În România nu se întâmplă numai lucruri rele. Şi, tocmai de aceea, nu ar trebui să vorbim doar despre lucrurile care ne apasă, ci şi despre cele care ar trebui să ne dea speranţă. Am spus că sunt un fel de Cenuşăreasă a Guvernului pentru că am în portofoliul Ministerului Economiei companiile cu cele mai mari probleme din economia românească. Dar Cenuşăreasa avea şi clipele ei miraculoase, când şoriceii se preschimbau în bidivii şi bostanul în caleaşcă aurită. De aceea, am decis ca în fiecare săptămână sa invit la sediul Ministerului o companie românească de succes şi să am un schimb de păreri cu conducerea executivă a respectivei companii precum şi cu investitorii români care s-au încumetat şi au reuşit în afaceri. Compania cu care am deschis această serie de onoare a economiei româneşti este ASTRA Vagoane Arad.
Iată şi comunicatul de presă redactat cu acest prilej:
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit, în data de 31 ianuarie a.c., cu preşedintele S.C. ASTRA Vagoane Călători Arad, Valer Blidar.
Întrevederea a prilejuit evaluarea rezultatelor acţiunilor de promovare a exportului de vagoane, tramvaie si componente, precum şi a proiectelor de cooperare în producţie, acţiuni susţinute de către Ministerul Economiei prin reţeaua de reprezentare externă.
În urma câştigării licitaţiei organizate în Brazilia, S.C. ASTRA Vagoane Călători Arad urmează să livreze un prim lot de vagoane de călători în valoare de peste 100 milioane dolari. Cererea pe piaţa braziliană de vagoane de călători, tramvaie, vagoane de marfă etc. este estimată la cca. 12 miliarde USD pentru următorii 10 ani. Acest prim contract a permis înregistrarea producătorului ASTRA Vagoane Calatori ca furnizor abilitat, ceea ce creează premize favorabile accesului pe piaţa de material rulant din Brazilia şi pe alte ţări din America Latină.
Ţările cu economii emergente din America Latina – Argentina, Columbia,Chile, care au anunţat pentru următorii 10 ani programe de investiţii in modernizarea si dezvoltarea infrastructurii feroviare, constituie pieţe ţintă pentru promovarea produselor industriei de material rulant.
În acest context, Ministerul Economiei şi-a reiterat sprijinul de a facilita, prin reţeaua de reprezentare externă, contactele producătorilor români cu firme şi autorităţi locale pentru prezentarea ofertelor operatorilor români de material rulant şi echipamente feroviare şi de a comunica oportunităţile de afaceri, anunţurile de licitaţii, cererile de ofertă. De asemenea, se au în vedere şi perspectivele de valorificare a potenţialului
semnalat pe pieţe ca Turkmenistan si Irak, unde ASTRA Vagoane Călători Arad a transmis oferte pentru vagoane de calatori, garnituri de tramvai, automotoare, inclusiv disponibilitatea de a oferi servicii de modernizare si reparaţii material rulant.
În marja discuţiilor purtate, preşedintele ASTRA Vagoane Călători a solicitat Ministerului Economiei sprijin pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta producătorii din industria de material rulant, prin stabilirea unor măsuri pentru reducerea arieratelor; facilitarea creditării pentru producţia de export; simplificarea sistemului de emitere a garanţiilor bancare pentru participarea la licitaţii internaţionale, care sa permită o creştere a competitivităţii pe pieţele internaţionale.

@crenguta manea
Pe mine ma amuza tare identificarea simbolica a dlui VV cu Cenusareasa.
@un liberal optimist
Am inteles, mananci dietetic.
@Adam Mares,
N-ai inteles! Nu gatesc asa din cauza dietei, ci pentru ca am descoperit alte tehnologii de cooking. De cand ma stiu am fost in avangarda tehnologiilor! Imi aduc aminte ca prin anii ’80 am folosit la batrana mea Dacie(cumparata la mana a doua) injectia electronica. Consuma cu 20% mai putin si o porneam iarna la orice temperatura negativa. Si multe altele. Acum nu trebuie sa le mai manufacturez ca te invdeaza pur si simplu.
@Adam Mares,
Si sa nu uit! Am comandat antrepenorului care a construit mormantul regretatei mele sotii o piatra rotunda din granit pentru prepararea pizzei(secretul fatal al pizzei italiene). Merge si la cuptorul pe gaze si la cel electric!Am unul din caramida si la Baduleasa. Abia astept sa-l incerc!
