Klaus Iohannis, odată ales președinte, a făcut o seamă de declarații privind încrederea totală în justiție, pe care o socotea infailibilă. De curând, totuși, președintele și-a declarat nemulțumirea față de o sentință judecătorească ce-l privește, socotind că este neîndreptățit. Apreciind că sentința definitivă este incorectă, președintele a cerut recurs în anulare.
Klaus Iohannis a declarat în numeroase rânduri că justiția trebuie lăsată să-și urmeze cursul și că judecătorii sunt singurii care pot decide. Același Klaus Iohannis și-a manifestat deschis neîncrederea în independența și imparțialitatea unor judecători, cerând strămutarea procesului în care este parte, de la Brașov.
Cu alte cuvinte, președintele țării consideră că unele procese din România pot fi incorecte și îi pot nedreptăți pe români, și, în plus, că judecătorii pot fi părtinitori și influențabili.
Câtă vreme era vorba numai de alții, președintele nu credea asta.
Nu e de mirare că, din noiembrie încoace, de când Curtea de apel Brașov a decis, prin decizie definitivă, că familia Iohannis a pierdut casa din Sibiu, președintele nu a mai făcut nicio declarație prin care să-și manifeste încrederea oarbă în justiție, așa cum o făcuse până atunci. Dimpotrivă, s-a declarat nemulțumit, neîndreptățit de unele acte ale justiției și neîncrezător în unii judecători. Singura sa declarație importantă în domeniu a fost aceea că nu va rămâne simplu spectator la numirile din justiție (nu știm exact ce înseamnă asta).
Această situație stranie este înconjurată de un nor protector de tăcere în mass media românească.

http://www.stiripesurse.ro/calin-popescu-tariceanu-scrisoare-deschisa-cereri-catre-liberali_991079.html
Nu are impactul scontat,doar atat poate face Tary pentru PSD?
@Filip
are un impact foarte bun pt ca da taman acolo unde “putinii liberali” care mai sunt in pnl au “sensibilitati”. Excelenta referirea la Duca si Quintus. Si excelenta “gaselnita” pe care eu nu o stiam cu zicerile lui mm din revista miscarea.
Si stii care e problema filip? Nu aveti cum sa raspundeti. Tot ce scrie prezinta “cufundarea” in mocirla a pnl-ului de la decizia imbecilului crin pana azi.
Sa va fie de bine.
De unde stii?
Daca mi spune Tay ce este liberal in legea pensiilor speciale pentru primari, s ar putea sa l cred!
Sau daca ne lamureste si pe noi de ce trenuie sa i platim lui ilie sarbu si pensie si salariu!?
Sau poate ne povesteste cum guvernul sau l a impropietarit pe Truica, printr un off shore, cu cateva zeci de hectare in cea mai scumpa zona din tara?
Si cum se face ca din banii rezultati s au infruptat vreo 3-4 consilieri de ai sai si un ziarist prieten?
Sigur, daca dna ul va dori sa cerceteze implicarea sa se va prevala de imunitatea ministeriala ….
De ce crezi ca noi sustinem egea pensiilor speciae pentru primari?
vosganian
Nasol:
niste amici lucreaza la o chestie: cica o lege poate fi constitutionala, dar ilegala.
Astfel legea pensiilor speciale pentru primari n are studiu de impact.
cica la toamna vor sa sesizeze instanta si sa ceara, daca legea va deveni efectiva, ca sumele respective sa fie platite de cei care au votat legea!
deasemenea, ilie sarbu cica a fost numit ilegal de senat (nu avea 10 ani in domeniu), si vor cere ca senqatorii care l au propus sa dea banii din buzunar.
Intrebarea este: un parlament poate vota orice ?
De pilda, dv si Tary, cand ati obtinut mandatul parlamentar, aveati in program si pensiile pentru primari?
Daca ati promis una si ati facut alta, e ok?
Pe dl Tary nu l intereseaza istoria, ci doar politica.
Face ce au facut si comunistii: arunca vina doar pe unii, asa cum ii convine politic.
Adevarul este ca au fost excese de toate partile.
Astfel, legionarii aau documente conform carora ID Duca ar fi scos personal ochiul unui student legionar cu lingurita de ceai …
Si ala e doar mizilic.
In acelasi timp, acelasi IG Duca, prim ministru , locuia intr o odaita ,unde a avea doar o masa, doua scaune si un pat.
Ce e drept, n apucase sa retehnologizeze PF I cu viitorul baiat destept buzaianu (reprezentantul vatech) si nici sa improprieteneasca off shoruri din care sa profite consilierii sai, evrei si romani …
Hai ca pe asta cu lingurita de ceai n-o cred.
@tudorica
asta e de coma Duca care ar fi scos ochii unui student “legionar” cu o lingurita de ceai. Ce spuneai tu de Tary? Pasami-te asta este unul din cusururile tale, n-ai treaba cu istoria ci doar cu “politica” eventual selectiva. hai mai rasfirati ca incepe sa puta.
http://www.bursa.ro/fmi-solicita-statelor-membre-sa-intensifice-cheltuielile-favorabile-cresterii-economice-295746&s=international&articol=295746.html
Uite ca viata imi da inca o data dreptate.
Scriam aici ca e o tampenie Codul Fiscal elaborat de Chitoiu in ce priveste micul producator.
Ori se vede ca apetitul pentru a face cumparaturi si a face investitii e unul redus.
Exista modalitati de taxare fara ca micul producator sa i se bage mana in buzunar cu taxe si impozite.Platind TVA si accize plateste mult mai mult decat IMPOZITUL pe NORMA de VENIT.
Si uite asa din MIC INTREPRINZATOR se transforma in ASISTAT SOCIAL:
Chiar nu gandeste nimel normal in Romania?
Aici ma refer la cei care fac legi fara sa prevada consecintele.
Actuala legislatura si guvernele ponta au legiferat cel mai prost din ultimii 25 de ani!
Ai auzit de legea aia data inapoi de iohannis, cea mai mare gogomanie din istoria constitutionalismului?
cacarea lumii!
Cica se infiinteaza un consiliu suprem care emite “recomandari obligatorii” pentru guvern, banca nationala si asf; si care nu poate fi trasa la raspuindere pentru efectele acelor recomandari!
Propusa de competentul guvern ponta si trecuta de majoritatea psd alde.
Sigur ca ALDE in frunte cu vizionarul Chitoiu asigura partea de liberalism in ce priveste legiferarea.
PSD si alde sunt precum timbrul pe scrisoare,fara sa fie impreuna nu au valoare.
