Dragi români, ceea ce scriu acum poate fi ignorat, poate fi răstălmacit sau poate fi luat în serios. Eu cred, însă, că, dincolo de nişte posibile coincidenţe, e vorba de un aspect grav al tranziţiei noastre, care sugerează faptul că democraţia noastră este, încă, fragilă şi că graniţa dintre puterile statului poate fi trecută cu largheţe dintr-o parte într-alta, mai ales de către cei care cunosc şi cărările mai neumblate.
În cele ce urmează, am să vă prezint o listă – e posibil ca ea să fie mai mare – a miniştrilor liberali care, în ultimii ani, au facut obiectul unor acţiuni de natură penală:
1. Teodor Atanasiu. A fost nevoit să demisioneze din funcţia de ministru al Apărarii, în urma unei acuzaţii de calomnie, cu incidenţă penală. După ce ministrul liberal a demisionat, cercetarea penală a fost oprită.
2. Paul Păcuraru. Acuzat de trafic de influenţă, a fost nevoit să demisioneze. Ulterior, justiţia l-a găsit nevinovat.
3. Decebal Traian Remeş. Acuzat că ar fi facilitat anumite tranzacţii, fără ca vreodată să se dovedească premeditarea ori foloasele necuvenite. Acuzat că a primit, pe când nu era acasă, nişte cârnaţi. Fireşte, a demisionat din funcţia de ministru şi a executat o perioadă de detenţie.
4. Tudor Chiuariu. Acuzat de abuz în serviciu, pentru a fi semnat un document care nu avea, de altfel, niciun efect juridic. A demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei şi, după ce instanţa de fond l-a găsit nevinovat, a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
5. Ludovic Orban. A fost cercetat pentru un presupus accident. S-a sugerat o stare de ebrietate care nu era reală. Numai încăpăţânarea sa de a se socoti nevinovat l-a ajutat să nu demisioneze din funcţia de ministru al Transporturilor, demisie care era cerută cu insistenţă. Ulterior, cercetarea a fost oprită.
6. Victor Paul Dobre. Acuzat de nereguli în procesul electoral. A demisionat din funcţie. Cercetarea a fost oprită de votul Camerei Deputaţilor.
7. Ovidiu Silaghi. Acuzat de luare de mită. Cercetarea sa a demarat în condiţii ciudate, coincidenţa cu posibila sa numire în funcţia de ministru al Transporturilor a fost izbitoare. Nu a mai fost numit în funcţie. De amintit că, în urma unor cercetări ANI, Silaghi demisionase din această funcţie cu un an înainte.
8. Eduard Hellvig. În urma unei acuze de incompatibilitate (fusese demult administrator de firmă şi, se zice, uitase să reînnoiască suspendarea) a demisionat din funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale.
9. Mircea Diaconu. Aflat în incompatibilitate, zice-se, pentru că fusese şi director al Teatrului Nottara. A demisionat din funcţia de ministru al Culturii.
10. Relu Fenechiu Acuzat de complicitate la abuz în serviciu pentru fapte săvârşite acum 12 ani, pe vremea când nu ocupa nicio demnitate publică. A demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor după ce a primit o sentinţă judecătorească.
11. Varujan Vosganian. Acuzat de subminare a economiei naţionale, din cauza unor decizii care se presupune că ar fi favorizat anumiţi întreprinzători privaţi. Domnii Traian Băsescu şi Emil Boc au emis acte normative care multiplicau înzecit susţinerea pentru respectivii întreprinzători dar nimeni nu i-a deranjat, ceea ce duce la concluzia că acuzele la adresa ministrului liberal nu erau corecte. De altfel, în lipsa vreunei dovezi, Senatul a respins solicitarea parchetului. Totuşi, Varujan Vosganian a demisionat din funcţia de ministru al Economiei.
12. Cristian David. Acuzat de fals intelectual, împreună cu mama sa. A demisionat din PNL. Din Guvern, PNL oricum urma să se retragă.
13. Daniel Chitoiu. Acuzat de a fi susţinut un act normativ care favoriza anumite cercuri de interese. In lipsa unor dovezi concrete, Camera Deputaţilor a respins solicitarea. Ministrul liberal a fost retras de pe o eventuală altă listă.
E posibil să-mi fi scăpat vreun nume sau să nu fi descris în mod riguros cauzele şi condiţiile acuzaţiilor şi retragerilor din funcţie. La acestea pot fi adăugate multe altele (acuza la adresa mea că aş fi fost spion, “mapa profesională” a doamnei Norica Nicolai, campania împotriva lui Călin Tăriceanu cu Porţile de Fier şi cu perimetrele maritime, multe altele pe care nu le mai amintesc ca să nu dau idei.)
