Doresc să aduc o mică rectificare ştirii de presă potrivit căreia mandatul preşedintelui PNL pentru a negocia susţinerea de către PNG a a USL, inclusiv prin participarea pe listele USL, pe locurile PNL, a preşedintelui PNG, a fost adoptat în unanimitate. Personal am votat împotrivă (ştiu că a existat şi o abţinere). Motivul pentru care am votat împotrivă l-am prezentat în cadrul şedinţei de birou PNL. Nu doresc să reiau aceste argumente, căci nu vreau, cum am mai spus-o, să intru în polemici publice cu unii dintre colegii mei de partid.

Va felicit!
@ tibi
Problema ramane totusi, dincolo de felicitari.
Domnule Vosganian,
Va cunosc si va apreciez inca de pe vremea Alternativei Romaniei. Vin in fata dumneavostra cu dorinta si speranta ca o sa primesc indrumarea necesara pentru solutionarea unui probleme cu care un candidat independent se confrunta in colegiul din diaspora nr. 3.
Avand in vedere ca partidul din care faceti parte se afla la guvernare, consider ca puteti pune umarul la solutionarea urmatoarei probleme.
Cu 20 de zile inainte de expirarea termenului de depunere a candidaturilor pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012, Biroul Electoral Central, probabil speriat de posibilitatea ca reusesc sa strang numarul minim de 2000 de semnaturi de sustinere, hotareste DUBLAREA NUMARULUI NECESAR DE SEMNATURI de sustinere necesare pentru depunerea candidaturii independente in colegiul nr 3 diaspora. Astfel, pentru a putea candida independent, numarul necesar de semnaturi de sustinere a crescut de la 2000 la 3789 de semnaturi de sustinere.
ATENTIE: aceasta hotarare incalca legea. Conform legii, Guvern
ul / BEC au obligatia de a preciza MODUL DE ORGANIZARE AL ALEGERILOR CU MINIM 90 DE ZILE INAINTE DE ALEGERI.
Guvernul Ponta si BEC au incalcat legea. Deoarece legea a fost incalcata grosolan, am depus o contestatie la Curtea Constitutionala prin care am solicitat AMANAREA ALEGERILOR PARLAMENTARE din diaspora, deoarece Guvernul si BEC se fac vinovate de neinformarea opiniei publice cu privire modul de organizare al alegerilor parlamentare.In asteptarea raspunsului de la Curteai Constitutionala, doresc sa va cer suportul pentru corectarea ilegalitatilor de care se face vinovat BEC.
Nu in ultimul rand, va cunosc ca fiind un politician cu care se poate discuta. Am convingerea ca nu o sa ignorati apelul meu de indreptare a acestei erori care pune in pericol spiritul si corectitudinea procesului electoral.
Va multumesc.
Cu deosebita consideratie,
Cristian
@ Cristian
Iti marturisesc ca nu cunosteam aceasta problema. Totusi, te previn casarcina ta va fi deosebit de dificila ca independent, caci trebuie sa castigi singur peste 50% din voturi, ceea ce, mai ales intr-un astfel de colegiu, va fi foarte greu. Cat despre tema, am sa ma informez.
Totusi, e salutara decizia USL de a-l promova pe becali.
Incep sa cred ca Boc chiar era o alegere buna :).
Intrebare pt USL: pe Vadim in ce colegiu il bagati? Contra lui Udrea?
@ epolitikon
Intr-adevar, pe aceea;i logica nici Vadim nu e de lepadat.
Stimate domn ma simt obligat sa va atrag atentia ca principalul argument pentru respingerea domnului Becali ar fi statutul PNL in care la conditiile de vechime de 2 ani se pot acorda derogari dar probabil din neglijenta la conditia de 3 luni vechime dintre inscrierea ca membru simpatizant si validarea ca membru activ nu exista derogare , conform statutului nominalizarea d.lui Becali se poate face corect doat in urma fuziunii PNG cu PNL.
