Miercuri, 18 mai 2016 – Cartea poemelor mele nescrise la Galați

Evenimentul de lansare va avea loc miercuri la orele 17:00 la Casa Serfioti, Ethos Caffe.
La eveniment vor participa, alături de autor, scriitorul Corneliu Antoniu, președintele Filialei Galați a USR,critic literar A.G. Secară, renumitul om de cultură Vlad Vasiliu și muzicianul Săndel Spînu.

 

 

 

65 Responses to “Miercuri, 18 mai 2016 – Cartea poemelor mele nescrise la Galați”

  1. Mihail spune:

    Cu Putin efort vine si Dunărea. Dunărea albastra.Poate ar veni si “Libertatea” dar nu mai este ancorata la cheu, au dat-o astia, ca prea era o ruina. Acum, ghinion, arata impecabil si…superb.

    • cris spune:

      buna dar cam incompleta imaginea: mai adauga hoarda de ziaristi si scandalul general ca nu dau cea mai buna ingrijire posibila, ca infecteaza pacientii, ca fac resuscitare pe unde se nimereste sa cada omul, mai adauga scuipaturile populatiei, mai adauga procurorii acum tot timpul in vreun spital sau altul facind perchezitii peste bolnavi si medici care incearca sa lucreze, adauga-l pe boc care a tot inchis spitale dar e exceptional, pe basescu, salariile de mizerie si taiate in 2010 ca vorba ceea erau salarii nesimtite si asistente si medici bugetari grasi, si acuzatia continua “spagarii”, adauga banii care se scurg din spitale spre diverse capuse, de la cocos la astia cu hexifarma si indolentza guvernantilor fatza de vreun spital sau institute (cum e Cantacuzino) care ajung ruine, medicii care nu au loc de munca desi e deficit de medici in Romania, basescu spunindu-le sa plece si prigoana care il secondeaza spunind ca aduce el medici din Pakistan sa lucreze pe doua surcele, pe bradisteanu condamnat ca a impiedicat justitia, pe irinel popescu spurcat de dimineatza pina seara ca deh e “mafie pesedista” nu un om recunoscut international pentru capacitatea sa chirurgicala, pe Arafat scuipat si el de dimineatza pina seara ca smurdul totusi functioneaza in ciuda multora. Si nici asa nu e complet, mai sunt multe si la fel de triste. Si atunci cum vrei sistem de sanatate, facut din ce, din mizerie? In care o mina de oameni se chinuie sa-si faca meseria si alti citiva se fac ca muncesc?

    • cris spune:

      PS. Ma bucur sa vad fie si numai doua rinduri de la tine, Dorin.

  2. Kronstadt an der Graft spune:

    Ca să spargem monotonia vreau să vă prezint un fapt din provincie. Zilele astea a început în forță festivalul Încântarea României, în care tot felul de șmecheri au răsărit de prin cele borte și au dat năvală la cerșit voturi. P-aci pin Brașov s-a ițit unu care plin de inspirație și-a luat ca zăhărel pentru haita de votangii subiectul Cerbul de aur. Subiectul e dureros pentru brașoveni și d-aia s-a și băgat să-l ia în arendă pentru campania actuală. Și zice musiu că dacă-l alegem vom avea festival anul ăsta, că a început el niște demersuri și că va fi bine și bla, bla, bla. Nu știu cum să dau de el să-i spun că dacă va reuși să facă ce a promis, peste patru ani am să-l votez cu două mâini. Până atunci să mă slăbească cu promisiunile.
    Cam asta-i campania și la nivel de țară. Oameni care n-au mișcat un deget patru ani, ocupați doar cu propriile interese, vin acum și iar ne iau de fraieri promițând câte-n lună și în stele. Oare anul ăsta care vor fi fraierii, cei care cer voturi sau cei care dau?

    • tudor spune:

      Cum sa faca ce a promis, daca nu l votati?
      :)))

      Intreaba l pe VV, el de cate ori a promis ca vor face o administratie eficienta si depolitizata?

    • Nu se poate sa nu fie macar un candidat care sa nu merite cat de cat. Daca nu e niciunul inseamna ca brașovenii au într-adevîr o mare problemă. De ce intreaga comunitate nu poate promova candidați buni?

  3. Mihail spune:

    Citesc de câteva zile ce au facut aia cu dezinfectantii, cat au fost de diabolici pentru niste bani multi.
    Aflu ca SRI-ul stia, ca si cei care trebuiau sa stie, erau informati.
    Sunt încremenit de uimire.
    Cat pot fi toti de criminali.

    • tudor spune:

      Si inca n ai aflat mare lucru.

      In aceeasi tema, una trist/ amuzanta: o deputata pesedista catre min san, Nicolaescu: in judetul cluj s au constatat numeroase cazuri de infectii intraspitalicesti etc; intre timp nicolaescu a plecat si a venit banicioiu, foartecompetentul si ii raspunde femeii: in Romania se inregistreaza o rata a infectiilor intraspitalicesti de 0.3 %, fate de media europeana de 7%!

      Asta era din filmul ala cu “avem tot ce ne trebuie, nu avem nevoie de nimic” , nenorocitul care a lasat fara tratament oncologic mii sau zeci de mii de oameni, mai bine de un an!

      • cris spune:

        Da, inteleg ca exact asa a fost. Si domnul Nicolaescu a raspuns urmatoarele:
        http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cum-fost-ignorata-samanta-scandalului-hexipharma-cluj-2013-istoria-interpelari-fentate-ex-ministrul-sanatatii-nicolaescu-1_573dd5265ab6550cb8196ddf/index.html

        vad ca si dumnealui avea tot ce-i trebuie, nu-i asa?

