Ucigaşii de modele

Există, fireşte, o seamă de diferenţe între colectivităţile umane şi cirezile ori turmele de animale. Una dintre diferenţele fundamentale constă în aceea că, în timp ce colectivităţile umane sunt conduse de unii care merg înaintea lor, cirezile ori turmele sunt mânate de alţii care stau în urma lor. Capacitatea de a genera conducători, modele pentru comunităţile respective, face diferenţa. Dacă vrei să transformi o societate omenească într-un soi de turmă, răpeşte-i capacitatea de a genera modele.

În ultmele decenii o îngrijorătoare preocupare de acest fel se manifestă în România. O vreme am crezut că este o întâmplare, doar un şir de coincidenţe. De la o vreme (cam de vreun deceniu încoace), am tot mai mult convingerea că, în subteranele societăţii româneşti, există un mecanism care ţinteşte spre orice fiinţă umană care are un astfel de potenţial, anihilând-o. Spaţiul public românesc trebuie, în viziunea unei astfel de premeditări, să fie un spaţiu aseptic, depersonalizat, în care unii nu conduc, ci sunt puşi să conducă, şi unde recunoştinţa de a fi ajutat să fie acolo prevalează asupra responsabilităţii. În asemenea condiţii, elitele coboară, fatalmente, spre linia mediocrităţii iar societatea intră în derivă, cronicizând criza lipsei de sens.

Nu vi se pare ciudat că în toată perioada scursă din 1989 viaţa publică românească nu a putut naşte nici măcar un singur model uman ? Prin Parlament, prin Guverne, prin fruntea judeţelor şi marilor oraşe s-au perindat mii şi mii de oameni. Dacă întrebi pe români să-ţi numească pe unul dintre aceştia pe care să-l considere model de comportament, demn de urmat, în cel mai bun caz vor ridica din umeri, dacă nu se vor prăpădi, de-a dreptul de râs.

Totuşi, chiar nici unul ?!?

Am moştenit câteva astfel de modele din perioada de dinainte de 1989. Dar chiar şi aceste excepţii confirmă regula. Numesc pe Corneliu Coposu şi pe Rege. A fost Coposu un model pentru români? Poate că aţi uitat, dragii mei, câte huiduieli şi batjocuri au îndurat Corneliu Coposu şi cei asemenea lui după Revoluţie. Vreţi să vă amintesc de Marea Adunare de la 1 Decembrie 1990 de la Alba Iulia ? Eram acolo, pot fi observat în fotografie, cu aceeaşi pălărie care a fost, ulterior, eroină fără voie a tranziţiei româneşti. Când Corneliu Coposu s-a apropiat de microfon, el, urmaşul politic al celor care făcuseră Marea Unire, din mulţime s-a ridicat un aşa val de huiduieli încât din discurs nu s-a mai auzit niciun cuvânt. A, da! Coposu a devenit model după ce a murit. Două sute de mii de oameni au urmat carul funerar, până şi liderii celor care-l batjocoreau au venit la înmormântare, ca să se convingă cu ochii lor că a murit. Cum s-ar zice, parafrazând o constatare de tristă celebritate, în România, un model bun este un model mort.

Cât despre Rege, să vă amintesc cum a fost scos în baionete din ţară ? Să că povestesc cum se fereau preşedinţii României să dea mâna cu dânsul? Regele a devenit un model abia atunci când cei care se temeau de el au constatat că vârsta îi răpeşte orice şansă de a mai lupta pentru drepturile sale (şi pentru ale noastre, în acelaşi timp). Într-un anumit fel, Regele a început să-şi trăiască postumitatea încă din timpul vieţii. Când s-a văzut că Regele nu mai reprezintă un pericol pentru republicanii post-decembrişti, preşedinţii şi Parlamentul şi-au amintit de el, ba chiar i-au şi ridicat statui. Dar când avea doar 70 de ani şi era capabil să se aşeze în fruntea comunităţii, nu doar ca un model invocat, ci ca un model de urmat, Regele a fost supus unor umilinţe şi insulte de neimaginat. Noi, poporul român, avem multe lucruri pentru care trebuie să ne cerem iertare şi acesta este unul dintre ele. Poate că tocmai traumele nelecuite fac ca astăzi acest popor al nostru să fie atât de bântuit.

Toţi oamenii politici care aveau profilul unui posibil model au fost supuşi unor atacuri ţintite. Pot să dau multe exemple. Mă opresc la doar două. Mona Muscă dobândise acum un deceniu o popularitate remarcabilă. Multe femei se regăseau, ca profil, în cel al acestei doamne care lupta cu vârsta şi cu prejudecăţile într-o manieră, nu lipsită de farmec, care o particulariza, Ce s-a întâmplat ? Mecanismul a intrat în funcţiune, şi-a scos armamentul (informaţiile) din dotare şi Mona Muscă a fost numaidecât anihilată. Pe drept cuvânt, vor spune unii. Poate, dar rămâne întrebarea : cine ţinteşte cu luneta şi aşteaptă ordinul când să apese pe trăgaci ?

Iată un alt exemplu. Mircea Diaconu. Băiat simplu, de la ţară, ce-i în guşă şi-n căpuşă, prototipul lui Filip cel bun. Ultima (şi singura) izbândă politică umană din 2008 încoace. Vreţi să ştiţi ce s-a întâmplat? Mecanismul şi-a pus în mişcare instituţiile şi, brusc, cariera lui Diaconu s-a năclăit în procese şi controverse. Doar datorită încăpăţânării lui ţărăneşti şi popularităţii de care se bucura, Diaconu a reuşit să câştige un post în Parlamentul European. Dar mecanismul poate răsufla uşurat, el este scos din viaţa politică internă.

Sau poate sunteţi curioşi să cercetaţi campaniile de defăimare la care a fost supus Raed Arafat după emoţionantul elogiu pe care l-a primit din partea românilor în iarna lui 2012…

Ceea ce este rău prevalează asupra a ceea ce este bun. Dacă cineva a realizat ceva, trebuie lovit tocmai în ceea ce a realizat, ca nu cumva să merite mulţumiri. Toţi sunt hoţi, i-a tunat şi i-a adunat. Trebuie luat totul de la zero, trebuie luat totul de la capăt! Acesta este sloganul Mecanismului. Dar care e acest punct zero şi cine va desemna pe cei care vor lua totul de la capăt, asta noi nu ştim.

În schimb, anti-modele avem destule. Ele sunt încurajate, protejate, mediatizate. Bine, mă veţi întreba, dar care e diferenţa dintre un model şi un anti-model? E foarte simplu. Modelul, cel care merită să fie urmat, e o călăuză, un învăţător. Câţi părinţi ar dori ca, de pildă, învăţătorul copiilor lor să fie Traian Băsescu?

Mecanismul ucigătorilor de modele a funcţionat, mai ales de un deceniu încoace, cu o tenacitate fără greş. El îşi trăieşte acum momentul de glorie.

 

 

194 Responses to “Ucigaşii de modele”

  1. emi spune:

    Asta nu se intampla doar in Romania, ci in toata Uniunea Europeana. Doar ca la noi “sistemul” avea baze vechi, solide, si foarte eficiente.
    Avem vreun model de presedinte sau premier, demn de respect, in UE?

  2. Filip G spune:

    Corect,dar………..
    Acel lider in care crezi sa nu te abandoneze pe drum.
    Ori liderul politic actual nu se uita in oglinda retrovizorie sa vezi daca esti urmat.
    Consultarea cetateanului se face cand nu mai e nimic de consultat.
    Ori un lider care minte si vinde iluzii nu e urmat mult timp.
    Increderea se castiga greu si se pierde repede.
    Un lider nu isi schimba crezul dupa cum bate vantul.
    Eu am spus ca nu investesc incredere in proiecte pierdute si oameni fara caracter.
    Majoritatea politicienilor intra ca Sperante dar sfarsec ca Dezamagiri………..

    • Dar chiar toti?!? Nu-ti dau seama ca e imposibil ca toti sa fie asa, daca nu mai e ceva dincolo de ei?

      • Shadow spune:

        Modele acceptate de romani sunt cele cu care se pot identifica cel mai usor. traian basescu e un “model perfect”. Marlanul national isi gaseste cea mai buna priza. Noula model este johannis, “marlanul cu steif” :-) nici nu ma mira ca este asa de apropiat de seful sie “alifie”(rima nu este intamplatoare). Filip aplauda :-)

        • Inca nu e clar ce tip de model e Johannis. Va trebui sa treaca ceva vreme sa ne dam seama.

        • Filip G spune:

          Cat de marlan ar fi fost Ponta ajuns presedinte?
          E invelit intr-o spoiala de om bun ,deja romanii l-au citit si sanctionat.
          Cu cine Ponta ar putea conlucra intr-un cadru institutional.
          TB e de neacceptat-sunt de acord.
          Pe crin l-a lucrat cu unealta partid,el nu are nicio implicare.
          Johannis e stapan de ”iobagi”.
          Cand toti sunt rai doar tu bun ai o problema .Problema cu dubla personalitate…….

          • Shadow spune:

            @filip
            fals, eu nu am considerat ca sunt “bun”. aia de mai sus sunt niste “modele” bagate pe gat romanilor de catre servicii, asa modele asa educatie la popor deh.

          • Shadow spune:

            Si in plus nu tine explicatia cand dai exemple la fel de “talambe” precum ponta. ponta ar fi fost un marlan “fara steif”. johannes si mru sunt marlani cu steif mereu pe banii altora.

  3. Valeriu Mangu spune:

    Articolul “Cine răspunde pentru această crimă, domnule Președinte al României?”, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    • Folosesti titluri cam gazetaresti.