Sunt membru PNL din 1990 (cu intermitente) cu cotizatia platita in avans si sunt disperat de starea jalnica in care a ajuns org. sector 2 ;va reamintesc ca acum 3 ani atat Dv. cat si doamna Campeanu l-ati sustinut pe D.C.P. iar acum ne-ati lasat pe mana lui Neacsu care exclude fara temei statutar pe oricine ridica glasul(dl. Neacsu este acuzat cu argumente credibile de obtinerea de foloase necuvenite prin capusarea Spit. Judetean Ilfov unde figureaza ca sef de sectie) .
Daca doriti amanunte contactati-ma !
@ martingoi
Mi-e teama ca orice argument e zadarnic.
@epolitikon,
Vadim este un politician adevarat, nu se poate compara cu uni care au doar bani. Vadim are carisma si inca mai are multi sustinatori, chiar ar fi util USL-ului pt ca ar recupera mult electorat mai ales in Ardeal. In afara de faptul ca nu este el un om de cultura, Becali nu poate dauna USL pt ca nu este reprezentativ. Cred ca nu va fi nici bun nici rau pt ca politic este zero. Sa ne gandim scena politica este impartita simplu anti si pro Baselu’.
@ maca
Tu vorbesti serios cu Vadim?
Va felicit pentru obtiunea luata si sper din suflet ca si colegii sa se trezeasca si sa nu intre in capcana. Din alipirea imaginii PNL cu gigi becali nu va rezulta decat scarba si dezgust fata de alegatorii fideli ai PNL. Un exemplu sunt eu, care sunt decis sa nu mai merg la vot daca se materializezaza acest gest incalificabil pentru un partid al sperantelor intelectualilor.
@ Mihai
Am indurat o multime de ironii pe tema asta in ultimele zile.
@VV
Apreciez verticalitatea!
Si daca tot vorbim despre verticale, v-am urmarit in emsiunea Dincolo de aparente difuzata ieri. Ati facut o remarca referitoare la cele patru dimensiuni si precizati ca timpul e o verticala. Mi-as permite sa completez afirmatia dvs. cu viziunea mea despre timp. Din punctul meu de vedere timpul este o spirala verticala asemanatoare ADN-ului, in asa fel incat de oriunde ai privi-o exista intotdeauna planuri care se suprapun desi apartin unor timpuri diferite (poate fi si explicatia deja vu -ului).
Sambata are loc decernarea premiilor Uniunii Scriitorilor – filiala Iasi, la Casa cu Absida. Va asteptam!
@ lordul john
Cred ca sunt la Iasi sambata.
@VV
Ma bucur ca nu m-ati dezamagit nici de data asta. M-a surprins stirea ca s-a votat in unanimitate. Parea ca nu a mai ramas liberal cu sira spinarii in conducerea partidului. Asa mai e o speranta.
@all
VV la digi, ora 21.00
@ Corina
E prima oara cand merg la DG. Calitate slaba a interlocutorilor.
@ Corina
E prima oara cand merg la DG. Calitate slaba a interlocutorilor.
@VV,
Asa da, probabil se spera ca se vor strange voturi cu caruta daca se abereaza in halul asta. Din pacate cu o floare nu se face primavara. Doar cresc buruieni
@ Pacala
Am putea sa ne unim cu totii, si atunci facem 100%.
@VV
@all,
si inca ceva: cred ca ar aduce multe voturi si simona senzual si cruduta.
Ar fi de ras daca nu ar fi de plans:
“Crin Antonescu are un har care face pe oricine să izbucnească în lacrimi” http://www.pesurse.ro/2012/10/15/elogiul-lui-becali-ctre-eful-pnl-antonescu-are-un-/#news
Si “daca nu ati prins spilul” maestre, invatati de aici:
“Nu-l cunosc personal”, a declarat la RFI Graham Watson, “dar uneori în politică spunem că e mai bine ca oamenii să fie în cort şi să scuipe afară, decât să fie afară şi să scuipe înăuntru! S-ar putea ca în cazul ăsta să se considere că e mai bine să fie băgat în seamă acest om mai degrabă incluzându-l, decât excluzându-l”.
