Conferință de presă Iași 13 mai 2016. Participă Varujan Vosganian și Radu Botez

Multumim foarte mult pentru participare. Aş vrea să încep cu câteva anunţuri. Săptămâna viitoare, vineri 20 mai, vom avea vizita lui Călin Popescu Tăriceanu, copreședinte ALDE, la Iaşi. Fiind a treia sa vizită aici, Iaşiul devine probabil judeţul care primeşte, în această primăvară, cele mai multe vizite din partea liderilor noștri. Este şi un semnal concludent ca domnul copreşedinte a apreciat prestaţia noastră şi a avut o bună comunicare cu candidaţii noştri. De asemenea, fără să avem o dată precisă, preconizăm vizita celuilalt copreşedinte, domnul Daniel Constantin, care va avea un itinerariu în judeţ. Vă vom ţine la curent, probabil că, odată cu vizita domnului Tăriceanu, vom face o întâlnire de o mai largă avengură în care să prezentăm şi mesajul nostru de campanie electorală.

Următorul anunţ: joi 19 mai, Uniunea Armenilor din România organizează la Iaşi Forumul Oamenilor de Afaceri de Origine Armeană din România şi din Republica Moldova. Am considerat că este un prim pas în aplicarea proiectului lui Radu Botez privind avantajele transfrontaliere ale Iaşului. Sperăm să avem cel puţin câte 15 reprezentanţi dintre cele două ţări, ne vom bucura şi de prezenţa reprezentanţilor diplomatici ale Armeniei în cele două ţări şi vom avea probabil şi un mesaj din partea Guvernului Armeniei. Eu cred că este un bun pas pentru ca Iaşul să devină din perspectiva relaţiilor celor două comunităţi armene din România şi Moldova, centrul în care se fixează relaţiile dintre aceste două comunităţi. Noi am încheiat şi un protocol de colaborare între comunitățile armene din România și Republica Moldva şi am stabilit că Iaşul este locul de rezidenţă a acestei colaborări

Al treilea lucru pe care vreau sa-l spun, de fapt să-l reiau, şi care din păcate a trecut destul de neobservat este chestionarul pe care l-am elaborat la inceputul săptămânii. Aşa cum promisesem, el a fost răspândit deja în Iaşi şi zilele acestea va fi trimis şi în restul Moldovei. Vă mărturisesc, cu tristețe, că ştirea noastră prin care se anunţa că s-au furat două corturi s-a bucurat de mult mai multă popularitate decât ştirea privind acest chestionar. Sper însă că încetul cu încetul o să ieşim din această stare de letargie în care se află Moldova. Scopul acestui chestionar este acela de a arăta că Moldova trebuie să fie în elaborarea programului de Dezvoltare a Moldovei un partener şi nu să aştepte să vadă până unde se întinde bunăvoinţa guvernamentală. S-a stabilit ca programul să fie elaborat în septembrie, s-a stabilit de asemenea că începând cu luna iunie să înceapă discuţiile, ori ca să se înceapă discuţiile trebuie sâ ştim ce anume dorim să discutăm. Acest chestionar cuprinde 6 întrebări. Pot să vă avertizez că presa este considerată interlocutor în aceeaşi măsură cu Universităţile, Camerele de Comerţ etc. Este considerată parte a dezbaterii şi sper să aveţi amabilitatea să răspundeţi şi dumneavoastră acestor chestionare. Ele vor fi imediat după campania electorală analizate şi vom da un mesaj cu privire la conţinutul lor. Avem în susţinerea noastră unele situri cum este InvestIaşi şi altele care se ocupă împreună cu noi de răspândirea şi evaluarea acestor chestionare. În legătură cu administraţia locală, am considerat că este mai bine să insistăm mai mult după alegerile care urmează întrucât liderii administraţiei locale sunt implicaţi în campania electorală.

Eu cred că Moldova este în mare măsură necunoscută moldovenilor, aşa cum şi România este în mare măsură necunoscută românilor. Un astfel de chestionar ar putea în primul rând să ne ajute să conştientizăm care sunt cauzele acestei situaţii şi care ar fi priorităţile şi soluţiile de ieşire. În acelaşi timp observaţi că acest chestionar are o rubrică nouă în felul ei. Îi, rugăm pe interlocutori să ne spună care ar fi responsabilităţile pe care şi le-ar asuma în cadrul unui astfel de program. Ar fi o mare greşeală să se creadă că acest program este în responsabilitatea integrală a Guvernului. Ieri a avut loc la Iaşi un Forum al oamenilor de afaceri. Acest forum a arătat şi faptul că mediul de afaceri este destul de dezorientat în realţia cu autorităţile. S-a văzut clar că investiţiile străine sunt tot mai puţine în judeţul Iaşi şi că salariile sunt mizerabile. De aceea eu va rog să popularizaţi acest chestionar indiferent de iniţiatorul lui. Eu am o anumită experienţă, de pildă in 2013 am avut întâlniri cu aproape 600 de firme din România în procesul de reindustrializare, proces care, din păcate, s-a oprit o data cu plecarea mea din minister.