        Spre deosebire de dumneata care te grabesti sa arungi injuratura fatza de un banicioiu, eu nu consider ca Nicolaescu a fost un prost sau un criminal. N-am talentul invectivelor de felul meu dar nici asemenea gindire. Consider in continuare ca Nicolaescu a fost unul dintre cei mai buni ministri ai sanatatii, si Banicioiu la fel, fiecare cu plusurile si minusurile sale, dar doritori sa schimbe cite ceva in bine, chiar daca le-au scapat multe. E opinia mea, dar nu mai e demult sistemul meu de sanatate.

        Ce sa spun, succes cu un nou ministru ca domnul cu patratelele si sconcsul in cap care nu-si terminase nici macar rezidentiatul, eventual. Vad ca e mai departe promovat, acusica a intrat in PNL a si fost pus direct presedinte PNL sector 1 am citit – iti doresc un sistem de sanatate facut de acest domn, unul care stie sa-si impaneze CV-ul cu nimicuri pompoase, fara experientza profesionala dar propulsat politic , caci a fost unul dintre cei pe care i-ai apreciat, si sigur va fi mai bine. Dumnealui si multi alti domni busoi sunt perfecti.

        • tudor spune:

          :)))))
          Oricum , tipul ala in chiloti (ca nu stiu cum il cheama, macar) e mai doctor decat banicioiu chiar si n pielea goala.
          Ce i reprosez eu lui banicioiu al tau este ca a facut prea multa politica si prea putina reforma.
          A lasat mii de oameni fara tratament oncologic doar ca sa si faca propaganda ca face el medicamentele din Romania cele mai ieftine din lume.
          Si uite asa au disparut cateva sute de medicamente de pe piata romaneasca!
          Cand i s a atras atentia ca unii vor iesi din piata a dat un raspuns de o aroganta extrema: nu va pleca niciunul …. va ingenunchia el capitalistii cei verosi!
          Si uite c au plecat!
          In aceeasi nota propagandistica a tratat si nenorocirea de la Collectiv: avem tot ce ne trebuie …etc
          Cand era la “tineret” am comparat site ul ministerului sau cu cel similar din R Moldova: cel di RM avea o poza si era incarcat de continut (strategie, plan, etape, finantari etc), celalalt avea 11 poze banicioiu – ponta , iar continutul…bataie de joc.
          L a pus pe fina su, un mafiot, director la Polivalenta, iar cand a fost ala arestat si au aparut inregistrarile din care rezulta cum voia sa preia cu japca afacerile unor oameni Banicioiu a bagat o p aia ca raspunderea este individuala.
          Pai nu e individuala, fiindca l a pus politic, nu prin concurs!
          Ministrul asta nou, “ca domnul cu patratele …” a facut mai multe pentru sanatatea romanilor decat banicioiu inainte chiar de a ajunge ministru.
          Adica el a adus gratis medicamente oncologice in Romania in timp ce Banicioiu le a facut sa dispara.
          Cum sa l pot compara pe Nicolaescu cu banicioiu al tau?
          Nicolaescu a realizat prima si singura diagnoza a starii de sanatate nationala, a venit cu proiectele spitalelor regionale, a mutat accentul pe preventie si a asigurat finantare in aceasta idee, a infiintat UPU etcetc.
          banicioiu ce a facut?
          Propaganda, batista pe tambal si taiat panglici !
          Apropos: cu toata stima pentru profesionalismul profesorului lascar, faptul ca el a facut caietul de sarcini si tot el a facut achizitia de la o firma de la care ia bani se numeste conflict de interese oriunde pe planeta asta.
          Si e cam de puscarie.
          Ca asa e legea, Doamna!

          Cat despre Busoi, oricum are mai multa expertiza in management sanitar decat banicioiu – pe acte, nu pe vorbe.
          Singurul domeniu in care banicioiu si a demonstrat expertiza a fost cxel al preventiei: am inteles din inregistrarile alea ca atunci cand mergea cu baietii (ponta, negoita) la fetite folosea prezervativ.

          • cris spune:

            Dumneata ai niste criterii de comparatie interesante oricum, dincolo de prezervative si fetitze: dupa dumneata boc a facut ceva exceptional ca a inchis spitale si a nenorocit financiar altele, aceasta decizie a lui era mareatza cauza a scaderii mortalitatii prin infarct, ca asa e mortalitatea dupa mintea dumitale, scade cind moare omul in fatza unui spital inchis, asta inseamna eficientizare – desigur, prin selectie naturala, o data ce scapi de cei bolnavi omorindu-i, pardon, scotindu-i din sistem, si ramin doar sanatosii, se poate si asa ceva Iti doresc pe mai departe multi boci, sunt convinsa ca vei avea parte de un sistem de sanatate cel putin satisfacator pentru gustul si stiintza dumitale, daca te va salva pe dumneata sau pe cineva apropiat cind veti avea nevoie ma indoiesc, dar sunt convinsa ca vei fi incintat oricum: esti in delir propagandistic deci sper sa te tina si atunci.

    • cris spune:

      @ Mihail

      crima e mult mai extinsa decit iti inchipui. Infectiile nu se raporteaza, de ce?

      1. Primul motiv e frica de sanctionare a medicului, managerului, spitalului, nu doar de minister ci si de populatie care atit a invatzat in 25 de ani, cum sa injure medicii cu “spagarii” si “criminalii”. Repet la sfirsitul anilor 80 a existat o problema similara – HIV nu avea voie sa existe, sa raportezi asa ceva era egal cu destituirea medicului – si stiu foarte bine ce spun, mi-am facut lucrarea de diploma pe epidemiologia infectiilor HIV la copii de la sfirsitul anilor 80 inceputul anilor 90.

