Lucian Croitoru – ultimul imparat al Chinei

Probabil ca multi dintre dumneavoastra isi amintesc de prestatia sclipitoare a lui Peter O’Toole in rolul lui sir Reginald Johnston, tutorele ultimului imparat al Chinei, Pu Yi, unul din rarissimele cazuri cand unui european i s-a permis sederea in Orasul Interzis. Filmul s-a numit chiar asa: Ultimul imparat. Povestea lui Pu Yi, ajuns pe tronul imperial, in 1908,  la trei ani, detronat de fortele republicane ale lui Sun Yat-sen si folosit apoi de japonezi, intre 1934 si 1945, drept imparatul-marioneta al tinutului Manciuko (Manciuria de azi), este trista si pilduitoare.

 

Pilduitoare dar, uneori, tot degeaba. Intotdeauna se gasesc dintre aceia care, precum sarmanul Pu Yi, se lasa folositi, punandu-se in slujba unor cauze care le sunt straine. Nici macar nu mai conteaza cine va invinge pana la urma, ei vor fi primele victime, fara a fi elogiati ori cainati nici de invinsi, nici de invingatori.

 

Pu Yi acceptase cu resemnare pozitia de papusa imperiala. Nu acelasi lucru se poate spune despre Lucian Croitoru. El se mandreste cu asta, declara chiar ca guvernul pe care il prezinta in Parlament e alegerea domniei sale. Fara a sesiza, totusi, ridicolul in care se cufunda.

 

Atunci cand si-a explicat optiunea, presedintele a motivat respingerea lui Klaus Johannis si alegerea lui Lucian Croitoru pe motiv ca cel din urma este specialist in finante si tara aflata in criza tocmai de asta are nevoie. Dar Croitoru vine in Parlament cu un Guvern care nu are niciun economist la ministerele economice, adica o persoana barem cu studii economice, daramite un specialist in finante! Presedintele clama independenta politica, dar majoritatea ministrilor acestui cabinet manciurian sunt membri PD-L si, in orice caz, mai toti au fost membri ai unuia sau altuia dintre partidele tranzitiei. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca sapte dintre ei au mai fost demisi odata acum cateva saptamani.

 

Trista realitate, in ce-l priveste pe Lucian Croitoru, este ca a trebuit sa accepte ce i s-a dat, intai ca e obligat sa faca ce i se spune, neavand precautia de a cere garantii prealabile, si, in al doilea rand, ca nici macar cei care il manevreaza n-au avut de ales. Toti cei invitati sa faca parte din Guvern, experti, analisti, universitari, au refuzat. Ba unii, cum e ministrul desemnat al agriculturii, fost director de cabinet in Guvernul Tariceanu, a marturisit, incurcat, ca atunci cand a acceptat i s-a spus ca e un cabinet tehnocrat, nu stia, sarmanul, ca va face parte tot dintr-un fel de Guvern PD-L.

 

Nu cunosc motivul pentru care a acceptat Lucian Croitoru aceasta misiune. Nu vreau sa reiau zvonurile privind biografia sa, eu insumi am trecut printr-o campanie de defaimare si stiu ce inseamna sa fii acuzat fara dovezi. Poate ca l-a impins la asta Mugur Isarescu, ca sa evite presiunile asupra propriei persoane. Poate ca domnul Croitoru si-a facut socoteala ca, respins de Parlament pentru Consiliul de administratie al BNR, ar trebui sa mai astepte pana la aproape saizeci de ani o alta oportunitate si nu a mai avut rabdare. In toate aceste ipostaze, cred ca a facut o alegere gresita. Orice alegere, cand altii opteaza, in realitate, pentru tine, e gresita, se termina prost. Iar cand Coppelius care manuieste marionetele se cheama Traian Basescu, esecul personal este garantat.

Lucian Croitoru, alti oameni ca el, sunt necesari intr-o Romanie atat de lipsita de resurse umane. Pu Yi, izolat in Orasul interzis, a hotarat sa fuga si s-a refugiat in tabara japoneza. Chiar daca aparenta izolare pe taramul expertizei nu ofera functii publice ori cariere rasunatoare si nu hraneste indeajuns orgoliul, Lucian Croitoru nu ar fi trebuit sa treaca aceasta frontiera, pentru a se transforma in seful unui iluzoriu si ridicol Guvern manciurian.

92 Responses to “Lucian Croitoru – ultimul imparat al Chinei”

  1. Sambata 14 noiembrie, orele 11.00 la biserica SF. Tereza din soseaua Oltenitei este comemorarea domnului Corneliu Coposu.

  2. mihai 4 spune:

    Un clip proaspat cu matelotu’: http://www.youtube.com/watch?v=cFGce58Bw24

  3. Mai avem putin si vom sarbatori castigarea campaniei prezidentiale de catre Mircea Geoana. Dupa aceea, iata ce vom avea de facut:

    Trebuie sa iesim din criza!

