Vreau să-l felicit pe ministrul apărării, generalul Corneliu Dobriţoiu, pentru acţiunea de revocare a gradelor acordate ilegal în perioada 2010 – 2012. Cu atât mai mult cu cât printre cei degradaţi se află personalităţi de prim rang ale vieţii politice, economice şi cultural-sportive din România.
Nu doresc să comentez atitudinea celor cca 800 de persoane care au primit astfel de grade ilegal (vezi www.mapn.ro). Unele spun că nu au ştiut, altele le-au primit fără să le acorde prea mare atenţie, socotind că e o recunoaştere a meritelor lor, în general, chiar dacă nu de natură militară. Oricum am lua-o, însă, este un gest lipsit de onoare să te încarci cu trese pe care ştii bine că nu le meriţi. Mai ales că ele nu făceau decât să mulţumească vanitatea celor avansaţi căci, rezervişti fiind, nu aveau niciun alt avantaj decât acela de a se făli, în faţa oglinzii din baie, când se bărbiereau, cu gradul de colonel.
Câtă deşertăciune, îţi spui, precum Ecleziastul când vezi interminabila listă a celor degradaţi prin ordinul ministrului Apărării. De la soldat au sărit direct la colonel. De la necombatant, direct la ofiţer superior. Oare nu există niciun pic de jenă pe lumea asta?
Nu e nicio laudă să umpli armata de tot felul de stele, de toate mărimile. Armata română nu e o înşiruire de hoteluri din Dubai, să se laude cu stelele de pe frontispiciu. Dacă respecţi armata română, trebuie să-i respecţi, în primul rând, pe cei care îşi merită cu adevărat gradele, fie că sunt ofiţeri activi, fie că sunt rezervişti. Cei care au folosit avansările în grad mai degrabă ca pe o răsplată politică decât ca pe un drept câştigat prin disciplină şi curaj, nu au făcut decât să aducă atingere onoarei castei militare.

Felicitari
Se va acheta oare vreodata modul in care considera MAPN de cuviinta sa avanseze in grad personaje diverse care n-au nici in clin nici in maneca cu armata??
Sau avansarile sunt pe linie de servicii secrete, ca multumire pentru munca depusa de respectivele personaje pentru buna informare a serviciilor?
Este naucitor ce se-ntampla, mai ales ca informatiile devin publice si se asteapta la mediatizarea lor. Dar probabil ca nesimtirea este prea mare pentru a mai pasa cuiva de parerea publicului larg.
Nu exista parghii parlamentare pentru a verifica activitatea MAPN?
@ Taraboste
Am aviut un comentariu legat de numarul imens de generali de armata, in servicii care n-au nicio legatura cu anvergura unei armate (cum ar fi , de pilda, STS sau SPP).
Nu stiu daca ati observat, dar listele astea sunt doar cele de la NESECRET.
Cu siguranta mai sunt si altele, pe filiere mai… secrete.
@ adam mares
Nu, cred ca toate retrogradarile astea sunt nesecrete. Desi parca nu iese la numar.
@adam mares
Prietene,Marian Oprisan e colonel al Armatei Romane. Si el,presedintele Republicii Vrancea,a fost inaintat in grad de mai vechiul lui camarad social-democrat Gabi Oprea. Baronului inca nu i s-a retras gradul.
@Marius Bacau
In lista anului 2010 apare un domn Oprisan Ion Marian la pozitia 178.
Nu stiu daca avansarile sportivilor sunt ilegale. Stim cu totii ca cei de la Clubul Dinamo erau avansati de catre MAI (cei de la MAI fac verificari?), iar cei de la Steaua de MAPN.
Cat despre listele secrete (cred ca acolo sunt spionii ).
@ liberalism
Nu poti avansa pe cineva de la locotenent la colonel pentru ca e campion de gimnastica sau de sah. Una e una, alta e alta.