      2. Din aproape 400 de spitale numai 110 au grup de lucru de prevenirea si raportarea infectiilor. Ca nu au personal…. Ne-am inteles? cam un sfert din spitale au capacitatea de a raporta coerent infectiile, atit. Aminteste-ti si ca multi ani posturile in medicina erau blocate. Si chiar si acum si daca exista medici pe o specialitate sau alta nu-si gasesc de lucru, sunt lasati someri – asta ca sa faca absurditatea si mai mare.

      3. Sunt mai putin de 200 de specialisti epidemiologi la ora asta, si nu doar spitalele ar avea nevoie de ei, si din acestia peste jumatate se vor pensiona in acesti ani, iar posturile de rezidentiat sunt extrem de putine si nu le vrea nimeni. Salariul mizer e probabil prima cauza – deci nu ai si nu vei avea specialist. De boli infectioasa sunt cam la fel de putini, probabil la fel de putini si microbiologi. Nici nu se gindesc la alternative se vede…. a pardon, lasa ca aducea prigoana din pakistan ca basescu le spunea sa plece oricum. Sau crede cineva ca epidemiologii ori specialistii de infectioase se scot din mineca la comanda ca asa bat dumnealor cu piciorul acum?

      4. Unele spitale nu au nici macar laboratoare proprii ci contracte cu privatii – de mizerie (vezi in articolul de mai jos ce inseamna asta). Si cei din spiatl aduna datele, culturile iar laboratorul le da numai rezultate perfect negative.

      Si tot asa….Pardon, desigur banicioiu e de vina, am uitat cind raportarile astea se fac asa de 25 de ani – ai tabelele cu datele din 1980 incoace, in fiecare an sunt sub 1%, din ce sa scoata banicioiu cifrele prezente, din burta sau din ce e raportat si in conditiile pe care le spun mai sus? Si pe timpurile cele doua ale lui nicolaescu tot sub 1% erau…

      Bref, trebuie schimbata mentalitatea ca daca arati o problema inseamna un vot de blam (euphemism pentru ingropat in rahat si dat afara) si nu un punct de la care sa construiesti – procurarita nu va permite asa ceva nici scuipatul public permanent pe medici (oricum e ceva general, nu referitor doar la medici, e o bucurie a injuraturii, datului vinei pe unul sau altul, care in final va distruge cam tot). Programul trebuie sa contina stimulante pentru educarea specialistilor asa cum trebuie sa asigure si locurile de munca si un salariu decent – iar nu se poate intimpla peste noapte si cere inainte de orice o schimbare de mentalitate.

      Veste buna este ca specialistii neoficial considera prevalentza reala la 5-10% – probabil mai mica spre un 5 pentru ca sistemul spitalicesc din Romania face si foarte multe internari pentru bazaconii, adica oameni care nu sunt acuti dar pe care nu poti sa-i porti pe drumuri tot timpul sa le faci niste investigatii ( in timp ce la mine ca si in Europa occidentala sunt criterii clare de admisie si sunt rezervate celor cu adevarat gravi, deci implicit sensibilitatea lor la infectii e mai mare) Prevalentza variaza in functie de gravitatea pacientului – in ATI-uri de oriunde de pilda prevalence point in Europa e pe undeva la 20% dupa ECDC, dupa OMS pe la 30% ca sa ai o imagine a ce inseamna gravitatea pacientului, fatza de un 7% medie in Europa ( de ce par cifrele mici – chestie de statistica, aceste numere reprezinta prevalence point nu prevalentza, asta inseamna un instantaneu, cite cazuri sunt prezente in ziua x in spitalele selectate pentru studiu, in timp ce prevalentza in sine e un calcul pe luni, in genere ani si e mult mai mare ca extindere/numar de spitale).

      http://www.viata-medicala.ro/*articleID_7611-dArt.html

      Aaa, sa nu uit, multumiri special domnului Tudor care prin gogosile pe care le spune imi da prilejul sa clarific niste lucruri. Si desigur dutza nu se pomeneste care chiar a lasat oamenii fara chemoterapeutice cu anii si nici boc cu mizeria lui fatza de spitale, inchis, lasat fara bani, etc. amindoi bine mersi si cu functie de conducere in noul PNL de altfel. Acolo nu mai e nimic de spus, au si oamenii obsesiile lor, nu-I vindeci nici cu haloperidol – vorba unuia de pe alt blog, pai nici haloperidolul nu e ce a fost, ca si ala e diluat. :)

      • cris spune:

        nu stiu daca se intelege ce spun: ok, ai terminat cu hexipharma, ai bagat oameni la puscarie si tot asa. Dar daca nu creezi alta mentalitate si alte conditii miine va exista o alta hexipharma – cite hexipharma vor fi fost din 1980 incoace , incepi sa te intrebi daca ai un dram de bun simt, uitindu-te la datele din articol – infectii aproape zero de 46 de ani!!!!!