      • Valeriu Mangu spune:

        @ Varujan Vosganian

        Faci un păcat gândind astfel. Uită-te, te rog, la titlul articolului tău. Dar tu nu vezi modele decât într-o lume care ne-a adus la ruină, iar pe unii dintre noi, în pragul disperării.

        Dar mai sus se poate citi motto-ul blogului tău…

        Reţin însă cuvintele tale: “De la o vreme (cam de vreun deceniu încoace), am tot mai mult convingerea că, în subteranele societăţii româneşti, există un mecanism care ţinteşte spre orice fiinţă umană care are un astfel de potenţial, anihilând-o”..

  4. Pacala spune:

    Cum nu avem modele :) ?
    Ddtv, vadim, iohanis, ponta, basescu samd.
    Stiti ce model vor romanii satui de mizeria politica?
    Un luptator pt dreptate, un luptator pt cei mici. Cu sistemul politic
    Corupt

  5. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    Pe vremea cind Antonescu dadea primele semne ca o ia razna, respectiv in vremea cind era presedinte interimar, ziceam ca PNL-ul ar avea nevoie de un presedinte care sa poata fi reper moral, si ziceam atunci ca Mircea Diaconu ar fi cel mai nimerit pentru asta. Imi aduc aminte si acum cum au sarit unii pe mine sa ma ia in deridere. As vrea sa le vad acum fata!

    Dar n-avem ce face, prostia se plateste, si de regula costa scump!

    • Mihail spune:

      Mircea Diaconu, este un om politic simplut, care a ajuns ceva mai sus, arzand etape.
      Se vede bine asta.
      Niciun om serios nu-l va considera model. Insa, ramane un actor mare.
      Crin Antonescu nu a luat-o niciodata razna, doar cei care nu au inteles parcusul sau, atitudinea sa, nu-l inteleg.
      Acestia au nevoie de modele desenate, explicate, gen: Iohannis, Vadim, Baselu, Ilici, Petre Roman etc.

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        @ Mihail

        Daca pentru tine om politic exceptional inseamna om politic smecher, versat, bun mincinos, uns cu toate alifiile, samd… atunci da! Mircea Diaconu este un om politic mai mult decit simplut pentru gusturile tale.

        Pentru mine insa, realitatea politica romaneasca este mai mult decit simpla: nu pretuim adevaratele valori cum ar fi cinstea, corectitudinea, adevarul, munca, respectul, buna credinta, samd.

      • Shadow spune:

        @mihail
        ai dreptate antonescu nu a luat-o razna, el era doar razna de la inceput. V-a vrajit cu discursul sau dar modul sau de a fi nu se ridica nici la 1% din discurs. fond nul, forme cate vrei. Nu ai ce intelege la unul ca antonescu decat ca s-a suparat “pe tara”. Cum “netrebnica tara”, “netrebnicul elector” nu i-a dat lui la europene decat 14 cu virgula la %? ia sa ii umple “de sange” pe cei “putini” care l-au votat, s-a “usurat” pe votul lor trecand pnl-ul peste noapte (precum pd-ul) de la liberali la aberantii de populari.

        Nu ai ce intelege, ar trebui sa ramana doar “tacere”, dar nu rimeaza cu “adoratorii” sai de ultim moment.

    • Nu cred ca Diaconu era potrivit sa fie sef, pentru ca atunci ar fi devenit ca ceilalti.

  6. Lordul John spune:

    @VV

    În societatea tradițională modelele erau asumate, în principiu, nemijlocit. Exista o legătură directă ale cărei baze erau puse în familie prin structura sa de continuitate în care trei generații împărtășeau simultan experienta timpului lor.
    “Pornirea de la zero” nu a făcut decât sa distrugă temelia de care orice model structurat are nevoie, pentru a putea face loc oricărei structuri temporare, morganatice, ce poate fi schimbată zilnic și care furnizează doar senzația de adăpost, dar pe care orice adiere o demanteleaza.
    Nu putem, deci, asimila modele solide fără o baza solida, iar aceasta baza vine din educație. Și educația vine în primul rand prin rădăcinile noastre. Nu putem face o pădure de stejari în jardiniere!

  7. Emil Mihai spune:

    Cea mai mare problema in ultimii 25 de ani este distrugerea scolii romanesti: am preluat modelul american si vest european prin care sa dam cartoane la toti cei ce le cer! Dar lucrurile s-au depreciat peste tot; In 1992 cind am intrat in Consiliul Municipal , FSN-ul avea consilieri numai directori in functie: erau comunisti sau cripto-comunisti dar toti aveau o pregatire academica superioara si experienta de minim 20 de ani in condus unitati economice; la rindul nostru , noi cei 5 consilieri CDR , aveam studii superioare eram mai tineri , iar in Consiliu dezbaterile tineau 7-8 ore pe sedinta! Acum PSD-ul vine in Consiliu cu undivizi care in timpul liber stau la coada sa-si ridice ajutorul social si care ridica mina la comanda primarului; nici celelalte partide nu sint mai breze , cu toate diplomele lor de la Titulescu sau Biotera! Senatorul meu , este o bovina care acum 15 ani era angajat la somaj avind studii liceul de chimie , devenit intre timp primar PRM intr-o comuna (pus de un patron de societate de transport ce controla economic comuna) si ajuns intre timp mina dreapta a baronului PSD (arestat putin la domiciliu) si care acum probabil are 2-3 diplome si este coleg cu tine Varujan in COMISia ECOnomica la Senat! Ce sa mai vorbim de proasta lu’ KlAuS , bibilica de Gorghiu care a ajuns sa conduca PNL ? Nu a fost in stare sa urmeze o facultate la stat iar cariera ei se bazeaza pe saltelele pe care cle-a folosit!

    • Ai dreptate, scoala de azi e departe de cea pe care am facut-o noi. Si e vremea aia nu se copia la bacalaureat.

      • Mihail spune:

        Ei nu se copia …..!
        Hai sa fim seriosi, si bacalaureatul ca si liceul erau obligatorii.

        • Emil Mihai spune:

          bacalaureatul pe vremea aceea era un examen de duzina; oricum mai slab decit admiterea in liceu sau treapta; despre admiterea la facultate ce sa mai vorbim? pai va rog sa va aduceti aminte ca la orice examen de Politehnica era o problema cu : sa se faca graficul unei functii … acolada … cel putin trei domenii de definitie si trebuia sa stii sa determini asimtote , limite , integrale in cadrul problemei; la geometrie era cel putin o problema de tipul : sa se determine locul geometric al punctelor…. ; pai am lucrat Tiu si Parsan , Donciu si Flondor din scoarta in scoarta ; intrati va rog acum pe site-ul de la Politehnica: majoritatea nu dau examen ; la automatica (care se zice ca e cea mai buna) sint intrebari grila de tipul : puterea electrica se masoara in : V , W , ohmi sau Amperi? Cit de prost sa fi sa nu treci asemenea examen? Cursurile , sunt maxim 13 la o materie din care se dau 3-4 partiale! Despre marile universitati Valahia , Titulescu sau Biotera nu mai vorbesc ! Eu atit vreau sa dau exemplu : in anul trei in vara am avut 3 examene de 52 de cursuri fiecare si doua de 26 de cursuri! Si cred ca fiecare poate sa vina cu exemplele din domeniul sau de activitate!

          • emi spune:

            Si daca nu stiai fiecare subiect de cel putin nota 5, nu treceai. Mi-a lipsit o data un curs, fusesera putini si numai egoisti in sala, nu l-am putut obtine, toate subiectele de la examen au avut cate o intrebare din cursul ala, am picat in masa. Si asta pentru ca am fost la inmormantarea tatalui unei colege care a facut infarct la 45 de ani.

  8. Filip G spune:

    Dincolo de liderul politic e conceptul.
    Se doreste o Romanie prospera si independenta?
    In cazul asta cetateanul nu ramane captiv la mana politicianului.
    Sa doreste ca Romania sa ramana subdezvoltata iar cetateanul sa depinda de ”tatucu ”de la centru.Sa-mi faca ,sa-mi dea …..
    E normal sa gandeasca asa atat timp cat pe alt palier ASISTATII SOCIALI abonati la contracte cu statul se infrupta din resursele tarii.
    Exista si cale de mijloc cei care nu doresc sa faca compromisuri si sa ramana captivi intre capitalismul haotic bazat pe spagute si pile si statutul de asistat , acestia pleaca in strainatate.
    In cazul asta ce fel de lider are nevoie Romania azi?
    1 Un lider al ASISTATILOR SOCIAL cu cele doua paliere:
    -Asistati sociali-amarati
    -Asistati sociali,imbuibati
    2 Un lider al capitalismului haotic
    Cum se poate rezolva ca proprietatea privata sa fie respectata si aparata?
    Cum se poate rezolva ca tinerii sa gaseasca un loc de munca in Romania si sa produca plus valoare pentru Romania?
    O ecuatie cu multe necunoscute la care clasa politica e corigenta.
    Dincolo de lider e nevoie de un concept pe principii clare si sanatoase

    • Examinatorul clasei politice e oporul, el da note o data la patru ani. Daca tot ramane corigenta clasa politica e o problema si cu examenul.

      • Filip G spune:

        Un muribund nu-i poti cere sa aleaga prioritati intre apa si mancare.
        Ce sa aleaga daca e si infometat si setios?
        Ori clasa politica o data la patru ani vine cu tava de iluzii……. :)

        • Filip G spune:

          Cat de greu mi-a fost mie sa lamuresc soacra sa nu voteze in Gorj cu
          Dan Diaconescu numai eu stiu.
          Punctul forte a fost ca primeste medicamente gratis.
          Noroc ca stie ca nu am mintit-o dupa ce i-am luat fata de sotie,are incredere in vorbele mele. :) Acum imi da dreptate.