Daniel Chitoiu nu se ocupa de viziunea ALDE Ce-ai cu omul?
domnule, sau aveti memorie scurta sau sunteti canutza om sucit, altfel nu-mi explic: tin bine minte ca acum un an aici pe blog dumneata ne faceai capul calendar cu o comisie de supraveghere economica sau asa ceva – prototipul celei de supraveghere macroeconomica, si ii luai drept buchea cartii, biblie si alta nu impotriva codului fiscal!!!! Tin minte ca s-a discutat atunci problema si ce inseamna inca un organism supraparlamentar, supraguvernamental ne-ales care sa dicteze – erai perfect de acord cu asta…. ???????????
Din pacate e directiva europeana, se discuta din 2010, iar modul in care se aplica in Romania e complet aiurit fatza de intentia europeana, inclusive in ce priveste alegerea membrilor acestui comitet – am discutat asta acum un an. Va dau mai jos textul pe care l-am scris acum un an, pe alt blog fiindca acesta e greu de cautat – dar daca ma stradui va regasesc si discutiile de aici de atunci.
Nu domnule se discuta de pe timpul pdl-ului si tot atunci s-a facut si prototipul acestui consiliu.
@tudorica
iar le confuzi tu vorbesti de “consiliul ala suprem” al smecherasilor de la bnr nu? E a lui “ponta” si “psd” asa cum e si a altora care nu mai auzisera de el inainte. Modul in care bnr se opune “codului fiscal” nasta monstri. Cum iohanis dorea “puteri” extinse pe probleme economice pt presedentie in dauna executivului si parlamentului i s-au dat “puteri extinse” doar lui isarescu si smecherasilor sai. Din psd pe cae il acuzi o majoritate nu stia despre ce e vorba, pnl-istii nici ei. legea in sine a intrat ca “ordonanta” pe usa din dos in plina “vacanta parlamentara” asa cum intra toate legile “serviciilor”.
Exista, totusi, o practica europeana.
@dle Vosganian
Dati-mi un singur exemplu european unde echivalentul consiliului poate sa limiteze in vre-un fel executivul. Dati-mi exemple engleze, germane, franceze. Ca simplu exemplu in Franta Curtea de conturi este o institutie foarte puternica dar care nu poate in nici un fel sa limiteze nici Parlamentul si nici executivul. Ei isi fac rapoartele public, in fiecare an iese “scandal politic” dar absolut nici Parlamentul si nici Guvernul nu raspund in vre-un fel cu toate ca ar trebui pt ca e vorba de bani publici.
Draga Shadow, in toate tarile BNR limiteaza executivul prin politica sa. Ca nu anuleaza actele executivului este altceva, dar executivul tine seama de politica Bancii centrale.
@Draga dle Vosganian
In toate tarile europene bancile centrale si-au “pierdut” o mare parte din putere (emisia de moneda, controlul inflatiei, etc in favoarea aberatiei ce se numeste BCE condusa azi de un “talamb”).
Bancile centrale nu “limiteaza” executivul cat limiteaza executivul “comisia europeana”. Politici nu prea mai exista pt bancile centrale exista doar politica bce si a comisiei.
Eu va intrebam de vre-un “consiliu suprem precum la noi si de “puterile lui”.
Continui spunand ca in Franta Curtea de Conturi avertizeaza executivul si parlamentul de “derapaje” in conturile publice dar doar atat. rapoartele curtii de conturi si avertismentele ei sunt dezbatute nu numai in parlament si in guvern dar si in presa, in zona ONG-urilor, sindicatelor, etc.
PS. Ar fi fost culmea ca in toate tarile europene BNR-ul romanesc sa limiteze ceva. Dar stiu ca asta era o eroare de tastare. Ca sa o intorc putin Banca Centrala tine cont de politica nationala, ceea ce la noi nu exista. Nu veti vedea vreodata imixiuni sau partis pris-uri ale bancii centrale in dezbaterea legilor (vedeti legea darii in plata) sau in politica guvernamentala (vedeti supraincalzirea economica sau aberatiile cu atacul pe leu al bnr din vremea ministeriatului dvs).
Nu spune asa. Bancile centrale stabilesc dobanda de referința, stabilesc reervele minime obligatorii, fara nicio ingerinta a UE.
Nu cred ca noul cod fiscal loveste in micul producator
@ Filip G,
pe mine ma surprinde cel mai tare ca dintr-un sustinator inflacarat al lui Tăriceanu, dintr-un îndrăgostit de el, ai ajuns ca sa-l dispretuiesti.
Cum ai ajuns aici ?
…Tariceanu ne supune un text interesant, asta nu înseamnă ca ar fi un alt ticălos, ori ca minte !
Tariceanu isi face numarul,doar e in campanie (neoficial)
A ajuns sa se lupte cu venerabilul Quintus e opusul lui Basescu care lovea copii…………
@filip
cu “venerabilul” nu se bate tariceanu ci “bunul simt” sau lipsa acestuia la pnl. Nu e vorba de “numere” ci de “repere” care odata cu maretul mm erau “nitel” aruncate la cos in pnl. Treaba care pe mine nu ma surprinde il surprinde doar pe “venerabil”.
Textul citat de Tary este de la o intalnire a lui MM cu detinutii politici.
Dintre detinutii politici cei mai multi erau taranisti, legionari si apoi liberali.
In acelasi mesaj MM condamna extremismele si violenta de orice origine, in mod explicit.
M a onorat cu prietenia sa Emilian Buigescu, detinut politic legionar, cel care a recuperat ceea ce s a publicat sub numele de “poezia orala” a lui Radu Gyr.
Povestea este foarte misto: un om din Constant, taran chiabur ajuns in puiscarie, a memorat toate poeziile care circulau oral compuse de Gyr care circulau printre detinuti.
Iesit din puscarie, le reproduce din memorie, intr un caiet.
Dupa un timp, securitatea ii face perchezitie (fusese turnat) si ii confisca manuscrisul.
Inainte de a fi “exilat” in moldova magureanu fusese profesor la Universitate, iar nevasta sa lucra la Bibl Centrala Universitara, unde lucra si dl Bugescu, aveau relatii amicale.
Dupa 90, Dl Bugescu, care stia povestea manuscrisului, s a dus la magureanu, i a povestit… Mie mi s a parut incredibil: manuscrisul fusese pastrat intact de securitate!
Vad ca dl Tariceanu il condamna si pe Radu Gyr!
Mare pacat!
Am pus si pe acest blog “Ridica te Gheorghe, ridica te , Ioane!”
De unde atita exigenta?
Cu ce au fost mai rai legionarii decat comunistii?
Daca nu stie Tariceanu, ii amintesc eu: ilescu, membru de onoare al partidului cu care este aliat, era fruntas comunist inca din anii marii prigoane, iar ta su lui Ilici, ilegalist si cominternist, adica dusman al statului roman.
Dl Tariceanu, din orbire si oftica politica, deschide rani dureroase. In plus, o face cu rea credinta si politicianist!