Un singur lucru mai doresc să spun înainte de a-i da cuvântul lui Radu Botez. Am văzut astăzi diverse reacţii la atitudinea lui Călin Tăriceanu de a nu particia la ceremonia de ieri de la Deveselu. Vreau să spun că observaţiile pe care le facem în legătură cu respectarea autorităţilor statului, cu respectarea ordinii de drept din România şi cu privire la statul de drept, nu trebuie în permanenţă considerate în mod obsesiv ca atacuri la adresa DNA. Noi nu formăm conspiraţii înpotriva DNA şi nu avem această obsesie să lovim DNA. Ceea ce s-a petrecut ieri nu are nicio legătură cu DNA. Este încă o tentativă de a discredita Parlamentul şi de a batjocori clasa politică din România. Atacurile la adresa Parlamentului sunt permanente, insistente şi cu toate mijloacele. Ele sunt preambulul instaurării unei forme de autarhie în România. Poate că e şocant să vorbeşti de autarhie într-o ţară care este membră a Uniunii Europene, dar toate formulele dictatoriale din toate vremurile, începând cu dictatorii romani şi terminând cu tentativele dictatoriale din Europa de Est şi din America Latină, au avut ca obiectiv discreditarea Parlamentului. S-a mers până într-acolo încât s-a tras cu tunurile în Parlamentul de la Moscova, dacă vă aduceţi aminte. A apăra Parlamentul nu înseamnă sa-i aperi pe parlamentari, care poate că nu merită cu toţii această strădanie, ci instituția în sine. Cred că România este intr-un moment de răscruce în care se întâmplă lucruri pe care noi nu le înţelegem întotdeauna. Suntem focalizaţi pe lupta anticorupţie şi este foarte bine să fie aşa. Vă previn însă că la fel de periculoasă ca lăcomia care corupe este puterea care corupe şi laşitatea care corupe. În România, mai periculoase astăzi sunt laşitatea şi dorinţa absurdă de putere a unora. Ele afectează mai mult societatea românească decât lăcomia. De aceea, a încerca să lupţi împotriva lăcomiei exacerbând forţa unor instituţii şi inoculând laşitatea în altele, nu este o soluţie şi România nu va ieşi însănătoţită din asta. De aceea este nevoie de luciditate în această privinţă şi totul porneşte din păcate de la clasa politică care nu este capabilă sa-şi asume rolul pe care îl are în societate. O bună parte a oamenilor politici sunt intimidaţi, sunt şantajaţi, unii depind biografic de alte sfere de influenţă astfel încât clasa politică nici nu-şi găseşte identitatea dar nici nu este lăsată sau ajutată să o câştige. Din această perspectivă eu cred că ALDE este o şansă şi asta se reflectă aici şi în calitatea candidatului nostru la primaria municipiului Iaşi, un om care atunci când vorbeşte nu trebuie să se uite peste umăr în spate să vadă ce zic cei care l-au trimis acolo şi cam la ce tipuri de prejudecăţi sau comenzi implicite sau explicite trebuie să răspundă.

Am plăcerea să îi dau cuvântul domnului Radu Botez.

Radu Botez. Mulţumesc domnule Preşedinte. Eu vreau să aduc în discuţie două probleme. În primul rând vreau să discut despre forma în care apar atât în Iaşi cât şi în general în toată România toate documentele publice, despre transparenţa lor şi anume faptul că accesul la informaţie atât a cetaţenilor români cât şi a diferitelor firme, organizaţii care se ocupă cu tot felul de statistici, cu tot felul de informaţii în legătură cu administraţiile publice este greoi. Nu este la fel ca în celelalte ţări europene. În viitorul apropiat cred ca toate aceste lucruri trebuie schimbate şi trebuie să putem cu toţii să vedem în timp real diversele şi diferitele elemente ale unei administraţii, indiferent că aceasta este din Iaşi sau din Bucureşti. Am avut surpriza de a constata că datele publice ale administraţiei locale şi aici mă refer la Iaşi, sunt mai greu de obţinut din partea Iaşului şi aici mă refer bineînţeles la datele publicate online, decât din partea Uniunii Europene, care avea datele mult mai clare despre contractele primăriei noastre cu bani europeni, ca să dau numai un exemplu. Cred că acest lucru trebuie schimbat la nivel de România, altfel avem încă o bilă neagră în ceea ce priveşte raportul cu Uniunea Europeană. Eu o să încerc în viitorul apropiat de a prezenta unele informaţii în acest sens, informaţii obţinute însă pe partea Uniunii Europene, informaţii pe care le voi pune pe o hartă, pentru a putea avea informaţii mai clare legate de exemplu de obiectivele finanţate în oraş, legate de firmele care au obţinut cele mai multe contracte cu primăria, firme care au obţinut cele mai multe contracte cu alte entităţi ale administraţiei locale judeţene. Acestea sunt informaţii care ar trebui să fie accesibile permanent tuturor. Cred că este un element important, un element căreia i se dă multă atenţie în alte zone ale lumii. Am văzut un astfel de proiect realizat în Statele Unite, la Boston, unde absolut orice lucru care ţinea de administraţia locală era intr-un anumit mod făcut public în aşa fel încât fiecare sa-l poată accesa. Mai mult, pe baza acestor elemente s-au constituit tot felul de indicatori pe care ei îi denumeau de “bună sănătate a comunităţii”, astfel încât atât primarul, cât şi noi să ştim în fiecare moment ce probleme sunt în comunitate şi ce lucruri sunt pozitive.