        Ma uit, la CFR 2: s-a refolosit si “dezinfectat” instrumentar de unica folosintza…cite spitale fac asta ca nu au bani sa cumpere continuu instrumentar de unica folosintza????? Iar guvern dupa guvern le-au spus n-avem/n-aveti bani, descurcati-va, sau daca au fost bani manageri la fel de alipiti de vreun partid sau altul acum asa cum erau secretarii de partid inainte, au cumparat mobilier de lux cum a fost la Bagdasar in loc de ce era necesar… iar imi trezeste amintiri triste, timpul lui ceasca in care secretarul de partid le dadea ordin medicilor sa refoloseasca acele de seringa, sa le ascute cu piatra ponce, si de copiii infectati de la unul la altul folosindu-se acelasi ac consecintza a secretarului de partid…Dupa ce iti bati joc de un sistem de sanatate decenii, ca si de oamenii lui, si in final de o populatie, ce poti sa astepti decit continua deteriorare? Si nu, nu e in totalitate asa – la Fundeni de pilda intr-o sala de operatie poti minca de pe jos atit e de curat, asta o spun cu mina pe inima; si gindeste-te ca se fac inclusive transplanturi – asta inseamna oameni cu imunitate foarte scazuta si care sunt un succes medical – adica, iar, apare imaginea de system peticit cu insule de excelentza si in care se face un effort extraordinar, plutind intr- o mare de degringolada in rest. In aceste conditii, totusi, a merge la spital si a supravietui ajunge o ruleta rusa, si pentru pacient si pentru medic… dar cui ii pasa, mai facem un scandal frumos, trece si asta ca si cel cu copii cu E coli toxigen, ca si multe altele, si miine, poimiine, intr-o luna, intr-un an vor aparea altele. Crima e mult mai mare decit hexipharma…si cit timp nici oamenii nu vor pricepe ca e sistemul LOR de sanatate, ca trebuie sa-l creasca si sa-l protejeze, degeaba, medicii sunt prea putini si chinuiti ca sa faca fatza, multi fac fatza de decenii, si-au tocat sanatate, au murit, nu i-a vazut nimeni, nu i-a auzit nimeni…

        Ca tot ai tu grija de plante, e ca in fabula cu vulpea si vulpisorii: vulpea isi face cuib pe tarina unui taran, nenorocita, nelucrata. In primul an vine taranul si spune “aaa, gata lucrez tarina, plantez porumb” – vulpisorii – “mama hai sa plecam sa face curatenie si ne strica si noua cuibul”. Vulpea: “nu va ingrijorati ca e prea lenes”. Al doilea an tot asa “pun vie” – “mama, ne da asta afara” – “aaa, lasa-l ca-i lenes nu pune mina sa faca nimic”. Al treilea an – “gata, m-am saturat de tarina asta care nu produce nimic, mai bine ii dau foc. “”Vulpea: acum e momentul sa plecam, e atit de lenes si de prost incit de dat foc stie si asta va face, de lucrat tarina nu. ” Cam asa e si cu sistemul de sanatate, n-ai grija de el decenii, hai sa-i dam foc cu totul. Of. toata lumea la puscarie !!!! Nu?

  4. tudor spune:

    N aveam chef sa deranjez exercitiile de admiratie de pe aici, doar ca iar a vorbit dommnul Tariceanu – in loc sa taca.
    Guvernul, prin ordonanta de urgenta, a completat codul penal si CPPn, articolele ce au fost declarate neconstitutionale de CCR.
    Fooooarte indignat dl Tariceanu: guvernul desconsidera Parlamentul, ii ia din atributii … etcetc, ce , asta mai e stat de drept!?

    Dupa cum styim, articole din cele doua coduri au fost declarate neconstitutionale inca din 2013.

    Constitutia Romaniei:
    ARTICOLUL 147
    “(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. ”

    Intrucat dl tariceanu proa’ca n a citit Constitutia, ma gandesc ca s o gasi cineva de pe blogul asta sa l traga de … papion.

    Parlamentul era obligat ca in 45 de zile sa si faca treaba; dincolo de acest termen, dispozitiile in cauza se considera ca nu exista; lipsa unor articole din cele doua coduri poate genera numeroase dificultati nenumarate si cu efecte in timp imprevizibile.

    De ce n a facut nimic dl Tariceanu in aceasta privinta timp de 3 ani?
    raspuns: cica de fiecare data cand parlamentul a vrut sa legifereze pe justitie au luat foc dna ul si csm ul si etc ….

    Aici chiar ne minte stimabilul presedinte al Senatului, si anume in fata si cu maxim tupeu: nimeni n a criticat vreo propunere de rectificare a celor neconstitutionale din Coduri pentru simplul motiv ca n au existat.

    Cam asta e statul de drept al dlui Tari fost Moli: cand da ponta irdonanta de urgenta declarata neconstitutionala “in integralitatea sa” , il sprijina; mai mult chiar, nici nu aduce ordonanta in senat in termenul constitutional, pentru a nu fi supusa judecatii Curtii cat mai mult timp posibil; cand ponta , seful guvernului sprijinit de dl T/M , refuza sa organizeze alegeri partiale in termenul prevazut de lege si declara ca refuza sa aplice legea, fiindca n are sanctiuni, ala era stat de drept; cand acelasi ponta refuza sa organizeze alegeri chiar si dupa ce instantele judecatoresti il obligau la asta, era stat de drept! sau cand acelasi ponta modifica printr o singura ordonanta vreo 70 – 80 de legi, era stat de drept…

    Din 90 urmaresc cu mare atentia politica romaneasca; de vreo doua ore ma tot gandesc si nu reusesc sa mi amintesc vreun p[olitician al carui politicianism si demagogie sa fie comparabile cu ale dlui T/M.

    E trist!

    • Shadow spune:

      ma faci sa rad tudorica
      pruna si ciolos au adaugat niste aberatii criminale la codul penal. Nu de alta si barourile avocatilor si asociatiile de magistrati fac scandal acum. Asa ca idee un procuror are dreptul cf pruna via macovei sa anuleze hotarari judecatoresti. Nu mai discut de confidentialitate si restul.
      A se slabi cu demagogia ta de fatada. Te uiti tu din 90 “cu mare atentie” din parti la politica romanesca. tovarasa pruna si ciolos aplica politica pur ceausista.

