Dragi români, ceea ce scriu acum poate fi ignorat, poate fi răstălmacit sau poate fi luat în serios. Eu cred, însă, că, dincolo de nişte posibile coincidenţe, e vorba de un aspect grav al tranziţiei noastre, care sugerează faptul că democraţia noastră este, încă, fragilă şi că graniţa dintre puterile statului poate fi trecută cu largheţe dintr-o parte într-alta, mai ales de către cei care cunosc şi cărările mai neumblate.
În cele ce urmează, am să vă prezint o listă – e posibil ca ea să fie mai mare – a miniştrilor liberali care, în ultimii ani, au facut obiectul unor acţiuni de natură penală:
1. Teodor Atanasiu. A fost nevoit să demisioneze din funcţia de ministru al Apărarii, în urma unei acuzaţii de calomnie, cu incidenţă penală. După ce ministrul liberal a demisionat, cercetarea penală a fost oprită.
2. Paul Păcuraru. Acuzat de trafic de influenţă, a fost nevoit să demisioneze. Ulterior, justiţia l-a găsit nevinovat.
3. Decebal Traian Remeş. Acuzat că ar fi facilitat anumite tranzacţii, fără ca vreodată să se dovedească premeditarea ori foloasele necuvenite. Acuzat că a primit, pe când nu era acasă, nişte cârnaţi. Fireşte, a demisionat din funcţia de ministru şi a executat o perioadă de detenţie.
4. Tudor Chiuariu. Acuzat de abuz în serviciu, pentru a fi semnat un document care nu avea, de altfel, niciun efect juridic. A demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei şi, după ce instanţa de fond l-a găsit nevinovat, a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
5. Ludovic Orban. A fost cercetat pentru un presupus accident. S-a sugerat o stare de ebrietate care nu era reală. Numai încăpăţânarea sa de a se socoti nevinovat l-a ajutat să nu demisioneze din funcţia de ministru al Transporturilor, demisie care era cerută cu insistenţă. Ulterior, cercetarea a fost oprită.
6. Victor Paul Dobre. Acuzat de nereguli în procesul electoral. A demisionat din funcţie. Cercetarea a fost oprită de votul Camerei Deputaţilor.
7. Ovidiu Silaghi. Acuzat de luare de mită. Cercetarea sa a demarat în condiţii ciudate, coincidenţa cu posibila sa numire în funcţia de ministru al Transporturilor a fost izbitoare. Nu a mai fost numit în funcţie. De amintit că, în urma unor cercetări ANI, Silaghi demisionase din această funcţie cu un an înainte.
8. Eduard Hellvig. În urma unei acuze de incompatibilitate (fusese demult administrator de firmă şi, se zice, uitase să reînnoiască suspendarea) a demisionat din funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale.
9. Mircea Diaconu. Aflat în incompatibilitate, zice-se, pentru că fusese şi director al Teatrului Nottara. A demisionat din funcţia de ministru al Culturii.
10. Relu Fenechiu Acuzat de complicitate la abuz în serviciu pentru fapte săvârşite acum 12 ani, pe vremea când nu ocupa nicio demnitate publică. A demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor după ce a primit o sentinţă judecătorească.
11. Varujan Vosganian. Acuzat de subminare a economiei naţionale, din cauza unor decizii care se presupune că ar fi favorizat anumiţi întreprinzători privaţi. Domnii Traian Băsescu şi Emil Boc au emis acte normative care multiplicau înzecit susţinerea pentru respectivii întreprinzători dar nimeni nu i-a deranjat, ceea ce duce la concluzia că acuzele la adresa ministrului liberal nu erau corecte. De altfel, în lipsa vreunei dovezi, Senatul a respins solicitarea parchetului. Totuşi, Varujan Vosganian a demisionat din funcţia de ministru al Economiei.
12. Cristian David. Acuzat de fals intelectual, împreună cu mama sa. A demisionat din PNL. Din Guvern, PNL oricum urma să se retragă.
13. Daniel Chitoiu. Acuzat de a fi susţinut un act normativ care favoriza anumite cercuri de interese. In lipsa unor dovezi concrete, Camera Deputaţilor a respins solicitarea. Ministrul liberal a fost retras de pe o eventuală altă listă.
E posibil să-mi fi scăpat vreun nume sau să nu fi descris în mod riguros cauzele şi condiţiile acuzaţiilor şi retragerilor din funcţie. La acestea pot fi adăugate multe altele (acuza la adresa mea că aş fi fost spion, “mapa profesională” a doamnei Norica Nicolai, campania împotriva lui Călin Tăriceanu cu Porţile de Fier şi cu perimetrele maritime, multe altele pe care nu le mai amintesc ca să nu dau idei.)
