D-ale privatizării

Mai că nu a existat vreo televiziune care să nu mă fi invitat la acest final de săptămână să particip la emisiunile de dezbateri. Subiectul anunţat era, vă imaginaţi,  privatizarea Oltchim. Am refuzat toate invitaţiile care mi s-au făcut. Este peste puterile mele să iau parte, măcar şi în calitate de comentator,  la o astfel de comedie.

Am înţeles că, privatizându-se, Oltchim a trecut din proprietatea poporului în proprietatea poporului. Ce fel de privatizare o mai fi şi asta, mi-e greu să înţeleg. Cei care au decis vânzarea combinatului către Dan Diaconescu susţin că dânsul a oferit toate garanţiile că are banii necesari. Şi mai are nişte investitori ascunşi, care se vor ivi la momentul potrivit. Cum să privatizezi un combinat ca Oltchim cuiva care nu are nicio expertiză în domeniu şi doar ameninţă că investitori misterioşi? Şi care susţine că va achita zecile de milioane de euro cu un fel de taxă pe telespectator? Cine poate crede că vreun investitor serios se asociază cu un proprietar care anunţă deja că va da acţiunile salariaţilor?

Cu siguranţă că salariaţii nu vor înghiţi gluma asta şi vor continua să-şi ceară drepturile salariale. Chiar dacă Guvernul, în contul salariilor, îi va trimite să o caute pe Elodia, nu cred că muncitorii vor accepta aşa ceva.Până la urmă, obligaţiile combinatului vor rămâne tot în sarcina Guvernului, în timp ce Dan Diaconescu va inventa tot felul de motive imaginare pentru a nu plăti banii şi pentru a se juca de-a telenovela până la alegeri.

Faptul că licitatia a putut avea un pretendent ca Dan Diaconescu nu e, până la urmă, vina lui. El face ce ştie să facă, adică să vândă iluzii celor care sunt dispuşi să le creadă. Nu nţeleg, însă, cum de licitaţia nu a avut unele condiţii care să evite o astfel de situaţie. Dacă mergi la alimentară, fiecare cârnat are preţul lui. Plăteşti şi pleci cu el. Nu te întreabă nimeni cine eşti, mai ales că, în scurt timp, cârnatul va sfârşi într-un cazan cu fasole sau în sfârâitura unei tigăi. Otlchim nu este, însă, un cârnat. Nu poţi să-l dai oricui, numai pentru că zice că are bani să-l cumpere. Viitorul proprietar trebuie să aibă şi bani să plătească datoriile, să aibă priceperea să retehnologizeze combinatul, să dispună de o cotă de piaţă, ca să poată vinde produsele, să aibă prestigiu pentru a atrage şi alte resurse financiare, prin bursă, de pildă.

Privatizarea Oltchim, aşa cum s-a derulat, este o farsă. E cea mai tristă dovadă că România nu are o politică industrială şi că singurul mod în care înţelegem competitivitatea nu este dimensiunea ei economică, ci dimensiunea ei electorală. În care cu cât dăm mai mult poporului, cu atât poporul rămâne mai abitir cu mâinile goale.

150 Responses to “D-ale privatizării”

  1. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    Scuzati-mi va rog spiritul mai critic ce probabil se observa – prin faptul ca d-voastra sunteti printre putinii oameni politici care mai si dialogheaza cu cetatenii se intampla ca adeseori sa va reprosam toate lucrurile pe care am vrea sa le reprosam multor altora – care insa nu-si bat capul sa ne ofere o platforma prin care sa ne exprimam si prin care sa cunoasca si opiniile noastre.

    Acum as avea cateva intrebari – pt numele lui D-zeu de ce statul nu a ales sa dilueze actiunile celor de la PCC prin convertirea datoriilor si de ce statul a permis si permite OMV sa blocheze sursa de materie prima? Daca OMV nu considera rentabila exploatarea Arpechim sa o vanda – obligat fortat pt ca pana la urma ce au facut ei mie mi se pare subminarea economiei nationale.

    Cat despre Ponta si onor ministrul economiei ma abtin… Sa ranjeasca la televizor ca au motive …

    • @ Radu Vasilescu

      Ar fi trebuit ca privatizarea sa fie propusa la pachet, Oltchim si Arpechim. Cat despre Arpechim, nu inteleg cum a fost lasat la cheremul Petrom, in momentul privatizarii.

  2. gelu spune:

    Celor de la USL nici nu le pasa de interceptari, pana acum trebuia sa explodeze stirea la UE, ONU, CEDO…. Dar uls-asii stau ca prostii si incaseaza lovitura dupa lovitura de la TB. Unde mai pui ca odata cu castigarea Oltchimului de catre DD va incepe si declinul USL in sondaje, inca o lovitura a serviciilor secrete. Asa ca la alegeri USL nu va obtine majoritatea parlamentara.

