Suntem într-o frumoasă zi de miercuri, care se întâmplă să fie chiar azi. Miercuri, în România, este şi ziua şedinţelor de Guvern. Mă aflu în biroul primului ministru, Victor Ponta. Vorbim despre situaţia la zi a parteneriatului Cuprumin şi despre programul de privatizări al Ministerului Economiei. La final, îi prezint primului ministru stadiul proiectului de modificare a Legii Minelor. Un proiect complicat, care necesită avize de la opt ministere, dintre care jumătate încă nu şi-au pus semnătura pe text. Îl rog pe Victor Ponta să transmită un imbold colegilor miniştri, astfel încât proiectul să intre săptămâna următoare pe ordinea de zi. Potrivit înţelegerii noastre, primul ministru, în deschiderea şedinţei de Guvern, face acest lucru. Anume aminteşte faptul că săptămâna următoare voi prezenta proiectul de lege a minelor şi solicită miniştrilor să grăbească avizele.
Deodată, în timpul şedinţei, ne privim unul pe altul, primul ministru şi cu mine, şi izbucnim în răs. Pe monitoarele noastre, în dreptul revistei presei, apare un comunicat Hotnews: Victor Ponta, atac dur la adresa ministrului liberal Varujan Vosganian. Care e atacul, agenţia nu ne spune, dar probabil că simpla pronunţare a numelui meu de către primul ministru sau a numelui său de către mine e totuna cu un atac dur. Poate că ar trebui să ne referim unul la celălalt folosind doar iniţialele, sau nume de cod. Lucrurile, fireşte, nu s-au oprit aici. Seara, televiziunile prietene anunţau că primul ministru mi-a transmis în privinţa legii minelor chiar un ultimatum.
Închei acest text la o oră la care ar trebui să vă urez noapte bună. Mi-e teama, însă, că Hotnews sau Romania Tv sau mai ştiu eu cine vor titra că am lansat un atac dur la adresa voastră, aşa că renunţ. Spun doar N.B.

E.R.! K.U. N.B.!
Suntem oare in Kafka, in Orwell sau Urmuz …”ziaristii pâlnii” toarnă ”zoiaiele Zeusului intrat in putrefactie”, care au devenit pestilențiale pentru oamenii normali
…ecarisajul pollitic doarme?
O poveste cu Socrate
Intr-o zi un cunoscut vine alergind, agitat nevoie mare la Socrate
” Maestre am ceva sa va spun….”
” Asteapta putin pina sa-mi spui. Ai trecut ceea ce vrei sa-mi spui prin cele trei site?”
“Care site?”
“Prima sita: ai examinat daca ceea ce vrei sa-mi spui e adevarat?”
” Nu, doar am auzit…”
” Bun. Sa incercam a doua sita. Este ceva bun in ceea ce vrei sa-mi spui?”
” Nuuuuu, din contra…”
“Sa incercam atunci a treia sita: ceea ce vrei sa-mi spui este absolut necesar?”
” Hmmmm, nu”
” Deci ceea ce esti atit de nerabdator si nervos sa-mi spui nu este nici adevarat, nici bun, nici necesar. Atunci nu ma mai plictisi si du-te la ale tale.”
E foarte bine că V.V. ne spune, poate aşa se educă lumea să nu mai creadă toate idioţeniile subtitrate de toate televiziunile. Poate terminăm odată războiul dintre noi! Exploziv, ştire bombă, atac dur, aruncă-n aer, ascuţirea armelor, confruntare la baionetă…ce dracu oameni buni vă e dor de război! Imitaţia nu are valoare, eu nu citesc niciodată după astfel de îndemnuri, că din nefericire am, pentru tot restul vieţii, imagini de neşters din război! Ferească-ne Dumnezeu!!!
@VV
“Deodată, în timpul şedinţei, ne privim unul pe altul, primul ministru şi cu mine, şi izbucnim în răs. Pe monitoarele noastre, în dreptul revistei presei, apare un comunicat Hotnews: Victor Ponta, atac dur la adresa ministrului liberal Varujan Vosganian”.