Al doilea element pe care vreau sa-l abordez, este cel legat de tot felul de dezbateri pe care le-am avut în ultima perioadă la radio, la televiziune cu alţi contra candidaţi şi am avut chiar surprise să constat că mulţi propun tot felul de lucruri complet nerealizabile şi sper ca presa să facă cumva o selecţie între aceste propuneri făcute total neglijent din punct de vedere al unui buget. Aceste propuneri nu au acoperire bugetară şi multe dintre ele nu au nicio acoperire din punct de vedere a logicii lucrurilor.

 

Varujan Vosganian: Probabil că dacă ar exista o astfel de monitorizare care să ne arate în timp real şi care este evoluţia preţurilor pe piaţa imobiliară, care este situaţia pieţei forţei de muncă, nivelul salariilor, numărul copiilor care merg la şcoală etc, nu am ajunge în situaţii hilare cum s-a întâmplat în 2008 de pildă, când am adus 3 milioane şi jumătate de euro pentru a începe modernizarea aeroportului şi abia atunci Primăria şi Consiliul Judeţean au aflat că terenul este impracticabil pentru că în mare parte este supus litigiilor sau cum este acum când avem străzi despre care nu ştim în administraţia cui sunt şi atunci nimeni nu le repară.

În final vreau să vă spun că sunt preocupat de proiectele culturale ale Iaşului. Există un proiect în care Primăria din păcate nu s-a implicat deloc, singura care nu s-a implicat deloc din cele 10 municipii solicitate. Este vorba despre un proiect în care ar intra oraşele care nu au intrat în lista scurtă în urma selecţiei pentru Capitala Europeană, iar dintre acestea 10 la număr, 9 au răspuns invitaţiei ministerului Culturii, iar Iaşul încă nu răspunsese săptămâna trecută când eu am vorbit cu domna ministru. Este vorba de un proiect care oferă Iaşului egidă şi susţinere pentru un proiect important pe care noi trebuie să îl alegem şi să vedem cum îl alegem, pentru că proiectele Iaşului poartă marca politică a celui care l-a susţinut. Se vorbeşte apoi despre crearea unui cinematograf de artă şi despre alte acţiuni pe care Ministerul Culturii se oferă să le susţină.

Legat de Iaşi Capitala Culturală a Cărţii am avut saptămâna trecută o discuţie cu domnul Poede, mi-a făcut o impresie bună, este un om care doreşte să facă treabă, dar ar trebui să ne solidarizăm în jurul lui. Am vorbit la oraşul Erevan care a fost capitala mondială a cărţii in 2012, ei mi-au trimis documentele pe care le-au folosit în procesul de selecție, eu le-am dat domnului Poede, am vorbit şi în Polonia şi sper ca cineva de aici din partea primăriei să meargă rapid la Wroclav, care este anul acesta capitala mondială a cărţii şi să vadă cum s-a reuşit acolo acest lucru. Eu cred că în privinţa capitalei mondiale a cărţii, în România oraşul Iaşul chiar trebuie să câştige, aici nu am avea nici o scuză dacă nu câştigăm. Eu fac în această privinţă un apel şi la breasla scriitorilor. Când domnul Bodea lansează cărţi se duc unii scriitori, când alţi sciitori fac festivalui se duce domnul Chirica acolo. Dacă o să continuăm aşa şi breasla scriitorilor o să fie contaminată de aceleaşi racile de care suferă breasla politicienilor, atunci o să păţim ca şi cu Capitala Culturală Europeană. Fac pe această cale apel la toţi scriitorii, poate şi în calitatea mea de Prim Vicepreşedinte a Uniunii Scriitorilor, să ne solidarizăm în jurul acestui proiect şi să reuşim să câştigăm. Vă multumim!

45 Responses to “Conferință de presă Iași 13 mai 2016. Participă Varujan Vosganian și Radu Botez”

  1. Adam Mares spune:

    Ăsta e comunicat, nu conferință de presă! :P

  2. Adam Mares spune:

    S-a pierdut continuarea.

    • Cred ca n-am inteles. Parerea mea ca pe cei care lucreaza in ITC nu prea ii intereseaza implicarea politica.

      • tudor spune:

        Direct, acei tineri nu fac politica.
        In acelasi timp, sa nu credeti ca vor accepta sa intretina la infinit cohorte de profitori politici.