  3. Eva spune:

    E un fel de gunoi ascuns sub pres. Cred ca DD va fi sacrificat…

  4. livia spune:

    Perfect de acord cu Radu Alexandru Vasilescu. Sunteti singurul care dialogati cu cititorii. Pentru asta va apreciem.
    Comentariul dvs. pare a fi facut de cineva din opozitie. Nu sunteti la guvernare? Ministrul economiei nu este liberal?
    Cine trebuie sa-i faca Romaniei politica economica? UE? FMI?
    Nu cumva guvernul?
    De ce USL-ul nu a tratat cu seriozitate maxima problema Oltchim?

    • @ livia

      Nu putem fi de acord tot timpul unii cu altii. Nici macar acelasi om nu e mereu de acord cu sine insusi, darmite oamenii intre ei. Asta nu inseamna ca sunt in opozitie, ci ca am propriile idei.

  5. lordul john spune:

    @VV

    Comedia e totala. Cum adica, statul roman ia 45 mil de euro si ii da unei firme (acum private) sa plateasca salarii? Ce fel de nebunie e asta?

  6. lordul john spune:

    @VV

    Doar daca, Guvernul, la presiunea FMI, accepta o farsa ca sa arate FMI ca a fost bine intentionat, ia transele promise, in timp de DD isi va da arama pe fata si nu va semna contractul. Oltcimul ramanand in posesia statului pana la identificarea unui cumparator strategic (???).

  7. Catalina spune:

    Ufff, Oltchimul e o veriga importanata in industria romaneasca, asa cum el a picat dupa inchiderea Arpechimului, vor pica si cei care folosesc materia prima produsa la Oltchim si sunt foarte multi…Nu-i vorba doar de locurile de munca de la Oltchim. Trebuie redeschis Arpechimul, anulat PCC-ul prin diluarea actiunilor si pastrat Oltchimul in proprietatea statului cu un management bine controlat.

  8. tiberiu spune:

    @VV
    Sunt de acord cu dv. ca intr-o lume a normalitatii aceasta privatizare bizara catre un personaj pitoresc fara expertiza in industrie nu-si avea locul.Insa in lumea absurda a unui “rege-Ubu” o asemena operatiune ar putea sa ascunda o operatiune sofisticata cu implicatii politice multiple.Intrebarea este cine se ascunde in spatele “omului de paie” DD.Eu tind sa cred ca DD dispune de suma avansata la licitatie, altminteri nu cred ca s-ar fi angrenat in aceasta actiune megalomana.
    Un lucru mi se pare incurajator faptul ca pedistii au reactionat cu nervozitate ceeace sugereaza ca operatiunea nu vine din directia lor.
    E limpede ca DD este interesat de aspectul politic-mediatic al operatiunii si nu este atras de visul de a deveni mare industrias.

    • @ tiberiu

      Cine crezi tu ca da 45 milioane de euro, pentru ca pe urma sa imparta actiunile salariatilor?!? Nici macar in falansterul de la Scaieni al lui Theodor Diamant nu s-a pomenit asa ceva.

  9. maca spune:

    D.D. face jocul lui Basescu pe fata, poate unii naivi vor musca. Salariile restante vor trece in obligatia fireasca a propietarului pana la data vanzari adica a AVAS-ului. Pe urma nu se stie ce va urma.

  10. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    http://www.jurnalul.ro/observator/avioane-second-hand-f16-portugalia-624350.htm

    Eu zic ca e bine – bineinteles avioanele se cumpara in urma unor analize complexe si sofisticate ce au aratat ca bla bla bla

    Deci pe scurt – cumparam F16 sa fie fericiti americanii ca au cui vinde piese pentru avioane vechi si le luom din Portugalia sa fie si Barosutzu fericit.

    A iar Dobritoiu bate campii cu avioane de generatia a 5-a. Intamplarea face ca stiu putin despre domeniu iar astea sunt avioane de generatia 4.5 – da in fine pentru consumul maselor merge.

    Traiasca USL-ul!

  11. tiberiu spune:

    @maca
    vrei sa spui ca base are un miliard de dolari si ii va investi la Oltchim ?

  12. gelu spune:

    Deci in spatele lui DD se afla serviciile secrete care vor sa aduca USL prin aceasta manevra la sub 50% prezentare in Parlament dupa alegerile din Dec.9. Dupa alegeri PP-DD se va uni cu ARD si UNPR astfel incat Borfasul National No.1 sa poate forma guvernul. Si astea se intampla pentru ca USL in frunte cu Ponta doarme in ghete si-i lasa pe basistii imputiti sa-si faca de cap mai ales dupa cele 160 de imregistrari ale parlamentarilor USL din perioada iulie-august 2012. Cu atat mai mult cu cat Oltchimul a fost capusat la greu de fratii imbecili Boureanu si alte jeguri portocalii, jeguri care ar trebui sa se afle la inchisoare si sa aiba averile confiscate. Dormiti in continuare uslasilor c-o sa va fie nemaipomenit de bine cand veti ajunge minoritari in Parlament.