    Ajunge cu improvizatiile.

    Problema actuala si acuta, care ar trebui abordată în întreaga societatea românească, este restructurarea relaţiilor dintre societatea civilă, cultură, ştiinţă, administraţia și morala publică. Actualul cadru al acestor relaţii este puternic perturbat şi are efecte negative asupra comunităţii culturale, ştiinţifice şi a societăţii civile, cu impact de mare risc asupra dezvoltării societăţii româneşti în ansamblul ei. Soluţionarea acestei probleme se poate face numai cu aportul societăţii civile, ţinând cont de dezideratele acesteia şi anume consolidarea democraţiei şi participarea la circulaţia ideilor, în beneficiul dezvoltării pe termen lung a României. În contextul tranziţiei către capitalismul democratic, societăţii româneşti nu i-a fost încă propusă o viziune integratoare şi de perspectivă implicând dezvoltarea prin cultură, ştiinţă şi tehnologie, care să facă obiectul unui acord social. Acest acord ar putea reprezenta un „acord social al culturii şi ştiinţei”. Existenţa acordului ar putea sugera tratamentul privilegiat acordat comunităţii culturale şi ştiinţifice de către guvern. Ca bun public de consum, cultura şi ştiinţa sunt investiţii pe termen lung. Dar, pe seama ideologiei guvernamentale şi a fondurilor drastic diminuate ale culturii şi ştiinţei, constatăm că acestea nu sunt considerate bunuri productive. O caracteristică majoră a acordului social al culturii şi ştiinţei ar fi existenţa mecanismelor speciale, care să asigure echilibrul responsabilităţilor, dintre guvern, cultură şi ştiinţă. Acest echilibru are în vedere atât valorile responsabilităţii guvernamentale, cât şi pe cele ale autonomiei asociate unei comunităţi profesionale independente. Semnificaţia acordului social descrie şi relaţiile din interiorul comunităţilor culturale şi ştiinţifice. Pe această dimensiune, acordul social al culturii şi ştiinţei ar putea fi perceput şi ca un acord în cadrul căruia oamenii de cultură şi cercetătorii consimt să se supună unor reguli implicite, în producţia culturii şi a cunoaşterii, reguli cum sunt: acurateţea, adevărul rapoartelor asupra rezultatelor, respectarea axiologiei, îndatorirea recunoaşterii ideilor altora etc. Astfel, apartenenţa la comunitatea culturală şi ştiinţifică îl lasă pe fiecare liber, dar obligă, în acelaşi timp, la devoţiunea idealurilor muncii culturale şi ştiinţifice. Ideea acordului social pentru oamenii de cultură şi cercetători ar fi justificarea normelor privind comportamentul profesional şi suportul fundamental al auto – reglementării. Nerezolvarea acestei probleme strategice va conduce la lipsa unei viziuni de ansamblu necesare fundamentării politice a dezvoltării prin cultură şi ştiinţă, la dereglarea procesului democratic, la dezvoltarea corupţiei în cultură, ştiinţă şi în administraţia publică, la scăderea în continuare a competitivităţii culturii şi a cercetării ştiinţifice, cu efecte pe termen lung catastrofale asupra dezvoltării economice şi sociale a României. Obiectivele generale ale politicii dezvoltării ale guvernărilor postdecembriste au fost creşterea competitivtăţii, sporirea rolului culturii şi al cercetării, îmbunatăţirea pregătirii profesionale şi ocuparea forţei de muncă. Aceste obiective nu sunt îndeplinite, în economia naţională şi în societatea românească existând încă multe puncte slabe, dintre care se pot menţiona:
    - nivel redus al activităţii culturale, al cercetării-dezvoltării si al inovării şi legatură fragilă cu economia şi societatea;

    - cultură antreprenorială slab dezvoltată;

    - capacitate administrativă insuficient dezvoltată.

    România nu a adoptat o politică publică bazată pe un model de dezvoltare prin cultură, ştiinţă şi tehnologie, prin realizarea unei reale reforme a culturii şi cercetării, în scopul racordării acestora la cerinţele economiei şi societăţii. Factorul guvernamental a facut greşeala politică de a subordona cercetarea domeniului educaţiei, când logic şi firesc ar fi fost ca aceasta să fie parte componentă a domeniului economic. În acelaşi timp, cultura a fost marginalizată constant. Bâlbâielile autorităţilor în a fundamenta Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, Programele Operaţionale şi Programele din cultură au condus la incapacitatea de a subvenţiona dezvoltarea infrastructurii culturale şi de cercetare şi la obţinerea de rezultate ale demersului cultural şi ale cercetării nesemnificative pentru societatea românească.

