A fi ministru într-un Guvern de coaliţie nu e o experienţă tocmai uşoară, necesită tact şi corectitudine din partea tuturor părţilor. Iar modul în care a fost construit cabinetul, cu instituţia miniştrilor delegaţi, nu e de natură să înlesnească această coabitare. Ceea ce înseamnă că dacă reuşim, cu atât mai demni de laudă vom fi.
Ministerul pe care îl conduc este, în această privinţă, pilduitor. El cuprinde nu mai puţin de un ministru şi doi miniştri delegaţi. Acesta e şi motivul pentru care hotărârea de guvern care precizează modul în care va funcţiona şi atribuţiile fiecăruia dintre cei trei membri ai cabinetului va întârzia cu o săptămână, urmând a fi adoptată în şedinţa de săptmâna viitoare. Astfel încât am amânat orice apariţie televizată până când voi şti exact ce atribuţii am, ca să-mi formulez răspunsurile în consecinţă.
Până atunci însă, aşa cum v-am promis, vom începe evaluarea principalelor teme ale şi vom căuta (de ce nu?) împreună soluţii. E drept că, din perspectiva mediului de afaceri, acest minister este extrem de important căci el trebuie să elaboreze strategiile de dezvoltare în domenii dintre cele mai variate, cum ar fi politica industrială, politica energetică, competitivitatea, turismul, comerţul exterior etc. În acelaşi timp, însă, el are şi sarcina de a face curat. Anume de a curăţa economia de zonele sale muribunde ori chiar necrozate. Cu alte cuvinte, unităţi economice care, lăsate de izbelişte din diverse motive, sunt înglodate în datorii, au linii învechite de producţie sau nu mai au clientelă. Menţinerea în funcţiune a unor astfel de unităţi economice, acolo unde ar mai fi, totuşi, posibil, nu ar face decât să mărească datoriile şi să crească mormanele de produse nefolositoare.
Asta nu înseamnă că trebuie să aruncăm şi copilul odată cu scutecele. Chiar şi astfel de unităţi economice dispun, încă, de compartimente funcţionale şi rentabile, de active care pot fi valorificate fie prin vânzare, fie prin reorganizare. De aceea, nu vorbim despre aceste societăţi ca şi cum am recita necroloage, ci ne gândim la potenţialul lor.
E vorba de sute şi sute de astfel de companii. Cele mai multe se găsesc în portofoliul Agenţiei de Valorificare a Activelor Statului, dar nu numai. Domeniile lor de activitate sunt dintre cele mai diverse, de la utilaj greu şi până la valorificarea plantelor medicinale. Aceste companii dispun de clădiri, de terenuri, de utilaje, materii prime sau produse finite care pot fi refolosite.
Ca orice gospodină vrednică, această guvernare trebuie să deretice prin odaie, să facă, adică, curat. În cei patru ani care urmează sectorul economic de stat - altul decât cel din domeniul energetic, al industriei de aparare şi din domeniul transporturilor, pentru care decizia se face de la caz la caz – trebuie să fie transformat in sector privat. Statul trebuie să-şi rafineze calitatea de reglementator al pieţelor şi să menţină un anumit control strategic asupra resurselor, dar trebuie să se retragă din poziţia de jucător în economie. Existenţa statului-jucător a fost nefastă în perioada de tranziţie, ducând la inflaţie,la monopoluri, la distrugerea multor societăţi, la căpuşarea şi la subvenţionarea lor mascată, la vinderea pe nimic a activelor statului.
Bugetul are nevoie de bani. Chiar dacă veniturile de acest fel nu pot, potrivit reglementărilor europene, să devină venituri la bugetul statului, ele pot contribui la reducerea datoriei externe şi, după negocieri cu organismele financiare internaţionale, pot fi utilizate pentru investitii.
Aşa încât, luând aminte la toate acestea, să trecem acţiunea de valorificare a activelor statului printre ţintele predilecte ale Ministerului Economiei.
S

Am si eu o curiozitate: la Presedintie si la Serviciile secrete se vor taia fonduri? Sau acolo nu exista politica de austeritate?
@Adam Mares ,dupa un tun de milioane de euro,ma retrag singur nu-i nevoie sa fiu dat afara.Dar problema nu se opreste aici.Mai vreau,mai vreau si nu ma dau inlaturi de la nimic.Daca tot nu patesc nimic.Fraier sa fiu sa ma opresc.Exista totusi un moment in care unii ar trebuii sa reflecteze.Cei care nu mai au nimic de pierdut la un moment dat ar putea incurca calculul.Dispare o proprietate,arde o masina scumpa ,etc.Treburi din astea cotidiene
Din schita lui Ponta, rezulta ca guvernarea Tariceanu (si, implicit, a lui VV, ca ministru al economiei si finantelor) a fost destul de proasta.
