Romanii de pretutindeni sunt parte a poporului roman

Discursul care urmeaza, din data de 18 noiembrie, mi-a fost prilejuit de dezbaterea propunerii legislative a deputatului William Branza, altminteri reprezentant al diasporei, care propunea introducerea unui impozit de 1% pentru banii trimisi acasa de romanii din strainatate, urmand ca sumele colectate sa fie utilizate in diverse programe culturale destinate acestora.

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulţumesc.

Domnul senator Varujan Vosganian.

Domnul Varujan Vosganian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să vă rog să-mi permiteţi să fac o abordare ceva mai profundă a acestui proiect, pe care nu l-aş expedia pur şi simplu doar efectuand analiza gramaticală, lexicală sau logică a expunerii sale de motive, care într-adevăr, merită toate calificativele nefericite care au fost evocate aici.

În primul rând, care este obiectul proiectului propus de domnul deputat Brînză? Între anii 2001 şi 2004, remiterile românilor aflaţi în străinătate s-au situat în jurul cifrei de 5,5 miliarde de euro – ma multumesc doar sa estimez pentru că pe vremea aceea moneda în care se calcula era alta. Remiterile au urcat de 4 ori în perioada 2005- 2008, fiind în jur de 22 de miliarde de euro. Din anul 2008 au început să scadă din cauza crizei economice din Europa şi extinderii şomajului. În anul 2010, pe primele opt luni, remiterile au fost de 2,4 miliarde de euro, cu 15% mai mici decât în anul 2009 şi cu aproape 50% mai mici decât în anul 2008. Aceste remiteri, potrivit metodologiilor de calcul ale poziţiei externe a fiecărei ţări membre a Uniunii Europene, sunt menite să reducă deficitul de cont curent. Cu cât aceste remiteri sunt mai mari, cu atât poziţia unei ţări este puternică, compensand deficitul comercial, nemaivorbind de faptul că ele compensează scăderea consumului intern datorat scăderii veniturilor reale şi creşterii unor taxe şi impozite.

Din acest motiv, cresterea acestor remiteri este un obiectiv strategic pentru România. Orice act normativ românesc trebuie să fie menit să încurajeze economiile românilor din străinătate, care se îndreaptă către ţara de origine.

În acelaşi timp, însă, vă rog să aveţi în vedere că această propunere legislativă are ca obiectiv colectarea unei sume de bani, care, cum vedeţi, va fi de ordinul a câtorva zeci de milioane de euro. Acesti bani ar urma să se îndrepte, probabil, catre Departamentul Românilor de Pretutindeni şi către Institutul Cultural Român şi prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale sau programe culturale să meargă înapoi către românii care lucrează în străinătate, care sa beneficieze de programele respective.

Ei bine. Luarea mea de cuvânt se adresează mai ales celei de-a doua părţi al acestei propuneri legislative.

Stimaţi colegi,

Eu sunt un reprezentant al Diasporei Armene. Sunt la a doua generaţie aflată în România. Bunicii mei au venit cu paşaport „Nansen” de apatrizi, adică, cetăţenii unei ţări pe care o pot iubi, dar care nu-i mai poate apăra în vreun fel. România a fost prima ţară care a deschis porţile apatrizilor armeni. Foarte puţini dintre urmaşii acelor armeni mai vorbesc limba armeană şi se mai regăsesc parte a identitatii armenesti. Potrivit analizelor sociologice, dat fiind condiţiile de accelerare a comunicării, internetului, turismului, deschiderii frontierelor, la a doua generaţie, numai 5% dintre urmaşii celor care părăsesc ţara natală mai vorbesc limba maternă şi se mai regăsesc identitar în poporul din care fac parte.

Avem în străinătate câteva milioane de români. Am participat de mai multe ori în străinătate la intalniri cu unii dintre ei, şi mi-am dat seama că puţini  doresc să se mai reîntoarcă acasă. Au luat credite de la bănci, copii lor frecventează şcolile din localitatile unde traiesc, mulţi au servicii stabile, iar unii sunt deja parte a unor familii mixte.

