A fi liberal nu este o meserie, este o vocaţie. De aceea, orice impuls de moment, orice înlocuire a principiilor cu nume de persoane, orice concesie şi orice punte a cărei trecere presupune înfrăţirea cu dracul trebuie evitate.
Am intrat în politică în ianuarie 1990. Am făcut parte din Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională şi din Adunarea Constituantă, ca deputat din partea Uniunii Armenilor. Am rămas membru al acestei organizaţii şi aşa va fi până la sfârşitul zilelor mele.
La 1 februarie 1996 am înfiinţat Partidul Alternativa României, care, în martie 1999, şi-a schimbat denumirea în Uniunea Forţelor de Dreapta. Îmrepună cu colegii mei am lansat, în iunie 1998, Manifestul Dreptei din România, primul document programatic din istoria României care asuma ideologia de dreapta. În anul 2000. UFD nu a intrat în Parlament. În anul 2001 mi-am asumat acest eşec şi am renunţat la funcţia de preşedinte. Dar nu am plecat din UFD. Apoi, în anul 2003, atunci când dreapta se unifica în jurul PNL, UFD a fuzionat, la propunerea mea, cu PNL. Nu am intrat în PNL de dragul niciunuia dintre liderii săi, în mod special, ci din convingerea că dreapta românească trebuie unificată şi lipezită ideologic, singura capabilă să înlocuiască supremaţia, exprimată sub diverse forme, a Frontului Salvării Naţionale, a tuturor jumătăţilor de măsură şi populismelor cu care acesta îi pricopsise pe români.
Traseul meu politic, din 1990 şi până astăzi a fost lipsit de orice ambiguitate. E destul să lecturaţi discursurile mele parlamentare sau articolele (unele adunate în volum) de atunci şi până acum. Ca membru al unui partid, chiar atunci când mi-a fost greu, am fost neîndreptăţit sau copleşit de disperare, nu am căutat soluţii individuale, ci colective. Chiar dacă oportunităţile individuale nu au lipsit.
Orice se poate spune despre viaţa mea, numai că a fost monotonă nu. Am fost purtat de idealuri, uneori până la nesăbuinţă, şi asta se plăteşte. Am trecut prin situaţii limită, inclusiv în perioada de când sunt membru PNL. De fiecare dată colegii din PNL m-au susţinut cu o solidaritate emoţionantă care a dovedit că au mai mare încredere în mine decât în oricare dintre delatorii mei. Dintr-un anumit punct de vedere, povestea vieţii mele a fost complicată, plină de neprevăzut, de disperări şi extaze, din alt punct de vedere, al coerenţei, e uşor de povestit, poate încăpea într-un singur cuvânt.
Suntem în faţa unui moment dificil. PNL a luat unele decizii dramatice. Ca în orice situaţie de acest fel, când PNL a luptat pe mai multe fronturi, există riscul fracturilor. Liberalismul a trecut prin asta de mai multe ori, uneori până la limita rezistenţei. De fiecare dată a rezistat.
Eu împărtăşesc ideea că PNL trebuie să se reformeze. Am prezentat încă de la congresul din 2010 un document care se intitula “Dreapta ca sinteză doctrinară” în care vorbeam despre reformă, despre “un liberalism post-integrare”. Eu sunt un om de dreapta. Pentru dreapta, evoluţia organică, anume legarea tradiţiei de modernitate, este un principiu fundamental, prea puţin respectat, din păcate, în neorânduiala românească a ultimului secol. De aceea nu ştiu dacă reformarea liberalismului este înlesnită mai degrabă de formarea unui nou partid, decât de reîmprospătarea celui care există de mai bine de un secol.
Trecerea de la un partid la altul, chiar dacă cel de-al doilea abia se naşte, chiar dacă ambele au aceeaşi doctrină, nu este o decizie uşoară. Un partid nou presupune oameni vechi şi oameni noi. Poate că nu toţi oamenii vechi şi-au dobândit rănile politice pe câmpul de luptă, în bătălii jertfelnice ori glorioase. Poate că nu toţi oamenii noi sunt şi proaspeţi. Suntem într-un moment în care e mai bine să construieşti începând cu temelia, decât începând cu acoperişul.