        • Lasa vrajelile astea cu tava cu iluzii. Asa vrea alegatorul, sa fie mintit. In 2008. dupa ce dublasem salariile si aproape triplasem pensiile iar numarul salariatilor il depasise pe cel al pensionarilor, nu am luat cu Tary decat 20%. PSD si PD care au mintit copios, promitand 50% in plus la leafa, bani pentru repatriati si alte aiureli, au luat 70%. In 2012 Dan Diaconescu a propis tot felul de tampenii si a luat peste un milion de voturi. Asta vrea electoratul, sa fie mintit. Cand se face si ceva ca lumea, nimeni nu e dispus sa multumeasca pentru asta. Ca dovada, in 2009 s-a alctuit un Guvern care a dus la dezastrul din 2010.

  9. alexis spune:

    Una din functiile esentiale ale partidelor politice ar trebui sa fie selectia elitelor. Daca pana in 2004 partidele romanesti pareau sa isi imbunatateasca prestatia in acest domeniu, dupa asta totul s-a dus de rapa. In tarile democratice, cand lucrurile nu merg bine speranta este Opozitia. Or, ce speranta sa iti pui in Gorghiu, Predoiu et.comp.?

  10. mariusmioc spune:

    Corneliu Coposu a fost un model de mediocritate în politica românească: https://mariusmioc.wordpress.com/2009/11/10/coposu-mediocritate-politica/

  11. Mihail spune:

    @ sorin gyorgyfalvi,

    Nu am afirmat ca n-ar fi cinstit, onest, ca-i lipseste “om politic smecher, versat, bun mincinos, uns cu toate alifiile”.
    Sunt convins ca este onest, insa asta nu este suficient.
    Crin Antonescu a fost si onest, dar si un foarte bun om politic.

    Nu este cazul ca sa spui ca nu-mi place Mircea Diaconu, sau ca tu stii mai bine ce cred eu despre el.
    Okay, poate sa-ti placa o femeie frumoasa pe strada si…atat.

  12. Mihail spune:

    Ce gafă a făcut Carmen Iohannis! Cum a căzut în plasa paparazzilor:

    http://revistablogurilor.ro/ce-gafa-a-facut-carmen-iohannis-cum-a-cazut-in-plasa-paparazzilor/

  13. Cristi spune:

    Sa fim seriosi,mareata izbanda a lui M.Diaconu de la Europarlamentare se datoreaza in proportie de 90% Antenei 3 si PSD-ului.Fara acestia el ar fi fost si astazi doar un simplu actoras. Voiculescu si cu Ponta s-au folosit de M.Diaconu pentru a lovi in Crin si PNL iar “actorasul cel viteaz” s-a hotarat sa le cante in struna. Prin acest gest el i-a infipt cutitul pe la spate omului care l-a lansat in politica,l-a facut parlamentar si vicepresedinte PNL,adica lui Crin Antonescu. Daca ar fi avut macar un minim bun simt s-ar fi intors la liberali dupa alegeri numai ca el a preferat sa ramana lipit de Antene si sa-l sustina pe Ponta la Prezidentiale.Datorita lui PNL-ul n-a putut sa obtina acei 20% de care avea nevoie pt ca Antonescu sa nu-si dea demisia.Din punctul meu de vedere exemplul lui M.Diaconu e urmatorul :Daca te aliezi cu dusmanii de moarte ai prietenului tau atunci vei ajunge departe in politica.

    • Draga Cristi, eu cunosc bine problema aceea. Ea a fost strict legata de “problemele” juridice ale lui Diaconu. Ca si de existenta unei anumite clientele in PNL. Sigur ca poti da vina pe Diaconu. E tocmai boala de care vorbeam…

  14. Mihail spune:

    La Iasi exista un hotel proiectat si executat de catre un francez, cumva celebru in lumea lui.
    Ei bine, chiar in aceasta dupa amiaza DNA-ul a “intrat pe fir” devoaland un caz grav de coruptie si delapidare.
    Acest caz va exploda, luni, in toata media.
    Detalii aici:

    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1045178862168438&set=a.100838423269158.1781.100000290027774&type=1&theater

    • Mihail spune:

      Precizare, procurorii spun ca este bagat in afacere si Vosganian. V-am spus eu ca tot nu scapa !

  15. Filip G spune:

    http://www.stiripesurse.ro/mai-trebuie-ca-victor-ponta-sa-fie-nevazator-i-surdo-mut_961245.html
    Filip G spune:
    iulie 8, 2015 la 6:10 pm
    Cum ramane cu ”Ghiaurul” cel mai roman dintre romani care prefera Turcia pentru operatie din dragoste de tara?
    Cum ramane cu cel mai ortodox dintre ortodocsi,asa era in campanie,dupa nu se stie ?!?
    Cum e cu persoanele cu dizabilitati umilite de un sistem birocratic.
    Ati invatat ceva din aceasta experienta nefericita?”

    Azi am vazut un premier penibil care are o multime de de persoane care ii sar in ajutor,desi are doar o banala operatie la genunchi.
    Cum ramane cu persoanele cu handicap care nu au picioare si primesc o indemnizatie de handicap de 39 lei?
    Cum ramane cu cei care au nevoie de insotitor dar sistemul nu e de acord.
    Bun articol,dar se poate mai mult intra in realitatile romanesti.

    • Mihail spune:

      @ Filip G,

      Ponta nu trebuie sa renunte ca sa se trateze unde vrea el, asta deoarece tu ai problema pe care o ai, ai pensia foarte mica.
      Uita-te la Prigoana, cumva aceeasi problema ca tine, insa alte posbilitati.
      Fiecare cu viata lui.

      • Filip G spune:

        Gresesti,am pensie frumusica.
        Dar de la 25 de ani pana la 43 am mers intr-un picior in mina,celalalt protezat .
        Eu discut de INDEMNIZATIA de HANDICAP care e 39 lei.
        De aici putem face speculatii,cat e indemnizatia ……..unui parlamentar?
        Nu multora le place sa nu fie asistati.
        Intre mine si Prigoana e o diferenta de caracter,eu nu am divortat si am inca un baiat dupa accident cu acceiasi sotie.

    • Ca in Romania exista un complex turc am mai spus. Si el fncioneaza la toate partidele. Cat despre tratament, nu cred ca se poate face interpretarea asta. Sun multi care se trateaza cu medicamente din Cupa impotriva cancerului, fara sa fie comunisti.

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        Eu as zice ca mai degraba la dvs exista un complex anti turc…. decit un complex turc la noi.

  16. Valeriu Mangu spune:

    Articolul “Domnule Președinte al României, cel care a fost Paul A. Ștefănescu a fost înmormântat astăzi…”, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    • Adam Mares spune:

      Îl cred pe omul ăsta, fiindcă am văzut cum s-a manifestat Leșe la emisiunea la care a fost invitat VV.

    • Stiu ca Lese are obiceiul sa admonesteze pe cei care fac galagie, vorbesc sau au telefoanele mobile deschise in timpul concertului. Dar cred ca si reactia acestui domn Motoc a fost exagerata.

      • Mihail spune:

        @ Adam Mares+ cu Vosgabnian nu graiesc( :P ),

        Am citit, la timpul respectiv si reactia lui Lese.
        Se pare ca ambele tabere au dreptate.
        Poate, povestitorul nostru, este usor caustic. Inteleg bine ce l-a durut.
        Cat depre emisiunea ce-l continea pe armean, Lese este un fel de Adrian Paunescu, vorbeste numai el.
        Ce-a cautat acolo armeanul, ce-o fi avand el de spus acolo, zau ca nu stiu. Poate nu avea alta treaba.
        …Dar stii tu cum e armenii, sa se fie prezenti, sa se bage in fata, sa epateze cu orice pret.

  17. Mihail spune:

    Aici, semnatura noului ministru cu banutii din Grecia:

    http://www.dcnews.ro/semnatura-noului-ministru-grec-de-finan-e_479895.html

    • Mihail spune:

      :D :D :D,

      …deci traiesti, e bine !
      Interesanta, insa trista fotografia. Cei care sunt in culise, spun ca asta este realitatea.
      Suntem o tara condusa de catre o babatie care se crede tanara si isi arata chiloteii prin fustitza.

      Baselu(asta daca nu minte) comfirma modificarile de arhitectura de la Vila lac 3.
      Lucrez acum la o casa care are amprenta de 350mp, iar piscina interioara are 10 ml, nu reusesc sa inteleg cum arata doar un dormitor de 500 mp.

    • emi spune:

      Sefuletul e ingrijorat, subalternul e cam in coada de peste, si ii da o poza de ajutor. Ceea ce nu inteleg acoperitii de blog, este ca logica masculina sustinuta de intuitia feminina, creste exponential. Abia astept artificiile!

  18. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ all

    va recomand la toti, un film facut de HBO in legatura cu frauda de la alegerile prezidentiale din SUA in 2004, si veti gasi multe similaritati despre cum au fost furate TOATE alegerile din Romania ultimilor 11 ani.

    Hacking Democracy – Voting Fraud Documentary

    http://www.imdb.com/title/tt0808532/?ref_=fn_al_tt_1

  19. Mihail spune:

    @ Filip G,

    asta cu indemnizatia de handicap, o inteleg. Dar asta este viata.
    Poate daca la toti parlamentarii le-am taia cate un picior, atunci si indemnizatia ar creste.
    Cat despre Prigoana, nu-i mare scofala ca nu mai “schimbi” si tu.
    In opinia mea, el(Prigoana) este in mare avantaj fata de tine.
    A cunoscut noi orizonturi.
    Insa, eu il suspectez de ipocrizie. Ca sa se pacaleasca ca a prostit si alte cucoane, ca le tot schimba, a luat-o pe una de 4-5 ori.
    …Acuma, daca te uiti putin atent la Bahmuteanca, parca merita, nu ? Cred ca si eu as fi “luat-o” de cateva ori. Adica nu numai o data. O suspectez ca face multe nazdravanii, atunci cand se ia curentul.