  13. epolitikon spune:

    Intrucat nu am informatii din sfera managementului Oltchim, nu pot aprecia rolul PCC-ului ori a OMV-ului in viata Oltchim.

    DAR, in niciun caz nu cred in acel domn Roibu (si acolitii) care intr-un final nu mai conduce direct combinatul. Despre caracterul d-lui Roibu chiar am informatii :) din surse credibile.

    Date fiind obiceiurile locului, eu cred ca acolo s-a furat ca-n codru iar OMV-ul si PCC-ul sunt niste organizatii binevenite pentru a se cauta (falsi) vinovati si a se arata cu degetul catre cineva.

    @VV
    Domnule senator, privatizati mai repede tot ce mai e de privatizat.
    Puneti companiile alea si pe ebay, numai faceti un bine tarii si dati-le oricui are de gand sa le ia si sa le administreze in continuare.

  14. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    Asta cu vinovatii cautati aiurea e o tema falsa. De furat acolo s-a furat si ghici ce – pana in 2009 Oltchimul mergea bine mersi pe plus si retehnologizat. Totul pana cand OMV a decis sa taie materia prima. Cat despre actiunile PCC ele pot fi rezumate astfel: sabotaj.

  15. Mihail spune:

    @gelu,

    nu prea ai proprietatea termenilor…”uslasi” inseamna cu totul altceva, fie numai si pentru memoria uslasilor morti aiurea la Ministerul Apararii.
    Zic “aiurea” deoarece trebuia sa fie, nu-i asa, un pic de revolutie.

    Revenind, daca esti atent observi un fel de hibernare la toti uselistii, ei stii de pe acum ca au castigat alegerile si asteapta sa treca de Mos Neculae.
    Calculul lor este simplu, insa perdant. Pe mine nu m-au convins in perioada de dupa referendum si nici nu cred ca vor reusi.
    Sa lasi acum tarasenia cu interceptarile deoparte si sa nu faci absolut nimic, este o chestie.
    Uite si tu, domnul Vosganian comenteaza despre DD in loc sa abordeze chestiuni cu adevarat grave si serioase. Cum sa ratezi pleasca cu interceptarile ?
    Lasa, a oricum DD nu vine cu banii, fiind un mascarici.
    Apropo, Dane show the money !

  16. tiberiu spune:

    @all
    iata acum se vorbeste de posibila implicare a unei mari firme petrochimice din est si daca este asa ippoteza masinatiei via cotroceni cade.

  17. gelu spune:

    @mihai, Dumnezeu sa-i ierte pe uslasii de atunci. Cand am scris uslasi am avut in gand uslasi omorati de pomana la rivulutia Secu i Dec. 89 dar am tinut cont ca alegerile vor fi in tot in Dec, de aceea am scris uslasi. In rest sunt de acord cu tine usl-stii dorm in ghete crezand ca daca au acum 60% vor castiga detasat alegerile asa ca au intrat in hibernare lasadu-i pe TB si portocalii impreuna cu serviciile sa castige alegerile la urne ei usl-sti ametindu-se doar cu sondajele. Iar atunci cand se mai trezesc din somnolenta isi trimit reprezentantii la televizoare pentru a se lamenta ca uite ce le face TB si serviciile. Basca ca intre timp Dobritoiu a devenit basist in suflet si simtiri si vrea ca armata sa cumpere harburi ruginite de la portuutghezi pe 1 miliard de euro.

  18. Mihail spune:

    @gelu,

    In perioada de varf a PNT-ului, eram cumva printre varfurile organizatiei din Iasi, unde un important exponent era dl. Lupu (parca)…ei bine era exact aceeasi suficienta ca acum, aceeasi stare de multumire exagerata, la fel taiau si spanzurau pentru multi ani de acum inainte.
    Exact acelasi aer.
    Eu nu pot sa le fac nimic, daca castiga chiar de acum alegerile cu peste 60%.