Şi acum, în ce mă priveşte, continuând mărturisirile de mai înainte. Nu mă simt pregătit să schimb cărarea vieţii mele, aşa bătătorită cum a fost ea. Şi mai cred că adevăraţii oameni de dreapta sunt prea puţini ca să-şi permită luxul de a se părăsi unii pe alţii.

@ Corina Chiriac
Ted Turner e si destul de extremist in ce spune si daca ar pune in practica acest tip de extremism e si periculos. Tot el a spus ca e foarte bine ca soldatii americani se sinucid in Irak, ca trebuie introdusa o politica prin care americanii sa nu aiba mai mult de doi copii pe cuplu (el insusi avind vreo cinci-sase), ca ar trebui sa fie omoriti cam 5 miliarde de oameni de pe pamint ca sa se evite suprapopularea. Si cam asa. A pus-o in practica din fericire doar la nivel de fauna – a otravit vreo doua riuiri ( e unul din latifundiarii de vaza din state – vreo 80 mii kilometri patrati), pentru ca el voia sa rada tot si sa creasca doar pastravi acolo.
Asa incit te rog ia ce spune cu un gram de sare. Nu, de fapt asa ceva nu se face, oamenii nu se impart in conducatori, condusi si dati la o parte dupa cum spune dumnealui. ce spune e tocmai contrariul unei mentalitatzi de echipa si care include toate parerile celor prezentzi care se practica de fapt in State, si asa cum poti vedea mai sus cuvintele sale sunt de fapt expresia unei mentalitati de mizantrop si dictator (tot incearca sa-si compenseze mirlaniile cu opera filantropice, dar….)
http://www.stiripesurse.ro/sondaj-usl-conduce-autoritar-90-nu-stiu-cand-sunt-alegerile-europarlamentare/
Din start spun ca nu cred in sondajele facute acum,dar ceva trebuie luat in calcul
UDMR inca nu a intrat la guvernare,deci USD in sondaj nu are o astfel de influienta.
PNL in sondaj apare dupa ruperea USL
Nu cred ca PMP are 10%,poate in jur de 5%
Dar nu asta e concludent,
USD,are 40%
3 partide din partea dreapta 40%
Strategii o sa aiba mari batai de cap,Crin trebuie sa fie natural si necrispat.Decizia grea a fost luata.Si apropos e bine sa ai parlamentari infiltrati in armata adversa.
@ Cris
ted turner “destul de extremist” ? Pai cite miliarde ar trebui sa vrea sa omoare ca sa fie extremist cu acte in regula?
@ Filip G
care-s alea 3 partide de dreapta?
@ Filip G
doamne, acuma vad, tu ai socotit PMP si PDL ca partide de dreapta? Pai daca tu faci gresala asta ce sa mai zicem de cei care nu-s interesati de politica?
Si sondajele IRES poti sa sari linistit peste ele. E institutul lui Dincu, ala care a ratat rezultatele alegerilor din moldova cu vreo 17%.. Omu e paralel total (nici macar corupt nu poate fi, ca n-are destula minte pentru asta)
@ sorin g
@ Filip g
PD a fost un partid de cea mai curata stanga pana prin 2007. Am mari rezerve privind profilul ideologic al lor. Cat despre miscarile si fortele din jurul lui Basescu, ele au cateva persoane cu educatie de dreapta.
@sorin,
Pot fii de acord ca nu-s partide de dreapta,dar nu vor vota un candidat de stanga la prezidentiale.
De aici trebuie portnit,castigate prezidentialele apoi scenarii de intrat la guvernare.
Eu am invatat un lucru in viata,de multe ori trebuie sa lucrezi cu materialul clientului.Poate iti doresti ultima tehnologie ori o lume ideeala.Dar de unde?