  20. Mihail spune:

    RAAPPS renovează vilele de vacanţă pentru Iohannis

    Vilele de protocol alocate Preşedintelui pentru vacanţe, cea de la mare şi cea de la munte, au intrat în renovare. Complexul de protocol de la Neptun este în reparaţii, Regia Protocolului de Stat lansând o licitaţie pentru materiale de construcţie, de la marmură, gresie, faianţă, la vopseluri şi var. Costurile sunt estimate la aproximativ 30 000 de euro. Şi la vilele de protocol de la Sinaia şi Predeal se fac reparaţii, însă aici preţul este un pic mai mare, în jur de 45 000 de euro.

    În 3 iunie, Preşedintele Iohannis a produs rumoare plecând din Bucureşti la Neptun pentru a inspecta starea în care se află locuinţa de vacanţă alocată Administraţiei Prezidenţiale.

    sursa: http://bn24.ro/

    • emi spune:

      Dupa cat te deranjeaza un om gospodar, as putea crede ca tu nu prea esti in stare sa te descurci in gospodarie. Voiam sa-ti daruiesc un roman pe gustul tau, dar ma tem ca va veti bate pe el… mai bine uitati-va prin gauri!

  21. emi spune:

    “În ultmele decenii o îngrijorătoare preocupare de acest fel se manifestă în România. O vreme am crezut că este o întâmplare, doar un şir de coincidenţe. De la o vreme (cam de vreun deceniu încoace), am tot mai mult convingerea că, în subteranele societăţii româneşti, există un mecanism care ţinteşte spre orice fiinţă umană care are un astfel de potenţial, anihilând-o. Spaţiul public românesc trebuie, în viziunea unei astfel de premeditări, să fie un spaţiu aseptic, depersonalizat, în care unii nu conduc, ci sunt puşi să conducă, şi unde recunoştinţa de a fi ajutat să fie acolo prevalează asupra responsabilităţii. În asemenea condiţii, elitele coboară, fatalmente, spre linia mediocrităţii iar societatea intră în derivă, cronicizând criza lipsei de sens.”
    Poate ca astfel serviciile au preluat conducerea. Cine da cu subsemnatul la ei, este sprijinit, cine are personalitate si nu vrea sa serveasca “SISTEMUL” este frumusel eliminat. Poate ca servesc si interese straine, probabil contra-cost, pentru ca uneori isi ataca si proprii ofiteri acoperiti, sau poate si in “Sistem” sunt factiuni si orgolii greu de masurat. Securitatea poate fi mandra de urmasii sai.

  22. Mihail spune:

    @ emi,

    “un om gospodar” nu “se gospodareste” pe banii mei si acelor din tara care platesc impozite.
    Tu nu platesti nimci, dar ai grija ca sa dai cu gura si sa bati din picior ca vrei sa votezi.
    De ce sa votezi, daca nici nu locuiesti in tara si nici nu platesti impozite.
    Guvernul, Parlamentul si restul, sunt platite din banii stransi de la cei care “cotizeaza” in tara. Nu de la voi.
    Voi, atunci cand veniti aiic, aveti grija ca sa epatati si sa vorbiti stricat romaneste.

    Am clienti care acum isi construiesc case cu amprenta relativ mare, dar sunt “gospodari” pe munca lor. Si muncesc, nu se joaca. Sunt cumpatati cu fiecare banut cheltuit, sunt foarte atenti la fiecare suma care-i paraseste.

    Scuteste-ma cu falsul tau patriotism. N-ai decat sa-i platesti tu modificarile la cele trei vile de protocol.
    Din banii astoia se puteau face macar niste grupuri sanitare la cateva scoli.
    Poate ii cumperi si Primei Neveste o rochita cu o marime potrivita, asta ca sa nu i se mai vada chilotzii.
    Okay, acum stim cu toti, ca poarta.

    • emi spune:

      Vilele de protocol sunt reparate, ca orice casa civilizata, o data la cativa ani.

      • Mihail spune:

        Daaa…si uite acum, pentru ca nemtzalaul vrea ca sa “fim civilizati” repara ambele vile de vacanta brusc si deodata.
        Iar la Vila Lac 3, tot din “civilizatie” se face un dormitor de 500 mp cu costuri de aproape doua milioane de euroi.
        Iar pentru ca nemtzalaul vrea sa si deplaseze prin targ “civilizat” si-a tras un mertzan de 120 mii euro, pret de baza.
        Nemtzalaul il apuca traiul “civilizat”pe banii celor care platesc impozite in Romanica.
        Ia sa vedem daca ar plati acesti bani si romanacii care lucreaza in strainezia tot asa de entuziasmati ar fi ?
        ….nuuu, ei merg la vot si hotarasc cum sa traiasca aici pentru ceilalti, avand grija sa aiba opinii.

      • Shadow spune:

        da emi in functie de perioada care a trecut de la ultima renovare nu in functie de “functia” celui care vremelnic le ocupa. Aici mihail are dreptate, un om gospodar gospodareste pe banii lui nu pe ai altora.

        • emi spune:

          Cand TB “repara” bisericuta de la Cotroceni, si o poleia, ca sa dea jos placuta cu Ion Iliescu (doar ce fusese reparata si consolidata de Ion Iliescu), nu erati la fel de ofuscati. Asta pentru ca TB era omul vostru…

    • emi spune:

      Turma de sepepisti care ii tin trena lui Basescu cat ne costa, LUNAR?
      Te doare sufletul ca un viitor diplomat de rang inalt, invitat si cazat intr-o casa de protocol, nu va mai trage apa de lant, la WC? Trebuie sa fie cazati oaspetii Presedintelui in igrasie si neglijenta?
      Nu, privitorii prin gauri vor toti banii tarii asteia doar pentru ei, Doamne fereste sa mai gospodaresti si altceva prin tara asta!!!
      Apropo, de reparatiile la grupurile sanitare ale scolilor se ocupa Administratia locala, conform acestei Legi:
      http://lege5.ro/Gratuit/gezdenryhe/legea-administratiei-publice-locale-nr-215-2001

  23. Filip G spune:

    http://www.stiripesurse.ro/interviu-romania-singura-tara-europeana-care-poate-face-asta_961287.html
    Ce simplu e …………..
    ”Nini Săpunaru: Din punctul meu de vedere, Legea piețelor a ieșit prost. ”

    Cetateanul te-a trimis in Parlamentul Romaniei pentru a face Legi BUNE nu LEGI PROASTE.
    Si cate legi proaste avem in romania care afecteaza zi de zi cetatenii…………

    • Kronstadt an der Graft spune:

      Tare mi-e teamă că noi avem și în Parlament oarece aleși modificați, așa, pe ici, pe colo…
      Parcă am mai discutat tema asta și altădată. Uităm mereu de unde am plecat ca să ajungem unde am ajuns astăzi. Uităm că după război, când au tăbărât rușii pe noi, au venit cu programe precise de distrugere a elitei și de înlocuire a acesteia cu colaboraționiști. Eficiența acestor măsuri a fost atât de mare încât Ceaușescu a găsit spațiul curățat binișor de oamei independenți și dârji, în stare să opună rezistență, iar cei care au mai apucat să miște au fost rapid anihilați. Pe acest fond la putere s-au ales cu mare grijă doar cei în stare să respecte interesele grupului instalat de ruși, oameni fără nici o jenă față de cetățeni, preocupați doar de propriile interese și ale grupului în care au fost admiși. Iar după 89 tot ei au rămas și s-au perpetuat. Rar s-a mai văzut într-un stat ca elita coducătoare să acționeze cu atâta înverșunare împotriva intereselor propriilor cetățeni, așa cum se întâmplă la noi, și asta pentru că mai sunt încă mulți români afectați de îndobitocirea comunistă.
      Grecii au să ne dea o lecție usturătoare, pentru că acolo nu e turmă, ci sunt mulți cetățeni independenți care se vor uni și vor lupta pentru drepturile lor. Iar Țiparis ăla a pierdut deja lupta. Va fi ejectat cu marxismul lui cu tot de n-o să se vadă. Doar la noi, indiferent cât de catastrofală e guvernarea, la alegeri ne batem capul ce v-om alege, bandiții lui Ponta sau gangsterii lui Blaga.

  24. Mihail spune:

    @ emi,

    esti “draguta” insa eu nu primesc daruri.
    Apoi, aiureala aia a ta cu feseneul este o prostie, insa nici macar nu ma deranjeaza, doar zambesc.
    Deh, isi spune varsta cuvantul. Ia zi, tie ti se zaresc chiloteii prin rochitza ?
    Si in sfarsit, daca tu crezi ca m-ai “nimerit”cu o povestioara de amor cu patru gagici, chiar ca te inseli in ceea ce ma priveste.
    Nu am nevoie de literatura “erotica”ca sa am erectie atunci cand este necesar, inca am o minte creativa si…jucausa.
    Stii ce, uite am o idee, trimitei-o armeanului ! :P

  25. […] Mecanismul ucigătorilor de modele a funcţionat, mai ales de un deceniu încoace, cu o tenacitate fără greş. El îşi trăieşte acum momentul de glorie”, spune acesta pe blogul personal. […]

  26. […] Mecanismul ucigătorilor de modele a funcţionat, mai ales de un deceniu încoace, cu o tenacitate fără greş. El îşi trăieşte acum momentul de glorie”, spune acesta pe blogul personal. […]

  27. Mihail spune:

    Ponta a anuntat ca demisioneaza din functia de presedinte al partidului !