Deficitul parea a fi singurul indicator important. Am mai citit prin ZF. analize de felul asta, care spuneau ca VV a cheltuit necugetat banii, mai ales in ultimele luni ale ministeriatului.
Eu am dedus ca guvernul Ponta n-are nicio masura liberala de crestere economica. Va rog sa ma contraziceti, cu exemple, cei care va pricepeti la economie si finante.
Dupa mintea mea: e bine sa reduci personalul excedentar, sa-i dai afara pe cei care taie frunze la caini in administratie si alte companii de stat. Dar oamenii astia ce fac? Intra in somaj. Ii poti trimite la privati, sa puna osul la treaba. Insa privatii de ce-ar mai angaja, daca pt ei situatia ramane la fel?
@ un liberal optimist
Stimate domn,
Principiile economiei de piaţă, în care funcţionează şi România, spun că preţul reprezintă o consecinţă a cererii-ofertei.
Concurenţa are ca principiu esenţial faptul că fiecare încearcă să dea oferte mai bune pentru a vinde el şi nu celălalt. Condiţia de cartel reprezintă o înţelegere (chiar şi dacă nu este explicită, printr-un contract) în a păstra o ofertă comună (similară) cu un preţ ridicat.
Dacă eu doresc să iau respectivul televizor voi avea aceiaşi reacţie ca şi în socialism, respectiv mă duc la cel mai apropiat magazin. Asta nu mai înseamnă economie de piaţă ci exact reacţia consumatorului la un mod economie socialist pentru că se calculează aşa… iau televizorul cu X lei şi îl vând cu X+15% adaus comercial. Nici nu contează dacă se vinde sau nu se vinde pentru că ceva tot se vinde în tot magazinul.
Iată, la carne, o marfă perisabilă, se aplică o politică de marketing. Când consumul este mare, gândirea consumeristă ar traduce totul prin scăderea preţului pentru care să vină consumatorul şi să cumpere mai mult decât are nevoie… doar pentru că este “la ofertă” (vezi îmbulzeala la cumpărat tigăi la deschiderea de magazine). Numai că noi gândim primar din punct de vedere economic, anume că dacă este cerere mare, nu măresc producţia, măresc preţul până la nivelul în care sunt foarte aproape ca marfa să se strice pentru că zace nevândută.
Cum credeţi domnia voastră că un produs care de regulă se aruncă, cum este şoricul “de talpă” (pe vremuri se făceau tălpi la pantofi din acest şoric), se tratează (înmoaie) chimic şi ajunge la 400 de mii per kg? Oamenii cumpără pentru că şoricul tradiţional (cu miros de paie de la pârlire şi moale) nu se mai găseşte.
@all,
Cu umila parere, va spun ce am inteles eu din starea natiunii….a plecat florin georgescu si nu stiu de unde sa facarost de bani si cum. Pe scurt
1. Crestere economica de sub 2% inseamna ca se asteapta la cu 2% cresteri de venituri.
2. Suntem in rahat cu colectarea taxelor si impozitelor, fata de vest, cum practic vom creste colectarea de la 32% la 42%, iar nu se stie.
3. Sunt de vina guvernari din 2000, putea incepe cu burebista.
4. Banii de investitii reale ciuciu
5. Fonduri europene, doar cel de sus stie.
Nu vreau sa fiu rau, dar tariceanu pe final de mandat a anuntat un program anticriza. Propunea ceva. Boc si niita ulterior au bagat forfetarul, pe sistem no imm no problem.
Ce vroiam sa aud: plan
demasuri in 10 puncte pe domenii care aduc bani: fonduri europene, locuri de munca, combatere concreta evaziune, privatizari. Nu vreau sa aud ca sr decide politic ce face cu cfr marfa dua ce vb cu marinar. Putea in vacanta de anul nou sa faca powerpointuri macar
Pe scurt, sunt dezamagit
Ce nu voiam sa aud- ca nu incearca depasirea deficitului cu fmi tintit pe incubatoare de agaceri
@all,
Completare. Ponta a citit o acuta lipsa de idei si solutii. Ceea ve duce la criza. Trebuie sa lase tehnocratii
Daca si piticul a inteles la fel ca @pacala, inseamna ca nu e chiar prost.
@adam mares
Piticul, cine e?
@Filip G
Toata admiratia mea pentru ca te ai orientat catre apicultura!
Cochetez si eu cu ideea, dar de la distanta, deocamdata; am cumparat acum un an 8 stupi pe care i am dat, pentru uzufruct, finului meu, inginer silvic si apicultor la inceput de drum, cu mentiunea ca stupi ramin ai mei, in ideea ca, poate, in citiva ani, voi apicultura si eu, daca ma voi muta la tara.