Eu personal sunt din ce in ce mai scarbit…. Mi-e dor de PNL-ul lui Tariceanu si dvs…
Salut tuturor dupa o lunga absenta de pe blog.
Vreau sa reamintesc ca multi liberali au fost si impotriva aliantei cu PSD si PC. Eu continui sa sustin constant ca dezideratul suprem al eradicarii efectelor nefaste a “ciumei protocalii” necesita conjugarea tuturor fortelor pro democratice, indiferent de culoare politica ori cat de bizare pot parea unora aceste aliante.
Toti cei care doresc sa se inroleze din toata inima in aceasta mare lupta pentru viitorul democratic al Romaniei trebuie acceptati in USL.
Asa cum razboiul antinazist a necesitat o alianta mondiala care a inclus tarii separate de bariere ideologice ireconciliabile, pe aceleasi principii trebuie sa functioneze in opiunia mea si marea alianta antipedista si antibasista.Dupa ce vor fi restaurate institutiile democratice si va fi inlaturat definitiv pericolul recrudescentei basismului va fi timpul redeschiderii concurentei intre formatiunile din USL.Exact acelasi lucru s-a intamplat intre Rusia si SUA dupa infrangerea nazismului cu rezultatele cunoscute.
@ tiberiu
Da, dar dupa aceea intre SUA si Rusia a inceput razboiul rece.
@maca
Si eu sunt anti-basescu dar asta nu inseamna ca pot vota un USL si un PNL care vrea sa-l dea jos pe basescu via becali.
Si totusi va contrazic, becali nu e zero, e cu minus.
Totusi, se pare ca asta-i trendul in ziua de azi, sa promovam nulitatile.
Cat despre Vadim, cred ca orice companie de medicamente ar plati o avere ca sa testeze medicamente pe el.
Domnule Vosganian,
Stiu ca nu sunteti de acord, dar decizia de a-l coopta pe Becali drept candidat USL a fost una extrem de inspirata si nu glumesc. Daca o sa analizati la rece o sa realizati de ce cred asta, iar daca e nevoie imi voi explica parerea.
@ Barosanul
Ca dovada ca , in afara de mine, ceilalti au fost foarte insirati. Scuza-ma, extrem de inspirati.
@ All
Nu va grabiti sa aruncati cu noroi in ‘mutarea Becali candidat USL. Nici eu nu-l apreciez pe Becali, dar daca analizati bine, gandita sau nu, cu sau fara un scop anume ‘mutarea Becali’ e mutarea anului dupa ‘DEZASTRUL Referendum’.
Iata ca acum la RTV d-l Bogdan Chiriac si d-l Banicioiu demonstreaza ca oamenii constientizeaza ca dezideratul obtinerii unei majoritati de 2/3 in viitorul parlament,care sa pemita modificarea constitutiei, justifica orice sacrificiu ideologic .
@ tiberiu
Problema e ce faci dupa ce castigi alegerile. Nu e de ras.
Nu aţi votat întărirea PNL…
@ Bibliotecaru
Te pomenesti ca am sabotat cu votul meu PNL…
”o sotietate (in speta un partid) fara printipii carevasazica ca nu le are” – I.L. Caragiale
Drept pentru care, stimati politicieni liberali, cred ca singurul gest de onoare pe care cineva poate sa-l faca e sa se autosuspende din partid. Nu sa plece, pentru ca partidul trebuie sa existe in continuare, in comparatie cu conducatorii care sunt vremelnici. Atata vreme cat Becali este membru PNL eu unul nu voi fi in acelasi partid cu el. Altminteri, imi era usor sa ma inscriu din prima la PNG. Scopul nu scuza chiar toate mijloacele, mai ales cand aceste mijloace ataca direct si decisiv ADN-ul unui partid.