Adica in timpul sedintei de guvern ministrii se uita pe site-uri de stiri? In timp ce Ponta vorbeste tuturor de fata cu presa?
@VV
1. “„Cu siguranţă va exista un ciclu de dezvoltare a creditului , dar numai în paralel cu creşterea economică. Când apar semnele creşterii economice automat încep să apară solicitări de credite bancabile. Acum foarte puţine proiecte sunt bancabile, cu excepţia anumitor segmente cum ar fi agricultura, energia, administraţiile publice sau proiectele derulate cu fonduri europene“, a declarat Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor.”
2. Domnul Piperea, prietenul dvs, a reusit sa ia banii pe asigurarea de la Astra?
@ VV
ponta nu ataca niciodata frontal, deoarece ca mai toti tradatorii E LAS
Aveti 23 de colegi in guvern, citi dintre ei ii vedeti atacati pe hotnews ? Va spun eu: doar PNL-isti… Chiar va sfatuiesc sa cititi pe hotnews articole unde se refera la activitati PSD-iste sa vedeti cu cita blindete sunt ei tratati in comparatie cu dvs…
Ei bine, de unde credeti ca provine asta? Oare nu din faptul ca ponta INTOTDEAUNA cind da voie 5 minute presei pomeneste DOAR de ministere si ministri PNL-isti ? Partea proasta e ca ponta va taie gitul cu ata de la mamaliga si dumneavoastra nici macar nu va dati seama.
katrina
Speram ca esti mai desteapta, dar vad ca esti la nivelul lui nea Ion tractoristu, care crede ca, fara comunism si Ceausescu, RO statea in loc. Comunismul a produs o pseudo-modernizare, creand niste mamuti industriali, dar distrugand mica industrie care asigura prosperitatea comunitatilor. Tu ai vazut ce industrii erau in interbelic? Toate acele fabricute, intreprinderi, ateliere mestesugaresti ar fi crescut in timp si ar fi creat o traditie in fiecare domeniu.
REindustrializarea de care vorbeste VV nu inseamna refacerea industriei socialiste, esti in eroare.
Din pacate, tot ce s-a construit in comunism, cu sacrificiul poporului, a fost jefuit dupa, tot de descurcaretii vechiului regim. Daca se faceau privatizari imediat dupa Revolutie, alta era situatia.
Acum nu mai avem nimic. E foarte greu sa reindustrializezi prin privat, in conditii de guvernare cvasi-socialista.
In RO, doar intreprinzatorii care au fentat statul au rezistat, restul au dat faliment. Nu se poate dezvolta o afacere in regim de onestitate pt ca te omoara taxele si impozitele.
Acum ii va omori si pe industriasii mai mari liberalizarea preturilor la gaze.
RO a fost guvernata mereu prost, pt ca unii sa-si umple buzunarele si atat.
@Adam Mares,
Stiu ca te scoate din sarite fata asta imbatranita in comunism fanatic si in ateism, dar fa-te ca lucrezi si ca n-ai timp sa-i raspunzi. De altfel observ ca sunt destui si din noua generatie care ataca exact fix-pix valorile fundamentale ale democratiei si ale economiei moderne. A se vedea subiectele de prima pagina a ziarelor si ale televiziunilor!
In ce-i priveste pe patronii din industria energo intensiva, lasa-i in pace ca se descurca ei. Noi, consumatorii captivi cum ne descurcam?
@un liberal optimist
Nu-mi mai aduce aminte de facturi la intretinere si energie electrica. Vrei sa ma deprim? Sunt cel mai mare consumator de utilitati din blocul meu!
Si-asa sunt deprimat.
katrina
Hristos s-a inaltat!
@Adam Mares,
Daca te-ai documenta mai serios ai gasi o sumedenie de solutii de eficientizare energetica a casei tale, cu investitii mici, dar permanente. In lupta cu furnizorii de utilitati trebuie sa fii cu cel putin doi pasi inainte!