Asa ca imi voi da si eu cu parerea…. :
1. inainte de razboi (stiu exemple conccrete) statul dadea suprafete de teren in zonele cele mai prielnice prisacarilor
ce suprafata de teren este necesara pentru o prisaca profitabila, in marginea unei paduri de tei si salcim?
2.de ce nu infiintezi tu o asociatie a apicultorilor … neasociati? juridic e simplu, e nevoie de efort organizatoric; de fapt, consider ca noi avem un handicap organizational grav
erata:
“i”, dupa “stupi”
@Bibliotecarul
@all
si eu credeam ca exista cartel intre hypermarketuri, pina am vorbit cu un pusti care a lucrat la unul dintre acestea si mi a povestit ceva ce mi a schimbat cu totul parerea:
o parte dintre angajati merg in magazinele concurentei si noteaza , pe furis, preturi, promotii etc pentru a replica
la fel procedeaza toate hypermarketurile, astfel ca dupa un timp “spionii” erau recunoscuti si trebuiau schimbati.
multi producatori romani arunca vina pe aceste hypermarketuri, dar pe fond este vorba de lipsa de organizare (a producatorilor) si de interes real, nu enuntat (al statului)
adica:
eu, hypermarket am nevoie de 50 t usturoi /an, livrat in toata reteaua, conform unui grafic
fac un contract cu o singura societate care mi livreaza produsele solicitate conform contractului (care prezinta si garantii financiare) sau caut de nebun prin tara 100 de producatori care sa mi livreze fiecare 500 kg, doar toamna?
@Tiberiu
Poate vei fi uimit, insa sunt zone unde activitatea asta, de culegere a fructelor de padure este foarte intensa si organizata (transportul, cazarea si plata cash a culegatorilor, depozitarea si transporul produselor)
Problema grava este ca anumite zone nu mai dispun de forta de munca; au ramas doar batrinii, copiii si betivii.
Acolo ce faci?
@tudor
Ai dreptate, hipermarketul nu poate sa cumpere cu tzaraita de la producatori.
Exemplul ales de tine este revelator si din alt punct de vedere: nimeni nu cumpara usturoi romanesc pt ca e greu de curatat :-), cateii sunt mici. N-am vazut niciodata catei de usturoi romanesc atat de mari ca la cel de import. E insa adevarat si ca, daca faci o crema de usturoi din asta, de import, intr-o zi-doua se inverzeste. Cred ca e toxic.
Omul asta e dus rau, “programe de austeritate”???!!! Voia sa ne mai taie salariile si pensiile? Sau ce?:
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, joi seară, după ce Victor Ponta a prezentat bugetul pe 2013, că proiectul prezentat nu respectă tratatul de disciplină fiscală la care România a aderat în ianuarie 2012 şi care presupune implementarea de programe de austeritate, potrivit b1.ro.
“Bugetul pe 2013 nu ţine cont în niciun fel de tratatul de disciplină fiscală, adoptat de noi în ianuarie 2012. Marea majoritate a statelor cu deficite structurale mult peste 0,5% din PIB trebuie să implementeze programe de austeritate şi reducere a deficitelor bugetare. Nu avem o alternativă decât să facem parte din acest acord”, a spus Ungureanu.
Acesta a arătat că pe întreg proiectul nu apare nicio referinţă la respectivul tratat.
“Nu se face vorbire despre acest pact în proiectul de buget pe 2013″, a încheiat MRU.
@all,
Cateva completari
1. Negocierea proasta a rambursarii imprumutului cu fmi etc doare. Tb renegociata rostogolirea unor plati, sa da plateasca si in viitor. Nu am auzit ac idee.
2. Zici ca ceata lui pitigoi a venit cu laptop, a proiectat un ppt si si-a intors buzunarele pe dos aratandu-le goale.
Maestrul cred ca nu poate da ne suna multe, dar inclin sa cred ca organigramele alea sunt pentru uslasi. 1 sef la 4 oameni, 40 mil net seful plus sporuri. Plus masini secretare si canapele… mi-e dor de tariceanu…de stilul ala de a guverna
@tudor,
Buna dimineata!
In genul asta vad eu dezvoltarea taranului mic fermier.
Află şi cum se întâmplă lucrurile în Franţa…
Ce soluţii au găsit fermierii francezi pentru a scăpa de “tirania supermarketurilor”
…sau în SUA
Reţeta americană pentru prosperitatea fermierilor mici şi mijlocii
http://www.agrointel.ro/3426/exista-in-romania-rosia-fara-chimicale-pe-abonament-direct-de-la-fermier/
://www.agrointel.ro/1818/reteta-americana-pentru-prosperitatea-fermierilor-mici-si-mijlocii/
Auzeam aseara cum era laudat Ponta ca n-a pomenit de dezastruoasa guvernare. Pai n-avea cum, pentru ca in 2009 era ministru in guvernul boc. Deoarece pe timpul lui Tariceanu era in opozitie, asociaza aceasta guvernare cu regimul basescu, adica era de porc.In schimb lauda guvernul Nastase pentru performanta, cand se stie foarte bine ca saracia era mai cumplita decat pe timpul lui boc(asta pentru ca boc a taiat din surplusurile aduse de Tariceanu). Ma mir ca liberalii talc malc.Este o manipulare grosolana a electoratului!