Sigur că s-ar putea spune că aceasta e o dovadă a necinstei sau incompetenţei liberalilor de a guverna. Totuşi, această prezumţie este contrazisă de realităţi. Guvernarea liberală a fost cea mai puţin coruptă şi cea mai folositoare pentru români. Toată campania ulterioară privind aşa-zisele deficite lăsate de liberali este doar propagandă. Noi am lăsat cea mai mică datorie publică din Europa, cu excepţia Estoniei (13% din PIB), am devansat intrarea în UE, fără să primim vreun infringement, am urcat rata investiţiilor la 32% din PIB şi numărul de salariaţi, după multă vreme, l-a depăşit pe cel al pensionarilor de asigurări sociale, depăşind 5 milioane. Ca să nu mai vorbim de reducerea fiscalităţii, de creşterea veniturilor.
Deşi poate părea o pledoarie pro domo, nu e aşa. Agresiunile permanente împotriva liberalilor sunt o problemă a tuturor românilor. Altminteri, avea dreptate Traian Băsescu când spunea că, iată, ai lui nu se găsesc printre împricinaţii despre care Parlamentul spune că sunt acuzaţi pe nedrept. Atâta doar că preşedintele nu ne-a spus de ce unii se tot găsesc pe listele de acuzaţi, iar alţii, în ciuda evidenţei, nu.

@ LordulJohn
2012
http://www.pressalert.ro/2013/02/robu-recunoaste-ca-pnl-are-postaci-pe-site-urile-de-stiri-in-campanie-dar-o-fac-gratis/
mai sunt multe asemenea.
@ LordulJohn
mai actual
http://bloggeriliberali.blogspot.com/2013/01/despre-basismul-in-stare-pura-patruns.html
si mai interesant e ca pe unul din blogurile citate apare si rica venturiano. buna cunostintza a noastra si prieten al domnisoarei anca. si care se vede ca ne urmareste blogul foarte atent intrucit facer referire la acesta copios
@sorin
Problema fundamentala este ca romanii nu vor DREPTATE. Ei vor sa fure ori macar sa ciupeasca si ei cate ceva dar sa nu fie trasi la raspundere…
Romanii sunt experti in a-si face singuri dreptate cand sunt in aceasta masura.
Adica, Fenechiu clar e mega-frustrat ca a ajuns la mititica pentru cateva milioane de euro cand el stie cel putin 100 de insi care au furat de 10 ori mai mult ca el si care n-au niciun dosar penal…
I-ai pe parlamentari la discutii si propune-le o astfel de initiativa si se vor uita la tine ca la naiba, adica cum, sa dau o lege prin care sa risc sa ma trimit singur la puscarie? Piei Satana!!! Da-o-n ma-sa de dreptate, nu-mi trebuie mititica pentru dreptate…
@ Lordul John
stii cum iti dai seama daca esti paranoic sau ai o parere indreptatita? Vezi daca si altzii de aiurea trec prin experientze similare. Se pare ca da. De pe unul din blogurile citate invectivele includ, satanisti, prostuata chilimanista ( ei, la noi e “taricenista” – ca suntem un an mai tirziu), basisti imputzitzi. Se cam aseamana nu? de unde vin de fapt astea nu stiu, s-ar putea ca sorin sa aiba dreptate si poate ar fi bine sa caute mai departe
@ Filip
Da Filip, paranoia e extrem de contagioasa si de distrugatoare. E metoda de manipulare, se apeleaza la emotiile oamenilor si mai ales la cea mai puternica dintre acestea – frica. Ameninta, inspaiminta, creaza suspiciuni, si conduci, adica e ceva mai sofisticat decit divide et impera.
@ epolitikon
pai eu stiu ca ei nu vor! Tocmai de-aia sunt aici, ca sa spun ce vreau! Daca nu-mi dau ce vreau eu, nu votez. Simplu. Probabil ca suntem destul de putini deocamdata. Dar o sa fim mai multi, crede-ma.
@ cris
sunt intr-o permanenta cautare.
http://www.stiripesurse.ro/udmr-ii-asteapta-pe-liberali-la-negocieri-pentru-intrarea-in-ppe/
imi vine sa-njur, dar ma abtin
La adresa celor din UDMR bineinteles
@cris
e clar, lumea asta nu e pentru mine!
Trebuie sa fii cretin sa plătești pe unii sa posteze pe bloguri ca berbecii.
@sorin
De unde mai multi?