@un liberal optimist
Pai nu prea am ce, ca m-am gandit. M-am uitat intr-o zi, de curiozitate, pe tabelul de la intretinere. Si sa vezi ce-am descoperit: eu consum mai multa apa rece si calda decat o familie de 4 persoane. Ce zici de asta?!
De curent electric, nu mai vorbesc: sunt singurul din bloc care sta cu lumina aprinsa pana dupa miezul noptii.
@Adam Mares,
Modifica diametrul tevilor cu o unitate:de la 1/2 tzoli la 3/8. Utilizeaza becuri economice oriunde stii ca uiti lumina aprinsa. Cumparati electrocasnice cu consum mic de energie!Sunt mai scumpe dar iti amortizezi cheltuiala intrun an. Izoleaza-ti plafoanele cu vata minerala de calitate. Ar mai fi termopane de calitate, o usa de intrare pe masura. Nu trebuie sa le faci pe toate odata, ci doar cand ai timp si bani. Sa nu uit:daca nu te pricepi sa le faci singur cauta niste mesteri de incredere.
Ca anecdota, la mine vin companiile de utilitati si-mi schimba contoarele cam de doua ori pe an( cica le iau sa le verifice la metrologie). In realitate, ma reclama vecinii ca daca platesc cele mai mici facturi precis le fac eu ceva bietelor contoare!
@tudor,
Putin off topic:ai dreptate, Nicolaescu a fost si sper sa ramana un ministru al dracului de eficient. Tin minte ca in mandatul trecut, desi initial corpul medical il injura ca la usa cortului, spre final cazuse in adoratie, iar dupa terminarea mandatului toti erau vineti de furie. Si eu cred ca o sa faca treaba buna si in acest mandat. Atat doar ca-l ia gura pe dinainte si inflameaza lumea de pomana. Asa cum face si Maestrul:creaza asteptari, taie in carne vie, repara pe unde poate, dar cancerul fiind generalizat mai trebuie sa si extirpe pe aici pe colo. Si apoi stii cum e:orice reforma este excelenta dar sa nu ti se aplice tie!
katrina
Iar vorbesti prostii! La filme (porno sau nu) poti sa te uiti si cu lumina stinsa.
Oricum, nu-mi plac filmele porno, plus ca am destule femei.
@Adam Mares,
Sa nu zici ca-ti iubesti femeile cu lumina stinsa!Poate, da, din cauza facturilor!
@all,
Am gasit zilele trecute un site ciudat(nu cred ca nu mi-as mai aminti sa-l mai accesez o data) un fel de trimitere la Radu Golban care ar fi explicat ca lui Ponta i s-a intins covorul rosu nu ca i-ar fi cerut cele 18mld e lui Herr Merkel(datoria Germaniei catre Romania pentru barterul din anii 1939-1940), ci ca i-ar fi facut cadou 18 mld e, cedandu-i toate proprietatile Grupului Etnic German, confiscate de Aliati si cedate Statului Roman prin Pacea de la Paris. adica niste asseturi foarte valoroase din Transilvania. In chestia asta cica ar fi intermediat direct primarele Sibiului, ca un fel de mostenitor al al acelei organizatii. E careva pe aici care nu prea are treaba multa si poate sa sape putin la informatia asta? Ca, de altfel daca pisicutul Ponta i-ar fi cerut lui Herr Merkel cele 18 mld pe bune ii trageau rapid covorul ala rosu hitleriso-comunistoid de sub picioare!
http://www.pesurse.ro/2013/06/13/vosganian-romania-a-avut-parlament-unicameral-numa/
@un liberal optimist
Pai nu prea le iubesc, fac sex (cu lumina aprinsa, stinsa, cum doresc ele).
Nu am o iubita. Sunt intr-o criza metafizica.
@Adam Mares,
Probabil ti-ai dat seama ca inafara de ce ne deosebeste cu Maestrul am cateva idei putine, dar fixe:
1.Monarhie constitutionala( ca minim acceptabil Republica Parlamentara)
2. Bicameralism.
3. Vot pe liste.
4. Parlament suveran.
5. Competitivitate.
6. Cu voia dumneavoastra, ultima pe lista, Reindustrializare dar nu in orice conditii:adica sa incepem cu industrii avansate, dar pastrand tot ce este valoros tehnologic din industria de extractie si prelucrare.