@Bibliotecaru,
Cam peste tot preturile sunt aliniate, deoarece costurile de productie si de manipulare sunt cam aceeasi. Si perioada reducerilor de pret sunt decise de producatori!Cele mai semnificative discounturi pot fi gasite la marfurile produse in Germania si Franta unde functioneaza o lege a suprastocurilor.Sigur, nu prea se mai gasesc pe piata din cauza relocarilor in Asia.
In ceea ce priveste bunurile alimentare e recomandabil sa ne orientam spre cele produse in micile ferme taranesti, exact ca in comunism. Daca detinem un mic intravilan e bine sa-l cultivam!
@un liberal optimist,
@bibliotecaru;
Pai asta este problema cu asociatiile agricole – Ministerul Agriculturii trebuie sa reglementeze si sa stimuleze asocierea. Stiu ca nu exista legi in acest sens.
Ministerul comertului trebuie sa reglementeze piata de vanzare/desfacere. Trebuie sa ca micii fermieri, cu acest statut, sa fie incurajati sa se asocieze. Mai exista partea de procesare. Aici de exemplu se pot crea mici incubatoare de afaceri sprijinite de ministerul economiei care sa se refere la precesare lactate/ legume etc. Trebuie reglementata partea de subventii sau creditare avantajoasa eventual un TVA redus la partea de procesare. Exemplu: am doi mici fermieri inregistrati ca atare la min agriculturii, cu ferme. Vite si productie legumicola. Ce fac ei mai departe? Momentan, asteapta si se roaga ca o multinationala tip Danone sa le preia laptele si de agricola ostroveni sa le ia legumele sa faca conserve. Dar nu au capital de investiti si garantii pentru linii de finantare. Ce sa faca o banca, sa puna colateral pe o turma de vaci si capre si 3 sere?
Interesant e faptul :Cat de generosi suntem noi romanii.In Ziarul Financiar am gasit un articol interesant>
Cel mai probabil, schema va fi diminuată în contextul în care costul tehnologiei a scăzut extrem de mult, de la 4 la 1,3 milioane de euro pe fiecare MW instalat, ceea ce creează practic riscul de supracompensare în acest domeniu. De altfel, aproape jumătatea din scumpirea de 10% a facturii la energie pentru 2013 vine numai din cauza ajutorului pe care statul român l-a pus la dispoziţia investitorilor în energia verde. În total, până în 2020 sumele totale ar putea ajunge la circa 10 miliarde de euro.
Generozitatea schemei de sprijin acordată de România pentru investitorii în energie verde este demonstrată chiar de datele EDPR. Astfel, în timp ce în primele nouă luni preţul mediu de vânzare al energiei verzi produsă de portughezi în parcurile eoliene era de 88,5 euro pe MWh în Franţa, 112 euro în Belgia şi 101,2 euro în Polonia, în România preţul mediu era de 137,5 euro pe MWh.
@tudor
@tiberiu,
din reportajele tip stiri protv cei care au fructe de padure/ciupercarii etc se cam descurca singuri cum pot, duc la export productia. Pe valuta. Cu supermarketurile romanesti nu pot discuta, le dau banii la 120 zile, tot producatorii suporta pagubele daca marfa se depreciza in supermarket etc.
@filipg
Cine o fi gandit schema de ajutor in energie de ce nu s-a referit la megawat livrat in sistem energetic (retea transport) si nu construit? Eolienele alea nu se invart mereu, nu livreaza curent mereu….
@Pacala,
Din cate stiu in Franta este un sindicat al fermierilor care se ocupa de incurajarea infiintarii de noi ferme, dezvoltarea celor existente si preluarea produselor in scopul valorificarii lor. In Germania de aceasta chestiune se ocupa asociatia fermierilor.De asemenea, aceste organisme non-guvernamentale sprijina si creditarea pentru investitii. E drept de la banci adevarate nu camatari cu forme legale.
http://www.scribd.com/doc/119892954/A-DOUA-SCRISOARE-DESCHISA-CATRE-%E2%80%9CAL-NOSTRU%E2%80%9D-PRIM-MINISTRU-VICTOR-PONTA-SAU-VICTOR-NAUM-DUPA-NUMELE-MAMEI
@Pacala
Dau un fapt real din apicultura:
Procesatorii care cumpara MIERE de albine ,vand si SIROPURI din Germania.