      • tudor spune:

        Tovarasi sunt cei pe care i aperi tu,
        de pilda viorele, care l a readus pe iliescu in psd si l a pus presedinte de onoare.
        Ca un procuror poate sa anuleze o hotarare judecatoreasca este doar in umbra din capul unora…
        “asociatiile magistratilor ” de care spui ca fac scandal – este una singura, anume UNJR, care n a facut scandal, ci a cerut o explicatie de la MJ.
        N o sa ti mai raspund, pentru ca pe tine nu te intereseaza discutiile serioase, pe fond, faci doar propaganda.
        La revedere!

        • Shadow spune:

          @tudorica
          iar confunzi, nu l-am sustinut niciodata pe “viorele”. insa tu ii sutii pe securisti cei care sunt in spatele tovarasilor pruna si ciolos;

          „Revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, precum şi înlocuirea acestor măsuri între ele SE DISPUNE DE PROCUROR, CHIAR DACĂ MĂSURA A FOST LUATĂ DE CĂTRE JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI”!

          Siktir deci tovarase propagandist.

          nu mai discut ca a disparuit din lege orice referinta la aprobarea data de judecator la cererile procurorilor, la condidentialitatea relatiei avocat-client, etc, la accesul la date financiare care trebuia aprobat de catre judecator, etc.

          Mai invata ca in afara de a-i acuza pe ceilalti de “comunism” sau alte alea “barna” este in tabara matale

    • Tudor, ca de obicei, logica ta e dictată automat, ca la roboți. Nu există pericol mai mare decat acela de a shimba legislația juridica prin ordonanță. Așa s-a întâmplat cu codurile, care au fost adoptate prin asumarea de răspundere. O ege nu trebuie să intre în vigoare fără să fie dezbătută. Asta a vrut să spună Tariceanu și are perfectă dreptate. Dacă erau atțt de grăbiți, de ce nu au făcut atțta vreme modificările???

      • tudor spune:

        Hai sa va vand un pont, ca tot ati inceput sa va bagati in chestiuni de drept …
        Codurile sunt o chestiune de complexitate extrema, care presupun nenumarate acorduri fine si concordante multiple si conceptie unitara.
        Daca se apuca tot felul de neica nimeni de prin parlament sa modifice pe unde i casuna se alege parful de intreaga constructie.
        Tocmai de aceea s a si infiintat o comisie parlamentara speciala, formata exclusiv din juristi – presedintele comisiei a fost victor ponta, daca ati uitat …
        Asemanator, in 1999, valeriu stoica – care e un mare jusrist si profesor (apropos: umbla vorba ca stie pe deasupra vreo mie de poezii…) a venit cu un pachet de coduri care sa fie trecut tot prin asumarea raspunderii.
        Stiti, de pilda, cate articole are Codul Civil?
        Va spun eu: 2664!
        Adica: DOUA MII SASE SUTE SAIZECI SI PATRU!
        Doar Codul Civil!
        Mai puneti Codul de procedura civila, Codul penal si Codul de procedura penala …

        Inteleg fooarte bine ca o lege nu trebuie sa intre in vigoare fara sa fie dezbatuta, ce va faceti dv si dl tariceanu ca nu intelegeti este ca daca este valabil la Ciolos, acelasi lucru este la fel de valabil si la ponta, de pilda.
        Iar, din cate foarte bine stiu cand dadea victoras ordonante de urgenta in prostie dv si dl tariceanu va faceati ca ploua.
        La acesata dubla masura ma refer, stimate domn!

        “daca erau asa de grabiti”… trei ani in care Parlamentul n a facut ce era obligat sa faca inseamna putin la dumneavoastra?

        Ca tot ati adus vorba despre logica mea… logica dv este dictata de o singura idee: supravietuirea politica cu orice pret, cu toate ca ati ajuns sa sustineti chesatii care contarvin unui progres al democratiei romanesti: de pilda alegerile intr un singur tursi inca multe altele.

  5. Adam Mares spune:

    :P
    “Dupa mine nimic nu este mai putin demn de stima decat indeplinirea unei functii publice, izvor de primejdii, necinste, nedreptate si instabilitate. Iti convine sa-ti parasesti pravalia, afacerile tale pentru a te conforma vointei, ambitiei altuia? O! Prostie a oamenilor care tin la cinstea de a fi precedati de trimbite si de a tine baston de comandant in mana, parasindu-si tihna si libertatea lor ! Cine vrea sa calareasca acest cal al Statului se va trezi trantit la pamant”.
    (Agnolo Pandolfini, burghez din Florenta secolului al XV-lea)

    • Kronstadt an der Graft spune:

      N-aș vrea să mă dau în petic ca patetic, dar adevărul e că o demnitate publică este o cinste într-o țară normală. Când reușești să le rezolvi unor oameni problemele acute cu care se războiesc fără speranță de multă vreme, poți să contezi pe recunoștința lor, ceea ce uneori e de neprețuit. Din păcate noi venim dintr-un sistem bolnav, care abia dă semne de revindecare. Abia astăzi, când vechii cadriști s-au cam dus cu mentalitatea de vătafi pe moșia nimănui, începem să gângurim a democrație. Și din păcate e nevoie de victime pentru a arde etapele. Problema e care sunt următoarele victime de care se va vorbi în presă, eu, tu cel de lângă noi? Sunt o mulțime de lucruri nefăcute cum trebuie de ani de zile, transferate de la un guvern la altul.
      Astăzi vedem ce se întâmplă în sănătate. Știam cu toții câte ceva. Ne amintim cu toții cum asistam la mascarada cu gripa aviară și cu spălatul roților de la mașini cu apă chioară. Știm cu toții cum arată calea ferată. S-au spus de nenumărate ori că există poduri ieșite din garanție, ca și în zona rutieră dealtfel. Probabil că abia atunci când se va produce o nenororcire din cauza unui pod rupt, se vor lua măsuri în vederea remedierii lucrurilor prost croite. Până atunci grija politicienilor a mai de căpătâi este incomensurabila și paralizanta problemă a scoaterii lui Zgonea de la șefia odăii deputaților. Parol, chestiune fundamentală ce să-i faci!