@all,
Azi usl serbeaza 2 ani. Pe surse.ro preia si dezvolta. Bravo lor, au reusit. De lumea reala habar nu au. Din pacate. Am sa exemplific, probabil toti din ro au aceasi pb. Mi-a venit factura la curent. 100 ron. Rotunjesc, sa nu fie neintelegeri. Din care cumulat 10 ron taxa radio- tv. Nu ma uit la tvruri si nici la radio. Nici nu vreau sa ii subventionez. Eu platesc un operator de radio-tv, ex rds. Apoi, inca 10 lei certificate verzi. Ca asa este schema de finantare a statului. Nu ma intereseaza ca si consumator de curent din ce este facuta energia, eoliana sau hidro. De ce sa platesc eu. Un cetatean oarecare ?
Si apoi se vor mira ca nu ii voteaza lumea. Uite de aia, banii ii castig singur, statul mii ia cu doua maini…
@un liberal optimist
Maestre bucatar, ma inclin!
De cand m-am despartit de “amorul meu plumb”, n-am mai gatit nimic. Vin acasa ca la hotel. As mai avea nevoie de-o camerista.
@Pacala,
Auzii acum cateva zile ca Herr Merkel a taiat subventia aia pentru energiile verzi de la marile companii si a redat-o nemtilor! Nu inteleg de ce doarme in bocanci Nita, avand in vedere ca avem cele mai extinse parcuri de eoliene din Europa(asa zice, cel putin statistica).?
@ all
Pot da exemple multiple de taxe si impozite directe si indirecte multe, de aia evaziunea este mare. Ca sunt gandite toate teoretic. De capete de creta. Voi reveni cu exemple. De aia un om ca vv este tehnocrat, de aia marinsrul e inca la cotroceni. De aia pleca romanii afara, de aia sunt pesimist.
@Adam Mares,
De ce? ca sa-ti incalzeasca patul? Sunt solutii mai eficiente! Ai vazut ce-a patit saracul Trotzcan!
@un liberal optimist
Nu, sa-mi faca patul!
@all,
Alt exemplu. Pretul la pompa al benzinei 6 lei per litru. 1 leu este pretul lui omv sau rompetrol. Restul sunt tva accize. Le ia statul. Dar la tv pretul e dat de piata libera mondiala. Nu zau…
@un liberal optimist,
Da cautare pe google si vezi ce face nita… nimic. Vezi ce face dusa la aparare. Trimite 10 militari in mali, va cumpara avioane f16 la mana a doua de la portughezi cu 500 mil euro din care avioanele efectiv sunt 120 mil eur. Restul o fi tva. Caasa dorea dobritoiu si inainte marinarul…
@Pacala
Romanii trebuie sa fie fraieri sa cumpere F16 la mana a doua cand suedezii le-au oferit Eurofighter aigurand ca la fiecare euro platit de guvern vor investi 1.1 euro in economia romaneasca.
Inafara de asta trebuie dat un semnal americanilor ca raspuns la atitudinea lor dusmanoasa fata de actualul guvern, de ingerinta neobrazata in afacerile interne si de sustinere neconditionata a marinarului ,dusmanul nr 1 al natiunii.
@pacala
Americani trebuie facuti sa simta la buzunar ca au mizat pe BaSecu -un ‘cal mort” politic.
Eu cred ca incepem sa avem probleme grave cu Qioru:
http://romanian.ruvr.ru/2013_02_05/Romania-se-pregateSte-de-razboi/
România se pregăteşte de război?
de Valentin Mândrăşescu
5.02.2013, 15:08
De obicei, lectura agendei şedinţelor CSAT este plictisitoare, însă agenda şedinţei de astăzi (marţi, 5 februarie 2013) este o excepţie de la regulă. Agenda publică a şedinţei este următoarea:
1. măsurile adoptate de către România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni instituite pe plan internaţional;
2. realizarea, în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a unui plan de contingenţă pentru România;
3. raportul privind activitatea autorităţilor şi instituţiilor statului pentru gestionarea situaţiei cetăţenilor români, generată de atacul terorist din Algeria;
4. participarea forţelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2013;
5. planul multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României;
6. participarea României la misiunea Uniunii Europene de instruire în Mali în anul 2013;
7. proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale;
8. strategia de Securitate Cibernetică;
9. programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2013;
10. proiectul de hotărâre a Guvernului României pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia.