  4. Domnule Vosganian, pentru ca am apreciat mereu opiniile dumneavoastra si pentru ca sunt in deplin acord cu doctrina liberala pe care o promovati, va invit sa cititi o viziune proprie despre Campania domnului Antonescu, viziune pe care am exprimat-o pentru a incerca sa trag un semnal de alarma asupra directiei in care aceasta a mers si decurge si acum: http://denisdraghici.wordpress.com Va multumesc

  5. Cronica-adevarului…

    -INTREBARE :
    De unde stia Basescu ca Antonescu nu a fost acasa in noaptea(ora 4.00) cand a murit Aurora ?
    -Raspuns….

    “SA-TI DEA DUMNEZEU ATATA SANATATE,CAT ADEVAR SPUI “2006 BASESCU catre Corina Drăgotescu.
    DE UNDE STIA BASESCU DESPRE STAREA DE SANATAT A CORINEI?
    ERA INTERESAT SA O INLATURE PENTRU CA AVEA PREA MULT CURAJ IN EXERCITAREA PROFESIEI DE JURNALIST?
    Corina Drăgotescu (2009-11-14 17:56:27)=FRAGMENTE=
    “De obicei nu scriu despre viaţa privată a politicienilor, dar ultimul atac la adresa lui Crin Antonescu mi se pare inacceptabil. Băsescu i-a reproşat, indirect, moartea primei soţii a liderului PNL, Aurelia. Prima soţie a lui Crin Antonescu s-a “sinucis”, în anul 2004, dupa ce a aflat că are cancer generalizat, pornit de la un cancer ovarian
    “A reuşit, după multe tratamente, să rămână însărcinată şi, în 2001, a născut fetiţa, pe Irina. La câteva luni a aflat că are un cancer care i-a cuprins tot organismul, pentru că dintre toate formele, cancerul ovarian este cel mai parşiv şi loveşte pe tăcute. “Nimeni nu ştia că ea are cancer ovarian, pentru că nimeni nu i-a făcut analizele specifice
    INTOXICAREA INDIRECTA :B.T.“ un bărbat căruia nu i s-a întâmplat niciun incident dramatic în care să-şi lase soţia singură şi să ajungă în situaţii dificile”.
    ADEVARUL:A urmat perioada de citostatice, timp în care Crin Antonescu cu o mână legăna copilul mic, cu cealalta îşi mângâia nevasta aflată în nişte chinuri groaznice.

    DUPA CE S-A PORNIT CAMPANIA MEDIATICA ANTI BASE,Băsescu DIXIT: Habar n-am despre viaţa privată a lui Antonescu
    “ sper că nişte canalii, care lucrează nu ştiu sub ce formă pentru domnia sa, nici nu vreau să aflu, i-au dat ceva. Ceva ce era odios în sine şi care mai era şi mincinos”
    “O LUME TOATA INTELEGEA,
    TU, NU -AI INTELES “
    DE OBICEI,SUFERINTA ,NE FACE SA INTELEGEM MAI BINE TRECUTUL SI PREZENTUL;DETALIILE DISCUTIILOR,ATITUDINILOR ,NU TREBUIE NEGLIJATE DACA VREM SA AFLAM ADEVARUL,SA STIM CINE ESTE RASPUNZATOR DE SUFERINTA NOASTRA.
    UN OM CARE A SUFERIT SIMTE CAND ALTUL ARE O SUFERINTA,CHIAR DACA NU STIE IN CONCRET CE SUFERINTA ARE..
    NU ESTE VORBA DE UN SUICID IN CAZUL AUROREI.
    ESTE BINE CA VATI DAT SEAMA DE B.T.:-“BASESCU NU A AVUT DE CE SE MA PRINDA”…-
    DE OBICEI,SE INCERCA AJUNGEREA LA SOTI,PRIN SOTII.DACA NU SE REUSETE SE APELEAZA LA “SINUCIDEREA” SOTIILOR…ULTERIOR SE FOLOSESC AMANTE SANTAJABILE SI SANTAJATE …
    A incetat din viata Felicia Melescanu-16ianuarie 2004-
    Felicia Melescanu se afla in Germania, impreuna cu sotul sau, Teodor Melescanu, vicepresedinte al PNL, pentru a petrece sarbatorile de iarna.)