@liberalism
E vorba de Marian Oprisan baronul PSD . Acest blestem al Vrancei inconjurat fiind de camarila lui de profitori bransati la cate un buget(local,judetean sau de stat).
Mi-e o sila profunda de minciunile lui si de stereotipurile verbale pe care se foloseste ca un veritabil activist de partid comunist. Faptul ca face doar ce vrea si toata lumea trebuie sa zica si sa faca precum el,e jignitor pentru politicienii din Vrancea care se complac in starea de ghiocel.
@liberalism
http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/85681-colonelul-marian-opri%C5%9Fan-completeaz%C4%83-lista-%E2%80%9Cneagr%C4%83%E2%80%9D-a-armatei.html
http://www.adevarul.ro/locale/focsani/Surprize-surprize-_-Colonelul-_Marian_Oprisan_ramane_fara_trese_0_805119610.html
Daca ne luam dupa mass-media…
Eu v-am spus ca apare un domn Oprisan in lista anului 2010. In ziarul de Vrancea apar doar anii 2011-2012.
Si acum ma retrag, pe curand si o zi buna.
VV
Scos la careu, pt ca am tras colege de rever.
All
Raportez si eu cu mandrie: nu sunt nici macar capitan. Dar am fost pionier!
@ Buddha
La un moment dat nbe-au pus si margine tricolora la cravata de pionier.
@Varujan
Felicitari pentru decenta,dar in privinta lui Oprisan veti vedea ca va ramane cu gradul militar. De ce? Pentru ca asa trebuie sa fie. Eu m-am mirat cand am auzit ca e doar colonel,credeam ca e general deja.
@ Marius Bacau
Nu cred ca se mai intoarce hotararea privind pe Oprisan.
@ Marius Bacau
Gandeste-te ca e si Isarescu, si Hagi in aceeasi situatie.
@ Buddha
Pionier am fost si eu. Dar cravata aia ma enerva ingrozitor. De alinierea in careu, nu mai vorbesc…
Cozmin Gusa spunea aseara ca nu este de acord cu retrogradarea lui. Dar a uitat sa mentioneze si meritele deosebite pt care a fost avansat in grad.
Am fost internat o saptamana in capitala in Panduri langa LIGA lu’ Mitica.
Un institut de recuperare dupa accidente de munca.
O institutie frumoasa vazuta din exterior ,dar mai urata ca puscaria.
Nu exista un televizor ,un aparat de radio in 2012.
Iar opiniile celor internati,e una fara sperante.
Pe vremea raposatului era un televizor alb negru in aproape toate institutiile.
Daca aude cineva cu convingeri liberale ,pe Panduri 22,pavilionul 4 cei cu proteze au nrevoie de un televizor,chiar si alb negru.
sambata si duminica sunt doua zile cu 48 de ore fara sfarsit.
Baile sunt curate dae fara un punct de sprijin pentru persoane cu deficiente,o bara un suport,etc.
De fapr cladirea a fost proiectata pentru copii,geamuri care se deschid la peste 2,5 m,prize la peste 2 m
Un televizor e mult mai ieftin decat afise aruncate la cosul de gunoi.Iar televizorul poate fi inscriptionat cu un autocolant” Donat de USL”
Asta e romania in care traim,iar politicianul se intreaba:
Cum dracu nu ajunge mesajul meu la cetateanul votant?
@ Filip G
Eu o sa pun putine afise.
Eu nu inteleg risipa de bani din campaniile electorale. Tone de afise, flaiere, brichete, pixuri, plase, sepci, tricouri etc. Ma lasa totalmente rece si nu inteleg mecanismul prin care tipul asta de promovare ar functiona asupra optiunii de vot a cetateanului. E drept, am un scut anti-reclame, in general. Ma uit la ele fara sa le vad.