 Responsabilitatea noastră  suverană este de a-i păstra pe aceşti oameni si pe urmasii lor ca parte a poporului român. Mă alătur tuturor celor care doresc respingerea acestei propuneri legislative, care contravine, nu doar intereselor strategice ale României şi României ca parte a unei Europe a naţiunilor, dar contravine, până la urmă şi interesului nostru de a ne proteja cetăţenii, oriunde sunt pe această lume, punandu-le un impozit al carui rost ei nu-l inteleg.

În acelaşi timp, însă, refuzul acestei propuneri legislative lasă în continuare, tema nerezolvată. Românii din străinătate nu au biserici. Unii dintre ei se duc în biserici catolice sau protestante şi închiriază cu ora  un altar. Eu însumi am văzut la Figueres, in Spania, cu ochii mei, cum în loc de catapeteasmă românii folosesc un paravan pe care au pictat simboluri religioase ortodoxe, Il întind la ora 11.00 şi îl strâng la ora 12.00. Românii, in strainatate, se duc la biserică cu ora, aşa cum altii se duc la hotel. Românii nu au şcoli în care  copii lor, măcar duminica, să înveţe limba română si nici profesori care sa predea.

 Eu am făcut eforturi considerabile să păstrez uzul limbii materne. La fel am făcut şi cu fetiţa mea, dat sunt un caz rarisim. Tot asa, peste două generaţii românii din Italia şi din Spania, mai ales datorită asocierii de limbă cu populaţia locală vor uita că sunt români. Am întâlnit un român din Cleveland, John Crăciun, care era şeful comunităţii române de acolo. Bunicii lui emigrasera in Statele Unite dupa primul razboi mondial. Copilul lui nu mai ştia  decat „îmi este foame” în limba română.

De aceea, stimaţi colegi, expediind această propunere legislativă la coş, acolo unde îi este locul, vă rog, totuşi să meditaţi la faptul că va trebui împreună să decidem asupra unui program strategic ca românii de pretutindeni să rămână în continuare parte a poporului român prin ataşamentul la identitatea ţării în care s-au născut, a botezului a cărui taină au împărtăşit-o şi a glasului sângelui pe care l-au primit de la mamele lor. Mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulţumesc, domnule senator pentru această frumoasă pledoarie.

48 Responses to “Romanii de pretutindeni sunt parte a poporului roman”

  1. Tiberiu spune:

    @VV
    Bravo ati vorbit din inima , dar autoritatile romane sunt probabil surde la asemenea apeluri patriotice. Daca ati propune insa autoritatilor actuale modalitati eficiente pentru luarea de spaga de la diaspora romana atunci sunt convins ca ar fi imediat adoptate -”vrabia malai viseaza”.

  2. Bogdan Brătianu spune:

    adevăruri dureroase despre o naţie care se destramă.

  3. Bogdan Duca spune:

    Chiar impresionant….

  4. sorin gyorgyfalvi spune:

    Foarte trist dar adevarat.

    De multe ori cred ca singura cale pentru ca tara asta sa devina o tara cu adevarat europeana este sa concesionam toata tara nemtilor pe urmatorii 200 de ani.

    Altmiteri, Romania va ramine ca un sat mai sarac al Europei, si aici vor ramine doar cei batrini care nu mai pot munci, iar din cei tineri vor ramine cei mai lenesi si incapabili.

    Foarte sincer va spun ca daca in scurt timp nu se intimpla o minune pentru reinstaurarea democratiei si dreptatii sociale voi incepe sa ma adun de pe-aici si sa plec si eu dincolo.

  5. Kronstadt an der Graft spune:

    Domnule senator, constat că efectiv sunteţi cea mai mare autoritate din ţară care poate să discute acest subiect. Nu-mi rămâne decât să preiau informaţia de la dumneavoastră. Poate că ar trebui să dezvoltaţi ideea şi să o faceţi publică printr-o formă de difuzare mai eficientă.
    Totodată poate aveţi o iniţiativă personală realistă în această direcţie. Sunt convins că este nevoie de asemenea ajutoare pentru cei de afară. E bine ca şi PNL-ul să facă puncte politice din asemenea acţiuni.

