Spune-mi cum impozitezi, ca să-ţi spun cum guvernezi

Cam ciudat. Acum un an dezbaterea în cadrul USL pe probleme fiscale se ducea în jurul întrebării: când începem să reducem impozitele? La întrebarea aceea nu s-a găsit încă răspuns. Acum văd că se naşte o altă întrebare: cât o să rezistăm până să creştem impozitele?

În privinţa asta eu rămân neclintit. Calitatea acestei guvernări va fi legată de modul în care va şti să reducă impozitele. Nu vom putea spune că am depăşit criza decât în momentul în care ne vom reîntoarce la nivelele de impozitare de la sfârşitul lui 2008, adică 19% la TVA şi 39,5% la CAS. Fără investiţii noi, fie ele publice ori private, fie autohtone sau străine, fie directe ori de portofoliu, economia românească nu va depăşi  creşterea de 2% PIB, prag care nu aduce prea mult românilor  ăn buzunare şi, în orice caz, nu reduce decalajele faţă de ţările dezvoltate din UE. Ori invcestiţiile presupun ca banul să circule. Cu ghiuleaua de 24% TVA legată de gleznă, economia românească nu va depăşi pragul de 4% creştere de PIB. În câteva postări, în următoarele săptămâni, va trebui să vedem ce-i de făcut.

93 Responses to “Spune-mi cum impozitezi, ca să-ţi spun cum guvernezi”

  1. epolitikon spune:

    @VV

    Prima masura: schimbarea lui Ponta pentru blat!
    A doua masura: schimbarea ministrului Chitoiu care dupa un an si mai bine nu are nici macar tricoul transpirat. Nu mai vorbim de vreo urma de crampoane pe jambiere ori vreun cartonas galben..

    In ANAF se doarme, lumea e bucuroasa, treburile merg mai bine ca inainte (pentru ei).

  2. Pacala spune:

    Maestre,
    Discutia cu 16% e o fata morgana. Daca vreti sa spuneti lucrurilor pe nume analizati chiar si aici pe blog cat este fiscalitatea pentru angajati si angajator, in cazul salariatilor. Nu ne mai aburiti cu rahatul cotei unice de 16%. Cine este salariat stie ca are brut 1400 si incaseaza 1000 plus angajator plateste 600 ron. In plus, cu majorarile de impozite suma ramasa pentru trai zilnic chiar scade comparativ cu perioada USL.
    Asa ca si cu pnl in guvern si fara tot pulbere e guvernarea. Ne este dor de nastase si tariceanu.
    Cu tot cu rahaturile de atunci. Impotente mai mari peste tot nu am vazut in viata mea. In plus, dvs insiva ati parasit barca guvernului ca nu ati putut sa faceti chiar nimic. Inclin sa cred ca nu v-au lasat dar nici nu admiteti realtitatea.

  3. Buddha spune:

    Adam
    Nici tu nu esti mai prejos, prietene! :)

    Valeu, am citit linkul de pesurse.ro. Cred ca mai degraba as prefera sa ma intalnesc cu fantoma lui Ceausescu decat sa se intample ce scrie in stirea aia! Ce Halloween, ar fi de-a dreptul Apocalipsa! Apocalipsa drepturilor civile! :)

  4. epolitikon spune:

    @VV

    Si cand spun ANAF nu ma refer la controale, ma refer in special la a pune cineva ordine in haosul generat de legislatie prin tot soiul de prevederi aberante, multe dintre ele care si-au pierdut obiectul pentru care au fost gandite in urma cu 8-10 ani, sa spunem.

    Si iata inca una proaspata:
    In ceea ce priveste termenele de plata, potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 72/2013, in raporturile dintre profesionisti, termenul de plata nu poate fi mai mare de 60 de zile calendaristice. Prin exceptie, partile pot stipula in contract un termen de plata mai mare, sub rezerva ca aceasta clauza sa nu fie abuziva.

    Imi mai vine in minte o aberatie de pe vremea lui Nastase, care nu-mi da voie sa acord discount pentru plata cash!!! Risc amenda in cazul in care il favorizez pe cel care-mi ia marfa cu banu’ jos…

    Si inca ceva:
    De ce nu creati posibilitatea ca firmele sa poata plati resursa umana angajata ocazional, cu max. 100 euro / luna (sa spunem), pentru felurite munci part-time, fara alte contributii. Adica, am adus un student sa faca 2-3 desene, i-am dat 100 dolari pe CNP si cu asta-basta. Toata lumea castiga, inclusiv statul!