@ adam mares
Stii cum e treaba asta cu materialele promotionale? Trebuie sa le oferi, pentru ca le ofera si contracandidatii. Daca o iei asa, nici flori n-ar mai trebui duse la ceremonii, ca sa faci economie. Pana la urma, dai de lucru la niste firme, daca nu le iei din China, fireste. Eu nu le iau din China.
Medicare Part X
NEW SENIOR PROGRAM….
New Medicare Program
Un act adițional suplimentar, a anunțat doar pentru beneficiarii de Asigurări de Sănătate Medicare …
Medicare Partea X
Noul program SENIOR ….pentru PENSIONARI
Ești un cetățean pensionar bolnav și guvernul spune că nu există nici o îngrijire medicală la domiciliu disponibila pentru tine. Deci, ce faci?
Planul nostru pentru pensionarii de 65 ani sau mai în vârstă : vi se da o armă și 4 gloanțe . Vi se permite să trageti in patru politicieni.
Desigur, acest lucru înseamnă că veti fi trimis la închisoare dar aveti avantajul ca veți primi trei mese pe zi, un acoperiș deasupra capului, incalzire centrala, aer conditionat si tot suporul de îngrijire a sănătății de care ai nevoie!
Aveti nevoie de dinti noi? Nici o problemă. Nevoie de ochelari? Asta-i grozav. Aveti nevoie de un nou șold, genunchi, rinichi, plamani sau inima? Sunt toate acoperite.
Ca un bonus, copiii dvs. pot veni in vizita la dumneavoastră la fel de des cum o fac acum.
Și cine va plăti pentru toate astea? Este același guvern care tocmai ti-a spus că nu își poate permite sa te ingrijeasca dupa ce ai platit 40 de ani taxele catre stat.
Și poți să scapi de 4 politicieni inutili,si in plus. pentru că ești un prizonier, nu trebuie să mai plătesti taxe pe venit .
Este aceasta o țară mare, sau ce?
@Varujan
Observ ca se doreste compromiterea definitiva a lui Mircea Diaconu. E jenant modul in care e terfelit unul dintre marii actori romani cu care avem cinstea de a fi contemporani.
http://www.cotidianul.ro/mircea-diaconu-s-a-prezentat-la-parchetul-iccj-198999/
@ Marius Bacau
Pana la urma s-ar putea ca toata campania asta sa il serveasca pe actorul Mircea Diaconu. E cel mai mediatizat actor roman.
Textul de mai sus nu-mi apartine. L-am primit pe mail.
@VV
Domnule VV, la gradul asta sunteti pasibil de: drept-culcat-drept-culcat…?
Ati facut armata la Caracal, nu? Parca asa am citit intr-un interviu.
@ adam mares
La UM 01256, Caracal. De la gara, pe stanga.
@VV
Am, vazut ieri o emisiun cu participarea D-lui Hasoti,D-lui Marica si D-nei Vass.Dezastroasa prestatiua lui Hasoti si Marica incapabili sa formuleze o fraza coerenta care sa nimiceasca gargara goala de continut a ipocritei Vass,fosta consiliera a alui Boc.
E f. grava incapacitatea vorbitoriulor USL de a infiera in cuvinte bine tintiote si simtite marsavia si tupeul fostilor guvernanti.
Cine crede ca lucrurile sunt de la sine intelese greseste profund
@ tiberiu
Poate ca erau teme economice. Altminteri Hasotti e combativ.
@Varujan
Mircea Diaconu se retrage din politica. Bine ca raman cei de teapa lui Miki Spaga,a lui Oprea si a lui Oprisan. Indiferent de reactiile publice,baietii ingroasa obrazul pina ajunge la consistenta soriciului de porc si merg inainte. Fraieri care voteaza se gasesc la snop asa ca nu sunt probleme.
