Erewhon-ul lui Samuel Butler este locul unor reguli stranii. Poporul din Erewhon privește cumsecădenia ca printr-un ochean întors, agresorii au dreptate și merită respect dacă nu chiar compasiune, în timp ce victimele sunt demne de dispreț și se cuvine să fie pedepsite pentru inocența lor. Nici prin cap nu le-ar trece bravilor locuitori ai Erewhon-ului să permită celor agresați să se apere, asta n-ar face decât să le sporească vinovăția.
Am primit cartea despre Erewhon în dar, de ziua mea, acum aproape patruzeci de ani, de la Mircea Ciobanu, pe vremea când astfel de cărți nu se găseau decât prin cotloanele anticariatelor. Nu bănuiam atunci că, după atâta vreme, mă voi reîntâlni cu înțelesurile ei, marcând astfel, așa cum Samuel Butler însuși o spune, o întoarcere în Erewhon.
În societatea românească de azi, prezumția de nevinovăție se aplică agresorului. El nu trebuie să dovedească nimic. El are, până la proba contrarie și adesea, chiar și după aceea, dreptate. Cel care trebuie să aducă argumente nu e agresorul, ci victima. Agresorul e cel inocent, orice ar zice și orice ar face. Iar victima cea perversă, în loc să se autodemaște, mai are și îndrăzneala să se justifice, spre indignarea liotei de agresori.
Breasla noastră, a scriitorilor, nu face, din păcate, excepție de la această întoarcere în Erewhon. Libertatea de opinie este aura sub care agresiunea devine sacrosanctă. Injuria este ridicată la rang de edificiu precum o Statuie a Libertății a cărei făclie răspândește pucioasă. Calomnia este intangibilă, orice tentativă de a o dezavua, de a o dojeni, măcar, devine impietate. Minciuna este neîngrădită, prin alchimia repetării până la obsesie ea capătă extracția pietrei filosofale a adevărului infailibil. Numele calomniatorilor ajung să fie rostite mai des decât cele ale clasicilor literaturii noastre. Și nici nu e de mirare, căci în timp ce bieții clasici nu aveau la îndemână decât călimara și penița, calomniatorii de azi au la îndemână rețelele de socializare ce transformă orice cuvânt veninos, prin ramificațiile explozive ale link-urilor și like-urilor, în adevărate mănunchiuri de șerpi.
Ținta predilectă a insultelor, defăimărilor, clevetirilor și denaturărilor este conducerea Uniunii Scriitorilor. Libertatea de opinie, cum spuneam, este invocată doar în cazul calomniatorilor. Când reprezentanții USR combat minciunile și jignirile, atunci ei nu o mai fac, zice-se, în numele libertății de opinie, ci dimpotrivă. Atunci când asediatorii USR pun în catapulte argumente venind din statute inactuale sau greșit preluate, atunci ei o fac sub auspiciile legalității. Când Consiliul USR aplică statutul, așa cum a fost el adoptat de forurile statutare, atunci Consiliul disprețuiește legalitatea. Când berbecul de asalt al asediatorilor îi strigă președintelui USR: “ridică-te tu să mă așez eu!”, el, berbecul, este decent și responsabil. Când, în mod firesc, președintele, în virtutea mandatului încredințat de covârșitoarea majoritate a membrilor USR, continuă să-și vadă de treabă, el devine nelegitim și se agață de funcție. Cu cât jignirile aduc mai mare caznă urechilor și bunului simț, cu atât ele vin dintr-un spirit mai reformator. Cu cât argumentele celor defăimați sunt mai cumsecade și mai temeinice, ei sunt mai anacronici, mai incapabili să se reformeze, adevărate Archaeopterix-uri printre cocoșeii cei sprințari ai ogrăzii. Cei care vor să dea buzna cu orice preț sunt democrați. Cei care le cer să aibă răbdare până la alegerile democratice viitoare sunt staliniști.