@ dante
Nu trebuie sa exagerezi. Daca tu si cei ca tine pleaca, ce mai ramane?
Daca Geoana si Tariceanu aveau luciditatea si determinarea politica a lui Antonescu si Ponta guvernul Boc si instaurarea regimului Basescu nu erau posibile.
@tiberiu
cu tot respectul, pe principiul asta ne putem alia si cu udmr si cu legionari si cu cine mai vrei tu. Eu ma opresc cu lupta. Cine vrea sa voteze acest USL de uniune nationala are tot dreptul sa o faca. Mie nu imi iese nimic la acet bisnis si daca cineva nu imi spune cu dedicatie ce ma asteapta ca si om din clasa de mijloc, salariat, ma duc sa ma plimb in ziua votarii. Personal nu pot veni la vot doar pentru a da jos un betiv.
Domnul Antonescu tocmai a declarat, la Gadea, ca au fost doua abtineri.
Nici vorba de un vot contra.
Personal nu stiu pe cine sa cred.
As dori un raspuns raspicat.
@ Mihail
Pai initial spusese ca a fost unanimitate. Acum doua abtineri. De fapt eu am votat contra si Ilie Bolojan de la Oradea s-a abtinut. Ce rost avea sa ma abtin si dupa aceea sa ma laud ca am votat contra? M-ati auzit vreodata cu asa niste tertipuri?
@Pacala
Nici mie nu-mi iese nimic personal ,dar convingerea mea este ca inlaturarea regimului pedist-basist justifica orice sacrificiu ideologic.Este un obiectiv esential pentru viitorul si prosperitatea natiunii.
Nu cred ca Becali, desi nationalist fervent,reprezinta emanatia unui curent legionar.Nu neg insa ca includerea lui Becali in PNL nu poate fi discutabila,dar intr-un razboi politic total orice resursa umana trebuie folosita fara mofturi.E opinia mea.
Toata stima Domnul Vosganian pentru opinia si atitudinea d-voastra!Consider ca este un minus pentru PNL cooptarea lui Gigi Becali in partid.Personal sunt dezamagit si nu cred ca numai eu ci toti aceeia care simpatizeaza cu liberalismul prin princiipiile si atitudinile ce decurg din aceste principii.Ma simt dezamagit de cei in care credeam si care pina acum au avut un comportament in concordanta cu principiile pe care le promoveaza ,insa votul meu la alegerile din Decembrie cu siguranta nu se va mai duce la PNL.Ma simt(si nu cred ca sunt singurul care gindeste asa)….tradat
@ Toni
Poti sa te simti dezamagit, dar sa nu te simti descurajat.
@Mihail
Domnul Antonescu nu se mai opreste din a visa ca este viitorul presedinte al Romaniei, si cum domnul Ponta i-a promis asta e in stare de orice “sacrificiu” pentru a-si atinge scopul. In tot cazul cu Becali in batatura campania va fi mai spectaculoasa.
Intrebarea stimatului epolitikon despre Vadim este de mare bun simt. Completez si eu, dar Eba, pe cand? Ca doar ei au compus troica cu care ne-am facut de ras pe la Bruxelles.
@all,
Linia politica a unui partid democratic nu poate fi influentata de o singura persoana, mai ales ca u se pricepe nici la doctrine nici la politica in general.Becali se pricepe doar la fotbal si la aia prost. Singurul lucru pe care il vrea e sa-si asigure carisma si pe viitor.
Ma intreb daca vreunul dintre cei care stramba azi din nas a fost la fel de oripilat atunci cand s-a facut alianta DA, pentru a stopa continuitatea PSD si au trebuit sa-i faca campanie electorala lui Traian Basescu. Ma indoiesc sa fie in stare George Becali sa faca macar a suta parte atata rau romanilor, din cat a reusit TB. E adevarat, TB e intelectual… Sau nu e?!?!