Sigur că s-ar putea spune că aceasta e o dovadă a necinstei sau incompetenţei liberalilor de a guverna. Totuşi, această prezumţie este contrazisă de realităţi. Guvernarea liberală a fost cea mai puţin coruptă şi cea mai folositoare pentru români. Toată campania ulterioară privind aşa-zisele deficite lăsate de liberali este doar propagandă. Noi am lăsat cea mai mică datorie publică din Europa, cu excepţia Estoniei (13% din PIB), am devansat intrarea în UE, fără să primim vreun infringement, am urcat rata investiţiilor la 32% din PIB şi numărul de salariaţi, după multă vreme, l-a depăşit pe cel al pensionarilor de asigurări sociale, depăşind 5 milioane. Ca să nu mai vorbim de reducerea fiscalităţii, de creşterea veniturilor.
Deşi poate părea o pledoarie pro domo, nu e aşa. Agresiunile permanente împotriva liberalilor sunt o problemă a tuturor românilor. Altminteri, avea dreptate Traian Băsescu când spunea că, iată, ai lui nu se găsesc printre împricinaţii despre care Parlamentul spune că sunt acuzaţi pe nedrept. Atâta doar că preşedintele nu ne-a spus de ce unii se tot găsesc pe listele de acuzaţi, iar alţii, în ciuda evidenţei, nu.

@ LordulJohn
Multumesc mult, e excelent; mi-au placut mai ales catza de comisie si concluzia articolului, intr-adevar e o caracteristica foarte proeminenta – tenacitatea.
Stii ma gindeam la doctoritza aceea din frantza care e murit, itr-adevar de epuizare – nu e vorba numai de orele de munca ci si de bucuria pe care o ai cind muncesti sau nu, adica de acel ceva de dincolo de orice care te tine pe picioare cind nu mai poti, atit de important incit, daca nu mai e, esti pierdut pentru ca te afli intr-adevar in fiecare zi, in fiecare noapte intr-o masina de tocat. Lucra 78 de ore pe saptamina. Am lucrat 120 de ore pe saptamiana – daca te uiti pe un articol de genul “resident work hours” – apare si in Wikipedia- si vezi ca dupa asemenea chin in sfirsit americanii s-au hotarit sa reduca numarul de ore de munca la 80/saptamina, (asta s-a intimplat numai pt rezidenti si dupa ce am terminat eu…. ca fellow iar nu am avut limita la ore de munca, in ultimii sase ani nu dorm cite o saptmana intreaga o data pe luna.) cam intelegi despre ce e vorba. Sunt dimineti in care ies din spital si vars de oboseala, si poate singurul lucru care ma tine sa merg mai departe in acea zi sunt oamenii din jurul meu cei de care am grija si cei care lucreaza cu mine.
iti dai seama cum ma uit la asa ceva, iti dai seama cum imi cade sa mai imi si spuna careva de pe blog “aaa, nu-ti iubesti meseria, pentru tine e corvoada” “sora sefa”, etc, etc….Am si eu boc-ul meu la clinica, ma uit la nonsalantza domnului antonescu si la cum nu se pot face una sau alta si la dinsul si la altii cu oboseala de-a dreptul. E mai mult decit munca, ai chemare sau nu, ti-o asumi ca viatza sau nu, daca o faci e ceva care se apropie de sacrificiu ca intensitate, constiintza a responsabilitatzii pe care o ai si drag pentru cei de care ai grija. Cred ca se numeste iubire, pentru ca numai aceasta accepta si bucuria si sabia, si implinirea si rana in acelasi timp.
In fine, am o zi grea, sunt de garda deja de luni, dimineatza asta am avut,concentrate, vreo trei lucruri diferite, directoratul la centrul de educatie si granturile la care lucrez, munca la clinica de medicina paliativa si cea administrative de la spitalul de reabilitare, si am mai vazut inca 15 pacienti. Trebuie sa ma intorc la spital, si apoi iar garda, pina luni.
Adica, vreau sa stii ca intr-adevar mi-a placut mult articolul; you made my day
ma ajuta sa trec mai usor peste catzele de comisie si sa rid si azi chit ca abia imi mai misc oasele
multzumesc milord si e un multzumesc deloc de complezentza.