  6. lorduljohn spune:

    @VV

    Discursuri foarte bune, la nivelul asteptarilor. In legatura cu fatalismul pe care mi-l atribuiti, il asum. Si il asum pentru ca de doua saptamani umblu prin comunele patriei si stau de vorba cu fermieri nostri. Situatia este crunta. Vanzarile sunt la nivelul a 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut in conditiile in care nu am mai crescut pretul din 2008 ci din contra, l-am diminuat cu circa 15% din nevoia de lichiditati si in conditia in care pretul furajelor, care reprezinta circa 40% din cost s-a dublat. Deja anul viitor nu cred ca mai suntem bancabili si chiar daca am fi nu mai avem curaj. Deja ne gandim la restructurari masive de personal. A accesa fonduri europene, in conditiile acestea ar fi curata iresponsabilitate. In tot acest timp fondurile europene finanteaza firme de partid pe proiecte fantasmagorice.
    Si in tot acest climat nu vedem o strategie care sa poata fi aplicata.
    Pe aceste date, din glodul agriculturii romanesti se bazeaza fatalismul meu.

  7. simon spune:

    Luati exemplu de la modul in care au rezolvat problemele vietii in diaspora evreii (inclusiv cei din Romania)!

  8. Barosanul spune:

    Domnule Vosganian,

    Va felicit pentru aceasta luare de cuvint. Sunt unul dintre Romanii care in f multe situatii a utilizat edifigiile bisericii catolice, cind a simtit nevoia asculatrii unei slujbe religioasesi si a vazut atit in Londra cit si Viena edifigii ale altor biserici folosite cu ora pentru slujbe ortodoxe.

    Problema este ca o initiativa Excelenta sa nu devina o ‘Brinza buna in burduf de ciine’ si sa fie folosita pt securisti, gen Biserica Romana din Londra inainte de 89, ori asociatie neguvernamentala avind conducatori agreeati de un partid, deci politizata sau o alta MANAREALA Romanesca de a prosti Diaspora pt a atrage fonduri si avantaje.
    Un mic exemplu numai, faceti voi prostilor loby pe linga MP-ul vostru (membru din parlamentul local din tara de unde va aflat) pt obtinerea unei locatii, iar noi v-om folosi o firma AGREATA pt a justifica cheltuiala unor fonduri exorbitante care vor fi deturnate pt o clica sau alta)

  9. cris spune:

    @ VV

    Multumim de interventie. As adauga ca propunerea domnului brinza este oricum o brinza.

    Daca Romania vrea sa-si sustina cumva diaspora nu vad de ce cere bani tot de la diaspora si mai ales sub forma unei taxe pe ce acestia trimit ca sa-si sustina familiile
    a. imi pare rau dar nu vad de ce ar trebui sa platesc bani, mai ales o extra taxa, statului roman pentru ceva ce nu vine din initiativa mea ca diasporean si nici la cererea vreunei asociatii din diaspora, nici din tara in care ma aflu nici la nivel international – prefer si mi s-ar parea normal sa platesc ce vreau eu cind si cum doresc unei asociatii pe care eu o aleg si in scopuri care mi se par juste. Noi, dezradacinatii, ne-am contaminat de atitudinea celor de aici: pe ce vrei sa cheltui banii mei?, pe ce cheltui taxele pe care ti le platesc? De ce sa-ti platesc eu din germania sa zicem 1 % din munca mea, pentru ca tu sa faci inca o frunza stil udrea si sa o promovezi in Australia? Sorry, no bonus.
    b. Nu am de ce sa platesc taxe domnului brinza din munca mea, obligatoriu, ca asa vrea el, cind exista legislatie internationala care interzice dubla taxare: banii pe care ii trimit acasa reprezinta banii pe care ii muncesc minus taxele pe care le platesc deja statului in care ma aflu. La 100 euro trimisi sau 100 dolari de fapt sunt 135 din care 35 am platit taxe. Nu poti fi taxat pe acelasi venit de doua state diferite. Daca MANul pedeleului asa hotaraste (imi cer iertare dar deja incep sa ma indoiesc ca exista un parlament, cred ca democratia s-a “abreviat” la interesele unei gasti de golani) o sa-si ia o palma zdravana: este o incalcare a unor tratate internationale pe care Romania le-a incheiat cu alte tari, si vad pe destui capabili sa dea statul roman in judecata.
    c. Banii pe care ii trimitem sunt pentru familiile noastre deja saracite, jefuite, innebunite de aceste jugodii (iertare, dar e revoltator), compensam prin munca grea ceea ce statul roman nu binevoieste sa faca, sa-si indeplineasca obligatiile fata de cetateni ai sai.