    Creati posibilitatea IMM-urilor sa accesez legal RESURSA UMANA, pentru ca oricum nu au capital, nu au putere de negociere, nu au influenta, nu au nimic. Resursa umana (munca!) e singura lor arma…Si statul le tine in MOD VOIT incatusate intr-o fiscalitate de aproximativ 55% asupra muncii…

    • @ epolitikon
      Ideea ta cu part-time nu e rea. Din pacate, aplici o idee buna si iese prost pentru ca se fac excese, sa nu zic abuzuri. Or sa se inmulteasca part-time/urile de numai….

  5. adrian spune:

    cand se reintroduce “fumaritul”? daca tot vorbim de calitate in guvernare …

  6. epolitikon spune:

    @katrina
    Amice, parerile tale si a altor cativa de pe aici, sunt la fel de utile precum apa-n pantofi. Mars la antreprenoriat si dupa aia sa te bagi in seama pe astfel de subiecte!

  7. Adam Mares spune:

    VV se apucase, in 2008, sa faca un program informatizat. Nu l-a continuat nimeni.
    Pt ca nimeni nu-si fugareste clientii politici, finantatorii de campanii electorale. Doar ceilalti sunt pusi pe raboj.
    Cu portul Constanta ce se mai aude?

  8. Adam Mares spune:

    Mi-am adus aminte de Moromete si de Jupuitu. “Fonciirea”! :-)

  9. Adam Mares spune:

    @buddha
    Sa speram ca Apocalipsa, pana ajunge la noi, face implozie pe drum, auto-distrugandu-se. :-)

    Stii ceva? Tie ti se pare normal ca sefii serviciilor sa fie numiti din randul politicienilor?

  10. Pacala spune:

    Finantistii guvernului sunt in vrie si degeaba. Tot cu fmi si banca mondiala de mana. Dar in schimb isi asuma in parlament descentralizarea . La 75%. Usl rulz! :)

  11. Pacala spune:

    Adam Mares
    In lipsa unor baze de date puse cap la cap mai dau o lege mai se gandesc la un impozit samd. Problema pleaca din a percepe fiscalitatea si asa mare la un procent mediu european. Si din a pune cap la cap bazele de date la cheltuielile guvernamentale. Orice sa treaca printr-un sistem unic, chiar si pentru societatile unde statul este actionar.

  12. Filip G spune:

    Pensiile au ajuns si l-a mine in zona.Scrisorile si facturile au fost lasate la nevasta unui consilier.E ca in vremea postalionului,fiecare asteapta vesti odata l-a doua saptamani.Guvernul sa nu se intrebe dece nu are incasari din TVA,cetatenii nu au primit factura sa poata plati ,curentul,telefonul ,etc.Cel mai apropiat magazin unde incaseaza facturi este la 10 Km.Posta ramane fara multe din incasari .Daca eu fac abonament la ziar,il primesc de doua ori pe luna?
    Medicul veterinar spune ca daca se scumpeste benzina ,renunta sa mai presteze la domiciliu servicii.Acum alimenteaza de 2000 lei lunar ori 80 %din incasari pleaca din buzunarul lui.Deja se intereseaza sa lucreze sezonier in Austria ori Italia.
    Prin marirea de taxe si impozite se realizeaza inversul scontat.Deja s-a ajuns la nivelul in care nu mai rezisti.

  13. Adam Mares spune:

    VV este frunza aramie, cum ii este tenul. :-)

  14. Pacala spune:

    Sunt toti prafao.