  28. Filip G spune:

    http://www.stiripesurse.ro/ponta-i-a-dat-demisia-din-fruntea-psd-scrisoarea-catre-partid_961305.html
    In cautarea unui lider pentru 2016!
    Caderea se face in etape sa nu fie socul mare pentru partid.
    Daca are probleme cu Justitia ,e doar membru nu afecteaza imaginea partidului.
    Citeam odata o stire:
    Cica mama unui cetatean era moarta,cand trebuia sa vina postasul cu pensia ,acesta o afisa la geam desi era moarta.
    Cam asta e cu afisarea premierului Ponta,e mort politic dar inca util baronilor cat timp e la butoane.

  29. Kronstadt an der Graft spune:

    Mare Pictor Ponta, cum știe el să picteze în culori vii micile realizări făcute în anii de guvernare, mai mult de frica reacției oamenilor și împins de nevoi, decât din obligație onestă.
    În altă ordine de idei, înseamnă că Tata Socru a găsit înlocuitor de nădejde. Să vedem, să vedem!

  30. Filip G spune:

    Adica Ponta alaturi de fiul sau la guvern cu placa de scheibord nu era doar imagine?
    De ce nu o fi fost si fetita cu ”Plusica”?
    In campaniea de imagine pentru prezidentiale erau o familie unita.Impreuna culegeau rosii in solar ,impreuna erau la Ghita…..ciobanu.

    • Mihail spune:

      @ Filip G.

      Bun, il punem pe Tari al tau in locul lui, sau pe cine….?
      Un maghiar, ceva ?

      • emi spune:

        S-o fi rasturnat caruta cu prosti in Romania, si VVP e unicul si cel de neinlocuit? Am trait s-o aud si p-asta! Nimeni nu e de neinlocuit!

  31. Mihail spune:

    Kaizerul si distinsa lui parashuta au plecat spre Spania, din Sibiu.
    Adica, primarul cu delegatie la Bucuresti, a solicitat ca avionul sa-l ia din Sibiu.
    Alta distractie, alti bani.

    • Filip G spune:

      Daca Ponta a anuntat cu 15 minute conducerea PSD ca se suspenda pe FACEBOK.Cum era sa stie ca ”copilul teribil” al politicii romanesti se joaca cu o critiza a dublei personalitati.
      Daca a fost aprobat un zbor cu escala la Sibiu nu vad problema!?!
      Viitorul premier o sa fie un tehnocrat care sa asigure guvernarea pana la alegerile din 2016……….

      • Mihail spune:

        @ Filip G,

        Problema este in capul tau.
        Tu stii cat costa ca sa aterizeze si apoi sa decoloze un avion ?
        Chiar nu putea Maria Sa sa plece din capitala si nu din fata casei lui ?
        Nu-i asa, este prea distins ca sa nu-l ia avionul prezedintial din oraselul lui de provincie ?

        • Filip G spune:

          Am uitat ca ai experienta cu avioanele in postura de pasager clandestin. :)

          • Mihail spune:

            @ Filip G,

            spui prostii, la 16 ani si ceva aveam brevet de pilot sportiv.
            Asta inseamna ca zburam singur. Un planor costa atunci aproape 300 mii lei. Dar nu aceasta suma conta.

          • emi spune:

            Zburai din liceu, pentru ca nu ai luat treapta. :)

    • emi spune:

      Pentru tine toate femeile sunt “parashuta”, de aceea esti singur.

      • Mihail spune:

        @ emi,

        ar trebui sa te ei de manuta cu Filip G. debitati amandoi tampenii.
        De unde ai scos-o ca sunt singur ?
        Pnetru mine toate femeile nu sunt parashute, sunt doamne.
        Nu este deloc treaba mea ca sa le judec ce fac ele cu acea parte dintre degetele mari de la picioare.
        Insa, intr-adevar o parashuta este aia care tot exceleaza la varsta pensionarii cu rochite scurte, si transparente. Barbata-su ii spune Prima nevasta.
        Bun, parashuta poate n-o fi dar caraghioasa si proasta este precis.

        • Filip G spune:

          Numai oamenii verificati zburau singuri.Felicitari! :)

          • mihail spune:

            @Filip G,

            noi eram elevi, ce sa verifice la noi ?
            Apoi, peste gard erau rusii, ajungeam la ei in cinci minute maxim, dar ce sa facem acolo ?
            Am ajuns de vreo doua ori la axa Ungheniului lor, insa aia nu s-au prins.
            Campionul National de atunci, Mihaitza, a ajuns si el, insa mult mai adânc.
            L-au invitat doua MIG-uri sa aterizeze.
            Vreo doua zile au stat acolo. Erau in pantaloni scurti, un tricou si aparatul de fotografiat obligatoriu, care era bine fixat pe geamul carlingii.
            Asta este o chestie de a planoristilor, astfel dovedesc ca au ajuns la un punct, insa rusii au considerat cu totul altceva. Ei nu stiau.

        • emi spune:

          Invata sa respecti nu doar femeile, ci si gramatica limbii romane…
          https://www.youtube.com/watch?v=dCAVYjdyrCc

  32. Mihail spune:

    Victor Ponta n-a demisionat din postul de președinte al PSD. Victor Ponta și-a securizat postul de președinte al PSD

    Sincer să fiu am rămas uluit cînd România Tv m-a sunat pentru a-mi cere părerea despre ce a scris Victor Ponta pe Facebook:
    Că-și dă demisia din toate funcțiile din PSD pînă-și dovedește nevinovăția în Justiție.

    O asemenea Decizie nu se anunță pe Facebook, ci printr-o conferință de presă, în care lămurești opinia publică ce și și cum.
    O asemenea Decizie nu se ia duminică după-amiaza, avînd în vedere că-i vorba de o decizie dependentă de regulă de o întîmplare, petrecută între timp.
    A venit însă și Scrisoarea adresată liderilor PSD de către Victor Ponta.
    Ea spune la un moment dat:
    „Exista insa si o situatie noua, speciala, fata de care trebuie sa reactionez: presedintele PSD este anchetat de DNA (nu conteaza cum si de ce!). Si alti colegi ai nostri au renuntat temporar la functiile politice pentru a-si lamuri situatia juridica. Iar eu nu pot sa cer altora sa faca un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus sa mi-l asum!
    Pentru a nu lasa ca aceasta situatie sa afecteze PSD, va aduc la cunostinta decizia mea de nu mai ocupa nicio functie de conducere in Partid pana la momentul in care imi voi demonstra nevinovatia fata de acuzatiile aduse (in ce ma priveste nu functioneaza prezumtia de nevinovatie prevazuta de Constitutie!). In cazul in care nu voi avea o solutie a justitiei in acest sens pana la data Congresului PSD, nu voi candida la nicio functie si voi lupta din simpla si onoranta calitate de membru de partid.
    Am toata convingerea si increderea ca Rovana Plumb, Andrei Dolineaschi, Liviu Dragnea si ceilalti colegi vor asigura cu succes conducerea Partidului in aceasta perioada, iar eu imi voi face alaturi de ei, ca Prim Ministru si membru de partid, datoria fata de PSD si fata de milioanele de romani care au fost si sunt alaturi de noi.”

    De unde și pînă unde demisie din toate funcțiile din PSD?
    Victor Ponta anunță că se autosuspendă din funcția de președinte al PSD pînă în momentul în care va fi declarat nevinovat printr-o sentință definitivă și irevocabilă a unei instanțe de judecată.
    Așadar, el nu demisionează.
    Face o mișcare politică abilă, de marketing politic, prin care:

    Își securizează funcția, deoarece e greu de crezut că Rovana Plumb va profita de interimat pentru a-i lua locul.
    Rămîne cu autoritatea în PSD, deoarece e premier.
    Poate spune în orice moment, la mustrările adversarilor că nu demisionează din funcția de premier, că s-a autosuspendat din cea de președinte al PSD.
    Dosarul de la DNA e subțire pentru opinia publică. Asemenea lui Traian Băsescu din anii Opoziției la PDSR, prin gest, Victor Ponta caută să adîncească ipostaza de victimă.
    Fiind vorba de o lovitură politică, avem și explicația timpului și a modalității.
    Duminica după-amiază evenimentele dorm. Bun prilej ca decizia lui Victor Ponta să aibă un ecou neobișnuit. Preferința pentru Facebook dă, prin absența explicațiilor, prilejul a numeroase speculații. Și asta înseamnă ecou electoral.
    Dar dacă, știind mai multe decît noi, Victor Ponta e convins că DNA, după audiere, îl va scoate de sub urmărire penală?

    N.B. Fiind vorba de un eveniment în mișcare, voi interveni cu update pe parcurs, pînă la miezul nopții, pentru a comenta și alte desfășurări. Mai ales că de la 21 la 23 sunt invitatul lui Cătălin Striblea la B1Tv.

    cristoiublog.ro

  33. Klaus spune:

    E de inteles frustrarea cuiva care a incercat sa faca si lucruri bune si care vede ca majoritatea acestor eforturi ii sunt anulate. Insa va rog fiti constient ca nu toata lumea e asa. Uciderea de modele e esentiala in aceasta faza din mai multe motive:
    1. mecanismul pe care il evocati si-a impus dominatia inclusiv cu ajutorul crearii de modele, iar cuprinderea sa e atat de mare incat m-as mira sa fie prea multe persoane publice care sa nu fi fost concepute de el
    2. vremurile s-au schimbat enorm. Dincolo de aspectele evidente in comparatie cu Europa, dar nerelevante pe ansamblu (procesul de aplatizare din America de Nord sau lipsa unor drepturi ale omului in Asia), aceste societati s-au ridicat tocmai cu ajutorul contributiei intregii societati, nu a unor vedete. Ma intreb daca lipsa de drepturi in domeniile precizate (si care a fost compensata in viata de zi cu zi de o importanta mult mai mare decat in Europa acordata individului) nu a fost, de fapt, o taiere momentana a unor organe care amenintau cu o crestere prea rapida, caci rezultatul final a convenit tuturor. Ar fi absurd sa reducem drepturile politice in Europa, tocmai cand celelalte zone dezvoltate incep reintroducerea lor, dar cred ca ar fi oportuna preluarea ideii ca fiecare individ conteaza si in alte momente decat la vot, ca vedetele sunt la circ si in muzica, iar modelele in educatie si religie. Restul vietii sociale, fie ca vorbim de politica, economie, justitie, sanatate, este apanajul intregii societati.
    Iar pacatul, intr-o lume a vedetelor, aduce crima mult mai repede decat in celelalte.

