Comunicat- senatorului Varujan Vosganian i-a fost conferită, la Erevan, prin decret prezidenţial, medalia “Movses Khorenaţi”

O delegaţie a Uniunii Armenilor din România, condusă de senatorul Varujan Vosganian, preşedinte al UAR, participă, în aceste zile, la Erevan, la festivităţile prilejuite de împlinirea a două decenii de la dobândirea independenţei Republicii Armenia. Din delegaţie fac parte Hacik Garabet, vicepreşedinte UAR şi şeful filialei Dobrogea, dr. Zareh Nazarian, vicepreşedinte şi şeful filialei Iaşi, Ioan Esztegar, vicepreşedinte şi şeful filialei Transilvania, Lucian Simion, şeful filialei Tulcea precum şi Ioan Călinescu, şeful filialei Dumbrăveni.

          În cadrul festivităţilor, a avut loc o ceremonie în cadrul căreia preşedintele Republicii Armenia, Serj Sarkissian, însoţit de preşedintele Republicii Karabagh, Bako Sahakyan, de Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicos al tuturor armenilor, precum şi de Sanctitatea Sa Aram, Catolicos al Marii Case de Cilicia, a oferit înalte distincţii unor lideri ai diasporei armene. Pentru “activitatea rodnică şi indelungată depusă pentru menţinerea identităţii poporului armean, pentru promovarea culturii armene precum şi pentru sporirea prestigiului Republicii Armenia printre statele lumii”, senatorului Varujan Vosganian i-a fost conferită, prin decret prezidenţial, medalia “Movses Khorenaţi”.

 

 

Movses Khorenaţi (Moise din Khoren), este unul dintre marii cărturari ai lumii. A trăit în perioada secolului de aur al culturii armene (cca 410 – 490), a fost primul autor al unei Istorii a armenilor şi este evocat în calendarul armean gregorian printre Sfinţii Traducători ai Bibliei, alături de călugarul Mesrob Maştoţ şi patriarhul Sahag Partev. Moise din Khoren este unul dintre primii istorici care în lucrările lor pomenesc de vlahii trăitori pe malul stâng al Dunării. Medalia :Movses Khorenaţi” se acorda pentru contribuţia adusă pe tărâmul culturii şi civilizaţiei armene, a păstrării identităţii armene şi a promovării valorilor fundamentale ale umanităţii.

 

41 Responses to “Comunicat- senatorului Varujan Vosganian i-a fost conferită, la Erevan, prin decret prezidenţial, medalia “Movses Khorenaţi””

  1. tiberiu spune:

    D-Lle Vosganian
    Tot respectul pentru distinctia primita si pentru modul in care reprezentati comunitatea armeana in Romania.

  2. Mihai ANDREI spune:

    Sincere felicitări, iar din partea mea un şi mai mare respect pentru modul în care reprezentaţi întreaga Românie.

  3. Sfarma -Piatra spune:

    Felicitari pentru distinctie domn ministru !

  4. tudor spune:

    Felicitari,
    Domnule Senator!

  5. Barosanul spune:

    Sincere Felicitari,
    Domnule Senator!

    Ma bucur pt Dumneavoastra ca macar ei va apreciaza. Pt aprecierea din Romania mai aveti de asteptat.
    Poporul Roman nu a ajuns inca la Maturitatea si Luminarea necesara in a-si aprecia valorile.

    PS. despre politica cu alta ocazie

  6. PAPASTRATOS spune:

    Felicitari dar, trist in acelasi timp pentru faptul ca marile valori care traiesc si impart necazurile zi de zi alaturi cu noi sunt recunoscute mai mult in afara.
    Mult succes in continuare in demersurile dvs. !!

  7. antimarinari spune:

    pentru noi sunteti mai roman decat multi dintre romani .

    Azi fiind ziua lui Crin Antonescu,
    sa-i spunem cu totii un LA MULTI ANI !

  8. lorduljohn spune:

    @VV

    Felicitari! O meritati din plin!

  9. un liberal optimist spune:

    Felicitari Maestre! Har Domnului ca nu i-a dat-o si lui Pambuccian!

  10. Barosanul spune:

    Domnule Vosganian,

    Cu ocazia zilei de nastere a Dl Crin Antonescu, va rog sa-i trimeteti Multa Sanatate, Cat Mai Multe Bucurii, Multa putere de munca si Cat mai multe Realizari pentru Romani si Romania.

    As aprecia enorm daca-i puteti trimete si urmatorul mesaj ”Domnule Antonescu dealungul carierei dumneavoastre politice ati dat dovada de Fair Play si Corectitudine, prin asociarea cu PSD va rog nu adoptati asemenea lor ATITUDINI MARLANISTE!