In ce tara traim maestre? Cum e posibil asa ceva? Oprisan are un dosar penal care se plimba de 6 ani prin instante.N-are probleme omul,se distreaza si-i prosteste din 4 in 4 ani pe oameni sa-l voteze desi n-a facut nimic pentru ei. Acum va defila la brat cu candidatii USL si va indemna lumea sa-i voteze.El,un penal. E drept ca in lipsa unei condamnari,e nevinovat dar e moral sa se mai erijeze in campionul cinstei?
Sunt de acord cu cele spuse.
Dar as vrea sa spun ca multe grade s-au dat aiurea si inainte.
Ba culmea… Gabi Oprea e general cu 4 stele. Stiu cum i-au fost acordate ultimele 2 stele.
a 3-a stea i-a fost data de catre Iliescu…ca vezi Doamne este si ministru.
a 4-a stea i-a fost data de catre Basescu …. ca vezi Doamne n-a mai vrut sa fie ministru
Si daca ne uitam cate grade au fost acordate de pomana… Cati generali avem …. fara sa fi fost in vreun razboi sau sa fi tinut macar o pusca in mana…
PS : Apropos de gradul de sublocotenent
Stiati ca Ecaterina Teodoroiu a murit sublocotenent ?:)
@ octaa
Musat a murit caporal. Are si statuie, la Busteni, in fata garii.
@Marius Bacau, cati ani ai? Caci in mod normal am fost contemporani mai cu toti actorii romani.
In privinta lui Diaconu…nu stiu care este adevarul. Dar dupa mine arata ca se tine cu dintii de scaun. Si nu cred ca-i sade bine… Cred ca putea sa renunte la parlament ….
Nu stiu exact ce inseamna conflict de interese in viziunea ANI. Dar ideea e ca o decizie ar cam trebui respectata… Ce-ar fi sa zica si un condamnat ca el nu respecta decizia judecatorului caci el considera ca e altfel.
Dar sa mai spun ceva. Eu unul mor cand vad un parlamentar ca e si ministru are si 5 firme, etc. Fizic i-ar fi imposibil sa aibe timp sa se ocupe asa cum trebuie .
@octaaa
Am 43 de ani. Eu am spus ieri intr-o postare ca ar trebui ca politicienii sa nu aiba afaceri. Adica,ori in politica,ori in afaceri. Asa e la chinezi.
@Marius Bacau, ma bucur ca nu sunt singurul care sustine asa ceva.
Numai ca ai nostri parlamentari se ocupa mai mult de afaceri decat de politica…
PS : Multi inainte!
@octaaa
Multumesc. Ai crezut ca sunt mai batran?
Intr-adevar, Armata Romana nu este nici vreo marca de cognac si nici nu are vreo legatura cu ”Armata Salvarii”, ca sa rasplateasca toate faptele bune facute de orisice politruk, pentru vreun partid sau altul. Dl. general Dobrițoiu merita stima si multumirile noastre, chiar si daca asta ar fi ca singurul rezultat al ministeriatului sau. Totusi, am doua nedumeriri:
Oare dl. Gabi Oprea o fi scutit de urmari, in noua sa calitate de aliat USL? Ar fi grotesc.
A doua: oare a verificat dl. Dobritoiu si ridicarile in grade la generali? Ca aici sunt si altii responsabili, pe langa fostul ministru re-re-evaluat.
@all
Dupa lansarea de ieri a catindatilor ARD suntem bombardati pe toate canalele media cu declaratii care mai de care mai elucubrante ale liderilor acestei aliante. Vorba lui Radu Tudor,cred ca baietii au nevoie de medici. Exaltati si cu ochii iesiti din orbite,rand pe rand,Unguent,Bleaga,Udrea,Neamtu-usturoi si alti parapsihopati arunca tot felul de fumigene rezultate din visele lor nocturne. Se viseaqza castigatori ai alegerilor,il viseaza pe Videanu-bordura premier ci multe alte fantasmagorii. Iti vine sa-ti faci cruce cu limba si sa-ti scuipi in san cand auzi enormitatile pe care le debiteaza.