Oameni din insectarul de care vorbesti sunt multi, si imi pare rau pentru ei, trec prin viatza ca gistele prin apa, in urma lor nu ramine nici macar o umbra. Pentru ca cimentul care leaga ceea ce faci, (indifferent ce este, ca ai grija de oameni, ca ai grija de albinutze ori de pesti, ca muncesti un cimp sau construiesti masini) in asa fel incit sa ramina e pasiunea. E cumva miezul a ceea ce faci, iar daca ceea ce faci nu are miez, dispare ca fumul. Sa fie la dumnealor, la mine nu
@elenick
Da, si mie mi s-a parut la fel.
L-ati vazut pe Crin? Era calm, linistit, aproape senin.
Mesajul electoral a fost ca PNL va realiza occidentalizarea completa a RO.
adam,
eu cred/sper ca are ceva in spatele acestor promisiuni . Poate de-aia nu mai trece maestrul pe la blog, ca munceste la Oferta PNL pt. europarlamentare. si apoi pt. prezidentiale, sa fie in concordanta intre ele.
totdeauna m-am minunat de oamenii care au o asa mare lejeritate la promisiuni. Eu cand fac o oferta unui client – personalizata, ca asa se poarta – imi mananc degetele si nervii pana reusesc sa respect tot ce am promis/scris in oferta.
@elenick
Deci tu crezi ca maestrul munceste?
@ elenick
eu cred ca pina sa faci oferta clientului tau te gindesti de 100 de ori ce poti sa faci si ce nu, ca sa stii ce promiti… nu?
@elenick
Parca s-a retras in Turnul de fildes.
@ Adam Mares
eu cred ca maestrul si-a luat liber pina se mai clarifica apele… si profita de timp ca sa mai rezolve din treburile ramase restante in perioada de activitate la partid
Imi pare rau daca vorbele mele au ranit uneori. Cred si acum tot ce am spus. Dar mi-as dori sa pot, atunci cand cineva ma dezamageste, sa plec fara sa spun nimic. Sa nu mai raspund. Sa devin pur si simplu mut.
sorin,
vezi bine, pana faci oferta discuti in amanunt cu clientul, il intrebi ce vrea, afli de ce are nevoie, ii explici ce se poate si ce nu se poate…. dar daca ai pus pe hartie totul si ai batut palma, nu mai e cale de intors. TREBUIE sa-ti onorezi contractul, cu succes, orice s-ar intampla.
@ elenick
eu nu la aia ma refeream…
Evident ca odata ce-ai facut oferta faci imposibilul ca sa nu-ti pierzi credibilitatea. Dar pina la a ajunge sa faci oferta nu e oare important sa stii ce poti sa faci si ce nu poti sa faci?
De ce insist asupra lucrului asta… Ai nostri liberali au promis multe cind erau in opozitie. Dar oare au stat sa se gindeasca in mod real ce pot sa faca si ce nu din toate alea? Eu cred (sunt chiar convins) ca nu!
Cind faci o oferta nu mai ai scuze. De exemplu, pentru mine nu constituie o scuza faptul ca s-a rupt USL-ul! Niste oameni politici responsabili trebuiau sa stie asta! La modul cum au facut acordul… era inevitabil.
Sa dau un exemplu. Modificarea Constitutiei. Niste oameni constienti de faptul ca USL nu va mai exista in 2014 trebuiau s-o termine in 2013 de la A la Z, cu referendum cu tot. Dar ei nu erau pregatiti. Ba chiar sunt indreptatiti unii sa creada ca ei nici nu vroiau defapt sa modifice vreo Constitutie.
Deci, niste oameni bine pregatiti trebuie sa stie ce pot face si ce nu, si in cit timp. Cei care nu stiu… pot fi numiti cel mult amatori.
@ LordulJohn
ma gindeam la spital la ce am scris mai sus.
probabil o sa ajung sa fac nu doar un insectar de caractere ci si o lista cu ce l is-a furat romanilor, acele lucruri care nu se pot cumpara si vinde si pentru care nu exista nici masura, nici recompensa posibila.
Sperantza ca incredere in justetea a ceea ce faci.
Pe locul doi as pune pasiunea, pasiunea pentru ceea ce faci. Nu e vorba numai de o deprofesionalizare, ceea ce li se ia oamenilor atunci cind nu-si pot face munca, atunci cind sunt obligati sa lucreze ca te miri ce numai in propria lor pregatire nu, nu au satisfactia lucrului bine facut care in final nu este pentru sine, cel care il faci, ci il faci pentru altii, pentru cei din jurul tau, cind singura preocupare este sa iti asiguri banul pentru ziua de miine, se pierd multe.