Prin PROGRAMUL NATIONAL APICOL {PNA}se subventioneaza siropul din Germania.
Ori la Procesator a ajuns sa fie mai scump un kg de sirop decat pretul platit pe kg de miere.Daca statul nu ar subventiona siropul nu ar fi nici atata miere contrafacuta in SUPER…………da asta e romania.Si uite asa cetateanul cu frica de Dumnezeu nu intra in troaca cu laturi.
Eu am invatat sa discut fata in fata cu cumparatorul .Astfel s-a creiat o incredere reciproca.
Pe langa ASOCIATII se regasesc hiene si vulturi.Am fost in asociatie sperand ca,,,,,,,,dar m-am retras.Eu seara pun linistit capul pe perina.Iar cand suna cineva la usa ,nu-mi tresare inima.
@Filip G.
Am mai comentat idiotenia asta! Eu inteleg ca investitorii in energie verde sa vina cu banii lor, statul sa le concesioneze terenuri(de regula neproductive), astea sa intre pe piata scazand astfel pretul la energia electrica. In alte tari europene este interzis(din cauza presiunii ecologistilor) sa instalezi astfel de eoliene pe sol, astfel incat s-au mutat in largul marii(sau al oceanului).
Bulgarii ,Ungurii scad pretul la energia electrica de la 1 ianuarie ,noi il crestem.Ponta zambea cand a fost abordat subiectul,motivand alegeri la vecini si campanie electorala.Acum eu intreb care a fost logica prin care s-a acordat aceste facilitati stiind ca industria e pe butuci,iar cerificatele verzi nu le-am valorificat nici atunci cand am avut oferta de nerefuzat.
Romania dispune de circa 300 milioane de astfel de certificate aferente perioadei 2008-2012, pe care ar fi putut obtine, in 2008, aproximativ 2,5 miliarde de euro.
Autoritatile nu au reusit insa, din 2008, sa ajunga la un acord privind entitatea care va vinde certificatele, astfel ca pana in prezent nu au organizat nicio licitatie, chiar daca diversi oficiali au afirmat in repetate randuri ca exista potentiali clienti.
Romania a fost suspendata in august 2011 de la tranzactionarea certificatelor, din cauza ca nu a elaborat o legislatie adecvata care sa permita inventarierea acestor documente
Japonezii erau interesati sa le cumpere.
Probabil ca COMISIONUL batal vina nu a corespuns.
@all,
Multumesc de explicatii.
Citez din dl. Chitoiu de ieri (:
“Minsitrul de Finante, Daniel Chitoiu, a declarat joi seara ca se are in vedere o impozitare directa “mai ales in domeniile greu de controlat, prin impozitul forfetar” cu precizarea ca nu va fi vorba de impozitul minim din 2008 ci de cel “de pe model francez, spaniol, in functie de domenii de activitate, de zone si categorie de contribuabili”.
In cadrul conferintei organizate de Guvern pentru a explica elemnte de buget din 2013, ministrul Chitoiu a aratat ca “Romania e pe unul din ultimele locuri in ce priveste gradul de colectare a veniturilor la buget, undeva la 32 – 33%, fata de o medie de 42 – 44% media europeana”, precizand ca se va face o “reorganizare si restructurare fundamentala a Garzii Financiare, a controlului vamal, a institutiilor care nu trebuie sa fie simpli incasatori de la cei cinstiti, ci un brat armat, un instrument de descoperire si sanctionare a celor care traiesc din evaziune fiscala.”
Chitoiu a precizat ca “regandirea sistemul fiscal presupune o simplificare – dorim sa incepem cu impozitarea directa mai ales in domeniile greu de controlat, prin impozitul forfetar, dar nu impozitul minim din 2009, ci cel de pe model francez, spaniol, in functie de domenii de activitate, de zone si categorie de contribuabili.”
Si acum cateva intrebari.
1. Se poate intelege ca cei de la conferinta de ieri a lui Ponta sunt asii, restul sunt secundari?
2. Deci forfetarul se va aplica, dupa model din vest. Madam Grapini nu stia cum si unde cand s-a intalnit cu Asociatia Oamenilor de afaceri. care a si protestat ca si concept. Dl Ponta ulterior zice in sedinta ca daca nu este clar conceptul forfetarului, nu il mai aplica. Acum chitoiu il aplica “in domeniile greu de controlat”. Va rog, poate ma lamureste cineva, daca ei nu pot controla ceva domenii, cum le impoziteaza?