@
Asta e postare a mea din august 2015, se discuta despre exact acest consiliu de supraveghere macroprudential, cineva mi-a cerut link-ul la legislatia respective:
Desigur, cu placere, proiectul e pe site-ul ministerului de finante. Il aveti aici
http://codfiscal.net/41800/mfp-lege-privind-supravegherea-macroprudentiala-sistemului-financiar-national-proiect
Mai mult, va dau mai jos recomandarile europene, legea privind constitutirea organismului respectiv la nivel european. Ca sa vedeti diferentele: la nivel European
– acest comitet NU poate impune tarilor membre ce sa faca pentru ca asa decid dumnealor,
– are in plus fata de cel romanesc doua advisory committees de nemembri dar de nivel tehnic unul, stiintzific al doilea,
– poate fi chemat oricind la raport in parlament nu apare o singura data pe an cind ii convine sa dea un raport.
– presedintele si vicepresedintele sunt initial numiti dar cu mandate de doar cinci ani timp in care trebuie sa se stabileasca si modul in care sunt ALESI – asta s-a facut deja si se stabileste ca presedintele e propus de acest comitet si aprobat de parlament sau nu – in legea romaneasca nu exista asa ceva!!!!!unde vedeti in legea romaneasca aprobarea alegerii de catre parlament sau un termen de cinci ani de functionare a acestuia dupa care se fac alte alegeri…. de asta si spun ca domnul Isarescu e de presupus ca e numit pe viatza si necontrolat de nimeni.
– recomadarile se adopta si se fac publice prin votul a 2/3 nu prin majoritate simpla,
– tarile interesate au dreptul de a participa la sedintele in care se discuta diverse prevederi care le privesc.
– advisory committees sunt facute din neapartinatori de banci ci din oameni din mediul academic si reprezentanti si diferitelor intreprinderi de diferite dimensiuni si se aleg, se rotesc la fiecare patru ani.
– Extrem de important: Deciziile acestui comitet pot fi combatute si reversate – exista si procedura de apel fatza de acest board si posibiitatea de a merge mai departe la Curtea de Justitie a Uniunii Europene.
Si tot asa….
Adica e o diferentza ca de la cer la pamint intre modul in care se organizeaza un asemenea organism la nivel European ci ce doresc domnii din Romania sa bage pe gitul guvernului si implicit al unei tari . Sa spun ca inca o data se adopta o tichie de margaritar si se adopta sui pe o ureche si cirpit, in Romania, in asa fel incit sa foloseasca unor interese?
Legislatia europeana
REGULATION (EU) No 1092/2010 OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL of 24 November 2010 on European Union macro-prudential oversight of the financial system and establishing a European Systemic Risk Board:
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?qid=1438527151020&uri=CELEX:32010R1092
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?qid=1438527151020&uri=CELEX:32010R1095
In acelasi timp BNR, care da majoritatea acestui consiliu, dupa o lege se vede foarte departe de oriiginile acestui concept, spunea in 2015
““Întrebat dacă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu (președinte al acestui comitet), nu va deveni automat și un supra-șef al Guvernului, Olteanu a răspuns: „O, ba da. Prim-ministrul va spune că a luat act și va pune în aplicare sau va explica de ce nu pune în aplicare. Va fi unul care te trage la răspundere”……
cris
Cu mine vorbesti despre consiliul ala, sau cu filip?
daca mi te adresai, nu cred ca l am sustinut vreodata, mai ales in fiorma aceasta.
Altfel, am inteles: nu e vina guv Ponta, care l a promovat, ci a lui basescu. Logic!
DA domnule, cu dumneata vorbesc, nu ma face sa-mi pierd timpul sa-ti caut postarile de acum un an in care sustineai exact acest tip de supraveghere, ca e bine sa existe cineva sa dea peste miini guvernului – nu de alta vad ci pentru ca era psd-ist din moment ce te-ai razgindit la un an distantza. In rest ce intelegi te priveste: am spus foarte clar, din 2010 de pe timpul guvernului pdl si foarte clar ca e prevedere europeana, adica vor sau nu vor, indifferent ce guvern e pdl, pnl, psd trebuiau sa o puna in practica. Problema e ca au pus-o prost, al naibii de prost si de departe de reglementarile europene. Ca vrei dumneata sa uiti chioris la mine si nu pui mina sa citesti insa, si sa vezi despre ce e vorba, ca abia apoi sa spui ce intentii am, iar te priveste. Sa-ti fie de bine.
Cristina,
Doamna,
eu ma legam de forma aberanta in care a fost trimis in parlament si de modul cum a fost votata legea.
ca ar trebui ca guverne iresponsabile precum guvernele ponta, sigur
ca am discutat despre asta, nu cred
daca stii asta, probeaza!
n ai timp si ghef sa probezi, abtine te!
asa mi se pare corect!
va voi face placerea cind vin de la spital si am putin timp. In rest abtineti-va dumneavoastra sa-i numiti pe altii pesedisti si pontisti si mai stiu eu cum: asa mi se pare corect. Legea asta nu e izvorita nici macar de la psd, in aceasta forma aberanta ci de la BNR, pe voia domnului Isarescu. Dumnealor au sarit inclusive in apararea adoptarii acestei legi, in aceasta forma si si-au facut o multime de publicitate exact acum un an. Mai citit, domnule, mai cititi.
poftim domnule, cine e de fapt autorul acestui proiect, e articol din 2013
http://bancherul.ro/supravegherea-sistemului-financiar-va-fi-asigurata-de-o-noua-structura-comitetul-national-pentru-supravegherea-macroprudentiala,-condus-de-mugur-isarescu–11351
zau mai lasati-o cu pontistii si pesedistii
poftim domnule reglementarea europeana, pe romaneste, compara dumneata cu legea romaneasca cu pretentiile domnului Isarescu si mai ales uita-te la data la care a fost data: 2010. Ca macar sa stii despre ce era vorba inclusiv acum un an.
https://www.esrb.europa.eu/shared/pdf/ESRB-ro.pdf?e2f04494cb1573374866aa8be0db4b6f
Doamna draga,
nu ma intereseaza fix deloc directiva europeana, ci forma aberanta in care a fost promovata de guvernul Ponta si votata de parlament.
Punct!
DNA a explicat după câteva ore Revistei 22: „În cursul urmăririi penale, în conf. cu art. 92 şi 93 Cod procedură penală, şi alte persoane în afara celor audiate, respectiv avocaţii părţilor cât şi ai subiecţilor procesuali (suspect, inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente, parte vătămată) au dreptul de a asista şi de a fi încunoştiiţate cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală (inclusiv audieri de martori), au dreptul de a consulta dosarul, de a depune cereri şi memorii”.