  15. un liberal optimist spune:

    @vv.
    Saptamana curenta am fost in Baduleasa sa-mi deschid Contul agricol(ala fiscal i-l aveam, dar habar n-aveam ca trebuie sa-mi deschid si contul asta!). De RDS-RCS n-am scapat nici acolo. Acum vreo 2 nopti, zapez pe TVR1 si dau peste Moise Guran(are acolo o emisiune economica). Vroiam sa inchid, si, de-odata amicul asta vine cu 3 propuneri informale privind reducerea evaziunii fiscale. La inceput am zis ca-i vrajeala. Am stat si am reflectat si dupa 2 zile am zis ca propunerile alora de la TVR1 chiar sunt serioase. Iata ce propun baietii aia de la emisiunea lui Moise Guran:
    1. La plata cu cardul sa se scada TVA de la 24 la 19.
    2. Toti PFA -istii sa plateasca doar 10%,fie la pensii, fie la sanatate.
    3. Toate persoanele care muncesc la negru(sau la gri) sa fie convinsi sa plateasca 10% din ce castiga(la pensii sau la sanatate).
    Ideile sunt excelente. Totusi mai ramane marea evaziune fiscala protejata de clientela de partid! Dar, oricum este un inceput!

  16. Pacala spune:

    @un liberal optimist
    Sunt propuneri teoretice. Din pacate teoria fiscalitatii si combaterea evaziuni este primita/acceptata de guvern doar de la FMI/ Banca Mondiala. Dupa care se chinuie marii experti teoreticieni din guvern sa o aplice. Dupa care constata ca teoria e una si practica alta. Urmeaza lipsa de rezultate si supraimpozitarea celor fraieri, care ca rezultat direct vor incepe sa evazioneze. Prin urmare, gradul mediu de colectare taxe scade de la 31% la 29%. Guvernul insista si preseaza firmele. Care si ele se baga in insolventa din lipsa de lichiditate sau intarzieri in decontari cu alte firme. Si degeaba, in insoventa statul nu incaseaza nimic. Iar evaziunea in valori absolute creste fara numar. Pentru ca economia neagra sa iasa la suprafata trebuie sa lasi piata libera si putin mai presata. Daca grad total de fiscalizare creste in perioada usl la firme la 35-40% fata de 30-35% in perioada PDL si recesiune, atunci rezultatul va fi mai abitir.
    Degeaba dai cu descentralizarea (va fi atacata la CCR care va considera ca este neconstitutionala) si USl va marca alte impotente.

  17. Filip G spune:

    @Pacala,
    acum intelegem rolul ambasadorului SUA in perioada de suspendare a lui Basescu
    http://www.cotidianul.ro/seful-spionilor-americani-ambasadorii-sua-au-ordonat-spionarea-liderilor-europeni-225659/

  18. Adam Mares spune:

    Sergiu Nicolaescu nu a cerut in testament sa fie incinerat, dimpotriva, si a lasat toata averea sotiei. Sa-l fi incinerat de teama unor potentiali urmasi?
    Mi se pare groaznic ce au facut cele doua, sotia si sora, care, evident, spera si ea la o halca de avere.

  19. un liberal optimist spune:

    @Pacala,
    N-ai zis nimic despre cele 3 idei de reducere a evaziunii fiscale. Mie mi se par rezonabile. Ca despre marea evaziune este alta discutie!

  20. un liberal optimist spune:

    @Adam,
    La mine in familie este o dilema:socrul meu este ortodox, dar vrea sa fie incinerat. M-a rugat ca cenusa sa i-o arunc peste cele mai iubite locatii din copilaria lui.Ideea este ca trebuie sa-i adun pe putinii oameni care ii mai sunt prieteni sa vina la ceremonia de incinerare.( va trebui sa-mi fac timp pentru a vedea cum se procedeaza la o incinerare, sau sa apelez la o companie de profil). Sigur, sper sa mai supravituiasca ceva ani!

  21. epolitikon spune:

    @katrina
    Ai castigat. Te declar expert in finante, contabilitate si evaziune fiscala. Acum urca-n pod si arunca cheia pe geam…

  22. Adam Mares spune:

    @un liberal optimist
    Chiar daca ti se par rezonabile acele idei, ele apartin unor jurnalisti. Nu stiu daca guvernul e deschis la propunere. Aici e problema.

    Daca omul chiar vrea sa fie incinerat, e optiunea lui. Dar daca e decizia abuziva a unor hapsani de avere, cum pare acum cazul lui Nicolaescu, mi se pare impardonabil.