@ Eva
Bă eu si atunci, in birou, am votat împotriva. Singurul, de altminteri.
@VV
Felicitari pt ziua de ieri! Succes in continuare!
@all
Astazi este ziua mea. Neputand sa va cinstesc cu un pahar cu sampanie, va ofer un pahar cu poezie:
http://youtu.be/Z2MS-t44t4E
Noapte buna!
@ Adam mares
Multi ani, Adam.
Doar un vot impotriva si o abtinere?
Sunteti constienti ca vorbim de asocierea PNL cu un partid extremist si de primirea in randurile membrilor si candidatilor PNL a unui extremist, mafiot, semidoct notoriu?
Eu chiar ma intreb cine va mai considera PNL-ul frecventabil pe plan international.
@ Bogdan Duca
Cei ragmatici spun ca daca vom câștiga zdrobitor alegerile, PNL va fi frecventabil internațional.
buna dimineata
dle. Vosganian, eu cu cine MAI votez peste o luna-doua? Ca nici s-o ARD cu STEAUA nu-mi vine, ca’s caine :)) Iar TB cu maidanezii nu prea avea gand bun. PNT(CD) o cam ARD-e cu ungurenii, da’ o mai pune si de-un oscior in ciorba cu alianta aia de stanga-centru-dreapta (USL). Si, aku’ sa va intreb pe dumneavosatra, ca sunteti om de vaza, citit… unde-i PNL? Si eu de ce sa votez? Ma duk la nani
Antonescu a declat ca au fost doua abtineri( o minciunica,nu-i asa) doar dupa ce a a aflat ca a fost contestata declaratia initiala a lui cu unanimitatea (o minciuna).
Din lac in put.Cand te afunzi in minciuni nu te mai poti opri.
@ Tibi
Poate ca nu a fost atent la rezultatul votului. Oricum, majoritatea a fost coplesitoare.
@VV
Cu exceptia lui Andrei Taranu care a punctat cateva chestiuni extrem de importante restul participantilor au fost lamentabili, inclusiv Prelipceanu. Mare dezamagire, dl Frunda, pentru care am o admiratie speciala, care a cam derapat in interventii (poate era obosit). Nu o cunosteam pe Sabina Fati. Niam pierdut nimic. E un fel de Ioana Lupea. In ceea ce priveste Europa natiunilor, pana nu vom avea politicieni pentru care patriotismul nu inseamna dragostea de propriul buzunar si care sa apere interesele romanesti in negocierea politicilor europene, e doar un vis. Asta proiect national.
@ Lordul John
L-am rugat pe Prelipcean sa nu mai pună in situații din astea si sa negociem participantii dinainte. Nu favorabili, ci seriosi. Este incalificabil sa dai tot felul de concluzii pe cifre pe care nu le cunosti. Cat despre Sabina Fati, e destul sa citesti comunicatul U. Armenilor de pe blog.
Adam Mares
La multi ani, prietene!
Cat va mai rezista electoratul PNL in fata asediului la care este supus partidul sub conducerea lui Antonescu? Alianta cu PSD si PC, pozitie ferma impotriva UE si SUA (NATO), comportament de 2 lei in postura de interimar la Cotroceni, iar acum alianta cu PNG ????
De ce accepta politicienii promovarea in parlament a unor partide capusa, gen PNG, UNPR, care fara sustinere nu ar trece pragul electoral. Singurul raspuns este ca platesc prea bine pentru a nu le intinde o mana de ajutor: dosare, bani, expunere in massmedia …
Pacat ca nu se face NIMIC pentru asanarea mocirlei politice !!!
@adam mares
La Multi Ani!