Așadar nu numai Tăriceanu și lucrătorul DNA care îl invitase cunoșteau că el urmează să fie audiat, ci și cei peste zece inculpați, fiecare având cel puțin doi avocați, case de avocatură, plus reprezentanții părților civile etc. Așadar după ce Tăriceanu i-a confirmat lucrătorului DNA data și ora la care se prezintă pentru a fi audiat, de îndată, acesta a răspândit informația la probabil peste o sută de persoane care erau în drept pentru a fi anunțate, conform Codului de procedură penală pe care chiar Tăriceanu l-a votat ca parlamentar iar DNA doar îl aplică.
Adicatelea toata strategia dlui tariceanu de a demonstra cum dna ul cel abuziv comploteaza impotriva sa e vax albina????!!!!!!
Adica, in baza legii, parchetul era obligat sa instiinteze zeci de persoane depsre locul, data si ora prezentaei domniei sale la audieri , iar dumnealui se da victima?
Adica habar n are ce spune legea, dar se da victima?
Nasoool!
@tudorica
e vorba de data la care a fost audiat si ora. Binenteles ca toti trebuie sa aibe acces la “auditie” dar informatiile cu data si ora “fix” cand trebuia tariceanu sa dea cu subsemnatul a fost “publicat” de la dna ca in marea majoritate a cazurilor.
Shadowica
Dna n a “publicat” pana la proba contrarie.
dar dna era obligat sa i informeze “fix” cu data si ora pe ceilalti cateva zeci de impricinati.
Din moment ce parchetul are obligatia legala de a i informa pe toti ceilalti, afirmatia dlui tary ca n a stiu decat el si ofiterul dna este fantasmagorie.
Eu u cred ca ceilalti cercetati au vreun interes sa cheme presa.
În catalogul clasei a XI-a G, anul scolar 1968-1969 Călin Popescu Tăriceanu, pe trimestrul I are media 5 la Română, media 5 la Economie politica, media 5 la Fizica, media 6 la Chimie, media 4 la Biologie si tot atât la Matematica. În trimestrul II, la Limba română: profesoara Soroiu îi incheie media 4.
Cum dracu sa ai 4 la romana?????
Nici profesorul Gall n-are ce face cu elevul său – media 4 și la Fizică. Ionașcu, de Istorie, e mai ,darnic” și Călin ia media 5. Media clasei a XIa e 6.18 și corigent la fizică pe vară cu 4.67, media anuală. Cele mai multe dintre mediile anuale ale celui ce-avea să devină premierul Românie și șeful Senatului sunt cuprinse între 5 și 6 – 5.00 la Matematică, 5.00 la Biologie, 5.33 la Română, 5.33 la Economie politică și 6 la Chimie. După ce își dă corigența în vară, Tăriceanu promovează în clasa a XIIa G.
Apogeul îl atinge „intelectualul” Tăriceanu, în anul al doilea de facultate când rămâne repetent.
Credeam ca Basescu e singurul graur politic care a baut cerneala, dar se pare ca Tary il depaseste….
Nasol!
Chiar nu-mi dau seama cum a putut fi atât de catastrofă!
Cum? pe stilul securist, ca numai pe ei ii intereseaza ce note vor fi avut unii acum aproape 50 de ani, in curind vor spune si ca la gradinitza a tras-o pe ixuleasca de coditze. Si daca nu au ce spune inventeaza. Cit de penibil sa propagi asa ceva…probabil astia care spun aasa ceva sunt si cei care se bateau cu pumnii in piept ca “s-a dus o campanie murdara impotriva domnului Iohannis”. EI, dumnealor nu fac asa ceva, sunt penibili din demnitate si bun simtz.
Profesorul lui de fizica a fost Saceanu, nu Gall, am mai spus-o aici pe blog cindva. Intimplator a fost si profesorul meu de fizica,
ooops, mica neconcordantza nu-I asa? http://www.licsfsava.com/promotii/P1970-XIIG/Pages/Sorin_cu_Saceanu_de_fizica_in_ultima_zi_de_scoala.html
Daca-mi aduc bine aminte de la cei din generatiile mari de la Sava din anii 60 si 70 nici nu stiu daca erau note, cred ca erau calificative la un moment dat – imi amintesc de profu de istorie, de Vilcu, si in anii 80 nu dadea mote, iti dadea bile albe si negre, trintea de forma niste note la sfirsitul trimestrului.
si tariceanu tinar
http://www.licsfsava.com/promotii/P1970-XIIG/Pages/Anca_si_Kuky_Tariceanu_ultima_zi_de_scoala_13.html
nu stiu, te uiti la pozele astea si cred ca asa realizezi cit e de mizer, de infect, sa arunci cu noroi in cineva la peste 60 de ani, cred, pentru anii de liceu…
scuze, mi-e greatza
De cand a face publice notele unei persoane publice inseamna “a arunca cu noroi”?
La timpul cuvenit am scis si despre cum, probabil, Basescu a fost bagat la institutul de marina de securitate; si despre repetenteala lui antonescu am scris, chioar daca i am tinut deseori partea!
daca dumneavoastra asimilati asta cu mizeriile ponta din campanie gen “iohannis nu este un om, ci un lucru”, in ciuda faptului ca dv insiva, cu ceva inainte , vorbind despre propaganda fascista antievreiasca spuneati ca au propagat ideea conform acestia nu sunt oameni, sau cu afirmatiile Firei ca cine nu are copiii nu este om intreg – si la care n ati reactionat in niciun fel, in ciuda faptului ca dv insiva nu aveti copii … e treaba dumneavoastra.
probabil de aici si greata ….
domnule daca va simtit vizat treaba dumneavoastra, ati citat dintr-un ziar, curentul cred ca a dat stirea asta, eu la asta ma refeream fiindca banuiesc ca nu dumneavostra v-ati dus la Sava sa cautati prin cataloage vechii de juma de secol. In plus fac o eroare idioata. Nu inteleg, va deranjeaza ca e o dovada clara, fotografie de la timpul respectiv ca a avut alt profesor de fizica? Adica basmesc?
da domnule, probabil ca greatza mi se trage de la unii ca dumneavoastra care se bat cu pumnii in piept despre nenorocita de Firea care se ia de cineva care nu area copii, dar nu scapati un prilej sa-mi spuneti mie ca problema ar fi ca n-am eu copii – vad ca aveti o obsesie cu asta. Eu insami reactionez la ce consider eu de cuviintza in genere nu comentez si nu ma amestec in viatza personala a altora oricine ar fi, regret ca faptul ca imi iau acest drept va deranjeaza atita si va stirneste atita ura.
N am niciun dram de ura, Cristina, draga!
Cred ca ai o eroare de perceptie!
Daca atit ai inteles, e pacatul tau!
Du ti l!
Nici pe Tary n am mare lucru, cu toate ca devine, pe zi ce trece, mai reactionar, in timp ce vorbeste despre drepturi cetatenesti si alte alea.