Deloc surprinzător, presa s-a repezit să comenteze punctele referitoare la operaţiunea dezastruoasă din Algeria şi cele referitoare la participarea soldaţilor români la micul război colonial al preşedintelui Hollande. Analiştii cu valenţe economice s-au concentrat asupra privatizării CFR Marfă, deşi jocul a fost făcut deja. România nu mai are suveranitate economică, deciziile cu caracter economic fiind luate de FMI. În aceste condiţii, numai în visele frumoase ale naţionaliştilor români, CSAT-ul ar putea pune piciorul în prag, blocând privatizarea acestei întreprinderi cu caracter strategic.
Din perspectiva geopolitică, cel mai interesant este punctul Nr.2 de pe agendă:
„realizarea, în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a unui plan de contingenţă pentru România”
În analiza documentelor oficiale ale statului român există o regulă de bază: cele mai importante părţi sunt cele traduse din engleză. Regula a funcţionat perfect atât în cazul acordului de coabitare (de fapt, capitulare) semnat de Victor Ponta, cât şi în cazul agendei CSAT. Elaborarea unui plan de contingenţă (de fapt, „contingency plan”), nu este o procedură obişnuită.
Ce este un „plan de contingenţă” în terminologia uzuală a NATO?
Atunci când termenul se utilizează în cazul relaţiei dintre o ţară-membră şi NATO, un „contingency plan” presupune elaborarea unui set concret de acţiuni pentru situaţia în care acest stat intră într-un conflict militar. Până acum, asemenea planuri oficiale au fost elaborate doar pentru următoarele ţări: Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. Ţările baltice au cerut elaborarea unui plan pentru cazul unui conflict militar cu Rusia şi s-au zbătut cinci ani pentru ca NATO să accepte această cerere şi să elaboreze planul. Polonia a cerut elaborarea unui plan pentru un eventual conflict militar cu Belorus, iar apoi planul a fost „upgradat” pentru un eventual conflict cu Rusia. În acest context apar două aspecte importante. Primul: aceste planuri se elaborează la cererea ţării-membru. Al doilea: de obicei, Germania se opune elaborării unor planuri de acest gen (aşa a fost în toate cazurile de până acum), iar reprezentanţii aripii radicale a conducerii americane SUA susţin asemenea iniţiative. Germania se opune unor iniţiative de acest gen deoarece elaborarea unor „contingecy plans” presupune stabilirea exactă a ţărilor cu care există riscul intrării într-un conflict militar, ceea ce conduce la o răcire drastică a relaţiilor cu aceste ţări şi alte consecinţe nefaste. Un „contingency plan” nu presupune răspunsul la o întrebare generalizată de genul „ce se întâmplă dacă intrăm în război?”, ci presupune un răspuns la întrebări precise şi punctuale de genul „ce se întâmplă dacă începe un război cu Ucraina?”, „ce se întâmplă dacă începe un război cu Rusia?” etc. Desigur, apologeţii NATO vor spune că asemenea planuri se pregătesc doar pentru eventualitatea unor operaţiuni defensive, dar realitatea incontestabilă arată că niciuna dintre operaţiile recente ale ţărilor NATO (Libia, Irak, Serbia) nu a avut caracter defensiv, toate fiind de fapt nişte războaie de agresiune.
Există analişti care consideră că etalarea în public a intenţiilor de elaborare a acestor planuri nu este altceva decât rezultatul dorinţei unor ţări de a atrage atenţia. Din această perspectivă se poate spune că scopul a fost atins, iar atenţia a fost atrasă. Ce urmează? Depinde de răspunsul la întrebarea: dacă România se pregăteşte de război, atunci pentru ce război se pregăteşte România?
@ tiberiu
Coreleaza continuitatea din aceste relatari de presa:
1. Ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa, a declarat joi, in cadrul unei intalniri la Consiliul Judetean Dolj, ca au loc negocieri cu parteneri din Portugalia si Grecia in vederea achizitionarii unor avioane de tip F16 pentru Politia aeriana, transmite Mediafax.
“Referitor la avioanele pentru Politia aeriana, a precizat-o si ministrul delegat pentru buget, suntem in negocieri cu mai multi parteneri externi care detin avioane F16, iar atunci cand acordurile cu partenerul care ne va furniza aceste avioane vor fi incheiate trebuie sa avem in vedere si bugetarea acestui program si sigur plata, probabil, in cursul acestui an, a banilor care vor fi negociati in urma discutiilor cu statul care ne va furniza avioanele respective. Suntem in negocieri si cu portughezii si cu grecii pana la urma o sa ne hotaram asupra modului in care vom perfecta aceste acte”, a mai spus Dusa.