Ca suntem vreo 3. Probabil altii, destui, sunt din cealalta categorie, genul, cum ba, noi sa nu furam ceva acolo?!?
Ori ma (ne) considera dusmani de clasa, ca vrem sa-i trimitem la mititica :). Doar ca nu o spun pe fata
http://www.pesurse.ro/2014/03/20/antonescu-am-o-veste-bun-i-una-rea-privind-europar/
Asta admir la Crin,daca explica bine iese invingator
Se vede cine este parvenit prin ciripire…
Crin Antonescu a anunțat că dacă PNL va lua sub 20% la europarlamentare, demisia sa din fruntea PNL este bătută în cuie:
”Dacă PNL va lua sub 20%, atunci demisia mea este bătută în cuie. Mi se pare normal ca ștafeta să fie luată de altcineva”, a spus liberalul.
Lordul john, cris
Critica de aici este cumva constructiva, definim asteptari de la liberali.
Postacii insa ar trebui sa fiw pusi de psd, nu de basescu (nu e cazul oricum) pt ca psd vrea presedintia, basescu oricum nu are candidat viabil. Asta ca o paranteze
@ epolitikon
3 din citi? din 10? asta inseamna 30%
@emi
Cum sa-ti identifici sufletul pereche
http://astrodeva.wordpress.com/2013/06/27/despre-sufletul-pereche/
@Sorin
Da, 3 din 10, zici ca suntem aia din reclama la berea aia populara care zic ca sunt multi…
Adam
Ai incercat prin skype sau alte softuri? Ca poate afli mai repede
@ epolitikon
da, suntem multi
@pacala
S-ar putea sa fi intalnit sufletul pereche. Dar nu sunt sigur.
Un spirit de pe un nivel superior, pentru a putea coborî în densitatea materială a Terrei, trebuie să se dividă în opt, patru diviziuni se încarnează, patru rămân îngeri păzitori. Deci în continuumul spaţiu-timp al Terrei, suntem de fapt 4 suflete gemene care se “caută”. Dacă se regăsesc măcar două “gemene”, viaţa devine suportabilă şi evoluţia spirituală se amplifică, pentru că în doi vor avea putere dublă de înţelegere şi de atragere şi a celorlalte două “gemene”. Când spiritul se “reîntregeşte”, se poate întoarce acasă. Dacă întâlneşti un suflet geamăn şi nu eşti pregătit, probabil că nu îl vei recunoaşte.
@emi
Pe naiba, exista 2 suflete pereche. Vezi Platon.
adam
de ce nu o recunosti pe @emi? nenorocit ce esti, mai vezi tu mancare gatita…
Eu prefer varianta cu 4, cresc şansele de întâlnire…
E mai sănătoasă mâncarea cu mai puţin foc…
@pacala
Adevarul e ca uitasem de cand n-am mai mancat mancare gatita. Am fost foarte ocupat in ultimele luni. Astazi am mancat la kaufland mancare de mazare.
Nu pot fi eu, sunt prea blondă şi am buzele prea subţiri.
Adam ştie precis ce vrea de la anima lui.
Adică tu nu ştii să faci o mâncare de mazăre?!
@emi
Ba stiu, dar n-am avut timp.
Mazărea conservată este pe jumătate fiartă, se poate mânca şi aşa, spălată, eventual cu puţin ulei şi sare, gen salată. Mai uşor de atât…
@emi
Stiu, dar eu voiam mancare de mazare. E printre preferatele mele.
Tiberiu
Ce sa-ti spun, bine ca esti tu destept…
Daca ai fi atat de intelept precum te crezi, ai intelege ca oamenii pot avea pareri diferite de ale tale. De-aia suntem unici.
@emi
Oricum, mi-am dat seama, in lunile astea, si nu e prima data, ca sunt un om care poate trai cu foarte putin.
@ adam mares
cu conditia sa ai tigari si cafea din belsug
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat prieteni buni, a caror dragoste m-a ajutat sa supravietuiesc.
Dar măcar tutun din belşug…
@sorin g
Touche (cu accent ascutit pe e).
Buddha
Ploua cu postaci basisti recunoscuti doar de tiberiu. Are el un har divin, cum au cei ce vindeca,vorbesc cu mortii si altele. E har din clorul piscinei. Cine se caieste va fi botezat la piscina de @tiberiu botezatorul.
@pacala
Buddha
Ca oamenii au de cele mai multe ori pareri diferite este varianta triviala
@tiberiu e cumva Maca?
Jorge Luis Borges
Despărţire
Între iubita mea şi mine se vor ridica
trei sute de nopţi ca trei sute de ziduri,
iar marea va fi o taină între noi.