@Varujan
Felicitari pentru pozitia pe care ati avut-o! PNL nu trebuie sa fie PCR,deciziile nu trebuie sa se ia in unanimitate. Pe de alta parte,liderul liberalilor europeni a avut o abordare interesanta in privinta candidaturii lui Becali.
Daca ma intrebati pe mine,nici alianta cu PD nu a fost benefica pentru PNL si trebuie sa recunosc ca nici alianta cu PSD n-am digerat-o mai bine. Dar,vorba dvs. miza e atat de mare incat orgoliile nu mai au loc. Dupa jaful portocaliu,dupa anii in care Basescu a siluit statul si institutiile sale,e nevoie de o coagulare a tuturor fortelor politice care au drept scop indepartarea de la putere a celui mai sinistru regim politic de dupa 1989.
@ Marius Bacău
Daca vom câștiga, am fi câștigat si fără Becali. Daca pierdem, am fi pierdut si fără el.
Maestre, n-am mai scris de mult, probabil din cauza scarbei care ma cuprinde cand vad ce se intimpla in acest partid. La toate nivelele. Nu ma mai reprezinta, nu-mi mai gasesc locul in el.
In tot acest timp m-am gandit la Dumneavoastra (si la inca citiva) ca la o speranta pentru renasterea unui PNL adevarat. A unui PNL liberal, un continuator al filosofiei Bratienilor. Fiinddca altfel nu mai are rost sa se numeasca Partid Liberal.
Astazi mi-ati reconfirmat increderea. Chiar daca nu inseamna mult, va felicit din nou si va rog sa continuati lupta asta impotriva becalizarii (un termen pe care l-am folosit cu mult inainte sa fie vorba de venirea lui gigi). Nu sunteti singur.
@ Coraian Zoltan
Multumesc, Zolly.
@all
http://www.gandul.info/politica/graham-watson-liderul-liberalilor-europeni-despre-gigi-becali-in-politica-spunem-ca-e-mai-bine-ca-oamenii-sa-fie-in-cort-si-sa-scuipe-afara-decat-sa-fie-afara-si-sa-scuipe-inauntru-10221531
@ Marius Bacău
Asta cu schi stil e o metafora. Poti scuipa imprastiat, si atunci logica nu mai funcționează.
1 Cine ar fi reusit din partea USL sa stopeze circu DD la TV?
2 Care ar fi fost persoana din elita USL ce ar fi dat piept in colegiu cu DD?
3 Atat timp cat Becali se razboieste cu DD si ARD,Usl trebuie sa apara la tv si sa puncteze realizari.
Daca se realizeaza asta atunci Becali este util USL.
@ Filip G
Diaconescu nu intra in polemica cu nimeni. El recita monologul lui Hamlet de la televiziunea lui. N-ai vrea sa luam si unul ca Basescu sa lupte împotriva lui Basescu? Si unul ca MRU sa lupte împotriva lui MRU? Si cine altcineva sa lupte împotriva Elenei Udrea decât cineva ca ea?
@ VarujanVosganian
Stimate domn,
Vă amintiţi când vorbeam eu, chiar pe acest blog, de necesitatea de a duce PNL în zona, excelenţei, a prestanţei, a eleganţei, a analizei politice fine…?
Vă mai amintiţi când spuneam că domnul Antonescu nu este deloc aşa cum am crezut la început, adică exact promotorul acestor valori seculare ale PNL?
Cineva culege acum ce s-a semănat şi, dacă PNL se va mai întări mult cu oameni din PDL, cu traseişti (domnul Becali nu este chiar aşa de rău ca aceste “oportunităţi” politice care ba votează o moţiune, ba aduc o “victorie”…) şi alte ipochimeni politicianişti… tare mi-e teamă că PNL se va întări numai bine de parastasul de 40 de zile.
Tare mi-e teamă mie că obiectivele politici actuale nu mai au nimic de-a face cu politica, toţi urmăresc câştigul.