In plus, situatia lui scolara m a luminat intr o chestiune: pe timpul cand era in conflict si basescu dorea desfiintarea pnl eram contrariat de ce nu iese deschis la lupta.
Acum am inteles: nu are foarte multe resurse …
Tudor, de cite ori crezi ca trebuie sa repeti, la orice, fara nicio legatura, ca marea mea problema e ca n-am copii, ca sa inteleg? Prima data o fi fost vreo scapare, acum nu stiu cite luni, dar o repeti mereu si mereu si atunci si vad si acum, fara nicio legatura cu discutia.
IQ de molusca sa aiba cineva si tot isi da seama ca e intentionat si rautacios – daca te supara cuvintul ura – un Firea la masculin si la cub: Ce are Tariceanu din liceu, domnule, cu faptul ca n-am eu copii????? In fine, probabil am eu deficite de perceptie si nu-mi dau seama ca esti adolescentul cu ochelari care ii da cu ghiveciul cu flori in cap prietenei si crede ca e un gest romantic si ca lesina biata de ea de bucurie nu cu o comotie cerebrala, daca tot ma iei cu “draga”.
dar ai dreptate, Tudor draga, e pacatul meu, mi-l duc, cucuiele si comotia cerebrala inclusiv, daca te face sa te simti bine.
@tudorica
te uimeste greata altora cand aduci in discutie faptul ca are sau nu cineva copii? Pai tata mai rau decat tine e dificil sa gasesti. repetent sau nu, tembel sau nu se mai “educa” in timp. In cazul matale este pierdere de vreme.
Hai mai “uimeste-ma” cu “carca de glagorie” si de “logica” pe care o posezi. Nu de alta dar “mizeria umana” este ceea ce te “inspira” si mai ales motiveaza.
Produci greata intradevar
Am si eu o poza cu Tary de acum un sfert de secol. o sa v-o arat.
:)))))
adica aduni media de la purtare cu aia de la sport, aia de la muzica, aia de la desen, cu medilea de la materiile “grele” si iese 6.18?
:))))))))))))))
Iohannis probabil ca nu si mai manifesta increderea nezdruncinata in justitie fiindca are bun simt!
Tasry de ce si permite sa dezinformeze opinia publica?
Si sa se mai si victimizeze?
Asta numesti tu bun simt? Sa iei cladirea de la primarie cu acte indoielnice si tu, ca primar, sa iei chirie de pe urma ei??? Ciudata intelegere ai tu privind bunul simt…
Sunteti dezinformat – cel putin!
Casa cu pricina a apartinut unei familii care a decedat inainte de 89.
Dupa 90 fostii chiriasi au cumparat o.
Ulterior, s a prezentat un cetatean care s a declarat urmasul fostilor proprietari.
In 1997 acesta a obtinut in instanta anularea contarctelor de vanzare cumparare ale fostilor chiriasi.
Aici apare soacra lui Iohannis, care a declarat ca stie despre relatia de rudenie dintre cel ce se revendica urmasul fostilor proprietari.
De la acesta a cumparat Iohannis., partea obrinuta prin hotarare judecatoresca.
vanzxatorul a plecat in State si a decedat.
Fostii proprietari au atacat in instanta, invocand ca fiind false documentele in baza carora tipul obtinuse dreptul de proprietate.
Ala nu s a putut prezenta la proces fiindca murise, in primul rand, si in al doilea rand, chiar daca ar fi trait nu l interesa, fiindca el isi luase banii de la Iohannis.
Cam asta este, pe scurt.
Uiti esentialul, sau vrei sa uiti. In anii 2000 instanta a decis definitiv ca actul de mostenire este nul. Cu toate astea, familia IOhannis a continuat sa ia chirie vreo doispreze ani.
Vedeti, e nasol sa n ai cunostinte de drept!
Este foarte posibil ca cineva sa cumpere un bun de la cineva care l detinea dar nu in baza unui just titlu si cumparatorul sa ramana cu bunul cumparat, chiar daca , precum in acest caz, actul se dovedeste a fi fals.
Astfel, codul civil distinge intre cumoparatorul de buna credinta si cel de rea credinta.
In cazul in care cumparatorul a fost de buna credinta, adica a crezut ca il cumpara de la adevaratul proprietar, acesta ramane proprietarul bunului, iar proprietarul prim trebuie sa se indrepte impotriva falsului proprietar, cel care a vandut.
Poate ca solutia vi se pare aiurea, dar este corecta juridic.
Imaginati ca un imobil este cumparat de la cineva de buna credinta care l detinea in baza unui titlu fals.
Apoi respectivul imobil este candut , succesiv, de zece ori, in 15 ani.
Daca adevaratul proprietar demonstreaza ca actul de proprietate al celui care a vandut, dar cumparatorii au fost de buna credinta , acesta nu va intra in posesia bunului, ci se va intoarce impotriva acestuia.
Altfel, daca el ar intra in posesia bunului, ar insemna ca al 10 lea cumparator sa se indrepte impotriva celui de la care a cumparat, al 9 lea; cand se termina procesul, 9 versus 8; apoi 8 vs 7 … adica zece procese … minim.
Asa si Iohannis, chiar daca actul de proprietate al celui de la care a cumparat s a dovedit fals, el s a considerat cumparator de buna credinta.
Omule, trezeste-te!!! Iohannis n-a cumparat casa, de unde ai scos-o??? Cine ti-a bagat aiureala asta in cap? Sau nu vrei sa intelegi? Familia Johannis a mostenit casa, n-a cumparat-o. Si a inchiriat-o desi stia, prin hotarare definitiva, ca actul in baza caruia a mostenit casa e fals. Pe cine vrei sa prostești?
fals tudorica
un act de vanzare cumparare cu rea sau buna credinta bazat pe fals este declarat nul. Nu poti sa ramai cu proprietatea decat in “noaptea mintii dtale” . Cel care cumpara si a fost “pacalit” se “intoarce” in justitie impotriva celui care l-a tras in piept nicidecum PROPRIETARUL de DREPT.
Ce tot indrugati acolo. Iohannis n-a cumparat casa. Aprimit-o mostenire in baza unui act dovedit fals.
http://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art-92
În cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală,..
Avocatul suspectului sau inculpatului poate solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
Avocatul suspectului sau inculpatului are de asemenea dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, să formuleze plângeri, cereri şi memorii …
Nasoooool, nu?
Nea tudor
Aberezi la greu. Esti si gretos cum il lingi in dos pe prezident
Ce aberez, Pacaliciule?
Ti am dat vorbele din CPPn, adica documente …
Atentie: CPPn nu e facut de dna, daca nu stii!
Ai intervenit la timp. Si ai dreptate.
https://www.facebook.com/romanita.constantinescu/posts/802055599927063?fref=nf
de citit și comentariile la postare
Acolo poate posta oricine, iar mai ales in perioada asta postacii vor da buluc.