    La 5 iunie 2002 a fost numita in Consiliul de Administratie al TVR, ca reprezentant al PNL
    20 Ian 2008 Melescanu i-a trimis inapoi la Cotroceni documentele despre cei opt ministri pe motiv ca nu erau cele bune. Basescu l-a amenintat ca-l baga si pe el sub urmarire penala.
    MAI STITI SANTAJUL CU FILMAREA DIN PARLAMENT FACUTA DE POLITIA POLITICA IN ACTIUNE BASESCIANA LEGATA DE NEPOATA NORICAI?
    SA REVEDEM MORTEA SUSPECTA A LUI Laurenţiu Ulici =presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, functie pe care o detinea din anul 1995
    . A copilarit la Rona de Jos, studiind la Sighet.. Mare prieten al Sighetului, sprijind in mod constant viata culturala de aici
    CE MAI ESTE LA SIGHET?SCOALA DE VARA ANTICOMUNISTA.
    Cariera politică şi-a început-o însă în Partidul Alianţei Civice,[ alături de Mona Muscă. ]Critic literar şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, din 1995 până în anul morţii în luna noiembrie 2000. Moartea a fost accidentală, prin intoxicare cu oxid de carbon, din cauza unei sobe stricate, şi s-a produs în Făgăraş, unde preşedintele de atunci al Uniunii Scriitorilor se afla la o reuniune a scriitorilor. Împreună cu el a decedat şi şoferul său.
    Constantin ILIE LAURENTIU ULICI TRIMIS IN SOMN ETERN DE MINA CRIMINALA?
    Il readucem in memoria cititorilor pe criticul literar Laurentiu Ulici, de la a carui moarte se implinesc cinci ani, peste aproape doua saptamini. Ma straduiesc sa realizez filmul incidentelor si evenimentelor culturale, in care a fost mai mult sau mai putin implicat, pentru ca am suspiciunea in existenta unei miini criminale care l-a trimis in somnul etern.
    [Parchetul si Politia au anchetat penal doi poeti pentru ce au scris
    O adresa cutremuratoare a sosit la Uniunea Scriitorilor din România, in urma cu mai bine de cinci ani, in vara anului 2000. Cutremuratoare nu prin vreo drama personala pe care ar fi dezvaluit-o, nu prin stil sau alte valori literare, cum am fi fost inclinati sa credem, de vreme ce era adresata unei asociatii de minuitori ai ideii, ai sentimentului si ai cuvintului. Cutremuratoare pentru ca ea trimitea gindul la vremuri intunecate, cind cartilor li se inscenau procese, cind scriitorii ajungeau in puscarii pentru cele ce au gindit si au scris, chiar daca ceea ce scrisesera nici nu vazuse lumina tiparului.
    In vara aceea, era vorba de doua poezii, dintre care una a aparut intr-o antologie a textelor premiate la Concursul National de Poezie „Nicolae Labis“ - care se desfasoara anual la Suceava, inca de prin anii '70 - iar cealalta a fost citita intr-un cenaclu bucurestean. Asadar, ambele situatii: una publicata, cealalta doar comunicata, exact ca in anii „socialismului biruitor“. Aceste poezii au ajuns si sub ochii unor români „atenti“ de peste ocean, care le-au cuprins intr-un protest-ingrijorare, trimis in eter si semnat de profesori universitari si scriitori din SUA, Austria, Canada, dar si de profesori din Bucuresti (de exemplu Prof. dr. Ilie Badescu). Textul, referitor in esenta la „campania activa de denigrare deliberata a valorilor nationale“, care avea anexat, in final, poeziile „cu pricina“, aparuse in „Gazeta de Transilvania“ de la Brasov. Desigur, acesta a fost citit si - daca s-ar da crezare adresei respective - „cetatenii au reactionat, solicitind Parchetului efectuarea de cercetari sub aspect infractional si pedepsirea autorilor“. Era vorba, fireste, de pedepsirea autorilor celor doua poezii, Mihail Galatanu si Marius Ianus. Semnatarii protestului au aflat ca Marius Ianus si-a citit poezia „la Cenaclul Litere, moderat de Mircea Cartarescu“, vinovat, deci, s-a insinuat, si el, in „campania activa“.Consternarea lui Laurentiu Ulici
    Laurentiu Ulici, pe atunci presedintele Uniunii Scriitorilor din România, socat de mizeria morala caracteristica regimului ceausist, a facut o declaratie publica:
    „N-am crezut ca in anul de gratie 2000, la unsprezece ani dupa abolirea regimului totalitar comunist in România, s-ar mai fi putut intimpla sa primesc la Uniunea Scriitorilor o adresa din partea unui sef al unui inspectorat de politie, precum aceea pe care am primit-o de curind din partea sefului Inspectoratului din judetul Brasov. Ce sa remarc mai intii, cu egala uimire, in aceasta scrisoare? Ca vechile practici din regimul comunist continua in România de azi? Ca politia brasoveana, dupa ce a «eradicat» fenomenul infractional din judet, s-a apucat sa cerceteze penal pe autorii de poezii? Ca trimiterea unor texte poetice in SUA reprezinta o infractiune?
    Si ce sa cer mai intii: sa fie repus macar bunul-simt in drepturi? Sa fie destituita conducerea unui inspectorat de politie? Teama mi-ie ca ambele cereri ar ramine fara raspuns. Sa fi fost toata aceasta scrisoare o gluma a unui colonel cu pregatire de plutonier major? Oare domnul ministru de interne are habar de modul in care, la Brasov, fosta militie s-a „primenit“? Vorba ceea: ca la noi la nimenea, iar la Brasov chiar mai rau!“