Cota unica mai mica,salarii mai mari,reduceri ale CAS si CASS,pe scurt lapte si miere. Astia sunt ori foarte bolnavi,ori ne cred pe noi tampiti. Perioada 2009- mai 2012 nu poate fi uitata prea usor de romani,chiar daca in aparenta memoria colectiva e scurta.
Eu cred ca acesti indivizi care s-au comportat ca niste fanarioti in perioada in care au guvernat Romania sunt si bolnavi,dar ne si dispretuiesc profund si scuipa peste inteligenta noastra daca isi inchipuie ca vor castiga alegerile parlamentare.
@all
Asistam la propagarea dementei unui clan mafiot al carui capo di tuttti capi este guvernatorul Romaniei,presedintele-masa verde. Urmarindu-le reactiile si alocutiunile de ieri,spun ca oricat de multe probleme sunt in USL si oricat de imperfecta ar fi aceasta alianta,tarii asteia ii va fi infinit mai bine cu o guvernare social-liberala decat cu un guvern in care sa intre toti mutantii pe care i-am vazut ieri proferandu-si ura fata de romani si neputandu-si stapani dorinta de a-i conduce inca 4 ani spre foame,mizerie,saracie si degradare umana.
Dle Senator,
Un avantaj totusi este: cadrele militare primesc locuri de veci in cimitirele militare, ceea ce in orasele mari nu e putin lucru. In alta ordine de idei, nu sunt intru totul de acord cu dv. In locul dlui Dobritoiu eu i-as fi concentrat macar pentru o luna si i-as fi alergat putin inainte de a-i degrada. Ca daca tot erau ofiteri….
@ alexis
Asta e buna, putina instructie, cu burticile lor…
@Marius Bacau
Numai masochistii si retardatii si mai pot crede elucubratiile unor mincinosi si tradatori dovediti.
politica lor economica a fost sa aserveasca tara intereselor straine,sa jefuiasca bugetul de miliarde(poate zeci de miliarde )de euro,sa indatoreze natiunea si sa fure nanii bugetarilor.
Cu alte cuvinte cetatenii platesc si banii furati si cei imprumutati ca sa devina sclavii intereselor straine.
Nu pot sa inteleg pentru ce atata timp oamenii nu au inteles politica lor marsava.
@all
Ar trebui publicate rezultatele auditurilor realizate la ministere si la agentiile si autoritatile nationale. Nu de alta dar trebuie sa li se aduca aminte celor de la ARD ca ei sunt responsabili pentru devalizarea economiei romanesti. Sa le amintim ca in timp ce veniturile la bugetul consolidat al statului erau mai mari de la an la an,iar ei taiau salarii,pensii si indemnizatii,banii publici(si aici includem si fondurile europene) erau directionati catre firme de partid si catre baronii PD-L. Sa le amintim ca in timpul mandatului de ministru(mai curand de sinistru) al domnului Videanu,situatia economico-financiara a companiilor de stat s-a degradat considerabil. Sa le amintim ca au fost niste incompetenti care au indatorat tara pe termen lung.
E nevoie sa le amintim toate astea daca tot vor sa porneasca inima Romaniei. Daca inima Romaniei are nevoie sa fie pornita,inseamna ca cineva a oprit-o. Cine oare?Cu siguranta nu noi cei ciuruiti de Basescu in 2009 si apoi de Merkel si Barroso in 2012.
..nu vreau sa derenjez, dar daca nu frecventam acest site nu stiam de aceasta masura, altfel una salutara; ma bucur sa aud ca nu am ramas singurul caporal in rezerva din armata romana, caci ma si vedeam la razboi lustruind miile de bocanci de colonei, generali samd in paralel cu munca la popota..!?! intrebarea este de ce nu aud asta la barfa de dimineata k fapt citat de vreunul din posturile tv ori din media online..?! oare sa fie o probleme de comunicare din partea USL.??