“infrant nu esti atunci cand suferi/
si nici cand ochii n lacrimi ti s/
adevaratele infrangeri
sunt renuntarile la vis!”
Grav: sunt legionar!
E si mai nasol de VV, lasa pe blog unul care face propaganda legionara!
In Romania nu se poate discuta nimic serios in spatiul public despre istoria noastra proprie si personala, fiindca se politizeaza imediat.
Da, din ordinul lui Carol al II lea, mii de legionari au fost arestati si torturati, in mai multe randuri.
Simpatic dl Roman in seara asta: dupa ce l preamaraste pe IG Duca, “continuator al bratienilor care au faurit Romania Mare” – textul dintre ghilimele introdus tocmai pentru a gogona chestiunea, ii cere pnl ului sa analizeze, sa .. cutare.
Adica sa se delimiteze, deh!
Domnu Roman, apropos de Romania Mare pe care vad c o bagi acolo … stii ca partidul comunist (din)romania din care facea parte si tata lu matale declara Romania Mare ca stat imperialist, fiindca “rapise” Basarabia si Bucovina?
Te ai delimitat, bre, de tac tu?
Sa nu confundam lucrurile. Una e sa vorbsti de o poezie si alta sa faci apologia crimei. Daca eu am citi pe Celine nu inseamna ca aprob colaborationismul.
Pe de alta parte, e adevarat ca in 14 iunie a primit o lovitura de topor in cap. Eu insumi i-am pipait rana din crestet.
VV’
Una este sa spui ca ai incredere in justitie, in general, alta sa fii nemultumit de o hotarare judecatoreasca in ceea ce te privesate, totusi!
Dupa logica dv ar insemna ca nicio persoana publica aflata intr un proces sa nu si mai exercite drepturile de atac.
Eu, de pilda, n am incredere in justitie.
Dar daca as fi inalt demnitar si as fi intrebat, as spune ca “Da, am incredere!” .
Daca as spune “nu” m as simti obligat sa mi fac bagajul din clipa aia.
Credeti ca este undeva justitia perfecta?
In America sistemul judiciar este perfect?
Nicidecum!
Obama stie asta?
Sigur ca da!
Intrebat daca justitia americana este perfecta, ar spune ca nu.
Intrebat daca are incredere in Justitie, in mod sigur ar spune ca da.
Nu asta e tema, nu te fa ca nu intelegi. Aici e vorba de o hotarare definitiva. Pai daca judecatorii nedreptatesc pe insusi presedinte, cum crede presedintele ca ei nu ar nedreptati si pe altii? Apoi cere stramutarea procesului. Pai daca el a intalnit judecatori partinitori, de ce crede ca n-ar putea fi si altii? Si atunci de ce spune ca imunitatea nu e buna, ca numai justitia trebuie sa decida? Pai daca justitia trebuie sa decida, de ce esti nemultumit cand e vorba de tine?
@ tudor,
inca o data imi exprim surprinderea ca tu ai aparut aici, fix in momentul in care a fost “lansat la apa” Marian Munteanu.
Ce coincidenta, nu-i asa ?
Te-am intrebat de doua ori pana acum daca ai primit ordin, sau o faci benevol din nestiute aplecari ?
Ideea ca tu te-ai pus pe Tariceanu este interesanta. Chiar ma intreb de unde ai tu notele lui, cum ai intrat in posesia lor, este posibil asa ceva dupa atatia ani ?
Pentru mine, notele lui, nu-l fac in ochii mei nici mai rau, dar nici mai bun.
Zi drept, ti l-a dat seful tau ?
Ai observat si tu, ca l-ai scos din papuci pe Pacala, de s-a indurat ca sa-ti scrie doua randuri !
( Salut Pacala, esti bine ??? )
Vrei tu acum sa ni-l bagi pe gat pe sasalau, asta dupa ce nu face decat ca sa se plimbe cu Prima Nevasta, sa-si cumpere Mertzanuri si sa bage milioane de euro in casutele primite de la stat.
Lasa, pot intelege ca trebuie si el sa se refuleze, fiind frustat de pierderea celor doua case ale lui.
Sa-ti amintesc, case obtinute prin fals. Poate ai uitat !
Te deranjeaza, acum , faptul ca Tariceanu s-ar putea ca sa candideze, sa ia caimacul celor doi deja angajati in lupta electorala. Ce vina am eu, daca Tariceanu a dovedit ca este bun, ca i-a rezistat lui Baselu, ca este serios ?
In rest, stai linistit, Iohannis zboara !
Mihail
Tu cine esti, tura cealalta? Cea care stie sa scrie gramatical corect?
Cel care a fost la vot in 2014, sau cel care a stat acasa?
hai sa ti raspund:
1. n o fac “la ordin” – ramane varianta doi, asadar: benevol din nestiute aplecari :)))
2. notele lui tariceanu au aparut aseara pe net: daca ai fi citit cu atentie ai fi observat: chiar @cris a mentionat sursa; nu mi le a dat “seful ” meu, fiindca n am :)))
3. Pacala … s a bagat si el ca musca n lapte, cum ca aberez, fix dupa ce pusesem textul din CPPn care demonta tot scenariul construit cu atita migala de Tary … Prin urmare, aberatia este la voi: nu se poate discuta rational si in baza unor argumente. Nici nu s ar putea, fiindca tu nu esti aici pentru asa ceva, ci sa executi sarcini …
4, Despre sasalau … nu eu ti l bag pe gat; ti l a bagat pe gat poporul roman; si inca adanc … pana la coaie; scuzati, domnule senator, m a furat metafora :))))
Insa te anunt ca i va veni randul si sasalaului; e la coada si nu scapa.
De pilda afirmatia lui cu Legea antifumat pe care, dupa ce ca este o idiotenie mai vrea s o si exporteb demonstreaza ca nu intelege foarte multe lucruri.
5. Imi doresc sa candideze Tary la primarie, dar n o va face; pot sa fac pariu cu tine pe orice, dar nu fac, intrucat nu esti om de onoare.
Are doua motive principale sa nu candideze dl Tariceanu:
Primul: a stat prea mult in politica, astfel ca s au strans, in timp, multe chestiune despre care nu vrea sa fie intrebat in direct; o candidatura la Primarie presupune si momente in care nu te poti sustrage unor intrebari nasoale.
Tocmai de aceea Tary nu organizeaza conferinte de presa cu intrebari la liber ….
In aceasta situatie era si ponta, care n a facutr, in aproape 4 ani de PM nicio conferinta de presa.
Tot asa, din cauza chestiunii cu casa, nici iohannis nu s a mai omorat facand conferinte de presa …
A doua: fara sprijinul PSD stie ca nu face 5%…
Asta ca “i a rezistat” lui baselu este inca o gogoasa pe care va place s o haliti.