    Sunteti un om bun, nu uitati sa ajutati alti oameni buni inainte sa se stinga. Oricat de priceputi va credeti, nu veti intelege nimic din ce au vrut sa zica si nu veti face nimic din ce ar trebui sa faceti.

  34. Filip G spune:

    Partidul conteaza mai mult decat tara!
    Adica Ponta e nociv pentru partid si se suspenda ,dar e bun pentru tara si ramane premier.
    Logica asta e una de doi bani,la fel cu afirmatia la iesirea de la DNA:
    ”Mi-ati rupt carja”,o afirmatie adresata jurnalistilor fara o baza reala.
    Sa se lanseze o productie de carje rezistente pentru premieri. :)
    Adica daca nici premierul nu-si permite o pereche de carje bune si are probleme cu ele dupa cateva zile.Ce sa zic de cei care se lupta cu un sistem care ai dreptul la ele la cativa ani,dupa ce ai asteptat ani buni sa se aprobe dosarul.
    Cu alte cuvinte”premier la fel ca si carjele”.
    :)

  35. mihail spune:

    Filip, de ce nu te ei tu de manuta cu emi ?
    Rezonati aproape la fel.
    Ea, totusi, o admira pe parashuta. Prima parashuta !

    • emi spune:

      ” Nu-mi pot explica de unde vine in general ura pentru femei. Ura pentru o anumita femeie o inteleg, asta inseamna, in primul rand, ca femeia in cauza a fost cel putin intalnita. Exista un motiv pentru care o urasti oricat de stupid a fi.”
      http://www.thesexist.ro/misoginismul-2-124.html

      • emi spune:

        Si tot de acolo (dreapta):
        ” Cel mai tare insa ma enerveaza acei barbati care considera ca nicio femeie nu este destul de buna pentru ei. Stiti ce teorie am eu despre astia? Ca toata treaba asta este o scuza pentru cat de enervanti, plini de ei, nesimtiti sau timizi sunt. Si am un mesaj sa le transmit: DACA NICIO FEMEIE NU E BUNA PENTRU VOI, VA ROG GASITI-VA UN BARBAT! Macar asa va f**e cineva si lumea ar fi brusc mai frumoasa pentru toti fara frustrarile voastre.”

  36. Filip G spune:

    http://www.gandul.info/politica/oprea-ponta-nu-va-demisiona-de-la-guvern-sub-nicio-forma-14584857
    Genial,deci intra si TARY si Oprea si Constantin la pachet.
    Demisia e o optiune individuala luata de o persoana.Sa se pronunte o alta persoana despre acest fapt e o prostie fara margini.
    Stie PNL sa exploateze aceasta declaratie?
    De azi Ponta e o paiata in mana papusarilor.E mort politic dar e inca util baronilor PSD si aliatilor.
    Daca nici o DEMISIE nu o poate lua individual ce sa mai spun de alte decizii.
    ”Copilul teribil” al politicii Romanesti s-a crezut baiat mare si poate face ce vrea dar sfarseste lamentabil cand altii vorbesc in numele lui……..

  37. emi spune:

    Se pare ca nu doar eu cred ca VP si-a decimat inclusiv sustinatorii din propriul partid:
    ” După cinci ani, Victor Ponta îşi anunţă plecarea din fruntea partidului, după ce a dus impostura pe cele mai înalte culmi. Mintea pe care i-o lăudam atunci şi-a folosit-o ca să scape de menghina obligaţiilor care-l ţineau captiv în partid. Toţi cei care-l aveau la mână au căzut rând pe rând. A ajuns să conducă un partid de zombies, speriaţi de fiecare bătaie în uşă la primele ore ale dimineţii. A folosit frica de DNA şi complicitatea celorlaţi ca să-şi consolideze puterea în partid, unde şi-a eliminat toţi contestatarii. A dovedit că este un animal politic de cursă lungă, supravieţuind în situaţii care altora le-ar fi fost fatale.”
    http://www.gandul.info/puterea-gandului/partidul-bate-tara-la-cald-despre-demisia-micului-gigant-v-ponta-14580977

    • emi spune:

      “De când a cârmit-o de la Baku la Stambul, VV Ponta e pe goană. În urmă cu câteva ore, a fugit din PSD. Şi continuă să alerge.”

      http://www.gandul.info/puterea-gandului/viorel-fugitivo-una-victima-inocente-de-la-justicia-14581230

      Un comentator, Petcu Sergiu: “Nu fuge! Merge-n carje! ca partidul, “Cum e turcul si pistolul”.” :)

    • Filip G spune:

      Tary,Oprea prin pozitionarea de azi nu sustin o COALITIE,sustin un INCULPAT.Ori sustinand un inculpat ,te pozitionezi alaturi de el.Cat de bine da asta in tara si in lume o sa vedem zilele urmatoare.
      Asta o sa fie o piatra de moara in alegerile din 2016.

      • liberalul spune:

        Tu esti real?

        Pe bune acuma. Ce piatra de mora visezi aici?

        • Mihail spune:

          Viseaza piatra de moara cu care o sa se arunce in Olt…sau in Rin, depinde in ce tara este.
          L-o intepat precis albinele, iar el nu a luat la cunostinta.

        • Filip G spune:

          O sustinere neconditionata a lui Ponta fiind INCULPAT colaborat cu rapirea dreptului de a DEMISIONA o sa aiba un deznodamant catastrofal.
          Ponta a speculat aceasta aberatie spunand:
          Partenerii mei nu i-au in calcul DEMISIA.
          Demisia e un act unilateral de vointa personala.
          Tary ,Oprea nu au ce cauta intr-un astfel de gest.
          Continuati pe aceiasi logica si o sa vedeti rezultatele. :)

          • elenick spune:

            Filip,
            ai dreptate, conform proverbului “spune-mi cu cine esti prieten…”, cei enumerati de tine isi vor lua in plina freza “explozia ” cu plecarea lui Ponta din functia de PM !

            lasa ipochimenul sa abereze… atata poate, atat stie, asta e meseria de baza, nu aia cu horticultura…
            Mai grav e ca, din cauza spirituil tolerant al d-lui Vosganian, a reusit sa umple blogul de mizerii astfel incat dintr-un spatiu elevat, in care participantii se “duelau” in idei, a ajuns un fel de gazeta de perete a securoiului analfabet!

  38. Mihail spune:

    @Filip G,

    Numai un cretin, un tolomac schimba echipa castigatoare.
    Daca tara merge bine, daca este crestere economica, atunci de ce trebuie sa schimb echipa castigatoare ?

    Doar pentru ca tu si cu emi l-ati votat pe nemtzalau ?

    Cine poate fi atat de tampit incat sa tot bata darabana ca sa vina inapoi PDL ?
    Cat de prost trebuie sa fii ca sa-ti doresti ca sa vina Anastase, Blaga, Predoiu, toti ai lor, inapoi ?

    Pe emi cumva o inteleg, sta departe de tara, este batrana si NF, in plus este si la menopauza, iar dimineata se sperie atunci cand isi vede fata zbarcita si chelia in oglinda.
    Insa, pe tine…nu reusesc.

    Nu sunt fan Ponta, sau PSD, dara daca lucrurile merg bine, iarta-ma dar tampit nu pot fi.

    • Filip G spune:

      Ponta va fi sacrificat de PSD.
      Un tehnocrat propus de Johannis poate fi acceptat de actuala majoritate pana la alegerile la termen in 2016.
      Asta convine atat PSD-ului cat si PNL-ului,pot pregati campania din 2016.

    • emi spune:

      Romania mergea perfect in 2008, cat de tampit sa fii sa crezi si sa votezi pe mincinosii care promiteau dublarea salariilor si pensiilor (alianta PSD/PD-l)? Si totusi au fost votati!!!

      • Filip G spune:

        Efectul sutei de lei a lui Ceausescu.
        Indemnizatia persoanelor cu handicap a crescut de la 35,5 lei la 39 lei.
        Indemnizatia parlamentarilor de la ZERO la mii de lei.
        Asta nu se uita si nu se iarta.Unii cu firimituri altii cu roata de cascaval.
        Asta nu inteleg cei din coalitia majoritara………..

        • Mihail spune:

          Aha si pentru ca tu nu ai primit marirea indemnizatiei, vrei, iti doresti caderea Guvernului si revenirea celor care au taiat pensiile si salariile ?
          Adica, dupa tine Potopul ?

          • Filip G spune:

            Eu nu stau in cei 39 de lei.Ii incasez ca sunt un drept,de multe ori ii ofer celor care au nevoie de ei.
            Dar pentru multi chiar conteaza.
            Nu eu daram guverne,se torpileaza singure.
            Propaganda asta ieftina ca PSD trebuie sa ramana pe veci la guvernare nu tine.
            Pe mine ma afecteaza instabilitatea legislativa ,spre exemplu cand am cumparat Mopedul de 49 cm3 era legal sa circuli fara a fi nevoie de permis.
            Cand am inceput sa investesc in apicultura ,apicultura era scutita de impozit.
            Cand fiica mea a primit tema pentru disertatie erau niste legi,cand sa sustina tema a trebuit sa refaca toata lucrarea ca multe legi erau abrogate.
            Si multe alte lucruri care au fost facute de guvernul Ponta si votate de Parlamentul Romaniei.