    • Mihail spune:

      Oups…

    • Ma rog, e un fel de a spune. Adica daca vrei sa faci ceva pentru tine, sa castigi tu, esti destept, cand vrei sa faci si pentru binele celorlalti esti prost. Poate ca asa e, dar ne trebuie si prostii ăștia.

  6. Mihail spune:

    @ cris+@ tudor,

    Eu nu mai am puterea ca sa va contrazic, nici nu am argumente.
    Sunt extrem de trist si dezamagit.
    ….Am tot refuzat ca sa plec din tara, asta cu toate ca meseria mea, profesia mea, este foarte bine platita in Strainezia, in tarile civilizate.
    Chestia cu spitalele au pus capac, nu mai pot indura atata rautate, atata “criminalitate”, si am decis ca sa dau Okay-ul unui prieten care tot insista ca sa lucrez pe Insula. Cel putin acolo, incepand cu Regia si continuand cu Printul Charles, ei iubesc trandafirii si gradinile corect proiectate. Este tara gazaonului si a artei topiare, a buxus-lui.
    Acum, nu mai depinde decat de el cand plec. I-am comunicat ca o saptamana imi ajunge pentru pregatiri, ca sa ajung, apoi, pe Luton.

    • tudor spune:

      Mi as dori sa ramai in Tara
      exista doua tipuri de solutii pentru chestiunile sociale grave:
      Salvarea individuala si cea colectiva.

      Cris si alte cateva milioane au ales salvarea individuala; din milioane de motive; nu si gaseau locul aici.
      Nu putem realiza drama lor; milioane de drame individuale si o uriasa drama colectiva.
      O uriasa si deneopritparca hemoragie a camtot ce e competitiv, determinat,profesionalism.

      Zone intregi din Tara sunt pustiite de parca molime teribile ar fi bantuit ani de zile; ori popoare migratoare….
      au ramas batranii, copiii, betivi si … politicienii, desigur!

      Cine a vazut politician sa emigreze?
      :)))
      Ati vazut vreunul dintre voi vreun politician care sa mearga sa se sacrifice si pentru alte popoare?
      Ha!

      • Mihail spune:

        @tudor,

        Stiu si eu…?
        M-am uitat, in treacat, la conferinta de presa a lui Iohanis, acum fiind in vama, am citit stenograma conferintei pe cristoiublog.ro.
        Daca asta este Presedinte, daca asta este abordarea unui roman care trebuie sa-si servească tara si poporul, daca el chiar este cinstit si sincer…atunci domnul Vosganian este Fecioara Maria.

  7. tudor spune:

    sa mai si radem:
    o terorista de la stirile ReaTV:
    “in oras nici acum nu a inceput deratizarea impotriva insectelor”

  8. tudor spune:

    Nu sunt fan Moise Guran,
    dar articolul asta imi pare chiar adevarat:

    http://www.comisarul.ro/articol/moise-guran-indeamna-la-revolta-de-acord-stimati-p_765287.html

    • Shadow spune:

      molise guran este de o prostie inspaimantatoare. ma rog el este generatie pro. Cica sunt numai incompetenti in invatamant care blocheaza posturile pt ca cei “tineri si entuziasti” sa nu poata sa le ocupe si ca nu e problema de salariu. Ca si cum aia “tinerii si entuziastii” se hranesc cu aer.

      Problema educatiei romanesti nu se gaseste doar la STAT ci in primul rand in familii. La ce sa “faci carte” daca merge “fara”? E simplu sa dai pana pe la 30 de ani vina pe altii cand nu esti in stare singur sa-ti porti de grija. Dupa 30 o sa dai oricum vina pe altii ca nu ai invatat altceva sa faci toata viata ta.

      cica stefan vlaston ar fi un “dascal”.

    • In perioada mandatului meu am urcat salariile profesorilor de la o medie de 7580 de lei la 1800 de lei. Si profesorii in 2008 au preferat sa voteze PSD si PD c are i-au mintit ca le maresc cu inca 50%.

      • tudor spune:

        Korect!
        Sa nu uitam, totusi, ca varful de lance a fost mme Kati, “marea doamna a invatamantului romanesc (abramburesc)”.
        Si care, imediat ce a ajuns ministru, in ianuarie 2009, le a dat …. UE!

        • Varful de lance a fost Basescu care nu numai ca nu aretrimis legea in Parlament asa cum ii cerusem prin doua scrisori publicate si pe blog, ci a spus ca si celelalte categorii ar trebui sa beneficieze. Dupa alegeri a uitat.

      • emi spune:

        Ati ratacit un zero…

  9. cris spune:

    @ Mihail

    Stii de ce sunt abuzati si chinuiti ciinii? – pentru ca au o incredere si iubire fara limite fatza de om, chiar si fatza de cel care , stapin fiind, ii loveste si ii chinuie.