  10. Consumul romanesc si implicit economia au fost sustinute serios de “baniii capsunarilor”.
    Da uite ca astia scad pe zi ce trece asa ca in curand nu-si va mai aminti nimeni de ei.
    Da tot face si diaspora romana un lucru bun, chiar daca nu mai trimete bani in tara.
    ABSOARBE POPULATIE, da, ati auzit bine. Ne scapa de o parte din populatie si asta e de bine. Populatia incurca, strica indicatorii si “angajamentele”.
    Pai daca populatia ar fi de ZERO locuitori, chiar nu realizati ca:
    -PIB/Cap de locuitor= infinit
    -productivitatea medie nu s-ar mai cere calculata deoarece 0/0 e oricum o nedeterminare
    -cheltuielile cu sanatatea, cultura, invatamantul si asistenta sociala ar fi 1 leu/0 – infinit, ceva de speriat mai abitir decat in Emirate.
    - si multe si nenumarate alte fenomene minunate si indicatori fantastici am calcula noi, si FMI-ul n-ar mai avea nici un motiv sa caraie la datul banilor.

    Asa ca romanul e bun in doua situatii:
    -cand emigreaza
    -cand “iese din sistem”
    Si situatiile astea ar trebui incurajate.

  11. Sfarma -Piatra spune:

    Cum este posibil sa-l cheme pe individul ala de nicaieri, William Brinza ??? Shakespeare,mai inteleg ! Da’ Brinza ? Toata familia astuia era atit de beata ???
    Mai e unul de la PD,il cheama RICEARD !!! Probabil ca functionarul ala care l-a inregistrat la nastere,a intrebat ,,Cum se scrie?” si tac-su i-a raspuns ,,Cum se aude” !!! Vot uninominal,innoire,reforma……………………………………………………………………forma fara fond……

  12. Branza e un nume onorabil. Asa se numea fondatorul Gradinii Botanice din Bucuresti.
    Penibila e imperecherea dintre Branza si William .
    E ca si cum ti-ar zice Napoleon Covrig.
    Nu pot sa-l uit pe domnul Ciorbea care i-a spus lui Will “parlamentaras de 300 de voturi” pe sticla la ora de maxima audienta. Fiindca Will ii spusese ca e incult. Mai avea foarte putin si-i trgea o smetie fiindca-i venea pe dreapta. Chestia la ingalbenit pe Will si la- facut sa amuteasca subit.
    Marele Will.

  13. Lilick spune:

    Superb discurs! As putea spune… ca de obicei.

  14. cris spune:

    @ all

    Poate ar fi interesant de vazut si din alta perspectiva, mai bine zis perspective, ce poate insemna diaspora pentru o tara. Interesant articolul.
    http://www.economist.com/node/1511765?story_id=1511765

    PS. Iata am gasit un bun exemplu pentru initiativa lui bill brinza, nu e chiar unica, face Romania comparabila cu Eritreea. Cum Dumnezeu reuseste pedeleul sa transforme Romania in orice domeniu intr-o tara de lumea a treia, cum de pot lua exemplu numai de la republici bananiere?

  15. cris spune:

    Din curiozitate am citit si despre Eritrea, singura alta tara din lume care are un billutza brinza care impoziteaza diaspora:

    “Eritrea is a single-party state. Though its constitution, adopted in 1997, stipulates that the state is a presidential republic with a unicameral parliamentary democracy, it has yet to be implemented. …Eritrea is an authoritarian state, run by the People’s Front for Democracy and Justice Other political groups are not allowed to organise, although the non-implemented Constitution of 1997 provides for the existence of multi-party politics. National elections have been periodically scheduled and cancelled; none have ever been held in the country…. In its 2009 Press Freedom Index, Reporters Without Borders classified the media environment in Eritrea at 175 out of 175, the lowest possible rating, and below that of totalitarian North Korea at 174.”
    Ma pune pe ginduri: Eritrea e o republica prezidentiala cu parlament unicameral, are o constitutie pe care nu o are, mai multe partide care sunt unul, se pare ca si pentru presedintele lor presa e vulnerabilitate…. Oare Eritrea e Finlanda unicamerala a lui basescu?