@ Filip g
E greu sa gasesti o suta de mii de oameni de dreapta cu care sa faci un mare partid, dar e important ca liderii sa fie coerenti. In ce ne priveste, cel putin doctrinar, PNL nu a facut concesii. La guvernare, cu un partid de stanga, lucrurile au fost mai nuantate.
@Katrina,
cum le sti tu pe toate din bransa……..
uite de ce intrebam aseara:
http://adevarul.ro/news/politica/de-guvern-inapoi-bruxelles-ramona-manescu-cristian-busoi-cursa-europarlamentare-1_5310ad98c7b855ff56bf743a/index.html
@ sorin
am incercat sa o spun mai blind. Turner a si fost casatorit cu Jane Fonda – Hanoi Jane, si asa a devenit un admirator infocat al statului communist, in particular al sovieticilor daca e sa ne luam dupa faptul ca a produs un documentar de vreo sapte ore plin de elogii la adresa sovieticilor. In fine, e un personaj controversat. E fondatorul CNN si al TNT, nu e tocmai un self made man, a pornit dintr-o familie bogata, dar oricum a crescut in media enorm de la un post de televiziune provincial la nivelul CNN/TNT, e rivalul lui Murdoch, e un om de success. Sigur aceasta atitudine dominatoare l-a ajutat mult intr-un domeniu de mare competitie, dar cred ca trebuie luat ce spune intr-un anume context.
@elenik,
pot accepta cele doua nume pe lista,dar dupa pozitia 5-a.
Asa ca trebuie sa munceasca mult sa-si vada visul cu ochii.
Asta e opinia mea,eventual criteriu de mobilizare la vot.
@cris
Ok, am pus niste sare. Si piper. Si abia acum mi se pare ca are gust
Peste citatul asta am dat intamplator. Si, sincer, mi-a placut. Si mi s-a parut foarte potrivit momentului si unor persoane care-l compun. Pentru unii asta e traiectoria fireasca: conduc, cand nu mai pot conduce sa lasa condusi, cand nu se mai pot lasa condusi se dau deoparte din drum. In acceptiunea mea, ,,a conduce” nu inseamna forta, ci putere reala, care vine din interior si se simte. ,,A te lasa condus” nu inseamna slabiciune ci cel putin tot atat de multa putere. Cine nu are puterea de a conduce, nu are nici puterea de a se lasa condus. Se va simti mic, neinsemnat, ceea ce e de fapt adevarat. Pentru ca esti cum te simti. Cel care conduce are ceva de indeplinit, daca esti PREZENT in proiectul grupului si doresti binele comun, nu te impiedici zilnic de orgoliul tau. Daca totusi se intampla, ultimul tau gest este sa te dai din drum
@ cris
nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi sa fie el presedintele SUA, mai ales din prisma evenimentelor de azi, cind rusia a invadat crimeea cu 6000 de soldati si multe tehnica militara grea…
Afară plouă mocăneşte, pe blog e din nou ceartă, dar a fost suficientă o invitaţie la vals ca să-mi amintesc că viaţa e frumoasă (mai ales de mărţişor).
Grazie, il sole mio!
@ VV
PD e un partid fara ideologie… doar ideologia spagii! Niciodata n-am crezut altfel.
@ Katrina
Iar o iei razna. Nu trebuie sa dai porecle. Uff, cred ca va trebui sa te scot de pe blog, desi uneori esti simpatic. Dar vorbesti/scrii urat despre ceilalti.
@ elenick
cel mai mult din articol imi place ca romanii asteapta ca europarlamentarii sa vorbeasca limbi straine
febletzea mea si a lui sorin, domnul busoi
http://www.youtube.com/watch?v=CfR2tbJrMdY
@ VV
v-am mai spus ca nu sunt profet, sunt doar vizionar, pe baza de argumente logice… Politica si mai ales politica romaneasca nu e loto, e doar un mediu extrem de previzibil, bazat pe foarte multele slabiciuni ale oamenilor.