Erewhon, în toată splendoarea lui. Și pentru că toate trebuie să poarte un nume, de data asta plăsmuirea lui Samuel Butler se cheamă “comitet de inițiativă” ori “grup pentru reformă”. Cum zice românul, pofta vine mâncând. Nici pofta de reformă nu a venit dintr-o dată. Când Uniunii Scriitorilor i-a fost greu, revistele au fost ținute în viață și proiectele culturale au fost continuate cu mari dificultăți și sacrificii din partea redactorilor și organizatorilor, reformatorii ia-i de unde nu-s. Pe măsură ce finanțarea revistelor și-a găsit rezolvarea iar patrimoniul USR a reînceput să fie valorificat, perspectivele financiare devenind ademenitoare, s-a deschis și pofta de reformă. Și ca să nu mai fie niciun dubiu în această privință, efigiile aflate în avangarda grupului pentru reformă au cerut în mod expres prin justiție să li se încredințeze semnătura pe conturile USR.
În acest nou Erewhon regula este că o minciună, cu cât este mai departe de adevăr, cu atât e mai convingătoare. Conducerea USR este acuzată că a fost aleasă în mod nedemocratic. Sunt de câteva decenii în USR și pot depune mărturie că au fost cele mai democratice alegeri de care îmi aduc aminte. A fost pentru prima oară când conducerea a fost aleasă de majoritatea membrilor USR, în întruniri statutare în toate filialele USR. De altfel la data respectivă alegerile nu au fost contestate de nimeni iar diferența de voturi dintre candidați a fost întru totul edificatoare.
Se mai spune că banii nu sunt cheltuiți în mod transparent. Cred că este singura organizație de acest fel unde proiecția și execuția bugetară – ba uneori și rectificările bugetare – sunt prezentate cu de-amănuntul la întrunirile Consiliului, cu bastonașe și cercuri colorate ca să înțeleagă toată lumea, căci nu toți scriitorii sunt (slavă Domnului!) economiști. Situațiile respective ale veniturilor și cheltuielilor efective sunt incluse, de fiecare dată, într-o comparație cu anii trecuți și cu proiectele inițiale. Ca să nu mai vorbim de faptul că e, cred, pentru prima oară când bugetul USR este întocmit și gestionat de un membru al Uniunii care, vremelnic, a ocupat funcția de ministru al finanțelor, deci și al bugetului.
Nici un argument, oricât de temeinic, nu tulbură neînduplecata cerbicie a agresorilor. Zadarnic le spui că USR, fiind înființată prin lege specială, nu se supune prevederilor OG 26/2000 referitoare la asociații. De-a surda prezinți lunga listă a programelor finanțate prin timbrul literar, mă rog, atât cât se colectează, ca să se înțeleagă de ce e nevoie de această taxă. În pustiu predici atunci când invoci obligația statutară a membrilor de nu prejudicia onoarea colegilor de breaslă. Trăim în libertate deplină, deci într-un dialog ești liber să ai gură de răcnit cât mai slobodă dar nu ești obligat să ai și urechi de auzit.
Pentru istoricii literaturii române probabil că ceea ce se întâmplă acum va fi, într-o bună zi, prilej de amuzament. Din fericire, ceea ce e cu adevărat important stă în calitatea cărților scrise. Va rămâne rodul harului și nu al nădufului.
Breasla scriitorilor, în mijlocul unui popor bântuit de neliniști, ar trebui să fie un model, să încerce, măcar, în numele darurilor cu care e înzestrată, să descâlcească această criză de sens la români, care se cronicizează. E destul, din păcate, să lecturați câteva dintre replicile reformatorilor noștri, pe rețelele de socializare ale “scrisului vorbit”, pentru a vedea cât de încâlcite sunt căile Domnului pe acest drum trist care nu merge spre Damasc, ci înapoi, în Erewhon.
Eu nu sunt de aceeasi opinie ca ar fi rusinos un primar cu alt buletin decat cel de “dulce targ a Iesilor”.
De ce sa fie rusinos ?
Pentru mine, cel mai important, este ca sa vina cineva care iubeste orasul si intelege sa faca ceva pentru acest oras.
Eu am nostalgii dupa Manciuc si…Alexandrascu. Acestia doi au iubit cu adevarat orasul.
Un parapsiholog nu cred ca va impresiona populatia urbei.
Candidatul e parapsiholog?