2. Ministrul Apararii Nationale, Corneliu Dobritoiu, a declarat ca cele 12 avioane multirol pe care Romania urmeaza sa le achizitioneze ”la mana a doua” din Portugalia costa aproximativ 120 de milioane de euro din totalul contractului in valoare de 670 de milioane de euro.
Diferenta de bani o reprezinta costul pentru asigurarea suportului logistic, cost care, potrivit ministrului, ‘ar fi fost acelasi chiar daca am fi cumparat avioane noi’.
‘Din cele circa 670 de milioane de euro care reprezinta valoarea contractului, doar aproximativ 120 de milioane reprezinta plata aeronavelor, restul fiind suportul logistic – care ar fi fost acelasi chiar daca am fi cumparat avioane noi. Prima plata va fi facuta in cursul anului viitor, restul transelor fiind anuale, timp de cinci ani, efortul bugetar fiind astfel mai mic’, a aratat ministrul Dobritoiu.
El a spus ca statul roman va mai cheltui circa 52 de milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii si aproximativ 100 de milioane de euro pentru inarmare. (din Jurnalul national).
VV
Mulțumesc pentru promptitudine domnule ministru. Sună bine pentru început, să vedem unde ajungem până la urmă. Eu tot mai visez că în câțiva ani România poate deveni una din atracțiile turistice de bază ale turiștilor europeni și nu numai. Iar calea ferată poate fi una din căile de acces ale acestui turism.
Proiectul acesta de buget, cu deficit foarte mic grevat in acelasi timp de plata unor arierate cu valori ridicate nu vad cum ar putea genera crestere economica reala.
Pe hirtie poate parea ok, pe teren situatia poate fi mult mai serioasa decit isi inchipuie diferiti domni sau doamne.
Aseara dna Campeanu spunea foarte linistita ca s au taiat major doar cheltuielile cu bunuri si servicii.
Stiu o institutie care a solicitat anul trecut bani pentru repararea retelei termice, se sparsesera niste tevi. N au primit niciun ban, prin urmare in iarna aceasta a ars reteaua electrica, iar pagubele au crescut exponential.
Bunuri si servicii … un fleac.
Ca sa nu mai spun despre institutiile care nu si pot achita facturile la utilitati; nici asta n ar fi o problema, daca ar exista planuri de relocari, comasari etc.
Mda…
@all,
Apropos de apropos. Legat de postarea maestrului cu Astra Vagoane. Cu articolul din Ziarul financiar unde Blidar, patronul Astra, spunea ca va rezilia 400 de contracte cu furnizori tip IMM, ca el nu poate plati TVA, conform capetelor de creta de la ministerul finantelor, ca el ar incasa TVA peste 3 luni cand livreaza vagoanele, iar IMM-urile cu care el are contracte la facturare ar fi trebuit sa incaseze TVA de la Blidar. Ca asa hotarase Ministerul Finantelor, cu cei doi capi luminati, Chitoiu si Voinea.
Uite si un feedback, tardiv, este doar intentie:
“Potrivit Agerpres, Secretarul de stat Dan Manolescu spune că Ministerul Finanţelor Publice (MFP) analizează mai multe variante de modificare a sistemului de plată a TVA la încasarea facturii, introdus din ianuarie 2013, după semnalele primite de la mediul de afaceri şi consultanţii fiscali privind problemele cu care se confruntă firmele în aplicarea noilor reglementări.
El a precizat că sunt în analiză două variante de lucru – sistemul de TVA la încasare să fie opţional nu obligatoriu sau să fie extins termenul de 90 zile la care TVA devine exigibilă, chiar dacă factura nu a fost încasată. De asemenea, MFP analizează şi o combinaţie între cele două variante.
,,Deocamdată există doar în analiză eventuale corecţii care ar trebui aduse în legislaţie, corelate cu modul în care funcţionează sistemul de TVA la încasare. Semnalele din mass-media sunt că acest TVA la încasare creează probleme şi încercăm să identificăm modul în care putem corecta acest sistem pentru a nu crea probleme agenţilor economici, pentru care s-a dorit să fie un avantaj acest nou sistem’, a spus oficialul MFP.
Dar in rest, ce sa spun, bravo lui VV si blogului ca mai afla si oficialii realitatea de jos, nu legi elaborate de cocleti…
@ Pacala
Cred ca Finantele se vor răzgândi la chestia cu TVA.