Si oricum nu cred ca aveti nevoie de un cistig la loto, avind o carte tradusa in atitea limbi, si probabil cu vinzari destul de mari… Dvs sunteti salvat dpdv economic, doar pentru noi astia care am ramas pe-aici e mai greu!
@ Katrina
Nu ti-e rusine sa-i zici asa lui Filip . Gata, te scot.
@ Cris
Şansele PNL sunt limitate sau ilimitate în funcţie de felul cum acţionează majoritatea din PNL. Mi-ar place ca domnul Antonescu să iasă şi să spună că nu este în stare să mintă, şi să recunoască că nu poate spune toate motivele care au dus la ruperea USL.
Părerea mea.
@VV,
sunt ingrijorat de multi dintre lideri liberali din esalonul vicepresedintilor ce pot arata directia de urmat.Toti prefera sa astepte sa se repozitioneze.Ori asta bulverseaza si mai mult haosul creeat.
@ Filip g
Nu stiu ce sa-ti spun despre colegii mei. Dar multi s-au exprimat deja destul de categoric.
@VV
Domnule senator, nu e de mirare. Stiu, stim, va leaga o prietenie veche de CPT. Dar sa stiti ca de la distanta, obiectiv, ca liberal activ ce sunt, nu-l vad un lider de urmat, si se pare ca majoritatea SIMT la fel. Da, asa SIMT multi, chiar si cei care GANDESC altfel. CPT nu are puterea la el. A plecat fara ea. Ea a ramas in partidul care l-a consacrat si i-a fost alaturi. Tot ce face in aceste zile aduce IMENSE servicii PNL-ului. Pacat ca dorinta dansului nu a fost asta.
@ Corina Chiriac
Ce spui tu privind pe CPT si gestul sau e corect acum. Dar nu poti sti cum rezista in continuare PNL la starea de opozitie.
@ Filip G
lucrurile nu se misca asa repede cum am visa noi, chiar si cind cazi din copac stai 5 minute si te gindesti!
@ Corin Chiriac
perfect spus
@VV
Faceti o “pomana” intregii umanitati cu excluderea unui element antisocial precum Katrina
@ Tiberiu
Am cerut sa/l excluda, pentru ca i s-a adresat insultator lui Filip.
@ Corina Chiriac
cred ca cel mai important este sa conduci impreuna cu cei de linga tine, nu sa-i conduci; daca iti amintesti ce spuneam despre leader, un leader nu spune niciodata mergetzi, ci mergem. E foarte important sa acorzi atentia cuvenita, respectul cuvenit, fiecaruia din echipa si sa-i permitzi sa fie un conducator pe domeniul sau. In ce-l priveste pe tariceanu, il apreciez, cred ca opinia si experientza sa sunt importante si ca nu trebuie dat la o parte, dimpotriva.
Intr-o Romanie atit de scindata, intr-o lume politica atit de plina de insulte, acesta ar fi un atu, sa sti sa intinzi mina cu barbatie unui egal al tau si sa-i dai respectul cuvenit. Lincoln spunea “I destroy my enemies when I make them my friends.” , imi distrug dusmanii atunci cind mi-i fac prieteni, in sensul ca buna intelegere si parteneriatul sunt cu mult mai de pret decit connfruntarea.
@sorin,
poate e deformare profesionala la mine,nu am avut niciodata in meserie timp sa gandesc profund.Ori am discutat odata cu un tip scolit.Cu cat gandesti mai mult cu atat ai dubii ca ai luat decizia corecta.PNL e azi intr-un punct zero,in urma e o prapastie din care PNL iese fara doctrina si principii,in fata e viitorul.
Viitorul trebuie cladit asa cum ti-l doresti,sluga pe veci,ori liber si demn!
Am o dilema existentiala:
Ponta a plecat la Roma sa primeasca BINECUVANTAREA pentru formarea guvernului Ponta 3.Aflu cu ingrijorare ca PAPA e bolnav si doctorul personal ii recomanda repaus la pat.
O fii existand BINECUVANTARE la mana a 2-a?
Si nu pot sa nu fac legatura cu masa virtuala luata de Ponta cu regele Mihai.