  16. PAPASTRATOS spune:

    Un discurs corect, curat, limpede si din suflet.
    Dar, nu-mi permit sa cred ca cei care in prezent consituie majoritatea in Parlament au inteles ceva. Ar fi impotriva firescului ce dainue astazi in Parlamentul Romaniei.

  17. Adrian spune:

    Putini stiu, si realizeaza faptul ca Diaspora unei tari, inclusiv cea al Romaniei, este un bun, un dat intrinsec al patrimoniului cultural national.Din pacate, dl. Branza nu stie despre diaspora romana, decat ca trebuie sa o impoziteze. Adica nu stie nimic, in afara de propuneri abuzive de impozitare! Si ca el, sunt multi parlamentari din arcul “puterii cu orice pret”, care, nimic bun nu au a spune, si a face, pentru romani- oriunde s`ar afla…diaspora.

  18. sorin gyorgyfalvi spune:

    Vad la TV ca PD-istii compara cu obstinatie Romania cu Grecia, repetind faptul ca Grecia are o datorie mult mai mare ca a noastra.

    Nu inteleg de ce nu ii combate nimeni pe tema asta, pentru ca Grecia a acumulat datoria aia in zeci de ani, iar cu banii imprumutati au facut un paradis turistic care SE VEDE, si chiar daca azi din cauza crizei turismul e scazut, ei intradevar dupa ce se termina criza vor incepe sa recupereze automat.

    Nu acelasi lucru se poate spune despre Romania. PD a indatorat tara asta in 2 ani cit toate celelalte partide in 18, iar banii NU SE VAD NICAIERI.

    Nu laud Grecia pentru politica sa macroeconomica, dar… a Romaniei este mult mai rea actualmente.

  19. Kronstadt an der Graft spune:

    @sorin gyorgyfalvi
    Ba vom vedea banii în campaniile electorale ce vor urma. Furnicuţele PDL culeg acum tot ce le pică în mână, ca să aburească electoratul politico-manelist la timpul potrivit. În timpul ăsta câinele de pază al opoziţiei schelălăie în loc să muşte.

  20. @sorin gyorgyfalvi

    Spre mdeosebire de Grecia, Romania NU este in zona euro.
    Daca grecii ar mai fi avut drahma nu ar fi trebuit sa se indatoreze nicaieri si nici nu ar fi fost subiect de actiune pentru GERMANIA..
    Minciuna de serviciu in Romania este tocmai aceasta asemanare falsa cu Grecia.
    Grecia a fost nevoita sa se imprumute si o paste o criza a datoriei deoarece altfel ar fi pus in pericol stabilitatea monedei europene, deci interesele germane.
    Nu e cazul Romaniei. Romania s-a indatorat din tembelism. si o face in continuare. In afara de asta, putem sa si crapam linistiti, nu deranjam pe nimeni, asa ca ne-am fi putut bucura de suveranitate financiara.

  21. cris spune:

    @ VV, @ all

    Am gasit un alt site interesant (luati reglan sau emetiral inainte sa-l deschideti). http://www.pdldiaspora.com/
    Filialele pdl in strainatate si diverse afirmatii ale lui billutza brinza. Cel putin in SUA este interzisa stabilirea de filiale ale unui partid dintr-o tara straina – vezi aventurile lui Prigoana junior la Chicago si Detroit si suma de minciuni pe care le-a insirat. Si totusi pe acest site al lui brinza apare o filiala…in Portland, ceea ce ma face sa ma intreb cit de legale (veridice nu sunt in nici un caz) celelalte filiale pe care le numeste in Franta, Italia, Spania. Am sa caut in legislatiile altor tari care este regimul pentru filiale ale unor partide straine pe teritoriul lor. Cred ca ar fi bine de cautat si in legislatia romaneasca directia opusa – legalitatea infiintarii de filiale ale unor partide romanesti in strainatate.