Se pierde pasiunea si dedicatia pentru ceea ce faci. O data cu aceasta se pierde capacitatea de a darui altora ceea ce faci cu miinile tale si acea bucurie a lucrului bine facut. Se pierde respectul pentru altul care munceste si daruieste la rindul sau, dar se pierd si respectul si increderea in sine. In locul lor cresc buruieni emotionale: narcisism, egoism, dispretz.
Uitindu-te la ultimii peste 20 de ani, realizezi ca nu au vindut doar tot ce s-a putut si s-a distrus restul, dar aruncind oamenii din locurile si dreptul lor la munca li s-a vindut pe nimic cu mult mai mult, pasiune, profesionalism, incredere in sine, generozitate, respect. Mda, pentru asa ceva nu exista nicio lege, asemenea furt nu e condamnat in niciun cod penal.
Ma uit la Mircea Diaconu, sa ajungi sa pedepsesti un om fiindca isi continua meseria, e strigator la cer, culmea acestui tip de distrugere de care vorbeam.
Mesajul lui Crin a fost corect.Din promo pe B1 am inteles ca Duminica seara e prezent la B1.
Chestiunea cu Basescu locomotiva in liga inferioara a fost amuzanta.
PMP e un partid nascut din spuma Marii,nou nout,dar cu fosti,traseisti de ocazie.
PNL merge singur la Europarlamentare si turul 1 la Prezidentiale.Mesajul e receptat bine iar mana intinsa lui Mircea Diaconu sper sa fie fructificata.Daca Ponta nu la dorit pe Mircea Diaconu pe lista parlamentara USL,e clar ca acum lista PNL ar fi fost contestata din mai multe directii.
@Sorin
Referitor la faza cu “au promis desi stiau ca nu pot sa indeplineasca promisiunile”, mi se pare foarte interesanta ideea lui CTP ca pe buletinele de vot sa existe si rubrica “NU”, adica sa poti sa votezi si impotriva anumitor candidati :). Si daca are mai multi de NU decat de DA, sa nu intre-n parlament desi poate teoretic a castigat alegerile :).
Un vot = un NU
@ epolitikon
in ziua de azi daca s-ar inventa rubrica cu NU, atunci n-ar mai lua nimeni nicun DA
Cum Poate ajunge Mircea Diaconu Europarlamentar independent?
Cu ajutorul Antenei 3 si a PSD!
PSD are ocazia sa dea o palma PNL votand Mircea Diaconu,reteta e patentata de PDL cand a fost votata EBA.
Interesant de urmarit!
@ Sorin
Trebuie schimbat ceva. Nu se mai poate ca partidele sa-ti servească cu forta rahat și poporul să mănânce cu forta din lipsa de optiuni.
Repet, un vot=un NU si un DA. Tragi linie si bagi in parlament doar persoanele dezirabile conform unui numar mare de votanți, adica reprezentativitate nu găști ca în prezent.
În felul asta aduci la vot mase mari de cetățeni amorfi electoral
@ Filip G
e teapaaaaa!
Ei sprijina Mircea Diaconu de fatada doar ca sa ajunga candidat, pentru ca ajuns candidat el duce jumate din voturile PNL-ului !!! Intelegi? De ce crezi ca Udrea o cheama pe eba sa intre pe listele PMP? Daca ar candida independenti si Mircea Diaconu si eba obtin fiecare in parte mai mult decit 3% cit e necesar pentru un parlamentar de lista sa intre in parlamentul european!
De exemplu, daca Mircea Diaconu ia 10% el voturile alea le ia de la PNL, si lui i-ar fi suficiente 3% ca sa intre in parlament, dar restul de 7% se vor redistribui la celelalte partide
@ epolitikon
presupunind ca toata lumea ar vota negativ, doar cu NU, atunci cine ar mai fi cei alesi?
@sorine,
nu fii copil,nu merge electoratul liberal masiv cu MD.E in joc candidatura lui Crin pentru prezidentiale.Deja acum cateva minute am ascultat pe MD la Romania TV explicand faptul ca liberalii nu au gresit cu nimic atunci cand nu a fost inclus pe lista.Liberalii nu puteau risca contestarea listei si eventual sa nu aiba reprezentanti in sectiile de votare.Daca MD reuseste sigur va sprijini va vota alaturi de ALDE.
Voturile ce se indreapta spre MD sunt a celor scarbiti de partide,mai putin a sustinatorilor PNL.
Si apropos la PMP,care e erarhia pe lista;?