  23. emi spune:

    Un om poate fi incinerat, și pentru că nu a murit din cauze absolut naturale, când a fost “”ajutat”” și trebuie șterse urmele.
    Pacat ca oamenii nu stiu sa-si aleaga partenerii…

  24. un liberal optimist spune:

    @Adam,
    @emi,
    Omul poate fi inhumat in 2 cavouri de familie. Dilema era ca BOR nu vrea sa faca slujba religioasa celor incinerati. Iar daca vei convinge un preot ortodox sa execute ceremonia ar putea avea probleme. Ciudatenii! Sper sa se intample cat mai tarziu!

  25. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    eu as zice altfel:

    Spune-mi cu cine coabitezi ca sa-ti spun cum guvernezi!

    • @ sorin gyorgyfalvi

      Asta cu coabitatul credeam ca am lamurit-o. Alta varianta nu era atunci. Guvernul, insa, mai trebuie sa dobandeasca in viziune iar PNL trebuie sa fie mai preocupat de guvernare.

  26. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    si inca ceva:

    Euro s-a dus in jos, dar si mai in jos s-a dus leul. Pina leul nu va intra sub plafonul de 3,94 (in conditiile in care euro ramine ca si acum in termeni reali), nici nu se poate pune problema incetarii starii actuale de paralizie economica, pentru ca noi azi asta traim… paralizie economica!

  27. Adam Mares spune:

    Tări are petrecere de nunta maine seara. :-)

  28. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ Adam Mares

    Tariceanu a reactionat si el violent la ce-a facut Chitoiu… deci se pare ca nu numai eu vad problema!

    Maestrul Vosganian ca de obicei nu zice nimic la tot ce se intimpla in interior, si dupa vreun an va zice probabil: eu?? eu??? Eu n-am facut nimic! Fiecare raspunde pentru faptele sale…

    Cind esti persoana fizica probabil asa si este, dar cind esti lider de partid… lucrurile se schimba. Pentru faptele tale raspunde… PARTIDUL!

    • @ sorin gyorgyfalvi

      Sorin, eu am avut de mai multe ori tensiuni, cu Tariceanu in 2005, cu Antonescu in 2010, dar ce-am avut de spus am spus inauntru. Eu nu vreau sa fac treaba dusmanilor PNL. Asta nu vine din oportunism. eu am vorbit in acest comentariu de o tema, nu de persoane. Despre persoane vorbim in biroul permanent.

  29. Adam Mares spune:

    @sorin g
    Dl VV le spune asa, mai sotto voce, diplomatic, astfel incat sa iasa bine in orice situatie.

  30. Pacala spune:

    adam mares
    asa fac evreii, nu armenii :)

  31. Adam Mares spune:

    Cica armenii sunt mai evrei decat evreii. :-)

  32. epolitikon spune:

    Felicitari d-lui Tariceanu pentru prestatia de la gandul live.

    http://www.gandul.info/politica/avertismentele-fostului-premier-tariceanu-la-gandul-live-pnl-scade-scade-antonescu-scade-guvernul-nu-este-natang-in-ansamblu-11607315

    A fost foarte elegant cu un ministru foarte important care mai mult ca sigur nu ar fi fost nici rezerva in echipa dumnealui!

  33. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ epolitikon

    da, Tariceanu a ramas Tariceanu in ciuda inflatiei de liberali care au devenit atit de atasati scaunelor lor incit se pot confunda cu ele…

    @ all

    inainte de Revolutie se publicau anuare statistice. Imi aduc aminte in anuarul din 1983 niste cifre care mi-au ramas intiparite:

    - in 1929 Romania avea 79% din suprafata sa … paduri
    - in 1979 Romania mai avea 29% din suprafata sa … paduri

    Comunistii au fost cei care au impus politica asta dezastruoasa de nimicire a padurilor, pentru cei care-si amintesc erau tot felul de slogane de genu… desteleniri, asanari, desecari, terasari, etc… pentru redarea pamintului agriculturii…

    Ei bine, acum cind nu mai folosim nici 20% din terenul arabil pentru agricultura propriuzisa ma intreb oare ce scuza mai pot gasi cei din ziua de azi pentru faptul ca asista spectatori la eradicarea totala a padurilor din tara noastra….