  22. @
    vv
    da sa fi profitat cel putin ca nu-i intereseaza.
    Am baut jumatatea goala a paharului si am varsat-o pe cea plina.

  23. Tiberiu spune:

    @VV
    Cum intentionati sa schimbati actuala majoritate cand Crin ii castegoriseste pe PSD-isti “comunisti” ?

  24. Buddha spune:

    VV
    Chapeau bas!
    Din pacate, romanii din afara tarii nu sunt uniti, eu am fost de curand in Australia si m-a intristat sa vad cate tabere si bisericute sunt…
    Noi nu mai suntem solidari, nu stim sa ne aparam unii pe altii.
    Noi stim sa ne dam la gioale (ma scuzati), sa ne fentam unii pe altii si tot asa. Pana si elevii mei de la liceu isi ocupa timpul parandu-se unii pe altii.
    Stiu ca vorbesc ca si cand as avea 80 de ani, dar sunt dezamagit sa vad ca cei mai tineri nu stiu sa lupte pt ideile lor, sunt lasi, renunta usor, nu le pasa… Stiu, m-a apucat pesimismul.

  25. adelina spune:

    Intotdeauna o placere sa va auzim vorbind Domnule Vosganian :)

  26. @
    Itic

    Puteai sa mai stai, mai e pana la Ignat.
    E si mult prea cald sa taiem porcu’.

  27. transildania spune:

    PDl are o organizatie de diaspora, PSD are una. PNL pe cand?

    Sa stiti ca, chiar daca diaspora a votat pentru Basescu in turul doi, pentru ca PSd-ul sta in mod traditional prost in diaspora. Prezenta la vot a fost relativ scazuta fata de cati romani sunt in diaspora.
    In turul intai insa Crin Antonescu a avut in multe tari rezultate foarte bune, unele ditnre ele peste media nationala.
    Cum spuneam PSD-ul este in mod traditional urat in diaspora, iar adevarata fata a PD-ului se face tot mai cunoscuta si in diaspora.
    PNL-ul ar putea profita…

  28. cris spune:

    @ VV

    Din legislatia Statelor Unite mai jos. Deci ar fi o idee buna sa i se ceara domnului brinza actele care dovedesc ca fliala pdl Portland este inscrisa la Attorney General si da socoteala la fiecare sase luni. Foarte interesant, nerespectarea acestor prevederi se pedepseste cu amenda si inchisoare.

    US Code § 2386. Registration of certain organizations

    Subsection B
    (1) The following organizations shall be required to register with the Attorney General:
    Every organization subject to foreign control which engages in political activity;
    ……Every such organization shall register by filing with the Attorney General, on such forms and in such detail as the Attorney General may by rules and regulations prescribe, a registration statement containing the information and documents prescribed in subsection (B)(3) and shall within thirty days after the expiration of each period of six months succeeding the filing of such registration statement, file with the Attorney General, on such forms and in such detail as the Attorney General may by rules and regulations prescribe, a supplemental statement containing such information and documents as may be necessary to make the information and documents previously filed under this section accurate and current with respect to such preceding six months’ period. Every statement required to be filed by this section shall be subscribed, under oath, by all of the officers of the organization.

    Si sunt convinsa ca fiecare tara mentionata de mister brinza are prevederi similare in legislatia asociatiilor straine pe teritoriul lor, mai ales dupa 9/11…. ce-ar fi sa-l intrebati pe brinza sa va aduca dovezile, actele de inregistrare, felul in care a investigat si a respectat legislatia altor tari cu filialele lui pdl, caci altfel tare imi e ca de fapt imbecilul pune Romania intr-o mare incurcatura diplomatica. Ca sa nu spun ca, intre altele, asociatiile politice nu sunt considerate tax exempt – poate produce hirtiile prin care filialele dumnealui platesc taxe tarilor in care pretinde ca si le-a asezat? ( nu de alta dar nu prea le are cu legislatia internationala si taxele, din moment ce legea lui cu 1% nu tine deloc cont de tratatele care interzic dubla taxare).

  29. Cristina spune:

    VV
    Excelent discurs. Cicero ar fi invidios pe dvs! Mai ales ca se vede ca dvs vorbiti din suflet, nu spuneti lucruri doar de dragul de a le spune.