  39. Mihail spune:

    Aici un filmulet cu primirea de care Iohannis si Prima Nevasta la Regele Spaniei.
    Puteti facil face diferenta intre cum este imbracata Regina Letizia si parashuta noastra(ma rog).
    Prima este eleganta si extrem de decenta, are bratele acoperite, iar lungimea fustei este impecabila.
    Cea de a doua(parashuta) parca merge la Mall. Vrea sa-si arate celulita de pe brate, crede ea ca este asa mai interesanta.
    Fusta, lungimea ei, ii pun in valoare carnaciorii, ma scuzati picioarele.
    Cat de jalnic poate arata.
    Era sa uit, daca aruncati o privire la parul ei, ajungeti la concluzia ca a zburat cu geamul deschis la boing.

    https://www.youtube.com/watch?v=hOvRbIIUbo8#t=41

    • emi spune:

      Cat de lejer converseaza, probabil in engleza, ca doua prietene!
      Doua doamne superbe, impecabile si inteligente!
      Cu cine vorbea Maria, cand mergea in vizita oficiala?
      Ooouuups! Nici nu a fost in vizite diplomatice, dar oricum mergea degeaba, Maria nu stie a vorbi decat cu caii… Inseamna ca tu esti cal?!?

      • elenick spune:

        emi,

        numai un cretin frustrat si pobabil neputincios (pe multiple planuri) poate face comentarii injurioase la adresa cuplului prezidential atunci cand EVIDENT nu e cazul, incercand sa minimizeze de fapt importanta vizitei.

        emi, nu-ti ma bate capul sa-i raspunzi, ii conferi o “statura” umana unei jigodii frustrate si semianalfabete!

      • Mihail spune:

        daaa, o Dacie 1300 langa un Mercedez !
        O babatie prost imbracata si frustrata de trecerea anilor langa o adevarata doamna, eleganta si distinsa.
        Deja, cam toata presa face misto de madam parashuta !
        Iar s-a imbracat ca una de pe centura.

        • emi spune:

          Daca o Dacie cu 20 de ani mai experimentata poate merge umar la umar (far langa far) cu un Mercedes de noua generatie, bravo ei!

  40. Filip G spune:

    Ce om normal merge la DNA sa dea explicatii avand asupra sa contractul unui apartament pe care procurorii sa puna sechestru?
    Cica a aflat din stiri pe surse ca urma sa i se puna sechestru.
    Aberatii a lui Ponta la TV……………
    Cat de prosti ne considera Ponta?
    http://emmazeicescu.ro/about-me/nu-se-simte-victore/

  41. Mihail spune:

    @ elenik + @ emi,

    Cat de bine va protiviti amandoua.
    Aceeasi subcultura, acelasi comportament suburban.
    Care “cuplu prezedential ?
    Ala format dintr-unul care vorbeste putin si gandeste cat vorbeste plus o babatie care-si arata, vrei nu vrei, picioarele batrancioase si urate ?
    Un “cuplu prezidential” format dintr-un Presedinte care-si arunca la Paris paltonul pe mertan, sau care deviaza traseul avionului numai ca sa nu se intalneasca cu marsaitorii de la Chisinau ? Putin pasandu-i ca escala, orele de zbor in plus, costa banii platiti de cntribuabil
    Un “cuplu prezidential” care-si cumpa mercedez cu pret de plecare de 120 mii de euro, modifica vila de aproape 2 milioane de euro, pentru ca cei doi mosnegi nu pot face sex decat intr-un dormitor de 500 mp ?
    Ce “cuplu prezidential”, acesta care a bagat binomul in priza si santazeaza oamenii politici ?

    Imi este greata de acest “cuplu prezidential” 1

    • Lordul John spune:

      Și noua ni-i greață de nevasta ta dar ne jenăm sa ți-o spunem!

      • emi spune:

        Numai de nevasta? De ce esti egoist? :)

        • Mihail spune:

          @ emi ,

          esti tare “draguta”.
          Insa nu-ti fa vise, efectiv nu pot sa acord atentia unei babatii, cocotata pe frigider si aflata in menopauza.
          Sunt medicamente pentru asta, cartile erotice nu ajuta.
          Ce zici, sa scuip ?

      • Mihail spune:

        Hi-hi-hi !

        …lordule, daca nu ai fi pupincurist armenesc, daca nu l-ai promova prin orice metode, chiar as putea sa ma aplec asupra ta.
        Nu stiu cine consideri tu ca este “nevasta ta” dar, uite, sunt de acord cu tine !
        Intre timp, ia spune tu, nu-i asa ca Palatul Culturii este facut de armeni, sau poate chiar si Golia, sau de ce nu si Cetatuia ?

  42. emi spune:

    In seara asta domnul Gadea a facut o curte asidua domnului Varujan Vosganian, i-a preluat acest comentariu, nu chiar pe fata, mai prin invaluire, toata seara a inventariat pe cei care au format USL, si a incercat sa arate ca majoritatea sunt terminati, ba l-a intrebat si pe Victor Ponta cum vede dumnealui treaba asta. Evident ca VVP a pozat in Fecioara Maria, nici usturoi n-a mancat, nici gurita nu-i miroase. El ii respecta si ii iubeste pe toti, ba si-ar da si demisia daca ii preia CPT locul. Atat i-a mai ramas lui VVP— cadavrul USL, desi pe ceilalti membri fondatori i-a “decapitat” cu maiestrie, ducand USL in agonie. Tot nu pot intelege cum poate domnul Gadea, care se da mare sustinator al domnului Dan Voiculescu sa il sustina pe calaul acestuia, procurorul VVP? Un lucru e sigur, comentariul dumneavoastra a pus multe persoane pe ganduri. Acum au de ales, ori va iau in deradere confirmand ipoteza, sau va canta serenade dandu-se victime alaturi de dumneavoastra. Asta dupa ce v-au batjocorit o primavara intreaga…
    VV v-am vazut aseara in Armenopolis la reluare, chiar ca sunteti bronzat rau! :) :) :)

  43. Filip G spune:

    http://www.expunere.com/florin-piersic-guvernul-ne-a-luat-prizonieri-si-n-avem-nici-drumuri-sa-fugim.html
    Bulgarasul de zapada se pune in miscare,cetateanul nu mai suporta sfidarea si minciuna,
    Cum dracu sa afirmi ca e minunat dar cetateanul nu simte, o duce din ce in ce mai greu.
    Sigur ca Ponta nu e capabil sa-si asume un esec,dar nu e doar unul…………
    ”USL Traieste”desi e mort si ingropat.
    Acciza pe conbustibil ce va fi colectata pentru autostrazi a fost o miciuna.
    Cand strigi lupul,lupul doar la misto,cand vine lupul nu te mai crede nimeni……
    Indiferent ce face,Ponta nu mai este credibil.E in situatia disperatului pe nisipuri miscatoare.Cu cat se agita cu atat se afunda………….

  44. emi spune:

    O gluma in spiritul vremurilor: “Fetelor, hai sa facem si noi o fapta buna, sa adoptam fiecare cate un grec! Sa incercam sa salvam Grecia de la faliment…” :) :)
    https://www.facebook.com/RadioSimpluRoma/photos/a.497476570289839.101253.310978135606351/879967998707359/?type=1&theater

    • Mihail spune:

      @ emi,

      asa cum ai descoperit posibila existenta a vetii sexuale, la peste cei saizeci de ani ai tai, asa poantele despre adoptia grecilor, sunt vechi de doua saptamani.
      Dar, poate este bine ca acum te trezesti si tu.

  45. Mihail spune:

    Ion Cristoiu vine cu o teorie interesanta, bazata pe documente si “intamplari” din viata:

    “Relația cu Alina Bica – Dosarul cu care Liviu Dragnea e șantajat de Binomul SRI-DNA

    Pe blogul său Robert Turcescu publică un document de 22 de pagini intitulat Ordonanța de disjungere a cauzei din Dosarul Bica.
    Pe 15 decembrie 2014 Alina Bica e trimisă în judecată în Dosarul ANRP.

    Potrivit Documentului publicat de Robert Turcescu, pe 8 decembrie 2014, Gheorghe Popovici, procuror șef secție, și Dănuț Volintiru, procuror șef adjunct secție din Cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupție, disjung din Dosarul ANRP alte fapte de corupție ale Alinei Bica și întocmesc un nou dosar:
    „Un exemplar al prezentei ordonanțe împreună cu materialul de urmărire penală privind faptele disjunse menționate în prezentul dispozitiv în prezentul dispozitiv în pct. 1 – 6 se va înregistra separat la Secția de combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.”

    Ce spune Ordonanța de disjungere la punctul 3, unul dintre cele șase puncte?
    „În baza aceluiaşi proces verbal de sesizare din oficiu, din data de 15.10.2014, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei s-a reţinut în fapt că, în contextul în care inculpatul Ioan Niculae era cercetat într-un dosar al DIICOT, inculpatul a apelat în cursul anului 2013, prin intermediul vicepremierului din Guvernul României, Dragnea Nicolae Liviu la Bica Alina Mihaela, procuror-şef al DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a dosarului sau pentru tergiversarea soluţionării pînă la intervenirea prescripţiei.
    Bica Mihaela Alina în scopul tergiversării soluţionării dosarului penal care îl viza pe inculpatul Iona Niculae a intervenit la nivelul procurorului de caz care avea în instrumentare dosarul pentru ca acesta să stopeze investigaţiile pe care le derula prin care a solicitat date privind utilizatorul unui anumit număr telefonic pe care îl folosea Dragnea Nicolae Liviu.
    În schimbul acestui folos, inculpatul Ioan Niculae a oferit inculpatei Bica Alina Mihaela suma de 3,5 milioane euro şi promisiunea celor doi de sprijinire pentru promovarea acesteia în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”

    La atît se rezuma Documentul în privința lui Liviu Dragnea.
    Deși Ordonanța se baza mai mult pe ca sigur pe documente, am fost sceptic la vremea respectivă în legătură cu soliditatea Dosarului. Am considerat publicarea Documentului o tipică scurgere în presă menită a compromite nițel pe cei implicați. Țin minte că l-am mustrat nițel pe Robert Turcescu pentru riscul de a lăsa impresia că face un joc de imagine al DNA.