3. Pasi clari de crestere economica cine ii anunta?
@all,
Fara sa vreau sa fiu acuzat de bruiaj, o imagine de ansamblu scurta: statul se imprumuta de la bancile interne sa acopere deficitul de cont curent, bancile plaseaza acolo bani, risc zero, cursul scade. Daca BNR scade cotele de RMO doar cu 1 procent, lasa lei si valuta bancilor care nu au ce face cu ei, decat sa ii dea in creditare. Dar trebuie ca bancile sa colaboreze cu statul, sa identifice afacerile pentru care statul garanteaza, sa nu constituie comisioane. Ceva similar prima casa. Risc total pana acum sub 1%. Si ca sa vedeti cat se imprumuta lunar statul, vedeti acest grafic. Si calculati voi luna de luna ce nevoi are statul la cheltuieli curente. De aia doream ieri partea pozitiva a lucrurilor, nu negativa.
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/asaltul-strainilor-asupra-titlurilor-de-stat-coboara-cursul-euro-la-4-37-lei-10450733/poze/
Si un concept de program anticriza de care mi-e dor, a la tariceanu &maestru
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5147488-calin-popescu-tariceanu-masurile-cuprinse-planul-anticriza-trebuie-intre-vigoare-1-ianuarie-2009.htm
Eu habar n-am unde vor introduce acest forfetar, ca restaurantele au cam disparut, gradul de ocupare in hoteluri e jalnic, floraresele i-s pe faliment. Buticurile dau de regula bon fiscal. Marea evaziune este greu de controlat deoarece este mana in mana cu maharii politici de la toate partidele. In plus geme tara de experti portocalii care au ordin sa puna bete in roate. Afara nu-i poti da ca-s functionari publici!
In schimb portocalii au inceput sa umple ecranele aducand osanale guvernarii lor. Uselistii n-au nici-o replica, sau abia murmura ceva, semn ca habar n-au de politica guvernamentala!Se pare ca nici Ponta si nici ministrii sai nu prea au habar. Aseara, Rovana Plumb, incoltita de intrebari despre timbrul verde, parea ca nici ea nu prea stia despre ce-i vorba despre propria sa lege. Tare mi-e teama ca vom auzi aceleasi jalnice explicatii cu FMI si UE care nu ne lasa sa facem aia si aia, desi noi am fi vrut…
@Pacala
iata la primele iesiri publice dupa definitivarea proiectului de buget se vede o diferenta de clasa intre abordarile seriase,transparente,fundamentate cu schepsis ale ministrilor guvernului Ponta fata de trogloditii regimului basescu-Boc -ungureanu.
Desigur ca Satan-Basescu va face toate eforturile sa saboteze guvernarea Asa cum a facut in cele 8 luni ale guvernarii USL si cum a facut in timpul guvernarii Tariceanu.
pana cand troglodit mafiot cotrocenist nu se va afla in spatele
gratiilor Romania va avea mult de suferit si nu se va putea dezvolta pe masura potentialului real.
@Tiberiu,
De acord, Basescu l-as inchide in secunda 2. In secunda 1 l-as da jos. Poate fi inchis cu reparatia A1, a fost reparata, firma respectiva a fost obligata prin lege sa constuie colateral garantie de buna executie pentru lucrare trei ani, dupa 3 luni au deblocat colateralul, dupa 6 luni autostrada avea din nou gropi. Mandat Base, 1996-2000.
Ce nu am vazut ieri, dpdv economic – ca suntem calamitati de PDL stiam, dar nu am vazut inca solutii gen propuneri anticriza Tariceanu 2009:
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5147488-calin-popescu-tariceanu-masurile-cuprinse-planul-anticriza-trebuie-intre-vigoare-1-ianuarie-2009.htm
Maestrul stie, a lucrat la el.
@Tudor
am vazut in urma cu cativa ani un reportaj despre cultivarea fructelor de padure pe camp si nu in padure.O persoana proprietara de teren Agricol a cultivat tufisuri de Zmeura pe camp ceeace evident face procesul de culegere mult mai eficient si permite o abordare industriala a agriculturii de acest gen.Am fost entuziasmt de idee care trebuie extinsa si la alte fructe de padure daca este posibil.
Agricultura bio are un mare prezent si viitor si poate da resurse mediului rural atat de oropsit.
@ tudor
Sigur, asta spuneam şi eu, că nu este neapărat vorba despre faptul că şefii magazinelor se strâng şi hotărăsc politica preţurilor, este însă evident că nu avem concurenţă.
În ceea ce priveşte usturoiul… din câte ştiu eu este tocmai invers, furnizorii de produse se bat să pătrundă în supermarket şi înghit toate măgăriile la care îi supun patronii de hipermarket, nu aleargă supermarketul după ei să aducă marfă. Cel ce deţine supermarketul comercializează, în primul rând, spaţiul de vânzare. Produsele care intră automat în supermarket sunt, de regulă, de provenienţă străină, şi tot “de regulă” ţara străină este aceiaşi cu ţara din care provine firma ce deţine hipermarketul, pentru că firma care deţine hipermarketul înţelege să încurajeze PIB-ul din ţara sa şi nu din ţara noastră.