Între timp eu am început să amintesc cetăţenilor că nu trebuie să se resemneze.
http://bibliotecaru.blog.com/2012/10/15/atributul-discretionar2/
@ Bibliotecaru
In cuvântul meu, am explicat ca PNL risca sa nu mai fie un partid, ci un grup de oameni cu obiective comune.
@VV,
Aveti dreptate, asta zic si eu, bagam si PDL si UDMR in USL si urlam jos Basescu. Din punctul meu de vedere problema este simpla. In timp ce PSD are o structura teritoriala puternica, cu influenta, care dicteaza centrului, un fel de relatie bijectiva, in PNL relationare teritoriu – centru este un fel de surjectie. matematic, s-a vazut la referendum, prezenta in judetele cu CJ de la psd au avut prezenta mai mare ca participare decat pnl.
@ Pacala
Da. La absurd se poate spune si asa.
@adam mares
Daca mai schimbi si “prefixul”, e clar de ce te macina intrebarile. Iti doresc un an echilibrat in care sa cunosti impacarea si bucuria de a castiga bani pentru a putea construi ceva durabil, care sa ramana amintire a trecerii tale. Asta inseamna un munte de dependentze.
@Varujan Vosganian
In 2004 partidul nu avea un capitan, acum ii lipsea ciobanul…
@ Eva
Transhumanta.
RESPECT. Nu voi uita atitudinea dv, domnule Vosganian.
@ josho
Bine ai venit pe blogul nostru.
@Varujan
Indiscutabil aveti dreptate. Rezultatul votului indiferenr care va fi acesta,nu i se va datora lui Becali. Cooptarea lui Becali este fara indoiala un rabat de la principiile si valorile liberale,dar cred ca nu e cea mai mare problema in acest moment. Mie mi se pare mai grava acceptarea candidaturii lui Serban Mihailescu,personaj controversat si cu ceva antecedente penale.Pozitia dvs. de liberal autentic e de apreciat in cazul Becali si noi cei care cu voia dvs. postam pe acest blog am sustinut-o.Pe romaneste ni s-a parut intrarea lui Becali in PNL aproape o impietate. Dar daca liderii PNL au apreciat-o ca fiind benefica pentru partid,noi ce putem face decat sa acceptam ideea? Poate a fost o decizie de conjunctura,sau de strategie cum spunea Ponta,nu stiu. In orice caz am apreciat pozitia lui Tariceanu,care cu un calm olimpian si cu o detasare demna de pozitia lui a afirmat ca nu are rost sa se discute subiectul Becali.
Fenechiu ca de obicei si-a reconsiderat parerea,dar asta nu ma mira, e ceva normal la dumnealui.
Maestre,in esenta consider ca acum trebuie sa dam dovada de forta,unitate si clarviziune. In ultima instanta conteaza rezultatul alegerilor si atingerea tintei de 62-63%. Dupa alegeri,apele se vor limpezi si se vor cerne bunele de rele.
@ Marius Bacău
Asa este, dupa alegeri avem multă treaba.
@Varujan
Maestre,cata diferenta e in felul in care v-ati motivat dumneavoastra votul negativ de ieri si maniera in care intelege doamna Saftoiu sa comenteze cazul Becali. Doamna Saftoiu se afla intr-un razboi prelungir cu Crin si asta explica tot. Calitatile indiscutabile ale acestei doamne nu o indreptatesc sa comenteze in maniera asta malitioasa si insinuanta.Pina la urma Crin are dreptate cand recomanda ca Bratianu sa fie lasat la locul lui in istorie pentru ca acum in conjunctura asta trebuie sa ne descurcam cum putem. In vremea lui Bratianu politica era curata si mult mai de calitate decat acum si de aceea strategiile actuale trebuie adaptate la conditiile concrete de acum.
http://www.pesurse.ro/#!/2012/10/16/adriana-sftoiu-m-atept-ca-gigi-becali-s-devin-i-ca/
@VV,
@all
O intrebare pertinenta/ zi si un posibil raspuns:
“Întrebarea care se pune e: pînă unde? Pînă unde are de gînd Crin Antonescu să întindă alianțele, așa încît verbul lui, altădată convingător, să nu se rupă cu un plesnet de portjartier? Pînă unde să lungească răbdarea unor alegători de treabă care, oricît ar răsfoi cartea de istorie, n-au cum să dea nici peste Gigi Brătianu și nici peste Take Voiculescu?