    L-am crezut pe cuvînt pe Liviu Dragnea care, în seara lui 14 decembrie 2014, declara presei că n-are nici treabă cu Alina Bica. Alina Bica era omul PDL și al lui Traian Băsescu. Nu vedeam legătura cu un PSD-ist de talia lui Liviu Dragnea.

    Luni seara, la emisiunea sa de la România Tv, Victor Ciutacu a dezvăluit în premieră Documente din Dosarul creat prin disjungere, mai precis din ceea ce Ordonanța numește Materialul de urmărire penală.
    Documentele dovedesc o relație neobișnuit de apropiată dintre cei doi Alina Bica și Liviu Dragnea.
    Ele aduc argumente temeinice pentru acuzațiile din dosar lui Liviu Dragnea.

    Iată cîteva fragmente din Referatul procurorilor luate de pe site-ul România Tv:
    „În cursul anului 2013, mai exact după numirea în funcţia de procuror-şef DIICOT a numitei Bica Alina Mihaela, între aceasta şi Dragnea Nicolae Liviu, vicepremier al Guvernului României, au avut loc mai multe întâlniri la sediul firmei TAWIL, situat în Bucureşti, pe strada Mareşal Alexandru Constantinescu, nr 22. Dragnea a precizat că el ar fi de profesie inginer şi nu s-ar pricepe la justiţie şi doreşte să fie consiliat de către Bica. În acelaşi context, Dragnea i-a cerut procurorului-şef DIICOT să-l sprijine pe Ioan Niculae, inculpat într-un dosar al DIICOT, în sensul de a rezolva în mod favorabil dosarul acestuia sau, dacă nu se putea repede, să întârzie soluţionarea lui până după alegerile prezidenţiale, mai exact până la sosirea unui moment politic favorabil. Pentru acest serviciu, Dragnea i-a promis lui Bica suma de 3,5 milioane de euro, banii urmând a fi luaţi de la Ioan Niculae şi ulterior înmânaţi magistratului. Totodată, Dragnea a promis că o va sprijini să obţină funcţia de procuror general al României în scopul celor mai sus arătate”.

    Cei doi țineau legătura într-un chip care seamănă cu cel folosit de amorezații adulterini:
    „Legătura dintre Dragnea Nicolae Liviu şi Bica Alina Mihaela se ţinea cu ajutorul unor telefoane dedicate numai acestor convorbiri, un telefon fiind la un om de încredere sau şofer al lui Dragnea şi celălalt la Bica. Convorbirile aveau loc numai prin sms-uri, iar la momentul în care se stabileau întâlnirile dintre cei doi, respectiv între omul de încredere al lui Dragnea şi Bica, aceasta se deplasa în zona “Rondul Francis” aflat pe strada Ghe. Brătianu şi de acolo era preluată de şoferul lui Dragnea şi dusă la sediul firmei TAWIL, unde o aştepta Dragnea”.

    Așa cum se arată în Ordonanța de disjungere, Alina Bica a intervenit pentru a salva de la monitorizare un număr de telefon folosit de Liviu Dragnea pentru a ține legătura cu ea:
    „Procurorul de caz în cauza care-l priveşte pe Ioan Niculae, cu care Alina Bica nu se află în relaţii bune, a solicitat în timpul şi în interesul urmăririi penale un document unei firme care trebuia să arate cine era utilizatorul unui anumit număr de telefon. Acel număr de telefon ar fi aparţinut chiar lui Liviu Dragnea şi acesta, neştiind ce răspuns să ofere firma intervievată, i-a cerut sfatul Alinei Bica. Aceasta i-a indicat lui Liviu Dragnea ca firma să răspundă că era telefonul unui angajat. Ulterior, Alina Bica şi-a dat seama că vocea îi aparţinea lui Liviu Dragnea şi putea fi recunoscută, motiv pentru care a făcut presiuni asupra procurorului de caz să renunţe la solicitare sau să găsească o soluţie şi să nu se mai lege de acest număr de telefon, în scopul de a nu-l mai implica pe Liviu Dragnea”.

    Suntem în 14 iulie 2015.
    De la deschiderea acestui Dosar au trecut 7 (șapte) luni.
    Dacă ar fi să credem Ordonanței de disjungere și documentelor dezvăluite de Victor Ciutacu, Dosarul viza un fenomen de corupție la nivel înalt și mai ales transpartinic.

    Alina Bica a fost trimisă în judecată în 25 februarie 2015 într-un al doilea dosar, prezentat de DNA ca disjuns din primul.
    Un dosar fără nici o legătură cu faptele disjunse în 8 decembrie 2015.

    Ați mai auzit ceva de acest dosar? Ați auzit ca Liviu Dragnea să fi fost chemat la DNA măcar ca martor?
    Să nu ne întrebăm atunci, văzînd hărnicia cu care Liviu Dragnea contribuie la dărîmarea Guvernului Victor Ponta dacă nu cumva Dosarul din 8 decembrie 2014 e cel cu care e șantajat liderul PSD de Binomul SRI-DNA?! “

  46. Mihail spune:

    exista aici doua cucoane(elnik si emi) care cred ca orice ii este permis unei capre, fie ea si prezidentiala.
    Elenik chiar spune ca o tulbur, ca nu intrevad dimensiunile vizitei nemtzalaului in Spania.
    Ete na, nici macar regele nu l-a bagat in seama decat pe “jumatate”, iar capra prezidentiala afacut e xact ceea ce stie ea sa faca de fiecare data, a behait in hainutele, iar, total nepotrivite:

    http://www.flux24.ro/protocol-inferior-acordat-de-casa-regala-a-spaniei-pentru-vizita-lui-iohannis-columbia-tratata-cu-vizita-de-stat-greseala-de-protocol-a-lui-carmen-iohannis/

  47. Mihail spune:

    Yanis Varoufakis, dezvaluiri despre orchestra rafinata si Directorul
    (asta este nenea ala, care a plecat de la Guvern pe motocicleta, deh nu are mertzan cu pret de pornire de 120mii euro)

    Fostul ministru grec de finanțe, Yanis Varoufakis, a afirmat – într-un interviu acordat revistei NewStatesman înaintea acordului convenit duminică noaptea de premierul Alexis Tsipras cu zona euro – că Eurogrupul este controlat ‘total’ de ministrul german de finanțe Wolfgang Schauble, adăugând că nu ar fi surprins dacă Tsipras va ceda la negocieri, lucru ce pare că s-a și întâmplat, relatează luni agențiile AFP și EFE, transmite Agerpres.

    Este o orchestră rafinată, în care Schauble este directorul’, astfel este caracterizat Eurogrupul de către Varoufakis. ‘Totul se petrece în armonie. Uneori orchestra se dezarticulează, dar atunci el o unește din nou și îi redă tonul’. Singurul care uneori nu este de acord într-un mod ‘foarte subtil’ este ministrul francez de finanțe, care însă în final ‘se pliază și acceptă’ și el linia oficială, adaugă fostul ministru grec.

    Varoufakis mai susține că deși unii dintre miniștri și reprezentanți ai instituțiilor internaționale, precum FMI, empatizau cu el în privat, la negocieri acceptau și ei versiunea oficială pe care el nu o agrea.

    Referindu-se la negocierile cu partenerii din zona euro, Varoufakis a criticat ceea ce a numit ‘totala lipsă de scrupule democratic din partea celor care se declară apărătorii democrației în Europa’. El menționează că atunci când încerca să prezinte un argument economic omologilor săi europeni, aceștia nu se implicau și în final rămâneau la înțelegerea stabilită înaintea reuniunii. Iar poziția lui Schauble era: ‘nu voi negocia programul, a fost acceptat de guvernul anterior și nu vom accepta ca alegerile să schimbe ceva’, mai spune fostul ministru grec.

    Pe de altă parte, Varoufakis a declarat că unele guverne ale țărilor europene foarte îndatorate, pe care nu le numește, au fost de la început ‘inamici energici’ ai guvernului Tsipras, pentru că dacă acesta din urmă ar reuși să obțină un acord bun cu creditorii internaționali, respectivele guverne ar fi suferit prejudicii politice pe plan intern.

    Fostul ministru grec de finanțe a recunoscut totodată că se simte ‘ușurat’ că a părăsit această funcție ce implica negocierea unei poziții ‘tot mai greu de apărat’. De asemenea, a mărturisit în premieră că și-a dat demisia nu doar pentru că nu era agreat de creditori, ci și pentru că după referendumul de pe 5 iulie el dorea ca guvernul grec să urmeze o linie dură la negocieri, poziție respinsă de mai mulți membri ai executivului de la Atena.

    Cât despre negocierile purtate de Tsipras duminică, Varoufakis a spus că nu l-ar surprinde dacă acesta ar accepta un acord prost. ‘Pot să înțeleg că simte că are o obligație față de oamenii care îl sprijină, care ne sprijină, să nu permită ca această țară să se transforme într-un stat falit’, astfel și-a explicat el acest sentiment mărturisit înainte ca Tsipras să încheie cu zona euro un acord prin care a făcut concesii majore.