@all,
Am mai zis ca dau exemple. Ca treaba este in sange lasata de marinaru si ai lui. Ca de anul nou tot guvernul o ardea in sarbatori, eu postam pe aici de ma acuzati de basism unii din voi. Speram in prostia mea sa auda cineva:
1. Din bursa
UPDATE 14:55: Coneliu Cernev, lider de sindicat din cadrul Oltchim, ne-a declarat că angajaţii combinatului protestează nu numai din cauza salariilor restante. Domnia sa susţine că oamenii cer fondurile necesare repornirii combinatului la întreaga capacitate şi sunt nemulţumiţi de faptul că au fost oprite secţiile care au funcţionat în ultimele şase luni.
—
Sute de salariaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi de la Divizia Petrochimică Bradu de la Piteşti au declanşat, astăzi, proteste spontane, relatează sursele de presă.
Salariaţii de la Oltchim sunt nemulţumiţi de întârzierea plăţii salariilor şi se tem că ar putea fi concediaţi fără a mai primi salarii compensatorii, în timp ce la Piteşti salariaţii susţin că nu şi-au primit banii pe decembrie, lichidarea şi banii pe toată luna ianuarie.
2. Se pregateste un nou mare tun (tot din bursa):
Statul vrea circa 60 milioane euro pe CFR Marfă, cu o garanţie de participare de 10 milioane euro
Executivul estimează că, în urma vânzării unui pachet de 51% din acţiunile companiei de stat, va obţine suma de 268.752.103 lei (puţin peste 60 de milioane de euro), care va fi vărsată la trezoreria statului, după cum reiese din proiectul de buget al Ministerului Transporturilor (MT) privind activitatea de privatizare pe anul 2013.
La jumătatea anului trecut, datoria CFR Marfă către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale se ridica la 755 milioane lei.
CFR Marfă deţine un parc de material rulant de peste 39.000 de va-goane, din care doar aproximativ 23.000 sunt utilizate în mod curent şi peste 900 de locomotive.
@marian nicolae
Daca abia cum realizezi ce probleme avem cu Qioru e grav.
Intentia lui este sa aduca trupe de ocupatie ale complicilor lui occidentali care sa-l salveze ,cica pentru antrenamente sau manevre, Un mic razboias prin care oamenii sa uite de el l-ar avantaja(de un razboias civil ce zici?).
Bravos! Buna initiativa!
P.S. Da’simpli cetateni ca Buddha primiti?
@buddha
Ete-na, vrei si tu la minister, sa-ti cante VV! Poti sa te uiti la ceas, cand esti in trecere pe Victoriei.
Eu deja m-am saturat de pesedistii lu peste prajit. Au politizat tot. Iar la TVR ii ajuta si bolandul de Saftoiu sa promoveze prostimea in functii!
Iata si vestea buna:cica sectia de locomotive exista la Electroputere. A fost preluata de un grup feroviar privat si incepe sa produca locomotive pentru el si pentru cine mai vrea. L-am vazut eu la televizor
@ un liberal optimist
Da, zice ca l-a preluat Grupul Feroviar Roman.
@VV,
Am mai aflat de o companie romaneasca de succes(nu in tara!). Este fosta fabrica de autocamioane de la Brasov. Aceasta produce tot felul de autoutilitare versatile(cu multiple utilizari prin adaugarea de anexe si unelte pentru fel de fel de sarcini). Patronul spune ca nu s-a lipit de nici-o licitatie in tara, deoarece i se cer preturi umflate. Omul zice ca nu poate face asa ca daca afla clientii externi se decredibilizeaza(nu poti avea preturi diferite la acelasi produs!).
@ un liberal optimist
O sa vad ce e cu fabrica de autocamioane de la Brașov.
@all,
Fenechiu s-a cam spalat de pacate deoarece la conferinta de presa legata de privatizarea CFR Marfa a declarat extrem de emotionat ca regreta privatizarea , dar n-are ce face(datorii mari, management defectuos).
@all,
Tare domle USL, noroc cu poporu prost. Ca inghite impotente pe banda rulanta. As vorbi mai urat, dar sunt pe un spatiu public, unde trebuie decenta. Dupa marinar, MCV, unde au ratat cu brio, dupa cod fiscal dupa ureche, fonduri europene inca blocate, alta la orizont: modificam constitutia. Antonescu, mot. Ca nu se poate altfel:
Citat din pesurse.ro:
“Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, marţi, privind faptul că va conduce comisia de revizuire a Constituţiei, că este o “falsă problemă” faptul că nu este jurist, punctând că modificarea Constituţiei reprezintă “o lucrare politică”, nu un “act notarial”.