Lipsa de organizare este mai ales în cazul producţiei de legume-fructe. Dacă ar exista marile depozite (cum pe vremuri erau celebrele depozitele ILF Întreprinderea de Legume-Fructe), acestea ar strânge marfa de la producătorii mici şi ar asigura desfacerea ritmică pe perioada în care nu există recoltă… fiind de mare ajutor şi producătorilor care ar putea astfel să vândă produsul iarna la un preţ mai bun.
Lucrurile acestea se ştiu, s-a lansat şi un program Primul Siloz care permitea producătorului să primească un credit pe baza produsului depozitat în siloz… dar cei ce au accesat programul au fost în număr nesemnificativ… nu ştiu de ce. Au apărut şi nişte silozuri private care au avantajul că percep o parte din ceea ce se depozitează în loc de bani. Şi totuşi aceste soluţii reprezintă o mică parte din ceea ce este necesar.
@un Liberal optimist,
Pai asta zic si eu, vreau sa vad solutii concrete, nu inca un impozit ca stim noi ca undeva este evaziune. Daca nu stiu unde este evaziunea, sa ne ia pe noi de pe blog, sa ne faca consilieri, si le zicem noi. Si in loc sa explice conceptul de forfetar, daca este diferit, arunca vrajeala ca dupa model Spania si Portugalia.
Voinea vroia sa impoziteze piscine. Pai ce, se declara diferit la proprietate, cum le identifica. Ai casa, in curte piscina si teren. Pe teren sapi o groapa si aia este piscina.
@ un liberal optimist ianuarie 11, 2013 la 9:32 am
Deci sunteţi de acord cu mine că economia de piaţă nu funcţionează, preţul se face socialist, funcţie de cheltuieli.
@Tiberiu,
Fratele meu lucreaza sezonier in Austria.In primavara am altoit pomi fructiferi,peri,meri ,etc din crengutele aduse.A adus zmeur si Mur fara spini.Cine spune ca romanul nu vrea minte.
Eu spre exemplu am nevoie de capital de lucru,pentru asta folosesc CAR,sunt un om fericit fiinca am o pensie.Dar cel care vrea si nu i se accepta garantii agricole ce face?
Fondurile UE sau dat cu dedicatie si sigur o sa continue la fel.Ori multi in tara asta nu doresc POMANA,dar nici JAF INSTITUTIONAL.
Iar cand vine vorba de impozite ,la gramada.Eu am platit impozit pe banii investiti in agricultura din salariu.Altii nu au platit nimic pe bani UE care se reflecta in vile si alte constructii,pensiuni.Ori e simplu sa spui ca nu-i rentabil .Dar sa ramai cu o pensiune pe bani UE.
@Pacala
nici nu o sa vezi solutii anticriza cat timp base este la cotroceni si Ro si guvernul Ponta se afla sub stare de asediu.Din interior guvernul este asediat de servicii,procuratura,CSM,CCR care vaneaza zi si noapte membrii guvernului pentru a le fabrica dosare politice iar din afara Ro este asediata de prietenii lui base din CE si SUA care nu vor sa scape prilejul ca Ro sa devina feuda occidentalilor cu mana de lucru ieftina,cu exploatarea resurselor miniere pe gratis,cu o populatie inapoiata si saracita si cu femei misto gata sa se vanda pe 5 dolari ca sa suoravietuiasca.Planul lui base era sa falimenteze definitiv Ro pentru ca el si EBA sa devina stapanii unei tari golite de elitele ei care urmau sa fie exilati prin migrate naturala in spatiul Schengen
@Tudor
Romania are un mare potential dar Satan-Basescu care saboteaza Ro si guvernul zi si noapte din interior(prin servicii si procuratura) si din afara prin prietenii lui base din CE si SUA care vor sa-I posede pe Romani(si romance) la “pielea goala”.Cat timp satanicul cotrocenist nu este in spatele gratiilor Ro nu se va putea dezvolta normal.
@tiberiu,
Reper, de acord cu tine privind marinarul. La parnaie. Dar as vrea sa vad, pe trimestre, anual, ce masuri economice isi propun. Matemstic
@ Pacala
Păi tocmai asta este problema cea mai apăsătoare, producătorul nu are cum să vândă în condiţii de concurenţă, este limitat de faptul că este obligat să vândă cuiva.
Capacitatea unei linii de prelucrare a laptelui, cum este cea de la Danone care preia laptele cunoştinţei dumneavoastră, este de cam 5000 litri per oră. Asta înseamnă pe zi 5×24=120.000 litri pe zi.