    ] Cadavrul lui Laurentiu Ulici a fost autopsiat
    Cadavrul criticului literar Laurentiu Ulici si cel al soferului sau, Constantin Tuca, din Bucuresti, au fost transportate la Laboratorul de Medicina Legala Brasov in vederea autopsierii. O echipa de politisti si procurori au plecat in localitatea brasoveana Pirau sa cerceteze imprejurarile care au dus la decesul presedintelui Uniunii Scriitorilor si al soferului sau. Unul dintre sateni, care a intrat joi dimineata in casa in care au decedat cei doi, a spus ca a gasit hornul infundat. Procurorul criminalist Valentin Selaru a declarat ca se va cunoaste cu certitudine cauza mortii doar dupa autopsierea cadavrelor. Primele cercetari indica faptul ca este vorba de o intoxicatie cu monoxid de carbon. Laurentiu Ulici participase, la Fagaras, la lansarea volumului senatorului Paul Ghitiu, „Reabilitarea politicii“, dupa care a plecat, impreuna cu acesta, spre comuna Pirau. Ghitiu a innoptat in locuinta mamei sale, iar criticul literar Laurentiu Ulici si soferul acestuia au fost cazati in casa de la Pirau a unor prieteni bucuresteni de-ai senatorului Paul Ghitiu. Locuinta era incalzita de o centrala termica. Dimineata, cadavrele au fost descoperite, in jurul orei 9.00, de acelasi senator Paul Ghitiu.
    Nimeni nu a facut o ancheta pertinenta, pentru a se descoperi adevarul despre moartea criticului Laurentiu Ulici. Ma intreb daca nu cumva a existat o mina criminala, din serviciile secrete loiale turnatorului Uricaru, care sa nu fi „mesterit“, in acea noapte, pe la centrala termica. Cu siguranta nu vom afla niciodata.
    La microscop:Povestirile lui Laurenţiu Ulici de Cristian Teodorescu
    Zilele astea a apărut cel de-al patrulea volum din cronicile despre debutanţi ale lui Laurenţiu Ulici. Cea care a îngrijit această ediţie e Aurelia Ulici, doamna care a ştiut să stea în umbra lui Laurenţiu cu o distincţie remarcabilă.
    Observator cultural, Nr. 141 / 15-21 noiembrie 2007
    O fotografie de ieri
    Gelu IONESCU

    Se stie, dupa disparitia unui scriitor, fie el cit de cunoscut si de important, urmeaza o perioada de timp care poate dura multi ani, perioada de tacere, de „doliu“, cum se spune.
    Omul era generos, nu o data naiv (copilaros?) si de buna-credinta,
    VOSGANIAN a fondat Partidul Alternativa României (PAR), împreună cu Adrian Iorgulescu şi Laurenţiu Ulici.
    CE PARERE ARE vicepreşedinte Uniunii Scriitorilor din România. Varujan Vosganian?DAR ADRIAN IORGULESCU? În anul 2003, A AVUT LOC fuziunea prin absorbţie a UFD cu PNL.Basescu a firmat ca ultima carte pe care a citit-o este Levantul de Mircea Cărtărescu.DE CE SE SPRIJINA RECIPROC DUETUL CARTARESCU BASESCU. PENTRU CA L-A INVIDIAT PE ANTONESCU,BASESCU L-A ASEMUIT IN SUBCONSTIENT ,CI IISUS.IATA DE,A DOUA ZI DUPA CE A SPUS CE A SPUS INDIRECT DESPRE CRIN,A FOLOSIT INVOLUNTAR CUVANTUL IISUS.IL CHINBUIE ,IL APASA FARADE;LEGILE FACUTE,CA SI IN CRIMA SI PEDEAPSA.
    STIE DE MESAJELE MELE,SI IL CHINIUIR GANDUL CA VA FI DECONSPIRAT TOTAL,SI CA VA PIERDE DIN ACEASTA CAUZA , PRESEDENTIA..

  6. Dan Patrascu spune:

    Pentru a vedea cum stau lucrurile inainte de primul tur, va propun urmatorul sondaj de opinie. Pentru a nu fi un sondaj tendentios il voi propune atat pe bloguri care il sustin pe Traian Basescu, cat si pe bloguri care il sustin pe Crin Antonescu sau Mircea Geoana.
    http://patrascudan.wordpress.com/2009/11/16/sondaj-de-opinie/

  7. Despre România ar trebui să vorbim! Noi, cei care trăim la nivelul solului şi încercăm să ne achităm facturile, avem nevoie de soluţii. Nu de baliverne expuse în fiecare seară la televizor. Cine a furat sau cine a fost cinstit, face parte din cotidian, deja. Tot vorbim despre asta. Şi atât. Condamnări, canci! Medalii pentru cinste, canci! Stăm, privim şi nu înţelegem. Oare cum s-o simţi ţara asta? Câtă energie îi mai trebuie, să vă tolereze? Alo, dom’ profesor?