Daca ai observat nici nu-mi consum creierii comentand orice partz basescian!
“Cadoul lui Victor Ponta pentru Angela Mekel a fost restituirea proprietăţii confiscate în 1944, a forumului democrat german. [...] În 1944, România a semnat o convenţie de armistiţiu cu aliaţii, care conţinea 66 de legi. Între cele 66 de legi a fost şi legea care a interzis mişcările fasciste dar şi grupul etnic german. Averile grupului etnic german au fost confiscate în mod legal”, a declarat Radu Golban, la Realitatea TV.
În opinia românului stabilit în Elveţia, vizita de astăzi a lui Ponta la Berlin a reprezentat cadoul Angelei Merkel pentru proprietăţile retrocedate Germaniei de guvernul USL.
“Această vizită este şi un prilej de primi girul de la Berlin pentru viitoarea carieră a domnului Victor Ponta”, a mai spus Radu Golban.
Şi Peter Imre a comentat vizita premierului Victor Ponta la Berlin, de data aceasta din perspectiva omului de afaceri. “Evident că atunci când preşedintele Franţei vine in vizită, nu vine sa vadă Carpaţii, vine cu şleahta de oameni de afaceri şi cumpără bucată cu bucată”. Acesta s-a interesat şi câţi oameni de afaceri români sunt în delegaţia primului ministru, nu “dacă domnul Ponta se place cu doamna Merkel sau nu”. Din păcate, niciun om de afaceri nu a fost în această delegaţie…
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/cadoul-lui-victor-ponta-pentru-angela-merkel_1201468.html#ixzz2QR65YqFo
Follow us: @realitatea on Twitter
@Adam Mares,
Ma rog, chestii de gusturi si oportunitati. Si apoi e o masura in toate:placere vs economie la facturi. Cred ca de aceea ai si consum mare apa!
@Adam Mares,
Felicitari! Esti alert(ca si la femei!). De fapt era un alt site de care am dat intamplator acum 3?zile. Dar nu prea eram sigur de informatie. Bine, acum, vorbind intre noi, hitleristii lui Merkel n-o sa-si ia asseturile si sa fuga cu ele in Germania. Eventual o sa ne mai trimita niste colonisti saraci din Germania care se vor repezi la ajutoarele sociale din Ro. La care basea o sa replice artzagos dupa vreo doua sticle visiki:Nein!
@Adam Mares,
N-are rost sa mai cercetez! Bine ca au confirmat toate site-urile. Mai este o surpriza ca la candidatura la presedintie Crin deja il depaseste cu vreo 12 procente pe Ponta? Ca daca s-ar mai face acum un sondaj, Ponta ar ajunge sub boc? Doar pe disccutia cu liberalizarea pretului la gaze!
@un liberal optimist
Nu sunt deloc econom. Nu ma imbrac niciodata de doua ori cu aceeasi camasa sau cu acelasi tricou, imi spal hainele pe culori si uneori bag trei tzoale in masina de spalat. Prin urmare, spal aproape in fiecare zi.
La apa calda e si mai rau: dupa ce ca sunt eu ratzoi, mai consuma si vizitatoarele patului meu.
In concluzie: economia nu este de mine!
@un liberal optimist
Sa nu fim prea optimisti! Tot ce face Ponta se rasfrange si asupra lui Crin, fiindca PSD nu e singur la putere.
@Adam Mares,
Parca mi-ai fi frate:asa fac si eu. Schimb hainlee si incaltamintea de n ori pe zi, masina de spalat functioneaza aproape non stop, cada mea se umple cam de 2-3 ori pe zi. Stii care-i smecheria? Un corp relaxat si curat n-are nevoie de medicina si farmacii. Curatenia este mama sanatatii!