1EBA
2Preda
Ori invers,nu sunt sigur ca reusesc amandoi……….
@sorin
Inseamna ca poporul spune NU. E un raspuns de care trebuie tinut seama. Vorbesc serios.
Sigur, optiunea NU e periculoasa, dar asa cum ai dat voie tuturor jigodiilor si non-valorilor sa se cocoate pe liste, asa trebuie dat voie si poporului sa-si aleaga marfa, inclusiv prin optiunea NU.
Pe scurt, Ponta, Basescu, Antonescu, Blaga si Hunor impreuna cu gastile lor, sa vina in fata poporului cu un meniu variat, in termen de garantie, verificat ISO/GMP si votam, altfel, la Protan cu ei
http://www.stiripesurse.ro/cine-a-intrat-pe-usa-din-dos-in-guvern/
Stie PNL sa fructifice momentul ridicat la fileu?
Dupa emotiile creiate de Rusia la granita,Ardealul e un subiect de maxima importanta.
@ filip g
pnl nu stie sa fructifice nici macar subiectul cu coabitarea…
Referitor la Mircea Diaconu o sa vezi, ca daca ajunge candidat PNL va lua un scor absolut dezastruos, sub 12%
Timpul ne va demonstra. Mai e putin si asa.
Ti-am zis si de Tariceanu la fel. Mai vorbeste cineva de el? Cucu! A murit, dupa europarlamentare devine complet istorie!
PMP va scoate 2 candidati, ar insemna 6%
In schimb iti spun ca PMP nici nu trebuia sa aiba drept sa candideze, i-a ajutat PSD
A dat nenea ponta o ordonanta in sensul asta, caci legea era ca pot candida doar partidele parlamentare. PMP nu e partid parlamentar, ei nici n-au participat la alegerile din 2012. Au parlamentari in parlament, dar ei sunt defapt parlamentari intrati in parlament din partea PDL.
@sorin g
Deci nenea Ponta a avut grija de fata lu tata!
Chestiunea cu EBA e putin diferita.Nu poate candida pe listele PMP asa cum ar dori Udrea ,motivul e unul simplu:
Primarii PDL nu pot sustine pe fata un candidat din partea PMP,dar cei care sunt cu sufletul alaturi de “Fundatie” nu vor ezita sa sustina un independent.Pe de alta parte e complicat ca tu primar PDL sa te arunci cu picioarele inainte sa sustii un partid care nu a fost votat in campania electorala.Rolul EBE-i e sa rupa din PDL cu ajutorul primarilor afiliati FUNDATIEI Miscarea Populara.
Totusi ingrijorarea Elenei Udrea e intemeiata,nu e vorba sa faca un scor de 2 cifre,PMP reuseste sa dea 2 Europarlamentari?
Unde o fi Maestrul? Ne-a abandonat complet. S-a suparat pe noi si a plecat cu secretara.
@buddha
Unde?
http://www.conteledesaintgermain.ro/ce-asteapta-crin-antonescu/21-03-2014#more-1344
@buddha
In planul local al blogului nostru, putem reformula astfel:
Ce asteapta Varujan Vosganian?
http://youtu.be/qG8GoNCgjGA
Alta varianta
http://youtu.be/o0O05TVopwY
@buddha
Daca a fugit cu secretara in vacanta, inseamna ca nu mai asteapta nicio minune. A gasit-o deja.
Pentru a se realiza o MINUNE,trebuie sa crezi ca e posibil.
Daca tu crezi,se vor gasi si altii sa creada.Rostogolirea unui bulgar de zapada din varful muntelui.
Maine Crin e pe B1,pe de alta parte Crin are nevoie de voturi si din partea UDMR,deci acordul de vineri trebuie combatut vehement de o alta voce din PNL.
Ludovic Orban,Norica prin abordarea articolului 1 din Constitutie,etc
@cris
Putini sunt cei pentru care pasiunea este motorul vieții si ajung sa fie formatori publici de conștiințe. Toate meseriile se transforma in angrenaje mecanice care exclud orice forma de umanism. N-am muncit niciodată pentru bani, si am pierdut, conform standardelor moderne, mult.
In ceea ce privește cazul lui Mircea Diaconu nu sunt asa de sigur ca are dreptate în ceea ce face. E adevarat, in cazul lui, ca și în cazul altora a fost așezat mecanic în patul lui Procust și i s-au retezat picioarele, dar nu cred ca o candidatura e soluția pentru îndreptarea unui “misjudgement”.
