Istoria se repetă

 

În primăvara acestui an am participat la o prezentare privind impozitul pe gospodării. La sfârșit, Călin Popescu Tăriceanu m-a întrebat ce părere am. I-am răspuns că un astfel de impozit necesită prea multe evaluări și condiționalități(recensământ al gospodăriilor, suport informatic, emanciparea mentalităților etc.etc.) ca să poate fi aplicat în actuala legislatură (adică până în 2020).
Ieri, Călin Popescu Tăriceanu m-a întrebat ce opinie am în legătură cu introducerea impozitului pe cifra de afaceri. I-am dat același răspuns, un astfel de impozit necesită prea multe condiții și evaluări pentru a putea fi aplicat până în 2020. Atâta doar că evualările necesare sunt de alt tip (calcularea ratei medii a profitului pe codurile CAEN, existența unui număr mai mare decât trei de trepte de impozitare, recalcularea treptelor de impozitare funcție de tipul de rezultat financiar (profit/piederi), de structura afacerii (costuri trecute/valoare adăugată) și de structura repartizării profitului, compatibilizarea cu legislația europeană, etc.etc.).
Cred că ar fi bine ca pe viitor să lansăm în dezbaterea publică acele măsuri ale căror evaluări și condiționalități au fost lămurite în prealabil.

 

17 Responses to “Istoria se repetă”

  1. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    Exact. Dezbaterea publica defapt nu e o rusine pentru politicieni, asa cum tind unii sa interpreteze, si nici nu e o injosire, sau n-ar fi un act de superioritate pentru politicieni daca fac legile fara dezbatere publica, ci e un instrument de ajutor, de orientare, de preluare a perceptiei publice.

    Apoi, dezbaterea publica e si un fel de tampon de protectie pentru politicieni, deoarece un proiect scos in dezbatere publica nu poate suferi un impact violent din partea societatii civile, in timp ce un proiect virit in vigoare fara dezbatere publica poate genera impact violent.

    Inainte de toate insa, cred ca in cazul de fata e nevoie chiar de ceva mai mult decit de dezbatere publica, si anume e nevoie ca initiatorii sa stie ce vor! Nu e suficient sa stie ca vor bani la buget! E nevoie sa-si formeze ei insisi o viziune foarte clara pe care s-o supuna dezbaterii publice. Pentru asta, cred ca ar fi chiar benefic sa fie trimisi niste specialisti in SUA (inteleg ca se vrea realizarea unui sistem similar ca in SUA) sa se specializeze si sa se documenteze foarte exact despre modul cum functioneaza acest tip de impozit in SUA.

    Apoi, acei specialisti specializati sa faca un raport pe care sa-l prezinte Parlamentului, comisiei de buget-finante. N-ati vazut cum fac cei din SUA? Comisiile Congresului SUA sunt foarte puternice, platesc expertize, platesc experti, fac tot ce trebuie ca ei sa poata avea o opinie documentata!

    Abia dupa ce exista o viziune clara poate fi vorba despre dezbatere publica, altfel se vor lansa petarde in dezbatere publica, iar cei ce le lanseaza vor da senzatia justificata de amatorism.

  2. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    si referitor la pasajul urmator: “existența unui număr mai mare decât trei de trepte de impozitare, recalcularea treptelor de impozitare funcție de tipul de rezultat financiar (profit/piederi), de structura afacerii (costuri trecute/valoare adăugată) și de structura repartizării profitului,..”

    Aici va pot spune urmatorul lucru, in calitate de om care m-am ocupat cam toata viata de eficientizare:

    1) Daca se vrea un stat tributar functionarilor la fiecare pas.. atunci creati cit mai multe cifre de calculat! Vor trai bine si contabilii, si consultantii fiscali, si auditorii financiar, dar si functionarii anaf, si procurorii, si avocatii, si in general cam toate categoriile care nu produc venit in mod direct ci traiesc din venituri pe baza de servicii aduse celor care produc venituri in mod direct. De asemenea, in aceste conditii vor prospera smecherii, mafiotii, cei cu relatii, si vor fi eradicati complet cei care vor sa fie cinstiti, se va crea un concurs permanent in a interpreta legislatia, pe deoparte contribuabilii vor cauta chichite care sa-i incadreze la un impozit mai mic procentual, functionarii vor cauta chichitele care arata ca platitorul de impozite a omis o virgula! Nedreptatea sociala care e si acum imensa va deveni prapastie sociala!