  8. Pentru a fi ales, atunci când există candidatură, trebuie să arăţi un minim de respect pentru votanţi. Simţeam nevoia să fac această precizare. Pentru a fi ales preşedinte, atunci când candidezi în România, trebuie să arăţi un minim de respect pentru români. La fel de votanţi. Scuze, trebuia să mă plasez spaţial…

    Pentru a fi cunoscut, atunci când există televiziune, trebuie să arăţi un minim de respect pentru comunicare. Simţeam nevoia să fac această precizare. Pentru a fi ales preşedinte, atunci când candidezi în România, trebuie să arăţi un minim de respect pentru televiziune. La fel de prezentă în comunicare. Scuze, trebuia să plasez televiziunea în sfera comunicării…

  9. incredibil cum se fura in tara asta…ne paste dictatura lichelelor aservite…nu mai exista limitaaaa…..trebe inca o revolutie ..de data asta pe bune..PDL-ul face presiuni intimidandu-i in stil mafiot pe blogerii curajosi..http://crizeleluarvinte.wordpress.com/2009/11/05/deputatu-alin-popoviciu-umbla-cu-marinaru-vopsit-sub-nas/

  10. Alex spune:

    super titlu
    si mai e si adevarat

  11. De Pincipatibus
    Niccolò Machiavelli

    XXI
    Che si conviene a un principe perché sia stimato
    Nessuna cosa fa tanto stimare uno principe, quanto fanno le grandi imprese e dare di sé rari esempli. Noi abbiamo ne’ nostri tempi Ferrando di Aragonia, presente re di Spagna. Costui si può chiamare quasi principe nuovo, perché, d’uno re debole, è diventato per fama e per gloria el primo re de’ Cristiani; e, se considerrete le azioni sua, le troverrete tutte grandissime e qualcuna estraordinaria. Lui nel principio del suo regno assaltò la Granata; e quella impresa fu il fondamento dello stato suo. Prima, e’ la fece ozioso, e sanza sospetto di essere impedito: tenne occupati in quella li animi di quelli baroni di Castiglia, li quali, pensando a quella guerra, non pensavano a innovare; e lui acquistava in quel mezzo reputazione et imperio sopra di loro, che non se ne accorgevano. Possé nutrire con danari della Chiesia e de’ populi eserciti, e fare uno fondamento, con quella guerra lunga, alla milizia sua, la quale lo ha di poi onorato. Oltre a questo, per possere intraprendere maggiori imprese, servendosi sempre della relligione, si volse ad una pietosa crudeltà, cacciando e spogliando, el suo regno, de’ Marrani; né può essere questo esemplo più miserabile né più raro. Assaltò, sotto questo medesimo mantello, l’Affrica; fece l’impresa di Italia; ha ultimamente assaltato la Francia: e cosí sempre ha fatte et ordite cose grandi, le quali sempre hanno tenuto sospesi et ammirati li animi de’ sudditi e occupati nello evento di esse. E sono nate queste sua azioni in modo l’una dall’altra, che non ha dato mai, infra l’una e l’altra, spazio alli uomini di potere quietamente operarli contro.
    Giova ancora assai a uno principe dare di sé esempli rari circa governi di dentro, simili a quelli che si narrano di messer Bernabò da Milano, quando si ha l’occasione di qualcuno che operi qualche cosa estraordinaria, o in bene o in male, nella vita civile, e pigliare uno modo, circa premiarlo o punirlo, di che s’abbia a parlare assai. E sopra tutto uno principe si debbe ingegnare dare di sé in ogni sua azione fama di uomo grande e di uomo eccellente.
    È ancora stimato uno principe, quando elli è vero amico e vero inimico, cioè quando sanza alcuno respetto si scuopre in favore di alcuno contro ad un altro. Il quale partito fia sempre più utile che stare neutrale: perché, se dua potenti tua vicini vengono alle mani, o sono di qualità che, vincendo uno di quelli, tu abbia a temere del vincitore, o no. In qualunque di questi dua casi, ti sarà sempre più utile lo scoprirti e fare buona guerra; perché nel primo caso, se non ti scuopri, sarai sempre preda di chi vince, con piacere e satisfazione di colui che è stato
    vinto, e non hai ragione né cosa alcuna che ti defenda né che ti riceva. Perché, chi vince, non vuole amici sospetti e che non lo aiutino nelle avversità; chi perde, non ti riceve, per non avere tu voluto con le arme in mano correre la fortuna sua.
    Era passato in Grecia Antioco, messovi dalli Etoli per cacciarne Romani. Mandò Antioco ambasciatori alli Achei, che erano amici de’ Romani, a confortarli a stare di mezzo; e da altra parte Romani li persuadevano a pigliare le arme per loro. Venne questa materia a deliberarsi nel concilio delli Achei, dove el legato di Antioco li persuadeva a stare neutrali: a che el legato romano respose: “Quod autem isti dicunt non interponendi vos bello, nihil magis alienum rebus vestris est; sine gratia, sine dignitate, praemium victoris eritis”.