        • Nu trebuie sa accepte, trebuie sa-i voteze pe cei pe care ii sustin ei dar sa fie nevoiti sa-i ac cepte si pe cei pe care-i voteaza altii. Asa e in democratie.

  3. tudor spune:

    Vad ca textul s a impotmolit acolo unde se explica lipsa lui Tari de la Deveselu.
    Pai, mai clar mesaj decat acesta, ce vrem?
    S a procedat astfel incat incat dl Tari , in ciuda invitatiei primite, sa nu vina.
    Este, cumva, considerat de oficialitatile americane, persona non grata.

    La fel de importanta este iesirea ambasadorului Klemm alaturi de zgonea.

    Este, prin urmare, foarte clar: administratia americana considera majoritatea psd unpr alde nociva si contrara intereselor americane in Romania.

    • Mihail spune:

      @ tudo-rele,

      nu-i asa ca la tine prostia nu doare ? Nu-i asaca nu simti nic ?
      Gata, l-ai si bagat pe ambasador in povestiri nemuritoare, cum da el cu tifla alora din PSD, ADLE…si ce mai vrea muzchiul tau.
      Ma scuzati, cum vrea seful tau.

      PS: da’ nu-i asa ca tot de asta nici nemtzalaul tau(sasalaul) nu s-a dus acolo, fiind pe faras ? Americanii nu-i suporta pe penali, mai ales pe cei care apeleaza des la falshuri.

      Ia de aici, poate te intzeleptesti putin:

      http://www.stiripesurse.ro/victor-ponta-reac-ie-dura-la-afirma-iile-ambasadorului-sua-pro-ti-suntem-to-i_994968.html

      • cris spune:

        Aaaa, nu, americanii isi sustin intotdeauna propriile interese nationale, propria politica internationala, asa cum face orice tara de altfel. In plus au si ei propria coruptie si propriile interese economice ale lui ixulesc sau igreculescu aflat in politica ori cu legaturi in politica. (Deci nu le fac nicio vina lor – vina o fac celor din diferite tari, inclusiv din Romania, care nu stiu sa-si apere interesele reale ale propriei natii si nu reprezinta un partener ci se pun pe dumnealor in pozitia de sluga mieroasa pentru propriile interese de putere si in detrimentul propriei tari) – se vede ce inseamna asa ceva la nivel de interes national, nu demult am dat concluzia celor de la Bruxelles cu ce importantza, ce greutate in politica externa o au diferite tari – Romania pe locul 26, Ungaria pe un loc mult mai inalt – o sa mai dau o data linkul mai jos.

        Asadar daca un personaj sau altul e potrivit il sustin pe acela. In aceeasi logica de ” vai uite ca psdul sau tariceanu sau nu stiu cine e indezirabil”: L-au sustinut pe basescu, nu-i asa, sa ne amintim de referendum, si de domnul Gitenstein mare mahar la Fondul proprietatea, inteleg, acum, care spunea romanilor sa fie fericiti ca daca protesteaza impotriva lui basescu nu sunt impuscati ca sirienii. Inseamna ca basescu e Dumnezeu pe pamint pentru Romania si zece ani cu dumnealui au insemnat culmea bnecuvintarii pentru Romania??????

        Nu stiu de ce fac unii apologia necoruptiei din politica altor tari – nu exista asa ceva, dar ce exista este un mechanism permanent de corectare, adica acea imunitate, acei anticorpi care nu impiedica o imbolnavire dar o tin sub control. Asa, de curiozitate, citi politicieni americani au fost condamnati in perioada 2010 – 2015 – vreo 130, vasta majoritate pentru coruptie – lista nu-I include pe cei care sunt acum in investigare sau pe cei achitati care sunt cel putin tot atit de multi. In perioada 2005 – 2010 inca pe atitia, si tot asa.

        https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_American_state_and_local_politicians_convicted_of_crimes

        • cris spune:

          Poftim
          http://www.politico.eu/interactive/power-matrix-charting-the-eu-players-by-country-european-council-national-capitals-leaders-ambassadors/

          Italia este inca o tara corupta, pe indexul Transparency International sta mult mai rau decit Romania, dar este in primele trei tari ca importantza a politicii externe. Ungaria sta doar cu putin mai bine decit noi, dar este in fruntea tarilor care fac politica UE.

          Deci despre ce vorbim in final? Ce-i caraghioslicul asta cu aaaa, considera ca ponta, psd, Tariceanu sau mai stiu eu cine e corrupt, si cum dumnealor sunt culmea curateniei noi trebuie sa ne dam in cap unii altora de nebuni, in loc sa ne organizam propria imunitate asa cum se potriveste Romaniei si sa punem interesul national deasupra intereselor altor tari?