Nu vor mai fi decât amintiri.
O, înserări cu care m-a învrednicit durerea,
nopţi pline de speranţa de a te privi,
câmpii pe care-mi deschid drum, cer înstelat
pe care-l prind cu privirea şi îl pierd…
Definitivă ca marmura,
absenţa ta va întrista alte înserări.
Pe vremuri, la unele locuri de muncă, se vorbea foarte urât. M-a luat tata la servici într-o zi, şi am învăţat o mulţime de cuvinte şi expresii “noi”. Atunci, supărat că nu s-au putut abţine nici cât eram şi eu pe acolo, fiind şef de secţie, a “legiferat” cutia cu prostii. Cine spunea o prostie, trebuia să pună un leu în cutie. În două luni toată secţia vorbea civilizat. Au sărbătorit bineînţeles cu banii care se strânseseră în cutie.
Ok
Repetitia este considerata “mama” invataturii ,
dar uneori
Repetitia poate fi si “muma paduri”
Dar tata pădurii ce-are?…
Adam, ca să existe despărţire, ar fi necesar dar nu şi suficient să existe în prealabil întâlnire. Deci între întâlnire şi despărţire există o relaţie injectivă. Ai căzut în butoiul cu melancolie…
Mihaela Mihai Neagu Mihaela
PUNGA DIN AVION
Buna ziua,
As vrea sa stiu CINE mi-a trimis prin Posta plicuri cu Liste de semnaturi completate si CATE. Contez pe onestitatea dvs si nu-mi va spune cineva ca a trimis 50 de liste cand de fapt erau 3 sau niciuna. Nu am incredere in Posta Romana, a fost si este sub control, ca si inainte…
Mi se pare ciudat ca nu am mai primit nicio lista de aproape 10 zile…
Imi sunt ascultate telefoanele de ani de zile, sunt supusa unui baraj mediatic , unei insidioase campanii de denigrare, nu mai am dreptul la exprimare si sunt pe ” LIsta neagra ” a persoanelor care nu mai au dreptul sa existe in tara asta.
NU, NU SUNT NEBUNA ! Asta cauta EI sa acrediteze, asa cum internau pe opozantii regimului comunist in Spitalele psihiatrice.
Din 2008, de cand am candidat la Primaria Capitalei, apoi in 2009 cand am incercat sa candidez la PE, am facut fata cu demnitate unor presiuni si persecutii pe care nu le-am etalat aici. Nu va puteti imagina pana unde au mers si prin ce am trecut…
Am luptat singura pentru a ma apara, cu convingerea ca fiecare pas castigat de mine impotriva abuzurilor este si in folosul comunitatii noastre.
Am adus burse pentru romani, am facut o lege pentru pensiile artistilor, am reprezentat cu multa onoare Romania in Ambasada de la Paris, am ajutat pe toti cei care mi-au cerut-o, de la mic la mare.
Am facut, la randul meu, apel catre romani sa ma sprijine in strangerea de semnaturi pentru alegerile europarlamentare.
Pana astazi, am primit mai putin de 1000. Renunt.
Este esecul MEU, pentru ca nu am evaluat corect nivelul aspiratiilor romanilor.
Ieri, am aflat toti ca Mircea Diaconu si-a dat demisia din PNL si ca se va prezenta ca independent la alegerile pentru PE.
Ma exaspereaza naivitatea romanilor care-l plang pentru ca ” a pierdut” procesul cu ANI sau ca si-ar fi pierdut sprijinul PNL. E fals !
Daca cineva isi imagineaza ca el va strange 100.000 de semnaturi in cele 5 zile care au mai ramas pana la data limita de inscriere a candidaturilor, inseamna ca este la fel de idiot ca mine care am crezut ca se puteau strange semnaturi ADEVARATE pentru un candidat AUTENTIC INDEPENDENT ca mine, in 2 luni.
Mircea Diaconu ARE sprijinul PNL !
Mecanismul este acelasi ca cel utilizat de Basescu, Eba si PDL :
- ea ( sau el ) isi da demisia din partid
- filialele partidului strang semnaturile pe numele lui ( 80% fiind copiate din Bazele de date ale Primariilor, spitalelor, Politiei, cu semnaturi false ).
- tot filialele partidului asigura si numarul de voturi pentru ” independentul ” lor
- el, ” independentul ” ajunge in PE, unde ramane omul Partidului in care, ulterior, se inscrie din nou.
- astfel, Partidul are un europarlamentar in plus fata de cei de pe lista lor oficiala.
