai degraba de liberal vs conservator si libertarian vs statist, dupa Nolan in functie de pozitia doctrinelor fatza de doua coordonate – libertate individuala si libertate economica. Cam asa arata una din variantele hartii lui Nolan https://guyus.wordpress.com/my-political-views/democrats-vs-republicans/ – o gasesti la mijlocul paginii, daca te intereseaza poti sa si citesti articolul pentru ca prezinta felul in care se delimiteaza acum niste doctrine stinga-dreapta in mintea cetateanului de rind american.( e o discutie destul de simplista dar iti spune ca cetateanul de toate zile aici intelege totusi mult mai multe si urmareste cu totul altceva decit personificari, alege programe nu tatuci, stinga si dreapta sunt idei, nu ponta vs iohannis)

            Pentru Romania ar trebui o harta originala: PDL sunt psudolibertarieni autoritaristi de clan, adica isi organizeaza un clan la virf cu un tatuc si sprijin de institutii coercitive, in rest cetateanul de rind sa crape ca e un “asistat”. PSD e socialist baroniard de piatza adica mai arunca o felie de salam sau doua ca sa mai cumpere niste voturi si sa-i traiasca baronii. Din pacate la concluzia asta am ajuns, si doar sper ca vreodata lucrurile se vor schimba.

      • Mihail spune:

        @ emi,

        Tu ai ramas comunista pana in zilele noastre, nici acum nu reusesti sa intelegi ce se-ntampla cu aceasta societate.
        Acei oameni extraordinari, care se adunau seara de seara la Arhitectura, erau fabulosi.
        Tot ce se-ntampla acolo era minunat.
        Era nevoia de a scapa odata pentru totdeauna de comunism si de comunisti, era un strigat de groaza.

        Ar fi trebuit sa mergi acolo, sa stai seara macar doua ore si poate ai fi inteles.
        Pacat, nu mai vreau sub nicio forma ca sa-mi stric Craciunul cu tine.
        O sa ma duc la Paris si o sa ma bucur, acolo, de oameni si de frantzuzoaicele imbracate in negru, delicate si frumoase. O sa rontzai scoici.

        Intrebare, dar democratie se numeste atunci cand tu vii si cheltuiesti banii poporului(nu voi cei de dincolo) pe modernizarea vilelor si cumpararea de masini scumpe ?
        Tot democratie se numeste si faptul ca-n p[rimele sase luni de mandat, nemtzalaul, a cheltuit bugetul pentru un an intreg ?

        Nu are ce cauta Vosganian in aceasta discutie. Domnia sa a facut un gest superb atat la Revolutie, cat si la debarcarea minerilor.
        Chapeau bas !

        • emi spune:

          Sunt educata in comunism, am fost pionier si utecist, dar membru PCR nu am avut onoarea. Spre deosebire de altii, beizadele comuniste care azi se dau revolutionari. Nu taica-tau se tragea de sireturi cu Iliescu pe la Iasi, iar tu cu Nichita? Acu esti mare revolutionar? Ptiu!

  23. Adam Mares spune:

    Bravo, Sorin G.! îmi vine să te pup! :P

    • Mihail spune:

      Bre…ai renuntat la armean din motive de consiliere.
      Te-ai prins si tu ca se tot orienteaza catre tineret ?

      • Adam Mares spune:

        Io-s mai bătrân, deh! :P Să mă re-orientez și eu? :P
        Mă refeream la informațiile despre afacerile BOR, pe care VV ori nu le știa, ori, ca toți politicienii români, când vine vorba de ele, se face mutulică. :P

      • Adam Mares spune:

        Io-s mai bătrân, deh! :P Să mă re-orientez și eu? :P
        Mă refeream la informațiile despre afacerile BOR, pe care VV ori nu le știa, ori, ca toți politicienii români, când vine vorba de ele, se face mutulică. :P

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      @ Adam Mares

      ai zis bine, precum toata clasa politica si domnia sa cind vine vorba despre BOR prefera sa stea calm, vorba ceea, dintr-o tara de pupatori de oase daca-i superi pe votanti s-ar putea sa iasa rau. Aici nu mai are curajul sa vina si sa spuna “m-ai ales sa te conduc, stiu eu ce e mai bine pentru tine”, caci se teme ca opozantii politici vor specula imediat in mod populist problema. Deci, se merge pe ideea ca daca tot e la moda polulismul.. pai sa fim si noi populisti! Aici nu mai cere nici Iohan consens al partidelor politice cum a cerut la votul prin corespondenta! Si multe altele.

      • Adam Mares spune:

        Așa este, nimeni nu vrea să spargă buba BOR.

        • Mihail spune:

          @ Adam Mares,

          Toti fiind ortodoxi nu vor ca sa fie “rastigniti”.
          Cum sa-ti ridici babele in cap.
          Pana si Tariceanu care era romano-catolic nu a deranjat cutuma.