        • cris spune:

          Poftim, indexul coruotiei: Ungaria locul 50, Romania la egalitate cu Grecia 58, Italia locul 61, Turcia, ca tot a devenit un jucator major chiar daca nu e in UE locul 66.

          https://en.wikipedia.org/wiki/Corruption_Perceptions_Index

          Deci
          1. cui ii foloseste de fapt aceasta permanenta denigrare a unor politicieni fatza de altii considerati culmea curateniei si de aceea, cica, agreati de nu stiu cine care iar e prezentat ca si perfectiunea moralitatii?

          2. in ce masura eradicarea (selectiva totusi) a coruptiei cu orice pret, inclusiv acela al paralizarii unei tari e intr-adevar benefica tarii – sau e benfica doar unor grupuri de interese in rest omori boala cu tot cu pacientul?

          Cred ca sunt niste intrebari normale daca te uiti totusi in jur si la felul in care alte tari, care la fel au propria coruptie, isi managerieaza problemele si isi urmaresc interesul national totusi in acelasi timp, dincolo de a se focaliza strict pe aceasta problema a coruptiei?

      • tudor spune:

        Reactia lui Viorele mi a amintit un banc groza:

        romanul, vecinul tiganului, face o pomana.
        Tiganul spera sa fie si el chemat, astepta pe marginea santului … vede ca nu l cheama , dar isi da curaj: lasa, ma cheama la sfarsit, i o fi rusine sa ma cheme de fata cu romanii aialalti …

        Au plecat toti de la pomana, vine seara …, se intuneca si si da seama tiganul ca nu va fi chemat si el …

        Si atunci spune, cu naduf:
        ” nu vine ea, toamna,
        nu moare ea, mama ….
        de nu fac o pomana ….
        si nu chem pe nimeni!”

        Asa si cu victoras al vostru:
        reactie dura fata de ambasada sua!
        Cred ca le tremura chilotii alora!

    • Cineva poate fi considerat de catre americani persona non grata in America nu in Romania. In Romania este presedintele Senatului.

      • cris spune:

        Mda, mi-am dus gindul pina la capat legat de aceste anomalii pe care le-am pomenit mai sus – Contele de Saint Germain are un articol foarte bun in aceasta privintza si gasiti acolo si felul in care gindesc in aceasta privintza – forma blogului dinsului permite texte de mai mare lungime si nu stiu cum s-a nimerit cu ce gindesc zilele acestea.

        http://www.conteledesaintgermain.ro/de-ce-lupta-anticoruptie-in-forma-in-care-se-duce-azi-este-un-act-de-tradare-nationala/13-05-2016

        ma amuzam in gind – acolo sunt unii care vor da minusuri cu toptanul in ce ma priveste: domina ideea ca licuricii sunt de vina, iar eu ca om autodeterminat care nu astept si nici nu acuz pe altul, sunt usor considerata antiroman doar fiindca nu agreez ideea cu “licuricii sunt de vina”. Mda, Kennedy spunea indreaba-te ce faci tu pentru tara nu ce face tara pentru tine – la mine in aceasta situatie ar fi: nu te intreba ce dorintze ori interese au altii legat de tara ta, intreaba-te ce face tara ta pentru a-si apara propriile interese.

        Ei Doamne, bine ar fi sa nu mai existe nici raportari de soiul ” aaa, daca astia ii cred pe x si y indezirabili, atunci sunt culmea coruptiei si nenorocirii, sa-i punem la ghilotina, ca ne duc in Rusia” si nici reversul “aaaa, nu zici nimic rau de licurici, inseamna ca nu esti patriot”. Adica, bine, bine, dar noi insine ca tara nu mai existam, nu existam decit facind sluj la altii? Ne scuteste sau ne iubeste cineva mai mult daca nu avem demnitate nationala, daca acceptam orice de la oricine sau dam vina mereu pe altii? – nu cred.

        Ma gindeam la spusele lui Titulescu: “Nu dau dreptul nimănui din afară să se amestece în treburile noastre lăuntrice; cer, dimpotrivă, ca directivele politicii noastre interne să fie pur româneşti. Cu această concepţie şi în acest spirit am condus politica externă a ţării şi afirm că i-am asigurat o independenţă, cu privire la înrâuririle din afară, care n-a fost niciodată depăşită în trecut. Dar tocmai pentru că vreau ca românul să fie stăpân la el acasă, doresc să găsească el singur, în plina lui suveranitate, normele cele mai bune pentru păstrarea unităţii noastre naţionale.”. Daca cineva ar indrazni sa spuna asa ceva acum, fara a spune “citez” ci ca exprimare a propriei atitudini, ar fi linsat de presa, de blogeri, i-ar sari CSM-ul in cap, doamna Kovesi s-ar sterpezi si Monica Macovei &Co si-ar da ochii peste cap cu MCVul.