“Dacă vom lua această decizie, o voi conduce, pentru că nu scrie nicăieri că trebuie să fii jurist, nu mă angajez avocat în cauza cuiva, nu sunt procuror, nu sunt judecător, nu magistrat, sunt un om politic care dacă luăm această decizie, voi conduce o comisie care are de realizat o lucrare politică. O Constituţie este o lucrare politică. Nu este un proces, nu este un act notarial, nu este o sentinţă judecătorească. Evident, că la discuţia despre modificarea Constituţiei ca de altfel la discuţia despre orice lege, oricât de minoră în aparenţă, există o asistenţă juridică, există un punct de vedere al juriştilor, şi fără îndoială că la o discuţie despre Constituţie care va avea un orizont foarte larg public şi de asemenea o dezbatere temeinică în Parlament, punctele de vedere acolo unde ele ne sunt necesare, tehnice, juridice vor fi ascultate. Este o falsă problemă”
@Pacala,
Nu prea stiu de ce enervezi inutil. Am ascultat Declaratia lui Crin si mie mi s-a parut de bun simt. Pe alte bloguri monarhiste e sange pe pereti! Si eu eu sunt monarhist, sau daca nu se poate, adeptul republicii parlamentare. Dar daca boborul vrea un fel de domn ales direct de el, n-ai ce face, decat sa mai restrangi din drepturile satrapului. Asa incat Crin isi propune propriile sale viitoare atributii!
Pentru ca pana la urma Constitutia este un document politic national, acceptat sau nu de bobor, n’asa?
@un liberal optimist
Nu vreau să fac pe bocitoarea de serviciu dar la fosta uzină de autocamioane, care se întinde cam pe 100 hectare cel puțin, pline cu construcții, deci cu fier vechi, inclusiv cu cale ferată internă prevăzută cu gară industrială, este un patron condamnat penal, unul din marii șmecheri ai momentului, fără scrupule, fără mamă, fără tată, fără patrie și mare trombonist, care a candidat pentru PDL, ca să vezi. Acum, acolo pe așazisa platformă dacă mai lucrează 1500 de oameni (din peste 20000) e mult, cu firme chiriașe cu tot.
Iar la CFR Marfă este exact ce s-a întâmplat cu toată industria românească, a fost suptă de albuș și gălbenuș până a rămas doar coaja, după care niște suflete emoționate au venit și au constatat că, asta e.
@Kronstadt,
Recent am vazut un documentar cu ce s-a intamplat prin anii’80 cu compania de autovehicole Rollsroy. Plansete, acuzatii etc. Guvernul a ajutat-o(dar s-au ajutat si singuri) ajungand acum nr1 in lume in constructia de turbomotoare. Ba, au mai si omorat piata de profil, infiintat un centru de monitorizare pe satelit al fiecarui motor aflat in reparatii si in zbor. Deci, daca din uzina aia imensa care fabricau niste camioane de rahat( ca ma mai pricep si eu la autovehicule rutiere), omul ala si-a construit o uzina mai mititica, in functie de vanzari nu-i nimic rau. De aia am si atras atentia Maestrului ca astfel de industrii private exista , dar trebuie sa le ajute si statul cu comenzi interne.
@un liberal optimist,
Schimbarea constitutiei este o pb politica, atunci sa o faca singur. Cred ca daca ai afla cate sedinte au fost in comisiile constituante, cu sute de ore de munca, in comisii numai experti in drept civil si international, nu ai mai zice. Ah, ca dupa ce juristii si expertii o scot la capat, crin si ponta trebe sa convinga poporul sa o voteze, da, aia este politica…
@VV,
1.Maestre cu Oltchimul cum ramane. Ca daca este cum scrie bursa, va fi prapad – 1500 la 2000 de oameni pleaca, combinatul lucra la 7% din capacitate etc. La ce stadiu sunt formalitatile, de cand preia Piperea si BNMO task-ul de administrator?
2. Cu cupru min cand o demarati, ca este inchisa, avize de mediu pas, fabrica este inchisa.
3. Puetei sa il sfatuiti pe musiu fenechiu cu o insolventa la cfr marfa, sa nu il dea pe 60 mil.eur. Numa parcul rulant de il vinde cineva si tot iese in profit…
@pacala
Constitutia este un document politic. Viziunea asupra Constitutiei este a unor oameni politici. Asa a fost si asa va fi mereu. Sigur, juristii scriu textul, sesizeaza posibile inadvertente, armonizeaza. Dar asta e altceva.
@un liberal optimist
Să te audă Dumnezeu, că domnul ministru te-a auzit.