Haideţi să spunem că o asociaţie cumpără nişte utilaje pentru 5.500 litri pe zi. Asta înseamnă că asociaţia ar trebui să aibă la un loc acest lapte zilnic. Nu voi lua în calcul vacile care dau 60-100 litri de lapte zilnic, voi lua 20 litri pe zi, cum sunt vacile obişnuite la noi, Holstein sau Bălţata Românească. Asta înseamnă un necesar de vaci în asociaţie de 275 de vaci.
Plecând de la următorul proiect:
http://www.scribd.com/doc/93519156/Infiintarea-Unei-Fabrici-de-Lapte
Obţinem o investiţie cam de o jumătate milion de euro pentru o linie de 5000 litri per zi. Dacă calculăm în medie 25 de vaci fiecare fermier (în România o fermă peste 100 de vaci este deja o fermă mare), asta înseamnă 11 de fermieri. Împărţind 500 de mii de euro la 11, revine o investiţie de aproximativ 50 mii de euro per fermier. Nu este o sumă mică, dar nici o sumă exorbitantă pentru cineva care exploatează economic o fermă de 25 de vaci… ar putea, prin credit, să facă aşa ceva. Întrebarea este dacă se găsesc minim 11 fermieri cu minim 25 de vaci în fermă, în aceiaşi comună sau în comune vecine… care să fie dispuşi la o investiţie de 50 de mii de euro fiecare?
Sigur, după ce fabrica este gata, ea ar trebui să producă:
• lapte de consum 1.8% grăsime -1.855 l/zi
• smântână 25% grasime 275 kg/zi
• brânză de vaci 130 kg/zi
• brânză topita 70 kg/zi
• telemea de vaci 950 kg zi
Acestea ar putea aproviziona un super sau hipermarket… banii ar putea să vină îndeajuns de mult ca împrumutul să nu fie o povară, başca profitul din laptele care nu mai este o bătaie de cap.
Problema, aşa cum o văd eu, este investiţia iniţială pe care fermierii nu o pot susţine financiar, iar împrumuturile nu prea se dau, investiţia este şi ea riscantă… ar trebui să se asocieze şi pentru desfacere…
Cum ar putea să intervină statul pentru a soluţiona astfel de probleme?
@tiberiu,
Exemplu ff bun. Un mini business case. Care ar tb preluat si dezvoltat legi si aplicare de ministerul agriculturii.
@Bibliotecarul,Sunt tarani care au cumparat mulgatoare electrice.Au predat 3-4 luni lapte catre procesator .Iar acesta nu a platit laptele,motivand un faliment.Ori dupa ce ai episoade la rand de tepuire.Cine sa mai creada intr-o idee geniala.Si uite asa am si eu la tara o mulgatoare electrica ,care sta.Fiindca nu am cui sa vand laptele.Cand eram copil ,la mine in sat nu a fost colectiv,mergeam toamna cu 2-3 tauras la 500kg si ii vindeam catre stat,statul colecta laptele,statul aducea porumb in schimbul animalului predat.Ok,statul nu poate face acum mare lucru,dar ar putea macar sa nu incurce pe cel care produce,sa-i ofere sansa sa vanda liber.Cine dicteaza pretul?Piata.Ori a ingradi pe taran si a favoriza MULTINATIONALELE ,e interventie in piata.Am vazut aseara o emisiune cu Mircea Dinescu.In piata taranul vindea oul cu 40 bani,in MARKET era 90 bani.Daca analizam bine taranul face PROTECTIE SOCIALA vanzand la un pret modic.
@Pacala
pai n-ai citit postarea cum @VV a intitiat un proces de inventariere generalizat al potentialului care poate fi valorificat din intreprinderile aflate inca in proprietatea statului.Nu exista masura Mai oportuna decat acesta.Sunt ferm convins ca aceasta actiune ampla de valorificate si curatenie este PRIMA urgenta.Inainte de a porni la reconstructia Ro trebuie facut si aceasta masura va cere mult timp si efort.
@Bibliotecaru
nu este vorba numai de vaci si de ferma si bani pentru utilaje ci IN PRIMUL RAND de furajarea vacilor.Ferma trebuie sa aiba trerenul aferent de pasune si furaj.
In Elvetia am vazut de-a lungul tuturor soselelor unde calatoream persoane care taiau iarba(probabil pentru furaje) cu masini mici ca de taiat gazonul.
@Tiberiu,taranul nu pune pe hartie cat costa si cat e profitul.Ori la fermele mari totul e matematic.Motocoase ,erau si in timpul lu Ceausescu.CARPATINE facute la Bucuresti cu motor de Brasov.Ori in capitalism daca nu ai profit trebuie sa dispari.Ori in romania care segmente sunt prioritare?Suntem tara exportatoare de portocale,OK.O strategie,azi fac asta,maine aia.Dar cu finalitate nu doar stategii de a toca bani.