    Desemnarea lui Sorin Oprescu drept candidat USL fara o analiza profunda, fara consultatrea si acordul PC e o dovada de CRASA MARLANIE si slugarnicie fata de interesele PSD si desconsiderare a PC si unui amic Dl Daniel Constantin. Nu va caracterizeaza!

    Va doresc sa reflectati la ce e bun pt PNL, Romani si Romania si actionati in consecinta.”

  11. Barosanul spune:

    Apropos,

    Ma umfla rasul aducindu-mi amite de sloganul lui Crin ”Romania Bunului-Simt”. Pai atitudinea lui Crin fata de Daniel Constantin si PC a fost tocmai de LIPSA de Bun-Simt.

    Asa ca ajungem iar la ”Afara-i vopsit gardul Inauntru Leopardul”, ‘Aceasi Marie cu alta palarie’, ‘Una zicem alta facem’, ‘Ce spunem, o spunem doar asa de ochii prostilor” si atitea si atitea zicale care au condus Roamnia la dezastrul actual.

  12. Florin spune:

    Excelenta,

    Felicitari si tot respectul pentru distinctia primita dar mai ales pentru sufletul dumneavoastra in care purtati cu atata drag originile si traditiile armene insotite de valorile si spiritul poporului roman.

    Mult succes in continuare! Traversam vremuri tulburi in care avem nevoie de lideri ca dumneavoastra.

  13. un liberal optimist spune:

    In principiu, n-am nimic cu doctorul, avand in vedere ca din 2008 incoace nu mi-a mai deranjat strazile cu investitii de parandarat. Dar sa ai un excelent primar ca Ludovic si sa nu-l sustii e tragic. Mai ales ca in 2008 si doctorul si buldogul au declarat in turul 2 ca vor sa preia toate proiectele lui Ludovic!Intrun fel fel doctorul chiar se tine cu dintii de proiectele lui Ludovic.

  14. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Dar cel mai tare mi s-a parut gestul lui Piedone prin care a declarat ca nu vrea sa candideze pentru Capitala. Eu v-am mai zis ca orice combinatie cu securistul dovedit Voiculescu este pierdanta. Pustii astia de PC, care se machiaza in lideri sunt atat de neseriosi incat sunt luati la misto si de moderatorii de la A3. Si sa nu-mi spuneti mie ca moderatorii de la A3 sunt seriosi!

  15. lorduljohn spune:

    @VV

    De aceea nu sunt un partizan infocat al democratiei de masa, ci mai degraba al meritocratiei. Cred in continuare ca elementele eticii trebuie sa constituie fundamentul oricarei actiuni fie ea politica, economica sau de alta natura.

    • @ lorduljohn

      Dar cum se poate consacra meritocratia altfel decât prin susținerea majoritatii. Democratia nu e arta sau știință. Legea lui Arhimede nu a avut nevoie de majoritatii, nici legea gravitatiei a lui Newton. Puterea politica are nevoie de majoritate.

  16. Bibliotecaru spune:

    @ Varujan Vosganian

    Am o recomandare pentru săptămâna viitoare.

    http://giconet.blogspot.com/2011/09/concert-dedicat-zilei-nationale.html

  17. Bibliotecaru spune:

    @ Varujan Vosganian

    Dacă mergeţi, vă rog să-l salutaţi pe Harry Tavitian din partea Bibliotecarului. :D

  18. Sfarma -Piatra spune:

    D-aia sint si armenii niste oameni tari !!! Nu i-a clintit nimeni d-acolo !!!
    Araraatul este in fiecare armean, chiar daca muntele este in Turcia !!!

  19. lorduljohn spune:

    @VV

    Aici e paradoxul! Meritocratia are nevoie de majoritati, iar uneori singurul merit al majoritatii este ea insasi. Singurul mod prin care putem adauga si alte merite majoritatilor este prin educatie si prin aceasta ajungem la cunoasterea de sine si reinsturarea unui sistem de valori care sa permita acestor majoritati sa-si promoveze meritele. Majoritatea nu va fi in stare sa recunoasca un merit nimanui, daca ea insasi nu-si cultiva si nu-si recunoaste meritele. Pentru asta, este multa nevoie de raportarea la valori morale, chiar si, dupa cum spune unul dintre ideologii lui Cameron, la moralizarea Pietei.

  20. Sfarma -Piatra spune:

    Domnule ministru, ce semnifica pentru armeni muntele Araraat ?
    Are semnificatie asa cum are muntele Fuji pentru japonezi ?

  21. Bibliotecaru spune:

    @ VarujanVosganian

    :( Eu nu-mi prea părăsesc locuinţa… în cel mai fericit caz până pe banca din faţa blocului. Poate în altă viaţă, una mai fericită decât asta…