SCUIPAŢI AICI!: http://ascutirealupteideclasa.wordpress.com/2013/02/05/scuipati-aici/.
hermann spune:
februarie 4, 2013 la 5:03 pm
Trebuie sa imi exprim durerea ca nu avem oameni de stat si nici nu vom avea pentru ca o data cu Moisescu trebuia sa demisioneze toti barbatii cu ganduri bune pentru tara, dar din pacate…
A trebuit sa caut mult, desi mai bine stateam in pace, sa inteleg ce se intampla acum in PNL si am reusit abia acum sa inteleg ca istoria care se repeta si continua cu jigodiile si leprele romanesti de tradatori, iar cireasa de pe tort a pus-o acum ceva zile Felix care v-a deconspirat pe toti “V-am facut pe toti mari si acum eu achit nota de plata” Am inteles totul, defapt eu am spus demult pe acest blog, iar mancatorii de cacao au sarit la mine ca … vedeti blogul din iulie, august!!!
Acum am inteles de ce Raducu 1, Relutu, Genucu, Raducu 2 @ Co va faceau ca la Nufaru’ pana acum in BPC, in DP si alte foruri autocratice! Crin nu-i singur, dar din pacate departe de interesele PNL, iar Kuki a vazut acum ce aliati a avut de partea sa…
O sa mai revin pe acest subiect, insa acum doresc sa va transmit ca m-am tinut de promisiune si uite ca, va vom avea printre noi la Romanian Business Leaders Summit de saptamana aceasta, insa spre surprinderea mea managerii romani gandesc doar in interes propriu si nu in interesul tarii ca orizont durabil si de aceea o sa organizam o alta intalnire doar cu managerii straini din companiile straine, care spre bucuria mea au planuri mult mai marete si durabile cu aceasta tara prin propunerile pe care le fac, nu asa cum s-a intamplat pana acum de exemplu in intalnirea pe care ati avut-o cu intreprinzatorii din turism care numai au cerut in interes propriu si nu au propus nimic de la ei… din pacate astia suntem ne gandim doar la punga proprie si doar pentru maine, restu potopul…
@VV
Am citit ca a fost sedinta CSAT la care ati participat la care pe ordinea de zi a fost realizarea, în cadrul NATO, a unui plan de contingenţă pentru România.Am temerea ca acesta ar putea fi Doamne Fereste un plan diabolic de cantonare in Ro a unor forte militare straine care sa actioneze la un anumit moment in serviciul lui TB.
@tiberiu,
Au decis sa vanda fenechiu cfr marfa, bursa scriee ca doar cu 60 mil eur, enorm de putin, va fi cazul flota2, sa intareasca sistemele it conformcu ce vrea nato, sa trimitem 10 militari in mali. Pana sa fim cu trupe straine, americane, pai deja in ro stationeaza permanent cam la 300 militari, au drone mereu in aer deasupra noastra ,dap, si mie im este frica. Iar marinarul ce sa faca cu trupele, ca au votat 7, 4 mil romani sa il dea jos, iar usl a inghitit in sec si coabiteaza bine!
@adam mares
Pai daca e asa de simplu cum zice crinut, sa o scrie singur, ce nevoie mai ate de experti? A mai zis el cand era interimar ca daca basescu se intoarce demisioneaza si in intreviu ca e sigur ca base nu revine. Ups, a revenit matrozul…
@pacala
Ca acolo sunt numai juristi, teoretic independenti.
N-a zis nici el asta, n-am zis nici eu. Dar, de pilda, daca vom avea mandat de 5 ani la presedintie si la parlament, daca vom avea una sau doua camere, 300 de parlamentari sau mai multi, atributiile presedintelui etc., astea nu le decid niste juristi. Da, ei vor scrie textul conform normelor de drept constitutional, dar viziunea a cui este? A politicienilor USL. Daca n-ar fi asa, Constitutia n-ar mai fi votata in parlament si ar face-o un for independent de politic. Punem CCR s-o faca, ce zici?
@pacala
Nu-i tin partea lui Crin, dar asta e adevarul. Politicienii decid continutul Constitutiei, chiar daca expertii ii dau forma ceruta.
George Washington a fost președintele Convenției constituționale care a adoptat Constituția Statelor Unite ale Americii, în vigoare și astăzi. Evident, Constitutia n-a scris-o el. Jefferson, da, a participat si la realizarea propriu-zisa a Constitutiei. Deci, nu conteaza atat de mult ca Antonescu, nejurist, va fi presedintele acelei comisii de revizuire.
@Pacala
E o deosebire de la cer la pamant intre Flota si CFR.Daca Flota a fost vanduta pe pumn de arginti(pretul tradarii), lasand Ro fara flota comerciala, CFR-ul ramane pe veci in Ro in serviciu public.