    E sempre interverrà che colui che non è amico ti ricercherà della neutralità, e quello che ti è amico ti richiederà che ti scuopra con le arme. E li principi mal resoluti per fuggire e’ presenti periculi, seguono el più delle volte quella via neutrale, e il più delle volte rovinano. Ma, quando el principe si scuopre gagliardamente in favore d’una parte, se colui con chi tu ti aderisci vince, ancora che sia potente e che tu rimanga a sua discrezione, elli ha teco obligo, e vi è contratto l’amore; e li uomini non sono mai sí disonesti, che con tanto esemplo di ingratitudine ti opprimessino. Di poi, le vittorie non sono mai sí stiette, che il vincitore non abbi ad avere qualche respetto, e massime alla giustizia. Ma, se quello con il quale tu ti aderisci perde, tu se’ ricevuto da lui; e mentre che può ti aiuta, e diventi compagno d’una fortuna che può resurgere. Nel secondo caso, quando quelli che combattono insieme sono di qualità che tu non abbia a temere, tanto è maggiore prudenzia lo aderirsi; perché tu vai alla ruina d’uno con lo aiuto di chi lo doverrebbe salvare, se fussi savio; e, vincendo, rimane a tua discrezione, et è impossibile, con lo aiuto tuo, che non vinca.
    E qui è da notare, che uno principe debbe avvertire di non fare mai compagnia con uno più potente di sé per offendere altri, se non quando la necessità lo stringe, come di sopra si dice; perché, vincendo, rimani suo prigione: e li principi debbono fuggire, quanto possono, lo stare a discrezione di altri. Viniziani si accompagnorono con Francia contro al duca di Milano, e potevono fuggire di non fare quella compagnia; di che ne resultò la ruina loro. Ma, quando non si può fuggirla, come intervenne a’ Fiorentini, quando el papa e Spagna andorono con li eserciti ad assaltare la Lombardia, allora si debba el principe aderire per le ragioni sopradette. Né creda mai alcuno stato potere pigliare partiti securi, anzi pensi di avere a prenderli tutti dubii; perché si truova questo nell’ordine delle cose, che mai non si cerca fuggire uno inconveniente che non si incorra in uno altro; ma la prudenzia consiste in sapere conoscere le qualità delli inconvenienti, e pigliare il men tristo per buono.
    Debbe ancora uno principe monstrarsi amatore delle virtù, et onorare li eccellenti in una arte. Appresso, debbe animare li sua cittadini di potere quietamente esercitare li esercizii loro, e nella mercanzia e nella agricultura, et in ogni altro esercizio delli uomini, e che quello non tema di ornare le sua possessione per timore che le li sieno tolte, e quell’altro di aprire uno traffico per paura delle taglie; ma debbe preparare premi a chi vuol fare queste cose, et a qualunque pensa, in qualunque modo ampliare la sua città o il suo stato. Debbe, oltre a questo, ne’ tempi convenienti dell’anno, tenere occupati e’ populi con le feste e spettaculi. E, perché ogni città è divisa in arte o in tribù, debbe tenere conto di quelle università, raunarsi con loro qualche volta, dare di sé esempli di umanità e di munificenzia, tenendo sempre ferma non di manco la maestà della dignità sua, perché questo non vuole mai mancare in cosa alcuna.
    XXII
    De’ secretarii ch’e’ principi hanno appresso di loro
    Non è di poca importanzia a uno principe la elezione de’ ministri: li quali sono buoni o no, secondo la prudenzia del principe. E la prima coniettura che si fa del cervello d’uno signore, è vedere li uomini che lui ha d’intorno; e quando sono sufficienti e fedeli, sempre si può reputarlo savio, perché ha saputo conoscerli sufficienti e mantenerli fideli. Ma, quando sieno altrimenti, sempre si può fare non buono iudizio di lui; perché el primo errore che fa, lo fa in questa elezione.
    Non era alcuno che conoscessi messer Antonio da Venafro per ministro di Pandolfo Petrucci, principe di Siena che non iudicasse Pandolfo essere valentissimo uomo, avendo quello per suo ministro. E perché sono di tre generazione cervelli, l’uno intende da sé, l’altro discerne quello che altri intende, el terzo non intende né sé né altri, quel primo è eccellentissimo, el secondo eccellente, el terzo inutile, conveniva per tanto di necessità, che, se Pandolfo non era nel primo grado, che fussi nel secondo: perché, ogni volta che uno ha iudicio di conoscere el bene o il male che uno fa e dice, ancora che da sé non abbia invenzione, conosce l’opere triste e le buone del ministro, e quelle esalta e le altre corregge; et il ministro non può sperare di ingannarlo, e mantiensi buono.
    Ma come uno principe possa conoscere el ministro, ci è questo modo che non falla mai. Quando tu vedi el ministro pensare più a sé che a te, e che in tutte le azioni vi ricerca dentro l’utile suo, questo tale cosí fatto mai fia buono ministro, mai te ne potrai fidare: perché quello che ha lo stato d’uno in mano, non debbe pensare mai a sé, ma sempre al principe, e non li ricordare mai cosa che non appartenga a lui. E dall’altro canto, el principe, per mantenerlo buono, debba pensare al ministro, onorandolo, facendolo ricco, obligandoselo, participandoli li onori e carichi; acciò che vegga che non può stare sanza lui, e che li assai onori non li faccino desiderare più onori, le assai ricchezze non li faccino desiderare più ricchezze, li assai carichi li faccino temere le mutazioni. Quando dunque, e’ ministri e li principi circa ministri sono cosí fatti, possono confidare l’uno dell’altro; e quando altrimenti, il fine sempre fia dannoso o per l’uno o per l’altro.