    Acum, despre aeroplane. Stiu ca suntem in NATO, ca exista niste standarde, dar asa de dragul discutiei, ce-ar fi sa facem o cerere de oferta pentru niste Suhoi, de alea ultimul ragnet, care “stau” in ampenaj. “Cobra” zic unii la figura acorbatica, dar este mult mai mult decat atat. Intr-o angajare in lupta (nu angajare in sens al zborului !) aceasta posibilitate de a “zbura” in ampenaj aduce avantaje determinante.
    Se uita si americanii la Suhoi, ca la avioane straine.
    Eu cred ca gospodin Putin nu ar fi zis “Net “…are si el umor, in plus puteam continua o traditie ruseasca la avioane. Pentru cultura tehnica a oricui, MIG 21, ce ciudat, inca este un avion bun. Avioanele rusilor nu sant mofturoase, sensibile etc.

  19. tiberiu spune:

    spre deosebire de majoritatea comentatorilor tv si de pe blog eu sunt absolut incantat de misculatia lui DD care introduce culoare, adrenalina si un parametru nou in ecuatia celor 2 centre de putere deja existente :cotroceni si victoriei,USL si PDL.
    DD e un tiganus foc de istet fara a avea insa inclinatii malefice maladive.

  20. adam mares spune:

    @mihail
    Vorbesti despre avioane ca despre femei. :-)

  21. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    @Mihai – nu poti sa cumperi avioane Suhoi din N+1 motive din care cel mai important e urmatorul: tot ceea ce inseamna supply chain-ul pt aceste avioane apartine Federatiei Ruse – care pe langa faptul ca nu e in NATO e si unul dintre potentialii inamici ai NATO. Asta asa in mare si pe scurt ca sa numai mentionez ca daca se face asta li se da o unealta de santaj excelenta – practic cum nu le convine ceva in politica noastra interna si externa cum opresc furnizarea de parti de schimb si/sau armament.

    N-are sens sa extind subiectul dar cu mare parere de rau ideea ta este cel putin netrecuta prin firul unei minime logici strategice.

  22. [...] Vosganian: D-ale privatizării Mai că nu a existat vreo televiziune care să nu mă fi invitat la acest final de săptămână [...]

  23. Kronstadt an der Graft spune:

    Aș vrea să le transmit tuturor celor care se arată deranjați de vânzarea spre destructurare a Oltchimului un mesaj. Nu vă mai bateți capul, au fost multe alte întreprinderi solide și cu viitor care au fost distruse în cei douăjdoi de ani de după. Și n-a plâns nimeni după ele, decât cei care le cunoșteau potențialul. Ce mai contează încă o valoare dispărută din economia românească. Cu ocazia asta onor guvernul poate să justifice insuficienta finanțare a sănătății și a învățământului, prin lipsa surselor serioase de venit. Principiul este: vindem tot și apoi ne plângem că nu mai avem nimic. E mai simplu. Acum se pregătește CFR Marfă.

  24. gelu spune:

    Niste oameni cu mintile normale si cu dragoste de tara ar cumpara 24 de avioane Saab Gripen noi a caror intretinere costa de 2 ori mai putin ca si ora de zbor in comparatie cu sicriele americane la fel si munitia aferenta acestora. Cu stipularea in contractul cu suedezii a fabricarii unor subansamble ale avionului in Romania. Iar daca totul ar decurge bine cu preluarea acelor subansamble pentru toata productia concernului scandinavic aferenta Gripenului. S-ar economisi bani si s-ar redezvolta industria aeronautica in Romania. Lasand la o parte faptul ca se vor cheltui alte sute de milioane de dolari pe modernizarea aeroporturilor militare care sa poata fi folosite de F16 precum si costurile pentru cumpararea simulatoarelor de zbor.

  25. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    Aceeasi problema – Suedia nu e membra NATO si desi sigur aici complicatiile ar fi mult mai mici in caz de conflict ele totusi exista la nivel potential.

    Din cadrul NATO singurele variante sunt Eurofighter (UK Spa De) Rafalle si proiectul american aflat in dezvoltare F35 – astea fiind variante noi sau F16 la mana a 2-a.

    F16 nu e chiar o varianta proasta mai ales ca majoritatea tarilor NATO il vor scoate din uz in urmatorul deceniu iar subansamblele etc vor fi mult mai ieftine. Este insa mult mai scump ca si cost de operare tocmai pt ca este la mana a 2-a.

    Mie in povestea cu F16 cel mai grav mi se pare faptul ca e cumparat din Portugalia – ceea ce daca tain pt Baroso nu e atunci nu stiu ce e.

  26. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    Si daca tot a venit vorba despre asemenea subiecte de factura militara …

    Eu as vrea sa ii pun domnului Vosganian urmatoarea intrebare: Parlamentul Romaniei a condus orice fel de investigatie si/sau dezbatere cu usile inchise impreuna cu factorii de decizie militari si diplomatici cu privire la situatia si pozitia Romaniei in situatia unui conflict in Golful Persic implicand Iranul?

    Poate ca este mai putin cunoscut dar Romania si mai precis Constanta (nu stiu sigur daca si Bucurestiul dar e foarte posibil) este in raza de actiune a rachetelor sol-sol iraniene.