I a rezistat nedandu si demisia, prin negocieri si cedari catre psd, care a speculat la maxim situatia.
Mare scofala, ce sa zic!
Era pm al Romaniei, situatia economica era excelenta, iar guvernul , bunicel.
Ar fi trebuit sa duca pnl ul la 30% … si atunci, da!
A iesit oarecuim la lupta dupa ce toti adversarii lui basescu obosisera a i spune sa zica si el ceva, orice, dar sa zica …
Uiti ca era supranuimit “moliceanu”?
@tudorica
iar aberezi
tariceanu e singurul care i-a rezistat lui basescu. E absolut adevarata propozitia. Pt a rezista inainte de a intra Romania in UE a “tacut”. ca Romania sa intre in UE. Si a intrat nu multumita lui basescu si pdleprelor cat lui tariceanu.
Guvernul a fost bun, cresterea economica a fost reala si sanatoasa. Nu puteau sa ramana la putere cand “oamenii lui basescu”, “psd-ul” si o parte importanta din ai sai “liberali” si-au dat mana sa propuna cresterea salariilor bugetarilor cu 50% in plina criza.
Romanul a votat ca “berbecul” ca apoi sa i se spuna ca “nu se poate”. Doi ani dupa “nu se poate” si “musai” dupa alegerile prezidentiale castigate de basecu la “musteata” au venit si scaderile de salarii de 25% pt bugetari.
Aia de atunci care duceau politica aia absolut stupida azi se “numesc” pnl. “moliceanu” ii spuneau doar pdlistii. Stiu ca tie aia iti “plac” dar nu mai vinde “gogosi” si “brasoave”.
In plus aia cu “intrebarile la liber” ma face sa rad. Daca e unul care nu vrea intrebari la liber ala e joha, iar basecu presteaza azi doar cu “intrebari servite” altfel nu “serveste” nici un post de tv.
Hai mai rasfirat tovarasu’ secu
I-am rezistat amandoi lui Basescu Uiti faptul ca la unele discutii, cum a fost cea cu pensiile, am fost eu la Cotroceni.
@Dle Vosganian
Nu v-am uitat dar nu era sa ii pun pe toti care au “rezistat” la basea.
Poti sa-i pui ca nu-s prea multi
@ tudor,
am stat un pic sa reflectez, furios, daca sa scriu randurile ce urmeaza, sa aleg daca s ate injur urat de mama si de morti, sau sa tac….
Esti un om de nimic, un individ lipsit de cel mai minim bun simt, scriind despre o doamna pe care (in plus) nu o cunosti, ca nu este mama.
Ce stii tu despre ce simte o femeie, ce stii tu despre asta, om al cavernelor ???
Cine-ti da tie dreptul sa fii mojic si mitocan, cocalar cu lant gros de aur la gat, in BMW care asculta Salam ?
De cand lipsa maternitatii, o imperfectiune a naturii, este dupa mintea ta seaca de securist este un pacat ?
…a-i reprosa unei femei ca nu este mama, este la fel de brutal si grosolan, identic cu cea de a o bate.
Adica, o scursura a societatii !
Nu i am reprosat asa ceva lui @cris, dimpotriva!
Apoi, ai face bine sa nu te bagi intre disputele dintre mine si @cris, fiindca habar n ai despre ce e vorba.
Dincolo de ceea ce citesti tu si deseori interpretezi anapoda, sunt si chestiuni personale, asa ca ….
Hai sictir!
@ Vosganian,
Va rog sa ma iertati pentru randurile postate lui “tudor”. Nu pot accepta un astfel de limbaj(al meu) insa ceea ce i-a spus, i-a reprosat lui “cris”, este prea e tot.
A depasit orice limita al bunului simt.
In mod normal si firesc nu ar fi trebuit sa-i scriu in acest fel, ar fi trebuit doar sa-l scuip.
Iertati-ma.
Întorcându-ne o lecă la cele cuviincioase, aș vrea să reamintesc că nu e bine să facem referințe în bloc despre formele colective de manifestare umană. Așa cum comuniștii au avut în rândul lor milioane de oameni cinstiți și verticali, au avut și legionaii la fel. Tot așa nu e bine să confundăm Biserca cu ceata de popi necinstiți, veroși și plini de păcate. Să nu uităm că închisorile comuniste au fost împănate cu preoți, legionari și chiar cu comuniști neadaptați stilului demonic impus de ruși.
Aici ai dreptate. Ce sa mai zicem de Cioran si de Mircea Eliade
De cand nu mai este un model de cetatean pentru jusitie, este firesc sa schimbe un pic discursul politic
!
Banuiesc ca daca nu e acum, n-a fost ici atunci cand a candidat.
Mihail
Te rog, din suflet, lasa.
Daca-i face placere am sa scriu la sfirsitul a orice, ca vorbesc de directive europene, CEDO sau mai stiu eu ce, ca o spun din acest motiv, ca n-am copii, ca sa se simta bine ca are dreptate. Stiu eu, pentru unii e important sa-si aiba un om alaturi, unii se simt fericiti cu dreptatea – e o poezie a Anei Blandiana care mi-a fost mereu in suflet si mi-o spun de fiecare data cind sar eu insami peste calul dreptatii, adica des. Ca sa-mi pun friu la gura, sa ma retrag si sa spun nu, eu nu voi avea niciodata dreptate pina la capat, dar tu, daca doresti, ai dreptate, ramii cu dreptatea ta e mai importanta decit mine si e libertatea ta de a alege. Eu prefer sa am toate defectele din lume dar sa traiesc printre cei cu tot atitea defecte si ingaduitori cu sine si cu altii, altii prefera altceva. Spune cam asa Blandiana “fereste-te sa ai dreptate, un om indragostit care are dreptate e un om singur”.
In plus, sa reprosezi cuiva ca nu face ceva, sau n-ar spune ceva sau n-ar gindi ceva si sa-l astepti sa se justifice, “sa-ti demonstreze ca e nevinovat” e la moda, Tudor e la moda probabil, eu, imi pare rau, sunt, hmmm, demodata. Suntem diferiti, treaba dinsului ce moda ii place si manifesta, dreptul lui, si al meu sa fiu batrina, fara copii si demodata, iar ca ma da pe mine ca om de dragul unei mode, ce sa faci, oricum nu am nicio importantza. Si nu sari nici tu sa spui ceva, nu are rost, sunt nimeni.