Sa nu spune-ti ca PAPA nu da binecuvantare micinosilor!
cris,
m-am distrat!
Iliescu redivivus, cu accent rusesc!
e remarcabil totusi ca vorbeste liber, spre deosebire de gangava Eba careia se pare ca ii fac Serviciile documentele/speech-urile si tot are probleme la citirea lor, chiar si in romaneste. in engleza n-am auzit-o!
pe de alta parte m-a si intristat: e o pierdere de vreme in PE asta… o trancaneala nesfarsita…
Poate Katrina e şchiop, poate Katrina a muncit în Italia şi nu a fost plătit, poate şi Katrina s-a zărit în oglinzi…
@VV
Opinia mea despre d-l Tariceanu este minunata la capitolul omeniei,cultura dialogului,managementului institutional, ca premier s.a ,dar am o opinie deloc magulitoare despre domnia sa in privinta aptitudinlor de conducator politic.La capitolul abilitatilor politice Crin are 10 clase peste Tariceanu.
In repetate randuri v-am rugat sa interveniti pe langa d-l Tariceanu astfel incat sa mediati intre aceste doua personalitati si cred ca acest lucru I-ar fi permis lui Crin sa il includa printre apropiatilor sai si sa-l propun a in echipa ministeriala ceeace evident ar fi fost satisfacator pentru orgoliul d-lui Traiceanu.
Nu este poate prea tarziu ca sa se realizeze in interesul amandorura,in interesul PNL si al tarii.
Actionati un spiritul ideii ca adevăraţii oameni de dreapta sunt prea puţini ca să-şi permită luxul de a se părăsi unii pe alţii.
Va rog sa reflectati la acest proiect important si sa actionati in acest sens.va sugerez sa dicutati cu Crin despre acest proiect.Evident ca acest lucru va indulci si pilula amara pe care I-ati administrat-o cand ati votat pentru motiunea lui Tariceanu
@ Tiberiu
Am incercat sa mediez prin 2010, dar n-a mers.
@ Filip G
pai acum nu mai e nimic de gindit, faptele s-au consumat. Ceea ce e de gindit se refera la un viitor pe termen mediu mai degraba. Pe termen scurt… lucrurile sunt simple si nu prea vad cum pot fi schimbate. Congres vad ca nu vrea nimeni, adica nu sunt disidenti care vor sa arate ei mai mult decit poate arata Antonescu.
@ all,
uite ca mai sunt si altii de parere ca PNL trebuia sa ramana la guvernare :
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-16708493-politicul-vazut-dinpre-economie-spun-bancherii-reprezentantii-big4-mediul-afaceri-despre-iesirile-liberalilor-din-guvern.htm
D-le VV, cu Dan Schwartz ati fost coleg de facultate, nu? sau cu Otilia, sotia lui ?
@ elenick
Am fost coleg cu amandoi, ei erau la turism, cu un an mai mari.
@ tiberiu
deci? acum te-ai convins?
@VV
Blocati si afisarea cuvintelor oglinda, oglinzi.
Le-au intrat unor niste cioburi in cap si au ramas cu sechele, adica scriu pe blog fara incetare, scop sau audienta…
@ Cris
la cit e nivelul de alerta acum in SUA?
defcon cit?
Sorin
Convingerile mele sunt cu totul diferite si in contradictie fundamentala cu convingerile tale(asa cum ti le-ai expus pe blog), adica suntem ca doua multimi de idei si sentimente a caror “intersectie” este “multimea vida”.Nu avem nimic comun in afara faptului ca vorbim amandoua limba romana.Tu sustii( aparent voalat dar perseverent) satanismul antinational basist.Cu persoane ca tine cu conceptii satanice, naziste si antinationale nu este loc de niciun compromis.