@Adam Mares,
Mai vedem! Ma rog zilnic ca ministrii liberali sa nu dezamageasca poporenii care voteaza. Sper sa reuseasca. Si cu ei si noi!De fapt as dori sa reuseasca si socialistii. Din pacate, nu prea le iese ca provin din sistem. Romaniei ii trebuie acum un social liberal. Sa-i asteptam pe strapontina!
Uite tot o urmaresc pe Rovana Plumb. N-as zice ca e ticaloasa, necinstita, mafioata. Mai ales ca a fost si o europarlamentara decenta.Dar, sireaca nu prea ara pe astea cu mediu. se incurca prea mult in detalii. Cel putin Programul asta Rabla mi se pare o chestie mafioata:bai frate, ai o masina. Ori o exploatezi pana o ia dracul, ori o face caruta, ori o dai la dezmembrare pe piese. De ce sa dea statul o gramada de bani la niste mafioti, in loc sa faca scoli, spitale etc.
@un liberal optimist
E drept ca si eu te mai zgarii cateodata.
Pai cred ca avem mai multe in comun. Chiar daca tu nu ratezi nicio ocazie sa ma ironizezi.
@un liberal optimist
Ai dreptate, masina e un lux. Sunt alte probleme stringente si dureroase ale oamenilor, care tin de educatie si sanatate, in primul rand.
@Adam Mares,
Masina nu-i un lux, este o scula absolut necesara. Depinde cum o folosesti!Eu vorbeam despre prostiile de sistem ale ministerului mediului:poluare, gropi de gunoi etc. Incalzirea globala nu-i produsa de masini, ci de necuratenia noastra ca atitudine.Sa nu mai zic de ministerul liberal al apelor padurilor si a mai nu stiu ce. E un haoos generalizat provocat de idiotul de basea cu rahatul lui de vot uninominal. Trebuie, urgent sa adoptam noua lege electorala privind votul pe liste. Altfel, Uzurpatorul de la Cotroceni o sa-si bata permanent joc de societatea romaneasca!
@un liberal optimist
O fi necesara, insa nu e o scula ABSOLUT necesara. Absolut necesara e alta scula. Ca tot am auzit zilele astea un banc negru referitor la barbatii mai in varsta:
O tipa ii zice barbatului: Vezi ca vin la tine sa ne culcam. Iar acesta raspunde cu dragalasenie: bine, dar sa vii si cu scula.
@un liberal optimist
Dar, chiar daca eu mai am mult pana acolo, zic, totusi, sa fim optimisti: intotdeauna exista solutii de avarie.
@Adam Mares,
Ce spun si
incelegi tu Discutia nu este despres sex , ci despre economie si politicale!
Sorry! M-apucara poantele!
Nicolaescu nu a trecut clasa, desi a luat mai mult decat VV pt activitatea de guvernare (4). Tot talentul literar ramane de baza: nu-l ai, esti pierdut la profesorul Manastire!
http://www.realitatea.net/dosar-de-politician-eugen-nicolaescu-ministrul-eternelor-reforme-din-sanatate_1203385.html
@ Adam
ce scriu respectivii e adevarat? bun sau necesar? Jumatati de adevar, birfa, si pareri de gogomani.
Reforma in medicina nu se face peste noapte. Ca idee, un medic se formeaza in 9-11 ani spre deosebire de un inginer sau avocat care se formeaza in 3-5 ani; deci in citi ani se poate reforma un sistem medical? Cit anume poate transforma un ministru in acest sistem dupa ce tot ce a facut deja in primul mandat a fost facut una cu pamintul de ministrii lui basescu? Dar ce cred dumnealor ca e sistemul medical, ciorapi sa se schimbe dupa cheful unuia sau altuia, un joc de lego care sa fie asamblat si dezasamblat la comanda dupa fanteziile unui mizantrop “priceputlatoate” ca basescu sau dupa parerile neavenite ale celor de la realitatea?