N-am nevoie sa spun si sa demonstrez nimic, am mii de oameni in jur, familii, am grija de generatii, simpla lor existentza ajunge, e suficienta pentru oricine ar avea reprosuri si indoieli….daca doreste cineva sa o vada si inteleaga, bine, daca nu, nu, sa-i fie de bine. Clinica mea e familia mea, acasa al meu si probabil cind oi muri, oriunde o sa ajung tot ca un spital va arata, LOL, deh, fiecare cu obsesiile lui. Unul se bucura de copii, eu ma bucur cind vad un tata, care nu s-a putut ridica din scaunul cu rotile doi ani, ca imi face bucuria sa se ridice, sa vina spre usa , sa ma ia in brate sa rida si sa-mi spuna ca ieri a putut sa-si vada de gradina cu fii lui. In viata asta, grea cum e, fiecare cu bucuriile lui, mie asemenea bucurie imi e de ajuns. Ce sa fac, nimeni nu e perfect.
Uite, profit de ocazie insa ca sa te rog eu ceva: Nu o mai chinui nici tu pe Emi. Si-a crescut singura un copil si a facut orice sacrificiu pentru asta. Sa speli pe cineva la fund nu e deloc umilitor, oricum: niciodata sa ajuti pe cel care nu poate si sa-i mentii demnitatea de om, nu e umilitor, dar e greu, cumplit de greu, si e de respectat. In rest, fiecare avem valoarea noastra, dar si slabiciunile si pacatele noastre. Cum ne alinam, ce scapari ne gasim ca sa supravietuim e alegerea fiecaruia, si niciuna mai putin valabila decit alta. De asta nici nu ma bag in viata personala a cuiva, nu ma intereseaza consiliere, nici cite neveste a avut Tariceanu, si nici ca Firea are copii sau ca s-a maritat cu Pandele, nici ca Iohannis nu are copii, nici, nici, nici. nici. E viata lor si cum spunea acel Chief Justice pe la 1800 ” dreptul de a fi lasat in pace – adica dreptul la viata privata – e esentza democratiei”. Salvarea mea e spitalul, ciinii mei sau florile, muzica, cititul, sau mai stiu eu ce-mi gasesc, a ei o fi copilul si dedicatia ei, sa citeasca si sa incerce sa-si explice in felul ei, ori sa viseze, a ta poate nevoia mingierii unei femei, si tot asa. Nu suntem facuti pe calapod, ce e valabil pentru mine nu e necesar valabil pentru ea sau pentru tine si tot asa. Daca nu intelegem de ce unul face ceva sau altceva hai mai bine sa lasam hipercritica, si sa vorbim despre altele, lupta asta permanenta, cruda, si reprosurile personale nu au niciun rost si e cazul sa ne respectam unul altuia viatza privata. Poftim, e manifestul meu suprem impotriva securismului: vreau sa respect viatza privata a altuia si sa tac.
…..
OK Tudor? daca e o bucurie pentru tine sa imi pun cenusa in cap de o mie de ori pe zi ca n-am spus nu stiu ce de Firea si ca n-am copii, iti fac dedicatie speciala la fiecare postare. Nu-I nevoie sa raspunzi, sper sa iti dea satisfactie permanent asa ceva si sa nu-I mai deranjam pe altii.
….
Iar dumneavoastra tuturor celorlalti, imi cer iertare pentru asemenea confruntare, nu era cazul. Ajunge zilei necazul ei.
”Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului.”
Plangerile lui Ieremia 3
Oamenii cand se trezesc in fata computerului, protejati de anonimat, uneori devin monstri.
@Mihail este unul dintre personajele scriitorului (de pe blog), foarte inteligent, considera Domnia-sa. Asa afli ce parere are un om despre tine, citind printre randuri. Nu m-am inselat nici in privinta lui AM, un alt personaj celebru, un Catalin modern. Si totusi pe blogul asta am invatat atat de multe chestii interesante incat nici nu imi mai pasa de ceeace crede un altul/alta despre mine, oricine ar fi el/ea. Cred ca se numeste maturizare/detasare. Se obtine diluand un pic egoul in spatiul spiritual, prin meditatie si diminuarea emotiilor negative pana la distrugere (vizualizandu-le ca pe un balon care zboara tot mai departe).
Cred ca asta este iubirea de semeni, puterea de a accepta orice, venit de la oricine, oricat de crud ar fi, si a-i intoarce darul tau, ce ai tu mai pretios in inima, ceeace te reprezinta.
Primul @mihail, capabil sa dea sfaturi legate de gradinarit, era real, cel reaparut si cu personalitate multipla e doar un personaj. Initial scriitorul l-a creat usor agramat dar uneori din cauza vitezei uita.
Interesant comentariu.
Cat despre democratia Domnului…

Democratia si tirania sunt fetele aceleiasi medalii/spatiul fizic cu 4 dimensiuni pe care il percepem noi si in care dualitatea sus/jos, bun/rau sunt diviziuni in care esenta divina nu cred ca se risipeste.
Cred ca liberul arbitru este acordat ca un grad de libertate necesar puterii de creatie si experimentare. Plantelor le-a fost acordat dreptul la viata si crestere. Animalele au castigat in plus dreptul la miscare. Omul are si drept la liberul arbitru, pentru ca a “mancat din pomul cunoasterii”. Era inevitabil sa o faca mai devreme sau mai tarziu, de aceea se afla acel pom in Gradina Edenului.
Parerea mea.
De acord.
In ce ma priveste – o sa ma afuriseasca patriarhul probabil – consider ca exista un singur pacat de neiertat, sa nu inveti nimic din greselile pe care le-ai facut. Ni s-a dat libertatea si de a gresi. De ce? Poate pentru ca traind sa ne catzaram inapoi spre simplitate si bucurie, pe pomul cunoasterii… sau pe scara lui Iacob.
Ori daca te cateri pe scara lui Iacob nu devii sfint si frumusetea pamintului, ci porti pe tine semnul luptei, schioapeti. Iacob a purtat totdeauna semnul luptei cu ingerul, si nu a fost o decoratie, ci schiopatatul….. poate de aceea nu-mi plac oamenii curatei, cu o parere perfecta despre atuurile personale, inseamna ca nu s-au luptat niciodata cu ingerul.
Sunt oameni care poarta semnul lui Cain, altii care-l poarta pe cel al lui Iacob. Noi ne elegem ce semn purtam. Cain si-a omorit fratele. Iacob a fugit de minia lui Esau, primul nascut caruia I-a furat dreptul… foarte interesant, dupa lupta cu ingerul, Iacob se impaca cu Esau… La originea devenirii lui sta … o greseala, si important e ce a facut cu aceasta greseala. Poate ca nu intimplator cu mult mai tirziu a existat si un Sf Ioan din Rait, scararul, fiindca a scris despre cela 30 de trepte ale scarii raiului, scara lui Iacob. Si poate nu intimplator a treizecea treapta e cea din corinteni 13, a credintei, sperantei si iubirii.
Il prefer pe Iacob.
parerea mea….
Să ne reamintim: nici Maica Tereza n-a avut copii. Se pare că nici pe Dumnezeu nu prea l-a agreat în toate, dar acum vor s-o sanctifice.