In privința candidaturilor la PE am găsit un candidat la PNL cu program:
http://www.ziare.com/pnl/stiri-pnl/surpriza-pnl-de-pe-lista-pentru-europarlamentare-si-obiectivele-sale-in-pe-interviu-1288972
Deși, e o tema esențială pentru iertarea unei Europe care ne-a transformat destinul peste noapte, împingându-ne în cea mai neagra perioada a istoriei noastre moderne, ea trebuie legata și de prezent. Decizia politica, a Europei anilor ’40 sau a secolului 21 trebuie sa pornească de la om si nu de la la interesele economice și financiare ale unora.
Basescu azi.
Una rea: de ce se leaga de Putin? Ne ajuta cu ceva sa fim noi aia tare-n gura cand americanii, germanii, francezii, englezii isi vad de ale lor?
Una buna: agentiile statului sunt ale partidelor politice. Noroc ca SRI-ul e la presedinte, ca sigur mafia aia a carnii cotiza la PSD…
http://www.gandul.info/politica/basescu-cred-ca-putin-se-uita-cu-cel-mai-mare-jind-la-gurile-dunarii-12311568
http://www.pesurse.ro/2014/03/22/antonescu-despre-refacerea-usl-pe-durata-vieii-mel/
Pozitionare corecta,mai ales ca Ponta azi la facut pe Crin “”Basescu 2″
USL e mort si ingropat,nu e cazul sa fie invocat USL ca fiind moaste,in care cetateanul sa mai creada.
@ filip g
cum adica abolirea art 1 din Constitutie? Pe semne ca tu n-ai citit ce am scris eu ieri…
N-as vota abolirea art 1 din Constitutie nici pentru un milion de euro
@sorin,
http://www.stiripesurse.ro/cine-a-intrat-pe-usa-din-dos-in-guvern/
Asta nu e o acceptare tacita a incalcarii art 1 din Constitutie
“Partidul Civic Maghiar este un militant constant al autonomiei Tinutului Secuiesc si este vazut de analistiica fiind o replica mai radicala a UDMR.”
@ filip g
cunosc, am si zis de treaba asta
E un atu pentru PNL sa lupte ca sa ramina Art 1 din Constitutie asa cum este, nu sa fie abrogat!
@ filip g
acuma vad ca ai scris “abordarea”, intelesesem abrogarea…
Constitutia Romaniei trebuie sa ramana momentan asa cum este.Regionalizarea si alte chestiuni vor da suficiente batai de cap.Pana dupa Prezidentiale in opinia mea trebuie uitat de modificarea Constitutiei,PNL trebuie sa explice asta.Cand deschizi cutia pandorei risti sa nu mai gestionezi situatia.
Eu asta spun ,nu Crin trebuie sa poarte aceste polemici,de accea spun ca Ludovic Orban ori Norica sunt capabili sa duca brazboiul cu succes.
@ LordulJohn
As fi facut acelasi lucru ca Mircea Diaconu. (imi lipseste emi care crede in zodii, sa spuna ca da, se trage de la astre – suntem nascuti amindoi pe 24 decembrie). E pe principiul nu conteaza ce face viatza din tine ci ce faci tu cu ce face viatza din tine.
In orice organizatie exista o multime de comozi si intepeniti dar si acei citiva care misca totul si care sunt capabili sa inspire pe altii si sa organizeze. Primii vor incerca intotdeauna sa-i rusineze si sa-i marginalizeze pe cei din urma, ca ii elimina, ca ii obliga intr-un fel sau altul la tacere – se numeste bullying, rinocereala, indiferent ca s-ar face pe criterii de “partidul puternic”, “unitatea”, “monolitul”, “organizatia”, “disciplina”. Adica e comportament infantil moral, de asta folosesc intr-adins bullying.
Asa incit da, am incredere in Mircea Diaconu, imi place atitudinea lui la nebunie. Si are o mentalitate foarte occidentala si democratica: asta e regula, esti lovit, esti dat afara, mergi pina in pinzele albe pentru integritatea si valoarea ta si mai ales pentru lucrul in care crezi. Ca o spui pe germana – ein dickes Fell haben, opusul lui “obraz subtire” (sa ai pielea tabacita e un compliment, esti un om razbatator, ai trecut prin multe, esti capabil sa lupti pina la capat). Ca e americaneste – “sensitive” e o bila neagra intr-o caracterizare, inseamna ca respectivul e o mimoza nu un luptator, nu un om care isi cunoaste propria valoare, pe romaneste o catza care sare ca arsa la chestiuni minore dar lasha in cele majore. Singura limita a abuzului este cea pe care o impui tu altfel acesta tinde sa se extinda la infinit cum ar spune un founding father, “The only limitations you will ever have are the ones you put on yourself.” daca vrei exprimat altfel.