    Unii au pretentia ca si oamenii sa fie la fel si le confunda interesul, dragul, rabdarea, care vin din decizia si libertatea lor, cu obedientza si acceptul de a fi chinuiti la nesfirsit. Unii nu se pot departa, din diferite motive, dar asta nu justifica abuzul continuat si il face moral inca si mai mizer. Unii devin ei insisi abuzatori fatza de altii. Unii au capacitatea si demnitatea de a pleca si a-si urma propriul drum si fara sa se mai uite in urma si sa-si transforme si propria suferintza in ceva bun decit in dezamagire, durere sau furie. Altii pleaca si ramin mai departe sfarimati pe dinauntru.

    Ajung sa cred ca acelasi lucru e valabil si in cazul unei tari, ca si in relatiile personale. Si la fel ca in abuzul interpersonal abuzatorul nu sta nici macar o clipa pe ginduri sa incerce sa-si reevalueze propria atitudine, pentru acesta vinovat e intotdeauna altul, cel care ramine ca ramine linga el, cel care pleaca fiindca a plecat, pe principiul eu te-am facut eu te omor: Tu ramii oricum inferiorul sclav, sau mai degraba obiect, pentru acesta: fara demnitate, fara personalitate, fara libertate de a alege, fara drepturi, cuiva caruia trebuie sa I se spuna mereu ce sa faca si de care sa-si tot bata joc , sa-i traga scatoalce la care sa nu cumva sa raspunda, ori sa-l inchida in vreo cusca in care sa tot taca: cutzu – cutzu sa-ti dau o bucatica de piine daca faci sluj, cutzu-cutzu sa te mingii pe frunte acum si imediat sa-ti trag un sut in coaste. Cumplit este, cum spunea paler, ca e o tara de oameni singuri, o tara in care nici nefericitii nu sunt solidari… as adauga: in care unii dintre nefericiti ajung ei insisi sa-i abuzeze si sa-i omoare pe altii la fel de nefericiti ca ei spre distractia generala si a stapinilor de tot felul.

    Cred ca se confunda patriotismul, care e o atitudine venita din demnitatea si decizia proprie, de mare individualitate si personalitate, cu obedientza acceptata (ca ar fi innascuta) sau impusa ( eu te-am facut, eu te omor). Si cred ca Romania asa cum e acuma, cu mici exceptii si mai ales temporare, e un stat abuziv si cit timp nu va recunoaste oamenii ca oameni cu proprie decizie si drepturi, nu ca slugi, nu ca numere de invirtit pe hirtzoagele unei institutii sau alteia, nu ca unelte, si nu-i va pune pe picior de egalitate cu “statul” , asa va ramine.

    Fa ce crezi, ramii, pleaca, in orice situatie, nimeni, dar nimeni, nu are dreptul sa isi bata joc de tine. Si nu te ingrijora de patriotism, fiind propria ta decizie nu legata de obedientza, vei ramine oricum mai departe un patriot daca asa decizi.

  10. emi spune:

    Candva (2011) spuneam pe aici ca romanii par controlati cumva, ca accepta prea usor taierile de salarii si pensii ale lui TB, de fapt nici macar nu e nevoie de vreo tehnologie sau forta spirituala/paranormala:
    http://www.descopera.ro/teoria-conspiratiei/4213182-fluorul-otrava-noastra-cea-de-toate-zilele
    :) :) :)

  11. tudor spune:

    emi

    sunt multe chestiuni care nu se discuta in spatiul public
    printre care si cea a salariilor din sectorul bugetar.

    din pacate subiectul este tabu
    politicienii romani opereaza exclusiv in parametri electorali, iar principalele canale media sunt arondate tocmai acestor factori de putere care au devenit profund nocivi.

    asa ca ramane totul pe … persoana fizica.

    cunosc destul de bine administratia romaneasca
    si am si curajul sa spun adevarul, asa cum il percep eu

    foarte multi din sectorul public nu merita nici salariile alea taiate,
    de fapt nici n au ce cauta pe acolo
    cand spun “administratia romaneasca” am in vedere inclusiv ministerele de “forta” si serviciile secrete

    despre cei, nu putiti, din invatamant, care schilodesc educational milioane de copii iar nu vorbeste nimeni
    dupa cum nici de armata de asistente de prin cam toate spitalele , un fel de hiene, care nu cer nimic, dar daca nu le dai peschesul zilnic te fac sa te simti mizerabil …

    Cine are curajul sa spuna ca sectorul public exista doar pentru a sluji cetateanul, si nu pentru a avea unii de unde sa si ia salarii?
    Dupa cum si Scoala ar trebui sa existe pentru educatia copiilor si nu pentru salariile dascalilor …

    Administratia romaneasca este imensa pleasca a politicienilor; ce interes ar avea acestia s o modernizeze , s o eficientizeze, s o profesionalizeze?
    Cum si ar mai putea ai “aranja” rubedeniile , clientii si coardele intr un sistem performant?

    de ce ne mint la nesfarsit alde cam toti – persoanele de fata se exclud – ca vor face si vor drege cand, evident, interesele lor sunt contrare interesului public?