@ florin
Cred ca s-a mediatizat. Pe de alta parte, stii vorba aceea, decat general in rezerva, mai bine plutonier activ.
in caz k este una de comuniacare, merg eu la USL sa prestez in folosul natiunii…!?…iar pe sticla ramane sa prestati dvs.!
Domnule Senator,
Gradul pe care il aveti, l-am avut cu 30 de ani in urma; ce viata, cata tinerete aveam pe-atunci !
In cariera militara simbolistica gradelor este greu de explicat. Ele reflecta, in principal, acumulare de experienta, reusita si trecerea anilor.
Ceea ce este trist este ca, azi cariera militara nu mai este privita ca o profesie de onoare, motiv pentru care multi si-au batut joc de noi, ne-au umilit.
Incet, incet, vom fi din ce in ce mai putini cei carora li se vor umezi ochii la auzul imnului de stat sau la arborarea tricolorului. La asemenea evenimente, noi avem trairi si nutrim sentimente greu de explicat in cuvinte.
PACAT CA TRAIM ASEMENEA VREMURI !!
@VV
Data trecuta cand ati postat pe tema asta eu am aplicat la arma “trandafiri si alte activitati de gradinarit” si ne amuzam de izmenele lui Oprea. Sper ca nu va fi noul ministru al apararii dupa 9 decembrie. Ne-am facut cu o tarla de colegi de toate felurile. Nu mai poti sa faci glume toata ziua-buna ziua, ca te trezesti atacand alianta.
@ Corina
Nici eu nu cred ca Oprea va fi ministru in guvernul Ponta.
off topic
http://www.catavencii.ro/Parcul-operei-locul-traditional-de-intilnire-al-popularilor_0_6168.html
@ Corina
Am vazut si programul ARD, cam subtire. Grafica destul de buna.
Acordarea aiuritoare a gradelor militare vizibila in ultimii ani nu este o inventie a basismului; acest regim doar a dus pe culmi politicile mai mult sau mai putin iresponsabile ale administratiilor succesive.
Cauzele principale ar fi doua: interesele (minore) ale politicienilor – ticalosia, adica – si necunoasterea – respectiv prostia.
Dl Dobritoiu merita felicitat, si nu doar pentru asta.
Ce n am inteles la dumnealui este intentia anuntata de a achizitiona F uri.
Gradele au fost retrase dar decoratiile lui Base de ce le platim noi? Nu ar fi cinstit sa le plateasca el, din salariul de presedinte? Eu cand imi cumpar jucarii nu cer bani de la Buget:
http://www.gazetadecluj.ro/citeste/6662-1-000-000-euro-pentru-aurul-lui-basescu
@octaaa
Basismul nu ti permite sa intelegi situatia dlui Mircea Diaconu: te faci ca nu stii care i situatia acestuia, ca imediat sa l condamni ca se agata de scaun.
Mda: sginta inocenta basista!
Asadar:
Una dintre operele fundamentale pe care se intemeiaza sistemul democratiei moderne se numeste “Despre spiritul legilor”, stimabile!
Nu intentionez sa dezvolt subiectul, dar:
1. spiritul legislatiei privind incompatibilitatile este acela de a ocroti societatea impotriva pericolului reprezentat de cei care, indeplinind in acelasi timp mai multe functii, ar putea, prin exercitarea abuziva a uneia dintre aceste functii sa genereze avantaje incorecte ce ar viza cealalta functie detinuta;
2.stiintele juridice au statuat ca, pentru existenta unui delict sunt necesare existenta a cel putin doua conditii:
a) vinovatia:
- deciziile instantelor subliniaza ca dl Diaconu nu este vinovat pentru situatia in care s a aflat
- dl Diaconu a consultat Senatul Romaniei asupra situatiei sale ambigue, iar Senatul, in care pnl era in opozitie, i a raspuns ca nu e in incomparibilitate, asadar cu ce e vinovat?