        Acelasi Titulescu, in 1937: “Mi-e teamă mai mult de lipsa curajului necesar pentru a rupe cu tradiţia şi a folosi deschis un limbaj care poate provoca pentru un timp o ostilitate internaţională. Dar omul politic trebuie să-şi dea seama că această ostilitate nu este eternă şi că ea poate până la urmă să-i aducă un bun rar, un bun preţios: respectul adversarului pentru caracterul lui şi pentru curajul lui

        …ma uit iar, cu tristete, la acel grafic despre importantza diferitelor tari in Europa, pe care ocupam un nenorocit loc 27 (scuze, am gresit cu 26, suntem mai rau de atit, pe 27), cam are dreptate Titulescu si e foarte actual: tarile sunt respectate pentru caracterul si curajul lor, nu pentru slugarnicia lor.

        Ei, ieri, la spital, am dat ochii cu o pacienta pe care am ingrijit-o acum vreo doi ani, fara sa-i fiu eu medicul obisnuit, era tetraplegica si foarte amarita din cauza accidentului care I-a taiat brusc viatza in doua – am ingrijit-o in etapa de reabilitare fizica in spital si nu ne-a fost usor, nici ei, nici mie cu ea. Se ridica si tipa din capatul culoarului : “AAAAA, Doctorul meu favorit din Romania !!! My favorite Romanian doctor… Bun, macar asa sa ne exprimam valoarea si demnitatea, insulari si raspinditi prin lume cum suntem… ce altceva sa mai spun…

    • Pentru ca omaneii politici din Moldova sunt mult mai putin influenti decat cei din Ardeal.

      • tudor spune:

        Bolojan, la Oradea, a reusit, din bani europeni, sa modernizeze intreaga structura de termoficare.
        Totul este functional, a rezolvat problema incalzirii pentru urmatoarele decenii.
        La fel, Aradul.
        Ce a facut nechita al vostru, de la psd?

        Cat despre coruptia comparatista imi pare evident ca guvernarea Ponta este prima din istoria moderna care protejeaza fenominel, si inca la modul sfidator.
        Si cu un dispret profund pentru oricare cetatean care judeca cu propria minte.

        Va dau un exemplu banal: Laura Georgescu, acoloita lui ponta, de acelasi calibru caracteriologic ca si stapanul sau: este trimisa in judecata si cercetata penal in numeroase dosare; a aparut in spatiul public inregistrari absolut declasificante pentru orice functionar public de oriunde din aceasta lume.

        Un singur exemplu: “sa moara mama, te fut!”

        Oriunde pe mapamond a doua zi cucoana asta nu mai avea ce cauta in vreo institutie publica.
        Doar in romania lui victor ponta , a psd ului si aliantei psd alde unpr , sfidand orice bun simt , bagaboanta asta este memvra CNA, pusa presedintele acestei institutii chiar de victor viorel ponta al vostru.

        Comisia parlamentara careia i se subordoneaza CNA ul a cercetat situatia si a ajuns la o concluzie aiuritoare: nu exista procedura prin care aceasta sa fie demisa!
        Si s au spalat pe maini!

        Chiar si un om de aleasa cultura, precum dl Vosganian nu s a simtit in niciun fel obligat sa ia atitudine intr o asemenea strigatoare la cer.
        De ce?
        Evident, “e de a noastra!”

        VV
        Spuneati intr un text recent ca Parlamentul controleaza toate institutiile, de la presedinte in joc.

        Corect ar fi : controlati ce va da voie ponta, si atat.

        • Ce sunt aiurerile astea? Lui Bolojan i-am facut campanie, lui Nichita nu i-am facut campanie, deci Bolojan e mai mult al meu decat Nichita. Cand eram aliat cu Nichita, eram aliat si cu Bolojan. Si nu e Bolojan singurul care a imbunatatit termoficarea cu bani europeni. Nu poti sa iei doua exemple si sa tragi concluzia ca o suta de mii de pedenelisti sunt mai buni decat o suta de mii de pesedisti.

          Parlamentul ar trebui sa le controleze, dar nu le controleaza. Nu are forta manageriala si vointa politica s-o faca.

          • tudor spune:

            Teoria mea este ca zonele controlate politic de psd sunt cele mai sarace, sau saracite, din Romania.
            V am si intrebat, cand discutati despre proiectul de dezvoltare a Moldovei, daca ati cerut voie de la psd, si nu intamplator; am exemplificat cu trecerea Dunarii la Macin: maharii psd au interesul sa nu se costruiasca podul, intrucat controleaza societatile care detin bacurile (bunea stanciu, dan nica etc) – situatie prezentata de A3, nu de mine.

            Stiu foarte bine ca i ati facut campanie lui Bolojan, dupa cum i ati facut si lui basescu, in 2004, sau lui iohannis (cam cu jumatate de gura) in 2014.
            Insa vreau sa va provoc!
            Ma intriga faptul ca puteti cautiona un om de nimic precum ponta, un iresponsabil care a dus politicianismul si iresponsabilitatea dincolo de orice limita.