    2) Daca NU se vrea un stat tributar functionarilor la fiecare pas.. atunci trebuie cautate acele metode care pot fi aplicate generalizat, care dau posibilitati de automatizari ale calculelor fara intermediul functionarilor sau angajatilor specializati in calcule. Romania are un mare deficit in capacitatea de productie, de orice fel. Iar asta se datoreaza faptului ca producatorii au fost vinati in permanenta, sufocati de taxe, impovarati pe toate planurile. Eu consider ca prin stimularea cu orice pret a productiei este singura metoda viabila pe termen lung pentru stabilitatea economica. Deci, dupa parerea mea cota de impozitare si sistemul de impozitare trebuie sa ramina stabile, si gindite masuri de stimulare a productiei. Cresterea productiei ar genera automat sume mai mari impozitate pe orizontala.

  3. Alzara Sibiu spune:

    Totuşi , odată cu încadrarea CAEN şi fixarea cotei inspectorii fiscali nu mai au niciun rol ! Marii evazionişti “legal ” nu introduc distorsiuni în piaţă prin împiedicarea concurenţei oneste ?

  4. cris spune:

    Ca sa introduci un nou tip de impozitare cum e cea pe venit global ai nevoie de un plan serios. Si de un grup de oameni dedicati acestui plan, task force, care analizeaza situatia actuala, face un plan, stabileste tinte intermediare si finale, un calendar, analizeaza ce reglementari sunt necesare, ce infrastructura informatica, ce nevoi de personal ca numar si structurare, nevoile de formare ale personalului implicat, ce nevoi de educatie sunt la nivelul unei populatii, ce impact are asemenea schimbare, care sunt costurile intitiale de implementare apoi de mentenanta si dezvoltare ale sistemului, etc, etc. E un plan care nici nu poate apartine in final unui singur partid ci trebuie sa existe un consens intre partide, fie si numai fiindca este un plan care se intinde pe ani mult mai multi decit ale unei legislaturi si e obligatoriu sa existe o continuitate.

    Daca dumneavoastra ca ALDE aflati abia acum, peste noapte, ca PSD doreste asa ceva e semn de neseriozitate. Din partea mea ideea cu niste consilieri prin primarii ca fiind suficienti e tot asemenea dovada, am discutat la timpul respectiv de ce ( e la fel de neserios ca ideea din sanatate ca daca ai un epidemiolog de spital asta ar rezolva infectiile nosocomiale – frectie cu apa chioara la picior de lemn), o alta idee care arata lipsa de seriozitate este aceea ca impozitul s-ar plati la sfirsitul anului (nu are nimic de a face cu masinaria de impozitare si modul ei de a functiona din State). Solutii superficiale, aparute peste noapte din nicaieri, doar aruncate pe piata, nu sunt un semn bun.

    Bref inseamna munca, timp, cheltuieli la care se vede ca nu se gindeste nimeni. Se considera ca e floare la ureche. Stiti ceva, la modul serios urmatoarele sunt vorbele lui Einstein (i se atribuie multe zicale mai mult sau mai putin justificat), relatate de prietenul si contabilul lui Leo Mattesdorf:

    “The hardest thing in the world to understand is the income tax.”

    Si ma indoiesc ca psd-ul e facut din super-einsteini care nu doar inteleg ba chiar si construiesc un asemenea sistem peste noapte, cred ca e pur si simplu o fusereala fara nicio acoperire aruncata pe piata ca simple vorbe si fara nicio gindire ori pregatire reala in spate. Scuze dar mirtoaga care ia o gura de jaratec si se da de trei ori peste cap si devine armasar e ceva de poveste: nu e aplicabil la impozite.

    • Cris, acest impozit nu va fi aplicat in România. A fost o idee care putea foarte bine să fie dezbătută într-un simpozion stiintific. Faptul că a fost menționată într-un program de guvernare (fără consultrea partenerilor) nu o face mai realistă.

      • cris spune:

        Asemenea “idee” trebuie dezbatuta in primul rind in comisia de specialitate respectiva a partidului, trebuie venit cu un proiect real nu cu “o idee” inca inainte de a ajunge la putere, apoi il extinzi. Asta ca tot vorbeam la articolul trecut de cit de importante sunt comisiile pe domenii din diferite partide – vorbeam de CDU – cit timp, cita munca, citi oameni lucreaza la asemenea proiecte… De ce trebuie facut orice pe genunchi in Romania si mai ales de catre diletanti, de pafaristi cu gura mare si capul plin de paie care arunca “idei” doar ca sa dea bine? intrebare retorica, m-ati lamurit cu un raspuns scurt la articolul precedent, daca e ordin cu placere, distrugem tot facindu-ne ca muncim, punem niste maimutoi in fata si aruncam vorbe sforaitoare. Mda.