Sa taci si sa pleci cind esti jignit nici macar nu consider ca tine de “obrazul subtire”, cred ca a fost exacerbat de zecii de ani de asa zis comunism – o distorsionare a bunului simtz care nu slujeste decit badaranilor, esti badaranit intr-un coltz, marginalizat, alungat si e bine sa taci caci vai doamne asa ar spune cei sapte ani de acasa – asa se creeaza obedientzii, asa se indeparteaza caracterele puternice, sunt gropile puse intr-adins in asfaltul moral ca sa te inveti sa mergi tot timpul uitindu-te “sfios” in jos sa nu te impiedici. Asa se cresc acele caractere din articolul pe care l-ai citat deunazi, cu asemenea “gropi”.
regret din suflet ca nu am cum sa trimit o sustinere pentru Mircea Diaconu – m-am uitat pe facebook, trebuie semnatura originala si nu am cum sa o fac sa ajunga la timp nici macar pe fedex – am trimis destule pe fedex si m-am lamurit cu overnight-ul lor peste ocean – de fiecare data trebuie sa recuperez cite ceva din malaezia sau alte locuri exotice.
Si daca nu reuseste pina la capat in demersul lui, il consider un invingator si am tot respectul. Esentza nu e sa ajunga europarlamentar ci ca se ridica impotriva unei nedreptati si unui abuz, cel facut de ANI. Faptul ca e legat de europarlamentare e doar sansa ca acest protest sa fie extrem de vizibil si sa nu se petreaca in spatele usilor inchise ale unei justitii prafuite si pline de paianjeni, pe sest – citi stiu de pilda ca VV a cistigat procesul impotriva lui turcu si tuca?
@cris
Faptul ca Mircea Diaconu se bucura de simpatie populara nu schimba cu nimic situatia lui de incompatibilitate. Da, el este o victima, dar a Parlamentului care i-a dat aviz ca poate detine doua functii publice in acelasi timp (sa nu uitam ca era vorba de functia de director, de manager al teatrului Nottara si nu de profesia de actor). Daca o lege e proata, incerci sa o modifici, dar nu faci propaganda pt nerespectarea legii.
Din pacate, sunt de acord cu acest comentator care spune ca Mircea Diaconu a devenit o arma de lupta impotriva PNL:
“Maine seara este invitat la nemernicul de radu tudor, in deschiderea Marelui Recital produs de Parshivel! Ma intreb cat de naiv trebuie sa fie Diaconu incat sa nu inteleaga ca ticaloasa A3 doar se foloseste de el ca sa loveasca in PNL? Oare Diaconu chiar nu intelege ce se intampla? Sau intelege si loveste in Crin?”.
Avem in continuare dispute legate de oameni, orgolii supradimensionate, iar nu dezbateri de principii si propunere de solutii pt a imbunatati starea de lucruri.
Ca director al Teatrului Nottara, Diaconu era însă incompatibil atât cu funcția de senator (funcții deținute concomitent timp de 3 ani), cât și cu cea de ministru, întrucât funcțiile politice i-ar fi permis să dirijeze subvenții publice către instituția pe care o conduce.[4] Agenția Națională de Integritate, o instituție înființată în România pentru a combate asemenea cazuri de conflict de interese, i-a contestat de aceea mandatul în instanță. Diaconu nu s-a prezentat la termenele de judecată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat și ea incompatibilitatea, el renunțând la locul din Guvern.[5] Deși incompatibilitatea a fost decisă de instanța supremă încă din iunie, Senatul nu a luat act de ea până în decembrie, mandatul lui Diaconu încetând abia cu câteva zile înainte de expirarea lui,[6] acțiune comentată de specialiști în drept ca o sfidare și o imixtiune din partea legislativului față de puterea judecătorească, întrucât organisme oficiale ale Senatului l-au asigurat pe Diaconu că nu este incompatibil.[7]
@ adam
opinia ta. Nu, nu consider ca parlamentul a gresit prin a-I spune ca nu e o incompatibilitate, ci prin faptul ca nu si-au sustinut opinia, nu au depus marturie pentru Diaconu, nu si-au asumat o responsabilitate si nici nu au facut nimic sa clarifice o lege, nu au facut o discutie cu cei de la Comisia Europeana ca sa ceara o clarificare. Si iarta-ma dar din parlament fac parte destui liberali – unde au fost?