Altfel, cîtă vreme publicul rezistă, aliați s-ar găsi. Cu conceptele liberale în mînă, poate fi strînsă o armată întreagă. Fane Spoitoru, de exemplu, n-a colaborat cu Securitatea, iar aplecarea lui spre liberalism e dovedită de cota unică pe care o percepe ca taxă de protecție. Dan Diaconescu, la rîndul lui, poate candida pe listele PNL în baza calității lui de industriaș român, arătată la căpătîiul Oltchimului. La limită, comitetul etic o poate adopta și pe Daniela Crudu, pentru suferințele îndurate la Kanal D.”
http://www.catavencii.ro/Crin-in-era-gigitala_0_5877.html
@Marius Bacau
Poate isi doreste sa-l consilieze si pe asta. Cu TB a fost floare la ureche, la Crin Antonescu nu a reusit sa ajunga, la George Becali ma tem ca va trebui sa spele vasele. “Ai grija ce-ti doresti pentru ca e posibil sa se intample…”
Odata cu intrarea domnului Becali in partid probabil va incepe cu adevarat si “revolutia bunului simt” mult promisa electoratului.
Oricum, felicitari pentru vot. Poate se va mentiona la lectiile de istorie in care se va studia disparitia ultimului partid istoric de pe scena politica romaneasca.
@ Andrei
Nu mă mai supăra si tu…
Oare pentru ce suma l-ar consilia Adriana Saftoiu pe Gigi Becali?
Oare cat ar da George Becali pe consilierea ei?
@ Eva
Gigi Becali nu are nevoie de consilieri.
@Eva
Nu agreez genul asta de comentarii mai ales din partea acestei doamne care se pretinde elitista,dar a stat in preajma lui TB care numai un intelectual si un gentleman nu este. Nu exista nici o diferenta intre mitocania lui Jiji si cea a lui TB. Tot mitocanie se cheama. Acum s-a trezit in doamna Saftoiu elitismul?
In alta ordine de idei provenienta averii lui Becalii este cunoscuta. A lui TB este? Nu cred.
Ceea ce am incercat sa spun este ca nu vad necesar sa ne facem chip cioplit,chiar daca este al lui Bratianu si sa ne raportam permanent la perioada dumnealui. Lumea s-a schimbat,politica s-a schimbat. Nu stiu daca in bine sau in rau,realitatea este ca trebuie sa luam lucrurile asa cum sunt si sa gasim solutii.
Frustrarile lui Tariceanu sau ale lui Diaconu in cazul Becali sunt similare cu ale mele,cand in functii importante in Bacau sunt numiti unii care nu au nici un merit si nici o expertiza,dar care si-au facut un titlu de florie din lipirea afiselor.Ce trebuie sa fac eu? Sa ma revolt,sa ma supar,sa plec din PNL ? Nu. Trebuie sa muncesc mai mult,sa ma perfectionez si sa performez in domeniul meu. Din cauza unuia care a lipit afise nu arunc la cos ideile,principiile si valorile in care cred.
Exact, Marius. Si ca sa vezi ca nu numai in Bacau e greu sa votezi, uite ce “catindati” avem la diaspora: http://consilierjuridicgermanoroman.com/2012/10/11/candidati-de-deputati-in-diaspora/
Si daca voi mergeti 500 de metri pana la sectia de votare, noua de trebuiesc mijloace de transport si ore multe de pierdut…