          Iti dai tu seama, daca armeanul zicea ceva de ocara fata de biserica, apoi mirul nu mai era mir, acatistele nu mai erau auzite “sus”, iar iconitza din buzunar…se evapora, iar acum era cercetat !

  24. Mihail spune:

    @ emi,

    tu ce bei sambata seara ?
    Esti sigura ca nu ai dat cam mult peste gat ?
    Stii ca beutura paote dauna grav sanatatii ???
    Hic !

  25. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ all

    din capitolul previziuni:

    Anul viitor dupa alegerile locale va exista o intilnire Blaga – Basescu, dupa care intuiesc ca se vor scoate la iveala planurile (facute mai demult) de poate alianta electorala, poate fuziune prin absortie a PMP-ului in noul PDL. Nu uitati ca am previzionat demult ca basescu va deveni senator si va fi introdus in parlament de catre noul PDL.

    • Adam Mares spune:

      Un semnal pentru bărbați că trebuie să revină la romantism, tandrețe, fidelitate, atenție față de femei. Altfel, vor fi înlocuiți de roboți, care pot presta sexual la fel sau chiar mai performant. :P

    • Adam Mares spune:

      Un semnal pentru bărbați că trebuie să revină la romantism, tandrețe, fidelitate, atenție față de femei. Altfel, vor fi înlocuiți de roboți, care pot presta sexual la fel sau chiar mai performant. :P

  26. Adam Mares spune:

    http://www.flux24.ro/exclusiv-consiliera-de-23-ani-a-ministrului-gabriel-oprea-furibunda-pe-facebook-pseudo-jurnalisti-nu-stiti-sa-apreciati-lucrurile-bune-pe-care-le-fac-putinii-oameni-de-caracter-din-romania/
    Altă așa-zisă consilieră!
    Să scoată naiba prostia asta din organigramă, că râd și curcile! Ce naiba îi consiliază fetițele astea pe ditai politicienii?! Jenant!

  27. Mihail spune:

    @ emi,

    scoate beutura din frijider, vinul rosu se “serveste” la temperatura camerei. :D
    Daca-i tragi cu spirtuase, atunci sa stii ca o sa ajungi ca Vacaroiu !

    • emi spune:

      Am avut in familie alcoolici, si am fost mereu atenta la dependente. Dar sunt norocoasa, stomacul meu arunca tot ceea ce ii prisoseste sau imi face rau, e un gardian mai performant decat constiinta. Nici prin pacalire nu pot fi imbatata… :)

      • emi spune:

        Sau poate spiritul a gasit o metoda amiabila de a impune fizicului…
        Adica mi-am adaptat corpul la cerinta constiintei. Poti incerca si tu, nu doare.

        • Mihail spune:

          @ emi,

          …nu stii tu, femeile au o bacterie, intr-o cantitate mult mai mare decat barbatii, care “locuieste” in stomacel.
          Aceasta are rolul de a dizolva alcoolul.
          De aceea nu o sa vezi prea des femei bete.

          • emi spune:

            Inainte de nasterea lui DD am baut mai mult, chiar si cand eram studenta, de nevoie. Lunar intram la restaurantul hotelului din centrul Iasiului, cu un pachet de biscuiti in mana, cu genunchii tremurand, si ceream 50 g de alcool, dimineata la 7,30. Doar asa puteam ajunge la scoala, altfel vomam la fiecare sfert de ora, chiar daca nu mai aveam ce. Interesant este ca fetele de acolo ma intelegeau, desi nu aveau voie sa vanda bautura inainte de ora zece, mie imi dadeau “una mica”. Mancam un biscuit, “pupam” paharul. Imi amintesc si pretul: 7 lei. Sarcina m-a vindecat.

  28. emi spune:

    “Am fost complici prin pasivitate. Am acceptat coruptia, plagiatul, misticismul. Ne-am complacut intr-un fel de neo-feudalism.”
    http://www.contributors.ro/administratie/educatie/romanii-si-biserica/
    Sunt faine si comentariile, se pare ca tot mai multi incep sa deosebeasca intre spiritualitate si religiozitate, intre credinta si biserica.

  29. Mihail spune:

    Klaus Iohanis:

    “Este inadmisibil! Opinia publică așteaptă lămuriri și îi poftesc de urgență în fața microfoanelor pe domnii Oprea și Ponta să dea aceste lămuriri. Și nu mă refer doar la partea penală a accidentului în care din nefericire a murit un polițist care a fost în timpul serviciului, ci mă refer la latura politică și la lămuriri de ordin general.”

    S-a trezit vorbaretzul, amu vrea explicatii, de ce sa nu bage el putin batzu’ prin gard.