dar cred ca exista in genere o neintelegere a ce inseamna incompatibilitate in ce priveste pozitia de parlamentar – se refera la pozitiile in care cineva angajat la o firma privata, de la consilier , director sau membru de board, avocat etc este in situatia de a face lobby in parlament pentru o firma privata, repet. Nu se refera la a avea un alt job decit cel de parlamentar, cu atit mai mult la stat – am sa revin la asta. Mai mult nu exista inca regulamente clare la nivelul UE care sa spuna ca un decan sau un director de teatru ar fi pe o lista neagra. Asta e bazaconie inventata de ANI si nu stiu pe ce baza legala UE ca nu exista – 35% din europarlamentari au un alt job – dau link-ul mai jos.
Nu sunt de accord ca Diaconu ar fi devenit o arma impotriva pnl – este si ridicol de altfel, ai un om singur care se descurca singur cu familia lui de o parte si de alta parte ditamai partidul, david si goliat. Diaconu isi asuma pozitia, pnl sa-si asume propria pozitie. M-am saturat de vaicareala pnl, orice loveste impotriva lor, orice e o piedica, dar sa se descurce dumnezeului pe barba lor si sa-si asume ce fac. Ce? trebuia ca diaconu sa taca si sa se plece? De ce?, ca asa spun gropile, sa te uiti sfios in jos si sa taci? De ce trebuie sa asculti de regulamente inventate pe nicio baza, ce anume le face lege, liberul arbitru si prostia? – repet cele de compatibilitate in PE se refera la posibilitatea de lobbying, nu la profesori, actori, etc, cu atit mai mult cu cit ar lucre la stat – asta cu statul a fost si o clarificare trimisa de comisia europeana recent referitor la asa zisa incompatibilitate a primarilor in gestionarea fondurilor de la UE- am dat deunazi link-ul respectiv.
@ adam, @ all
“It is hard to be precise about these issues because of the huge imperfections in the declaration of financial interest (D oFI ) system but Corporate Europe Observatory (CEO) in cooperation with Lobby Control , and with additional analysis by Spinwatch, looked at the DoFIs of 13 countries’ MEPs – a total of 433 members or 58 per cent of the current parliament. Within this sample, 35 per cent of Members were found to have second jobs.
Of course, of the 35 per cent of MEPs surveyed with second jobs (a total of 151) some are receiving this additional income as local politicians, writers, doctors, lecturers or farmers. While some people might take the approach that the job of being an MEP should be sufficient for anyone, it is hard to argue that these roles would be, in themselves, problematic in terms of providing conflicts of interest with their work as an MEP.
But many other MEPs are working as lawyers or consultants, or are serving on the boards of companies in a paid capacity. Again, it is hard to be precise about numbers because of the insufficient detail provided in the declarations, but based on our research, there could be as many as 14 per cent of those surveyed who work in such a capacity, including 18 per cent of German MEPs, 18 per cent of Belgian MEPs, 22 per cent of Swedish MEPs and 31 per cent of Danish MEPs.
……
Second jobs and conflicts of interest
What differentiates the former group of paid jobs (writers and lecturers) from the latter group (lawyers and consultants), is that the latter require the post-holder to act in their own interest or in the interests of another individual or organisation. Lawyers, consultants, board members and lobbyists have a representative function – that is in the nature of the job – and it is this which has the potential to create a conflict of interest with their work as an MEP. In the US this is called having a ‘fiduciary relationship’ and US Congressmen are banned from all paid jobs where a fiduciary relationship applies.”
Diferentza se face nu intre actor si director de teatru – meseria e aceeasi, ci intre profesiune exercitata si a actiona in interesul unui grup care poate influentza felul in care se promoveaza anume legi, au funstie reprezentativa pentru un interes privat.
Deci cum se aplica acestea la Mircea Diaconu? E lobbyist? pentru ce, pentru un teatru de stat?
http://www.alter-eu.org/documents/2011/05/30/meps-and-second-jobs-time-to-regulate
pdf-ul din care am citat e in partea de jos a paginii. Dar care e titlul paginii? ….campanie pentru transparentza lobbyingului, la asta se refera incompatibilitatea. Repet: ce lobby face Mircea Diaconu ca europarlamentar ori senator pentru Teatrul Notarra?
Scurt: ANI inventeaza legi in afara oricaror norme UE, nu exista asemenea prevederi ca cele pentru care au cerut declararea lui Diaconu ca incompatibil. E o ineptie. Reglementeraile de incompatibilitate se refera la lobbying.