    Sigur Iranul e departe samd dar conflictul de acolo va izbucnii ori in octombrie (cum vor israelienii) ori dupa alegerile din SUA. Si tare mi-e teama ca descreierata noastra clasa politica si zambitorii nostrii lideri se vor grabii sa adopte o pozitie publica profund favorabila SUA ceea ne-ar transforma intr-o tinta perfect legitima.

    Probabil ca multi vor stramba din nas insa daca cineva are impresia ca SUA se grabeau sa puna in functiune acel celebru scut anti-racheta (care app. este extrem de contestat ca eficacitate dar asta e alta discutie) de dragul de a ne apara de rusi atunci acel cineva se inseala grav.

    Poate ca este cazul sa evaluam serios situatia iar eu ca simplu cetatean care incidental citeste presa occidentala online consider ca prea preocupati de tampeniile interne si prea degraba saritori si scuzata-mi fie expresia pupinSUAisti s-ar putea sa ne trezim cu niscaiva rachete in cap. Dar nu e problema – oamenii politici se vor declara surprinsi si vor da vina pe slaba pregatire militara ale guvernelor Burebista si Decebal iar presa se va grabii sa-l invite pe Sova sa expuna pozitia oficiala a tov. Ponta in timp ce Basescu se va ascunde la Cotroceni.

    • @ Radu Vasilescu

      Temele de acest fel se discuta in cadrul NATO, e greu sa se rezolve in Parlament. Chestiunea iraniana nu este doar a Romaniei, ci si a Turciei, a Israelului, a Bulgariei etc.

  27. adam mares spune:

    @eva
    Util, intr-adevar, dar eu as prefera teleportarea. :-)

  28. Mihail spune:

    @adam mares + @ Radu Alexandru Vasilescu

    La 15 ani si jumatate zburam in dubla, dupa un an aveam brevetul iesind evident la simpla. Ceva ani mai tarziu ma “plimbam” pe la 1400 m si doi “destepti cu MIG 21 s-au gandit sa-mi traga un razmote. Evident diferenta pe verticala, intre noi, era de peste o mie de metri, in schimb turbulentele provocate mi-au dat mult de furca. In prima faza nici nu stiam ce s-a intamplat.
    Bun, ceva mai taziu m-am razbunat, nimic nu a mai decolat de pe Bacau, potrivit legii aveam prioritate. Iar statia de emisie EMI evident s-a “defectat”.
    Cat despre Suhoi, am precizat, propunerea era ipotetica.
    Am vazut avionul, este fabulos. Americanii mai au mult de invatat.

    Daca domnul Barosso are programul “Rabla” in Portugalia pt. aeroplanele americane, treaba lui. Doar o sa fie asa multumit, va accepta majoritate simpla ?

  29. adam mares spune:

    @mihail
    Eu n-am nicio treaba cu avioanele, am doar un bunic care a facut armata la aviatie si a vrut sa fuga din tara cu avionul in 49, sau cam asa ceva. Un coleg de-al lui s-a dus, bunicul avea deja familie (copil) si nu l-a lasat inima. Nu stiu ce s-a intamplat cu acest coleg, dar voia sa-i pacaleasca la granita, prefacandu-se ca aterizeaza, si apoi sa vireze brusc in sus.
    Sper sa ajung candva sa zbor cu parasuta, dar nu singur. :-)

  30. Eva spune:

    @adam mares
    Suntem energie si ne putem putem “propaga” cu viteza luminii, nu stim inca exact cum. Ne trebuie “programul” care sa ne reasambleze corect. Pana atunci ne taram fizicul cu “caruta”. Si tie iti place Tesla…

  31. Mihail spune:

    @adam mares,

    Cum adica” nu singur” ? Ce-i aia ? Pai barbat esti tu ?
    Eu am sarit cu parasuta9singur) si por sa-ti spun ca este extraordinar.
    Nashpa este doar momentul cand faci pasul in gol. Incearca la turn, o sa te convingi.
    Sa “virezi brusc in sus” este destul de dificil la orice aeroplan. Una este viteza pt. aterizare si alta cea pt. chestia aia despre care ai pomenit tu. La “elice” nu prea este posibil, fara ca cei ce urmeaza a fi pacaliti sa nu se prinda. Doar la “reactie” merge smecheria. In fine.

    Se pare ca musiu Diaconescu nu are paralele. Ia sa-l vedem ce inveteaza.
    Cat despre cele peste 160 interceptari, tot nici o reactie viguroasa. Saracul Ghise, nu le poate face pe toate.