In genere medicii sunt extrem de reticenti sa accepte oameni straini de meseria lor care isi dau cu parerea, si pe buna dreptate: Administrativ e foarte greu sa te intelegi cu un economist pentru ca prioritatile si domeniul de cunoastere sunt diferite. Din acest punct de vedere domnul Nicolaescu e o exceptie, nu doar ca e acceptat ca partener de catre comunitatea medicala, dar nici nu e acceptat pe ochi frumosi. Nu stiu de altii dar in ce ma priveste am citit cu mare atentie si programul lui pe medicina si legile si structurile formate in primul lui mandat si da sunt pe masura unui sistem vestic, coerente si cu viziune. A le pune in practica insa o sa dureze ani si vor trebui permanent reanalizate si adaptate; medicina e o stiintza dar nu e inginerie, nu e one shoe size fits all, de aceea si reforma este ceva dinamic, flexibil si mai ales in mare nevoie de analiza atenta si continuitate.
parabolele lui VV
:
http://www.revista22.ro/varujan-vosganian-referendumul-lui-basescu-ar-putea-ajuta-usl-27527.html
Dar atacul dvs la Ioan Ghise a fost cât se poate de real! Chiar dacă aţi folosit punctele de suspensie… Ce-aţi sugerat dvs, surâzând complice cu ziaristele de la B1, m-a dezamăgit profund (sigur că puteţi face ceva pe dezamăgirea mea, doar nu sunt decât un biet votant anti-regimul băsescopat. Dar un votant pe care dl Ghişe – aşa ,,nebun” – îl reprezintă mai onest decât o faceţi dvs)
Cam în aceeaşi ordine de idei, iată ce spunea Ilie Sârbu, în dialog cu… Andreea Pora, în ,,22”:
A.P.: E prea tolerant (n.m. Victor Ponta) cu miniştrii liberali?
I.S.: Mai ales cu cei liberali.
Nu ştiu dacă-i (de) bine, dom’ ministru, nu ştiu dacă-i (de) bine…
@CRIS
Nu-mi este familiar domeniul sanatatii decat din postura de pacient.
@un liberal optimist
Si o veste buna: se pare ca impozitul forfetar al Grapinutei nu e acelasi lucru cu acela propus anterior de Nita Girimea. Am vazut-o la o emisiune pe Antena 3 unde a explicat putin despre ce e vorba. Desi pare complicat (fiindca sunt diferentieri in functie de multe criterii), teoretic ar trebui sa aduca niste bani la buget (nu foarte multi), fara sa-i decapiteze pe intreprinzatori. Principiul este: putin, dar sigur. Adica impozitul ar fi chiar mai mic decat spaga data pt a functiona evazionist. Sa vedem ce va iesi!
Ce ziceti de sondajul asta? Crin la egalitate cu Becali?!
http://www.pesurse.ro/2013/06/13/sondaj-csop—ponta-si-isarescu-cei-mai-de-increde/#news
@un liberal optimist
Sa nu mai vorbesti urat de Tariceanu, da?
http://www.pesurse.ro/2013/06/13/triceanu-despre-viitorul-preedinte-i-a-acorda-cred/
@ Adam Mares
mersi de suport… Incepe sa fie noaptea mintii ce se petrece in politica, urmaresc atent sa nu pierd nimic si vin mai pe seara cu parerile
@Adam mares,
Bine ca a reajuns si Tari la casa lui, acum proaspat insurat! Sper sa nu mai participe la emisiunea “Copiii spun lucruri trasnite”. Ai mai auzit pe undeva de Chiliman, Moisescu, Tusa? Doar daca Crin in marinimia lui ii reprimeste in PNL!
@Adam Mares,
Ma lasi cu Isarescu? Ro. este in rahat din cauza prostului. Nu dau detalii ca se supara pe mine Maestrul!
@Adam Mares,
Daca urmaresti ratingurile, Realitatea este cu un genunchi de broasca peste RTV.Cine dracu’se mai uita la martzafoii astia?Si manastire asta venit de pe la Cluj? Phoaa! Acum, pierzand Gusa postul poate se mai schimba ceva. In sfarsit sunt si eu pe felie cu@Cris pe domeniul Nicolaescu. In rest, mi-ar lua gatul pe misoginism.