A fost si este omul sistemului. Doar ” joaca ” mai bine decat unii colegi din Parlament, care au mai putina carte.
Este un scenariu de film prost, cu smecheri, pentru prosti.
Cele 100.000 de semnaturi pentru “independentul ” Mircea Diaconu au fost stranse deja, de buna vreme, in filialele PNL.
Dupa ce EBA a intrat in PE, la intrebarea unui jurnalist, am raspuns ca alegerea ei in PE a fost cea mai mare impostura electorala de la Revolutie incoace. Astazi, politicienii romani o transforma in traditie.
Eu as vrea sa-mi spuna cineva CE A FACUT Mircea Diaconu pentru artisti, pentru romani in general ? Stie cineva o Lege notabila, o lupta dusa spre binele nostru ?
Toata viata lui nu a facut decat sa ” se aranjeze ” pe sine.
L-am intalnit in 2001 ca membru CNA. La sedinte, singura sa preocupare era constructia casei sale de la Saftica.
Apoi, si-a aranjat o functie de senator in Parlamentul Romaniei.
Era si Director la teatrul Nottara.
Si-a angajat si sotia la acelasi teatru.
A facut o drama nationala cand ANI l-a obligat sa demisioneze din functia de Senator pe cand era si director la Nottara.
Doua functii in acelasi timp, ce mare lucru, nu ?
Nu vi se pare semnificativ faptul ca are acces permanent la toate Televiziunile ? De ce ? A fost omul sistemului si inainte si dupa 1990. Pentru linistea lui, NU A FACUT NIMIC pentru alti romani. Nu a fortat usi spre a obtine drepturi pentru romanii, de orice fel, nu a luptat decat pentru el insusi.
Sincer, am simpatie pentru Mircea . Isi plimba induiosator privirea de caine trist pe platourile TV… cu greutatea Partidului in spatele lui.
Ce ma revolta este nedreptatea ( inca una ! ) a carei victima sunt eu, in ciuda faptelor mele concrete pentru comunitate. Sau poate tocmai din cauza ?! …
Astazi, declaratiile in fata presei aservite si gura casca despre cum va porni el, cavaler solitar impotriva sistemului, ” ca in filmele americane ” , catre cucerirea Parlamentului European IN 5 ZILE, mi se par cea mai cinica dovada de dispret pentru inteligenta romanilor. Chiar suntem luati de prosti, sa credem asa ceva ?!
Daca dvs va este suficient sa primiti ” Painea si circul “, asta veti avea in continuare. Eu nu ” joc ” astfel de personaje. Eu fac ce promit.
Am in mintea si sufletul meu, o alta anvergura pentru mine si tara mea.
Dar nu va pot obliga pe dvs, romanii, sa ma credeti.
Am pierdut impreuna aceasta batalie, caci dvs sunteti cei pagubiti de sansa de a avea un om care chiar sa va apere interesele. V-am spus-o de la prima mea Postare pe acest subiect.
Eu, ma intreb daca as mai avea pentru cine continua “razboiul”. Pentru oameni care-mi scriu, acum 2 ore pe FB : ” stiti, eu nu pot face prea mult pentru ( semnaturile ) dvs, dar as vrea sa stiu cate ati strans, poate le transferam altui candidat independent, un actor … ” ?
N-au facut mare effort pentru mine, acum vor sa ma si spolieze de putinul pe care-l am !!! Cata stangacie !
Astazi, ma simt ca intr-un avion mic, zburand in plina furtuna : am nevoie de o punga… sa vomit in ea.
@emi
Nu era pt tine poemul. Da, sunt usor melancolic…
“Tata pafurii” este o locutiune pe care tu trebuie sa o comunici la Academie si sa te lupti pentru adoptarea ei in lexic Succes
Eu am obosit de atâta invidie şi ură. Mai luaţi câte o pauză, că vă înverziţi de venin. Ciao!
Interesant ca toti blogerii au numai critici oeste critici fata toti liberalii ,fie ca sunt parlamentari,fie ca au fost ministri,fie ca sunt candidati la europarlamentare,fie ca au consiliere,fie ca…
Si mai remarcabil insa ca absolut nimeni nu are nicio obiectie fata de candidaturile lui EBA si Macovei.Probabil ca toti considera ,e la mintea cocosului,ca EBA si Macovei au fost reprezentantele ideale ale Ro in afara de orice discutie critica.
Nu-mi ramane decat sa accept si eu aceste evidente la mintea cocosului.
http://www.stiripesurse.ro/antonescu-a-decis-in-ce-conditii-demisia-sa-din-fruntea-pnl-este-batuta-in-cuie/