  32. Eva spune:

    @Mihail
    Pai nu sare singur, e necesara si suficienta Parasuta…

  33. lordul john spune:

    @

    http://focuriinnoapte.blogspot.ro/2012/09/basigarhia-si-baronii-comunitari.html

    “Citind aceste rânduri (John Gillingham, Design for a New Europe ,Cambridge, Cambridge University Press, 2006 ) nu pot să nu mă întreb dacă îndârjirea “elitei” noastre de a susţine Constituţia Europeană nu e alimentată de activitatea unor “avanposturi” eurocrate de genul celor prevăzute de Strauss-Kahn. Dacă mă uit la studiile şi sinecurile celor care publică pro-U.E. pe un site precum contributors.ro, de exemplu, mai că observ o corelaţie între sursa banilor şi sursa ideilor pro-U.E.. Dă, oare, “elita” din România o mână de ajutor la fabricarea, în 20 de ani (termen drag şi lui Silviu Brucan), unui demos european? Se simte oare “elita”, plătită din banii contribuabilului român sau din banii mogulului care a furat de la poporul român, dezlegată de orice obligaţii faţă de statul şi de poporul român pentru că şi-a asumat obligaţii faţă de un imperiu nevăzut şi faţă de un demos care nu există? Se închină oare băsigarhii la năluci?
    Conform lui Gillingham, singura şansă de succes a UEuropei nu e să continue pe calea elitismului dirijist şi corupt, ci să încurajeze o mai mare implicare a cetăţenilor în viaţa politică naţională şi continentală. Ce preţ pun baronii comunitari pe democraţie şi pe voinţa cetăţenilor am putut afla cu ocazia referendumului din iulie, când oligarhia continentală a susţinut băsigarhia locală. Care s-a menţinut la conducere doar camuflându-şi cameleonic inaniţia electorală în desişul absenteismului pe care l-a dat drept “boicot”.

    Dar la ce altceva ne puteam aştepta de la un preşedinte care ne vorbeşte ca un cameleon, care ne priveşte ca un cameleon şi care se înconjoară de cameleoni? Tactici de tufă. Nu de Veneţia, că pentru cei de acolo nu contează “cvorumul”.

  34. Pacala spune:

    @VV,
    @all
    Personal cred ca trebuie sa ramana fabricile la stat dar, un mare dar, sa ne aducm aminte:
    - capusare PETROM anii 1990 – 2004 – de facea doar o suta mii dolari pe an; cat incaseaza statul roman acum? din accize pe carburanti… uite aici spre exemplu :http://ro.wikipedia.org/wiki/Petrom profit net 2003 38 mil EUR…. ca era capusare spre exemplu cu petrom service. Idem cu Galati etc.
    - cata capusarea s-a facut la Oltchim, stul care trebuia sa actioneze ca era majoritar nu a facut nimic…. asa ca este tardiv acum sa spunem ca statul face si drege. Este ca la casatorie unde se zice ca statul sprijina familia…
    Cat despre DDTV, daca nu aduce banii se poate actiona rapid si fara comentarii politice. El s-a angajat pe persoana fizica sa plateasca actiunile si sa asigure banii de investitii. Si nu cred ca este singur, ca el nuavea lichiditati nici de caietul de sarcini….

  35. Pacala spune:

    @VV,
    @all
    Maestre, ce dumnezeu luam rable cu carul – avioane din portugalia. Si mai si costa o caruta de bani. Pai asa facem, si cu un ministru liberal? Iar avem parandarat? Macar de ne lasau sa il demitem pe marinar. Oricine poate abera – Baroso portughez, noi si f***ti si cu banii luati? Dar de banii aia sa facem vreo 4-5 centre comerciale incubatoare de afaceri nu se poate? Cat ia dobritoiu spaga din asta? 10%?

  36. NISTOR NICOLAE spune:

    OLTCHIM este piatra de moara a politicienilor nostrii.oricare ar fi ei!

  37. Mihail spune:

    Sant siderat de atitudinea useleului dar si a titularului acestui blog. Asta deoarece, prin ceea ce scrie, posteaza, inteleg (vreau-nu vreau) ca reprezinta totusi trendul useleului.
    Credeam ca numai eu, impreuna cu alti cativa de pe aici am aceasta opinie, insa iata ce spune un ziarist important, cu care rezonez 100%.
    Ultimul paragraf este zdrobitor.

    Bogdan Chirieac :

    Colegii de la luju.ro au făcut o descoperire stupefiantă: cu ocazia referendumului, în iulie și august, Înalta Curte de Casație și Justiție a eliberat, la cererea procurorilor, 165 de mandate de ascultare pentru demnitari. Mandatele de ascultare pe siguranță națională au fost date separat. În comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, când s-au eliberat doar … două!