@ Adam Mares,
am cautat si eu pe Google si asta mi-a dat.
Poti sa faci si tu sportul acesta.
Eu nu-l cunosc pe acest domn, n-am auzit in viata mea de el. Asta nu inseamna ca nu este un om valoros, insa…nu cred ca va rezona in Targul Iesilor.
L-a “furat” VV de la liberali.
http://www.7est.ro/acasa0/item/61313-bomba-liberalul-radu-botez-candidat-alde-la-primaria-iasi.html
Nu e parapsiholog. A fost consilier local ;i e om de afaceri ]n domeniul imobiliarelor.
Cătălin Striblea taxează gafa președintelui Klaus Iohannis din discursul susținut în Israel, când a afirmat că a mai trăit o “viaţă anterioară” alături de soţia sa, Carmen Iohannis.
“Nu stiu cu ce s-a ocupat presedintele Iohannis intr-o “viata anterioara”. Dar imi apare sentimentul ca un mandat la presedintie o sa mai prinda intr-o viata viitoare”, apreciază Cătălin Striblea într-o postare pe pagina sa de socialziare.
@VV
Foarte frumos textul! Se vede scriitorul talentat!
Ce spune Samuel Butler : ““The world is naturally averse to all truth it sees or hears but swallows nonsense and a lie with greediness and gluttony.” Lumea are o aversiune naturala fatza de tot adevarul pe care il vede si aude, dar inghite cu nesatz absurdul si minciuna.
( as da o scurta explicatie la tipurile de lacomie mentionate de Butler: greed este aviditatea mercenara, oportunista, tipica celui care sta la pinda si inghite ceea ce ii convine la un anumit moment, gluttony e lacomia prosteasca, neselectiva, caracteristica celui care “maninca” orice i se serveste)
As adauga si ca exista o multime de alti oameni care stiu sa manevreze si sa profite de aceasta propensitate “naturala” de care vorbeste Butler.
Dumneavoastra puneti o imagine literara acestei situatii – si deloc coincidentza cred, ceva ce a avut ecou pentru dumneavoastra la un timp nu mai putin absurd, cu racile nu mult diferite. Cam pe la acelasi timp pentru mine ecou au avut Capriciile lui Goya si grafica lui Honore Daumier, si le-as aplica situatiei de acum, la fel, fara nicio rezerva.
in vorbele lui Augustin Buzura
“Trebuie să spun că nu mi-am făcut iluzii că voi reuşi să tulbur liniştea şi împăcarea scriitorimii române care nu are nimic de apărat sau de revendicat. Ţării, vândută de la firul de iarbă la stejarul secular, i-a mai rămas pe taraba democraţiei postdecembriste o parte din istorie, foarte scumpă pentru noi, românii, ieftină pentru cumpărători.
Altfel, pe măsură ce numărul confraţilor noştri creşte, sporeşte şi se adânceşte şi liniştea. Nici o durere nu se ridică până la urechile şi ochii lor. După Revoluţie, s-a instalat o „nouă ordine“ în cultură şi în modul de a o judeca şi înţelege: alte vremuri, alt mod de a vedea locul şi rostul culturii.
Prioritatea o au carnetul unui anume partid, „copacul“ politic sub care te-ai aşezat şi, fireşte, autoritatea grupului de influenţă la care ai aderat.
Şi nu e necesar un deosebit spirit de observaţie pentru a descoperi că practicile şi metodele comunismului primitiv de după ultimul război sunt copiate întocmai, chiar dacă la alt nivel, cu tehnici mult mai perfecţionate: nici un mijloc de constrângere nu a fost ocolit, prioritate având, la fel ca atunci, dosarul şi turnătorii, mai crezuţi ca oricând, extraordinara inventivitate a tipului infect, cum ar spune Marin Preda, fiind pusă cu adevărat în valoare.”
O vreme a fost liniște în breaslă, de pildă pe vremea guvernarii noastre liberale, atunci cand in general era liniste in tara. Odată cu facebookul lui Iohannis a inceput si nebunia intre scriitori.
Culmea e ca era cat pe ce sa fac si o referire la Daumier.