  30. cris spune:

    @ VV, @ all

    Aaaa, am aflat si eu cine ma reprezinta fara macar sa ma intrebe nu daca vreau sa ma reprezinte si macar daca exist. Un anume Mircea Lubanovici ( citam din biografie Iunie 1976: absolvit Scoala Profesionala din cadrul Liceului Industrial nr.2, Suceava, Iunie 1978: absolvit studiile liceale la seral. 1978: Frezor la Intreprinderea de Reparatii Auto, Suceava, CVul complet si deloc impresionant la http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=163&cam=2&leg=2008&pag=0&idl=2 ) si ce sa zic, reprezinta romanimea de pe doua continente americane, ba chiar si din Noua Zeelanda si Australia. Glumiti? Cind sunt atitea nume de romani de mare valoare in aceste tari pe care le “reprezinta” acest Lubanovici who, atit s-a gasit pe post de deputat de diaspora (ha, ha, ha), un frezor cu studii liceale la seral si cu ceva spoiala de operator programator? Care a fost ales de mai putin de 5000 de romani ( caci am vazut ca au fost mai multi candidati, vreo 5 daca nu ma insel, deci cei 5000 se impart la 5)?

    • @cris

      Mi se pare ca aceasta circumscriptie a diasporei e cam bataie de joc. Ideea de a avea un colegiu pe cateva continente, de a reprezenta Australia, Oceania si Noua Zeelanda in Parlamentul Romaniei e cam bizara. Iar Lubanovici si Branza sunt colac peste pupaza.

  31. tiberiu spune:

    @Cris
    Operator programator CNC-nu este ,doamne fereste, programator de calculatoare(cum poate ai crede) , ci este un muncitor modern (frezor sau strungar) care programeaza masina unealta cu comanda numerica (Computer Numerical Control)

  32. cris spune:

    @ Tiberiu

    Stiu, mai omule, de asta ii si spun spoiala. Ca sa nu-ti spun ca nu am gasit nicicum pe internet locul unde si-a facut “masteratul”, nici firmele. In fine, ca sa stii cum au fost alesi reprezentantii nostri:

    In 2008, la alegerile parlamentare, prezenta la vot in strainatate a fost de vreo 24.000. M-am inselat cu domnul Lubanovici din Portland Oregon (ce coincidenta, nu-i asa? fir-ar sa fie, imi sta pe virful degetelor sa-l raportez la Attorney General; n-au prins in orasele cu populatie romaneasca mare, ca Chicago sau Detroit, pentru ca oamenii stiu ca unde-i lege nu-i tocmeala, au prins la celalalt capat al continentului unde nu stiu daca sunt 2000 de romani), nu l-au votat nici macar 5000. Pe trei continente, la alegeri s-au prezentat 3421 de romani, domnul Lubanovici a fost ales cu 1651 de voturi din diaspora romana de pe trei continente.
    Domn brinza, sta mai bine, l-au votat 7324 din Europa. Si cel mai interesant este acest Koto – 34 de voturi….. http://www.evz.ro/detalii/stiri/parlamentarii-din-diaspora-830851.html?id_domain=32
    E ridicol. In numele carei democratii isi aroga acesti necunoscuti dreptul sa spuna ca reprezinta milioanele din diaspora, si cum de li se permite sa aiba un loc in parlament? Pe cine reprezinta de fapt? Ce bataie de joc….

  33. tiberiu spune:

    @VV
    Pai nu degeaba a ajuns omul parlamentar ,precis a adus servicii importante partidului. Stii tu cati au votat in sectia lui ? Nu degeaba au deschis o sectie intr-un loc linistit ,necunoscut, unde se poate maslui intr-o veselie. Poate si la “spalarea”de bani…

  34. tiberiu spune:

    @Cris
    Pai nu degeaba a ajuns omul parlamentar ,precis a adus servicii importante partidului. Stii tu cati au votat in sectia lui ? Nu degeaba au deschis o sectie intr-un loc linistit ,necunoscut, unde se poate maslui intr-o veselie. Poate si la “spalarea”de bani…

  35. Pana la urma putem zice linistiti ca poporul roman e o parte a romanilor de pretutindeni.