    Este dovada irefutabilă a faptului că Traian Băsescu guvernează un stat polițienesc. O dovadă furnizată chiar de Justiție. Nu m-a mirat în niciun fel această sumbră statistică. Așa a înțeles dl Traian Băsescu să-și exercite puterea în cei opt ani de președinte al României și tot așa va încerca s-o facă în următorii doi ani de guvernorat.

    Ceea ce m-a șocat a fost lipsa de reacție a premierului Ponta și a USL. Politicienii Puterii, adunați pe la Televiziuni, plângeau și deplângeau acțiunea Parchetului, făceau exerciții de stilistică. Ba se lansau și în promisiuni electorale: “Ehe, după ce vom fi câștigat alegerile din decembrie, cu un mandat de patru ani în buzunar, vom face și vom drege…”. Nicio ședință extraordinară a Guvernului, nicio ședință extraordinară a Parlamentului care să analizeze situația, nicio reacție oficială pertinentă. Ministerul de Externe nu a înroșit telefoanele cu Washingtonul, Bruxellesul sau Berlinul.

    De la scandalul Watergate încoace, ascultatul telefoanelor în interes politic e o chestiune respinsă în toată lumea Occidentală și are consecințe dezastruoase pentru cei care o inițiază.

    Din cauza asta mă miră reacția, sau mai bine zis lipsa de reacție a premierului Ponta. Să fie teama de Băsescu și sistemul său de represiune sau lipsa de abilitate politică? Oricum ar fi, noi, românii, începem să avem o problemă gravă: lipsa alternativei politice democratice.

  38. Mihail spune:

    Am uitat sa precizez ca articolul este reprodus de pe http://www.dcnews.ro . Imi cer iertare si profit de ocazie ca sa-l salut pe domnul Bogdan Chirieac. :)

  39. gelu spune:

    Si totusi Gripen 39 ar fi cea mai buna varianta pentru Romania e nou si costa 50% ca intretinere si cheltuieli de exploatare cu atat mai mult cu cat Suedia e in parteneriat strategic cu Nato. De aceea nu vad de ce un liberal care este ministrul apararii vrea sa cumpere harburi ruginite de la portughezi cu un miliard de dolari ajungand sa gandeasca la fel ca Borfasul National No.1.

  40. Mihail spune:

    @gelu,

    Nu sunt deloc “harburi ruginite”, deoarece aluminiul nu rugineste. Alea despre acre faci tu vorbire si mai putin, deoarece la ele s-au folosit materiale compozite.
    Insa sunt si alti multi factori care trebuiesc luati in calcul, dupa mine cel mai important fiind ca aeroplanele Gripen nu se fabrica in Portugalia lui Barosso.
    Eu am auzit (in plus) ca Gripen-ul are mansa pe partea cealalta, ceea ce, nu-i asa, este un deranj.

    Totusi, nu mai functioneaza conceptul “ca sant prea sarac, ca sa-mi cumpar lucruri ieftine ? ”
    http://www.aviatiamagazin.com/2012/01/05/eurofighter-pentru-romania/

  41. Mihail spune:

    M-am enervat rau din cauza aeroplanelor lui Barosso. Cititi articolul de mai jos si apoi spuneti-mi ca nu este o facatura de a guvernului pt. a se puna bine cu zeii.
    Ultimul paragraf este relevant:

    Aviatie militara, featured, headline

    9 F-16 sh din Portugalia, 500 de milioane de dolari. Combinatii romanesti!

    Romania este foarte aproape de a cumpara avioane de vanatoare. Tara noastra va achizitiona, atentie, 9 F-16 din Portugalia pentru care va plati jumatate de miliard de dolari!

    Cand scriam, in urma cu ceva timp, pe Aviatia Magazin si in alte parti, ca intreg procesul de achizitie a “multirolului” va fi un fiasco in care criteriul determinant va fi comisionul, la vedere sau nu, nu ma asteptam la o asemenea combinatie specific romaneasca.

    Pe scurt, generalul Stefan Danila, seful Statului Major General, a anuntat, dupa reuniunea NATO de la Sibiu, ca portughezii au 9 avioane gata sa fie trimise in Romania.

    Potrivit Jurnalului TVR, aparatele ar urma sa fie livrate tarii noastre in cursul anului viitor, daca partile se vor intelege, insa vor deveni operationale abia din 2017! Nu s-a specificat motivul acestei perioade inactivitate si nici daca A/B-urile din Portugalia (primele variante de F-16) vor fi modernizate pentru a ajunge macar la standardul MiG-ului 21 LanceR.

    Mai mult, specialistii din MApN au concluzionat ca cele 9 F-16 sehas pot sa fie folosite de Fortele Aeriene Romane timp de 20 de ani. Dar numai in conditiile in care fiecare avion zboara maxim 200 de ore pe an!

