În legătură cu demararea dialogului dintre PNL şi PDL, pe care îl salut, nu am nimic în plus de adăugat faţă de comentariul meu din 7 mai, “Cum se poate uni dreapta politică”. Cei care socotesc că unificarea dreptei este un posibil vehicul politic pentru actualul preşedinte şi pentru apropiaţii săi se înseală. Demararea dialogului dintre PNL şi PDL nu e semnul că PNL s-a apropiat de Traian Băsescu, ci că PDL s-a îndepărtat de acesta.
Unificarea dreptei este singura opţiune posibilă, în acest moment, pentru normalizarea şi echilibrarea spectrului politic. Câtă vreme PSD poate face majoritate în Parlament şi fără PNL, noi nu ne putem întoarce în USL şi la guvernare.Şi acesta nu e singurul motiv. În plus, rezultatele alegerilor europene arată clar că PNL are nevoie de o schimbare radicală de atitidune şi nu cred că a fi radical în atitudine înseamnă să te întorci de unde tocmai ai plecat.
Vom mai vorbi despre toate astea.