            Sa va mai dau un exemplu: cand a fost agatat nechita si s au devoalat abuzurile pe care le savarsea asta, mergand pina la a trimite interlopi din clanul corduneanu – probabil cel mai periculos grup infractional din romania – sa o ameninte pe femeia aceea …
            a aparut intrebarea: este posibil ca politia locala sa fie folosita, deasemeni abuziv, si in alte orase din Romania? este suficient de clar statutul acesteia, exista mecanisme de prevenire a unor abuzuri asemanatoare? etcetc.

            In loc ca, eventiual, primul ministru sa dispuna o analiza in acest sens si, in orice caz, sa condamne asemenea practici, ce a spus ponta al dumneavoastra?
            “Ce mare lucru a facut Nechita? Si a spionat iubita?”

          • N-am cerut voie de la nimeni pentru proiectul Programului de dezvoltare a Moldovei. Dar toate partidele m-au sustinut.

    • tudor spune:

      Adam

      Interesele Statelor Unite in Romania au devenit majore.
      Pe de alta parte Rusia este evident ca nu sta inactiva.
      Istoria moderna a demonstrat ca rusii infiltreaza elemente de influenta peste tot pe unde au interese.
      In mod sigur si n Romania au asemenea personaje: in presa, in economie si, mai mult ca sigur, si n politica si chiar si n serviciile secrete.

      Au reusit ei sa sparga CIA ul, serviciile secrete englezesti, partide politice, guverne, piana si comandamentul NATO, in deceniul opt.

      Pentru cei care nu stiu: in ciuda unor succese importante si a indepensentei afisate de ceausescu, fosta directie de informatii externe lucra cu dubla comanda.
      In virtutea unei “bune colaborari” Moscova avea acees direct la identitatea surselor si a rezidentilor, precum si la intregul volum de informatii.
      Multi dintre acoperitii de pina n 89 s au retras “la baza” si au devenit oameni de afaceri, editori de presa si oameni politici.

      Parte din activitatea Rusiei in Romania in mod cert este cunoscuta si de americani.

      Prin urmare, atunci cand facem evaluari despre diferite atitudini ale americanilor trebuie sa avem in vedere ca, foarte probabil, sunt mult mai informati decat noi.
      iar atunci cand anumite chestii par de neinteles este doar fiindca noi nu avem acces la o multitudine de informatii.

      • Cu alte cuvinte Romania e o tara peste care marile puteri se disputa. Frumos.

        • tudor spune:

          Condoleante sincere, Domnule!

          • Shadow spune:

            trista tara in care traiesti tudorica. Sa ai tu incredere oarba in altii si niciodata in ai tai. E de bine. Asta e unul din modurile in care romanii se “spala singuri pe creier”. Polonezii nu sunt asa.

          • Nu doar polonezii. Dar si Cehii, si slovacii, si ungurii…

          • cris spune:

            Da, si daca e vorba de situatia regionala ori de un plan de mari dimensiuni ca intermarium, vorbim de Polonia, Ungaria, Lituania, Turcia care au cu totul alta pozitie, cea de partener, nu cea de sluga pe care o doresc nu americanii ci cozile de topor pentru Romania. Interesul de a tine romanii in situatia de idioti si slugi nu e al americanilor ci al unor romani, se vede foarte tocmai din aceasta diferentza intre pozitia Romaniei vs a altor tari in Intermarium: Orice este folosit ca scuza de unul sau altul pentru a-si justifica degradarea activa, intentionata a democratiei din Romania facuta… de romani. Nu am alta explicatie pentru aceasta diferentza, caci nu o face nici situatia regionala, nici americanii, ambele dimensiuni fiind prezente si pentru tarile de care vorbesc.

          • Turcia joaca tare.

  4. cris spune:

    @ VV

    Va amintiti poate ca la Campania prezidentiala din 2014 eram uluita de capacitatea de manevrare facebook. Si vorbeam chiar de atunci de modul in care google iti formeaza o opinie selectind proritatea stirilor la search si ca era in fasa un scandal enorm legat de folosirea facebook in campaniile politice in State. Am prins niste fragmente din emisiunea Sandrei Stoicescu de azi – o vad chiar acum in reluare – vorbind exact despre acest scandal din State care acum a atins masa critica si s-a apasat si acel buton numit whistleblower chiar din interiorul Facebook.

    ““Facebook isn’t just a social network. It’s a media enterprise like CNN, The New York Times, HuffPost, Fox News and so on.” va dau mai jos articolul bomba de pe blogul lui Nunez – Gizmodo care sta in centrul acestui scandal

    http://gizmodo.com/former-facebook-workers-we-routinely-suppressed-conser-1775461006

    E o pacaleala de mari dimensiuni, sa ai o retea de net apparent nepartinitoare ca facebook, iar sub aceasta aparentza de neutralitate, iata, ai de a face de fapt cu alti manipulatori de opinie – problema este ca li se da o credibilitate mult mai mare decit agentiilor de stiri despre care oricine stie ca nu sunt deloc neutre. Fara voie ca cititor ori participant facebook ai garda jos in ce priveste buna judecata, cumpanire, capacitatea discriminativa fiindca nu consideri facebook apartinind de presa. Urit, foarte urit.