    In final, costul de 500 de milioane de dolari a fost coafat frumos intr-un pachet ce include achizitia celor 9 avioane, piesele de schimb, scolarizarea pilotilor si tehnicienilor si modernizarea infrastructurii.

    Pentru cei care nu isi mai amintesc, reamintesc faptul ca SUA ne-a ferit 24 de F-16 la mana a doua, de trei ori mai multe si aparate ceva mai noi, in timp ce Saab si guvernul suedez au propus 24 de Gripen-uri noi pentru un miliard de euro! Pai sunt macar comparabile ofertele astea doua cu “alegerea” MApN?

  42. gelu spune:

    @Mihai vorba vine rugine, aluminul nu rugineste dar o piesa supusa fortelor variabile cu timpul isi pierde din propietatile mecanice initale. Tot asa cum liberalului i-a imbatranit mintea s-a ajuns sa judece ca borfasul Basescu. Iar in aceste conditii nu vad de ce se mai afla USL la guvernare de parca ar conduce PDL.

  43. papay spune:

    D-le SENATOR,
    Cu permisiunea dvs. indraznesc a cugeta ca de aceasta data ati gresit. Dimpotriva, experienta dvs. in materie trebuie propovaduita de televiziuni, tocmai pentru ca cetatenii sa beneficieze de explicatii “PE INTELESUL TUTUROR”.

    • @ papay

      Eu sunt om politic, nu sunt comentator. Nu merg la televizor sa spun cam ce cred eu ca gandeste DD sau altcineva. Merg sa spun ce gandesc eu. In cazul asta nu ce gandesc eu conteaza, caci cei care au decis nu m-au intrebat.

  44. Constantin spune:

    Domnule vicepresedinte , fara a fi fan Diaconescu ,ba dimpotriva (intreb si eu)cita expertiza,ca de bani nu vorbesc, a avut d-l Patriciu cind a preluat Combinatul Midia- Navodari ca sa faca mai apoi marea, mult laudata afacere ,vanzindu-l cu 2mld$….

    • @ Constantin

      Nu inteleg, comparati expertiza economica lui Patriciu cu cea a lui DD? Patriciu a revandut rafinaria dupa multi ani. Si, in plus, el avea unii parteneri din SUA pe care nu i-a ascuns niciodata.

  45. Mihail spune:

    @gelu,

    Ha-ha-ha, pai nu spunea nuctiucareminteluminata din PDL (mi se pare ca Videanu), ca singurii cu care pot “fraterniza” sunt penelestii ?
    Poate au inceput procesul de apropiere, in termeni aviatici, fiind la “virajul 3″ .
    Si Gripen-ul tau are vreo 20 de ani. Suhoiul este de departe cel mai tinerel, daca mai pui ca sta si-n “coada”….
    (evident, glumesc cu Suhoiul)

  46. Kronstadt an der Graft spune:

    La niște politicieni de mâna a doua, ce-ați vrea? Avioane de mâna a doua, fregate de mâna a doua, etc.

  47. Pacala spune:

    @Kronstadt an der Graft
    Pai daca sunt de mana a doua sa se duca la ai lui Basescu sa ia voturi… Cum adica, ne c**am pe noi ca nu sunt bani, nu facem nimic in sensul de a dezvolta ceva, ne imprumutam la FMI sa platim salarii si pensii ciuntite de marinar, dar maruntis de vreo 500 mil.USD avem. Pai or fi ei politicieni de mana a doua, dar nici asa, spaga cat casa…. Daca nea Antonescu care este sef la PNL permite asa ceva, inseamna ca este chiar prost. Fara suparare. De ponta nu am pretentii, mi s-a luat sa am asteptari din directia aia. Si inca ceva. Am inteles, impotenta cu referendumul ca asa vor inaltele porti, nu avem moralitate cand luam lepre din alte partide, trebuie sa supravietuim politic in Parlament pana la alegeri. Dar chiar asa? Pai daca asa se pune problema, ajunge Basescu sa mai castige 3 mandate (glumeam desigur)…

  48. florin spune:

    ..privatizarea oltchim-ului seamana cu cea a marmosim-ului..numai ca de data aceasta beneficiaza de tratamente televizate otv-iste;..nu inteleg prea multe din aceasta intamplare dar daca e sa fie jocul pdl-istilor sper sa iasa prost ptr ei si seful lor marinar;..ma rog sa nu fie afectat in niciun fel usl-ul, deoarece de el se leaga in parte frustrarile si sperantele celor 7.4 mil cetateni ce nu mai suporta politicieni ca videanu, boureanu, olteanu, vladescu, anastase ori udrea..;

  49. lordul john spune:

    @VV

    Antibiotice Iasi nu trebuie privatizat!