    • cris spune:

      Mai important mi se pare ca nu pomeneste nimic despre dosarul mineriadei sau inchiderea dosarului revolutiei…. ma intreb in ce Romanie a trait, cit il intereseaza recuperarea unei istorii si reconcilierea despre care vorbeam (a dat o medalie asociatiei detinutilor, cu scandalul afferent la care nici nu a reactionat in niciun fel – adica a facut ceva de marketing nu real, simtit, solid – un soi de” felie de salam in plus” de tinichea, se vede foarte bine si dupa lipsa de reactie de acum). Raspunde numai la chestiuni politice care il intereseaza si toate indreptate spre “guvernul meu” – nu imi pare ca ii pasa atit de politistul mort cit de “latura politica”. In fine, nu are importantza, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.

      • Mihail spune:

        …eu cel putin am declarat chiar inainte de alegeri ca stau acasa, ca nu ma duc la vot.
        N-aveam ce sa votez.
        Am stiut, cat de cat, ce este cu el, cate parale face.

        Acum, sa nu credeti ca ma vreau un fel de Filip G, nuuuu !
        Doar ca am avut ceva intuitie. Mi-ar fi placut ca eu sa fiu cel care se inseala.
        Toata “inuitia” mea s-a bazat pe gandirea lui Crin Antonescu, deci nu am facut mari eforturi cu cutiutza craniana, doar am fost atent la semne.

        Macar daca cei care l-au votat ar avea puterea s arecunoasca ca au gresit. Macar atat !

  30. Mihail spune:

    @ emi,

    nu inteleg de ce trebuia sa tragi matinal, la masea.
    Asa cum nu intleg de la care “hotel central” iti procurai drink-ul ?
    De la Unirea, nu prea cred, de la Traian nici de aici, poate de la Continental ?
    …La Unirea era un bar de zi, dar se deschidea la 10-11.

    Dar, de ce nu mergeai la un medic ?

    • emi spune:

      Cum mergi spre Copou cu tramvaiul, pe dreapta era piata cu porumbei, pe stanga un cinematograf si alaturi un hotel vechi, nu tin minte numele.
      Mie de obicei mi-era rau, dar nu asa tare. Trebuia “sa imi duc crucea”, medicii nu aveau ce sa imi faca. In iarna aia a si fost foarte frig, minus 20 de grade ziua, minus 30 noaptea, in amfiteatre era gheata pe calorifere, geamurile camerei din camin erau sparte de bulgari de zapada. Nici geamuri nu se gaseau. Cand imi amintesc nu imi vine sa cred ca am scapat asa “ieftin”.

      • Mihail spune:

        Hotel Traian, asta este in dreapta cinematografului.
        Ma rog, este putin confuza chestia cu stanga si cu dreapta, intre cinematograf si hotel trece linia de tramvai.
        Alt cinematograf cu hotel alaturi nu prea este.Ar fi Republica alaturi, dar in acest caz dispar toate celelalte cu stanga si cu dreapta.
        …O fi fost iarna ai cu -30-35 grade noaptea, cu zapada multa, multa, ziua ?

        • emi spune:

          83-84
          In stanga cinematografului nu era un hotel?

          • emi spune:

            Hotelul avea stalpi grosi in interior, imi aratau fetele sa stau la o masa mai dupa un stalp… poate am fost la Traian.
            Si ca sa te fac fericit, medicul mi-ar fi recomandat printre altele… sex.
            Calmante oricum luam degeaba, le vomitam inainte de a-si face efectul.

        • emi spune:

          De la aburii respiratiei inghetati, mi se lipeau genele de caciula…

          • Mihail spune:

            @ emi,

            deci erai “speriata de bombe” si la tinerete….:D
            Daca cinematogaful era Republica, atuni in stanga nu putea fi decat hotelul Traian.
            Okay, cred ca medicul putea sa-ti recomande doua chestii: amor, sau/si sex.
            Insa pe vremea aia era cam tabu, iar tu, se pare, ai ramas ancorata in acele vremuri…cu frana trasa.
            Asa ca, mai buna este beuturica !

            PS: este cinci dimineata, am uitat sa-mi cumpar cafea. Nashpa.

          • emi spune:

            50 g coniac vis-a-vis de 30 de zile de sclavie?!?
            Da, e usor de ales…

  31. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    l-ati auzit pe Teodorovici azi?

    In sfirsit un om care revine la centralizare fara sa-i fie frica de cuvint. Vrea sa scoata de la drumuri partea de management al contractelor ca sa fie gestionata centralizat. O viziune desteapta.

    In orice context de gestiune centralizarea este solutia, nicidecum descentralizarea! Si intotdeauna cei care propovaduiesc descentralizarea in fapt nu se gindesc decit ori la externalizarea unor probleme care aduc doar costuri fara sa aduca bani, ori la imprastierea resurselor centrale de asa natura incit sa poata fi furate mai usor.

  32. Kronstadt an der Graft spune:

    Na beleaua, tov Oprea a avut ghinion și i-a murit un pălmaș pe tarla. Acu de, ce să-i faci, trebuie ascunsă boroboața. Da cu un pic de efort se vor duce și nervii unora și se va face liniște. Că așa-i la noi.