    XXIII
    In che modo si abbino a fuggire li adulatori
    Non voglio lasciare indrieto uno capo importante et uno errore dal quale e’ principi con difficultà si difendano, se non sono prudentissimi, o se non hanno buona elezione. E questi sono li adulatori, delli quali le corti sono piene; perché li uomini si compiacciono tanto nelle cose loro proprie et in modo vi si ingannono, che con difficultà si difendano da questa peste; et a volersene defendere, si porta periculo di non diventare contennendo. Perché non ci è altro modo a guardarsi dalle adulazioni, se non che li uomini intendino che non ti offendino a dirti el vero; ma, quando ciascuno può dirti el vero, ti manca la reverenzia. Per tanto uno principe prudente debbe tenere uno terzo modo, eleggendo nel suo stato uomini savi, e solo a quelli debbe dare libero arbitrio a parlarli la verità, e di quelle cose sole che lui domanda, e non d’altro; ma debbe domandarli d’ogni cosa, e le opinioni loro udire; di poi deliberare da sé, a suo modo; e con questi consigli e con ciascuno di loro portarsi in modo, che ognuno cognosca che quanto più liberamente si parlerà, tanto più li fia accetto: fuora di quelli, non volere udire alcuno, andare drieto alla cosa deliberata, et essere ostinato nelle deliberazioni sua. Chi fa altrimenti, o e’ precipita per li adulatori, o si muta spesso per la variazione de’ pareri: di che ne nasce la poca estimazione sua.
    Io voglio a questo proposito addurre uno esemplo moderno. Pre’ Luca, uomo di Massimiliano presente imperatore, parlando di sua maestà disse come non si consigliava con persona, e non faceva mai di alcuna cosa a suo modo: il che nasceva dal tenere contrario termine al sopradetto. Perché l’imperatore è uomo secreto, non comunica li sua disegni con persona, non ne piglia parere: ma, come nel metterli ad effetto si cominciono a conoscere e scoprire, li cominciono ad essere contradetti da coloro che elli ha d’intorno; e quello, come facile, se ne stoglie. Di qui nasce che quelle cose che fa uno giorno, destrugge l’altro; e che non si intenda mai quello si voglia o disegni fare, e che non si può sopra le sua deliberazioni fondarsi.
    Uno principe, per tanto, debbe consigliarsi sempre, ma quando lui vuole, e non quando vuole altri; anzi debbe tòrre animo a ciascuno di consigliarlo d’alcuna cosa, se non gnene domanda; ma lui debbe bene esser largo domandatore, e di poi circa le cose domandate paziente auditore del vero; anzi, intendendo che alcuno per alcuno respetto non gnene dica, turbarsene. E perché molti esistimano che alcuno principe, il quale dà di sé opinione di prudente, sia cosí tenuto non per sua natura, ma per li buoni consigli che lui ha d’intorno, sanza dubio s’inganna. Perché questa è una regola generale che non falla mai: che uno principe, il quale non sia savio per sé stesso, non può essere consigliato bene, se già a sorte non si rimettessi in uno solo che al tutto lo governassi, che fussi uomo prudentissimo. In questo caso, potria bene essere, ma durerebbe poco, perché quello governatore in breve tempo li torrebbe lo stato; ma, consigliandosi con più d’uno, uno principe che non sia savio non arà mai e’ consigli uniti, non saprà per sé stesso unirli: de’ consiglieri, ciascuno penserà alla proprietà sua; lui non li saprà correggere, né conoscere. E non si possono trovare altrimenti; perché li uomini sempre ti riusciranno tristi, se da una necessità non sono fatti buoni. Però si conclude che li buoni consigli, da qualunque venghino, conviene naschino dalla prudenzia del principe, e non la prudenza del principe da’ buoni consigli.

  12. @Euripide

    Moartea lui Laurentia Ulici a fost unul dintre cele mai tragice evenimente din viata mea. Cat despre cate stie Basescu, fie sunt oameni care il alimenteaza prost, fie el ii intelege prost, dupa cate spune.

  13. @mihai 4

    M-a amuzat teribil spotul. L-am pus si altora.