@ tiberiu
bine, dute si ia-ti doza si vorbim mai spre seara, ca am observat ca de regula in prima parte a zilei esti in sevraj
http://www.stiriagricole.ro/cu-cat-se-vinde-un-kilogram-din-cea-mai-scumpa-miere-de-albine-din-lume-9416.html
Acum să fim puţin sinceri, ca zodii capricornul şi fecioara se înţeleg perfect (Crin fecioară 60%, balanţă 40%, deci e un om care preţuieşte precizia şi dreptatea, Călin capricorn 100%, o forţă psihică care nu cunoaşte noţiunea de odihnă). În ecuaţia asta un leu poate doar să le amintească cine e regele…
Eu cred că şi CP Tăriceanu a fost implicat în scoaterea din cursa de comisar european a lui VV, chiar dacă nu din primul moment şi chiar dacă nu i-a plăcut ceea ce face, şi s-a simţit dator să-l gratuleze cu un minister uriaş şi cu susţinerea ca martor în Instanţă.
VV poate fi un camarad de nădejde dar şi unul incomod căruia nu-i e teamă să-şi spună părerea. De aceea este respectat şi ascultat în general. Dacă acţiunea lui CP Tăriceanu ar fi fost doar un moft, VV ar fi fost un strălucit mediator, ştiind însă că vorbim de şantaj securistic, cred că e mai bine ca Tări să intre pe linie moartă decât să ajungă în puşcărie. Iar VV să-şi negocieze propriile probleme, dacă e posibil folosind un microfon. Ce dânsului îi strică o mică asigurare?
@ Filip G
turcii sunt si mari consumatori de miere, nu exista sa nu fie pe masa la micul dejun… Am zis pe masa la figurat, pentru ca ei maninca pe jos…
@ emi
da dar nu le-ai facut zodiacul chinezesc si numerologia…
@sorin ,
am facut afaceri bune cu un turc ce avea parcare de tiruri.Nu te gandi la cantitati colosale,pentru mine a fost OK.
Ce m-a amuza era faptul ca soferii,aveau mai multe sotii………..
Tăriceanu e iepuraş, precum TB…
@emi
Fa-mi si mie astrograma, pana ma intorc acasa.
@ Filip G
doar cei mai invirsta mai gasesti cu mai multe sotii. Pe legea islamica puteau avea pina la 4 neveste, si legea statului nu interzicea, dar de prin 1970 si ceva incoace e interzis. Cei care au apucat sa aiba mai multe neveste au ramas cu ele, si mai sunt si cei care ignora legea statala si au o nevasta oficiala… si vreo 3 la negru
Oricum, fenomenul e pe cale de disparitie in turcia, doar la arabi se mai poate.
sorin,
du-te!
http://www.stiripesurse.ro/premierul-victor-ponta-primit-de-papa-francisc-la-vatican/
“Premierul Victor Ponta a avut o întâlnire, la Vatican, cu Papa Francisc. Întâlnirea dintre premierul Victor Ponta și Papa este programată să dureze 25 de minute. Ponta este însoțit la această întâlnire de soția sa, Daciana Sârbu. ”
A AVUT o intalnire,care e programata SA DUREZE 25 min???????????????
Eu am inteles ca Papa e bolnav si doctorul i-a recomandat repaus la pat.
Poate cineva dezlega enigma?
http://www.stiripesurse.ro/surse-ce-se-mai-aude-de-partidul-lui-tariceanu-surprize-surprize/
Amuzant!
Adica ,Tariceanu e asteptat cu btatele deschise de cei din USD,cand?
Cum ,cand?
Odata cu votarea guvernului Ponta 3,format din USD+UDMR!
Ahaaaaaaaaaaa!
Bun si cand intra la guvernare?
Cand se satura USD sa guverneze alaturi de UDMR!
Adica UDMR,va fii dat afara de la guvernare la momentul oportun.
Cam asta s-ar fii intamplat si cu PNL,inca nu era momentul oportun.
Si Tariceanu………..presedinte al Romaniei.Asta e scenariu din alt film….
@ Katrina
Dragul meu, pentru ca jignesti oamenii facand trimite la eventuale defecte fizice, am cerut sa ti se retraga permisul de intrare. Nu pentru opiniile tale, esti liber sa le ai.