Aproape tot ce are CFR acum,asa cum o vad eu stunci cand calatoresc cu trenul, este un echipament complet uzat fizic si moral,de pe vremea lui Pazvante Chioru.Este o iluzie ca acest echipament are o valoare de piata, este o gramada de fier vechi si de locomotive depasite mari consumatoare de carburanti. Pentru a face un transport CFR performant sunt necesare investitii de multe zeci de miliarde de euro pe care nicio tara nu le are,nu numai Ro. In afara de considerentele materiale sunt insa si considerente de management.Un asemenea monstru economic necesita o armata gigantica de operatori dispersati pe tot teritoriul tarii ceeace face extrem de dificil un management performant.Din toate aceste motive si din multe altele singura solutie este un partener startegic care sa dispuna de resursele materiale si experienta de management pentru a moderniza si exploata o asemenea afacere mamut.Problema nu este cat se plateste pe fierul vechi al parcului CFR actual ci gasirea unui partener valoros si potent care sa ajute Ro sa faca un transport CFR peformant la nivelul secolului 3.
@adam mares,
Eu ma leg ca domnu crin face declaratii belicoase si in spate e vopsit gardu’. De aia nu mai merg la vot iar in urmatoarele runde.
@ tiberiu,
Cfr marfa are 35.000 vagoane, s-a asociat intr-o asociatie care se ocupa de inchiriere material rulant in ro si europa, si, surpriza, societatea noua are anul profit net de cateva milioane euro. Si nimeni nu impiedica crearea si asocierea cu operatori privati in ro per zone geografice… spre ex.
Am dat si un update: http://ascutirealupteideclasa.wordpress.com/2013/02/05/scuipati-aici/.
@Pacala
Prima problema este modernizarea parcului de locomotive diesel complect depasite.Nu am rabdare sa mai caut ,dar am citit recent ca locomotivele diesel aflate in dotarea CFR consuma de zeci de ori mai mult carburant decat locomotivele moderne.
Evident cred sdi eu ca afacerea trebuie imparita pe operatori regionali cu management independent(epoca mamutilor economici a trecut) ,dar trebuie sa fie un boss mare si acesta nu poate fi statul care nu are nici resurse nici o expertiza de management modern.
Mi a placut determinarealui Crin, in seara asta la A3.
Si Frunzaverde mi a placut, ieri: un cistig pentru pnl!
@Pacala
Traditia mersului pe blat cu trenul este prea inradacinata, numai operatori straini pot dezbara acest narav.Pe de alta parte preturile calatoriilor trebuie sa scada substantial pentru ca sa nu fie prohibitiv pentru multi care calatoresc cu trenul zilnic la munca.
Trebuie investitii astronomice pentru a eficientiza transportul CFR si scaderea costurilor de operare care sa permita scaderea preturilor biletelor concomitent cu rentabilitatea.
Acum un an am mers cu trenul duminica de la Fieni la Buc. si pentru ca erau casele de bilete inchise(din motive de econonie a salariului vanzatoarelor de bilete) tot trenul a mers pe blat cu nasul.Halal economie.Asa nu se mai poate.
Buna dimineata,
Aseara am regasit un Crin Antonescu de zile mari. Le avea pe toate la el: determinare, foaie de parcurs limpede si precisa, verb plus virgula, incrancenare, spirit de echipa, eleganta.
A facut o demonstratie de patriotism real.
I-a eclipsat pe ceilalti doi colegi. Pe Ponta l-am perceput ca pe un functionaras cu manecute (stiti ce-s alea ?) preocupat doar de monedele din portmoneu.
La intrebarea “ciudata” a lui Gadea, de la inceputul emisiunii, cei doi au dat raspunsuri tembele si de pe langa drum. Mai bine nu se grabeau sa raspunda.
Domnul Antonescu, a fost singurul, care zambind stia ca populatia nu doreste nici salarii mai mari, nici beneficii economice, nici ca ministrii sa cante la pian(sic!)…ci doar un singur lucru: Basescu sa dispara !
Ceilalti doi au o perceptie total eronata despre ce asteapta cele cateva milioane bune, care i-au votat. Se inseala daca-si inchipuie ca marind salariile fie si cu 200%, votantii vor uita de “zborul” lui Basescu.
….Am plecat sa dorm fericit, deoarece stiam ca cel putin unul dintre membrii stafului USL, nu a uitat de menirea votului masiv de la Referundum, de la Locale, de la Parlamentare.
Dar, este suficient ?