- in momentul validarii dlui Diaconu, ANI a sesizat Senatul Romaniei asupra posibilei incompatibilitati a dlui Mircea Daiaconu?
- Dl Diaconu, tocmai ca sa faca in ciuda unor basisti ca tine, a renuntat de a mai candida pentru demnitatea de senator , ca sa vezi, basist jegos ce esti, ca nu “se agata de scaun”.
Mi am pierdut, deja, prea mult timp cu tine: orice argument este inutil unui basist pentru un jeg basist.
@VV
Ne vedem dupa amiaza la Teatrul National!
@ lordul john
Voi fi acolo.
@lordul John
TNB? Despre ce vorbiti?
@VV
http://www.aliantaromaniadreapta.eu/programul-ard/resurse-naturale-si-mediu/energie-si-securitate-energetica
Iar rasuflai usurata. La ce ma pricep eu, pot spune cu mana pe inima ca n-au avut in formatie un om care stie cu ce se mananca. In plus imi suna cam de stanga reabilitarea aia a locuintelor. Fara mecanisme de piata pentru eficienta energetica. Fotovoltaicele alea de pe cladirile publice – ce vor cu ele, ca la capacitati mici de productie nu te poti bransa si nu iei certificate verzi? Or vrea feed-in tariffs si nu stiu :)? Frumos ca vor sa reabiliteze locuinte, dar legislatia europeana si oarecum si a noastra ii obliga prima data sa-si vada de cladirile proprietate publica.
In concluzie, frumos program: sa fie bine, sa nu fie rau, sa se bucure prostimea ca le repara bloacele.
@ lordul john
@ Varujan Vosganian
Ce secretosi sunteti!
@VV
Am vazut niste rochii interesante albastru cu coraille, dar albastru cu roz …hm…se cam sterpezesc dintii. Cert e ca e vizibila grafica :).
@adam mares
Teatrul National Iasi – lansarea candidatilor
@Varujan
Tupeul si nesimtirea acestui rozaliu care s-a dovedit a fi sinistrul economiei romanesti,ma refer la Videanu,au atins cote inimaginabile. Acum are vise erotice de premier. Maestre,nu mai exista medici in Romania? Oricum ar fi Victoras nu se compara cu Videanu.
http://www.cotidianul.ro/premierul-videanu-il-provoaca-pe-premierul-ponta-199111/
Dilema zilei!
Ce se intampla cu un candidat PRM de exemplu care castiga colegiul cu 51% ,dar partidul nu face pragul electoral?
Independent,nu poate fi deoarece a candidat sub sigla.Mandatul a fost castigat corect deci e valid reprezinta vointa cetatenilor.
Daca numarul acestor candidati alesi e semnificativ,pot fi mai importanti decat un partid cu 20% procente.
Inca dezbatem in ceata,putin ajutor nu strica.
Apropos,al doilea subiect e;
Taxa de prima imatriculare,umele autoritati dau un raspuns altele altul.Care e concret raspunsul.cetateni romani plecati in exterior doresc sa vina sa imatriculeze masina fiindca int-un ziar din Italia au citit ca pana in 2013 nu platesc taxa de mediu.
Multumesc pentru luminare.
Corina
Nu e albastru, e bleumarin, si nu e roz, e ciclam.
Ar fi mers bleumarin cu roz sau coraille.
@VV
Succes! You are the Best!
@adam mares
De acord ca rozul e ciclam, dar albastrul e albastru sigur (depinde si cum tii monitorul). Oricum, ciclam+inimioara te duce cu gandul la reviste pentru femei, campanii de prevenire a cancerului la san etc. Marele avantaj e ca e foarte vizibil.
@ all
Mi-a placut masura asta propusa la concurenta:
“limitarea intervenţiei statului la acţiunile de reglementare/dereglementare, de administrare a externalităţilor negative şi de corecţie a distribuţiei venitului naţional prin asigurarea justiţiei sociale”