  34. Adam Mares spune:

    @katrina
    Daca-l facusi pe Tări presedinte, fa-l si pe VV premier. :-)

  35. emi spune:

    Si totusi, Tariceanu a fost pe scena cu TB cand acesta a lovit copilul si a declarat ca nu a vazut nimic. Tariceanu a fost prim-ministrul lui TB, ce va face sa credeti ca nu-l va numi pe TB prim-ministru daca ar fi ales presedinte?
    Daca e sa propunem la functia de presedinte pe cel mai valoros dintre liberali, atunci V.V. ar trebui propus, pentru ca Tariceanu e “doar” inginer.
    Ca prim-ministru ar fi potrivit si Tariceanu dar nu cu un presedinte-jucator, care sa ii puna piedici non-stop.
    Ca V.V. sa aiba sansa sa ales, ar trebui sa porneasca o campanie dura cu “o Romanie curata si cu mai putine facturi”. Dar nu cred ca are suficientt curaj…

    • @ emi

      Niciodata nu mi-a lipsit curajul, chiar nu ti-ai dat seama de asta? In ce priveste chestiunile economice, daca deficitul va depasi 3$, in conditiile in care toate finantarile importante sunt blocate, atunci Guvernul chiar va avea o problema.

  36. Adam Mares spune:

    @emi
    Un armean nu va ajunge niciodata presedintele Romaniei. Visezi cam mult! :-)

  37. Adam Mares spune:

    In instanta, TB a castigat procesul cu Patriciu. Dar nu am citit motivatia judecatoreasca.
    Poate ca Tariceanu chiar n-a vazut. Depinde unde era pe scena.

  38. Adam Mares spune:

    katrina
    Nu BOR este la volan. BOR este “tovaras de drum”. :-)

  39. emi spune:

    Desi, daca ma gandesc bine, e mai nebunesc sa sustii datul cu bomba pe sub Cernavoda dupa gaze de sist…

  40. emi spune:

    Este adevarat ca Tari parea ganditor in filmulet (nu parea atent), si ca TB era intre el si copil, si ca totul s-a petrecut foarte repede, dar se vedea perfect si din film ce s-a intamplat. Important e ca a avut ocazia sa tranteasca baseaua si s-a facut ca ploua. Asta ma poate face sa cred ca toata cearta lor a fost teatru…

  41. emi spune:

    Bine, curaj aveti. Dar ca sa lupti pentru folosirea energiei curate, fara gaze de sist, e nevoie si de o echipa puternica si mai ales de intelegerea a ceea ce propui, ca sa poti sustine. Ati vorbit cu domnul Tariceanu despre energia punctului zero? Dansul stie ca exista brevetat motorul care functioneaza cu aceasta energie? Ce parere are?

  42. emi spune:

    La mintea ta, Katrino, e mai bine sa-ti bubuie Chevron pe sub casa, decat sa nu mai ai de platit facturi la curent electric, la gaze, la benzina, etc…
    Vrei tu “”pampersii”” murdari, ti-e foame?

  43. emi spune:

    Nu esti in stare sa ma respecti, nu as munci pentru tine.

  44. Gasesc un lucru extrem de interesant:

    The powers that be…..care se gasesc in umbra Noii (dez)Ordini Mondiale NU sunt chiar atat de inteligente pentru simplul motiv ca NU au gasit o metoda mai buna decat intoarcerea omenirii la feudalism si la Evul Mediu….

    Adica de ce sa-si distruga celulele nervoase cautand solutii salvatoare, din moment ce au la indemana mizeria, ticalosia si faradelegile Evuolui Mediu?

    Ceea ce este si mai interesant este faptul ca avocati si magistrati din Justitia Romana s-au prins in acest joc dezonorant pentru acestia.

    Domnilor stam cu totii pe un butoi cu pulbere care mie unul imi aduce aminte de sfanta Revolutie Franceza din 1789. La acea data aveam aristocratia franceza care inota in bogatii nemasurate iar bietul francez de rand nu avea nici macar ce pune-n oala……

    Va reamintesc ca aristocratia a sfarsit-o rau, ajutata un pic de Rasoir-ul National inventat de catre Guillotine…….

    Lucrurile o vor lua-o la vale iar odata bulgarele de zapada pornit din varful mantelui se va transforma intr-un monstru de bolovan inghetat ajuns la poalele aceluiasi munte…….rostogolindu-se cu viteza mare……..