    • emi spune:

      Scoala educa (a se citi programeaza) oamenii sa devina obedienti puterii.
      Sistemul sanitar nu este adaptat pentru a salva vieti ci pentru a deturna fonduri bugetare.
      Administratia a devenit un fel de mafie statala.
      Unii nu mint, sunt convinsi ca se poate face cate ceva, chiar incearca sa realizeze ceeace promit, dar am mai spus pe aici, daca nu se atinge numarul critic de persoane carora sa placa ideea, ei singuri nu pot realiza mare lucru, asa e construita democratia. Si cum marea masa sociala sustine mafia statala prin interese sau indiferenta, intentiile bune se pierd printre interesele de grup.
      De ce mint majoritatea? Pentru ca asa le da indicatii pretioase puterea mafiota din umbra care ii sustine si careia evident ii sunt obedienti.
      Intrebarea intrebatoare este de ce nu esti si dumneata obedient puterii domnule Tudor, ca doar la scoala asa s-au straduit sa te educe unii?!?
      Mi-a fost drag PNL pana cand am inteles ca prefera sa sustina marele investitor strain in detrimentul vesnic vinovatului de orice, mic intreprinzator roman.
      Interesele “lor” nu sunt contrare mereu interesului public, uneori coincid. De exemplu toata lumea vrea buget generos la sanatate, si au gasit si acarul Paun care sa plateasca.
      Politica trebuie tratata exact cu aceeasi masura cu care ne trateaza… indiferenta. Oricum implicarea nu ajuta la nimic. Ori esti mafiot si inveti sa profiti de Sistem, dar asta inseamna sa ii fii obedient, ori te izolezi si incerci sa interactionezi cat mai putin cu acesta in plan fizic. Este mult mai util/inspirat sa o faci in plan mental…

  12. tudor spune:

    Tot timpul am fost “recalcitrant” …
    Eram copilas cand i am spus mamei, nu mi mai amintesc in ce context, ca nu m a facut ea, ci dumnezeu, pentru ca nu peste mult timp sa refuz sa merg la impartasit pe motiv ca nu vreau sa ma impartaseasca curvarul ala de popa … :)))
    parintele nicolae era batran, dar venea foarte des, seara, la niste vecini de ai nostri, care erau ruda cu “stelica” , o femeie foarte grasa, dar care in tinerete fusese fata in casa la popa.
    aducea parintele bautura sau trimitea sa cumpere, beau, vorbeau tare si radeau zgomotos …
    Acum as remarca ca parintele pastra , totusi, anume aparente, din moment ce nu mergea direct la stelica acasa … :)))

    Sunt cititor de istorie si incerc sa inteleg ce se intampla din aceasta perspectiva.
    De aceea imi sa spun, de pilda lui VV, lucruri neplacute: pentru ca incerc sa raportez ce se intampla din folosind instrumentul perspectivei istorice.

    Adastatul indelungat in functii publice creeaza simptome speciale, dupa cum, de exemplu, cineva care are asupra lui o arma are o cu totul alta atitudine decat atunci cand este cu mana goala.

    Acum vreo doua saptamani am vorbit cu un tanar de 25 de ani, absolvent al unei facultati de stat.
    Un tanar aratos, curatel, decent.
    Mi a zis ca pleaca in Anglia, timp de 4 ani a incercat sa si gaseasca un job in sistemul public.
    Si mi a zis concluzia lui absoluta: “fara pile n ai nicio sansa sa gasesti job la stat”.
    De atunci, am pus fiecarei persoane pe care am intalnit o si care e bugetar: ” Ce sanse are un tanar fara pile sa se angaleze la stat?”.
    Doar as, peste 50.
    Toti au dat acelasi raspuns: “nicuna!”
    Nici macar unul singur n a spus “daca ar fi deosebit de capabil …” NU!
    Acelasi raspuns, toti: NICIO SANSA!

    Despre ce vorbim?

    Despre drepturile cetatenilor oropsiti de DNA, desigur!

    In timp ce Ponta, Tari@Comp nu precupetesc sa vorbeasca de marile succese ale guvernarii ponta gradul de saracie a crescut in Romania.

    In timpul asta alde psd isi dau pensii speciale lor si clientelei politice. Au ajuns sa dea pensii speciale pina si ziaristilor obedienti!
    Din banii lor?
    Nicidecum, ci din banii nostri si ai copiilor nostri.
    De ce sa tac?
    Ca sa si faca ei si toti atarnatorii aia la banul public toate hachitele in timp ce mi spun ca ei se sacrifica pentru noi?

    • emi spune:

      Nu ca te-ar ajuta la ceva dar iti voi spune un secret: toate sistemele statale sunt la fel de mafiote, doar ca unii au buzunare mai largi si mai pline, si isi pot permite plata unui procent mai mare de obedienti, deci sunt mai putini cei obligati sa reziste in afara sistemului.
      Nu au nevoie de capabili, au nevoie de marionete, capabili se considera ei, capii, cei care decid din umbra. Si nici macar nu sunt sigura ca decidentii sunt pamanteni, este suficienta o usoara modificare a frecventei Schumann pentru ca “roboteii” sa devina iobagi sau creatori. :)

    • Saracia nu a crescut in Romania dupa guvernarea PDL. De unde ai scos-o???

    • Uita-te in jurul tau, uita-te la cifrele oficiale, la cele ale UE. Nicaieri nu apare ce spui. Ca e saracie e altceva, dar ca mai multa saracie, nu e adevarat.

      • tudor spune:

        Ma refer la saracia relativa … unde suntem pe primul loc.
        Daca , de pilda, luam in calcul si cele 2 mrd intrate in tara prin posdru si constatam ca rata de ocupare a scazut, deja intram in ceata.

        • Cum adica rata de ocupare a scazut? Numarul de salariati e mai mare decat in 2012. Cand spui saracia relativa vrei sa spui ca decalajele au crescut fata de tarile vestice? Mi se pare corect, ca sa reducem decalajele avem nevoie de o crestere economica de cel putin 5%.