    E doar un aspect al virfului de iceberg in ce priveste manipularea opiniei prin facebook. Well, si in Romania avem curata si neurtra, desteapta, independenta in gindire generatie facebook, presedintele facebook, se comunica si se dau demisii pe facebook, alegeri se hotarasc pe facebook…

    dar in fine, daca ne-am pus unii intrebari inca de acum un an si jumatate, ni se parea si atacam tinerii frumosi si liberi. Stiu eu, asa o fi :), mai vedem ce se intimpla la americani ca doar pe ei ii credem, ca stiu mai multe.

  5. tudor spune:

    VV

    Nu pdl istii v au lucrat pe langa bica, ci psd ul.
    Argumente:
    - in acele momente pentru pdl dv nu prezentati o miza, in schimb politica psd era de a discredita componenta liberala a guvernului, fapt reusit in buna masura; dupa balbele cu care au debutat la guvernare, amintiti va doar nominalizarile esuate de la min invatamantului cu mang si , plagiator si cucoana aia de la dimitrie cantemir, de facuse falsuri in cv …
    - corelati cu campania extrem de agresiva, mincinoasa si continua a Romania Tv – varful de lance al ticalosiei pontiste – impotriva lui crin antonescu si a liberalilor …
    - videanu nu mai era in jocul de putere din pdl, dar pentru a si rezolva niste probleme din dosar legate de ridicarea sechestrului si altele ….
    are dosar penal pentru ca a intervenit la dragnea sa l ajute pe langa Bica
    Evident, avand in vedere relatia lui foarte veche, inca de cand erau studenti la Politehnica, videanu stia foarte bine cine are cu adevarat carlig la Bica
    apoi, Bica a gravitat intotdeauna in preajma puterii: a fost in relatii bune cu pdl istii cat au fost acestia la guvernare, de ce le ar mai fi facut jocurile cand deja ajunsesera la coltul clasei, pe coji de nuca?

    Corelati toate astea cu modul in care ponta a constituit guvernul dupa alegerile din 2012, vazut deja cu sacii in caruta.

    In plus, inculparea dv era un sah la pnl convenabil tot psd ului: daca l aparati pe vosganian, pierdeti sprijinul electoratului care este transant impotriva coruptiei, care oricum este antipsd, daca nu l aparati, veti avea o problema interna.

    De fapt, cred ca si dv stiti toate astea, dar … dv faceti politica, iar deseori politica nu opereaza cu adevaruri ci doar cu interese de moment.

    • Greșești. Videanu tocmai anuntase (suntem in august 2013) ca doreste sa candideze la presedinția romaniei din partea PDL, la concurenta cu doamna Udrea. Cat despre mine, in orice viitoare combinatie cu PDL eram indezirabil.

  6. cris spune:

    Interesanta reactie: http://www.stiripesurse.ro/acuzatii-din-sua-zgonea-l-a-manipulat-pe-ambasadorul-american-sa-sustina-legi-staliniste_995061.html

    ei nu, desigur, viseaza, nu stie ce vorbeste sau e pesedist si pontist si acesta… :) Cautioneaza penali :)

  7. tudor spune:

    Observ ca pe masura ce cocheteaza tot mai intens cu puscaria basescu le devine tot mai drag pesedistilor, in special partii infractionale a psd.
    Televiziunea puscariabilului ghita, varful de lance al infractorilor politici este mai nou, principala “tribuna” basista.

    Nu doar ca discursurile unor mari aparatori ai drepturilor cetatenesti precum tariceanu, ponta sau basescu seamana pina la identitate, observ insa ca pina si metodele basiste au fost preluate integral.

    Cand era in dificultate basescu aparea pe vreun blog al unui ziar din stainatate vreun articolas in apararea lui care era preluat mintenas de propaganda basista din tara si prezentat mincinos ca fiind pozitia oficiala a cotidianului in cauza.

    “Acuzatii din SUA” emanate de neica nimeni pentru a fi prezentate in Romania ca argument suprem … nu va pute, tovarasi?

    Neica nimeni asta nu face nicio analiza pe text, in schimb floshk marito o da pe justitia stalinista.
    Adica fiindca pana ca aceasta majoritate antijustitie sa modifice statutul avocatului justitia romaneasca era stalinista …!
    Iar Curtea Suprema – asta e argumentul suprem – “sprijina confidentialitatea client – avocat”.

    Dincolo de prostia ca neicanimeni il invata pe ambasadorul SUA cum sta treaba cu constitutia americana, mai dragi tovarasi … una e confidentialitatea, alta e imunitatea !

    Legea romaneasca, statutul avocatului, protejeaza explicit confidentialitatea avocat client, iar mandatele de perchezitie sunt date de judecator, nu de procuror.
    De ce va substituiti voi judecatorilor?

    Cine a spus ca marile spirite se intalnesc (tariceanu, ponta, basescu, elena udrea etcetc – persoanele de fata se exclud) mare dreptate a avut!